Stropit de bolta indoielii, m-am trezit intr-un cosmar al fericirii. Apoi am plecat sa vad ce face agonia mea dupa ea...Am crezut ca ea e o monada suprema, am crezut ca ea putea sa-mi aline gandul mai frumos decat o mama, am crezut ca ea e Eva mea din vesnicie, am crezut ca ea e divin de rautacioasa, am crezut ca ea e ingerul meu din mine...
Dimineata, sentimentul de dispret imi navaleste in suflet, peste pericard cand ii vedeam fata scumpa de demon. Ea dormea dusa in lumea ei, acolo intr-o lume a indiferentei, peste care poti sa torni putin venin si puroi de infidelitate. Era frig in iulie, iar soarele se ascundea parca in lumea ei...Am vrut sa o trezesc, dar ea imi citea gandurile mereu si m-am speriat sa nu observe ca eu am plecat departe, acolo unde soarele stropeste cu lumina holde verzi in care poti culege mirosuri dulci de dupa valsurile ploilor...