E-atât de greu
Când inimile ne bat în contratimp,
Când zorii răsar alandala
ÃŽn lumile noastre.
Gândurile se șoptesc împreună,
Nu se mai aud.
Mâinile nu se regăsesc în cuvinte,
Lacrimile nu se mai revarsă una în alta,
Ci murmură paralel.
Genunchii nu se întâlnesc la închinare,
Bucuriile nu se îmbracă în noi, peste suflet.
Mă cred pustiu de departe,
Văd nisipul prea furtunos între noi.
Se aud de aiurea cum bat clipele noastre,
Cum se împart frățește pe un capăt de timp.
Nici ele nu s-au mai salutat de mult
Le doare…
Le doare și-acum în contratimp.