Treceau destrămați prin tăcerea de gesturi
Absurd risipind un ocean între ei,
În palme-și purtau ale pieptului resturi
Mușcând, cu privirea, din reci Dumnezei.

De sânge desculți și bolnavi de rutină,
Cu cerul căzut în noroiul căliu,
Cărau pe călcâie poveri de lumină.
Murind prea devreme, mureau de târziu.

...........................................

Prin ceața clepsidrei curgând, două trupuri
Cu-aripile-ntoarse în umeri, pe dos,
Aproape departe, aproape nisipuri,
Din vechi anotimpuri se-ntoarnă, pios.