Niciodată unul niciodată doi





Era târziu, mă şi pierdusem ...
Eram copil, mi-aduc aminte!
Era târziu dar Te găsisem,
Rătăcind în vraja cuvintelor Lui:
„Niciodată unul, niciodată doi”!

Era zâmbetul vieții,
Timpul în care-ai crescut.
Eram o lacrimă-n pleoapa primăverii,
Când n-ai mai spus şi-ai tăcut.
Era tâtziu, plângeam amândoi,
Şi Dumnezeu ne plimba prin noi...
Îi curgeau lacrimi şi ne spunea:
„Voi, voi copiii mei, voi sunteți ai Mei,
Niciodată unul, niciodată doi”



Zâmbrean Iulian Adrian