agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-03 | [This text should be read in romana] |
a.s. l-am postat eu, la rugamintea lui Petre, intrucat el e la galere, din ce zicea.
Ce crezi că înseamnă astăzi scrisul, atât pentru scriitori, cât și pentru publicul larg? Încep să cred că una este scrisul pentru scriitori și alta pentru cititori. Eu nu-l numesc publicul larg, ci publicul onest, cel care citește, dar nu și scrie. Problema e că scriitorii scriu maniacal și pentru a fi receptați de confrați. A te gândi la cititor e un semn de neseriozitate, cică. De unde și închiderea în turnul de fildeș al artistului, adică berăria. Consecința este necunoașterea vieții, fapt vizibil în produsele artistice manieriste, încărcate stilistic, incapabile să reflecte, fie și satiric, realitatea contemporană. Și critica, responsabilă cu selecția valorilor, dar și cu ghidarea cititorilor, a ajuns o afacere de breaslă. Și apoi ne mirăm că scriitorii români nu sunt citiți! Consideri că generațiile de scriitori apărute după anul 2000 se vor dovedi capabile să stabilească noi curente în literatura română? Sigur că vor fi capabile, altfel vor fi pseudogenerații. Oricum, curentele nu sunt așa de importante, ci vitalitatea scriiturii, captivarea cititorului onest, fără de care literatura va sfârși ca exponat muzeal. Acum nu prea mai are rost să vorbim de canon, întrucât el se modifică din zece în zece ani. Eu aștept scriitorii, nu curentele. Îți place mai mult ipostaza de critic literar, sau cea de scriitor? Clar o prefer pe cea de romancier, deși revistele îmi cer cronici literare, pentru că revistele din asta trăiesc, din critică. Chiar și așa, eu nu mă consider un critic. Criticul face împărțirea pe categorii și scrie în vederea unei sinteze. Eu scriu acid, ironic, fără teoretizari. La fel, mă gândesc la cititorul onest, iar pe viitor o să mă străduiesc să-mi simplific stilul. Mă declar un (de)gustător, un oenolog literar. Citesc, fac gargară în creier, apoi „scuip” pe hârtie. Când n-o să mi se mai permită să scriu sprinten și dezinvolt, o să abandonez critica literară. Va fi o despărțire dureroasă, dar există analgezice. Românii cumpără astăzi mai mult autori străini. Crezi că asta s-ar putea schimba în următorii ani? Atât timp cât cei mai vânduți autori români sunt Mircea Cărtărescu, cu Orbitor, și H. R. Patapievici, cultura romană se află într-o situație mincinoasă. Cum să fie autori de succes niște scriitori elitiști? E o treabă de marketing, deloc naturală. Când va exista un raport normal cerere-ofertă, alta va fi și soarta scriitorilor români. Nu-mi fac prea mari iluzii. Și în străinătate publicarea tinde să devină un rezultat al promovării. Poate apărea un scriitor extrem de spectaculos și înnoitor că perspectivă însă dacă nu are șansa și prietenii potriviți, va sfârși în anonimat. Orișicât, literatura română se laudă cu autori contemporani care scriu ca Faulkner, Joyce etc. Cu asemenea aberații nu ne putem aștepta la o fabuloasă recuperare a scriitorului neaoș. Cum te raportezi la ideea de entertainment cultural, un concept care începe să fie folosit și la noi? Utile et dulci. Nu știu dacă e un concept fericit, dar este absolut necesar în condițiile actuale. Așa că scriitorul trebuie musai să învețe să ambaleze tragicul într-un ambalaj umoristic sau să apeleze la niscaiva efecte speciale. Până la urmă, entertainment-ul cultural ține de captatio benevolentiae, de seducție. Așa că nu e foarte rău. Aduce scriitorul printre oameni – ca să seduci, trebuie să cunoști foarte bine „victima”, nu îți permiți să o disprețuiești. Asta nu e deloc o pledoarie pentrru artă comercială, sper să se înțeleagă. Eu mă mișc între elitism și comerț, încerc să găsesc echilibrul imposibil. Care este după părerea ta impactul literaturii în rândul generațiilor tinere? Uneori, ca romancier, mi s-a reproșat că scriu pentru liceeni. Foarte făină acuza! Pot zice că știu o sumedenie de liceeni mult mai deschiși mental și mai curioși decât studenții. Impactul este destul de redus, dar nu neapărat din cauza lor! Nu pot fi apropiate de literatură generațiile tinere decât cunoscându-le problemele și stilul de viață. Scriitorul acrit nu mai are acces la sufletele tinerilor. Nu te poți duce în fața lor cu o înfățișare jurasică. E un examen teribil ăsta! Și dacă tinerii sunt departe de literatură, o cauză majoră e comportamentul profesorilor de română – adesea plictisiți, ridicoli, funcționari, ce mai! În contextul permanentei lupte dintre generații, care este în opinia ta impactul fracturismului în lumea literară autohtonă? Impactul fracturismului a trecut. La momentul lui, a însemnat o recuperare a autenticității, o revoltă, chiar dacă imitată în mare parte. Actualmente, Marius Ianuș vede fracturiști peste tot, dar eu cred că nu mai este cazul. Oricum, mulți poeți au ieșit din mantaua lui Ianuș, care mi se pare mai important că lider de generație decât ca poet. Dovadă și implicarea lui în problema Basarabiei. Lupta între generații, însă, s-a limitat la o competiție biologică. E sincopa la nivelul manifestelor. Poate e bine așa, după fracturism, utilitarism, boierism etc. Ai un autor preferat, ale cărui cărți să le recitești oricând cu plăcere? Unul ar fi John Kennedy Toole, cu Conjurația imbecililor. Altul este Sorin Delaskela, apărut anul trecut la Brumar, cu Abisex, un roman scurt, nervos și cu sclipiri filosofico-metaforice nemaipomenite. Dar preferatul perpetuu este Mario Vargas Llosa. Și ar mai fi câțiva, însă nu foarte mulți. Care este ultima carte pe care ai citit-o? Păi greu de zis, pentru că sunt scufundat în vreo 80 de cărți, simultan. Dar uite, hai să zicem Knut Hamsun, Copii ai timpului lor. Ai proiecte pentru viitorul apropiat, la ce ar trebui să se aștepte cititorii tăi? Am proiecte romanești, între care pendulez perpetuu, din lipsă de timp. Poate apuc vara asta să lucrez la un roman violent și foarte autentic despre gelozie. De fapt chiar așa aș vrea să se cheme – Gelozia. Sau mă sfătuiești să îl scriu pe cel satiric, despre călătoriile prin Europa-Turcia-Israel ale unui grup de parveniți români! Un fel de coană Chirița postmodernă, multiplicată. Bine, mă interesează și perspectiva inversă – Chirițele occidentale, snoabe și infatuate. Cine știe, poate mă hotărăsc în urma interviului acesta. Interviu realizat de Petre Fluerașu |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy