despre acești oameni care își poartă numele ca o cravată prea strânsă și despre viața pe care o regizez grijuliu ca pe un documentar premiat pentru acuratețe
nu-ți voi vorbi

ticăiau toate în mine eram o prăvălie pe roți uite mâna mea e o statuie mayașă chiar autentică
am luat-o atunci când gândul meu a urcat pe macchu picchu am și frunze de coca
știu că îți place să bei desperados apoi să vorbești amețită despre bărbați

mirosea a vodcă salam și a mort bătrânul de lângă mine privea fix de parcă ochii ar fi fost niște cuie bătute la încheietura realității pe ceafă avea un plasture cu rivanol de pe vremea când și-a pierdut pielea și casa într-un incendiu puteam să-l aud plescăind mi-a venit brusc să intru în craniu și să văd la ce se gândește ori pe cine pierde

femeile jucau cărți salivau la subsuori se vedeau urmele de rollon una îmi vorbea peltic alta se machia în oglindă îmi venea să le spun că nu-mi plac femeile frumoase că femeile sunt frumoase când au orgasm am renunațat în tot vârtejul acela am luat o agrafă și mi-am înfipt-o în șold să-mi aducă aminte de tine ca atunci când m-a prins bulboana pe siret mă apucase cârcelul și mi-am înfipt în picior cruciulița pe care mi-o dăduse bunica

după o vreme m-am cufundat în tăcere ca într-o apă îmi spuneam că nu e bine să vorbești sub apă oamenii erau niște delfini scoteau sunete ciudate se loveau de mine se întorceau de unde-au venit așa mai știa cineva că exist vocile erau un fel de radar ce anunța existența

bărbații discutau despre iazuri și pescuit în locul tău crescuse o cocoașă frumoasă îmi spuneam că o să mă țină tot deșertul acesta femeile voiau să pună mâna să se convingă că acolo îmi țin aerul am amețit știi că mi-e teamă de oameni și aglomerație am apucat bara autobuzului ca pe un trup de femeie am închis ochii și mi-am imaginat sânii tăi oprirea m-a prins cu buzele desfăcute ca fusta ta roșie ridicată puțin mai sus de genunchi

am început să fac planuri despre cum vei sta o săptămână în mine sub soarele meu pe muntele meu despre cum te voi duce în cea mai înaltă biserică și despre cum ne vom crește copiii ticăia totul în mine ca într-o prăvălie pe roți unde găseai de toate până și coastele fosilizate ale mamuților pe care lumea îi numește trăiri

apoi am visat că ți-a căzut pielea îți umezeam buzele storcând batista de apă nu mi-a plăcut visul ăsta l-am alungat oamenii aveau pene aveau gheare și pui era atâta liniște încât puteam să aud cocoașa cum crește auzeam copitele mele un dromader încărcat cu de toate ce urcă spre chipuri demult dispărute mi-am dus mâna la buzunar erau toate acolo bănuții batista și frunza de coca ce-ți dă ție viață