agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2843 .



Rezultatele de la concursul "La cramă cu Păstorel"
press [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [itataia ]

2011-10-25  | [This text should be read in romana]    | 




Rrzultatele concursului de umor al Academiei Libere Păstorel-Iași

Ca agonist mai bătrâior (ce-mi plac mie diminutivele din limba noastră maternă deoarece indulcesc epitetele prea directe!) am primit de la co-agoniști reproșuri meritate că nu am inserat pe Agonia o notiță privind rezultatele concursului inițiat de gruparea ce poartă numele de Academia Liberă „Păstorel” Iași. În această grupare își fac veacul o mână de foști ingineri, medici, profesori, gazetari care, pe temeiul că odinioară în ședințele interminabile, se apucau să înscrie printre sarcinile urgente, catrenuțe în care atacau unele aspecte mai la neordinea de zi. Morbul a prins, aspectele anormale s-au multiplicat și nu mai erau înfierate doar în ședințe oficiale așa că procleții s-au adunat laolaltă și s-au înrolat sub stindardul lui Păstorel Teodoreanu, crezând că au dreptul de a se socoti umoriști de clasă. Și se socotesc îndreptățiți să se creadă mai altfel decât alți muritori deoarece, în afară de obiceiul de a potrivi cuvinte în versuri se mândresc cei mai mulți că nu duc paharul la ureche, cum făcea și mentorul lor. Numai că mentorul acesta avea ceva mai mult talent iar la băuturi bețive era un expert recunoscut de mulți.
Este necesar să subliniez că noi ieșenii am ajuns la concluzia că este necesar să fie făcute public rezultatele multiplelor concursuri de profil ce se desfășoară în scumpa noastră patrie întrucât se cunoaște că juriile dau uneori verdicte subiective, ca să nu mai pomenesc de diferite înțelegeri oculte lipsite de fair play.
Și ce s-o mai lungesc atâta cu predoslovia, e cazul să intru în subiect. E necesar să amintesc că acest concurs s-a conceput pe 3 secțiuni și anume:
I) Trei epigrame pe tema Cu Păstorel la cramă;
II) Trei epigrame pe tema La alegere;
III) Poezie la tema Cu Păstorel la cramă.
După jurizarea efectuată de către păstoreliști ce se cred mai grozavi,respectiv Mihai Batog Bujeniță, Eugen Deutsch, Constantin Iurașcu-Tataia, Vasile Larco iar activitatea de secretariat fiind asigurată de simpaticul Mihai Haivas, s-a stabilit acordarea următoarelor premii:
La tema I-a premiul I s-a acordat umoristului Ion Diviza din Chișinău, în baza notelor obținute la următoarele catrene:

Unui epigon al lui Păstorel
Chiar dacă-ți plac licorile cu spumă,
Amice, nu vei fi nicicând spumos,
Deoarece iei băutura-n glumă;
Maestrul o lua în serios.

La cramă
Bem Cotnar și chefuim,
Spunem poante pe măsură,
Mulți de râs ne prăpădim,
Dar mai mulți de băutură!



Concurs de epigramă
La cramă unde nimeni nu se-amuză
Epigramistul mângâie o muză,
Sperând să-i zămislească-o epigramă
Chiar dacă nu-i „Cu Păstorel la cramă”.

Premiul al II-lea a fost obținut de epigramista Florina Dinescu din Ploiești pentru următoarele trei catrene:

La cramă cu scriitori
C-o ceată foarte guralivă
Stă Păstorel s-o facă lată.
Stacanele-s deopotrivă,
Talentul însă...niciodată!

Sfaturi către Păstorel
Întoarce-te, maestre, către noi
Să bem un vin în cănile de lut,
Să le explici la unii mai apoi
Că epigrama nu-i nicicum ...”strănut”.

Actualizare
Pastramă s-așterni peste ruguri,
C-așa-i obiceiul, eternul...
Să storci zeamă bună din struguri
Așa cum ne stoarce guvernul.

Premiul al III-lea a fost acordat epigramistului Ionuț-Daniel Þucă din Constanța care a trimis catrenele:

Cu Păstorel la cramă
Aseară-n vis, cu Păstorel
Intrat-am în vreo două crame
Ca forța să-mi măsor cu el
Și l-am bătut la epigrame.

A-l citi pe Păstorel
Pe Păstorel, de bună seamă,
Îl poți oriunde vrei citi:
Acasă, -n parc sau librării,
Dar nu-l pricepi decât la cramă.

Academia Liberă „Păstorel” Iași (A.L.P.I.)
Cu dezlegare de la el,
Maestru cert în epigramă,
Academia „Păstorel”
E Liberă...să intre-n cramă.

La cea de a doua secțiune, epigrame cu teme La alegere, pe primul loc s-a clasat Gheorghe Bâlici din Chișinău care a obținut note bune la cele trei epigrame trimise, ce le reproducem mai departe:

Fericirea unei văduve
De soțul ei, un donjuan rasat,
N-a prea știut pe unde-a înnoptat
E fericită-acuma peste poate
Că știe unde-i, cu exactitate!

Absurditate
Demult de tot, din veac în veac,
Prostia nu mai are leac;
Din asta însă, iau aminte,
Probleme-și fac doar cei cu minte.

Triunghiul iubirii
Mi-a spus o doamnă pe-nserat
Că-n traiul dânsei e-un mister:
Triunghiul s-a mai dezvoltat
Și-i, cel puțin, patrulater.

Premiul al doilea a fost decernat lui Ioan Fârte din București pentru catrenele ce urmează:

Blestemul pământului
Când îi ies bețivii-n cale
Să se-nvârtă nu-i ușor
Și în jurul axei sale
Și în jurul axei lor.

Obiceiuri străbune
E-n firea noastră ca popor
De bucurie sau necaz,
Să facem totdeauna haz,
Dar și să bem în cinstea lor.

Post vacant
De vârsta pensiei pot spune
C-atâta s-a mărit – e-o dramă –
Încât directorii-și vor pune
Și-un popă în organigramă.

Trebuie menționat că Ioan Fârte a primit note bune și la epigramele pe temă obligatorie încât se poate spune că l-au despărțit de podium doar cîteva sutimi.

Locul al treilea la epigramele pe tema liberă i-a revenit gălățeanului Ioan Moraru pentru catrenele următoare:

Nedumerire
De sărăcie ca să scap,
Mi-aș pune banii la ciorap;
Dar uite, nu mă duce capul
Cu ce să-mi cumpăr azi...ciorapul.

Risipă
Sunt oameni azi în țara noastră
Ce-aruncă banii pe fereastră;
Vecinii mei ce-mi fac șicane
Și-au pus la geamuri termopane.

Nemulțumirea unui cămătar
Iarna, pe un ger cu ceață
Le dăduse banii gheață
Vara-aceiași indivizi
I-au înapoiat lichizi.

Și iată că am ajuns și la secțiunea poezie unde am avut surpriza să lecturăm versuri frumoase, prozodie îngrijită cu tâlcuri deosebite.
Pe primul loc s-a situat indiscutabil bărbosul staroste de CUC, respectiv neobositul Dan Norea din Constanța care a primit notele cele mai bune și la poezia pe temă și la cea cu tema la liberă alegere, pentru care motiv le voi reproduce pe amândouă. Încep cu cea pe tema obligatorie căreia autorul i-a dat titlul:

Muza

De când mă știu am vrut să fiu poet,
Nu cel mai mare, însă nici futil
Căci în dorințe sunt nițel ascet,
Am aroganța de a fi umil.

Am numărat silabe și accente
Dar pentru ce-a ieșit, n-am nici o scuză
Și-am constatat că dacă n-ai talent, e
Neapărat nevoie de o muză.

Am mers atunci la târg, să-mi caut una
Dar la negocieri nici un consens.
Cu lauri, să-mi predea pe cap cununa
Mi se cerea din start, un preț imens.

- Să-ți lași nevasta, fiii și nepoții!
- Să fii o viață-ntreagă singur cuc!
- Să stai cu cerșetorii și cu hoții!
- Să fii urât!
- Să mori la balamuc!

Ca să-mi înec obida și amarul
În drum spre casă intru într-o cramă
Și-ncep să scriu, golind de sârg paharul
Pe-un șervețel pătat, o epigramă.

Când o citesc, constat că-i flamboaiantă
Și mintea-mi deveni ușor confuză
Până-n momentul când ne-am prins de poantă:
De-alături îmi zâmbește larg o muză.

„Stăpân mi-a fost o viață Păstorel,
L-am însoțit în crame și bodegi,
Și seara, degustând un păhărel,
Și dimineața – vremea când te dregi.

Și-n ăst răstimp scria pe șervețele,
Vers după vers, la fel ca tine-acum.
Þigara și-aprindea apoi cu ele
Și astăzi epigramele sunt scrum.

Ce s-a-ntâmplat atunci e-o mare dramă,
Aș vrea o parte să recuperez
Și vreunui amator de epigramă,
Când îl găsesc, încep să îi dictez.”

De-atunci am început să scriu mai bine
Căci am o muză plus un pic de har.
Mă mai înșeală, dar mereu revine
Că-i place s-o cinstesc cu un Cotnar.

Iar la tema liberă Dan Norea a inserat un pseudosonet intitulat:

Judecata de apoi

Morala de-i pre-judecată,
De cei mai mulți e încălcată;
Când ea ne judecă pe noi
E Judecata de apoi.

Am un exemplu,-l spun pe dată:
Am cunoscut demult o fată,
Doar dacă-i atingeam veșmântul,
Creștea în mine simțământul.
-
Dar când să trec la subiect,
Dintr-un exagerat respect
Și-o etică pre-judecată
Nu am atins-o niciodată.

Azi regretăm: pentru-amândoi
E Judecata de ...apoi.

Pe locul al doilea la secțiunea poezie s-a clasat gorjeanul viguros și bonom Grigore Marian Dobreanu din Târgu Jiu cu câte o poezioară la ambele teme:

Cu Păstorel la cramă

Au cum să stau cu Păstorel la sfat
Când voi, la Iași, nu faceți decât valuri
Apoi trimiteți premiul prin mandat
De ne vedem la alte festivaluri?

Eu zic că-mi place să colind prin Iași
Măcar că drumul până-acolo-i lung,
Iar ca să-i văd pe frații căuzași
Aș da oricât la dânșii să ajung.

Pe seară să mă văd cu ei la cramă
Agale, când sub boltă se adună,
Să încercăm –ad hoc- o epigramă
Turnând un vin, să-l bem sub clar de lună.

Ori la Copou să traversăm în pripă,
Să umplem iute câte-un păhărel...
E vremea serii, să tăcem o clipă
Lin să ciocnim, în gând, cu Păstorel.

Și a mai trimis Pannduru și un rondel care deși se termină pe o poantă mult folosită, merită să fie reprodus:

Vinul...

Bătrânul negustor de vin și struguri
Simțind că vremea de plecare-i vine,
Chemă pe toți feciorii lângă sine,
Să-i pregătească cele sfinte ruguri.

„N-am să vă las să chinuiți în juguri,
Afacerea e aranjată bine”,
Zise bătrânul bând un vin de struguri
Simțind că vremea de plecare-i vine.

„Avem noi soiuri, cu parfum de muguri,
Și-aducem viță de prin țări străine,
De la francezi, italieni sau unguri,
Dar țineți minte-aicea de la mine,

Că vinul se mai face și din struguri”.

Iar locul trei la poezie a fost adjudecat tot de un constănțean care petrece multe ceasuri în fața hârtiei umplând coli întregi de versuri bine ticluite și pline de umor și care deși poartă patronimicul de Brumă Petru este o ființă plină de căldură și veselie. Ne-a trimis două cronici rimate vioaie și sprintene din care reproduc pe cea intitulată:

Pahare curate

Anchete-vinoteci cu degustare,
Colecții stoc din vremi postdecembriste
Adună-n rafturi depoziții, liste
Ca Bolta Rece soiurile rare.

Bacante.n blugi, cu bluze decoltate
Întâmpină din prag consumatorii
Ademeniți de-aromele licorii,
În clinchetul paharelor curate.

Apoi din reci garafe, fiecare
Lichidul magic toarnă pe la mese,
Okeyul dând produselor alese
Sub blitzuri și lumini de reflectoare.

Începe a ispitelor chemare
Cu o fetească seacă – Mona Ridzi –
Un sortiment ce-l beau doar acoliții
De ziua tineretului la mare.

Pe loc și-o tămâioasă demimondă
E-adusă. Ca la inaugurare
De pârtii, săli, borduri și patinoare
Când panglica o taie Diva blondă.

Urmează corpolenta crâmpoșie,
Obișnuită să se prindă-n horă
Cu cei ce-nvârt,dar, kilowattul-oră:
Băieții șmecheri de la Energie

Un vin puterea ursului taman e
Imbold s-ajungi la rangul lui Năstase,
Cu demnități în Stat, rembranduri, case,
Chinezării și alte termopane.

În încheierea acestei relatări cred că ar fi necesar ca și după desfășurarea altor manifestări de acest gen să fie relatate clar și vizibil, prin intermediul internetului scurte prezentări ale acestora, ca să se estompeze, mai bine zis să dispară aureola de mister și ocultism în care se petrec astfel de evenimente interesante pentru mica comunitate a catreniștilor români.











.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!