în mine moare mereu cineva
numai tu cu sărutul tău virtual îmi ții noaptea-ntre buze

cu un ceas mai devreme adăpai cocorii din frigul
ce-mi scormonea măruntaiele
eu prelungeam cuvinte până la limita descărnării
dădeam bice nimicului
în sens giratoriu

în cimitirul ce-mi crește în locul măduvei
nici un mort nu se vaită nici un oftat nu mișcă vântul
doar clopotele astea înfiorate îmi agață
de trup un vapor scufundat

de atâta toamnă greierele roșu din mine
a-nceput să cânte