Luna pare
un soare spart
intr-o involburata mare
de-un albastru cenusiu,
in noapte,
cand adierea se dizolva in pustiu.

Copacilor –
De aceasta data –
ramura nu le mai este
in noapte-ncrustata;
acum,
cu frunzulite verzi
se vede in penumbra intunericului,
contrastand cu lumina transparenta
ce se mai poate zari
intr-un colt de ochi.

Pe la sapte
Doar se preconiza a noapte,
cand liliachiul apus
lua nenumarate forme pe cer,
si gandul mi-l lua mie dus.

Si nu ma uit pe fereastra,
dar simt,
ca de-obicei,
negura nemarginita,
cum invaluie fragil,
pana si naivele flori din glastra.