Îți mulțumesc c-ai inventat sărutul,
Această sărbătoare a simțirii,
Menit să fie mesager iubirii
În pragul silniciei cu urîtul.

Te răcorește-n geana dimineții
Pe frunte ca atingere maternă,
Când tu ca prunc ești cuibărit pe pernă,
Sau strâns la sânul pavăză tristeții.

El este darul cel mai scump din toate,
De simți iertarea într-o împăcare,
Dar și precede marea provocare,
Când simți că se preschimbă-n voluptate.

Mai este respectuasă mulțumire,
Depus pe mâna care te-a-nălțat,
Sau pe obrazul celui ce-a schimbat
Singurătatea-n bine și-mplinire.

Chiar dac-aș risipi întreg avutul,
Tot mi-ar rămâne clipele senine
Și gândul l-aș întoarce către Tine,
Să-ți mulțumesc c-ai inventat sărutul.