Încă o nereușită pentru sărmana cură de slăbire ce încerc s-o respect... Pur și simplu n-am mai reușit să privesc feliile de pâine solitare din coș, și crima s-a produs... Nu asta contează. Vrând-nevrând, odată chiar voi avea un motiv de beton care o să mă stoarcă într-atât, încât o să fiu și eu mai subțire. Cert e că azi am suferit straniu de mult. Adică, nu știu ce-am pățit. Ce mă face oare să cred în telepatie? Nu e și ea doar o modă pe care tindem s-o preluăm, și, ce mai, s-o blamăm? Am în mine un fel de ură, și trebuie s-o stăpânesc, pentru că a vorbi în oglindă nu e cel mai salutar lucru în viața nimănui, cu atât mai puțin într-a mea.
E vacanță și e prima oară când o... detest. N-am avut șansa să văd pseudo-distracția de la mare. Am auzit-o povestită, și, involuntar, colegele de suferință, care totuși, s-au așezat și anul acesta nonșalant în caruselul litoralului românesc, nu conteneau să spună „ce fain a fost anul trecut, când ai fost și tu...”. Atunci, probabil că n-am pierdut o experiență covârșitoare stând acasă. Am încercat să imit o pasăre... Da, pe Phoenix... Deci, în primul rând, ca o feministă ageră ce sunt, m-am îngrijit îngrozitor de mult; bine, nu îndeajuns, ca să fiu mulțumită. Kilogramele n-au zburat (încă), însă încercam cu o nerușinată încredere noi stiluri, ba combinam rațional, ca să zic așa, aiuritele de culori. Și... între o piesă care bombănea de zor (nu că n-aș fi ascultat-o și văzut-o deja a treia oară în două ore; elogii posturilor de muzica!!!) și un tricou probat mă opream buimacă în reverie. Și începeam, și depănam, și scuturam o pledoarie demnă de Hollywood, dar apoi mă trezeam ca palmierul-„crocodil”( știi tu, ăla care „lăcrimează”) care mă uda fin, dar rece, pe picioarele încă desculțe. Da... apa trezește... oamenii la... viață, realitate și din alea asemănătoare. Și dacă eu vreau să mă spăl cu.. gălbenuș de ou, să presupunem și... am chef să-mi prind în păr un... modem, ca mai apoi să mă îmbrac în... prăjitor de pâine?! Sună chiar matinal, și nu face riduri, așa se bârfește în revistele-minune contra coșurilor. Adevărate sanctuare ale puberilor! Mi-e dor (ce balivernă!!!) de Urmuz. OK, nu l-am cunoscut niciodată, dar aș fi vrut să-i fiu „domnișoara-psiholog” sau măcar un umil bucureștean lângă care stătea turmentat de muzică în timpul unui concert de muzică de calitate. Cam atât de dor. Pentru că nu am voie să cultiv așa ceva. Și au trecut deja două luni și două zile, nu uita!!!... În atât timp, poți să-ți iei carnetul de șofer, poți să slăbești, să te deprinzi cu un dialect, să te faci că înveți un sport extrem... Nici n-am motive de revoltă: e necesar, doar, un nou volum de viață, semnat cu pseudonimul „Eu”. Cât pot fi de ieftină! Încă mă cantonez de majuscule și nelămuriri, când în mod legal, peste vreo trei luni, devin adultă, sau, și mai verde, fiica ploii. Nu, nu... Asta doar la "nea Judecătoru’" plus restul îmbrăcat sobru, după mesele lungi, ca de banchet. În spate, în față,lateral- ca niște cotiere și genunchere- va fi familia, care mai trebuie să mă suporte până când voi fi capabilă să stau într-un picior mult, fără să cad, și, culmea meseriei, fără julituri impertinente (he-he, unde??)... pe coate și genunchi. Alintata vieții... asta sunt. Crizele mele izbucnesc când, da, realizez a „n+1”-a oară că am fost părăsită, lăsată, abandonată câinește de, să-i zicem așa subtil, o persoană. Din afară. Un intrus în lumea mea roz, cu sirene ce cântă și fac baie, cu basme nemuritoare, cu dulciuri cu o groază de „E-uri”, cu incultură rafinată, cu bârfă teribilă și amuzantă, cu zâmbet larg.
Nu destinul e inculpat. Eu l-am năpustit asupra mea, eu am crezut a nu știu câta oară că sunt un Creator care poate modela ușor orice, de la lutul primitiv până la fierul nu foarte docil. Visele nu sunt bune trăite egoist. Iar eu nu voiam s-o recunosc. Ce folos dacă refulezi adevărurile grele din tine jos de tot? Oare nu avortezi sentimentul, și mai ales adevărul? Eu am ales calea care m-a menajat. E mult prea ușor să refuzi să crezi că ești un surogat. Și eu asta am fost. Dar n-am vrut să fiu numită așa, și, mai departe, am decimat inclusiv rădăcinile ideii din... mine. Fata stătea pe pat (uf! Veșnicul mobilier care devine, mai nou, simbolul sacru al căminului, sau, după caz, cameleonul hedonist ce nu ține neapărat cont de acte, sau cleric vorbind, de ceremonii), vis-a-vis de tine, cu care urma să fie. Ea știa „surpriza” de mai bine de două zile (apropo, nu ți se pare această întreagă agitație și mai seacă decât cea a unui faraon înainte de moarte, mai precis înainte de minuțiozitatea pregătirilor absolut necesare vieții de dincolo?) Ba da,și nu te face că nu ințelegi „filosofia” de aici... Ce-ai fi vrut? S-au întâlnit, în sfârșit, după două zile, și fata nu mai putea de... previzibilitate. Nu ar fi mirat-o dacă primul lucu de la tine ar fi fost chiar sărutul inaugurator, ce pune bazele unei mini-relații. Nu e scârbos că lumea noastră mică, rahitică, slab dezvoltată din multe puncte de vedere, e doar un indigo al vieții mari, obeze și înfloritoare? La noi, după prima menstră ești femeie, aptă să suporți tabieturile atent deprinse de la tați leneși, plini de sudoare (care umăresc cu sufletul, dar mai ales cu berea la gură un meci din campionatul local), ale unor veritabili „băr-băieți”, născuți și ei peste noapte, dintr-o cavalcadă udă-udă. Fenomenal! Urmează planul profesional. Fata e de obicei micul sistem mutifuncțional de „home cinema”: poate juca roluri diverse, începând cu suava Maria- Consuela- Josefina- Esmeralda- Paloma, până la înfierbântata (altfel, de ce nu prea are haine pe ea?) domnișoară Demi. Știi, și programul se fabrică de acum: suavă trebuie să fii de luni până vineri, dacă se poate la orele cu rating tumultos; Demi ajunge în weekend, mai ales când „divizia fantastică” stagnează). „Băr-băieții” se asociază în hanse, bresle, hoarde de cartier, și ocupația lor depinde de gusturi. Astfel, cele mai multe meserii au ca mentor jucăria d-lui Bill (nu te prosti... Bill-cel-cu-ochelari, care e tatăl P.C.-ului): se fac/ copiază/ piratează jocuri, muzică, filme, videoclipuri, materiale multimedia de tot soiul. Muzica se fură pe arii extinse, începând de la funebrul „black metal”, ajungându-se la petrecărețele, dar „aghezmuitele” manele. Admirabil e faptul că tot ce se fură e „ultimul răcnet”, așa că proaspăta femeie nici nu mai are, poate, ocazia să iasă cu tânărul domn la cinema, când e mult mai accesibil să mergi la unu’din gașcă, care printre posterele strânse cu sârg mai deține și un virusat, dar folositor calculator, ce poate proiecta în milisecunde ultima parte din superseria care înnebunește spectatorii de pretutindeni. Uneori, e recomandabil să mergi cu masca de gaze în camera cu pricina. Nu știi că orice om cu serviciu, orice om stresat, trebuie să contribuie măcar cu 7% la SMOG-ul orașului, cu ajutorul „inofensivului” gadget numit țigară?! Te rog... cu colegii de la „Centrul de piraterie” din cartier nu poți discuta problemele decât la un pahar de vorbă mai... spirtos! Deci, mamă, tată: sunteți oare întârziați sau chiar treceți pe-aici din când în când pentru o lecție deschisă de la semenii copiilor voștri?!