urcarea are animale moi întinse între cartilagii
dacă nu ar fi lichidul lor și tehnica agățării de lucruri am pune mâna
în golurile zidului
și am dispare

crește din ele planta cu trup extins
piciorul nostru care calcă pe necesitatea lor de a susține
trepte
ale unei scări străine

pentru noi nu există mai sus dar
furia incontrolabilă suflă carnea de pe oase spre
repere detestate
sângele dă fructe după ce
și ochii
au ajuns
sus înșirați pe oasele zidului

acolo ne întindem mâinile singuri
cu glasurile spoite
în înfățișări radiante
aprinși de tot ce n-am parcurs
munca inimii e darul pe care ne așezăm crispați
și ne iubim