Suflete gem cumplit
sub chiotele sinistre ale pescarusilor
si VARA a trecut...
De ce nu sunt un peste
sa odihnesc prin unghere ale marii?
De ce nu sunt ca vantul
sa ma ridic pe creste obosite ale muntilor?
E frig si mucegaiul prinde viata
in colturile camerelor banale
acceasi patru pereti albi...
si ma cuprinde teama de o
noua iarna cretina!
Ma ingrozesc scheletele de pomi
ce le zaresc pe geamul pustiu.
Tacerea ma face sa simt
vuietul fulgilor calmi.
Ma enerveaza uneori
calmul lor in cadere...
Si sting lumina peste
suflete inghetate.
MI-E DOR DE VARA!