nascut cu-arterele deschise
-imi amintesti e-un tanar ce trebuia sa moara-
infrant de neant
-chipul din oglinda luneca, rupandu-si genunchii
sufletul ar vrea sa deschide ochii,
dar pleoapele-au plecat sa caute ceasul sfant
(sa fca din el izvoare sa spele vina)

culoarea timpului o stiai dupa frunzele soarelui

hai sa fugim
in singuratatea sparta a piramidei
peste morminte de fluturi decojiti
peste rastignitii arbori ai sufletului meu

sunt secunde sfidand chinurile facerii

…atat de indragostita femeie de ceara
incat sfarsitul cantecului e moartea
unghiile ce vor sfasia le porti in suflet
neatent prevestind copil de furtuni si carne

..pietre blande ca vantul ruginesc, se sting in ele
pasari de frig si ceata isi fac cuiburi sub arcada
(numai de nu s-ar darama coliba ramasa pentru iubire)
sa umplu cerul de lumina
sa deschid fiinta
in ruperea porilor prea omenesti pentru traire