Acum vreo 15 ani într-un nuc falnic
Sălășluia un urs mecanic:
O arătare cu fălci zdrobitoare.
Își flutura colții prin crengi,
Urla întreaga zi, dar către seară
Cobora.
Își scărpina spinarea de trunchi
Cu mișcări lascive asemenea unei baiadere
Din saloane orientale,
Ca într-o viziune a lui Rudyard Kipling,
Un Baloo în carne și oase de fier-
Un dans din buric devastator.

Pe vremea aceea imitam o pasăre,
Cu un fel de cuib din care
Curgeau pene inoxidabile.
Gîndurile- grindină
Pe acoperișuri de țiglă.

Doi excursioniști s-au apropiat curioși
Să asiste la spectacol:
Au murit ca niște martiri-
De râs.
I-am ridicat pe aripi și i-am
Aruncat într-un malaxor-
Un cerdac fără balansoare și evantaiuri,
Un trup feciorelnic prin care treceau
Stânci și bolovani neciopliți,
Fără educație.
La absolvire deveneau criblură măruntă-
Căpătau prospețime, finețe,
Strălucire de lamă tăioasă-
Demnă să întărească asfalturi,
Să întrețină șosele.

Lucrători silvici au somat ursul șă-și
Mute sălașul în codri
Și au tăiat copacul.
Ministrul transporturilor a decis
Traseul autostrăzii București-Ploiești
Chiar prin casa lui.

De ciudă am trântit cuibul
Ca pe o pălărie a demnității înșelate-
De atunci zbor numai pe sub pământ,
Cârtiță inoxidabilă.
Și ursul se plimbă
Pe marginea șoselei și smulge borne kilometrice-
Le ronțăie îndelung
Și le scuipă în sensul acelor de ceasornic,
Pe limba secundelor.

Îl claxonează șoferii și îl înjură
Dar nu îndrăznesc să coboare,
Să-l ia de piept.
Dar iată un firișor de plantă în mijlocul drumului:
Miniatura arborelui falnic a ieșit prin asfalt.
Amușineză ursul și stabilește că
Cineva îi reface casa lui veche.
Se așează deasupra și simte
Cum se înalță asemenea vrejului de fasole.
O cîrtiță inoxidabilă împinge copacul în aer.
Triumfător ursul
Urlă și flutură colții cei albi.