Se sparge aerul din jur cazând însusi în sine
Si cosmosul de-un astru se mai tine
Un ultim martor obosit a tot ce-a fost odata
Când infinitul fu copil cu soarta-i minunata
Când cântece de îngeri razbeau prin golul necreat
Creând al lumii centru din visul nesperat…
De-atunci timpul s-a scurs de sub eternitate
Scrutând viclean din zbor a anilor singuratate
Lasând în urma-i nemilos noian de vise îngropate
Din minti ce s-au voit cândva eliberate
Care-au ramas doar umbre alergânde
Pe-ale nemuririi neîmplinite unde
Si înca mai pastreaza-n margini nestiute
Memoria vietii lor legate de-o virtute
Salvarea fu mereu o stea îndepartata
Zâmbind amar la lumea condamnata
Si greu i-a fost celui ce-a reusit,
Din hieroglifa cerului nedeslusit
Sa-si afle calea catre-al vietii astru
Sa-si umple golul din sufletul albastru
Efortul sau zadarnic s-a-ndreptat
Sa scoale omenirea de pe-al mortii pat
Ce fara cunostinta-n furia sa nebuna
Zace înlantuita în propria furtuna
Si tot ce mai clipeste în inima mea
E amagire,e fericirea de a te vedea,
E bucuria de-ati sopti cu dor
Nepuse laolalta cuvinte de amor
Crezând ca astfel ma voi izbavi
Ma-nsel amarnic,iubirea ma va otravi
Caci nu mai are raza nevazuta
Fiind demult din Rai pierduta
Si de-atunci prin gropi adânci,
Orbecaim loviti din plin de-a sortii lanci
ÃŽn schiopatarea-ne prin viata de nimic,
De mii de ani ne chinuim zadarnic
S-ajungem a vedea Lumina creatoare
Sa dam un sens clipei muritoare
Patruns-a cineva oare vreodata
A gândurilor noastre cale-ntortochiata
Pâna la nimbul de-adevar ascuns
Care apare-a fi mereu de nepatruns?
Care ne lumineaza clipe cu idei marete
Ca sa orbim iar secoli ce par sa ne învete
Ca pâna când vom nascoci doar teluri egoiste
Si vom purta razboaie în schimbul unor vise
Nu vom putea razbate spre ce-i de nepatruns
Nici vom scapa de întrebari fara raspuns
Ne zbatem într-o mare-ntinsa
ÃŽnchisi pe-un strop ce viata tine-aprinsa
Si daca va fi sa se deschida vreodata
Nu ne va coplesi patrunsa deodata
Atâta libertate,atâta adevar suprem
Si vom mai sti atunci cine si unde suntem?
Si toate-acestea fost-au cugetate
ÃŽn visul unui om ce-acum poate-i departe
Poate chiar el anina cu spiritu-i cel vesnic
O ultima lumina uitata într-un sfesnic,
Un soare singuratic prin galaxii pustii
Sau poate ca rapus,sau resemnat se-arata
În noaptea nepatrunsa pe-o roca înghetata
Si-asteapta sa se termine-n sfârsit
Ca iarasi sa renasca de unde a murit.