rugă pentru fluturii albaștri am să înfloresc în mine ca un ram
nechezând, pe dealuri fulger caii lepădați de șei și lepădați de ham
tremură pământul când lucesc copita și se-adâncesc lacuri sub lucirea ei
trestii se mlădie când le strânge vântul și suspină stins ca niște femei



înflorește luna peste ramul florii ce-am zburat în ceruri către cerul stins
se ridică-n aer sufletul din frunze, se ridică-n aer floarea care-a nins
e atât de tare aerul din ceruri că lovind copita pașii-mi se aprind
arde pas de foc norii neplouați, flăcări nepășite visul îl cuprind



mut răsună-n scorburi apa care doarme și se face somnul ploilor izvor
ploaia-n cai nechează floara ce se-așterne sub copita lor ca și un covor
și din raze ude care-n fluturi curg răsar în altar cai nebănuiți
agățate-n ramuri ne privesc icoane însemnate-n chipul sfinților uimiți



vin din peșteri albe caii albi de calcar și trăznesc în două munții de granit
și se-ntorc în peșterii caii în șiroaie peste care fluturi au înmărmurit
îi privesc în aer scuturându-și coama și se face ploaia capete de lut
se aude-n iesle fânul cum oftează, se aude-n pântec mânzul nenăscut



tremură tăcerea ca o liră ruptă peste care numai vântul mai vibrează
și-aud tremurarea răstignită-n lut cum din peșteri reci cântă și nechează
îmi îndoi genunchii obosiți de sare de pe care caii ploile și-au lins
și ating cu fruntea giuvaierul care peste glezna fină caii și l-au prins…