Lacrimi de spini îmi crestează în piele un râu de sânge
Ce se prelinge atât de încet și profund în euforism
Îmi înnegrește undele de viață împietrire în privire
Retina mi se albește în imaginile lipsite de materie
Încerci să vezi prin mine o lume devastată
O lume haotică în ale sale canioane de cuvinte
Aud cu urlă lemnul podelei sub al meu picior
Și mă-nvinovățesc de durerea ce i-o provoc
Timpul sincronizat în spasmele musculare
Mă condamnă să rămân invalidă la dreptate
Nu sunt legată de acele vise comune de iubire
Dar mă-nvârt într-un cerc de credințe eterne
Invazii barbare de efecte chimice mă reduc la un simplu om
Ciudat de haios prin optimism și irealism...