ca un potop de fluturi ne inundă
pânâ în vârful degetelor
primăvara

ne furișăm în muguri de timp
cu tălpile goale de ciudă
ochii tristeții nu ne mai văd

convertiți la tăcere
ne strângem iubirile cerc
sub aripa clipei

în nuanțe de suflet
fecund
reinventăm aprioric
cuvântul

trăiesc