Te ascult
ca pe-o poveste
din albia copilăriei,
fluturi negri, roși,
se rup
din cuvintele-ți înghețate,
și-și iau zborul
în ecuatorul rugăciunilor mele,
liliecii nopților tale albe
atîrnă agățați
de aorta speranței,
și muribunzi,
se clatină în timpul lor,
surd, mut și orb,
ca măcar acolo,
în poveste,
să mai fi rămas
tu,
încă viu,
încă tu
și eu...