Ca într-o stare,
Bine mimată, de prost gust
Indecența cu care îți rânjești buzele
Deasupra urechii mele
Roșie și încărcată de salivă
Mă face
Să desfac clitorisul nopții umed
Și să vâr înăuntru
Vârful poeziei mele pudice.
Porcii
Au învățat să zboare
Atenți la saltul meu deasupra lumii,
Iepele
Au reînceput să fete
Stârnite de pasiunea cu care suspini,
Cu ochii aproape închiși,
Gâfâind
Datorită podelei atât de reci
De care spatele tău, acum, stă agățat.

Tu, peste mine,
Eu călare peste somn
Mă uit
Și mă întreb
În fond, ce vrei?
De hrănit, te hrănesc!
De scos la teatru, te scot!
De luat în serios...
Bine, asta mai puțin!
Dar...
De suportat, te suport!
De atins, te ating!
De iubit, te iubesc...repetat!
Atunci, ce vrei?
Caști ochii la mine
Și de frica unui răspuns greșit
Adopți cel mai prost răspuns:
Râzi!
Mă faci să mă gândesc
La ce-mi spuneau tata și prietenii mei:
„Femeia
e un mister,
niciodată nu știi ce gândește...”
Ete fleoșc!...
Mister,
De unde până unde?
Mai degrabă un moft,
Un moft ce trebuie lăsat să creadă
Că le știe pe toate,
Că le guvernează pe toate!

Și cu toate astea,
Misterios,
Dar te iubesc!
Și te pândesc,
Seară de seară, să adormi
Și să pot privi,
Cu drag,
Templul speranței mele
Că viața merită trăită!
Întocmai ca o poveste de amor juvenil!...

Pupic! :)

(27-ian-2003)