înainte,
întotdeauna înainte
printre fulgere picăturile strălucesc a viață
mă încrunt străpungând tăcerea
omul împăcat cu sine urlă ca un tigru ucis
copilul a lovit cu toiagul de lemn
din inimă însă nu mai izvorăște astăzi
decât praf...

*

am aruncat cărțile în colțul cel mai îndepărtat
printre pânze se scurg speranțele
o lume a barbarismului,
când forța dispare apelăm la magie
fără să înțelegem că ar trebui
să întindem mâna în noi
și să tragem...

*

atacați, în valuri!
sângele face bine la ten
să ne bronzăm la soare în timp ce măcelărim nevinovați,
să plecăm acasă cu un șirag de cranii lustruite atent...
iar în timp ce facem asta,
să nu uităm să ne căutăm totuși sufletul
încă o dată

*

înfig în tine speranța pentru că mi-e frică de oglinzi
unde ești tu?
la capătul celălalt al trompetelor este argintul viu
plouă cu membre
capetele arată mai bine învârtindu-se în gol
și poate că da, avem nevoie de puțină disciplină
să învățăm să ne păstrăm calmul întotdeauna...
corăbii vor mai fi,
ideile mărețe sunt poleite cu aur
totuși, unde ești?
vreau să mă vezi în ultimul moment când fără nicio remușcare,
voi urla după noi!