agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-14 | [This text should be read in romana] |
Balada porcului de rând
de autor (încă) necunoscut Cic-ar fi în țară un porc, fermecat Pe când sărăcuțul dormea încă-n pat, Prin osu-i domnesc sânge-albastru curge, Iar șoricu-i plânge, vai, ce tare plânge, În timp ce mirat, se-ntreba în sine: Duduia prințesă, oare când mai vine?! Se temea grozav de-a nu deveni Caltaboș domnesc și salamuri mii, Poșetuțe mici, ce vor fi purtate, Sângerete bun sau tobă…de carte. Plânge în tăcere. Crunta lui durere I-a zdrobit din fașă orișice plăcere… Dar prințesa, iată, vine de îndată Și pe porcul nostru pe umeri îl saltă, De-ale lumii guri fug și-adăpostiți Pân’ la bătrânețe, trăiesc fericiți. Balada porcului nu este, cum greșit ar putea crede cititorul, o baladă despre simbolul nostru național, sau despre alegerile electorale, în urma cărora unii porci au câștigat, iar alții au pierdut și, nici măcar despre gripa porcină. Balada porcului, surprinzător, are ca personaj central un porc de rând care, chiar dacă prin venele lui curge sânge albastru e, totuși, un biet porc fără pedigree, căpătând această culoare în timp nedefinit, prin contopirea lui cu mediul înconjurător și-n care situația e albastră, rău. Mai mult decât atât, eroul a mai și fost fermecat negativ, farmecele neputându-i-le face nimeni altcineva, decât o vrăjitoare rea, cu draci. Ne întrebăm, deci, cum e și firesc, ce simbolizează în poezie vrăjitoarea sugerată subtil?! Ei bine, ea simbolizează Puterea puternică a Puterii, care vrea să-l sacrifice pe porc! Motiv pentru care, fiind vorba de Putere, în poezia de mai sus, aceasta este doar sugerată, ca să nu-i treacă prin cap să asculte telefoanele mobile ale eroului, care și-așa este suficient de îngrijorat de posibilul său destin, ee reprezentând aici o pătură socială, dar nu din păr de cămilă că, oricum, n-ar fi încăput în text, nici măcar sugerată. Frământările personajului principal sunt metaforizate intens, poetic, șoricul simbolizând finețea ființei noastre, caltaboșul si salamurile reprezentând temerile legate de hrana cea de toate zilele, pielea - de îmbrăcăminte, toba – de învățământ, iar durerea – de sănătate. Cuvântul „fașă” face o trimitere poetică la pensionari, dați în mintea copiilor, mai ales de când punctului de pensie se pare că i se va pune punct. Și de la capăt… Dar iată, prințesa – simbolizând lumina viitorului, se arată porcului la capătul tunelului, iar ridicarea pe umeri e metafora înălțării eroului porcin din mocirla mocirloasă în care se zbătea, nu din vina sa, ci din dorința Puterii. Finalul este de-a dreptul deosebit, prin apariția nesperată a fericirii dar, mai ales, prin cuvintele „ pân’ la bătrânețe”, care ascund pe față ideea că, în sfârșit, poporului nostru i-ar putea crește, în viitorul luminos, media și speranța de viață. Surprinzătoare este, însă, ideea de bază a baladei: în orice porc putem găsi os domnesc, așa cum în orice os domnesc putem găsi ditamai porcul. În concluzie, balada aceasta merită să vadă lumina agonică a stelelor verzi, ba chiar și lumina tiparului. Autorul merită și el, să-l vadă pe dracu, devenind astfel foarte cunoscut. n. b. Recenzie literară realizată de critica rațiunii pure, pe numele ei de fată, Ana Liza Poietică. A nu se citi înainte de a fi vaccinați împotriva tuturor virușilor românești.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy