Imi scapa ochii in strafunduri
chiar daca ele nu ma vor.
Lumina...amagitoare e pornirea,
miscarii mele -
cind adorm.

Ma infratesc cu neintelesul, ce-i
un magic ce m-atrage usor
spre spatii siderale, dar umane
ce imi impun vointa lor.

Imi prind mintea in cirlige solitare
ce-s agatate de o sfoara a nimanui.
Un mod de-a contempla
si a urca fara de stire
pe treapta timpului.

Mers inapoi, mers inainte
cu o schimonoseala de om prost -
si apoi un corp lipsit de oseminte
ce este-n viata
si cu-n"rost."

Patologie neinteleasa !
Fiinte care zboara fara de aripi
si alte lucruri fara de substanta
ce ma surprind -
fara a putea nimic sa zic.

Imi scapa ochii in strafunduri,
care de aceasta data ma trezesc.
Lumina realitatii e secretul
normalei vieti...
ce mi-o traiesc !

Vladimir Nichita
Melbourne/Australia.