sunt sigură că într-o zi din trupul meu inert se va naște o lumină
ea va purta un nume împotriva tăcerii
ascultă-mă
nisipurile ard tamarinii înfloresc încă o dată
praful desenează semne pentru călătorii ce vin dinspre miazănoapte

lângă un zid bătrân am pus o piatră

ni se arată deschiderea cercurilor
seceta a căzut peste țările noastre
marilor deșerturi ca fată morgana ne-am întrupat

spre fiii oamenilor am întins astăzi nada
stiletul fin sfâșie marea peste care am trecut
tălpile noastre însângerate ostenesc pe marginea unei gropi comune

ascultă-mă
scânteia ce luminează noaptea orașului
poartă numele meu
neprihănită este vocea care cântă în deșert
iarbă a fiarelor sau doar un sistru fără putere
verde mireasă a soarelui
în geamăt abrupt decupând teritorii lascive

aprindem lumânări ferecăm cu 7 lacăte în sipet
basmaua de mătase albă a neputințelor noastre
nu strigă arsenicul turnat cu inocență în cupele
celor care ne-au iubit
suntem încă lupi în alergare continuă
înfometați sfârtecăm
rămășițe de lună

pietrele noastre ne așează prin lume popasul