model de raționament absurd


zi de vară cu aripile de-scrise în cerul limitat de spinările munților,
undeva lângă norii ca niște oameni în trecere zăbovește un uliu
măsurând cu ghearele distanța până la vânatul neatent din apă,
soarele răsuflă a plictiseală și pentru fiecare
încă mai există o spermanție de 10 cenți, cel puțin, în carcasa telefonului mobil,
deja mă complexezi alison, eu nu am nici o speranță,
am numai unele refugii curate, aș putea spune, ca să respir,
ca să îmi alimentez iluziile cu câte o carte bună
înainte de fiecare traversare a mării inocente de gunoaie,
take this waltz și dansează-ți coapsele undeva aproape de urechile mele,
vreau să le aud cum strigă ca niște femei după noile fumuri în piept,
după țigările strivite la ultima noastră îmbrățișare

model de raționament absurd: mă trezzzesc cu impresia că și ceilalți au avut chef
să doarmă și scotocesc cu gesturi infantile după speranțe…
new imagination, new world (singing): un oraș de-un roșu-aprins
un oraș de-un roșu-aprins…
iau cărțile necitite în brațe și le legăn ca pe niște pui,
în puii mei, alison, nesătulă mai ești și ai scotocit iar cu guri infantile
după new imagination, new day inside
am visat că traversam un pod cu o melodie nouă în spinare
și la capăt spermanția bătea din tocurile metalice,
vreau să sting tocurile să nu li se audă sfârâitul, înfigerea lor în pământ
ca o ultimă gură de fum tras în piept, ca un înger mizerabil tras inside,
pe lângă mine și-a făcut loc un crap, își duce solzii la numărat,
își închipuie (poet de ocazie) că va scăpa și de mine pe la jumătatea drumului
și de undițele și cârligele pescarului care însă știe să aștepte
priiinvesc cu alnțiii ochi macheta, acum, după ce i-am citit povestea,
alisonmanechinul nu-și mai întinde picioarele de o parte și de alta
a orizontului, ca munții să mi se pară mov ca într-un machiaj…


oriunde aș fi pasărea fără rost se întoarce la mine,
își înfige ghearele în pumnul meu crezând că mă doare,
îi ofer fâșșșiile pe care le-am tras cu dinții din carnea poeților români moderni
și ea se cam strâmbă, pe cine crezi că fraierești, astea nu-s de mine,
pentru așa ceva cumpără-ți din târgul ținut acum 400 și mai bine de ani
la târgoviște, un papagal; ca să te las să zbori și în după-amiaza asta alison
îți spun o poveste despre versurile pe care ajung încet-încet să le trăiesc,
sunt versuri care nu s-ar scrie vreodată singure, odinioară credeam că le mai visez,
azinoapteazi s-au inVERSat în lună;
singur pescarul smulge cârligul
din buza nemaimușcată a crapului și frânge gâtul uliului,
crapul îl leagă cu o sfoară ordinară pe umăr și păsării îi despică ghearele cu toporul,
în lumina lunii prin cimitir-meteorit trec spre casa de pe colină
versuri care îmi fac iarăși cu ochiul