Adună-mi-te-n poarta fără gânduri
Te uită! stâlpii-am împrimăvărat,
Cum te chemam prin clopot de aduceri
Și te-așteptam cântându-ți legănat.

O umbră fără chip, dar cât de vie!
Aveau putința ochii mei să vadă
Iar stelele ițite în pervazuri
Șopteau cuvinte calde sub zăpadă.

Și ielele își înțărcau copii
Izvoarele halucinau povești
Iar dinspre ele se-auzea spre mine:
E timpul să-l cunoști și să-l iubești.