EGLOGA EROULUI NECUNOSCUT


Sunt un român nehotărât,
Þin bunăstării de urât,
Eternității de prepuț
Și dau mereu din lac în puț,
Apatic ca un bolovan,
Mă pune soarta paravan
La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor secături,
Care declară c-ar avea
În grijă,sărăcia mea,
Spetindu-se în mod frecvent
S-o guverneze mai atent,
Și mai decent,și mai frumos,
Pân-o ajunge și mai jos,
Cu lumea-n cap și vremea-n piez...
Mă-mpinge dracu să visez
Comori ascunse-n bălegar,
Hrănindu-mă ca un măgar,
Cu mierte fierte și răbdări,
Supus continuei prădări
Care îmbracă forme noi,
Până la taxe pe gunoi,
Și pe tușit,și pe bășit,
Încât mă-ntreb,ce-o fi greșit


ÃŽn eul meu interior,
De prea sunt prostul tuturor…
Făcut,anume,să dea-n gropi,
Momit cu steaguri și cu popi
Și cu citate din strămoși –
Deștepți,puternici și frumoși,
Întregi la minte și la trup –
De-mi vine ,Doamne,să mă rup,
În câte părți e necesar,
Numai s-ajung să mai și sar
Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei Iezi
Sau de guvide patriot,
Flămând și cu cârligu-n bot…
Sunt un român meditativ
Predestinat,fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
Să fiu stimat măcar în cer
Și protejat cu niște sfinți,
Când simt că-mi ies de tot din minți.
Pe mine toți mă pun la jug,
Să-și care partea lor de crug,
Din ce era,cândva,al meu,
Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu
Și să nu-njur,ca un birjar ?
Prea mulți aleși mă pun pe jar
Și mă obligă să-mi asum
Anonimatul de consum…
Prea multe glume mi se fac
Și eu,ca blegul,rabd și tac,
Și mă trezesc exfoliat


De câte-un sincer Goliat,
Venit să fure de pe-aici
Pământ,și apă,și gagici,
Și miere,și căcat,și unt…
Comportamentul său e crunt
Dar cui,anume,să mă plâng,
Eu,cel netot și cel nătâng,
Că tot în mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Și mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.
Sunt un român intransigent,
Ajuns la gradul de sergent
Și la poziția de mut,
După același azimut
Notat,pe hărțile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care,încă,fac apel
Toți purtătorii de drapel,
Când schimbă cisma pe condei
Și-ajung în criză de idei.
Nu-mi place să invoc nimic
Din ce-i prea mare sau prea mic,
Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Și grănicer la Răsărit
De toată vara dogorit,
De toată iarna dat prin frig


Să nu-mi mai ardă să tot strig,
Să-mi vină zeii-n ajutor,
Când mi se strică vreun motor
De la mașina de ghicit…
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv,și prea egal,
Adept al Imnului Regal
Și al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,
De-aceea,poate,nici nu pot
Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,
Când mi se face să vorbesc,
Despre cum sunt și ce gândesc.