O lacrima-n cenusa, si-o lacrima-ntr-o raza se transforma si-un sentiment rotund pluteste in desertaciune. Stateam pe-o banca si priveam cum Soarele se impleteste cu pacatul si nici Dumnezeu nu mai avea iubirea de credinta. O creanga suferea cumplit de aburul mortii ce inflorea umbra hanului batran. Pe-un ras nebun, nevinovat, zbura o aripa de petala in furtuna parfumului pustiu. Nisipul negru, vinovat, rupea panglica suavului copil si-un rosu mar uscat cadea de pe un nor inaripat. Cu secera toamnei, fluturele picta in noapte o basma, melancolic si firav, c-o pensula-si privea soarta si albul deprimant cadea amaraciune…
Oare ai putea cumva sa-mi arati calea mea, sa-mi deschizi in nori pasi adanci, nelamuriti… Cade, cade iar frunza trupului uscat si-un pom batran de prin alte tari venit se-ntreaba, oare unde esti? Acolo sus? Nu cred c-ai putea sa-mi arunci privirea ta; mai jos, prin ierburi, s-ar pierde printre verde, si nici aici si nici acolo, e-o lume pierduta prin vazduhuri cenusii si prin josuri pamantii. Plangeam usor nelinistita, si pluteam pe vise-albastre peste lumea cea de jos dar nu te vedeam. Mireasma noptii ma-nvelea si imbratisarea mortii ma privea. Nici chiar aici nu ma gasesti? Da-mi dezlegarea, da-mi cantul cel din urma si lasa-ma sa zbor…atinge-mi aripa prea grea….
Nici macar lumina nu mai este si nici un gand nu ma strabate, sunt singura-n infinit dar inima imi bate. Un loc de taina il ascund dar m-apasa mult prea greu si-mi rupe vlaga de traire si axa d-echilibru. Petale negre de prin flori funebre miros imbietor si Luna le distruge pe lungi carari de nestiinta.
Sunt singura in pustiu si un stol nebun de negre imi intuneca cu greu privirea sa-mi apese peste morti umbre cenusii. Nici macar o raza nu-mi sare in ajutor si strig din rasputeri spre divina nimicime. O gheara grea si ascutita imi sfasie insangeratul trup si talpa disperarii ma calca nemilos. Ziduri inalte cu roci abrupte de granit necizelat imi reflecta priviri infricosate cu un sardonic, crud, zambet fioros.
Sunt singura in pustiu si ma intreb cum am cazut, credeam ca pot sui inalte scari pe nori, dar totu-i in zadar. Mi-e frica, mi-e atat de frica si nu-I nimeni sa ma-ncalzeasca, ci doar ca sa-mi rasuceasca atat de greu lama de otel in rana sangeranda. Si ploua fierbinte peste un lac de gheata si-mi arde inima incet de dor de scufundare. Si vantul ma raceste…
Sunt singura-n pustiu si rozul merge-n purpuriu…