Ai aparut ca un vis cu cu parul desprins,
cu maci rosii pierduti in el,cu zimbet de stea,
si pasi usori de gratie insotiti,
te-am privit,mi-ai zimbit,
comori si daruri am primit,
cuvintele nu sint pretioase,cind le invoc spre a te retine,
in odaia sufletului meu,nu voi invoca nici iubirea,
spre a nu transforma acest crin inocent intr-o floare a pierzaniei,
voi arunca caramizile,dar voi pastra marmura,
marmura alba a zapezii,zapada frumusetii tale,
aruncind deoparte toate stralucirile lumii nebune,
ce coroana de aur o inalta,si pe cap si-o pune,
eu voi ridica in sufletul,amintirea mea,cununita de ghiocei,
sa-ti impodobeasca fiinta,si sarutul il voi aseza,
nu pe buzele tale pe care sint insetat sa la sarut,
sa ma infrupt din dulceata lor de visine proaspete si coapte,
nu pe mina ta,ce as vrea sa o cuprind,si sa n-o mai las,
sa se piarda departe de a mea dorinta,
nu pe pieptul tau ce fericirea mi-ar promite,
aidoma unui cring in care proaspata racoare m-ar intari,
nu pe parul tau,al carui parfum de flori salbatice l-as sorbi,
fara incetare spre a uita de toate cele rele ce ma inconjoara,
nu pe fruntea ta,ce ginduri nobile poarta,caci nu sint demn de ele,
dar pe amintirea ce o pastrez despre tine,
pe sufletul tau,de leoaica jucausa,
inocenta,zimbitoare,blinda...