agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3501 .



Scriitorul Cassian Maria - SPIRIDON în dialog cu N.N.Negulescu
press [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [N.N.Negulescu ]

2009-02-02  | [This text should be read in romana]    | 



“În absența dragostei nu cred că-i posibilă vreo autentică edificare. O catedrală precum Convorbirile este și o Mănăstire a Argeșului, care, odată ridicată, dispare lunar, pentru a face loc înălțării alteia, ce se așază în continuarea celorlalte, după modelul Sagrada Familia a lui Antonio Gaudi; ca un arbore care pe trunchi poartă ramuri, pe ramuri puzderie de rămurele, și frunzele, nenumărate frunze care foșnesc încrezătoare în bătaia vîntului vieții, așa cum le-a rînduit Creatorul, în marea lui iubire”.




N.N. Negulescu: Stimate domnule Cassian Maria Spiridon, în ianuarie 1996 pe noua hartă a constelației literare naționale a „reînviat, precum Pasărea Phoenix, revista Societății Junimea, „Convorbiri literare”. Din decembrie 1995, domnia voastră ați fost numit redactor șef.
Cu adevărat, de la „reînviere”, am remarcat pe dimensiunile celor zece ani originalitatea evoluției, a liniilor de forță din impresionanta arhitectură a creațiilor de o fastuoasă erudiție.
Ce ferment energetic a proiectat această sublimă dinamică a consacrării?
Cassian Maria SPIRIDON: Fermentul a fost/ este dragostea pentru literatură, încrederea în tradiția și continuitatea literaturii naționale, însoțite de tenacitate în asumarea responsabilă a acestei copleșitoare misiuni: perpetuarea apariției revistei care, fondată de Societatea Junimea, în martie anul trecut a împlinit 140 de ani.
În absența dragostei nu cred că-i posibilă vreo autentică edificare. O catedrală precum Convorbirile este și o Mănăstire a Argeșului, care, odată ridicată, dispare lunar, pentru a face loc înălțării alteia, ce se așază în continuarea celorlalte, după modelul Sagrada Familia a lui Antonio Gaudi; ca un arbore care pe trunchi poartă ramuri, pe ramuri puzderie de rămurele, și frunzele, nenumărate frunze care foșnesc încrezătoare în bătaia vîntului vieții, așa cum le-a rînduit Creatorul, în marea lui iubire.
Nu ne spune Apostolul Pavel, în prima Epistolă către Corinteni, la cap. 13, 1-8: „De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atîta credință încît să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sînt.
Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fiu ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndește răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le oferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată”.

N.N.Negulescu: Cu prețuire, evoc un fragment integrator de istorie și elevație spirituală, inspirat din izvorul virtuților: „Principiile estetice impuse de corifeul Junimii prin direcția nouă au fost principala grilă axiologică a revistei, la care am crezut de datoria noastră să susținem afirmarea și a celor etice, atît de necesare în vremuri în care apelul la resurecția morală este, mai mult ca oricînd un imperative național” („Convorbiri literare” la zece ani din actuala serie, Cassian Maria Spiridon).
Totodată, reproduc un text memorabil extras din discursurile stoice:
„Viața filosofică înseamnă, de asemenea, să pui în practică principiile eticii, adică pe de o parte să-ți fie indiferent tot ceea ce nu este bine sau rău moral, iar pe de altă parte să admiți în interiorul acestor lucruri indiferente o ierarhie a valorilor relative, în măsura în care dragostea înnăscută, acordul inițial în care sîntem cu noi înșine și cu umanitatea ne arată „datoriile” pe care le avem față de noi, față de umanitate, umanitate care este fiică a aceleiași Rațiuni, deci, față de ceilalți oameni, frații noștri, și mai ales față de rudele noastre, concetățenii noștri, față de Cetate” (Jacqueline Russ).
În ce măsură a revigorat acest ecou centrul sufletesc al gîndirii tinerei generații?

Cassian Maria SPIRIDON: În pofida unor firești dezamăgiri și nu puține uimiri, sînt încrezător în tînăra generație, încă tînăra, în cei, nu mulți, care argumentează, augmentează și afirmă o înaltă ținută sapiențială și etică; una bine germinată de tradiție, cu deschidere la valorile autentice, înduhovnicite, încărcate de rost ale culturii naționale armonizată cu cele europene.
Mulți dintre tinerii în care cred au fost și sînt prezenți în paginile Convorbirilor, de la eseiști de talia unui Mircea Platon sau Ovidiu Hurduzeu, la critici în plină afirmare ca Antonio Patraș sau Bogdan Crețu.

N.N.Negulescu: Ce probleme vă preocupă privind în viitorul „Convorbirilor literare”?

Cassian Maria SPIRIDON: Viitorul este condiționat de continuitatea editorială; fiecare apariție este încă o bătălie cîștigată în contra indiferenței, birocrației, nepăsării celor datori să ne sprijine financiar. După depășirea acestui prag urmează haosul difuzării, Nu avem o rețea serioasă, cu acoperire națională, prin care revista să ajungă în cele mai marginale tîrguri. Nici aici viitorul nu ne dă motive să fim optimiști. Totuși revista va continua să apară cu periodicitatea cunoscută, în obișnuita ei haină tipografică, cu semnături, dorim, tot mai remarcabile și mai substanțiale în text, cu noi și noi tineri talentați, cu tot ce argumentează că sîntem o publicație vie într-o literatură vie.

N.N.Negulescu: Să trecem într-o altă reflexie a luminii… Cum interpretați d-voastră pluralitățile lumilor?
Ca scriitori, avem acces la infinitatea spațiului și a timpului?

Cassian Maria SPIRIDON: Infinitatea spațiului și a timpului este și rămîne o săracă dimensiune fizico-matematică, care metafizic nu ne spune nimic. Un concept golit de Dumnezeu, Eternitatea, veșnicia sa, este încărcată ontologic, în ea își află locuirea Sacrul. Ne cuprinde și ne livrează fără rest unei continuități sub semnul sfințeniei. Eternitatea îmbogățește existența, nu înspăimîntă. Știm că sîntem odată cu ea, că ne-a preluat din illo tempore și ne pregătește zi de zi pentru locuirea în veșnicia Dumnezeirii, în preajma mîntuirii.
Cît privește pluralitatea lumilor, una greu de contestat, o văd lucrînd și manifestîndu-se după principiile logicii dinamice a contradictoriului, logica lupasciană a terțului tainic inclus, în care, spre deosebire de logica aristotelică, a terțului exclus, se afirmă simultaneitatea lui Da și Nu, ca în fizica cuantică, unde lumina este, în același timp, și umbră și corpuscul.
Logica lupasciană vorbește de nivele de Realitate, la un nivel este regină logica bivalentă a lui Da sau Nu, la alt nivel a lui Da și Nu, care nu se rupe cu totul de primul nivel de Realitate, dar se manifestă deplin la un alt nivel de Realitate etc.
Nu-i Poezia regina lumilor!

N.N.Negulescu: Preluînd reprezentările socratice, stoicii susțineau că „focul gînditor, prin transformările lui, dă naștere tuturor formelor de ființare”. Și, tot prin stoici, „Rațiunea universală este identică Legii universale, Destinului, Providenței, Voinței lui Dumnezeu”.
Este vorba aici doar de semnificații simbolice? Se conturează mirajul sacrului dintr-un „fond arhaic de credințe și practici, care valorizau inefabilul și extazul”? Fantezia acaparează vizualul, dar și auditivul, prin culori ireale? Deci, este fantezia formatoare?

Cassian Maria SPIRIDON: Despre gînduri, Heidegger, iubitor al presocraticilor, ne atenționa: nu noi ajungem la gînduri: „ele” vin la noi, precizînd și cele trei pericole ce amenință gîndirea: „Pericolul cel bun, și de aceea mîntuitor, este vecinătatea poetului-rapsod.
Pericolul cel rău, și de aceea cel mai aprig, este gîndirea însăși. Ea trebuie să gîndească împotriva ei însăși, ceea ce doar rareori îi stă în putință.
Pericolul de-a dreptul nociv, și de aceea aducător de rătăcire, este filozofarea”; recunoscînd totodată: caracterul poetic al gîndirii este încă ascuns. Și, aș continua, așa va rămîne, balansînd veșnic între divin și nedivin, între teluric și ceresc. Ne mișcăm între templu, ca locuire a zeului, și casa inimii, ca oglindire a templului, dătătoare de rost. „Templul, cum citim în Originea operei în artă a filosofului de la Freiburg, închide în sine figura zeului, și în această ascundere el o face să emane, prin sala deschisă a coloanelor, în spațiul sacru. Datorită templului, zeul este prezent (anwest) în templu. Această prezență a zeului este, în sine însăși, desfășurarea și delimitarea spațiului ca fiind unul sacru. Templul și spațiul său nu se pierd însă în nedeterminat. Templul ca operă rostuiește (fügt) și adună în jurul său unitatea acelor traiectorii și raporturi în care nașterea și moartea, restriștea și belșugul, biruința și înfrîngerea, supraviețuirea și dispariție dobîndesc configurația și desfășurarea unui destin de ființă umană… În înălțarea sa, templul conferă lucrurilor chipul care le este propriu și oamenilor o perspectivă asupra lor înșiși”.
Formatoare este tradiția, este Poezia ca esență a artei. Cum citim în Estetica lui Hegel: „…obiectul care corespunde poeziei este împărăția nemărginită a spiritului. […] Sub acest aspect, sarcina principală a poeziei este aceea de a ne face să simțim puterile vieții spirituale și, în general, valurile suitoare și coborîtoare ale pasiunilor și sentimentelor omenești ori ceea ce trece liniștit prin fața contemplației, împărăția atotcuprinzătoare a reprezentărilor, faptelor, acțiunilor, destinelor omenești, agitația acestei lumi și guvernarea divină a lumii. Astfel a fost poezia și mai este încă învățătoarea universală și pretutindeni prezentă a genului uman”.

N.N.Negulescu: Se spune că „la limita dintre sufletul animal și cel uman se află memoria și facultatea estimativă, aceea prin care reprezentările sînt triate. Aceste potențe se află în serviciul intelectului practic, el însuși în slujba intelectului contemplativ”. Dar, „problematica intelectului provine de la Aristotel și Alexandru din Aphrodisia. Intelectul agent aristotelic putea fi identificat cu Dumnezeu” (J. R.).
Care ar fi înțelesul exoteric? Dar cel ezoteric? Se resimte în această „teză” influența gîndirii grecești?

Cassian Maria SPIRIDON: Sigur că memoria și amintirea însoțitoare ne diferențiază de lumea celor care nu cuvîntă. Cum și precizează Heidegger, gîndirea se sprijină pe sosirea a ceea ce ființează în chip esențial venind despre trecut și este aducere aminte ce vine în întîmpinare.
Pentru greci extazul era condiția de contopire absolută dintre uman și divin, o experiență despre care cel care a încercat-o mai totdeauna i-a fost imposibil să o comunice, să facă lămurite cele de care a devenit conștient.
Aici am putea afla calea prin care cei inițiați, cunoscătorii doctrinei exoterice, capabili a atinge extazul, au refuzat să-i facă publică știința. Sensul ezoteric afirmă deschiderea, posibilitatea cunoașterii, bănuirea și de către profan a Divinității.

N.N.Negulescu: Cum definiți cunoașterea abstractă?

Cassian Maria SPIRIDON: Platon, în dialogul Theaitetos (Despre cunoaștere), considera cunoașterea ca fiind opinia adevărată însoțită de logos. Etimologic, trimite la „actul de învățare”, o cale prin care omul ia act de datele experienței și încearcă să le înțeleagă și nu mai puțin să le explice.
După Kant întreaga noastră cunoaștere începe cu experiența. Experiența fiind „materia primă” a cunoașterii. Pentru a deveni obiect al unei cunoștințe, necesită organizare, fapt posibil doar cu sprijinul structurilor a priori ale rațiunii, ce fac posibilă cunoașterea. Kant concepe cunoașterea drept o construcție elaborată de inteligență, avînd ca temei materia sensibilă: „Pînă acum se admitea că toată cunoașterea noastră trebuie să se orienteze după obiecte; dar, în această ipoteză, toate încercările de a stabili ceva despre ele a priori cu ajutorul conceptelor, prin intermediul cărora cunoașterea noastră ar fi lărgită, au fost zadarnice. Să încercăm deci o dată, dacă n-am reuși mai bine în problemele metafizice, presupunînd că lucrurile trebuie să se orienteze după cunoașterea noastră, ceea ce concordă și mai bine cu posibilitatea dorită a unei cunoașteri a lor a priori, menită să stabilească ceva asupra lucrurilor înainte de a ne fi date. Aici se petrece același lucru ca și cu prima idee a lui Copernic, care, văzînd că explicarea mișcărilor cerești nu dădea rezultate dacă admitea că toată armata stelelor se învîrte în jurul spectatorului, încearcă să vadă dacă n-ar reuși mai bine lăsînd spectatorul să se învîrtă, iar stelele dimpotrivă să stea pe loc” (Critica rațiunii pure).
Cunoașterea abstractă ar putea fi o construcție elaborată de inteligență, fără a apela la materia sensibilă, independentă de experiență, una a priori.

N.N.Negulescu: Aspirați la fericirea transcendentală?

Cassian Maria SPIRIDON: Pentru Kant, transcendentalul definea ceea ce poate deveni cognoscibil cu condiția întemeierii a priori. A priori este acel raționament care merge de la principiu la cunoștință. În teoria cunoașterii trimite la cunoștință absolut independentă de experiență.
Nu sînt fericit a priori.

N.N.Negulescu: Prin filosofia lui Avicena se instaurează o metafizică orientală. El susține că „Universul existentului se împarte în două regiuni antagonice: occidentul, simbolizînd lumea tenebroasă și materială, și orientul, simbolizînd patria spirituală a sufletului”.
Sînt acestea numai delimitări strict teoretice?

Cassian Maria SPIRIDON: În Cartea tămăduirii Avicenna propune o versiune neoplatonică a aristotelicului filtrată prin gîndirea arabă de la sfîrșitul primului mileniu.
Cît privește posibilitatea ca aserțiunea citată să se rezume sau nu la delimitări strict teoretice, mi-ar fi greu să mă pronunț. O consider mai mult o metaforă decît un adevăr ontologic.

Vă mulțumesc.


Interviu realizat de N.N.Negulescu.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!