Nu vorbi. Doare cand vorbesti.
Habar nu ai ce vrei sa spui,
Nu ai invatat sa ma simti.
Vrei sa iubesti, dar nu ajungi
Sa ma cunosti. Cand stiu
Ca sunt numai a ta, tu nu crezi.
Parca n-ai gandi. De fapt, nu gandesti.
Poate e felul tau de a iubi.
Dar eu vreau sa ne pierdem in povesti,
Printre merele coapte, de aur,
Sa radem sub acoperis de lauri.
Nu. Esti un zid. Gandacii urca.
Spre varf, se-asterne praful,
Iar iedera se transforma-n panza.
Am rupt-o, te-am spalat,
Dar degeaba. Nu imi dai cheia
Sa deschid usa inimii tale.
Strivita de durere, cu o ultima sfortare,
Atat am reusit: un ochi de lumina.
M-ai supt de viata, de frumos
Si a crescut teama ce se anina,
Creste si se agata de fiecare-mi celula.
Tu esti de vina pentru tot.
Imi caut globul de lumina calda
Si il gasesc in mainile tale, e spart.
Cum ai putut sa ma lovesti asa de crud?
Macar speranta sa imi fi lasat,
Dar acum vad doar un sirag inghetat
De perle...Moarte, reci, visele mele
Stau calcate in picioare de tine,
Sfaramate si murdare, moarte,
Erau tot ce aveam pretios.
Pastrate numai pentru tine...
Esti cristale de gheata care
Imi ingheata inima tot mai tare;
Asa esti tu, zid prins cu lanturi,
Fara o farama de iubire.
M-ai zdrobit cu raceala ta,
Si numai eu te puteam salva
De rau, de frig, de agonie si de demoni,
Te puteam purta pe nori,
Sa veghem asupra noastra,
Numai noi sa fim, iar lumea
Sa ramana jos in noroi.
Suflet mut, ti-ai ucis iubirea!