ÃŽngerul Poeziei

13, precum niște limbi de clopot,
înfioară cerul și pământul
cu sunetul său de dincolo
cu ecoul său de aici,
rotitor în adâncuri,
rotitor în înălțimi!

Vagonul cu numărul 13,
pe scaunul cu numărul 13
destinul poeziei
poezia, în coca ei:
mirifică desfacere
a cuvântului
necuvântat și durut!

Taxiul cu numărul 13
preia iubirea
de păsări și cer,
de vulturi însângerați,
impietriți în cadrane
de ceasuri de foc
și de nelumină,

o prezicere de revoltă a naturii
fulgeră din parcuri și stăzi!

Unde ne duceți poetul?!
țipă necuvintele
cu vocalele toate,
unde?!
Oriunde!
le liniști poetul.

Întrebați-l pe Gică,
El le știe pe toate!
Îi liniști poetul...

Opt bărbați, câte doi
la fiecare capăt al lumii
anunță trecerea poetului!

El, numai el, poetul,
deasupra capetelor tuturor
dialoghează cu cerul
și zeii săi proteguitori
și înrămați de Dumnezeu
în muzeul cuvintelor,
muzeul necuvintelor flori,
necuvintelor păsări,
necuvintelor necuvinte!
..................
Numărul 13, triumfător,
își poartă clopotul,
el strigă din cele patru zări
Poetul! Trece Poetul!...

Se bucură Pământul
de sămânța sa
cea roditoare,
cea cuvântătoare,
cea înaripată
și străvezie!

Bărbații se străduie,
se străduie să se prelingă
șovăitori și tăcuți
în măruntaiele Pământului,

ei smulg sămânța
cea cu aripi,
e ÃŽngerul poetului,

stă de pază la casele noastre,
casa mea are numărul 13

și zilnic, chiar zilnic,
Îngerul îi aduce fulgerele
fulgerătoare ale celor patru zări!

***Această poezie mică, în cinstea celui care este, va fi veșnic cu noi, Îngerul Poeziei,
Îngerul Nichita Stănescu!
El, poetul cel adevărat și fără de moarte!
Așa mi-a vorbit Îngerul, azi, duminică, 12 decembie 2004*******