Se așezase în fața mea picior peste picior,
țigara tremura în mâna sprijinită leneș
de marginea curcubeului.

Știi de unde vin norii?
mă întrebă zâmbind în timp ce fumul
i se răsfrângea din gânduri.

Te-am văzut ieri împletind înserarea
în funii de lacrimi,
i-am spus într-o doară.

La nesfârșit,
scrumul cădea în viscol incandescent
pe podeaua sufletului.

Apoi vocea lui mi se înfășură în jurul tâmplelor
fecioară de fier
strângându-mi durerile în mănunchi medieval.

Lipsite de ecou,
silabele ritmau bătaia
de ceasornic bătrân.

Eu nu exist -
vorbele se rostogoleau
înecate în pâclă.

Te înșeli, nu eram eu.
Ai privit, fără să vrei,
în oglindă.