s-a aprins focul tu știai că mîinile noastre
se vor întîlni deasupra lui într-o închinare?
în curtea veche cineva răscumpără cu aur o cină săracă
iar timpul trece atît de rar că simt cum
crește iarba și îmi acoperă vederea
aud o cheie răsucindu-se în vîrtejul ușii
o orchestră în casa pustie sau vîntul ce
mișcă perdelele lăsînd să se vadă
oasele lungi ale ceasului, încrucișate-n perete
e ora cînd o mie de înțelepți gîndesc la ciobul smintit al lunii
cînd gol pe gol se înghite și rămîne piatră
și peste toate acest păianjen
ochind și lovind cu uimitoare precizie țeasta
părul meu linie mută și oarbă bîjbîie în căutarea celuilalt
iată, văzut de aici focul seamănă
a om cu capul tăiat ce încearcă să se ridice la cer
umbra fiului e dusă pe ape și totul
îmi pare o ciudată trecere-n somn
fără cruce fără mîini fără domn.