Ambitia suprema a nefiintei
Mi-am regasit-o-n neputinta,
Din floarea vesteda a ignorantei,
Din spinul ei, a curs credinta.

Rostogolit in mii de bulgari,
Zdrelit de patimi si izbande,
Mi-am abjurat sangele-albastru
Si mainile venerice, flamande.

Am redescoperit o intamplare,
O matca stearpa-a unui fluviu.
Cum sa disting sarea de mare,
Cum sa salvez acest suflet eluviu?

Cu ochiul ascutit mi-am devorat
Si ultima frantura de-amintire,
Cu unghia taioasa-am despicat
Fiinta-n nefiinta si traire.

Cum sa gasesc acum fiinta
Cand fara viata sunt de mult?
Cum sa-mi gasesc iar neputinta?
Cum sa reneg viul ocult?