ÃŽn inima oraÅŸului
Blocurile păreau nişte imense lumânări
Care celebrau căderea nopţii de mozaic
Pe arterele nepătrunse de vise

Eu ÅŸi femeia din lacrimi
Ne desfăşuram viaţa
În faţa marelui ecran celest
Undeva în arcuirea Lunii

Ne confesam gândurile clandestine
Timpul ne era dator cu o întâlnire
În care să schimbăm lumea
După bunul plac

Voiam să o invit la cină
Să fie martora sentimentelor mele
Privirea unuia să fie mângâierea celuilalt
Să flirtăm într-un carnaval de cuvinte
Şi să ajungem poeţi
Cu acte în regulă

ÃŽn palmele mele
Într-o iarnă feerică
Băteau două inimi
ÃŽntr-un glob de cristal