în jungla cuvintelor
mai întâi am învățat să fiu OM
dar ca orice naiv
visam să mă ia cerul sub aripa sa albastră
să fiu pasăre sau nor
așa încât am încercat să zbor
și m-am lovit cu fruntea
de lespezile negre

am trăit o viață într-un infern de beton
de cald îmi va ține o casă de lemn
în care vor îmbătrâni oasele

cât de moale este pământul
sub tălpile goale
iar acolo sus, departe
stelele sunt lacrimile sfinților
condamnați la tăcere

viețile sunt mistere
tăinuite de conspirația îngerilor
curcubeul este brâul lui Dumnezeu
care strânge suflete
între lumină și întuneric

nu mi-am imaginat niciodată umbrele
îngeri păzitori
îndreptându-ne pașii
spre lumea în care ne-am născut morți
și-n care ne întoarcem căutători de fericire

nu mi-am imaginat niciodată Soarele
un călău cu lacrimi de crocodil
care-și ascute dinții pe retina îndrăgostiților
la malul unei mări oarecare
plină de culoarea ochilor mei