agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4073 .



Poezii
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [diamandi ]

2006-11-02  | [This text should be read in romana]    | 






sexy star



[box_on_boxing_tyson]

aseară am văzut meciul lui tyson cu mcbride. după repriza a șasea
tyson pur și simplu nu a mai vrut să reia lupta, a rămas înțepenit pe scaun. http://news.yahoo.com/s/ap/20050613/ap_on_sp_bo_ne/box_on_boxing_tyson/
m-a cuprins o tristețe pe cât de ridicolă
pe atât de sfâșietoare.
mi s-a făcut așa rău că parcă nu-mi venea sa mă ridic
de pe canapea să sting televizorul. m-am întins și am adormit.
m-a trezit soră-mea pe la două, ea venea de undeva
unde este dragoste pentru că mirosea in felul acela.
a zis că dacă vreau să sting televizorul și apoi a ieșit.
am rămas uitându-mă după ea și
nu îmi vine să cred că există o asemenea gingășie
a unui fel de aer care se așează în cameră între mine și pereți.









[sexy star]

o colegă sau o prietenă de-a soră-mii
mi-a dăruit o pereche de șosete
pe care scrie
sexy star.inc

sunt galbene
și cu multe steluțe portocalii
și m-am gândit
iată sufletul meu strălucind.











[detoate]

mă arde creierul – amețeală urâtă
cum să stai depărtat de Hristos
cum să te apropii
eu sunt subțire cretin destrăbălat

ce înseamnă destrăbălat
iată familia mea: tatăl mort
mama și sora mea iubită
și un altfel de tată chelios tatuat pe piept

cu care pot face detoate
ne uităm la filme jucăm popice și altele
în afara acestor oameni diverse șosele
și dragostea mea mă arde pe creier.









[aaaa]

nici băieți nici fete
pe cine păcălesc
îmi prefac ochii
și aaaaaaaaaaaaaaa

se îmbracă în hainele mele
și mă iubește
spune că mă iubește
asta este sfâșietor

serile între buze și dinți
mă ridic și mă fixez în perete
pentru totdeauna
și îmi prefac ochii.









[cald]

Când am fost să-mi tatuez steluța
era o zi rece
aveam pe mine și tricou și bluză și pulover
înăuntru le-am dat jos era cald

cald și în camera mea de dimineață
stau cu capul sucit într-o oglindă
și mă uit la steluță
și pielea mea și carnea și toată goliciunea

n-am să mă mai dezbrac
în fața nimănui
pentru că nu are nici un rost
niciodată.











[lexus]

ÃŽntr-o zi
voi coborî în fața casei
mă voi urca
într-un lexus negru.

















[ultra]

Mi-am dat drumul pe străzi
o euforie din care
nu va rămâne
nimic

mi-am dat drumul prin casele lor
în mașinile lor străine
supercomode ultrarapide
mi-am dat drumul prin tot

tot ce mi-a ieșit în cale
tot tot tot
hyperspatiu supercorzi ani lumină
nu va rămâne nimic.











[da]

de ziua ei de naștere
mama mea
m-a rugat să o las să-mi facă ordine în cameră
da

mi-am dat seama că de fapt
eu nu am nimic de ascuns
eu aștept evenimente cumplite
dar ele nu se vor întâmpla.












[of]

Mă îmbrac în păpușă
mă îmbrac în secretară
mă îmbrac în polițistă
coapse fese și umeri

mă îmbrac în ilinca
mă îmbrac în mama
să nu te înduplece plânsul
urletele să nu te sperie

of să nu te sperii
mă îmbrac în asistentă
mă îmbrac în scufița roșie
urletele și plânsul.











[coloane]

Soare puternic
astăzi n-o să pot atinge pe nimeni
dracii trec în coloane romane
fără zgomot ca și cum nu ar fi

zăpada ca un pansament
peste case și străzi
albăcazăpada
sexul nu contează.












[graf]

Înarmat până-n dinți
mă răsucesc prin aer
un fel de viață
în aer

în inima mea
Dumnezeu
ilinca zacu mama
armele până-n dinți

să mă granulez
să mă trag pe nas
sparge-te fă-te praf
ștefi graf.















[benzină]


Încă puțin și gata
încă puțin și noaptea
se deschide în plină lumină
dracul stă nemișcat cu gura deschisă

gura lui miroase a benzină
să nu vadă mama
să nu intre acum
mă proptesc în ușă cu fața la el

și încă puțin
mă dezbrac fără grabă
și noaptea
și gata.




[oțel]

Aș vrea să fur o mașină
acum când vine toamna așa de îngrozitor
să conduc încet pentru că nu am carnet
dar să conduc până departe #diverse sosele#

pentru că aici nu am ce face
e o tristețe chimică așezată peste oraș
te-am cunoscut în wc-ul public de lângă biserica neagră
și m-am gândit să ne distrăm împreună

ești la fel de tânăr ca mine
și ai pielea la fel de catifelată
dă-mi în cap cu o bară de oțel
ce nevoie avem noi de femei

ce nevoie avem noi de hrană
ce nevoie avem noi de Dumnezeu
dă-mi în cap cu o bară de oțel
dă-mi în cap cu o bară de oțel.















[foc]

Narcisele sunt florile mele preferate
îmi place să le miros și să le privesc
mă înviorează
așa s-a întâmplat astăzi

am fost sigur încă de dimineață
că dragostea este în aer
aerul intră pe nas
ia foc în sânge și arzi într-o clipă

așa s-a întâmplat astăzi
narcisele sunt florile mele preferate
îmi place să le miros și să le privesc
m-am înviorat deodată.



[hol]

Cel mai frică îmi este
de vocea tristă a mamei
căreia nu îi pot rezista
ce vrea ea

o dragoste vizibilă
cu care să o înfășor
ca într-un scutec strălucitor
să nu crezi că n-aș vrea

dar eu sunt atât de
și pe mine cine mă înfășoară
Dumnezeu în luminile fragile
ale zorilor.
















[știu]

Am învățat pe de rost
câteva filme de groază
știu fiecare zbierăt
și fiecare șuvoi de sânge

așa trebuie să fie și sfârșitul
în sângele fiecăruia
când țipi și știi
și țipi până la capăt.




















[băiat]

Ca un băiat
și ca un mort
știu că vrei
strânge-mă în brațe până număr la trei

ține-mă de mână măcar
atinge-mă pe frunte
să simți cum ticăie
ține-mă de tâmple

mă uit pe pereți
mi-e scârbă de circulația sângelui meu
știu că poți
cu mine să dansezi încă două nopți.








[lexus]

Când o să fiu mare
când o să cresc
dragostea mă va învălui
o să mă înfășor cu totul în ea

tâmplele nu se vor mai roti pe dinăuntru
lacrimile seacă
pielea aspră
nu ca pielea asta fină de copil mic

voi avea un puls perfect absolut invariabil
inima mea va lumina mai mult decât soarele
o să cobor dintr-un lexus negru
și-o să-i împușc pe toți.

































egal



[blocul]


și zdreanța aia de 12 ani
spunea că ei totul îi este egal
totul este e-gal
și urcând scările în fugă

în blocul ăla mizer
am căzut și mi-am rupt mâna stângă
fisură nu fractură
deasupra încheieturii

e-gal #peste case și străzi#
a sunat ilinca si
ilinca mea / sora mea
cândva dragostea ne înconjura.














[cândva dragostea]

cândva dragostea mă înconjura
și acum vine toamna
toamna toamna
toamna

în zilele din urmă
în loc de scurgerile firești
mă trezesc din somn cu lacrimi prelinse pe toată fața
#și m-am gândit#


[egal]

mi-a mărturisit în particular că are de fapt 13 ani si 7 luni
dar eu ce făceam la 13 ani si 7 luni
tata murise de zece ani
aveam o pelerină albastră

trebuie să vorbesc cu cheliosul
voi avea 13 ani si 7 luni
voi fi băiețelul necopt voi face tot ce mi se spune
îmi va fi totul egal.


















[computerul face]

mă tot gândesc de ce am picat examenul / încerc să găsesc un motiv mai înalt / adică în planul desfășurat al vieții mele / trebuia să fie un an în care să se aleagă praful de mine / cum va trece anul acesta / deja viata mea arată așa: // am mâna stângă pusă în ghips / mă aflu în relații cu persoane dubioase / am acces la produse ilegale si asist la activități cu caracter ilegal / am un comportament sexual deviant / mă simt iremediabil îndepărtat de mama mea / mă simt iremediabil indragostit de sora mea / mi-am cheltuit ultimii bani de la cheliosul ăsta de tată / pe o șmecherie sofisticată pentru computer / îmi inregisrez bataile inimii printr-un stetoscop / le amplific le distorsionez și le ascult / pană mi se înfierbantă creierul // computerul face niște grafice din două în două minute / pornind de la frecvența și intensitatea bătăilor inimii / aceasta este viața mea.














[bran]

Am fost la bran și nu m-am ales cu nimic
afară era frumos
înăuntru am dormit mult
am mâncat am băut și m-am veselit

dar castelul a zis vino să mă vizitezi
eu am spus nu vin
stau în casă și joc canastă
și am pierdut

jucam în pereche cu o tâmpită
care nu urmărea cărțile
povestea cum i-au făcut ei liposucție
pe cur la o clinică particulară


să știi castel că îmi pare rău
că nu am venit să te vizitez
acum stau pe marginea patului și nu pot dormi
#și îmi prefac ochii#







[tata]

Eclipsă parțială de soare
au anunțat la televizor
spectacol astronomic
aș vrea să ajung în cosmos

nu există nici o portiță de scăpare
un băiat îmi tot povestește ce face el
ce face el eu nu fac
eu mă legăn aici

aproape de miezul nopții
încerc să-mi amintesc cum era tata
dacă aș putea fuma
dacă aș putea dispărea.

[marcăr]

Muștele zboară în mijlocul camerei
muștele dansează
am scos mâna din ghips
chiar în ultima zi ilinca se semnase pe ghips

a venit când dormeam
și s-a semnat pe ghips
cu un marcăr mov
eu nu am simțit nimic așa de adânc dormeam



[gladiator]

Cu Zacu în audiașase
mă excită viteza
accelerările bruște îmi videază stomacul
rămân cu o erecție dureroasă

interiorul din piele fină
îmi aduce aminte de ioana
prima oară când am atins-o pe zdreanța aia mică
pe antebraÈ›

atingere aproape fără atingere
ca în scena recurentă din gladiator
accelerările bruște
erecție dureroasă.


[280km/h]

Rita Rita
cât de tare ai să-i lovești
dacă mă aplec și te ling pe stomac
spune-mi cîți oameni vrei să îneci

spune-mi Rita învârtindu-te așa cu 280km/h
cumvezi lumea
spune-mi la ce te gândești
când alunec blând între coapsele tale

lasă-te pe spate și respiră adânc
tu ai venit din cer
eu sunt de pe pământ
Rita Rita încetinește și lasă-mă să-ți cânt.












[latino]

Cincisprezece grade celsius
dormit bine mâncat bine
mă simt latino
mă simt așa nu știu cum să spun

carnavaluri pe străzi
plaje imens însorite
fructe exotice râsete
capetele răsturnate pe spate

ritmurile vesele ascuțite
pătrunse până în centrul stomacului
nu pot ieși din casă
nu mă pot mișca de pe scaun

nu pot ieși din casă
mă simt latino
nu mă pot mișca de pe scaun
mă simt latino sunt mort în casă.
















[castorii]

Îmi ascult bătăile inimii
după masa de seară
nu îmi vine să mă culc
mă uit la televizor la un documentar despre castori

și îmi ascult bătăile inimii
cu stetoscopul vechi al mamei
se repetă se repetă
răul se repetă

nu se va opri
tuc tuc tuc
castorii cu dinții lor hazlii
nu se va opri niciodată.






[liviu]

Cred că o să mă scap pe mine
cred că o să mă zbat
o să scot un hârâit grețos
liviu ești o curvă proastă și trebuie să mori


[irac]

Mi se răstoarnă-n cap
războiul
din irac
pac

aici nu mă mai distrez deloc
nici cu zacu nici cu veceurile publice
nici în cluburi nici în substanțe chimice
nici nicăieri nici cu nimeni

mă antrenez ca să-mi fac inima
mai strălucitoare decât lumina soarelui
pleoapele mele fac clic
clic-clic

același sunet
plictisitor
războiul din irac
în cap.





[sfânt]

o să organizez un casting la motru
rolul principal îl am deja
zdreanța aia mică abia așteaptă
dragosteee

să fiu strâns în brațe
strâns până-mi plesnește plânsul din gât
rupt în bătaie
până dispar cu totul

o să fac un casting la motru
tu ai să fii o stea
zdreanță ce ești la 12 ani
gesturile tale descumpănite

dragoste dragoste
carne vie din carne vie
trupul este templul Duhului Sfânt
dac-ai ști.








[toamnă]

Este toamnă
frunzele cad pe trotuar
mă încordez
și pășesc

am jucat popice și m-am înveselit
am ieșit să mă răcoresc
serile de toamnă sunt prietenoase
popicele sunt lucioase

bila verde
bila mea norocoasă
mi-a curbat viața
așa de mult mi-a curbat viața.




[barbi]

M-au ținut de cap
m-au lovit peste glezne
am căzut în genunchi
m-au dat cu fruntea de podea

am leșinat
m-am trezit cu fața plină de sânge
m-au dezbrăcat
m-au îmbrăcat ca o păpușă barbi

a intrat ilinca trăgând dintr-o țigară
a intrat ilinca trăgând dintr-o țigară albă foarte subțire
în cealaltă mână ținea o sabie
ținea o sabie scurtă curbată

fumul s-a răsucit
pe buzele ei întredeschise
a ridicat
și a dat.

































lexus



[lord of the rings]

(1)
Mă târăsc pe podea
mama ridică piciorul
degetele ei îmi alunecă în gură
ilinca râde ca o nebună

oja roșie de pe unghii
mi se dizolvă în salivă
ne ținem de mână pe o plajă imensă
pielea ei caldă.

(2 - unde începe)

Fără cârmă
fără frâne
fără rușine
fără sfârșit

a murit horcăind
cu stomacul bucșit de sânge
mama nu a iubit alt bărbat
eu fără cârmă

unde începe
unde zbor unde
eu fără frâne
pielea caldă a mamei

eu nu mă opresc
nici să nu încerci
eu fără rușine
eu fără sfârșit







[va străluci]

Vreau să port rochițe
vreau să fiu prințesă
mai sunt 100 de zile
vreau să strălucesc

să strălucesc mai mult decât soarele
sub rochița de prințesă
pântecele meu se va aprinde va străluci
toți vor orbi.

[bucle]

Mă doare-ntr-o parte
în partea dreaptă
și nu e ficatul
caut o poziție în care să nu mă mai doară

corpul se răzvrătește împotriva mea
ce vrei corp
munca asta de noapte
mă dereglează de tot

toată ziua dorm
sau intru într-o stare tâmpită
cu gânduri și imagini rulate rapid în creier
nu rămân cu nimic

uite-mă Doamne
stau în camera mea lângă dulap
mă doare-ntr-o parte
nu găsesc o poziție blândă

ce-ai să faci cu unul ca mine
uite cum timpul face bucle în jurul meu
uite că nu vreau să cooperez deloc
ce-ai să faci.








[dragostea]

Toată dragostea pe care o simt din senin
unde se duce
tata dacă ar fi în locul meu
ar trăi.










[steluță]

Nu simt nimic
am fost să mă tatuez
am vorbit la telefon cu Ilinca
vreau să fie cum era

mă uit la poze cu tata
îmi dau întâlniri
mă uit la filme de groază
sincer nu cred că mai există și altceva

mi-am tatuat o steluță pe spinare
deasupra noadei
sincer nu cred
afară stă să ningă.






[saddam]

Saddam spune că e nevinovat
tot așa spun și eu
#cum să te apropii#
#coapse fese și umeri#









[art]

Plaja imens însorită
dintr-o reclamă stradală
m-a spart
la 5.30 dimineața o montau în apropiere de parcul gării

și scâncetele de copil mic
pe care le scoate în somn eugenia
și visul erotic recurent cu Harry Potter
și pozele cu tata cu mine în brațe

și discuțiile de seară cu mama
m-au spart
venirea bruscă a iernii m-a spart
art.







[cola]

Îmi dansez viața
în clubul ăsta meseriaș
plutesc spre casă
la o palmă deasupra pavajului

beau cola cu înghițituri mici
mă întind în pat
mă întind și mai bine și mă întind
mă întind în pat

cola
clubul
pavajul
viața

nu am ce face
îmi dansez viața într-un club tare
e frig străzile sunt reci
mi-e și silă să le ating.










[scamă]

Ai o scamă pe gât
te-ai electrizat
urma de la șosete
deasupra gleznelor

pielea granulată de frig
saddam spune că îl torturează
la fel spun și eu
vezi că ai o scamă pe gât.



[killer]

E prea cald în casă
hainele se lipesc de piele
filmele se amestecă între ele
confund killer worms cu visceral nightmare

hai lângă mine dacă te ține
mișcă-te bine nu poți rezista
aerul din cameră se înarmează
mă lipesc de pereți mă camuflez

mă camuflez
hainele se lipesc de perete
se dizolvă în tencuială
pielea se înarmează.
















[amenințare]

acasă mi-am pus cd-ul cu toate nokauturile lui tyson
dacă nu se întâmplă ceva nu știu ce
eu nu știu cum mai trec și prin iarna asta
of asta nu e nici o amenințare.







[inima]

M-am îndrăgostit de toți
în cele mai ciudate poziții
în zilele cele mai urâte
inima mea s-a topit peste formele lor

formele lor nu s-au topit în inima mea
zilele s-au făcut mai urâte
a nins
frigul ni s-a înfipt în cap.













[ce]

Of Doamne
ce-ai să faci cu mine
Þi-ai luat așa o povară
eu n-o să mișc un deget

n-o să fac nici un sfert de pas
spre Tine
spre bine
spre orice fel de lumină

eu am pieptul
mai rece
decât străzile înghețate
eu

lexus negru
Te întreb
pentru ultima oară
ce-ai să faci.





[rupe]

Corpul ăsta face multe
rabdă multe
nu știe ce vrea
vrea detoate

frigul intră pe sub haine
corpul ăsta urăște frigul
înaintează în centrul orașului
îl rupe în două

vrea căldură
se îndeasă-n haine groase
rupe
rabdă multe.












[lexus]

Nu vreau să mă ridic
din fotoliu
mi-e lene să merg
să îmi fac nevoile

Vreau să cobor
dintr-un lexus negru
și
să-i împușc pe toți.











[rău]

Libertatea și frigul
îmi subțiază pielea
degeaba pijamaua mea cu buline
luată pe dedesubt contra frigului

mi-e rău
aerul sec de iarnă se infiltrează
și bărbații care trec mama
bărbații care trec.












[aerul]

O să văd eu
o să-mi iasă toate pe nas
fiindcă totul îmi este egal
#e-gal#

fiindcă eu am
depresii și splinuri
usturimi în testicule
usturimi în cap

și toate astea o să se umfle
și-o să pleznească
și-o să-mi iasă toate
pe nas

așa ca tyson
pe scăunelul din colțul ringului
uitându-mă în adâncul camerei de filmat
cu ochii mai transparenți decât aerul.






[așa]

te așezi și nu te mai miști și nu te mai miști
te îmbrățișezi strâns cu ambele mâini
și nu îți dai drumul și nu te miști orice s-ar întâmpla

te așezi te așezi
te așezi în genunchi și ei te mănâncă de viu
de carne de creier de salivă de sânge

dar tu te așezi
o viață întreagă singur cu Dumnezeu și cu toți dracii
te așezi și te rogi și așa
și așa.




































adn



[adn]

Du-mă Ilinca la circ
du-mă Ilinca la cinematograf
scoate-mă din casă
cu totul scoate-mă din casă

scoate-mă Ilinca din sânge
scoate-mă Ilinca din adn
pentru că adeneul meu e prost
scoate-mă la circ scoate-mă la cinematograf

nu mai vreau să transpir singur în cameră
nu vreau nici să ies ca să fac prostii
vreau o zi veselă și frumoasă
Ilinca fă cu mine ce știi.








[acum]

Dintotdeauna
am respirat fericit
dar acum
acum gata

m-am îndrăgostit
se deformează inima
pieptul mi se curbează
acum

și am respirat fericit
cerul și pământul s-au răsucit
m-am îndrăgostit
inima a-nflorit.


[soarele]

Chiar în prima dimineață
în camera devastată
soarele bătea drept în tine
nimic nu se susține

vrei să rămână totul așa
oricum nu se susține
să rămână totul așa
să rămână așa.


















[totdeauna]

Iată:
eu vreau să fiu pisica
pe care o ții în brațe
pentru totdeauna

Iată ce vreau: să îți intru
în gură
în gât
în stomac

Iată: eu
când se crapă de ziuă
ultimele mișcări line
cu tine.





[galben]

Mă cuprinde o furie ascuțită
eu nu eram așa
corpul din ce în ce mai slab al mamei
și treningul ei galben de adolescentă.





[37]

Zacu începe să aibă o viață a lui
împărțită cu femeia de 37 de ani
nici nu vreau să țin minte cum o cheamă
și Ilinca e la bucurești

ea știe ce face acolo eu nu știu
eu mă uit la filme de groază
mă ustură sexul când urinez
nopțile sunt blânde și rotunde

așa de mult sânge curge în filmele astea
și atâtea țipete
și eu nu mă mai satur
parcă trăiesc într-un abator

zilele sunt luminoase și înspăimântătoare
dacă i-aș putea convinge să iasă din ecran
să mă taie și pe mine
dar ei nu aud când îi chem

zilele sunt
luminoase
nopțile
sunt rotunde.








[dragostea]

Zici că nu mai poți că nu mai reziști
că nu mai poți continua așa
dar cine te pune
o zi nouă și încă una

amprentele noastre amestecate
amprentele noastre
amestecate
amestecate

te prăbușești te faci țăndări
dragostea e ceva foarte tehnic
țăndări
ca un fulger căzând prăbușindu-se.



[ruj]

Ziua a fost mohorâtă
încă de dimineață
am intrat la întâmplare
într-un magazin care tocmai se deschidea

am cumpărat un ruj
și l-am probat în oglindă
ca să o enervez pe vânzătoare
ea era mai mohorâtă ca afară

un roșu carmin care mi se potrivește
l-am șters cu un șervețel softis
în mecdonalds cafea
acasă camera mea

iaaaaaa-măăăăăăăăăăăăăă
deeeeeeeee aici
ruj
televizor.










[scurt]

Îmi ascult filmele în căști
pentru că mama nu mai suportă
urletele victimelor
se aud până în camera ei

nu pot nici să dau încet
trebuie să aud cum urlă
firul căștilor e scurt
stau aproape lipit de ecran

față în față
cap în cap
afară ninge imens
ca într-un film mut.



[ani]

Nu mă pot mișca din fața ta
tot ce văd îmi intră pe gât
inima mea bate
bate pentru tine

nimic nu mai contează
când ești lângă mine
e vorba despre o persoană (adică tu)
cu care să pot avea o relație intimă

intimă până în gât
intimă până în esofag
intimă până în stomac
#iată##nu se va opri niciodată#






[cum]

Ce mai urmează
mă terorizează gândul ăsta
ce urmează
e o reacție fiziologică

fiecare sărut îmi sparge fața
fiecare icnet îmi sparge timpanul
radiațiile televizorului îmi ard pielea
cum se iese din asta.














[viață]

Atâta poftă de viață azi
cât pentru o viață
radiază carnea dinții și unghiile
și aștept să treacă

hai vino lângă mine
știu că mă dorești
cu ce haine să mă îmbrac
cu ce corp să iubesc

dacă mă atingi mă-nnebunești
carnea
dinții și unghiile
radiază pentru o viață.











[egal]

Parcă aș fi într-o anumită perioadă a lunii
când fetele simt acea dizolvare a creierului
gustul eclerelor se modifică
orice comunicare devine o zbatere fără margini

m-am sleit
sunt clinic sănătos
dar simt acea dizolvare a creierului
cola e diluată e trucată

și o iubesc nebunește pe mama
am crezut că totul îmi este egal
nu m-am dat în lături de la nimic
zilele s-au răcit m-am sleit.












[spart]

M-au îmbrăcat în hainele soră-mii
în liniște
doar dresurile ilincăi foșneau pe mine
și m-au legat la mâini

m-au legat la ochi și la gură
s-au îndepărtat câțiva metri
am auzit pașii
au tras cu o armă semiautomată

au sărit bucățele de carne
s-a spart stomacul
s-a amestecat cu materialul hainelor
cu parfumul ei impregnat în țesătură.







[lexus]

Dar să zicem că m-aș opri
atunci voi fi un fiu al luminii
atunci dragostea mă va înconjura
se va petrece pe sub umerii mei

și pe după gât și peste obraji
crezi că atunci nu voi mai vrea
să cobor dintr-un lexus negru
și să-i împușc pe toți.






















[dragostea]

ÃŽmi aluneci din palme
din coapse din toate
și nu e nimic care să ne țină
tu spui dragostea

dar eu știu
că așa ceva
nu
există.










[sclipea]

A nins și am fugit la predeal
să mă dau cu snowboardul
și am zburat am alunecat am plutit
cu totul și cu totul fericit

am crezut că explodez de bucurie
explodez și mă împrăștii pe pârtie
și m-am dat încă o dată
și încă o dată

pe pârtie până-n seară
mai îmbujorat și mai exaltat decât copiii mici
la întoarcere sufletul ca un mosorel
se desfășura pe serpentine sclipea.



oceane


[dragostea]

Cât am vrut să
o cât am vrut
prin largile zile
prin marile anotimpuri

toți cei care au o inimă știu că dragostea mea
este sfâșietoare
dacă nu crezi
o dacă nu crezi înseamnă că tu

tu nu ai o inimă
dar dacă te topești
dacă tristețea te doboară
mergi în centrul orașului

downtown
acolo îngropat acolo
sub podeaua toaletei subterane din piața sfatului
vei găsi un buton cu amprenta ta digitală

acolo eu cu o mie de ființe
o mie de mii de ființe
o mie de mii de mii de ființe
oare tu nu ai o inimă

atinge butonul
oare tu nu crezi
dragostea mea atinge butonul
este sfâșietoare

cât am vrut
o cât am vrut să dispară acest oraș de negustori
această piață această
toaletă publică

aceste mii de mii de mii de mii
o cum nimic
nimic nu se leagă tu nu ai o inimă
dar dacă tristețea

și dacă te topești
acum știi
downtown
acolo acolo

acolo viața mea în care ne-am învăluit
ne-am cutremurat
am dansat și câte altele
toate numărate socotite toate

largile zile marile anotimpuri
toți cei care au o inimă știu
toți cei care au fost vreodată îmbrățișați
vor cunoaște

vor recunoaște corpul meu subțiat
micșorat o topit
după o îmbrățișare care nu
nu nu vine nu vine nu

și mii de mii de mii
dacă este amprenta atinge
topit necuprins neîmbrățișat
am dansat m-am rotit

m-am cutremurat
ai spus downtown
o nu nu
nu se leagă.

[ueia]

Cine cine ar mai putea
să mă adune
cum să adune
euGeniA

EuGeNia ar putea să adune
pe maluri înalte
în aburii zorilor
să adune în palme

aripi ai eugenia ai
și ne ferim
totul dat peste cap
peste maluri înalte înalte

aburi înveșmântând
aripile dimineții
o o o amăreală întinsă
necuprinsă.


[rău]

Dacă vrei să împachetezi
dacă vrei să mă crezi
eu să spun tot
tot tot tot

ca să nu se repete
nimeni să nu mai pice
în această capcană cumplită
nu este mai multă dragoste ca aici

aici vezi aici
aș vrea să nu mor
ca să nu se piardă câteva lucruri foarte
frumoase

aș vrea să mă înghită ceva
ceva să mă desființeze
nimeni să nu pice în această capcană
aici este rău.


[bandă]

ÃŽn apropiere
îmi potrivesc îmi prefac ochii
cea mai adâncă umbră din cap
răsfiră-se

destramă-se grozave răutăți
pielea mea este bandă adezivă
hemodializă
psihoză defensivă.


[salva]

Acum tu îmi vorbești în față
cuvinte îndrăznețe
euGEnIA ai făcut toate astea
toate acelea

și bucățile filmate cu tine
cumplite
și tortul dar și celelalte
și acum ce adaugi

ca și cum tu ai putea salva ceva
sau crezi că eu nu pot străluci
iar tu ai orbi
aș străluci ai orbi

încă unul dezorientat
douăzeci de ani și moartea-n stomac
un pui de om foarte
foarte stricat.


[oceane]

Să lași această inimă
să guste odihnă
această salivă să se autodesființeze
aș vrea să plutesc pe oceane

pentru fiecare sărut din viața mea
de când am făcut așa până azi de când eram mic
îmi voi suge limba într-un spasm al gurii
dezarmant de comic.

[celulă]

Să am eu o grădină a mea
flori cuminți să am
să asculte de mine
să nu apună vreodată

fiecare celulă pe câte o lamelă
unde Doamne unde s-a greșit
celulă cu celulă
să asculte să înflorească să nu apună.

[mama]

Mă uit la filmele astea interzise
ca să simt că trăiesc
mi-ați propus niște variante cumplite
cum să nu trebuiască să fiți împușcați

nu e vorba de asta
fiecare icnet al meu e o șoaptă în apă
și așa din corp în corp
iubite asemănări

a adus mama pe lume
o fată și un băiat dac-ai ști
au tresărit apele și așa
până la capăt icnete lungi vor pluti.


[hei]

Oricine are o inimă
să mă strângă în brațe
ce să fac
hei

ce să fac tu știi ce este dragostea
ce este o îmbrățișare
dacă ai avea o inimă
ai ști nu ai spulbera

ai îmbrățișa
tu de ce nu
pentru totdeauna
știu că știi o știu că știi.

[anii]

Diavolul colecționează răsuflările
pornite din suflet
nu le va înapoia
niciodată

anii se vor asambla
în ceva cumplit
și nu
nu le va înapoia niciodată.


cerul


[verde]

Cerul se fărâmițează
Dinte pentru dinte
Mă îmbrac în fată
Mă întâlnesc cu cineva

Zilele astea sunt așa de frumos
Trăsăturile toate parcă s-au destins
Pielea este albă strălucitoare
Nici un fir de păr pe corp aerul alunecă nestingherit

Mă întâlnesc cu un băiat la fel ca mine
El își face ochii cu verde
Mergem undeva în de pijp să dansăm
Să dansăm.


[piele]

Pe el îl cheamă Tim
Am hotărât că e ridicol să purtăm nume de fete
Tim își pune cizme verzi lucioase
Are picioare frumoase și dresuri negre

Și o fustă neagră
Cu fermoar într-o parte
Și în sus un hanorac verde-închis fără mâneci
Are mâini frumoase

Cerul se fărâmițează
Ne ținem de mână râdem și ne pupăm
Luminile străzii se petrec peste noi
Și mergem să dansăm.


[genunchii]

Pe un pod mă opresc și mă uit în jos
Apa este tulbure verde mâlos
Tim se lipește de mine balustrada îmi intră în piept
Genunchii lui se lipesc de dosul genunchilor mei

Avem aceeași înălțime
Avem același somn agitat
Aceeași disperare aceeași furie aceeași strălucire
Același cer fărâmițat

Mă cuprinde cu mâinile pe stomac pe sub bluză
Eu întind mâinile sucite în spate
Îmi plesnesc palmele plaf degetele se ating le încui
Peste spatele lui.


[respirația]

Rămânem așa
Și trec minute bune
Și apoi Tim îmi șoptește
Să-mi țin respirația

Îmi țin respirația
Mâna lui urcă pe sub tricou peste inima mea
Nici el nu respiră
Inima lui îmi învinețește spatele îmi sfâșie pielea

Luminile străzii tremură pe apă
Cerul se fărâmițează
Tâmplele îmi zvâcnesc
Și stelele dansează.


role


[Dorothy]

Dorothy caută o cremă de corp
Pielea albă catifelată’
Se strică
Pe gât și pe umeri

Se strică
Pe spate și### pe abdomen
Se strică
Pe fese pe coapse

Se strică’
Se strică’
Se strică’
Se strică.

[role]

Azi mă învață să merg pe role
M-am lăudat că eu sb șamd’
Dar acum ####este vară acum ai să te dai pe role
Ai patinat vreodată pe gheață? Nu

Nu am patinat pe gheață
Pentru că îi# place atât de mult verdele’
L-am numit oz
Sunt încă în pat îmi ridică de glezne picioarele goale

Mă încalță cu role’
El mă dezvelește eu ###mă arcuiesc
Mă sprijin în omoplați
Trage pe mine o fustă #creață de majoretă

Elasticul mă strânge de mijloc
Mă ridic lângă pat nu am echilibru
El fuge spre ușă hai Dorothy dorothy’
Dorothy în pâlnia uraganului.

[cling]

Azi ne plimbăm cu bicicletele’
Descoperim orașul pe bicicletă
Un soare mare ne însoțește
Pedalăm și cling#-cling claxonăm

Claxonăm numai după fetele îmbrăcate în verde
Așa #ne-am înțeles de acasă
Mi-a dat mie bicicleta lui bună
El a luat una rablagită

Orașul însorit de rotește în jurul ###nostru
Și noi îi tăiem razele fără să amețim
La noapte oare ce vom face’
Hălci de carne strălucitoare.

[balustrade]

Cu strălucire strălucitoare
Am luminat totul în jur
Nu vin acasă nu vin nu’
Când eram acasă #ilinca unde erai tu

Când eu da
Tu nu
Și acum lasă-i pe alții să își facă mendrele cu mine’
Când mă țin de balustrade

Lasă podurile să se clatine’
Tu ilinca numără zilele
Tu##### ilinca
Eu strălucitoare.

[noaptea]

Am ieșit în parc pe role
În pantaloni scurți
Cu buzele date cu roșu
Am plutit: katarina witt

E dimineață nu îmi pasă
Că vine miezul zilei
Și vine după-amiaza vine seara’
Nu îmi pasă noaptea e departe

Tim #e în vizită la părinți
Eu nu am părinți
Mamă potrivește-ți vocea spune odată cu mine
Nu există părinți

Mă dau pe## role’
Aerul mi se încolăcește de picioare
Se întinde ca o gelatină’
Ca un fir de salivă.


lumina


[7541]

Îmi place să ling baniiii
Îmi place să aprind luminaaaa
Și să o stiiing
Să-o-apriiiind ####### să /o / stiiing

Pentru că altfel trebuie să număr zilele
Nu-mi place să număr zilele
Cum ai zice 7540, 7541 și așa mai departe
E un calvar habar n-ai cum e un calvaaaar.


[adevărul]

Îmi place să ling banii
Îmi place să aprind lumina
Și să o sting
Să o aprind să o sting

Pentru că adevărul e acolo afară
Afarăăăăăăă
Și eu sunt aici
Înăuntru.


[departe]

Mișcă nările ca un iepuraș
Clipește ca o veveriță
Agață-te de umerii mei
Urcă-te pe mine ca pe o scăriță

Pentru că adevărul e acolo afară
Și noi suntem aici înăuntru
Și vrem să facem din doi unul singur
Și așa mai departe.



dragoste

[subțire]

cerul se face gri
cu atâta lucru mă pot obișnui
dar vezi mult nu mai ține
se așează canale între mine și tine

te aștept în cameră să știi
pielea e mai subțire ca niciodată
strălucitoare piele curată
tu unde umbli de ce nu vii?

cu tine înainte de revărsatul zorilor
nu-mi mai e frică nu mi-e frică
sunt gata să fac
tot ce trebuie

fără tine frică
lângă tine dragoste
cu atâta lucru mă pot obișnui
cerul se face gri.

[cerul]

gama delta
am ajuns și mi-a dat camera cu vedere spre port
am o inimă plină de aer proaspăt
și nu

șoldurile nu mint
bine să zicem că șoldurile nu mint
ce pavaj sumbru
și cerul e gri

mai repede delta
gama
dacă șoldurile nu mint
atunci cine pentru că uite tot nu se leagă

trece și vara asta suflete
trece și vara asta
trece trece
și nu.

[ ]

tu și nu eu
tu
și nu eu.

[loc]

Tot ce absorbi
Tot ce urcă prin oasele tale
Goana asta ce vrei
Timpul nu stă pe loc

Să treacă în mine
Dinții scot scântei
Când nu mă mai așteptam în sfârșit
Camera se pulverizează dinții scot scântei.

[olandez]

A sunat Zacu după multă vreme să-mi spună
Că se apropie
Și ce vreau
Iar începem

Plastilină vie ha ha
În mâinile altora
Mirosul de carne de om
Îmi face rău

Sunetul vocii umane face rău
Atingerile imaginile atingerile
Ești copil te alinți
Și ești încrezut alintat

De ce niciodată cu mine?
Ia-mi respirația
Îngrijesc o floare care se cheamă ficus olandez
Cum am ajuns să fac asta.

[viața]

Nu a vrut să îmi facă rău
S-a înduioșat
Poate i-a plăcut de mine
Cred că i-a plăcut de mine

Eu am ales viața
Dar nu din toată inima
Îi tremură mâna pe dresuri
Ce-ai găsit?

M-am născut ca să plac
Mai mult decât o acadea
Mai mult decât Madonna
Doamne cum îi tremură mâna.

[lumina]

Îmi place ciocolata mentolată
Eu merit ce e mai rău
ÃŽmi place salata de fructe
Îmi place lumina pe pielea ilincăi

Știu că merit
ÃŽmi place asfaltul fierbinte vara
Îmi place siropul de căpșune
Tot ce e mai rău pe lume.

[acizi]

Aceeași rochiță
Și
Același pântece strălucitor
Aceleași dresuri albe

Chiar
Aceiași acizi nucleici
Aceiași acizi nucleici
Strălucitori.

[viață]

Aseară am simțit
Cum se întinde înainte
O viață
Noaptea a ținut până la capătul întunericului

La capătul întunericului eUGeniA se uita la televizor
Și eu în spatele ei
Cu palma dreaptă ridicată
Degetele în formă de pistol

Am zis în șoaptă
Tu și nu eu
Tu
Și nu eu.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!