Totul este amorțit, iar ceața ne îngheață
Și aburul din jur ne taie orice viață.
Nu auzim nici inima cum bate,
În pieptul ce respiră atât cât să trăiască.

Ne transformăm în nori, reîncărcăm
Lumina ce străbate prin mâzga din prejur.
Devii un animal, te-arunci asupra prăzii
Și cu vântu-n brațe-ți reamintești, esti om.

Să fii mai mult ca tine și mai pițin ca noi,
Să știi că ești ființă și nu un duh plăpând,
Ce strânge raze de lumina, prea slabe
Să răzbească, să-mprăștie ce-i negru peste noi.

26.10.2003