,,Stăm prost cu banii cu sănătatea
Stăm prost cu somnul și cu visele
stăm prost cu nervii și cu femeile
stăm prost cu gloanțele și cu prietenii...
poezia mea- poezia ta
devine o junglă
de plăcere...''(Mail către Poetul străzii)

Câți dintre cititori sunt pregătiți să accepte realitatea străzii transpusă în poezie, realitate percepută de tânăra generație, eliberată de prejudecăți, o generație care încearcă să ne servească adevărul în starea pură, folosind cel mai la îndemână mijloc persuasiv- limbajul colocvial? Lirismul îmbracă forme noi, surprinzând receptorul prin ingeniozitate, imaginație, dinamism, cuvânt liber, spontaneitate, ironie. A nu accepta poezia tânără, înseamnă a-ți renega copiii, a le încătușa gândurile, a-i priva de libertatea cuvântului.
,,Poetul străzii'', un volum de versuri cu o abordare inedită, aparține tânărului scriitor Marius Ștefan Aldea, unul dintre inițiatorii revistei pentru literatura tânără ,,SubCultura - Kalașnikov de idei'', al cărui redactor șef este. Tonul liric percutează convingător, sub forma unor mailuri trimise diverselor personalități sau omului de rând, din anturajul său, omul străzii, care poate fi însuși lectorul.
Fiecare destinatar, căruia poetul îi trimite mail, și expeditor, de la care primește corespondența virtuală, se remarcă prin trăsături definitorii inspirate din vicii, opere literare, viață, tipologie umană. Discursul liric este frust, prietenesc, ironic, spontan, degajat.
Volumul cuprinde trei părți: inbox, sent, trash, cuvinte ce fac parte din limbajul tehnicii moderne, adaptat liricului, cu semnificații și simboluri permisibile.
Marius Ștefan Aldea își definește propria creație printr-un discurs sincer. Astfel descoperim în ,,Mail de la prietenul Nichita'' tema singurătății, receptată de tristețe, un discurs confesiv, ca de la amic la amic : ,,Bătrâne, de la o vreme tristețea mă ține în bas/... Dar de-o votcă mă pot apleca până la tine,/ derbedeule/... ia spune-mi, cum e cu fata aia?... trage-o de sfârcuri cât încă se mai gândește la tine'' și încheie pe același ton ironic, relaxat, sub care se ascunde mascată tristețea- ,,Dar de toate astea mă doare în cenușă, ca să zicem așa.''
Am fost plăcut impresionată de versul clasic întâlnit în poezia lui, folosit din ce în ce mai rar în zilele noastre, mai cu seamă în creațiile poeților nonconformiști. În Mail de la prietenul Bacovia se regăsesc elemente ale poeziei simboliste, adaptate cu ușurință noului stil- limbaj lejer, libertin - care smulge un zâmbet cititorului, prin tonul prietenesc, ușor golănesc : ,,vin fiert cu gutuie/ și un gât de femeie vioară/ și-o acreală dulce- amară/ de toamnă/ târzie...(încheie ironizând starea de spirit bacoviană)... meditez cu erecția-n blană-/ vin fiert cu gutuie/ plouă din cerul de toamnă/...meditez profund- mi se scoală''.
O abordare ludică întâlnim în Mail de la ,, Andre Breton, cel cu bretonul beton'', unde Marius Ștefan Aldea folosește elemente suprarealiste, emblematice în opera părintelui său ,,moartea e o curvă/ cu costum la dungă/ ce râde privește/iar breton e pește.''
Poetul tratează iubirea când pasional- ,,Hai să facem patul scânduri/ să facă infarct tăietorii de lemne/ să urle rășina în paișpe păduri/ iar sânii să-ți râdă ca felinele-n bezne'', când melancolic- ,,bineînțeles că s-a gândit toată ziua/ la mâna de pe sânul ei/ (la mâna cea cunoscătoare de geometrii)... ea se uita/ tot timpul după mine, când plecam, cu ochi umezi și bovini'', când jucăuș- ,,... ne tăvăleam într-o cameră de cămin/ peste cărți uitate pe sub cearceaf/ în timp ce miocardul meu se lua la trântă/ cu miocardul tău în Cișmigiu;/ bineînțeles, toanto, că în anotimpul ăla/ i-am șifonat pe nichita stănescu și pe clasicii/ francezi''.
Unele poeme sunt învăluite în mister, creând imagini sensibile ce depășesc granița obișnuitului ,,despic cerul cu o pasăre/ și îmi curge amurg pe mâini/ niciodată nu am trăit atâta Roșu... stelele își beau ultima ceașcă/ de cafea neagră... tocmai atunci răsărea din tine viața/ tocmai atunci/ îmi curgea dimineață/ pe mâini/ și mă învăluia ceața'', neobișnuitul aflându-se în spatele temei acestor versuri(cezariana).
Poemul pivot, cel mai reușit al volumului este ,,Mail către prietenii mei, cei pe cale de dispariție'' în care tânărul poet subjugă persiflator prezența morții, tratând-o atipic- ,,să dea dracu să plângeți la înmormântarea/ mea,/ derbedei sentimentali...voi să nu vă ascundeți beliții dinți/ orbiți-o pe moarte/ cu zâmbetul vostru sănătos/ râdeți când m-acoperiți cu pământ/ voi ști că m-ați iubit;/... nu lăsați niciun popă să se atingă de mine/ și să-mi cânte verzi și uscate, citiți niște poezii/ aprindeți câte o țigară/ radeți câteva sticle de vin...''.
Marius Ștefan Aldea, poetul străzii, reușește printr-un stil de scriere degajat, natural, specific generației tinere, să trateze temele poemelor sale- viața și moartea, iubirea și ura, versul și poeții- cu franchețe discursivă inedită, reușind astfel să-și apropie cititorul, tratându-l ca pe un bun prieten, căruia i se destăinuie sadacat, la un pahar de vorbă.
Recomand cu plăcere lecturarea poemelor străzii, lăsând ultimul cuvânt autorului, care se adresează generației sale. El reneagă poezia modernă, involutivă, critică cu sarcasm drumul arid al liricii către proză, concluzionează cu modestie că este un ,,simplu cititor''.
,,Fraților, n-ați fost nici primii și nici ultimii,/ ce faceți voi în poeziile voastre/ au făcut-o alții în proza lor/ cu un secol în urmă;.../ nu vă supărați pe mine,/ sunt doar un simplu cititor,/ deloc pudibond, un derbedeu manierat,/ un vagabond analfabet, stilat/ al vostru, nicușor/ băiat de curte, crescut în Obor''.