Vântul bate nepăsător,
Iar în podul casei de la numărul șase
Un păianjen țese neauzit
O pânză între mâinile unei vechi păpuși obosite.

E liniște.

Leagănul din lemn de nuc
A fost mâncat de mult de furnici,
Iar ceasul din perete
N-a mai bătut de-un veac ora exactă.

Timpul însuși
A amorțit de tot,
Prins cu un bold în insectarul din cufărul bunicii.


Delft, 25 martie 2000