Eu nu-mi fac temele de casă
Și nici nu scriu filozofie
De reguli și canoane nu îmi pasă
Ci trec prin viață cu o dulce nebunie.

E nebunia visului, și tremur
Când mă gândesc frivol la ce va fi
Nu-mi pasă nici de bombe sau cutremur
Și nici de mahmureala de a doua zi.

Vreau doar atât: să înconjor Pământul
Urmându-mi visul de-a cunoaște Lumea,
Iar când m-oi duce-n cer și oi vorbi cu Sfântul
Abia atunci să știu ce e genunea.

Și vreau sa pic examene în școală,
Dar să mă-mbăt de elixirul vieții
Să nu îmi pese de durere sau de boală
Ci să mă tăvălesc în roua dimineții.

Ca dacii liberi să străbat prin codri deși
Să beau la masă cu țăranii
La poala Sfinxului cel fără greș
Să stau pe urmă și să-mi număr anii...

Iar când voi fi bătrân și ramolit
De-atâta chef, trăire și iubire,
Să-i duc și ortul popii, obosit
Și-apoi în patru scânduri să îmi fac zidire