In forma dinaintea diplomei,
ai batut la usa,
ciocanind cu tot dispretul de care erai avida,
buchetul de lalele iti improspata vederea,
da, cu siguranta,
tineai in brate un buchet mare de flori,
galbene,
erai in trecere, doar cat sa ma cunosti si sa-mi formulezi
conditiile tale de contact.
Fara directii normale, fara dislocari tangentiale acute,
formalitati ale mediului,
incercai sa-mi arati timiditatea de care suferi
trantind usa cu ochii lipiti de vizor
si mestecand relaxata un orbit invinetit de nepasare.

Puteam sa inlocuiesc constrangerile cu propozitii mai folositoare,
sau cu o functie de penalizare,
indeajuns de persuasiva cat sa te faca
sa mai stai,
macar sa-ti etalezi rochia albastra,
tunsa scurt,
cam nepotrivita pentru sclipiciul lalelelor.
Stiu,
cand am pus mana pe ele,
ignorand total lipsa vreunui obiect capabil sa le gazduiasca,
provizoriu,
am fost stangaci.
Parca as umbla numai cu paranteze patrate dupa mine,
destul de inalte cat sa ma faca sa topai continuu,
destul de transparente, cat sa ma lase sa nu te scap din priviri.
Te-ai lipit de canapea, si-mi completai destinsa
cartea de colorat.
Conditiile tale raman inca la discutat,
precum si formele lalelelor incrustate in unghiile tale,
cate una pentru fiecare.

E clar,
influenta ta ramane mica atata timp cat
denivelarile tale se pastreaza la amplitudini mici.