pe chipul tău se-așterne pleoapa
unor minute care tac.
cu ochii mari, privind mirarea, cu izul
florilor de liliac.
în pieptul meu - solemn, drapat,
veșmânt de inimi -
stau suflete în zbucium și cruzi
inchizitori legitimi.

fruntea-ți coboară ostenită, ușor,
pe mâna unui gând
și buzele-ți rostesc, rotunde, cuvinte
care curg valsând.
plecato! vezi tu oare spinii răniți
ai rugului arzând?
și flăcările ce mă-mbracă izbăvitoare,
sângerând?