În absența ta, grămezi de Cumulus se sparg
șiroindu-și umbrele peste triajul de gânduri tamponate, le spuneai geamuri dureroase,
căzute cu vuiet în pavilionul fără ostateci

Între două aritmii, mi-ai prins în ziua aceea franjuri insolubili,
iar așteptarea a învățat ticul veșniciei.

Eșarfele de sub piele - niște apropouri silabisite, totdeauna prea lungi pentru orice adio,
prea subtile pentru o cateheză maritală,
se destramă într-un carou solitar

De-atunci, arunc sicriul în urma trenului
și mă mint
și mă bucur în ascuns: ultimul!