agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-14 | [This text should be read in romana] | Submited by NC „Ciudată imagine È™i ciudaÈ›i sînt oamenii legaÈ›i./ Sînt asemănători nouă." Platon, Republica, Cartea a VH-a1 1. Platon, Republica. Traducere, comentarii È™i note de Andrei Cornea, Editura Universitas, BucureÈ™ti, 1998. Bărbatul care conduce camioneta se numeÈ™te Cipriano Algor, este olar de profesie È™i are È™aizeci È™i patru de ani, deÈ™i la prima vedere pare mai tînăr. Bărbatul de lîngă el e ginerele lui, se numeÈ™te Marcal Gacho È™i încă n-a împlinit treizeci. Oricum, cu chipul pe care îl are nimeni nu i-ar da atîția. Cum poate s-a remarcat, amîndoi au lipite de prenume niÈ™te patronime insolite cărora le ignoră originea, sensul È™i motivaÈ›ia. Ar fi probabil nemulÈ›umiÈ›i dacă ar afla vreodată că algor înseamnă răceala intensă a trupului, care vesteÈ™te febra, È™i că gacho nu e altceva decît grumazul boului pe care sade jugul. Cel mai tînăr are uniformă, dar nu e înarmat. Cel mai vîrstnic poartă haine civile È™i pantaloni mai mult sau mai puÈ›in pe măsură, o cămașă închisă sobru la guler, fără cravată. Mîinile care È›in volanul sînt mari È™i puternice, de țăran, È™i totuÈ™i, poate din pricina contactului cotidian cu moliciunea argilei, la care-1 obligă meseria, sugerează sensibilitate. Mîna dreaptă a lui Marcal Gacho n-are nimic deosebit, dar podul palmei stingi poartă o cicatrice cu aspect de arsură, mergînd în diagonală de la baza degetului mare pînă la baza degetului mic. Camioneta nu-È™i merită numele, e doar o furgonetă de mărime mijlocie, un model demodat, È™i e plină de vase. Cînd cei doi bărbaÈ›i au ieÈ™it din casă, cu douăzeci de kilometri înainte, cerul abia începuse să se lumineze, acum dimineaÈ›a a adus în lume destulă lumină ca să putem observa cicatricea lui Marcal Gacho È™i să ghicim sensibilitatea mîinilor lui Cipriano Algor. Călătoresc cu viteză redusă din cauza fragilității încărcăturii, dar È™i a neregularităților pavajului. Livrarea mărfurilor care nu sînt considerate de primă sau secundă necesitate, e cazul vaselor rustice, se face, în acord cu orarele stabilite, la jumătatea dimineÈ›ii, dar cei doi bărbaÈ›i au plecat cu noaptea în cap pentru că Marcal Gacho trebuie să semneze condica de prezență cu cel puÈ›in o oră înainte ca porÈ›ile Centrului să se deschidă pentru public. In ziua cînd nu-È™i aduce ginerele, dar are vase de transportat, Cipriano Algor nu trebuie să se trezească aÈ™a devreme. TotuÈ™i, din zece în zece zile, el se angajează să-1 ia pe Marcal Gacho de la lucru ca să-È™i petreacă împreună cu familia cele patruzeci de ore libere la care are dreptul, È™i tot el îl aduce punctual înapoi, cu sau fără vase în lăzile din furgonetă, la responsabilitățile È™i obligaÈ›iile lui de gardian intern. Fiica lui Cipriano, Marta, avînd È™i numele de Isasca, după mama acum decedată, plus Algor, după tată, se bucură de prezenÈ›a soÈ›ului în casă È™i în pat numai È™ase nopÈ›i È™i trei zile în fiecare lună. în noaptea anterioară acesteia a rămas gravidă, dar încă nu È™tie. Zona e înnegrită, murdară, nu merită s-o privim de două ori. Cineva a dat acestor enorme întinderi cu un aspect deloc campestru numele tehnic de Centură Agricolă È™i, de asemenea, prin analogie poetică, cel de Centură Verde, dar singurul peisaj pe care ochii reuÈ™esc să-1 distingă de-o parte È™i de alta a È™oselei, acoperind fără vreo întrerupere perceptibilă multe mii de hectare, sînt mari depozite cu acoperiÈ™ plat, dreptunghiulare, construite dintr-un plastic de o culoare neutră pe care vremea È™i praful au transformat-o încetul cu încetul în cenuÈ™iu. înăuntru, departe de ochii trecătorilor, cresc plante. Pe drumuri secundare care dau în È™osea, ies, ici È™i colo, camioane È™i tractoare cu remorci încărcate de vegetale, dar grosul transportului s-a efectuat în timpul nopÈ›ii, cele de acum, fie că au o excepÈ›ională autorizaÈ›ie expresă să facă predarea mai tîrziu, fie au dormit prea mult. Marcal Gacho È™i-a tras discret mîneca stingă a hainei ca să se uite la ceas, este îngrijorat pentru că traficul devine tot mai aglomerat È™i pentru că È™tie că, de aici înainte, cînd vor pătrunde în Centura Industrială, dificultățile vor creÈ™te. Socrul remarcă gestul, dar nu zise nimic, ginerele lui e un tînăr simpatic, fără îndoială, dar e nervos, din rasa agitaÈ›ilor din născare, mereu îngrijorat de trecerea timpului, chiar dacă îi prisoseÈ™te, caz în care nu È™tie ce să pună în el, în timp, se înÈ›elege, Cum va fi cînd va ajunge la vîrsta mea, se gîndi. Lăsară în urmă Centura Agricolă, È™oseaua, acum È™i mai murdară, traversează Centura Industrială, o ia printre instalaÈ›ii industriale de toate dimensiunile, activitățile È™i tipurile, cu depozite sferice È™i cilindrice de combustibil, staÈ›ii electrice, reÈ›ele de canalizare, conducte de aer, punÈ›i suspendate, tuburi de toate grosimile, unele roÈ™ii, altele negre, coÈ™uri scuipînd în atmosferă fuioare de fum toxic, macarale cu braÈ›e lungi, laboratoare chimice, rafinării de petrol, mirosuri fetide, amare sau dulcege, zgomote stridente de burghie, zumzăit de ferăstraie mecanice, lovituri brutale de ciocane pneumatice, din cînd în cînd cîte o zonă de tăcere, nimeni nu È™tie ce se produce acolo. Atunci Cipriano Algor spuse, Nu te teme, ajungem la timp, Nu mă tem, răspunse ginerele, ascunzîndu-È™i cu greu neliniÈ™tea, Știu, era o vorbă acolo, spuse Cipriano Algor. Vira spre o stradă paralelă, rezervată circulaÈ›iei locale, Vom scurta drumul pe aici, spuse, dacă ne întreabă poliÈ›ia de ce am ieÈ™it din È™osea, aminteÈ™te-È›i ce-am stabilit, avem ceva de rezolvat la una dintre fabrici înainte să ajungem în oraÈ™. Marcal Gacho respiră adînc, cînd traficul se complica pe È™osea, socrul, mai devreme sau mai tîrziu, ajungea s-o ia pe scurtătură. Se temea doar că nu va fi atent È™i că va lua hotărîrea prea tîrziu. Din fericire, în ciuda aprehensiunilor È™i a avertismentelor, nu fuseseră niciodată opriÈ›i de poliÈ›ie. Odată È™i-odată se va convinge că nu mai sînt un copil, se gîndi Marcal, nu trebuie să-mi amintească tot timpul de treburile pe care chipurile le avem la fabrică. Nici unul nu-È™i închipuia că tocmai uniforma de gardian al Centrului pe care o purta Marcal Gacho era motivul veÈ™nicei toleranÈ›e sau indiferenÈ›ei binevoitoare a poliÈ›iei rutiere, nu simplul rezultat al unor multiple întîm-plări sau al soartei încăpățînate, cum probabil ar fi sunat răspunsul dacă i-am întreba de ce cred că n-au fost amendaÈ›i pînă acum. Dacă ar È™ti, Marcal Gacho poate că s-ar împăuna în faÈ›a socrului cu greutatea autorității pe care i-o conferă uniforma, dacă ar È™ti, Cipriano Algor poate că ar începe să vorbească despre ginere cu mai puÈ›ină condescendență ironică. E foarte adevărat că nici tinereÈ›ea nu È™tie ce poate, nici bătrîneÈ›ea nu poate cît È™tie. După Centura Industrială începe, în sfîrÈ™it, oraÈ™ul, nu oraÈ™ul propriu-zis, acesta se zăreÈ™te în zare, atins ca de o mîngîiere de prima geană roză de soare, ce se vede aici sînt aglomeraÈ›ii haotice de barăci improvizate din tot felul de materiale, în majoritate precare, care-i puteau apăra de intemperii, mai ales de ploaie È™i de frig, pe locatarii lor loviÈ›i de soartă. Este, după spusele locuitorilor oraÈ™ului, un loc înspăimîntător. Din cînd în cînd, în numele clasicei axiome care spune că È™i nevoia legiuieÈ™te, cîte un camion încărcat cu alimente este atacat È™i golit în mai puÈ›in timp decît ne ia s-o povestim. Metoda operativă, de o eficacitate exemplară, a fost elaborată È™i dezvoltată după o profundă reflecÈ›ie colectivă asupra rezultatelor primelor tentative, nereuÈ™ite, cum imediat s-a dovedit, din pricina lipsei totale de strategie, a tacticii, dacă aÈ™a se poate numi, învechite, È™i, în sfîrÈ™it, a defectuoasei È™i dezordonatei coordonări a eforturilor în practică. Fiind fluxul traficului aproape continuu în timpul nopÈ›ii, blocarea străzii pentru a reÈ›ine un camion, prima lor idee, i-a făcut pe atacatori să cadă în propria lor capcană, de vreme ce, după camionul cu pricina urmau alte camioane, adică întăriri È™i sprijin imediat pentru È™oferul aflat la ananghie. SoluÈ›ia problemei, într-adevăr genială, cum în È™oaptă au recunoscut pînă È™i autoritățile poliÈ›ieneÈ™ti, a constat în a se împărÈ›i atacatorii în două grupuri, unul tactic, altul strategic, pentru a stabili două baraje în loc de unul, mai întîi grupul tactic ocupa rapid È™oseaua după trecerea unui camion situat la suficientă distanță de celelalte, apoi grupul strategic, aflat la cîteva sute de metri mai în față, informat expres de un semnal luminos, la fel de uÈ™or monta cel de-al doilea baraj, vehiculul condamnat de destin fiind nevoit să se oprească È™i să se lase jefuit. Pentru vehiculele care veneau din sens opus nu trebuia blocată strada, È™oferii lor se opreau singuri observînd ce se întîmpla în față. Al treilea grup, de intervenÈ›ie rapidă, își lua sarcina să convingă cu o ploaie de pietre orice solitar îndrăzneÈ›. Barajele erau făcute din pietroaie transportate cu roabele, pe care chiar unii dintre atacatori, jurîndu-se pe toÈ›i sfinÈ›ii că n-au nici un amestec în cele întîmplate, ajutau după aceea să fie căr'ate pe marginea drumului, Oamenii ăștia strică bunul nume al cartierului nostru, noi sîntem oameni cinstiÈ›i, spuneau, iar È™oferii celorlalte camioane, nerăbdători să-È™i vadă curățată calea ca să nu întîrzie la Centru, le răspundeau doar, Bine, Bine. De astfel de accidente de parcurs a fost scutită furgoneta lui Cipriano Algor, mai ales pentru că circula ziua. Cel puÈ›in pînă azi. Adevărul este că, fiind vasele de lut cele mai potrivite pentru masa săracilor È™i spărgîndu-se din te miri ce, s-ar putea întîmpla ca, într-o zi, o femeie, din nenumăratele care trăiesc în barăci, să-È™i aducă aminte să-i spună capului familiei, Avem nevoie de farfurii noi, la care el fără îndoială va răspunde, O să am grijă de asta, cîteodată trece o furgoneta pe care scrie Olărie, sigur are farfurii, Și căni, va adăuga femeia, profitînd de dispoziÈ›ia lui binevoitoare, Și căni, n-o să uit. Intre barăci È™i primele clădiri din oraÈ™, ca un pămînt al nimănui despărÈ›ind două tabere adverse, se întinde un spaÈ›iu larg, lipsit de construcÈ›ii, deÈ™i privind mai atent, se observă pe sol reÈ›ele încruciÈ™ate de urme de tractoare, zone netezite care nu pot fi produse decît de uriaÈ™e lopeÈ›i mecanice, implacabile lame curbate, care, fără vreo tresărire de milă, mută totul din loc, casa veche, rădăcina nouă, zidul de sprijin, lăcaÈ™ul unei umbre care nu va mai cădea niciodată. Cu toate acestea, aÈ™a cum se întîmpla în viață, cînd credem că totul e pustiit la picioarele noastre, dar apoi observăm că a mai rămas cîte ceva, tot aÈ™a aici cîteva fragmente împrăștiate, zdrenÈ›e murdare, resturi de materiale aruncate, cutii ruginite, scînduri putrede, o bucată de plastic pe care vîntul o poartă de colo colo, ne arată că acest teritoriu a fost ocupat pe vremuri de aÈ™ezări de proscriÈ™i. In curînd edificiile oraÈ™ului vor înainta ca o linie de puÈ™caÈ™i umăr la umăr È™i vor pune stăpînire È™i pe acest teren, lăsînd între cele mai avansate dintre ele È™i primele barăci doar o fîșie îngustă, un nou pămînt al nimănui, care aÈ™a va rămîne pînă în momentul cînd se va trece la a treia fază. Șoseaua principală, la care reveniseră, era acum mai largă, cu o bandă rezervată exclusiv circulaÈ›iei vehiculelor grele È™i, deÈ™i furgoneta, doar printr-o rătăcire a imaginaÈ›iei se poate include în această categorie superioară, faptul că era vorba în mod indiscutabil de o maÈ™ină de transportat poveri îi dădea È™oferului dreptul de a concura pe picior de egalitate cu lentele È™i mastodonticele maÈ™ini care sforăie, rag È™i scuipă nori sufocanÈ›i prin È›evile de eÈ™apament, depășindu-le rapid, cu o sinuoasă agilitate care face să zornăie vasele în spate. Marcal Gacho se uită din nou la ceas È™i suspină. Va ajunge la timp. Ajunseseră la periferia oraÈ™ului, mai aveau de parcurs cîteva străzi cu traseu confuz, după care trebuiau s-o cotească la stînga, la dreapta, din nou la stînga, din nou la dreapta, acum la dreapta, la dreapta, stînga, stînga, dreapta, înainte, în sfirÈ™it ajung într-o piață unde se termină dificultățile, un bulevard în linie dreaptă îi duce chiar la È›intă, acolo unde e aÈ™teptat gardianul intern Marcal Gacho, È™i unde, puÈ›in mai departe, olarul Cipriano Algor își va lăsa încărcătura. In față, un zid întunecat, ameÈ›itor, depășind cea mai înaltă clădire care mărginea bulevardul, le tăia abrupt calea. Nu ara de fapt decît o iluzie optică, de o parte È™i de alta a zidului străzile continuau, iar zidul nu era zid, ci peretele unei construcÈ›ii enorme, un edificiu gigantic, pătrat, fără ferestre pe faÈ›ada netedă, egal pe toată întinderea lui. Am ajuns, spuse Cipriano Algor, la tanc, după cum vezi, mai sînt zece minute pînă la ora de intrare, Știi la fel de bine ca È™i mine că n-am voie să întîrzii, ar dăuna poziÈ›iei pe care o ocup pe lista de candidaÈ›i la postul de gardian rezident, SoÈ›ia ta nu e din cale afară de entuziasmată de dorinÈ›a ta de a deveni gardian rezident, E mai bine pentru noi, vom avea mai multe facilități, condiÈ›ii de viață mai bune. Cipriano Algor opri furgoneta la colÈ›ul edificiului, părea că-i va răspunde ginerelui, însă întrebă, De ce dărîmă clădirile acelea, Deci s-a confirmat, Ce s-a confirmat, De mai multe săptămîni se vorbea de o amplificare, răspunse Marcal Gacho coborînd din furgoneta. Se opriseră în faÈ›a unei uÈ™i deasupra căreia se vedeau cuvintele Intrare Rezervată Personalului de Siguranță. Cipriano Algor spuse, Poate, Ba da, dovada e la vedere, demolarea a început, Nu mă refeream la amplificare, ci la ce-ai spus înainte despre condiÈ›iile de viață, despre facilități nu discut, oricum nu ne putem plînge, nu sîntem dintre cei mai lipsiÈ›i de noroc, IÈ›i respect opinia, dar eu o am pe a mea, È™i vei vedea că Marta, cînd va veni momentul, va fi de acord cu mine. Făcu doi paÈ™i, se opri, fără îndoială se gîndise că nu aÈ™a se cuvenea să-È™i ia rămas-bun ginerele de la socrul care-1 adusese la lucru, È™i rosti, MulÈ›umesc, îți doresc cale bună la întoarcere, Ne vedem peste zece zile, spuse olarul, Ne vedem peste zece zile, spuse gardianul intern, în timp ce-i făcea cu mîna unui coleg care sosea. Merseră împreună, intrară, uÈ™a se închise. Cipriano Algor porni motorul, dar nu demară imediat. Se uita la clădirile care erau dărîmate. De astă dată, probabil pentru că edificiile erau destul de joase, nu se utilizau explozibili, acest modern procedeu, expeditiv È™i spectaculos, în stare să transforme în trei secunde o structură solidă È™i organizată într-un morman haotic de cioburi. Cum era de aÈ™teptat, strada care forma un unghi drept cu aceasta era închisă circulaÈ›iei. Ca să-È™i livreze marfa, olarul va fi nevoit s-o ia prin dosul clădirilor care se demolau, să facă un ocol, să meargă apoi drept înainte, uÈ™a la care trebuia să bată se afla la colÈ›ul cel mai îndepărtat față de locul unde se afla, exact la cealaltă extremitate a unei drepte imaginare care ar traversa oblic clădirea unde intrase Marcal Gacho, In diagonală, preciza mental olarul ca să scurteze explicaÈ›ia. Cînd va veni peste zece zile să-È™i ia ginerele, nu va mai exista nici urmă din aceste clădiri, praful distrugerii, care acum pluteÈ™te în aer, se va fi aÈ™ezat, È™i e posibil să fie gata imensa groapă unde se vor turna fundaÈ›iile È™i vor fi plantaÈ›i pilonii noii construcÈ›ii. Apoi se vor ridica cei trei pereÈ›i, unul care se va învecina cu strada pe care Cipriano Algor va coti în curînd, doi care vor închide de-o parte È™i de alta terenul cîștigat pe seama străzii intermediare È™i a clădirilor dărîmate, făcînd să dispară faÈ›ada încă vizibilă a edificiului, uÈ™a de acces pentru personalul de siguranță va fi mutată din loc, în cîteva zile nici omul cel mai perspicace nu va fi în stare să facă deosebirea, privind de afară, È™i cu atît mai puÈ›ir, dinăuntru, între construcÈ›ia recentă È™i construcÈ›ia anterioară. Olarul se uită la ceas, era devreme, în zilele cînd își aducea ginerele la serviciu trebuia inevitabil să mai aÈ™tepte încă două ore pînă se deschidea serviciul de recepÈ›ie spre care se îndrepa, plus cît mai dura pînă îi venea rîndul. Am însă avantajul să ocup un loc bun la rînd, poate voi fi chiar primul, își spuse. Nu fusese niciodată primul, întotdeauna se găseau alÈ›ii mai matinali decît el, unii dintre È™oferi își petrecuseră probabil o parte din noapte în cabina camionului. Urcau în stradă cînd se lumina de ziuă să-È™i cumpere o cafea, pîine È™i ceva de mîncare, o tărie în dimineÈ›ile umede È™i reci, apoi se învîr-teau pe acolo, sporovăind unii cu alÈ›ii, pînă cu vreo douăzeci de minute înainte de deschiderea ghiÈ™eelor, atunci cei mai tineri, nervoÈ™i ca niÈ™te începători ce erau, se repezeau pe rampă să-È™i ocupe locurile, în vreme ce È™oferii mai vîrstnici, mai ales dacă ocupau ultimele locuri la coadă, soseau conversînd pe îndelete, trăgînd ultimul fum de È›igară, pentru că, în subteran, cu motoarele încinse, nu era permis fumatul. SfîrÈ™itul lumii, spuneau ei, încă n-a venit, n-avea rost s-o rupă la fugă. Cipriano Algor își puse furgoneta în miÈ™care, întîrziase uitîndu-se la demolarea clădirilor, iar acum voia să recupereze timpul pierdut, cuvinte nesăbuite între toate, expresie absurdă cu care ne închipuim că înÈ™elăm cruda realitate că nici un timp pierdut nu e recuperabil, de parcă am crede, împotriva adevărului, că timpul pe care-1 consideram pierdut pentru totdeauna s-ar fi hotă-rît, de fapt, să rămînă pe loc, aÈ™teptînd, cu răbdarea celui care n-are nici o grabă, să-i observăm lipsa. Incitat de graba iscată de gîndurile despre cine a ajuns primul È™i cine va ajunge mai tîrziu, olarul ocoli repede grupul de clădiri È™i o luă direct pe strada care limita cealaltă faÈ›adă a edificiului. Ca de obicei, văzu inevitabila coadă care aÈ™tepta deschiderea uÈ™ilor pentru public. Trecu pe banda stîngă de circulaÈ›ie, spre accesul la rampa care cobora spre etajul subteran, îi arătă gardianului permisul de furnizor È™i ocupă un loc în È™irul de vehicule, în spatele unei camionete pline de lăzi care, judecind după etichetele de pe ambalaj, conÈ›ineau sticlărie. Coborî din furgoneta să vadă cîți furnizori avea în față, calculînd, cu aproximaÈ›ie mai mare sau mai mică, cît avea de aÈ™teptat. Era al treisprezecelea. Numără din nou, nu era nici o îndoială. Nefiind superstiÈ›ios, nu ignora totuÈ™i proasta reputaÈ›ie a acestui numeral, în orice conversaÈ›ie despre hazard, fatalitate È™i destin întotdeauna se găseÈ™te cineva gata să relateze întîmplări adevărate despre influenÈ›a negativă, È™i uneori funestă, a lui treisprezece. încercă să-È™i amintească dacă soarta îi mai destinase vreodată acest loc, dar din două una, fie că nu se întîmplase niciodată, fie că pur È™i simplu nu-È™i aducea aminte. Se mustră singur, e o prostie, o aiureală să-È™i facă griji pentru ceva care nu există în realitate, da, aÈ™a e, nu se gîndise niciodată, dar, de fapt, numerele nu există în realitate, lucrurilor nu le pasă ce număr le dăm, le e totuna dacă spunem că au numărul treisprezece sau patruzeci È™i patru, concluzia e, pur È™i simplu, că nu le interesează locul pe care s-a întîmplat să ajungă. Oamenii nu sînt lucruri, oamenii vor să fie mereu pe primele locuri, se gîndi olarul. Și nu doar că vor să fie pe primele locuri, dar vor È™i să se spună È™i să se observe, murmură. Cu excepÈ›ia celor doi gardieni care controlau, cîte unul la fiecare capăt, intrarea È™i ieÈ™irea, subterana era pustie. AÈ™a se întîmpla întotdeauna, È™oferii lăsau vehiculul în rînd cînd soseau È™i urcau în stradă, la cafea. Se înÈ™ală dacă își imaginează c-o să rămîn aici, spuse Cipriano Algor cu glas tare. Dădu înapoi furgoneta, de parcă, la urma urmei, n-ar fi avut nimic de descărcat È™i ieÈ™i din rînd, AÈ™a nu voi mai fi al treisprezecelea, se gîndi. După cîteva momente, un camion coborî rampa È™i ocupă locul pe care furgoneta îl lăsase liber. Șoferul ieÈ™i din cabină, se uită la ceas, Mai am timp, trebuie să-È™i fi spus. Cînd dispăru sus, pe rampă, olarul făcu o manevră rapidă È™i se mută în spatele camionului, Acum sînt al paisprezecelea, își spuse, mulÈ›umit de isteÈ›imea lui. Se rezemă de spătar, suspină, deasupra auzea zumzetul traficului de pe stradă, de obicei ieÈ™ea cu ceilalÈ›i să bea o cafea È™i să cumpere un ziar, dar azi n-avea chef. închise ochii de parcă s-ar fi retras în sine È™i adormi imediat, ginerele îi spunea că, atunci cînd va fi numit gardian rezident, situaÈ›ia se va schimba peste noapte, Marta È™i cu el nu vor mai locui în olărie, era vremea să înceapă o viață independentă de familie, Fii înÈ›elegător, ce trebuie să se întîmple, spune proverbul, are multă forță, lumea nu stă pe loc, dacă cei de care depinzi te promovează, nu poÈ›i decît să-È›i ridici mîinile spre cer È™i să mulÈ›umeÈ™ti, ar fi o prostie să întorci spatele norocului cînd el trece de partea ta, în plus sînt sigur că dorinÈ›a lui cea mai mare e s-o facă fericită pe Marta, aÈ™a că ar trebui să fiu mulÈ›umit. Cipriano Algor își auzea ginerele È™i zîmbea în sinea lui, Spui toate astea pentru că te gîndeÈ™ti că sînt al treisprezecelea, habar n-ai că acum sînt al paisprezecelea. Se deÈ™teptă tresărind la auzul uÈ™ilor trîntite, semn că descărcatul urma să înceapă. Atunci, încă pe jumătate adormit, își spuse, N-am schimbat numărul, sînt al treisprezecelea care stă pe locul al paisprezecelea. AÈ™a era. După aproape o oră, îi veni rîndul. Coborî din furgoneta È™i se apropie de ghiÈ™eul de recepÈ›ie cu hîrtiile obiÈ™nuite, foaia de predare în triplu exemplar, factura privind vînzările efective ale ultimului transport, declaraÈ›ia despre calitatea industrială, care însoÈ›ea fiecare livrare, prin care olăria își asuma responsabilitatea pentru orice defect de fabricaÈ›ie detectat în cursul inspecÈ›iei la care erau supuse vasele, confirmarea de exclusivitate, È™i ea obligatorie de fiecare dată, prin care olăria se angaja, promițînd să suporte toate penalitățile în caz de infracÈ›iune, să nu stabilească relaÈ›ii comerciale cu nici o altă firmă pentru plasarea articolelor ei. Ca de obicei, un muncitor se apropie să dea o mînă de ajutor la descărcat, dar subÈ™eful de la recepÈ›ie îl chemă È™i-i ordonă, Descarcă numai jumătate din cantitate, verifică după listă. Cipriano Algor, surprins, alarmat, întrebă, De ce numai jumătate, Vînzările au scăzut mult în ultimele săptămîni, probabil va trebui să vă înapoiem marfa din magazie din lipsă de cumpărători, îmi daÈ›i înapoi marfa din magazie, Da, conform contractului, Știu bine ce scrie în contract, însă, cum tot acolo scrie că nu sînt autorizat să am alÈ›i clienÈ›i, spuneÈ›i-mi cui o să vînd cealaltă jumătate, Asta nu mă priveÈ™te, eu nu fac decît să îndeplinesc ordinele pe care le-am primit, Pot să vorbesc cu È™eful de departament, Nu, n-are rost, n-o să vă primească. Lui Cipriano Algor îi tremurau mîinile, se uita în jur, perplex, cerînd ajutor, dar citi numai dezinteres pe feÈ›ele celor trei È™oferi care sosiseră după el. Cu toate astea, încercă să apeleze la solidaritatea de clasă, UitaÈ›i ce situaÈ›ie, omul își aduce produsul muncii sale, a săpat în lut, 1-a frămîntat, a modelat vasele care i-au fost comandate, le-a copt în cuptor, È™i acum îi spun că opresc numai jumătate din ce-a făcut È™i c-o să-i dea înapoi marfa din magazie, vreau să È™tiu dacă e drept. Șoferii se uitară unul la altul, ridicară din umeri, nu erau siguri ce era mai bine să răspundă, nici cui i-ar fi pe plac răspunsul, unul chiar își scoase o È›igară ca să arate limpede că nu-1 interesa subiectul, de îndată își aminti că aici nu se poate fuma, atunci se întoarse cu spatele È™i se retrase în cabina camionului, departe de evenimente. Olarul înÈ›elese că nu va avea decît de pierdut dacă își va continua protestele, vru să liniÈ™tească apele pe care chiar el le tulburase, dacă vindea jumătate era oricum mai bine decît deloc, lucrurile se vor rezolva pînă la urmă, se gîndi. Supus, se adresă subÈ™efului de la recepÈ›ie, PuteÈ›i să-mi spuneÈ›i de ce-au scăzut aÈ™a de mult vînzările, Cred că din cauza apariÈ›iei unor vase de plastic care imită ceramica, o imită aÈ™a de bine încît par autentice, cu avantajul că au o greutate mai mică È™i sînt È™i mult mai ieftine, Nu e un motiv să nu mai fie cumpărate ale mele, argila e totuÈ™i argilă, e autentică, e naturală, SpuneÈ›i asta clienÈ›ilor, nu vreau să vă supăr, dar cred că de acum înainte vasele dumneavoastră nu-i vor mai interesa decît pe colecÈ›ionari, iar ei sînt tot mai rari. Numărătoarea era terminată, subÈ™eful scrise pe foaia de parcurs, Am primit jumătate, È™i spuse, Nu mai aduceÈ›i nimic pînă nu vă anunțăm, CredeÈ›i că o să mai pot fabrica, întrebă olarul, Decizia vă aparÈ›ine, nu-mi asum nici o responsabilitate, Și de returnat, tot îmi veÈ›i returna ce-aveÈ›i în magazie, glasul îi tremura de disperare È™i era plin de atîta amărăciune încît celălalt încercă să fie conciliator, Vom mai vedea. Olarul urcă în furgonetă, demară cu bruscheÈ›e, cîteva lăzi, precar aÈ™ezate după descărcatul pe jumătate, alunecară È™i se izbiră violent de uÈ™a din spate, Să se spargă totul odată, strigă iritat. Fu nevoit să se oprească la baza rampei de ieÈ™ire, regulamentul cerea ca È™i paznicul de aici să verifice permisul, de ce, nu se È™tie, sînt chestiuni birocratice, în principiu cine a intrat ca furnizor, tot ca furnizor va ieÈ™i, dar, din cît se vede, mai sînt È™i excepÈ›ii, precum cazul lui Cipriano Algor, era furnizor cînd a intrat, dar acum, dacă amenințările se vor confirma, nu va mai fi. Trebuie să fie din vina lui treisprezece, mutînd după ceea ce era înainte nu poÈ›i păcăli destinul. Furgonetă urcă rampa, ieÈ™i la lumina zilei, nu mai e nimic de făcut, trebuie să se întoarcă acasă. Olarul zîmbi cu tristeÈ›e, N-a fost treisprezece, treisprezece nu există, dacă ajungeam primul, sentinÈ›a era aceeaÈ™i, deocamdată jumătate, după aceea o să mai vedem, ce mizerie de viață. Femeia din barăci, cea care avea nevoie de farfurii È™i de căni noi, își întrebă soÈ›ul, AÈ™adar ai văzut furgonetă de la olărie, iar bărbatul îi răspunse, Da, am obligat-o să se oprească, dar apoi am lăsat-o să plece, De ce, Dacă vedeai faÈ›a omului dinăuntru, pun rămășag că făceai È™i tu la fel. Olarul opri furgoneta, coborî geamurile laterale, È™i aÈ™teptă să vină cineva să-1 jefuiască. Disperarea sufletului, loviturile vieÈ›ii își împing uneori victima la astfel de hotărîri, dacă nu chiar mai rele. Vine o clipă cînd omul lovit sau înjurat aude un È›ipăt în mintea lui, Pierdut o dată, pierdut de tot, È™i atunci, în funcÈ›ie de locul unde se află È™i de particularitățile situaÈ›iei lui, ori își risipeÈ™te ultimii bani pe un bilet de loterie, ori aruncă pe masa de joc ceasul moÈ™tenit de la tată È™i portÈ›iga-retul de argint dăruit de mamă, ori pariază tot ce are pe roÈ™u, deÈ™i a văzut că a ieÈ™it de cinci ori la rînd, ori iese singur din tranÈ™ee È™i aleargă cu baioneta întinsă spre mitraliera duÈ™manului, ori își opreÈ™te furgoneta, coboară geamurile, deschide uÈ™ile È™i aÈ™teaptă să-1 prade oamenii din barăci, cu obiÈ™nuitele lor bîte, cuÈ›itele dintotdeauna È™i nevoile de ocazie, Dacă ăia nu le-au vrut, să le ia barem ăștia, a fost ultimul gînd al lui Cipriano Algor. Au trecut zece minute fără să se apropie nimeni să comită jaful dorit, un sfert de oră fără ca măcar un cîine vagabond să vină pe È™osea să se uÈ™ureze pe o roată È™i să adulmece conÈ›inutul furgonetei È™i trecuse o jumătate de oră cînd, în sfîrÈ™it, se apropie un bărbat murdar È™i încruntat care îl întrebă pe olar, E vreo problemă, ai nevoie de ajutor, pot s-o împing puÈ›in, poate a murit bateria. Or, dacă pînă È™i firile cele mai puternice au clipe de irezistibilă slăbiciune, cînd trupul nu mai reuÈ™eÈ™te să se poarte cu rezerva È™i discreÈ›ia pe care spiritul s-a stiăduit ani de zile să i le imprime, n-are de ce să ne mire că oferta de ajutor, venind pe deasupra de la un om cu față de tîlhar, a făcut să vibreze coarda cea mai sensibilă a lui Cipriano Algor, È™i în asemenea măsură încît o lacrimă i s-a ivit în colÈ›ul ochiului, Nu, mulÈ›umesc foarte mult, rosti, dar, imediat, pe cînd serviabilul cireneu dădea să se îndepărteze, sări din furgonetă, fugi să deschidă uÈ™a din spate, chemîndu-1, Hei, domnule, domnule, vino încoace. Omul se opri, Vrei totuÈ™i să te ajut, întrebă, Nu, nu e asta, Atunci, Vino încoace, fă-mi hatîrul. Omul se apropie iar Cipriano Algor rosti, Ia jumătate de duzină de farfurii, du-le nevestei dumitale, e un dar, È™i ia-le È™i pe astea È™ase, sînt de supă, Dar n-am făcut nimic, se miră omul, Nu contează, e ca È™i cum ai fi făcut, È™i, dacă îți trebuie un urcior pentru apă, poftim, într-adevăr, un urcior mi-ar prinde bine acasă, Atunci ia-1, ia-1. Olarul împacheta farfuriile, mai întîi pe cele întinse, apoi pe cele adînci, le puse unele într-altele, le aÈ™eză în îndoitura braÈ›ului stîng al bărbatului È™i, cum urciorul de apă era atîrnat de mîna lui dreaptă, omul nu avu cum să mulÈ›umească, doar vorbele obiÈ™nuite, care pot fi sincere sau nu, È™i surpriza unei înclinări din cap deloc în armonie cu clasa socială căreia îi aparÈ›ine, am È™ti mai mult despre complexitățile vieÈ›ii dacă i-am studia cu sîrg contradicÈ›iile în loc să ne pierdem timpul cu identitățile È™i coerenÈ›ele ei, acestea au obligaÈ›ia să se explice singure. Cînd omul care părea, dar nu era, tîlhar, sau care, pur È™i simplu, n-a vrut să fie È™i de astă dată, se făcu nevăzut, destul de nedumerit, printre barăci, Cipriano Algor porni furgonetă. Desigur, nici mintea cea mai ageră n-ar fi în stare să remarce vreo schimbare a presiunii exercitate asupra arcurilor È™i cauciucurilor furgonetei, o duzină de farfurii È™i un urcior de lut cîntăresc într-un vehicul de transport, chiar de mărime medie, tot atît cît ar cîntări în fericita minte a miresei douăsprezece petale de roză albă È™i o petală de roză roÈ™ie. Cuvîntul fericit n-a apărut din întîmplare, numai aÈ™a poate fi descrisă expresia lui Cipriano Algor, privindu-1 acum, nimeni n-ar crede că i-au cumpărat doar jumătate din încărcătura pe care a dus-o la Centru. Din păcate, cînd, după doi kilometri, a intrat în Centura Industrială, i-a venit din nou în minte supărarea comercială pe care o suferise. Amenințătoarea viziune a coÈ™urilor vomitînd vălătuci de fum îl făcu să se întrebe care o fi blestemata de fabrică unde se produc blestematele de minciuni de plastic, josnice imitaÈ›ii ale vaselor de argilă, E cu neputință, murmura, nici sunetul nici greutatea nu seamănă, È™i mai e È™i relaÈ›ia dintre văz È™i pipăit despre care am citit, ochii văd prin degetele care ating lutul, iar degetele, fără să-1 atingă, reuÈ™esc să simtă ce văd ochii. De parcă nu s-ar fi frămîntat destul, Cipriano Algor se mai întreba, gîndindu-se la vechiul cuptor al olăriei, cîte farfurii, căni, ulcele È™i glastre or fi ejectînd blestematele de maÈ™ini pe minut, cîte obiecte care mint că sînt urcioare ori lighene. Aceste întrebări È™i altele care n-au fost înregistrate au întunecat din nou chipul olarului È™i, mai departe, tot restul drumului a cugetat la viitorul dificil destinat familiei Algor în cazul în care Centrul își va menÈ›ine noua evaluare a produselor a cărei primă victimă fusese poate olăria. TotuÈ™i să-1 lăudăm pe cel ce merită, Cipriano Algor nu regrjtă nici o clipă că a fost generos cu omul care ar fi trebuit să-1 fure, dacă e adevărat tot ce se spune despre oamenii din barăci. La periferia Centurii Industriale se aflau cîteva manufacturi modeste, era de neînÈ›eles cum de reuÈ™iseră să supravieÈ›uiască lăcomiei de spaÈ›iu È™i imensei varietăți de produse ale giganticelor fabrici moderne, dar iată-le, erau încă aici, pentru Cipriano Algor fusese mereu o consolare să le privească ori de cîte ori, în momentele de neliniÈ™te, se gîndea la viitorul meseriei sale. Nu vor mai rezista mult, se gîndi, se referea acum la manufacturi, nu la viitorul activității sale de olar, dar a spus-o doar pentru că n-a făcut efortul să reflecteze destul, se întâmplă adesea, credem că putem afirma că n-are rost să aÈ™teptăm concluziile numai pentru că ne-am oprit în mijlocul drumului care duce la ele. Cipriano Algor traversă rapid Centura Verde, n-aruncă nici o privire cîmpiei, întotdeauna îl deprimase spectacolul monoton al întinderilor de plastic, cenuÈ™ii de la natură È™i întunecate de murdărie, în starea sufletească de acum e uÈ™or de ghicit ce efect ar avea asupra lui contemplarea deÈ™ertului. La fel ca acela care odată a ridicat tunica binecuvântată a unei sfinte de pe altar ca să vadă dacă se sprijinea pe picioare sau pe pari neÈ™lefuiÈ›i, de mult timp olarul nu mai era tentat să oprească furgoneta ca să se convingă că sub prelate È™i panouri creÈ™teau într-adevăr plante reale, cu fructe ce puteau fi mirosite, pipăite È™i muÈ™cate, cu frunze, tuberculi È™i muguri ce se puteau găti, asezona È™i aÈ™eza în farfurie, sau dacă trista melancolie dinafară contamina cu incurabilul ei artificiu È™i ce creÈ™tea înăuntru, orice ar fi fost. După Centura Verde, olarul o apucă pe o stradă secundară, se zăreau niÈ™te pilcuri anemice de arbori, cîmpuri neîngrijite, un pîrîu cu ape tulburi È™i fetide, după o curbă apărură trei case ruinate, fără uÈ™i È™i ferestre, cu acoperiÈ™urile în mare parte prăbuÈ™ite È™i spaÈ›iile interioare aproape devorate de vegetaÈ›ia care mereu țîșneÈ™te dintre ruine, de parcă ar fi aÈ™teptat, ascunsă acolo, încă de la săparea fundaÈ›iilor. AÈ™ezarea începea cîteva sute de metri mai încolo, era compusă din cîteva străzi care dădeau în È™oseaua care o traversa pe la mijloc, o piață care se lărgea pe o latură, o fîntînă acoperită, cu o pompă de scos apa È™i o roată mare de fier, la umbra a doi platani înalÈ›i. Cipriano Algor făcu cu mîna unor bărbaÈ›i care stăteau la taifas, dar nu se opri cum obiÈ™nuia după ce ducea vasele la Centru, într-o clipă ca asta nu-È™i putea închipui ce i-ar face plăcere, oricum nu o conversaÈ›ie, fie ea È™i cu oameni pe care-i cunoÈ™tea. Olăria È™i casa unde locuia împreună cu fiica È™i cu ginerele lui se aflau la celălalt capăt al satului, în cîmp, departe de ultimele clădiri. Intrînd în sat, Cipriano Algor reduse viteza furgonetei, iar acum mergea È™i mai încet, fiica lui termina probabil de pregătit prînzul, era ora, Ce să fac, îi spun imediat, sau după ce mîncăm, se întreba, Mai bine după, las furgoneta în È™opron, nu se va duce să vadă dacă am adus ceva, nu e zi de cumpărături, cel puÈ›in vom mînca liniÈ™tiÈ›i, adică va mînca liniÈ™tită, eu nu, la sfîrÈ™it îi spun ce s-a întîmplat, sau poate mai tîrziu, pe la mijlocul după-amiezii, în timp ce lucrăm, e la fel de rău să afle înainte de prînz ca È™i imediat după aceea. Șoseaua făcea o buclă largă la capătul aÈ™ezării, după ultima casă se vedea în depărtare un uriaÈ™ dud negru, de peste zece metri înălÈ›ime, acolo se afla olâria. Cupa a fost umplută, acum trebuie băută, spuse Cipriano Algor cu un zîmbet obosit, È™i se gîndi că ar fi mai bine dacă ar putea s-o verse. întoarse furgoneta la stînga, pe un drum care urca lin spre casă, la jumătatea lui claxona sonor de trei ori, anunțînd că sosea, aÈ™a făcea întotdeauna, fiica lui s-ar mira dacă azi n-ar face la fel. Casa È™i olăria fuseseră construite pe un tăpÈ™an larg, probabil o veche ogradă sau ocol, pe care bunicul olar al lui Cipriano Algor, care purta acelaÈ™i nume, s-a hotărît să planteze dudul într-o zi atît de îndepărtată încît nu fusese păstrată în memorie. Cuptorul, pe o latură, fusese o modernizare adusă de tatăl lui Cipriano Algor, care È™i el primise acelaÈ™i nume, È™i înlocuise un altul, foarte vechi, ca să nu spunem arhaic, care, privit de afară, semăna cu două trunchiuri de con suprapuse, cel de deasupra mai mic decît cel de dedesubt, È™i despre a cărui origine se È™tia tot atît de puÈ›in. Pe vetustele lui temelii se ridicase cuptorul actual, unde s-au perpelit vasele din care Centrul n-a vrut să primească decît jumătate, iar acum, deja răcit, aÈ™teaptă o nouă încărcătură. Cu o atenÈ›ie exagerată, Cipriano Algor băgă furgoneta în È™opron între două grămezi de lemne uscate, apoi se gîndi că ar putea vedea de cuptor ca să mai cîștige cîteva minute, dar n-avea motiv, n-avea justificare ca altădată cînd se întorcea din oraÈ™ È™i cuptorul era în funcÈ›iune, atunci arunca o privire înăuntru È™i evalua temperatura după culoarea argilei incandescente, dacă roÈ™ul închis se transformase în roÈ™u-cireașă iar apoi în portocaliu. Se opri, curajul de care avea nevoie parcă rămăsese în urmă, dar glasul fiicei lui îl sili să se miÈ™te, De ce nu intri, prînzul e gata. Mirată de întîrziere, Marta se ivi în prag, Hai, vino, se răceÈ™te mîn-carea. Cipriano Algor intră, își sărută fiica È™i se închise în baie, comoditate casnică instalată pe cînd era adolescent, cu multă vreme în urmă, acum avea nevoie de amplificare È™i îmbunătățiri. Se privi în oglindă, pe chipul lui nu se vedea nici o cută în plus, E pe dinăuntru, își spuse, apoi se uÈ™ura, se spălă pe mîini È™i ieÈ™i. Mîncau în bucătărie, în jurul unei mese mari care cunoscuse zile mai fericite È™i adunări mai numeroase. După moartea mamei, Justa Isasca, despre care probabil nu se va vorbi prea mult în această povestire, dar îi înregistrăm aici prenumele, numele de familie îl È™tim, cei doi mănîncă la o extremitate a mesei, tatăl la capăt, Marta pe locul lăsat liber de mamă, È™i, în faÈ›a ei, Marcal, cînd e acasă. Cum a fost de dimineață, întrebă Marta, Bine, ca de obicei, răspunse tatăl plecîndu-È™i capul spre farfurie, A sunat Marcal, Da, È™i ce vrea, Mi-a spus că aÈ›i vorbit despre mutarea noastră la Centru, cînd va fi promovat gardian intern, Da, am vorbit despre asta, Era supărat pentru că din nou ai spus că nu eÈ™ti de acord, între timp m-am gîndit mai bine, cred că va fi o soluÈ›ie bună pentru amîndoi, Ce te-a făcut brusc să-È›i schimbi părerea, Nu-È›i doreÈ™ti să lucrezi tot restul vieÈ›ii în olărie, Nu, deÈ™i îmi place ceea ce fac, Trebuie să-È›i urmezi bărbatul, mîine poimîine o să ai copii, trei generaÈ›ii care s-au hrănit din lut e mai mult decît suficient, Dar dumneata, tată, eÈ™ti de acord să mergi cu noi la Centru, să părăseÈ™ti olăria, întrebă Marta, S-o părăsesc, niciodată, nici nu se pune problema, Vrei să spui c-o să faci totul singur, sapi lutul, îl frămînÈ›i, îl modelezi È™i-1 pui pe roată, aprinzi cuptorul, îl umpli, îl cureÈ›i, scoÈ›i vasele din forme singur-singurel, îți amintesc că toate astea sînt destul de anevoioase chiar È™i cu ajutorul pe care ni-1 dă Marcal în puÈ›inul timp pe care-1 petrece aici, O să găsesc pe cineva să mă ajute, sînt destui tineri în sat, Știi foarte bine că nimeni nu mai vrea să se facă olar, cei care se satură de lucrul la cîmp merg în fabricile din Centură, nu-È™i lasă pămîntul ca să se ocupe de lut, E încă un motiv ca să părăseÈ™ti toate astea, Doar nu crezi c-o să te las singur, O să vii să mă vezi din cînd în cînd, Tată, te rog, vorbesc serios, Și eu, fata mea. Marta se ridică să schimbe farfuriile È™i să servească supa, pe care familia obiÈ™nuia s-o mănînce la sfîrÈ™it. Tatăl o urmărea cu privirea È™i se gîndea, DiscuÈ›ia asta complică lucrurile, mai bine i-aÈ™ spune imediat. N-a făcut-o totuÈ™i, deodată fiica lui avea din nou opt ani, iar el îi spunea, Fii atentă, e ca atunci cînd mama ta frămîntă pîinea. Rostogolea bulgărele de argilă înainte È™i înapoi, îl apăsa È™i-1 întindea cu podul palmei, îl lovea cu putere de masă, îl turtea, îl strîngea, apoi o lua de la capăt, repeta întreaga operaÈ›ie o dată, de două ori, iar È™i iar, De ce faci asta, îl întrebase fetiÈ›a, Ca să nu las în lut grunji È™i bule de aer, strică lucrarea, AÈ™a e È™i cu pîinea, Din pîine doar grunjii, bulele nu contează. Punea deoparte cilindrul compact în care se transformase argila È™i începea să frămînte alt bulgăre, E timpul să înveÈ›i, spusese, dar apoi se răzgîndise, Ce prostie, n-are decît opt ani, È™i corectase, Du-te afară la joacă, du-te, aici e frig, dar fiica lui i-a răspuns că nu voia să plece, încerca să modeleze o păpușă dintr-o fărîmă de lut care, fiind prea moale, i se lipea de degete, Nu e bun, încearcă mai bine cu ăsta, o să vezi că reuÈ™eÈ™ti, a spus tatăl. Marta îl privea îngrijorată, el nu obiÈ™nuia să mănînce cu capul plecat, parcă încerca, ascunzîndu-È™i chipul, să-È™i ascundă È™i grijile, poate din pricina discuÈ›iei cu Marcal, dar am mai vorbit despre asta È™i nu arăta aÈ™a, o fi bolnav, pare prăbuÈ™it, lipsit de putere, în ziua aceea mama mi-a spus, Ai grijă, nu te căzni prea mult, iar eu i-am răspuns, Nu e nevoie decît de puterea braÈ›elor È™i de efortul umerilor, restul trupului se odihneÈ™te, Nu-mi spune asta mie, după o oră de frămîntat mă doare pînă È™i rădăcina părului, Ai fost mai obosită în ultima vreme, Sau am început să îmbătrînesc, Mamă, renunță, te rog, la idei din astea, nu eÈ™ti deloc bătrînă, dar, cine È™i-ar fi putut închipui, nu trecuseră nici două săptămîni de la această conversaÈ›ie, È™i mama era moartă È™i îngropată, surprizele pe care moartea le face vieÈ›ii, La ce te gîndeÈ™ti, tată. Cipriano Algor se È™terse la gură cu È™ervetul, luă paharul de parcă voia să bea, dar îl puse la loc fără să-1 ducă la buze. Spune, vorbeÈ™te, insistă fiica, È™i, ca să deschidă drum mărturisirii, întrebă, Te mai gîndeÈ™ti la ce-ai vorbit cu Marcal, sau ai alt motiv de îngrijorare. Cipriano Algor luă în mînă paharul, dintr-o înghiÈ›itură bău restul de vin È™i răspunse repede, cuvintele parcă îi ardeau limba, N-au oprit decît jumătate din încărcătură, spun că s-au împuÈ›inat cumpărătorii de vase de argilă, cică au apărut niÈ™te plastice care le imită È™i sînt preferate de clienÈ›i, Era de aÈ™teptat, mai devreme sau mai tîrziu trebuia să se întîmple, argila crapă, se ciobeÈ™te, se sparge la cea mai mică lovitură, în timp ce plasticul rezistă la tot È™i nu se plînge, Deosebirea e că lutul seamănă cu oamenii, simte nevoia să fie bine tratat, Plasticul e la fel, doar că în mai mică măsură, Cel mai rău e că mi-au spus să nu le mai duc vase pînă nu le comandă, Atunci vom opri lucrul, Nu ne putem opri, cînd vor cere va trebui să avem vasele gata ca să le putem da în aceeaÈ™i zi, n-o să aprindem cuptorul după ce vom primi comanda, Și ce facem pînă atunci, O să aÈ™teptăm, o să avem răbdare, mîine mă duc în sat, ceva tot o să vînd, Amin-teÈ™te-È›i că ai mai făcut asta acum două luni, nu vei găsi mulÈ›i doritori, Nu încerca să mă descurajezi, încerc numai să văd lucrurile aÈ™a cum sînt, adineauri mi-ai spus că ajung trei generaÈ›ii de olari în familie, Nu vei fi a patra generaÈ›ie, o să mergi să locuieÈ™ti cu soÈ›ul tău la Centru, Da, o să merg, dar dumneata vii cu mine, Þi-am spus că niciodată n-o să mă vezi trăind în Centru, Centrul ne-a hrănit pînă azi cumpârîndu-ne produsele, tot el ne va hrăni cînd vom locui acolo È™i nu vom mai avea nimic de vînzare, Datorită salariului lui Marcal, Nu e nici o ofensă ca un ginere să-È™i întreÈ›ină socrul, Depinde de socru, Tată, nu e bine să fii aÈ™a de mîndru, Nu e vorba de mîndrie, Despre ce e vorba, atunci, Nu pot explica, e mai complicat decît mîndria, e altceva, e un soi de ruÈ™ine, dar, iartă-mă, recunosc că nu trebuia să spun ce-am spus, Nu vreau să duci lipsă de nimic, Poate c-o să le vînd negustorilor din oraÈ™, Centrul trebuie să-mi dea permisiunea, dacă vor cumpăra mai puÈ›in n-au dreptul să-mi interzică să le vînd altora, Știi mai bine decît mine că negustorii din oraÈ™ se luptă cu mari dificultăți ca s-o scoată la capăt, toată lumea cumpără de la Centru, tot mai mulÈ›i vor să locuiască acolo, Eu nu vreau, Ce-o să faci dacă Centrul n-o să mai cumpere nici un vas È™i toÈ›i oamenii de aici vor folosi numai ustensile de plastic, Sper să mor înainte, Mama a murit înainte, A murit la masă, muncind, ce n-aÈ™ da să mor È™i eu la fel, Nu vorbi despre moarte, tată, Cît sîntem vii putem vorbi despre moarte, nu după aceea. Cipriano Algor își mai turnă puÈ›in vin, apoi se ridică, se È™terse la gură cu dosul palmei ca È™i cum, plecînd, regulile de bună purtare la masă s-ar fi anulat, È™i rosti, Trebuie să mă duc să mai scot niÈ™te lut, ce-avem e pe sfîrÈ™ite. Cînd să iasă, fiica lui îl chemă, Tată, mi-a venit o idee, Ce idee, Da, m-am gîndit să-i telefonez lui Marcal să vorbească cu È™eful departamentului de achiziÈ›ii È™i să încerce să descopere care sînt intenÈ›iile Centrului, dacă reducerea comenzii e temporară sau definitivă, È™tii, tată, că Marcal e respectat de superiorii lui, Cel puÈ›in aÈ™a spune el, Spune pentru că e adevărat, replică Marta, nerăbdătoare, È™i adăugă, Dacă nu vrei, nu sun, Sună, da, sună, e o idee bună, e singura care poate fi acum de folos, deÈ™i mă îndoiesc că un È™ef de departament al Centrului ar fi dispus să dea socoteală aÈ™a pur È™i simplu unui gardian de clasa a doua despre treburile lui, îl cunosc mai bine decît el, nu trebuie să fii din interior ca să pricepi din ce aluat sînt făcuÈ›i oamenii de acolo, li se pare că l-au prins pe Dumnezeu de-un picior, È™i apoi un È™ef de departament nu e decît un funcÈ›ionar, îndeplineÈ™te ordinele care vin de sus, poate chiar să ne înÈ™ele cu explicaÈ›ii nefondate, numai ca să facă pe importantul. Marta ascultă pînă la capăt lunga tiradă a tatălui, dar nu răspunse. Dacă, aÈ™a cum părea evident, el voia să aibă ultimul cuvînt, de ce să-i strice plăcerea. După ce tatăl ei ieÈ™i își spuse însă, Ar trebui să fiu mult mai înÈ›elegătoare, să mă pun în locul lui, să-mi închipui cum ar fi să i ămîn brusc fără lucru, să mă despart de casă, de olărie, de cuptor, de viață. Repetă ultimele cuvinte cu glas tare, De viață, în timp ce privirea i se înceÈ›oÈ™a deodată, se pusese în locul tatălui ei È™i suferea la fel de mult ca È™i el. Se uită împrejur È™i observă pentru prima dată că totul părea năpădit de argilă, nu murdar de lut, ci doar năpădit de culoarea pe care o are el, culoarea tuturor culorilor cu care a ieÈ™it din carieră, lăsată de trei generaÈ›ii care, zi de zi, È™i-au băgat mîinile în praful È™i apa argilei, iar, afară, culoarea de jar viu a cuptorului, stingîndu-se treptat cînd rămînea gol, ca o casă părăsită de stăpîni, aÈ™teptînd răbdătoare, iar mîine, dacă toate astea nu se vor fi terminat definitiv, din nou prima flacără a lemnului, prima răbufnire caldă care va învălui ca o mîngîiere pămîntul uscat, iar apoi, încetul cu încetul, tremurul aerului, o scînteiere rapidă a jarului, prima auroră, irupÈ›ia orbitoare a focului deplin, Niciodată n-o voi mai vedea după ce vom pleca, rosti Marta, È™i i se strînse inima de parcă se despărÈ›ea de persoana pe care o iubea cel mai mult, în clipa asta n-ar fi putut spune care era aceea, mama decedată, tatăl copleÈ™it de tristeÈ›e, ori chiar bărbatul ei, da, putea fi bărbatul, era cel mai logic. Auzea de parcă ar fi venit de sub podele zgomotul surd al barosului spărgînd argila, dar astăzi zgomotul loviturilor i se părea diferit, poate pentru că tatăl nu era însufleÈ›it de simpla nevoie de a munci, ci de mînia neputincioasă că n-o va mai face. O să dau telefon, murmură Marta, tot gîndindu-mă la asta o să mă amărăsc la fel de mult ca È™i el. IeÈ™i din bucătărie È™i se îndreptă spre camera tatălui. Aici, pe măsuÈ›a unde Cipriano Algor își È›inea socoteala cheltuielilor È™i cîștigurilor olăriei, se afla un telefon de modă veche. Formă un număr al centralei È™i ceru legătura cu serviciul de securitate. Aproape în aceeaÈ™i clipă răsună o voce seacă de bărbat, Serviciul de securitate, rapiditatea răspunsului n-o surprinse, se È™tie că atunci cînd e vorba de chestiuni de siguranță pînă È™i cea mai neînsemnată secundă poate conta, Doresc să vorbesc cu gardianul de clasa a doua Marcal Gacho, rosti Marta, Cine e, Sînt soÈ›ia lui, sun de acasă, Gardianul de clasa a doua Marcal Gacho este de serviciu È™i nu poate fi chemat, In acest caz, vă rog să-i transmiteÈ›i un mesaj, SînteÈ›i soÈ›ia lui, Da, mă numesc Marta Algor Gacho, puteÈ›i verifica, ȘtiÈ›i că nu primim mesaje, doar notăm cine a telefonat, Vă rog numai să-i transmiteÈ›i să sune acasă cînd poate, E urgent, întrebă glasul. Marta se gîndi de două ori, oare e urgent, nu era vorba de vreo hemoragie subită, nici de probleme grave la cuptor, nici de vreo naÈ™tere prematură, însă pînă la urmă răspunse, Da, într-adevăr, e destul de urgent, Am notat, spuse bărbatul È™i închise. Cu un suspin de obosită resemnare, Marta puse receptorul în furcă, nu mai avea ce face, lucrurile acum o depășeau, serviciul de siguranță nu se simÈ›ea bine dacă nu-È™i afirma autoritatea în faÈ›a celorlalÈ›i, chiar È™i într-o împrejurare aÈ™a de simplă ca acum, aÈ™a de banală, cotidiană, o femeie care a telefonat la Centru pentru că trebuia să-i vorbească bărbatului ei, nu se poate să fi fost prima, È™i, cu siguranță, nici ultima. Cînd Marta ieÈ™i în curte, sunetele barosului încetară brusc să pară că vin din pămînt, acum veneau de unde trebuiau să vină, din colÈ›ul întunecat al olăriei unde era È›inută argila extrasă din carieră. Se apropie de ușă, dar nu trecu de prag, Am telefonat, rosti, au spus că-i vor transmite mesajul, Să sperăm c-o vor face, răspunse tatăl È™i, fără alte cuvinte, atacă cel mai mare dintre blocurile de lut pe care le avea în față. Marta plecă pentru că È™tia că nu trebuia să pătrundă într-un spaÈ›iu ales dinadins de tată ca să fie singur, dar È™i pentru că avea È™i ea treburi de făcut, cîteva duzini de ulcele mari È™i mici aÈ™teptau să le fie lipite toartele. A intrat pe uÈ™a laterală. Marcal Gacho telefona pe seară, după ce ieÈ™i din tură. Ii răspunse nevestei în cuvinte puÈ›ine È™i frînturi de propoziÈ›ii, fără să arate regret, neliniÈ™te sau plictis față de necuviinÈ›a comercială căreia îi căzuse victimă socrul. Vorbi cu un glas absent, de parcă se gîndea la altceva, spuse Da, da, înÈ›eleg, depinde, presupun că e normal, o să mă duc cînd pot, uneori nu, fără îndoială, da, am înÈ›eles, nu e nevoie să repeÈ›i, È™i încheie conversaÈ›ia cu o frază în sfîrÈ™it completă, dar fără nici o legătură cu subiectul, Fii liniÈ™tită, n-o să uit de cumpărături. Marta înÈ›elese că bărbatul vorbise față de martori, colegi de muncă, poate un superior care venise să inspecteze dormitorul, de aceea fusese nevoit să se prefacă, pentru a evita curiozitățile incomode, sau chiar periculoase. Centrul fusese organizat urmînd un model de strictă compartimentare a diverselor activități È™i funcÈ›ii, care, deÈ™i nu erau È™i nu puteau fi complet etanÈ™e, comunicau între ele numai pe canale unice, adeseori greu de identificat È™i descîlcit. Este evident că un simplu gardian de clasa a doua, atît prin natura funcÈ›iei cît È™i prin valoarea lui scăzută în cadrul personalului subaltern, un lucru derivînd inevitabil din celălalt, nu dispune, generic vorbind, de suficient discernămînt È™i capacitate de percepÈ›ie pentru a capta subtilități È™i nuanÈ›e de acest fel, la drept vorbind aproape volatile, însă Marcal Gacho, nefiind cel mai isteÈ› din categoria sa, posedă, în avantajul lui, un anumit ferment de ambiÈ›ie avînd ca È›intă cunoscută promovarea ca gardian rezident È™i, într-o a doua etapă, fireÈ™te, ca gardian de clasa întîi, care nu se È™tie unde l-ar putea duce în viitorul apropiat sau îndepărtat, dacă îl va avea. Pentru că a umblat cu ochii bine deschiÈ™i È™i a ciulit urechile încă din ziua cînd a început să lucreze în Centru, a reuÈ™it să înveÈ›e în scurt timp cînd È™i cum se cuvenea să vorbească, să tacă, sau să se prefacă. După doi ani de căsnicie, Marta crede că-È™i cunoaÈ™te bine bărbatul care i-a căzut la sorÈ›i în jocul de noroc care este aproape întotdeauna viaÈ›a conjugală È™i îi dedică întreaga afecÈ›iune de soÈ›ie, n-ar È™ovăi cîtuÈ™i de puÈ›in, în caz că interesul naraÈ›iunii ne-ar cere să-i sondăm intimitatea, chiar să-È™i afirme vehement iubirea, dar nu e ea femeia care să se mintă singură, fiind chiar probabil, dacă am insista È™i mai mult, să ajungă să mărturisească faptul că uneori el i se pare prea prudent, ca să nu spună calculat, închi-puindu-ne că ne-am împinge cercetarea spre o zonă atît de negativă a personalității. Era sigură că bărbatul închisese telefonul contrariat de discuÈ›ie, îl îngrijora probabil perspectiva întîlnirii cu È™eful departamentului de achiziÈ›ii, È™i nu din timiditate sau modestie de grad inferior, de fapt, Marcal Gacho È›inuse întotdeauna să proclame că nu-i place să atragă atenÈ›ia asupra lui, dacă nu era vorba de o chestiune de serviciu, mai ales, vor adăuga cei ce-È™i imaginează că-1 cunosc, dacă nu-i aducea un beneficiu. La urma urmelor, ideea Martei păruse bună doar pentru că, în clipa respectivă, aÈ™a cum spusese tatăl ei, era singura posibilă. Cipriano Algor stătea în bucătărie, n-avea cum să audă crîmpeiele de discurs, izolate È™i fără legătură, emise de ginere, însă părea că le-a citit pe toate, completînd golurile, pe chipul abătut al fiicei sale, cînd aceasta, după un lung moment, ieÈ™i din cameră. Și pentru că n-avea rost să dea de lucru limbii pentru atît de puÈ›in, nu-È™i pierdu vremea s-o întrebe, AÈ™adar, Marta a trebuit să-i comunice ceea ce era evident, Va vorbi cu È™eful de departament, nici ea n-ar fi trebuit să se chinuie să vorbească, două priviri erau de ajuns. AÈ™a e viaÈ›a, e plină de cuvinte fără rost, sau care au avut rost, dar nu mai au, oricare pe care-1 pronunțăm ia locul altuia mai merituos, nu prin el însuÈ™i, ci prin consecinÈ›ele rostirii lui. Cina s-a desfășurat în tăcere, tăcerea a dominat È™i cele două ore petrecute după aceea în faÈ›a televizorului indiferent, la un moment dat, aÈ™a cum s-a întîmplat adesea în ultimele luni, Cipriano Algor adormi. Dormea cu o expresie încrîncenată, mînioasă, de parcă își reproÈ™a că se lăsase aÈ™a de uÈ™or pradă somnului, supărarea È™i iritarea ar fi fost drept È™i corect să-1 È›ină treaz zi È™i noapte, supărarea ca să sufere din plin insulta, iritarea ca să-i facă suportabilă suferinÈ›a. Astfel expus, dezarmat, cu capul lăsat pe spate, cu gura întredeschisă, rupt de sine, prezenta imaginea dureroasă a unui iremediabil abandon, ca un sac rupt ce È™i-a pierdut pe drum conÈ›inutul. Marta își privea tatăl cu fervoare, cu o intensitate pasionată, gîndindu-se, Acesta e bătrînul meu tată, exagerare scuzabilă la cineva care se află încă în zorii vîrstei adulte, un bărbat de È™aizeci È™i patru de ani, deÈ™i cu sufletul cam ofilit cum se observă la acesta, n-ar trebui numit bătrîn cu atîta inconÈ™tientă uÈ™urință, aÈ™a o fi fost obiceiul în vremurile cînd dinÈ›ii începeau să cadă la treizeci de ani È™i primele riduri apăreau la douăzeci È™i cinci, acum însă bătrîneÈ›ea, autentică, imbatabilă, din care nu "exista întoarcere, nici măcar simulată, începea doar după optzeci de ani să-È™i merite, cu adevărat È™i fără scuze, numele pe care-1 dăm timpului despărÈ›irii. Ce se va întîmpla cu noi dacă Centrul n-o să mai cumpere, pentru cine vom fabrica noi vase dacă gusturile Centrului le hotărăsc pe toate celelalte, se întreba Marta, È™eful de departament nu s-a hotărît de capul lui să reducă cumpărăturile, ordinul a venit de sus, de la superiori, de la cineva căruia nu-i pasă de un olar în plus sau în minus pe lume, ce s-a întîmplat s-ar putea să fie doar primul pas, al doilea va fi refuzul definitiv, trebuie să fim pregătiÈ›i pentru un astfel de dezastru, pregătiÈ›i, da, tare aÈ™ vrea să È™tiu cum te pregăteÈ™ti să primeÈ™ti un ciocan în cap, cînd Marcal va fi promovat gardian rezident, ce mă voi face cu tata, îl las aici singur È™i fără ocupaÈ›ie, imposibil, imposibil, fiică denaturată, ar zice vecinii despre mine, È™i mai rău, aÈ™ zice eu despre mine, lucrurile ar sta altfel dacă ar mai trăi mama, pentru că, în ciuda a ceea ce se spune de obicei, două slăbiciuni nu fac o slăbiciune mai mare, ci o nouă forță, dar probabil că nu e aÈ™a È™i n-a fost niciodată, dar sînt clipe cînd ar fi bine să fie, nu, dragă tată, nu, Cipriano Algor, cînd voi pleca vei merge cu mine, chiar dacă va trebui să te tîrăsc cu forÈ›a, nu mă îndoiesc că un bărbat e în stare să trăiască singur, dar sînt convinsă că va începe să moară din clipa cînd va închide în urmă uÈ™a casei lui. De parcă ar fi fost smucit brusc de un braÈ›, ori È™i-ar fi dat seama că e vorba despre el, Cipriano Algor deschise ochii deodată È™i se îndreptă în scaun. își trecu palmele peste față È™i, cu expresia pe jumătate năucă a unui copil prins cu ocaua mică, murmură, LăsaÈ›i-mă să dorm. întotdeauna spunea aceste cuvinte, LăsaÈ›i-mă să dorm, cînd se trezea din scurtele lui aÈ›ipeli în faÈ›a televizorului. Dar seara asta nu era ca toate celelalte, de aceea trebui să adauge, Mai bine nu mă trezeam, È™opti, în somn cel puÈ›in eram un olar care avea de lucru, Cu marea deosebire că munca din vis n-a dat niciodată o lucrare făcută, spuse Marta, La fel ca în viaÈ›a cu ochii deschiÈ™i, munceÈ™ti, munceÈ™ti È™i iar munceÈ™ti È™i, într-o zi, È›i se sfîrÈ™eÈ™te visul sau coÈ™marul È™i È›i se spune că ce-ai făcut n-a folosit la nimic, Ba a folosit, tată, Dar parcă n-ar fi folosit, Azi am avut o zi proastă, mîine vom gîndi cu mai multă liniÈ™te, o să găsim o soluÈ›ie pentru situaÈ›ia în care ne-au băgat, Da, o să vedem, da, o să ne gîndim. Marta se apropie de tată È™i îi dădu un sărut tandru, Du-te la culcare, du-te, È™i dormi bine, odihneÈ™te-È›i mintea. La uÈ™a camerei, Cipriano Algor se opri, se întoarse, păru că ezită o clipă, dar, în cele din urmă, spuse, vrind parcă să se convingă singur, Poate că Marcal telefonează mîine, poate că ne dă veÈ™ti bune, Cine È™tie, tată, poate, răspunse Marta, mi-a spus că se va ocupa serios de problemă, asta era dispoziÈ›ia lui. A doua zi Marcal nu dădu telefon. Trecu toată ziua, care era miercuri, trecu ziua de joi È™i trecu ziua de vineri, trecură sîmbăta È™i duminica, dar abia marÈ›i, la aproape o săptămînă după întîm-plarea cu vasele, telefonul sună din nou în casa lui Cipriano Algor. în ciuda celor spuse, olarul nu ieÈ™i să caute cumpărători în împrejurimi. își ocupă timpul care trecea ca melcul cu mici treburi, unele inutile, ca inspectarea È™i curățarea cuptorului, de sus pînă jos, pe dinăuntru È™i pe dinafară, bucată cu bucată, cărămidă cu cărămidă, de parcă l-ar fi pregătit pentru cea mai mare lucrare din istoria lui. Frămîntă o porÈ›ie de argilă care îi trebuia fiicei lui, dar, spre deosebire de atenÈ›ia scrupuloasă cu care se ocupase de cuptor, lucră fără elan, aÈ™a că Marta se văzu nevoită s-o mai frămînte o dată pe ascuns ca să-i reducă impuritățile. Tăie lemne, mătură curtea È™i, în după-amiaza în care, timp de trei ore, căzu o ploaie măruntă È™i monotonă, stătu tot timpul aÈ™ezat pe un trunchi sub È™opron, ba privind fix înainte ca un orb care È™tie câ nu va începe să vadă dacă-È™i va întoarce capul în altă direcÈ›ie, ba contemplîndu-È™i mîinile desfăcute de parcă, în încrengătura lor de linii, ar fi căutat un drum, cel mai scurt sau cel mai lung, c-o iei pe unul sau pe altul depinde, în general, de graba mai mare sau mai mică pe care o ai să ajungi, fără a uita, totuÈ™i, cazurile cînd cineva sau ceva te împinge de la spate, fără să È™tii de ce È™i încotro, în după-amiaza aceea, cînd ploaia s-a oprit, Cipriano Algor a luat-o pe drumul care cobora în È™osea, nu băgase de seamă că fiica lui îl privea din uÈ™a olăriei, însă nici el nu avea de ce să spună unde merge, nici ea de ce să afle. Ce om încăpățînat, se gîndi Marta, ar fi trebuit să ia furgoneta, poate oricînd să reînceapă să plouă. E firesc, asta se aÈ™teaptă de la o fiică, să-È™i facă griji, căci, oricît ar fi exagerat istoria declarînd contrariul, niciodată cerul n-a fost de încredere. Acum, totuÈ™i, chiar dacă ploaia se va porni iar să curgă din cenuÈ™iul uniform care acoperă È™i înconjoară pămîntul, nu-1 va uda pînă la piele, cimitirul aÈ™ezării e foarte aproape, la capătul uneia dintre străzile transversale, iar Cipriano Algor, în ciuda vîrstei, își păstrează încă pasul larg È™i iute cu care cei tineri se grăbesc. Bătrîn sau tînăr, azi vrea liniÈ™te. Și n-ar fi o idee bună să-1 sfătuiască Marta să ia furgoneta, pentru că cimitirelor, mai ales celor săteÈ™ti, campestre, bucolice, le datorăm să mergem pe jos, nu din pricina vreunui imperativ categoric sau vreunei impoziÈ›ii transcendentale, ci din respect față de convenienÈ›ele pur umane, atîția au fost în pedestre pelerinaje venerînd tibia vreunui sfînt, încît ar fi de neînÈ›eles să mergi altfel acolo unde dinainte È™tim că ne aÈ™teaptă propria noastră memorie È™i poate o lacrimă. Cipriano Algor va zăbovi cîteva minute în faÈ›a mormîntului soÈ›iei, nu pentru a recita niÈ™te rugăciuni pe care le-a uitat, nici pentru a-i cere ca, în empireicul ei sălaÈ™, dacă atît de sus au ridicat-o virtuÈ›ile, să intervină în favoarea lui pe lîngă cel despre care unii spun că poate orice, se va mulÈ›umi doar să protesteze, Justa, uite ce mi-au făcut, au rîs de munca mea È™i a fiicei noastre, spun că nu mai interesează ceramica, că nimeni n-o mai vrea, aÈ™a că nici noi nu mai sîntem necesari, ca o strachină crăpată în care n-are rost să le mai torni lapte pisicilor, tu ai avut mai mult noroc cînd trăiai. Pe cărările înguste de pietriÈ™ din cimitir sînt băltoace de apă, iarba creÈ™te peste tot, nu vor trece nici o sută de ani È™i nu se va mai È™ti cine se află sub muÈ™uroaiele de pămînt È™i, chiar dacă s-ar È™ti, e îndoielnic că mai interesează, morÈ›ii, s-a mai spus, sînt ca niÈ™te vase crăpate, care nu merită prinse cu vechile cîrlige de fier care uneau ce era spart È™i separat, sau, în cazul de față, explicînd analogia cu alte cuvinte, pisicile memoriei È™i pisicile dorului. Cipriano Algor se apropie de mormîntul soÈ›iei, e aici de trei ani, trei ani în care n-a mai apărut nicăieri, nici în casă, nici în olărie, nici în pat, nici în umbra dudului negru, nici sub soarele încins al carierei, nu -a mai aÈ™ezat la masă nici la roată, n-a mai curățat cenuÈ™a căzută de pe grătar nici n-a mai întors piesele care se usucă, n-a curățat cartofii, n-a frămîntat lutul, n-a mai spus, AÈ™a stau lucrurile, Cipriano, viaÈ›a n-are decît două zile de dat, atîția oameni n-au trăit decît o zi È™i jumătate, alÈ›ii nici atît, aÈ™a că nu ne putem plînge. Cipriano Algor rămase doar cîteva minute, era destul de inteligent ca să È™tie că nu e important să stea acolo, rugîndu-se sau nu, cu ochii la un mormînt, important e c-a venit, importantă e călătoria, drumul pe care l-ai parcurs, dacă ai conÈ™tiinÈ›a că-È›i prelungeÈ™ti contemplarea e fie pentru că te observi pe tine însuÈ›i, fie, mai grav, pentru că aÈ™tepÈ›i să fii observat. Comparînd cu viteza instantanee a gîndului, care merge în linie dreaptă pînă cînd pare că È™i-a pierdut direcÈ›ia, aÈ™a credem pentru că nu pricepem că el, alergînd într-o direcÈ›ie, avansează, de fapt, în toate sensurile, comparînd, spuneam, bietul cuvînt trebuie mereu să ceară voie unui picior ca să-1 pună pe celălalt să meargă, È™i chiar È™i aÈ™a se poticneÈ™te tot timpul, se întreabă, își pierde vremea învîr-tindu-se în jurul unui adjectiv, a unui timp verbal care a apărut fără să se facă anunÈ›at de subiect, acesta e motivul pentru care Cipriano Algor n-a avut timp să-i spună soÈ›iei tot ce gîndise, că nu e drept, Justa, ce mi-au făcut, dar e foarte posibil că, mergînd spre ieÈ™irea din cimitir, murmură acum tot ce-a rămas de spus. Tăcuse deja cînd își încruciÈ™a paÈ™ii cu o femeie în doliu care intra în cimitir, aÈ™a a fost întotdeauna, unii sosesc, alÈ›ii pleacă, ea spuse, Bună ziua, domnule Cipriano, adresarea respectuoasă se explică prin diferenÈ›a de vîrstă dar È™i prin obiceiurile de la È›ară, el răspunse, Bună ziua, nu i-am spus numele nu pentru că nu-1 È™tim, ci pentru că ne-am gîndit că femeia, în doliu greu după bărbatul ei, nu va lua parte la sumbrele evenimente viitoare ce se anunță, nici la relatarea lor, deÈ™i ea intenÈ›ionează să vină mîine la olărie să cumpere un urcior, după cum anunță, Mîine vin să cumpăr un urcior, dar sper să fie mai bun decît celălalt, am rămas cu toarta în mînă cînd l-am ridicat, s-a făcut bucăți È™i mi-a inundat toată bucătăria, imagi-naÈ›i-vă, ce-i drept era foarte vechi, iar Cipriano Algor răspunse, Nu e nevoie să veniÈ›i la olărie, vă aduc eu un urcior nou ca să-1 înlocuiÈ›i pe cel care s-a spart, nu trebuie plătit, e oferta fabricii, O spuneÈ›i pentru că sînt văduvă, întrebă femeia, Nu, ce idee, e doar o ofertă, nimic mai mult, avem un număr de urcioare pe care s-ar putea să nu mai reuÈ™im niciodată să le vindem, In cazul ăsta, vă rămîn foarte recunoscătoare, domnule Cipriano, N-aveÈ›i pentru ce, Un urcior nou e ceva, Da, dar e numai atît, Atunci pe mîine, vă aÈ™tept, È™i vă mulÈ›umesc încă o dată, Pe mîine. Or, alergînd gîndul simultan în toate direcÈ›iile, cum înainte s-a explicat foarte clar, È™i avansînd odată cu el sentimentele, nu va trebui să ne surprindă că mulÈ›umirea văduvei că va primi un urcior gratis i-a moderat pe moment supărarea care o scosese din casă într-o după-amiază atît de tristă ca să meargă să viziteze ultima locuință a soÈ›ului. BineînÈ›eles că, deÈ™i stă încă la intrarea în cimitir, bucurîndu-se în sinea ei, ca o gospodină ce se află, de neaÈ™teptatul cadou, ea tot va merge acolo unde au convocat-o doliul È™i datoria, dar poate, pînă la urmă, nu va plînge atît de mult cît a crezut. Seara se lasă lent, încep să apară lumini palide în casele vecine cu cimitirul, dar crepusculul va mai dura destul ca să-i îngăduie femeii să spună tatăl-nostru È™i ave-maria fără să se teamă de flăcările sepulcrale È™i de sufletele condamnate, rămîi în pace, odihneÈ™te-te în liniÈ™te. Cînd Cipriano Algor trecu de ultima casă a aÈ™ezării È™i privi spre locul unde se afla olăria, văzu sclipind lumina exterioară, un vechi felinar dintr-o cutie metalică atîrnat deasupra uÈ™ii, È™i, deÈ™i nu trecea nici o noapte fără să-1 aprindă, simÈ›i acum că inima îi prinde puteri È™i sufletul i se îmblînzeÈ™te, casa parcă îi spunea, Te aÈ™tept. Aproape impalpabile, purtate în voia valurilor invizibile care împing aerul, picături minuscule îi atinseră faÈ›a, curînd moara din nori va reîncepe să-È™i cearnă făina ei de apă, cu atîta umezeală nu È™tiu cum vom reuÈ™i să uscam piesele. Fie din pricina blîndeÈ›ii crepusculare, sau a scurtei vizite evocatoare la cimitir, sau chiar, ceea ce ar însemna o compensaÈ›ie efectivă a generozității sale, pentru că-i spusese femeii în doliu că-i va da un urcior nou, Cipriano Algor, în clipa asta, nu se gîndeÈ™te la decepÈ›iile È™i spaimele lui că va pierde È™i nu va cîștiga. într-un ceas ca acesta, cînd pășeÈ™ti pe pămîntul ud È™i prima pieliță a cerului e atît de aproape, nu te mai poÈ›i gîndi la tot felul de lucruri absurde, cum ar fi că te întorci acasă cu jumătate din vase sau că fiica ta te va lăsa în curînd singur. Olarul ajunse la capătul drumului È™i respiră adînc. Decupat pe perdeaua de nori cenuÈ™ii, dudul negru e la fel de întunecat pe cît i-o cere numele. Lumina felinarului nu-i pătrunde coroana, nu atinge nici măcar frunzele crengilor mai joase, doar o slabă luminozitate tapisează solul aproape atingînd trunchiul gros al copacului. Vechea cuÈ™că pentru cîine e tot acolo, goală de mulÈ›i ani, de cînd ultimul ei locatar a murit în braÈ›ele Justei iar ea i-a spus bărbatului, Nu mai vreau niciodată un animal în casa mea. In faÈ›a intrării întunecate a cuÈ™tii se zări o licărire care dispăru imediat. Cipriano Algor vru să afle despre ce e vorba, se aplecă să arunce o privire după ce se apropiase cîțiva paÈ™i. Bezna dinăuntru era completă. înÈ›elese că astupa cu trupul lui lumina felinarului È™i se dădu puÈ›in la o parte. Era licărirea unor ochi, un cîine, Sau o pisică, dar mai degrabă e un cîine, se gîndi olarul, È™i avea probabil dreptate, despre specia lupină nu mai există memorie credibilă aici, în È›inut, iar ochii pisicilor, îmblînzite sau sălbatice, aÈ™a cum oricine are obligaÈ›ia să È™tie, arată chiar ca niÈ™te ochi de pisică, cel mult, È™i în cel mai rău caz, i-am putea confunda cu niÈ™te ochi de tigru mai mici, însă un tigru adult evident că n-ar încăpea niciodată într-o cuÈ™că de mărimea asta. Cipriano Algor nu vorbi de pisici È™i de tigri cînd intră în casă, nu suflă o vorbă nici despre vizita la cimitir, iar în ce priveÈ™te urciorul pe care-1 va da femeii în doliu, înÈ›elege că nu e un subiect potrivit într-un asemenea moment, fiicei lui nu-i spuse decît, E un cîine afară, făcu o pauză, aÈ™teptînd parcă un răspuns, È™i adăugă, Sub dud, în cuÈ™că. Marta se spălase È™i se schimbase, se aÈ™ezase un minut odihnindu-se înainte de pregătirea cinei, nu-i arde să se gîndească la locurile pe unde trec È™i zăbovesc cîinii fugiÈ›i sau abandonaÈ›i în hoinărelile lor, Să-1 lăsăm în pace, dacă nu-i place să călătorească noaptea, mîine va pleca, rosti, Ai ceva de mîncare să-mi dai să-i duc, o întrebă tatăl, NiÈ™te resturi de la prînz, pîine, apă nu-i trebuie, a căzut multă din cer, O să i le duc, Cum vrei, tată, dar gîndeÈ™te-te că n-o sa se mai dea dus, AÈ™a cred È™i eu, dacă aÈ™ fi în locul lui, aÈ™ face la fel. Marta răsturnă mîncarea într-o farfurie veche pe care o È›inea sub cuptor, fărîmiță deasupra o bucată de pîine, È™i stropi totul cu puÈ›ină supă, Poftim, dar atenÈ›ie că ăsta e doar începutul. Cipriano Algor luă farfuria È™i dădu să iasă din bucătărie cînd fiica lui îl întrebă, IÈ›i aminteÈ™ti că mama a spus, atunci cînd a murit Constant, că nu mai vrea cîini pe lîngă casă, îmi amintesc, dar aÈ™ pune rămășag că, dacă ar fi în viață, nu tatăl tău i-ar duce farfuria cîinelui pe care ea nu-1 vrea, răspunse Cipriano Algor, È™i ieÈ™i fără să audă È™oapta femeii, Poate că ai dreptate. Ploaia cădea din nou, era aceeaÈ™i burniță înÈ™elătoare, aceeaÈ™i pulbere de apă dansînd È™i amestecînd distanÈ›ele, pînă È™i forma alburie a cuptorului părea hotărîtă să-È™i ia tălpășiÈ›a, iar furgoneta semăna mai mult cu o fantomă de caleaÈ™ca decît cu un vehicul modern, cu motor cu explozie, chiar dacă nu un model recent, aÈ™a cum È™tim. Sub dudul negru, apa se scurgea de pe frunze în picături mari È™i rare, acum una, apoi alta, la întîmplare, de parcă legile hidraulicii È™i dinamicii lichidelor, încă stăpînind dincolo de precara umbrelă a copacului, sub el nu s-ar fi aplicat. Cipriano Algor puse farfuria cu mîncare pe jos, se dădu trei paÈ™i înapoi, dar cîinele nu ieÈ™i din adăpost, E imposibil să nu-È›i fie foame, spuse olarul, ori poate eÈ™ti un cîine care se respectă, nu vrei să arăți cît îți este de foame. Mai aÈ™teptă un minut, apoi se retrase È™i intră în casă, dar nu închise uÈ™a de tot. Se vedea greu prin deschizătură, totuÈ™i reuÈ™i să distingă o formă neagră care ieÈ™ise din gheretă È™i se apropia de strachină, de asemenea observă că cîinele, era cîine, nu lup sau pisică, privi mai întîi spre casă È™i doar după aceea se aplecă spre mîncare, parcă gîndindu-se că datora acest semn de consideraÈ›ie celui care venise, prin ploaie, înfruntînd intemperiile, să-i astîmpere foamea. Cipriano Algor închise uÈ™a È™i intră în bucătărie, Mănîncă, spuse, Dacă era flămînd, probabil a È™i terminat, răspunse Marta, zîmbind, Mai mult ca sigur, zîmbi È™i tatăl, dacă azi cîinii mai sînt ca pe vremuri. Cina era simplă, curînd Marta o puse pe masă. La sfîrÈ™it, spuse, încă o zi fără veÈ™ti de la Marcal, nu înÈ›eleg de ce nu sună, barem un cuvînt, un simplu cuvînt era de ajuns, nu-i cer cine È™tie ce discurs, Poate că încă n-a putut vorbi cu È™eful, Putea să ne-o spună, Nu e uÈ™or, È™tii prea bine, spuse olarul, neaÈ™teptat de împăciuitor. Fiica lui îl privi surprinsă, mai mult de tonul vocii decît de semnificaÈ›ia cuvintelor, Nu prea îți stă în obicei să-i cauÈ›i scuze sau justificări lui Marcal, spuse ea, îmi place, Poate că-È›i place, dar nu-1 iei în serios, Nu reuÈ™esc să-1 iau în serios pe gardianul în care s-a preschimbat băiatul bun È™i simpatic pe care-1 cunoÈ™team, Acum e un bărbat bun È™i simpatic, iar meseria de gardian este un mod de viață la fel de demn È™i de cinstit ca oricare altul, Nu ca oricare altul, Care e deosebirea, Deosebirea e că Marcal al tău, aÈ™a cum îl cunoaÈ™tem acum, e pe de-a-ntregul gardian, gardian din cap pînă în picioare, È™i bănuiesc că e gardian pînă în inimă, Tată, te rog, nu poÈ›i vorbi aÈ™a de bărbatul fiicei tale, Ai dreptate, iartă-mă, astăzi n-ar trebui să fie o zi de reproÈ™uri È™i acuzaÈ›ii, Astăzi, de ce, Am fost la cimitir, am dat un urcior unei vecine È™i avem un cîine afară, evenimente toate de mare însemnătate, Ce poveste mai e È™i asta cu urciorul, I-a rămas toarta în mînă È™i s-a făcut cioburi, Se mai întîmplă, nimic nu e veÈ™nic, Dar a avut bunul simÈ› să spună că urciorul era vechi, de aceea mi s-a părut potrivit să-i dau unul nou, ne gîndim că celălalt a avut un defect de fabricaÈ›ie, sau nici nu e cazul să ne gîndim, ce-i dat e bun dat, n-are nevoie de explicaÈ›ii, Cine e vecina, E Isaura Estudiosa, cea care a rămas văduvă acum cîteva luni, Este o femeie tînără, Nu am intenÈ›ia să mă căsătoresc din nou, dacă la asta te gîndeÈ™ti, Dacă m-am gîndit, nu mi-am dat seama, dar poate c-ar trebui, aÈ™a n-ai mai rămîne singur, dacă te încăpățânezi să nu vii cu noi la Centru, Repet că n-am intenÈ›ia să mă căsătoresc, È™i în nici un caz cu prima femeie care-mi iese în cale, cît despre restul, te rog să nu-mi strici seara, N-am vrut asta, iartă-mă. Marta se ridică, strînse farfuriile È™i tacîmurile, împături faÈ›a de masă È™i È™ervetele, tare s-ar înÈ™ela cel care ar crede că meseria de olar, fiind o muncă brută ca în acest caz, practicată într-o aÈ™ezare mică È™i fără farmec, cum s-a ghicit că e aceasta, ar fi incompatibilă cu delicateÈ›ea È™i plăcerea manierelor care disting clasele înalte de azi, care au uitat sau au ignorat din născare brutalitatea străbunicilor lor sau bestialitatea strămoÈ™ilor acestora. AceÈ™ti Algori sînt oameni care È™i-au însuÈ™it bine ce-au avut de învățat, arătîndu-se capabili să-È™i folosească învățătura ca să afle È™i mai multe, iar Marta, aparÈ›inînd ultimei generaÈ›ii, beneficiind aÈ™adar de mai mult sprijin în educaÈ›ia ei, a avut marele noroc să meargă să studieze la oraÈ™, un avantaj asupra satelor trebuie să aibă marile nuclee de populaÈ›ie. Și dacă a ales olăria, a făcut-o din pricina unei conÈ™tiente È™i manifeste vocaÈ›ii de modelatoare, deÈ™i decizia i-a fost influenÈ›ată È™i de faptul că, în familie, nu erau fraÈ›i bărbaÈ›i care să continue tradiÈ›ia familială, fără să uităm nici un al treilea, suveran motiv, adînca iubire filială care nu i-ar fi permis niciodată să-È™i lase, la bătrîneÈ›e, părinÈ›ii în voia sorÈ›ii. Cipriano Algor deschise televizorul, închizîndu-1 însă imediat. Dacă, în această clipă, cineva i-ar cere să spună ce-a văzut între gestul de a deschide È™i gestul de a închide aparatul, n-ar È™ti ce să răspundă, însă pur È™i simplu s-ar supăra dacă întrebarea ar fi alta, La ce te gîndeÈ™ti de pari aÈ™a de distrat. Ar spune nu, domnule, ce idee, nu sînt distrat, doar pentru a nu mărturisi că se simÈ›ea îngrijorat ca un copil din pricina cîinelui, dacă stă la adăpost în cuÈ™că, dacă, acum că-È™i mulÈ›umise stomacul È™i-È™i refăcuse energiile, È™i-o fi continuat călătoria, în căutarea unei hrane mai bune sau a unui stăpîn locuind într-un loc mai puÈ›in expus furtunilor È™i ploilor mărunte. Mă duc în camera mea, spuse Marta, am ceva de cusut È™i am tot amînat, dar azi trebuie să termin, Nici eu nu mai stau mult, spuse tatăl, sînt obosit deÈ™i n-am făcut nimic, Ai frămîntat lut, ai verificat cuptorul, ceva tot ai făcut, Știi la fel de bine ca È™i mine că trebuie să mai frămînt o dată lutul, iar cuptorul n-avea nevoie de îngrijiri de zidar nici de doică, Zilele sînt toate la fel, orele nu, cînd zilele ajung la capăt au întotdeauna toate cele douăzeci È™i patru de ore, chiar dacă în ele nu s-a întîmplat nimic, dar nu e cazul, nici al orelor nici al zilelor dumitale, Marta, filozoafa timpului, spuse tatăl È™i îi dădu un sărut pe frunte. Fiica lui îi întoarse mîngîierea È™i, zîmbind, spuse, Nu uita să vezi ce-È›i mai face cîinele, Deocamdată nu e decît un cîine care a venit la noi È™i a crezut că se poate feri de ploaie în cuÈ™că, poate e bolnav, sau rănit, poate are pe zgardă numărul de telefon al persoanei care trebuie sunată, poate e al unui om din sat, poate că l-au bătut È™i a fugit, dacă aÈ™a s-a întîmplat, mîine dimineață nu va mai fi aici, È™tii cum sînt cîinii, stăpînul e întotdeauna stăpîn chiar cînd îi pedepseÈ™te, deci nu te grăbi să spui că e cîinele meu, nici măcar nu l-am văzut, nici nu È™tiu dacă-mi place, Știi că vrei să-È›i placă, È™i asta înseamnă ceva, Acum te-ai făcut filozoafă a sentimentelor, spuse tatăl, Presupunînd că păstrezi cîinele, ce nume vrei să-i dai, întrebă Marta, E devreme să mă gîndesc la asta, Dacă mîine mai e aici, numele trebuie să fie primul cuvînt pe care-1 va auzi din gura ta, Nu-1 voi numi Constant, a fost numele unui cîine care nu se va mai întoarce la stăpîna lui È™i, dacă s-ar întoarce, n-ar găsi-o, poate îl voi numi Pierdut, i se potriveÈ™te, Mai e unul care se potriveÈ™te mai bine, Care, Găsit, Găsit nu e nume de cîine, Nici Pierdut nu e, Da, e o idee, era pierdut È™i a fost găsit, acesta îi va fi numele, Pe mîine, tată, somn uÈ™or, Pe mîine, să nu stai tîrziu la cusut, ai grijă cu ochii. După ce fiica lui se retrase, Cipriano Algor deschise uÈ™a care dădea afară È™i privi spre dudul cel negru. BurniÈ›a persistentă continua să cadă È™i nu se simÈ›ea nici un semn de viață în cuÈ™că. O mai fi acolo, se întrebă olarul. Găsi un fals pretext ca să nu meargă să verifice, Asta mai lipseÈ™te, să mă ud la piele din pricina unui cîine vagabond, o dată a fost de ajuns. Se retrase în camera lui È™i se culcă, mai citi o jumătate de oră. Noaptea tîrziu se trezi, aprinse lumina, ceasul de pe noptieră arăta patru È™i jumătate. Se ridică, luă o lanternă dintr-un sertar È™i deschise fereastra. Nu mai ploua, se vedeau stele pe cerul întunecat. Cipriano Algor aprinse lanterna È™i îndreptă fasciculul de lumină spre cuÈ™că. Lumina nu era suficient de puternică pentru a vedea ce era înăuntru, dar Cipriano Algor n-avea nevoie decît de două licăriri, doi ochi, si ei erau acolo. De cînd l-au trimis înapoi cu jumătate din vase, care, între paranteze fie spus, n-au fost încă scoase din furgonetă, Cipriano Algor a început, de la o oră la alta, să nu-È™i mai merite reputaÈ›ia de muncitor matinal, cîștigată într-o viață de multă trudă È™i puÈ›ine sărbători. Acum se scoală cînd soarele e pe cer, se spală È™i se bărbiereÈ™te cu mai multă tihnă decît cea indispensabilă unui chip obiÈ™nuit cu rasul È™i unui trup deprins cu curățenia, mănîncă puÈ›in, dar în tihnă, È™i, în sfîrÈ™it, fără mai mult entuziasm decît cel de la trezire, merge să lucreze. Astăzi, totuÈ™i, după ce-a dormit restul nopÈ›ii visînd un tigru care venise să-i mănînce din palmă, ieÈ™i dintre pături cînd soarele de-abia începuse să coloreze cerul. Nu deschise fereastra, trase puÈ›in oblonul ca să vadă cum e vremea, aÈ™a gîndi, sau vru să creadă că se gîndise, dar, de fapt, nu-i stătea în obicei să verifice vremea, acest bărbat a trăit mai mult decît suficient ca să È™tie că vremea este mereu ori însorită cum făgăduieÈ™te să fie astăzi, ori ploioasă, cum s-a întâmplat să fie ieri, adevărul e că deschidem fereastra È™i ne ridicăm privirea spre spaÈ›iile superioare numai ca să ne convingem că afară e vremea pe care ne-o dorim. Fără alte preambuluri, proprii sau străine, trebuie spus că, uitîndu-se în curte, Cipriano Algor voia doar să vadă dacă cîinele mai aÈ™tepta să i se dea alt nume, sau, obosit de aÈ™teptarea frustrată, plecase de-acum în căutarea unui stăpîn mai atent. Din el nu se zărea decît botul odihnindu-se pe labele din față încruciÈ™ate È™i urechile pleoÈ™tite, dar nu erau motive să se teamă că restul trupului n-ar mai fi în gheretă, E negru, zise Cipriano Algor. Cînd se dusese să-i ducă mîncarea i se păruse deja că animalul avea această culoare, sau, cum nu lipsesc cei care o afirmă, absenÈ›a ei, însă era noapte, iar dacă noaptea pisicile albe sînt gri, acelaÈ™i lucru, dar accentuînd tuÈ™a tenebroasă, se poate spune despre un cîine văzut pentru prima dată sub un dud negru pe cînd o burniță nocturnă dizolva linia de separare dintre fiinÈ›e È™i lucruri, apropiind fiinÈ›ele de lucrurile în care, mai devreme sau mai tîrziu, se vor transforma. Cîinele nu e cu adevărat negru, doar pe bot È™i pe urechi, restul însă bate într-un cenuÈ™iu general, un amestec de tonuri întunecate cu porÈ›iuni negre ca smoala. Un olar de È™aizeci È™i patru de ani, cu problemele de vedere pe care vîrsta le aduce mereu È™i care a renunÈ›at la ochelari din pricina căldurii cuptorului, nu poate fi mustrat că a spus, E negru, de vreme ce înainte era noapte È™i ploua, iar acum, în lumina palidă a dimineÈ›ii, obiectele aflate la distanță par înceÈ›oÈ™ate. Cînd Cipriano Algor se va apropia în sfîrÈ™it de cîine va vedea că niciodată n-ar mai putea repeta, E negru, dar ar fi un păcat grav împotriva adevărului È™i dacă ar afirma, E cenuÈ™iu, mai ales cînd va descoperi că o dungă albă, ca o cravată subÈ›ire, coboară pe pieptul animalului pînă la începutul pîntecelui. Glasul Martei răsună dincolo de ușă, Tată, tre-zeÈ™te-te, te aÈ™teaptă cîinele, Sînt treaz, vin acum, răspunse Cipriano Algor, dar imediat regretă că rostise ultimele cuvinte, era pueril, aproape ridicol, un bărbat de vîrsta lui se agita ca un copil căruia i s-a adus jucăria visată, cînd È™tim cu toÈ›ii că, în locuri ca acesta, un cîine e dimpotrivă cu atît mai apreciat cu cît își dovedeÈ™te mai clar utilitatea practică, virtute de care n-au nevoie jucăriile, cît priveÈ™te visele, dacă e vorba de împlinirea lor, nu-i va fi de ajuns un cîine celui care noaptea trecută a visat un tigru. în ciuda muÈ™truluielii pe care È™i-o dăduse singur, Cipriano Algor nu-È™i mai pierdu timpul È™i de astă dată cu periatul È™i curățatul, se îmbrăcă repede È™i ieÈ™i din cameră. Marta întrebă, Vrei să pregătesc ceva să-i dai de mîncare, Mai tîrziu, acum mîncarea doar l-ar distrage, Du-te, du-te să îmblînzeÈ™ti fiara, Nu e fiară, bietul animal, l-am observat de la fereastră, Și eu l-am văzut, Cum È›i s-a părut, Nu cred că e al cuiva de pe aici, Unii cîini nu ies niciodată din curte, acolo trăiesc È™i mor, cu excepÈ›ia momentului cînd îi duc pe cîmp să-i spînzure de o creangă de copac sau să le curme viaÈ›a cu o descărcătură de plumbi în cap, Să ascult această poveste nu mi se pare cel mai plăcut mod de a începe ziua, AÈ™a e, atunci s-o începem într-un mod mai puÈ›in omenesc, dar mai milos, spuse Cipriano Algor ieÈ™ind în curte. Fiica lui nu-1 urmă, rămase în prag, privindu-1, E sărbătoarea ta, își zise. Olarul înainta cîțiva paÈ™i È™i, cu un glas limpede, ferm, dar fără să-1 modifice prea mult, pronunță numele ales, Găsit. Cîinele își ridicase capul cînd îl văzuse, È™i acum, ascultînd în sfîrÈ™it numele pe care-1 aÈ™teptase, ieÈ™i cu totul din cuÈ™că, nu era nici mare nici mic, un animal tînăr, zvelt, cu blană È›epoasă, într-adevăr cenuÈ™iu, într-adevăr bătînd în negru, cu o îngustă dungă albă care îi împarte pieptul È™i seamănă cu o cravată. Găsit, repetă olarul, înaintînd încă doi paÈ™i, Găsit, vino aici. Cîinele rămase pe loc, își È›inea capul sus È™i dădea încet din coadă, dar nu se miÈ™că. Atunci olarul se lăsă pe vine ca să-È™i coboare ochii la nivelul ochilor animalului È™i repetă, de astă dată pe un ton apăsat, intens, ca È™i cum dădea expresie unei necesități personale, Găsit. Cîinele înainta un pas, doi paÈ™i, încă unul, fără să se mai oprească pînă cînd ajunse în dreptul celui care-1 chema. Cipriano Algor întinse mîna dreaptă, aproape atingîndu-i botul, È™i aÈ™teptă. Cîinele adulmecă de cîteva ori, apoi își întinse gîtul, È™i nasul lui rece atinse vîrfurile degetelor care-1 solicitau. Mîna olarului avansa uÈ™or spre urechea din partea lui È™i o mîngîie. Cîinele făcu È™i ultimul pas, Găsit, Găsit, rosti Cipriano Algor, nu È™tiu ce nume purtai înainte, de acum numele tău va fi Găsit. Doar în clipa aceea observă că animalul nu avea zgardă iar blana nu era cenuÈ™ie, ci plină de noroi È™i de resturi vegetale, mai ales labele È™i pîntecele, semn mai mult decît probabil al unor aspre traversări de cîmpuri cultivate È™i de pustietăți, nu al unuia care ar fi călătorit comod pe È™osea. Marta se apropiase, aducea o farfurie cu puÈ›ină mîncare pentru cîine, nimic prea substanÈ›ial, doar cît să confirme întîlnirea È™i să celebreze botezul, Dă-i-o tu, spuse tatăl, dar ea îi răspunse, Nu, dă-i-o dumneata, voi avea ocazia să-1 hrănesc È™i eu. Cipriano Algor puse blidul pe jos, apoi se ridică cu greu, Vai de genunchii mei, ce n-aÈ™ da să am din nou barem genunchii de anul trecut, Atît de diferiÈ›i îi simÈ›i, îl întrebă fiica lui, In această etapă a vieÈ›ii È™i o zi se simte, dar cîteodată, spre norocul meu, pare mai bine. Cîinele Găsit, acum că are acest nume, aÈ™a va trebui să-i zicem, sau cîine, nume care, din puterea obiÈ™nuinÈ›ei, se impune È™i el, sau animal sau lighioană, care merg pentru orice nu face parte din regnul mineral sau vegetal, totuÈ™i, din cînd în cînd nu ne va fi cu putință să scăpăm de aceste variante, doar pentru a evita repetiÈ›iile plictisitoare, e singurul motiv pentru care, în loc de Cipriano Algor, am scris olar, dar È™i bărbat, bătrîn È™i tatăl Martei. Or, cum spuneam, cîinele Găsit, după ce, cu două lipăieli rapide, făcu să dispară mîncarea din farfurie, demonstrînd clar că nu-È™i considera încă mulÈ›umită cum trebuie foamea de ieri, își ridică botul ca aÈ™teptînd o nouă porÈ›ie de hrană, aÈ™a cel puÈ›in a interpretat Marta gestul, de aceea îi spuse, Ai răbdare, prînzul e mai tîrziu, veseleÈ™te-te cu ce-ai în stomac, a fost o judecată pripită, cum de atîtea ori se produc în creierele umane, în ciuda apetitului remanent, pe care niciodată nu l-ar nega, nu mîncarea îl preocupa pe Găsit în acest moment, ce voia el era să i se dea un semnal despre ce voiau de la el. îi era sete, evident È™i-o putea potoli în multele bălÈ›i de apă pe care ploaia le lăsase în jurul casei, dar îl reÈ›inea ceva, dacă am vorbi despre sentimente de oameni, n-am ezita să vorbim de scrupule sau delicateÈ›e de maniere. Dacă i-au pus mîncarea într-o farfurie, dacă n-au vrut să le adune necuviincios din noroiul de pe jos, atunci È™i apa ar trebui băută din recipient propriu. Trebuie să-i fie sete, spuse Marta, cîinii au nevoie de multă apă, Are aici o mulÈ›ime de bălÈ›i, răspunse tatăl, nu bea pentru că nu vrea, Dacă îl păstrăm, n-o facem ca să bea apă din baltă de parcă ar fi fără căpătîi, obligaÈ›iile sînt obligaÈ›ii. în timp ce Cipriano Algor se străduia să pronunÈ›e fraze slobode, aproape fără sens, cu singurul scop de a-È™i obiÈ™nui cîinele cu sunetul glasului său, dar unde dinadins, cu insistenÈ›a unui refren, cuvîntul găsit revenea în mod repetat, Marta aduse o strachină mare de lut, plină cu apă limpede, pe care o puse lingă cuÈ™că. înfruntînd scepticisme, din plin justificate după miile de relatări citite È™i auzite despre vieÈ›ile exemplare ale cîinilor È™i miracolele lor, va trebui totuÈ™i să spunem că Găsit îi surprinse din nou pe noii lui stăpîni rămînînd pe loc, față în față cu Cipriano Algor, aÈ™teptînd, după toate aparenÈ›ele, ca acesta să ajungă la sfîrÈ™itul a ce avea să-i spună. Numai cînd olarul tăcu È™i îi făcu un gest ca È™i cum îi dădea liber, cîinele îi întoarse spatele È™i se duse să bea. N-am mai întîlnit nici un cîine care să se poarte aÈ™a, observă Marta, Cel mai rău, după toate astea, răspunse tatăl, ar fi să-mi spună cineva de aici că e cîinele lui, Nu cred că va fi cazul, aÈ™ jura că Găsit nu aparÈ›ine acestor locuri, cîinii de turmă È™i de pază nu fac ce-a făcut el, După ce mănînc o să fac un tur să întreb, Profită ca să-i duci urciorul vecinei Isaura, rosti Marta fără să încerce să-È™i ascundă zîmbetul, M-am gîndit È™i eu la asta, aÈ™a spunea bunicul, să faci mai devreme ce se poate lăsa pe mai tîrziu, răspunse Cipriano Algor privind în altă direcÈ›ie. Găsit terminase de băut È™i, pentru că nici unul dintre ei nu părea că vrea să-i dea atenÈ›ie, se hotărî să se întindă în faÈ›a intrării în cuÈ™că, acolo unde pămîntul nu era prea ud. După masa de dimineață, Cipriano Algor merse să caute un urcior în magazie, îl aÈ™eză cu grijă în furgonetă, potrivindu-1 ca să nu se rostogolească printre lăzile cu farfurii, apoi se urcă, se aÈ™eză È™i porni motorul. Găsit își înălță capul, era evident că nu ignora că un zgomot ca ăsta e urmat întotdeauna de o îndepărtare, apoi, imediat, de o dispariÈ›ie, dar experienÈ›ele lui anterioare de viață trebuie să-i fi amintit că, cel puÈ›in uneori, există o metodă de a împiedica să se întîmple asemenea calamități. Se ridică în două labe, agitîndu-È™i coada cu forță, ca È™i cum ar fi rotit o biciuÈ™ca, È™i, pentru prima dată de cînd venise aici să ceară azil, Găsit latră. Cipriano Algor conduse încet furgonetă spre dudul negru È™i se opri la mică distanță de cuÈ™că. Credea c-a înÈ›eles ce vrea Găsit. Deschise uÈ™a de pe partea opusă È™i, înainte să apuce să-1 invite la plimbare, cîinele era deja înăuntru. Cipriano Algor nu se gîndise să-1 ia cu el, intenÈ›ionase să meargă din casă în casă întrebînd dacă È™tiu un cîine aÈ™a È™i pe dincolo, cu blana È™i figura asta, cu cravată È™i virtuÈ›i morale, È™i, cît timp îl va descrie, se va ruga la toÈ›i sfinÈ›ii din ceruri È™i la toÈ›i demonii de pe pămînt, vă rog, să-1 oblige pe cel interogat să răspundă că niciodată în viaÈ›a lui n-a avut un asemenea animal È™i nici n-a auzit de el. Cu Găsit la vedere în furgonetă evita monotonia descrierii È™i economisea repetiÈ›iile, era de ajuns să întrebe, Cîinele ăsta e al dumitale, sau al tău, în funcÈ›ie de gradul de intimitate cu interlocutorul, È™i să audă răspunsul, Nu, Da, în primul caz va trece fără întîrziere la vecinul următor ca să nu-i dea prilej să se răzgîndească, în al doilea caz va observa atent reacÈ›iile lui Găsit, care nu e cîinele să se lase luat prin înÈ™elăciune de revendicările mincinoase ale unui fals stăpîn. Marta, care, la zgomotul motorului, apăruse, cu mîinile murdare de lut, în uÈ™a olăriei, vru să afle dacă merge È™i cîinele. Tatăl îi răspunse, Da, merge, È™i peste un minut curtea era atît de goală È™i Marta atît de singură de parcă pentru amîndoi ar fi fost prima oară. înainte să ajungă pe strada unde locuia Isâura Estudiosa, nume despre care, ca È™i în cazul lui Gacho È™i Algor, nu se È™tie ce motiv È™i proveniență a avut, olarul a bătut la poarta a doisprezece vecini È™i a avut satisfacÈ›ia să audă de la toÈ›i aceleaÈ™i răspunsuri, Nu e al meu, Nu È™tiu al cui este. SoÈ›iei unui comerciant îi plăcu Găsit aÈ™a de mult încît a făcut o generoasă ofertă de cumpărare, prompt respinsă de Cipriano Algor, È™i, în trei case unde nimeni nu răspunse la apel, se auzi lătratul violent al veghetorilor canini, ceea ce-i permise olarului raÈ›ionamentul sinuos că Găsit nu poate fi de acolo, de parcă în vreo lege universală a animalelor domestice ar fi scris că unde e un cîine nu pot fi doi. în sfîrÈ™it, Cipriano Algor opri cu un scrîșnet furgoneta la poarta femeii în doliu, strigă, È™i cînd ea apăru, îmbrăcată cu bluza È™i fusta ei neagră, îi dădu un bună ziua mai sonor decît e firesc, vina pentru subita dizarmonie vocală e a Martei, ca autoare a zănaticei idei cu căsătoria între văduvi trecuÈ›i, denumire care merită o critică severă, s-o spunem, cel puÈ›in în privinÈ›a Isaurei Estudiosa, ea nu poate avea mai mult de patruzeci È™i cinci de ani, È™i, dacă pentru a fi exacÈ›i, vom fi nevoiÈ›i să mai adăugăm cîțiva, adevărul e că nu-i arată. Ah, bună ziua, domnule Cipriano, spuse ea, Am venit să fac ce-am promis, v-am adus urciorul, MulÈ›umesc foarte mult, dar chiar nu trebuia să vă deranjaÈ›i, după ce am vorbit la cimitir, m-am gîndit că nu e mare deosebire între lucruri È™i oameni, au viaÈ›a lor, durează un timp iar apoi se sfîrÈ™esc, ca totul pe lume, TotuÈ™i, dacă un urcior poate fi înlocuit de altul, È™i ne gîndim la asta doar cît aruncăm cioburile celui vechi È™i-1 umplem cu apă pe cel nou, nu acelaÈ™i lucru se întîmplă cu oamenii, la naÈ™terea fiecăruia parcă s-ar fi spart mulajul din care a ieÈ™it, aÈ™a că oamenii nu se repetă, Oamenii nu ies din mulaje, dar cred că înÈ›eleg ce vreÈ›i să spuneÈ›i, Sînt vorbe de olar, nu le daÈ›i importanță, poftim, È™i să sperăm că n-o să-i cadă prea repede toarta. Femeia își întinse mîinile ca să apuce urciorul de gît, îl strînse la piept È™i mulÈ›umi din nou, MulÈ›umesc, domnule Cipriano, în clipa aceea văzu cîinele în furgoneta, Cîinele acela, rosti. Cipriano Algor simÈ›i un È™oc, nu-i trecuse prin cap posibilitatea că tocmai Isaura Estudiosa ar putea fi stăpîna lui Găsit, iar ea spusese Cîinele acela de parcă l-ar fi recunoscut, cu acea expresie de surpriză care poate fi a celui care, în sfîrÈ™it, a găsit ce căuta, imaginaÈ›i-vă cu cît de puÈ›ină dorință de a avea dreptate a întrebat Cipriano Algor, E al dumneavoastră, imaginaÈ›i-vă de asemenea uÈ™urarea lui cînd a auzit răspunsul, Nu, nu e al meu, dar îmi aduc aminte că l-am văzut umblînd pe aici acum două trei zile, l-am strigat, dar s-a făcut că nu mă aude, e un animal frumos, Cînd m-am întors ieri acasă de la cimitir, am dat de el pe jumătate ascuns în cuÈ™ca de sub dud, care a fost a altui cîine pe care l-am avut, Constant, era întuneric, doar ochii îi străluceau, Căuta un stăpîn pe placul lui, Nu È™tiu dacă eu sînt un stăpîn pe placul lui, poate că are deja unul, am tot încercat să aflu, Unde, aici, întrebă Isaura Estudiosa È™i, fără să aÈ™tepte răspunsul, adăugă, In locul dumneavoastră, nu m-aÈ™ mai obosi, cîinele ăsta nu e de pe meleagurile astea, a venit de departe, din alt loc, din altă lume, De ce spuneÈ›i din altă lume, Nu È™tiu, poate pentru că mi se pare aÈ™a de diferit de cîinii de acum, Abia dacă aÈ›i apucat să-1 vedeÈ›i, Ce-am văzut mi-a fost de ajuns, È™i atît de mult încît, dacă nu-1 vreÈ›i, mă ofer să-1 păstrez eu, Dacă ar fi alt cîine poate că nu m-ar deranja să vi-1 las, dar pe ăsta ne-am hotărît să-1 păstrăm, dacă nu-i voi găsi stăpînul, bineînÈ›eles, Chiar îl vreÈ›i, l-am pus È™i nume, Cum îl cheamă, Găsit, Pentru un cîine pierdut e numele cel mai potrivit, AÈ™a a spus È™i fiica mea, Atunci, dacă îl vreÈ›i pentru dumneavoastră, nu mai căutaÈ›i, Am obligaÈ›ia să-1 înapoiez stăpînului, È™i eu aÈ™ vrea să mi se înapoieze un cîine pe care l-am pierdut, Dacă faceÈ›i asta, mergeÈ›i împotriva voinÈ›ei animalului, amintiÈ›i-vă că el a vrut să-È™i aleagă altă casă unde să locuiască, Privind lucrurile din acest punct de vedere, nu spun că n-aveÈ›i dreptate, dar legea o cere, obiceiul o cere, Nu vă gîndiÈ›i la lege È™i la obicei, domnule Cipriano, luaÈ›i ce vă aparÈ›ine deja, Ar fi prea mare încrederea, Uneori e nevoie să abuzezi puÈ›in de ea, AÈ™a credeÈ›i, Da, Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu dumneavoastră, Și mie, domnule Cipriano, La revedere, La revedere. Cu urciorul strîns la piept, Isaura Estudiosa privi din poartă furgoneta care se întorcea ca s-o ia înapoi pe drumul pe care venise, se uită la cîine È™i la bărbatul care conducea, bărbatul îi făcu cu mîna stîngă un semn de rămas-bun, cîinele probabil se gîndea la casa lui È™i la dudul negru care-i È›inea loc de cer. AÈ™a că, mai devreme decît s-ar fi gîndit, Cipriano Algor se întoarse la olărie. Sfatul vecinei Isaura Estudiosa sau Isaura, fără adaos, pentru a scurta, era înÈ›elept, raÈ›ional, cum nu se poate mai adecvat situaÈ›iei È™i, dacă ar fi fost aplicat funcÈ›ionării generale a lumii, cu uÈ™urință s-ar fi încadrat într-o ordine a lucrurilor apropiată de perfecÈ›iune. Mai admirabil era totuÈ™i că Isaura se exprimase cu cea mai desăvîrÈ™ită naturaleÈ›e, fără să-È™i stoarcă minÈ›ile, ca una care, pentru a spune că doi È™i cu doi fac patru, nu trebuie să-È™i piardă vremea gîndindu-se, mai întîi, că doi È™i cu unu fac trei iar apoi, că trei È™i cu unu fac patru. Isaura are dreptate, mai presus de orice trebuie respectată dorinÈ›a animalului È™i voinÈ›a care a transformat-o în act. Oricine o fi stăpînul, sau, prudentă corecÈ›ie, oricine o fi fost, nu mai are dreptul să vină cu reclamaÈ›ii, Cîinele ăsta este al meu, de vreme ce toate aparenÈ›ele È™i evidenÈ›ele demonstrează că, dacă Găsit ar fi înzestrat cu omenescul dar al vorbirii, n-ar avea decît un răspuns de dat, Nu-1 vreau pe stăpînul ăla. Deci fie binecuvîntat de mii de ori urciorul spart, binecuvîntată ideea de a-i dărui femeii în doliu un urcior nou È™i, să adăugăm anticipînd ce se va petrece mai tîrziu, binecuvîntată fie întîlnirea din după-amiaza aceea umedă È™i ploioasă, mustind de apă, chin pentru suflet È™i trup, cînd È™tim bine că, exceptînd durerile unei pierderi recente, vremea proastă nu-i atrage pe cei în suferință să meargă în cimitir să-È™i plîngă morÈ›ii. Fără îndoială, cîinele Găsit are noroc, va putea rămîne acolo unde vrea cît o să aibă chef. Mai e un motiv care întăreÈ™te sentimentul de uÈ™urare È™i de mulÈ›umire a lui Cipriano Algor, se bucură că n-a trebuit să bată la poarta părinÈ›ilor lui Marcal, È™i ei locuitori ai aÈ™ezării, familiile nu sînt în cei mai buni termeni, È™i relaÈ›iile ar deveni È™i mai proaste dacă ar trece pe lîngă casa lor fără să-i viziteze. De altfel, e convins că Găsit nu le aparÈ›ine, simpatiile familiei Gacho în chestiuni canine, de cînd îi cunoaÈ™te, s-au îndreptat mereu spre moloÈ™i È™i alÈ›i cîini agresivi. Ne-a mers bine în dimineaÈ›a asta, îi spuse cîinelui Cipriano Algor. Peste cîteva minute ajunse acasă. După parcarea furgonetei, Găsit își privi fix stăpînul, înÈ›elese că deocamdată era scutit de obligaÈ›iile lui de navigator, È™i se îndepărtă, dar nu în direcÈ›ia cuÈ™tii, ci porni în plimbare cu aerul inconfundabil al celui care s-a hotărât că a venit timpul să recunoască locurile. Să-i pun un lanÈ›, se întrebă neliniÈ™tit olarul, dar apoi, observînd manevrele cîinelui, care adulmeca È™i-È™i marca teritoriul cu urină, ba aici, ba dincolo, Nu, nu cred că trebuie să-1 leg, dacă voia, fugea pînă acum. Intră în casă È™i auzi glasul fiicei lui, care vorbea la telefon. AÈ™teaptă, aÈ™teaptă, a sosit tata. Cipriano Algor luă telefonul È™i, fără alt preambul, întrebă, Ce mai e nou. La celălalt capăt al liniei, după o clipă de tăcere, Marcal Gacho procedă ca unul care considera că nu acesta e modul cel mai adecvat de a începe o convorbire între doi oameni, socru È™i ginere, care nu se mai auziseră de o săptămînă întreagă, de aceea spuse calm bună ziua, întrebă ce-ai mai făcut, tată, la care Cipriano Algor răspunse cu un bună ziua sec È™i, fără pauză sau tranziÈ›ie, AÈ™tept de o săptămînă întreagă, mă întreb cum te-ai simÈ›i tu dacă ai fi în locul meu, lartă-mă, doar azi dimineață am reuÈ™it să vorbesc cu È™eful de departament, explică Marcal, renunțînd să sublinieze enorma bruscheÈ›e cu care era tratat, Și el ce-a spus, Că nu s-au hotărît deocamdată, cazul dumitale nu e singurul, mărfurile care au interesat dar nu mai interesează sînt o rutină aproape zilnică în Centru, sînt cuvintele lui, rutină aproape zilnică, Și È›ie, ce impresie È›i-a făcut, Ce impresie mi-a făcut, Da, tonul glasului, privirea, È›i s-a părut că vrea să fie amabil, Trebuie să È™tii, din proprie experiență, că ei lasă întotdeauna impresia că se gîndesc la altceva, Da, e adevărat, Și, dacă-mi permiÈ›i să fiu foarte sincer, nu cred că vor mai cumpăra vase de la dumneata, pentru ei lucrurile sînt simple, ori produsul interesează, ori nu interesează, restul le e indiferent, nu există jumătăți de măsură, Dar pentru mine, pentru noi, e la fel de simplu, e indiferent, nu există jumătăți de măsură, întrebă Cipriano Algor, Am făcut ce-am putut, dar nu sînt decît un simplu gardian, N-aveai ce face, spuse olarul cu un glas care se frînse rostind ultimul cuvînt. Observînd schimbarea de ton, lui Marcal Gacho i se făcu milă de socru È™i încercă să îndulcească sumbrul pronostic, Oricum, n-a închis complet uÈ™a, a spus doar că studiază problema, pînă una alta trebuie să ne păstrăm speranÈ›a, Marcal, am nevoie de certitudini, È™i imediate, nu pot aÈ™tepta un mîine care s-ar putea să nu mai fie al meu, înÈ›eleg, tată, viaÈ›a e un urcuÈ™ È™i un coborîș continuu, totul se schimbă, dar nu trebuie să te descurajezi, ne ai pe noi, pe Marta È™i pe mine, cu olărie sau fără ea. Era uÈ™or de înÈ›eles unde voia să ajungă Marcal cu discursul lui de solidaritate familială, în mintea lui, toate problemele, cele de acum sau cele care vor apărea în viitor, aveau să fie rezolvate în ziua în care se vor instala în Centru. Altădată, în altă stare de spirit, Cipriano Algor i-ar fi răspuns cu asprime, însă acum, fie pentru că îl atinsese resemnarea cu aripa ei melancolică, fie pentru că nu se pierduse definitiv cîinele Găsit, ori chiar, mai È™tii, din pricina scurtei discuÈ›ii între doi oameni despărÈ›iÈ›i obiectiv de un urcior, olarul a vorbit cu blîndeÈ›e, Vineri, la ora obiÈ™nuită, vin să te iau, sună dacă primeÈ™ti pînă atunci vreo veste, "È™i, fără să-i dea timp lui Marc al să răspundă, încheie dialogul, Þi-o dau pe nevastă-ta. Marta schimbă cîteva cuvinte cu bărbatul ei, spuse, Vom vedea cum se termină toate astea, apoi își luă rămas-bun pînă vineri È™i închise telefonul. Cipriano Algor ieÈ™ise, stătea în olărie, la masă, cu capul plecat. Aici fusese retezată viaÈ›a Justei Isasca de un stop cardiac fulgerător. Marta se aÈ™eză pe banca de alături È™i aÈ™teptă. După un lung moment, tatăl o privi, apoi își întoarse ochii. Marta spuse, N-ai stat mult timp în sat, AÈ™a e, Ai întrebat peste tot dacă au mai văzut cîinele, dacă e cineva stăpînul lui, Am întrebat în cîteva case, apoi am considerat că n-are rost să continuu, De ce, E un interogatoriu, Nu, tată, e doar o încercare de a-È›i abate gîndurile, mă doare să te văd trist, Nu sînt trist, Atunci, descurajat, Nici descurajat nu sînt, Foarte bine, eÈ™ti cum eÈ™ti, acum povesteÈ™te-mi de ce È›i s-a părut că nu mai merită să întrebi, M-am gîndit că, dacă Găsit are stăpîn în sat È™i a fugit de el, È™i nu s-a întors, deÈ™i putea, asta înseamnă că vrea să fie liber ca să-È™i caute altul, deci eu nu am dreptul să-1 silesc, Privind lucrurile din acest punct de vedere, ai dreptate, AÈ™a am spus È™i eu, exact cu aceste cuvinte, Cui i le-ai spus. Cipriano Algor nu răspunse. După aceea, cum fiica lui îl privea aÈ™teptînd, liniÈ™tită, se hotărî, Vecinei, Care vecină, Cea cu urciorul, Ah, da, te-ai dus să-i dai urciorul, De aia l-am pus în furgonetă, BineînÈ›eles, Da, Atunci, dacă înÈ›eleg bine, ea È›i-a explicat că n-avea rost să umbli după stăpînul lui Găsit, Da, ea, E, fără îndoială, o femeie inteligentă, AÈ™a pare, Și i-ai lăsat urciorul, Þi se pare o greÈ™eală, Nu te supăra, tată, doar stăm de vorbă, cum crezi că ar putea să mi se pară o greÈ™eală un lucru atît de simplu ca a dărui un urcior, Da, însă avem probleme mai grave, È™i tu te prefaci că viaÈ›a ne merge ca pe roate, Exact despre asta vreau să-È›i vorbesc, Atunci nu înÈ›eleg de ce-a fost nevoie de atîtea ocoliÈ™uri, Pentru că-mi place să vorbesc cu dumneata ca È™i cum n-ai fi tatăl meu, îmi place să mă prefac, cum spui, că sîntem doar doi oameni care se iubesc foarte mult, tată È™i fiică în cazul nostru, dar care s-ar iubi cu iubire de prieteni È™i dacă n-ar fi, O să mă faci să plîng, vezi că, la vîrsta mea, lacrimile curg uÈ™or, Știi că aÈ™ face orice ca să te văd fericit, Insă încerci să mă convingi să merg la Centru, deÈ™i e cel mai rău lucru care mi s-ar putea întîmpla, Credeam că cel mai rău lucru care È›i se poate întîmpla este să fii despărÈ›it de fiica ta, Nu e drept, poate ar trebui să-È›i ceri scuze, Iartă-mă, într-adevăr n-a fost drept, îmi cer scuze. Marta se ridică È™i își îmbrățiÈ™a tatăl, Iartă-mă, repetă, N-are importanță, răspunse olarul, n-am vorbi aÈ™a dacă n-am fi nefericiÈ›i. Marta trase banca lîngă tatăl ei, se aÈ™eză È™i, luîndu-1 de mînă, începu să vorbească, M-am gîndit la ceva în timp ce te plimbai cu cîinele, Spune, Deocamdată vom lăsa deoparte chestiunea Centrului, adică, hotărîrea dumitale de a merge sau nu cu noi, Bine, Problema nu se va pune nici mîine nici luna viitoare, cînd va veni momentul, te vei decide dacă rămîi sau pleci, e viaÈ›a dumitale, MulÈ›umesc că-mi dai voie, în sfîrÈ™it, să respir, Nu-È›i dau voie, Ce mai e acum, După ce-ai plecat, am venit să lucrez, mai întîi m-am uitat în depozit È™i am observat că nu mai avem glastre de flori, am venit aÈ™adar să fac cîteva, cînd deodată, cu lutul pe masă, mi-am dat seama cît e de absurd să continuu orbeÈ™te munca, De ce orbeÈ™te, De ce, nimeni n-a comandat glastre, nici mari, nici mici, nimeni nu aÈ™teaptă cu nerăbdare să le termin ca imediat să vină să le cumpere È™i, cînd spun glastre spun orice altă piesă pe care o fabricăm, mare sau mică, utilă sau inutilă, înÈ›eleg, totuÈ™i trebuie să fim pregătiÈ›i, PregătiÈ›i pentru ce, Pentru comenzi, cînd vor sosi, Și ce vom face pînă atunci, ce vom face dacă Centrul nu va mai cumpăra, cum vom trăi, È™i din ce, aÈ™teptăm să se coacă dudele È™i cîinele să prindă vreun iepure beteag, Tu È™i Marcal nu veÈ›i avea probleme, Tată, am hotărît să nu vorbim de Centru, De acord, continuă, Ei, bine, presupunînd că vreun miracol va face Centrul să se răzgîndească, lucru în care nu cred, È™i nu crezi nici dumneata dacă nu vrei să te minÈ›i singur, cît timp vom sta cu braÈ›ele încruciÈ™ate sau vom face vase fără să È™tim de ce È™i pentru cine, în situaÈ›ia în care sîntem, nu văd ce altceva am putea face, Sînt de altă părere, Ce părere, ce idee mirifică È›i-a venit, Să fabricăm alte lucruri, Dacă Centrul nu le cumpără pe astea, e mai mult decît îndoielnic că va cumpăra altele, Poate că nu, poate că cine È™tie, Despre ce vorbeÈ™ti, femeie, Spun c-ar trebui să ne apucăm să facem păpuÈ™i, PăpuÈ™i, exclamă Cipriano Algor cu un ton de surpriză scandalizată, păpuÈ™i, niciodată n-am auzit o idee mai trăsnită, Da, dragă tată, păpuÈ™i, statuete, bibelouri, momîi, jucării, hopa-mitică, spune-le cum vrei, dar nu spune că e o prostie pînă n-avem rezultatul, VorbeÈ™ti de parcă ai fi sigură că Centrul le va cumpăra, Nu sînt sigură de nimic, decît de faptul că nu mai putem sta pe loc, aÈ™teptînd să cadă cerul peste noi, Peste mine a căzut, Tot ce cade peste tine cade È™i peste mine, ajută-mă ca să te ajut, După atîta timp cît am făcut vase cred că mi-am pierdut îndemînarea, Și eu pot spune acelaÈ™i lucru, dar, dacă cîinele nostru s-a pierdut ca să fie găsit, cum cu fineÈ›e a explicat Isaura Estudiosa, È™i mîinile noastre pierdute, ale dumitale È™i ale mele, vor putea, cine È™tie, să se regăsească, E o aventură care se va sfîrÈ™i prost, S-a sfirÈ™it prost È™i ce n-a fost o aventură. Cipriano Algor își privi fiica în tăcere, apoi luă o bucată de lut È™i îi dădu prima formă a unei figuri umane. Cu ce începem, întrebă, Cu ce se începe întotdeauna, cu începutul, răspunse Marta. Autoritare, paralizante, circulare, uneori eliptice, frazele de efect, numite în glumă pepite de aur, sînt un flagel malign, dintre cele mai primejdioase care au pustiit lumea. Le spunem celor cu mintea confuză, CunoaÈ™te-te pe tine însuÈ›i, ca È™i cum cunoaÈ™terea de sine n-ar fi a cincea È™i cea mai dificilă operaÈ›ie din aritmeticile umane, le spunem celor abulici, Dacă vrei, poÈ›i, de parcă realitățile bestiale ale lumii nu s-ar amuza în fiecare zi inversînd poziÈ›ia relativă a verbelor, le spunem nehotărîților, începe cu începutul, ca È™i cum începutul ar fi capătul vizibil al unui fir răsucit stîngaci de care ar fi de ajuns să tragem È™i să tot tragem pînă ajungem la capătul celălalt, de parcă între unul È™i altul am fi avut în mîini o ață dreaptă È™i continuă care n-a trebuit descurcată nici deznodată, lucru imposibil în viaÈ›a mosoarelor È™i, dacă altă frază de efect ne e permisă, în ghemele vieÈ›ii. Marta îi spuse tatălui, Să începem cu începutul, È™i părea că amîndoi se vor aÈ™eza pe banca de lucru să modeleze păpuÈ™i cu degetele deodată agile È™i exacte, cu vechea iscusință recuperată după o lungă letargie. Simplă greÈ™eală a unor naivi neÈ™tiutori, începutul n-a fost niciodată clar È™i precis, începutul e un proces foarte lent, zăbavnic, care cere timp È™i răbdare pentru a înÈ›elege care este direcÈ›ia bună, pentru a pipăi drumul ca un orb, începutul e doar un început, nu contează. De aceea Marta aminti apoi, pe un ton mai puÈ›in categoric, N-avem decît trei zile ca să pregătim prezentarea proiectului, aÈ™a cred că se spune în limbaj de afaceri È™i de directori, Explică-mi, nu reuÈ™esc să te urmăresc, spuse tatăl, Azi e marÈ›i, dumneata mergi joi după-amiază să-1 iei pe Marcal, atunci va trebui să-i duci È™efului departamentului de achiziÈ›ii propunerea de a fabrica păpuÈ™i, cu desene, modele, preÈ›uri, în sfîrÈ™it, tot ce i-ar putea convinge să cumpere È™i le-ar da posibilitatea să ia o hotărîre acum È™i nu la anul. Fără să observe că repeta ce mai spusese, Cipriano Algor întrebă, Cu ce începem, dar răspunsul Martei n-a mai fost acelaÈ™i, Va trebui să alegem vreo douăzeci de tipuri, sau chiar mai puÈ›in, ca să nu ne complicăm prea mult munca, să calculăm cîte păpuÈ™i putem face pe zi, asta depinde de cum le concepem, dacă modelăm lutul sculptînd direct în el sau facem figuri identice de bărbat È™i femeie È™i abia după aceea le îmbrăcăm după profesii, mă refer, fireÈ™te, la păpuÈ™i în picioare, după părerea mea toate ar trebui să fie aÈ™a, sînt mai uÈ™or de lucrat, Ce înÈ›elegi tu prin a îmbrăca, A îmbrăca înseamnă chiar a îmbrăca, înseamnă să lipim pe corpul figurii vestimentaÈ›ia È™i acesoriile care o caracterizează È™i-i dau individualitate, dacă lucrăm aÈ™a, ne vom miÈ™ca mai repede, după aceea nu mai trebuie să ne ocupăm decît de vopsea È™i să avem grijă să nu se întindă, Văd că ai gîndit ceva timp, spuse Cipriano Algor, Nu chiar, am gîndit repede, Și bine, Nu mă face să roÈ™esc, Și mult, chiar dacă tu spui nu, Uite c-am roÈ™it, Din fericire pentru mine eÈ™ti în stare să gîndeÈ™ti repede, să gîndeÈ™ti mult È™i să gîndeÈ™ti bine, totul în acelaÈ™i timp, Ochi de tată, iubire de tată, greÈ™eală de tată, Și ce figuri crezi c-ar trebui să facem, Nu foarte vechi, multe profesiuni au dispărut, azi nimeni nu mai È™tie ce făceau oamenii ăia, ce utilitate aveau, È™i cred că n-ar trebui să fie nici figuri de acum, sînt destule păpuÈ™i de plastic, cu eroii lor, rambo, astronauÈ›i, mutanÈ›i, monÈ™tri, superpoliÈ›iÈ™ti È™i superbandiÈ›i, cu armele lor, mai ales armele, Mă gîndesc, din cînd în cînd È™i eu reuÈ™esc să storc niÈ™te idei, dar nu aÈ™a de bune ca ale tale, Lasă-te de modestii prefăcute, nu È›i se potrivesc, Mă gîndeam să ne uităm prin cărÈ›ile ilustrate pe care le avem, de exemplu, enciclopedia aceea veche, cumpărată de bunicul tău, dacă găsim modele pentru păpuÈ™i, vom rezolva în acelaÈ™i timp È™i problema desenelor pe care trebuie să le prezint, È™eful departamentului nu-È™i va da seama că am copiat È™i, chiar dacă-È™i dă seama, nu va da importanță, Da, domnule, e o idee care merită douăzeci de puncte după tabela È™colară de odinioară, Mă mulÈ›umesc È™i cu unsprezece, bat mai puÈ›in la ochi, Să ne apucăm de lucru. Cum e uÈ™or de imaginat, biblioteca familiei Algor nu e extinsă în cantitate È™i nu excelează în calitate. De la persoane rurale È™i, într-un loc ca acesta, departe de civilizaÈ›ie, nu sînt de aÈ™teptat excese de înÈ›elepciune, totuÈ™i se pot număra două sau trei sute de cărÈ›i aranjate pe rafturi, unele vechi, altele aÈ™a È™i aÈ™a, acestea sînt majoritatea, restul mai mult sau mai puÈ›in recente, deÈ™i puÈ›ine foarte noi. Satul nu are nici o prăvălie care să merite nobilul È™i vetustul titlu de librărie, există doar o papetărie care comandă de la editurile din oraÈ™ cărÈ›ile de studiu necesare, È™i dear foarte rar cîte o operă literară de care s-a vorbit insistent la radio È™i la televiziune È™i care corespunde satisfăcător intereselor medii ale locuitorilor prin conÈ›inut, stil È™i intenÈ›ii. Marcal Gacho nu e omul care să se dedice unor lecturi frecvente È™i susÈ›inute, în orice caz, cînd vine la olărie cu cîte o carte în dar pentru Marta, trebuie recunoscut c-a fost în stare să perceapă diferenÈ›a dintre ce e bun È™i ce nu trece de mediocru, deÈ™i e adevărat că, în ce priveÈ™te alunecoasele concepte de bun È™i de mediocru, nu vor lipsi niciodată motive de discuÈ›ie È™i disensiuni. Enciclopedia pe care tatăl È™i fiica au deschis-o pe masa de bucătărie a fost considerată cea mai bună în epoca publicării ei, în timp ce azi poate folosi doar la cercetarea cunoÈ™tinÈ›elor ieÈ™ite din uz sau care, pe vremea aceea, abia își articulau primele È™i È™ovăielnicele silabe. AÈ™ezate în È™ir, una după alta, enciclopediile de azi, de ieri È™i de răsalaltăieri reprezintă imagini succesive ale unor lumi paralizate, gesturi întrerupte în miÈ™carea lor, cuvinte în căutarea ultimei sau penultimei semnificaÈ›ii. Enciclopediile sînt ca niÈ™te ciclorame imuabile, maÈ™ini de arătat minuni ale căror rotiÈ›e s-au blocat È™i arată cu un soi de maniacă fixitate un peisaj care, condamnat să rămînă pentru totdeauna numai ce a fost, va deveni în acelaÈ™i timp mai vechi, mai caduc È™i mai inutil. Enciclopedia cumpărată de tatăl lui Cipriano Algor e la fel de magnifică È™i de inutilă ca un vers pe care nu reuÈ™im să ni-1 aducem aminte. Să nu fim totuÈ™i trufaÈ™i È™i lipsiÈ›i de recunoÈ™tință, să ne amintim de înÈ›eleaptă recomandare a înaintaÈ™ilor noÈ™tri, sfătuindu-ne să păstrăm ce nu ne trebuie pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, vom găsi ceea ce, chiar dacă acum nu È™tim, cîndva ne va lipsi. AplecaÈ›i peste paginile vechi È™i îngălbenite, respirînd mirosul umed al paginilor închise de ani de zile, fără atingerea aerului, nici răsuflarea luminii peste hîrtia moale, tatăl È™i fiica profită astăzi de lecÈ›ia învățată, caută ce le lipseÈ™te în ceea ce credeau că nu le mai e de folos. în căutările lor, au găsit un academician cu bicorn de pene, sabie È™i broderii pe cămașă, au găsit un bufon È™i un echilibrist, au găsit un schelet cu coasă È™i au trecut mai departe, au găsit o amazoană pe cal È™i un amiral fără barcă, au găsit un toreador È™i un bărbat în halat, au găsit un pugilist È™i pe adversarul lui, au găsit un carabinier È™i un cardinal, au găsit un vînător cu cîinele lui, au găsit un marinar în permisie È™i un magistrat, un saltimbanc È™i un roman cu togă, au găsit un derviÈ™ È™i un halebardier, au găsit un gardian fiscal È™i un scrib aÈ™ezat, au găsit un poÈ™taÈ™ È™i un fachir, au mai găsit un gladiator È™i un hoplit, o infirmieră È™i un scamator, un lord È™i un menestrel, au găsit un spadasin È™i un apicultor, un miner È™i un pescar, un pompier È™i un flautist, au găsit două marionete, au găsit un barcagiu, au găsit un săpător, au găsit un sfînt È™i o sfîntă, au găsit un diavol, au găsit sfînta treime, au găsit soldaÈ›i È™i militari de toate gradele, au găsit un scafandru È™i un patinator, au văzut niÈ™te santinele È™i un lemnar, au văzut un cizmar cu ochelari, au găsit un toboÈ™ar È™i un gornist, au găsit o bătrînă cu palton È™i fular, au găsit un bătrîn cu pipă, au găsit o venera È™i un apolo, au găsit un domn cu joben, au găsit un episcop cu mitră, au găsit o cariatidă È™i un atlant, au găsit un lăncier călare È™i altul pedestru, au găsit un arab cu turban, au găsit un mandarin chinez, au găsit un aviator, au găsit un condotier È™i un brutar, au găsit un muÈ™chetar, au găsit o servitoare cu È™orÈ› È™i un eschimos, au găsit un asirian cu barbă, au găsit un acar de la calea ferată, au găsit un grădinar, au găsit un bărbat gol cu muÈ™chii la vedere È™i cu schema sistemului nervos È™i circulator, au mai găsit o femeie goală, dar aceasta își acoperea pubisul cu mîna dreaptă È™i sînii cu mîna stingă. Au mai găsit pe mulÈ›i alÈ›ii, dar nu corespundeau scopurilor pe care le aveau în vedere, fie pentru că elaborarea figurilor în lut era prea complicată, fie pentru că o imprudentă folosire a celebrităților antice È™i moderne cu ale căror portrete, sigure, plauzibile sau imaginare, era ilustrată enciclopedia, putea fi interpretată răuvoitor ca o lipsă de respect, ba chiar putea prilejui, în cazul celebrităților vii, sau al morÈ›ilor faimoÈ™i cu moÈ™tenitori interesaÈ›i È™i vigilenÈ›i, ruinătoare procese judiciare pentru ofense, daune morale È™i abuz de imagine. Pe cine vom alege din toate imaginile astea, întrebă Cipriano Algor, gîndeÈ™te-te că nu putem plasa mai mult de doi sau trei, fără să mai spunem că, pînă se va hotărî Centrul să cumpere sau nu, va trebui să facem multe exerciÈ›ii dacă vrem să apărem cu o lucrare corectă, prezentabilă, Oricum, tată, cel mai bine cred că ar fi să le propunem È™ase figuri, spuse Marta, ori ei vor fi de acord È™i atunci vom împărÈ›i producÈ›ia în două faze, rămînînd doar să stabilim termenele de predare, ori, È™i, la început, e lucrul cel mai probabil, chiar ei vor alege două sau trei păpuÈ™i pentru a sonda curiozitatea clienÈ›ilor È™i a le evalua posibilul răspuns, S-ar putea să se oprească aici, E adevărat, dar cred că, dacă le ducem È™ase desene, avem mai multe È™anse să-i convingem, numărul contează, numărul are o influență, e o chestiune de psihologie, Psihologia n-a fost niciodată punctul meu forte, Nici al meu, dar pînă È™i ignoranÈ›a e în stare să aibă intuiÈ›ii profetice, Nu-È›i dirija profeticele intuiÈ›ii spre viitorul tatălui tău, el a preferat întotdeauna să cunoască în fiecare zi ceea ce fiecare zi, bine sau rău, s-a hotărît să-i aducă, Una e ce aduce fiecare zi, alta ceea ce noi, prin noi înÈ™ine, îi aducem, Ajunul, Nu înÈ›eleg, Ajunul îl aducem fiecărei zile pe care o trăim, a trăi e a căra ajunuri ca unul care cară pietre, cînd nu mai suportăm greutatea s-a terminat transportul, ultima zi e singura care nu se poate numi ajun, Vrei să mă întristezi, Nu, fata mea, dar poate că e vina ta, Vina mea, de ce, Cu tine ajung mereu să vorbesc de lucruri serioase, Atunci să vorbim de ceva È™i mai serios, să alegem păpuÈ™ile. Cipriano Algor nu este un bărbat care să rîdă mult È™i chiar zîmbetul deschis e rar pe buzele lui, cel mult i se observă în ochi o scurtă strălucire care deodată își schimbă locul, iar uneori își încreÈ›eÈ™te buzele ca È™i cum ar trebui să zîm-bească pentru a se opri din zîmbit. Cipriano Algor nu e un bărbat care să rîdă mult, dar acum s-a văzut că-È™i păstrase rîsul pentru astăzi. Haide atunci, spuse, eu aleg unul, tu alegi altul, pînă la È™ase, dar atenÈ›ie, avînd mereu grijă să ne facem munca uÈ™oară È™i să respectăm gustul cunoscut sau presupus al oamenilor, De acord, spuse fiica lui, te rog să ai amabilitatea să începi, Măscăriciul, spuse tatăl, Bufonul, spuse fiica, Infirmiera, spuse tatăl, Eschimosul, spuse fiica, Mandarinul, spuse tatăl, Bărbatul gol, spuse fiica, De ce, De-aia, pentru că e gol, Bărbatul gol, nu, nu se poate, va trebui să alegi altul, Centrul n-o să vrea un bărbat gol, Atunci să fie femeia goală, E È™i mai rău, Dar e acoperită, A te acoperi în acest fel e mai mult decît dacă s-ar arăta toată, Sînt surprinsă de cunoÈ™tinÈ›ele dumitale în aceste probleme, Am trăit, am privit, am citit, am simÈ›it, Ce-are a face aici lectura, Citind afli aproape totul, Și eu citesc, Probabil că È™tii È™i tu cîte «eva, Acum nu mai sînt aÈ™a de sigură, Atunci va trebui să citeÈ™ti altfel, Cum, Fiecare citeÈ™te în felul lui, își inventează o manieră proprie, unii își petrec toată viaÈ›a citind fără să treacă vreodată dincolo de lectură, rămîn lipiÈ›i de pagină, nu pricep că vorbele sînt numai pietre puse pentru a traversa curentul unui rîu, sînt acolo doar ca să putem ajunge pe celălalt țărm, celălalt țărm contează, Doar dacă nu cumva, Dacă nu cumva, Dacă nu cumva aceste rîuri n-au două țărmuri, ci mai multe, fiecare om care citeÈ™te este propriul lui țărm È™i e numai al lui țărmul pe care trebuie să ajungă, Bună observaÈ›ie, spuse Cipriano Algor, iarăși s-a demonstrat că bătrînilor nu le prieÈ™te să discute cu generaÈ›iile tinere, pierd întotdeauna, dar, în sfîrÈ™it, să recunoaÈ™tem că È™i învață cîte ceva, MulÈ›umesc pentru ce-ai spus despre mine, Să ne întoarcem la a È™asea păpușă, Nu poate fi bărbatul gol, Nu, Nici femeia goală, Nu, Atunci să fie fachirul, Fachirii, ca È™i scribii È™i olarii, stau de obicei aÈ™ezaÈ›i, un fachir în picioare e un ins ca oricare altul, iar aÈ™ezat ar fi mai mic decît ceilalÈ›i, Atunci, muÈ™chetarul, MuÈ™chetarul n-ar fi rău, dar ar trebui rezolvată problema spadei È™i a penelor de la pălărie, penele tot se mai pot aranja, dar spada numai lipind-o de picior, iar o spadă lipită de picior pare mai degrabă un baston, Atunci, asirianul cu barbă, Sugestie acceptată, ne vom opri la asirianul cu barbă, e uÈ™or, e compact, M-am gîndit È™i la vînător cu cîinele lui, dar cîinele ne-ar aduce complicaÈ›ii È™i mai mari decît spada muÈ™chetarului, PuÈ™ca la fel, confirmă Cipriano Algor, că veni vorba despre cîine, ce-o mai fi făcînd Găsit, am uitat complet de el, oare doarme. Olarul se ridică, dădu la o parte perdeaua de la fereastră, Nu-1 văd în cuÈ™că, spuse, Umblă pe afară, îndeplinindu-È™i obligaÈ›iile de paznic al casei, supraveghind împrejurimile, Dacă n-o fi fugit, Orice se poate întîmpla în viață, dar nu cred. NeliniÈ™tit, temător, Cipriano Algor deschise brusc uÈ™a È™i aproape se împiedică de cîine. Găsit stătea întins pe preÈ™, în faÈ›a pragului, cu botul întors spre intrare. Se ridică văzîndu-È™i stăpînul È™i aÈ™teptă. E aici, anunță olarul, Văd, spuse Marta dinăuntru. Cipriano Algor dădu să închidă uÈ™a, Se uită la mine, spuse, N-o să fie singura dată, Ce fac, Ori închizi uÈ™a È™i-1 laÈ™i afară, ori îi faci semn să intre È™i închizi uÈ™a, Nu glumi, Nu glumesc, va trebui să te hotărăști astăzi dacă vrei sau nu să-1 primeÈ™ti în casă, È™tii că, dacă intră, intră pentru totdeauna, Și Constant intra cînd avea chef, Da, dar de obicei prefera independenÈ›a cuÈ™tii, în timp ce Găsit, dacă nu mă înÈ™el, are nevoie la fel de mult de companie ca de hrană, Ai dreptate, spuse olarul. Deschise larg uÈ™a È™i făcu un gest, Intră. Fără să-È™i ia ochii de la stăpîn, Găsit făcu un pas timid, apoi, ca pentru a arăta că nu era sigur că înÈ›elesese ordinul, se opri. Intră, insistă olarul. Cîinele înainta încet È™i se opri în mijlocul bucătăriei, Fii bine venit în căminul nostru, spuse Marta, dar te avertizez că e bine să începi să înveÈ›i regulile casei, nevoile de cîine, cele solide È™i cele lichide, se satisfac afară, mîncatul de asemenea, în timpul zilei poÈ›i să intri È™i să ieÈ™i de cîte ori vrei, dar noaptea stai în cuÈ™că È™i păzeÈ™ti casa, È™i să nu crezi că sînt dispusă să-mi placă mai puÈ›in de tine decît stăpînului tău, ca dovadă eu i-am spus că ai nevoie de companie. Cît timp È›inu prelegerea, Găsit nu-È™i întoarse ochii. Nu putea înÈ›elege ce voia Marta de la el, dar micul lui creier de cîine pricepea că, pentru a afla, trebuie să privească È™i să asculte. Mai aÈ™teptă cîteva clipe după ce Marta tăcu, apoi se făcu covrig într-un colÈ› al bucătăriei, dar nu ajunse să încălzească locul, nici nu se aÈ™ezase bine Cipriano Algor, că-È™i È™i schimbă locul ca să se întindă lîngă scaunul lui. Și ca să nu rămînă îndoieli în mintea stăpînilor asupra înÈ›elegerii clare pe care o avea asupra tuturor obligaÈ›iilor È™i responsabilităților lui, nu trecuse nici un sfert de oră că se È™i ridică de acolo ca să se întindă lîngă scaunul Martei. Un cîine È™tie foarte bine cînd cineva are nevoie de compania lui. Au fost trei zile de activitate intensă, de însufleÈ›ire nervosă, de continuă facere È™i desfacere pe hîrtie È™i în ceramică. Nici unul nu voia să admită că rezultatul ideii È™i efortului pe care-1 făceau ca să-i dea soliditate ar fi putut fi un refuz sec, fără alte explicaÈ›ii decît, Vremea păpuÈ™ilor a trecut. NaufragiaÈ›i, vîsleau spre o insulă fără să È™tie dacă era o insulă reală sau fantasma ei. Dintre cei doi, cea mai îndemînatică la desen era Marta, de aceea ea își luă sarcina să transpună pe hîrtie cele È™ase tipuri alese, mărindu-le, prin clasicul procedeu al hîrtiei de calc, la dimensiunea exactă pe care păpuÈ™ile aveau s-o aibă după coacere, o palmă bine măsurată, nu după mîna ei, mică, ci a tatălui. Urmă operaÈ›ia de colorare a desenelor, complicată, nu de o exagerată dorință de perfecÈ›iune a execuÈ›iei, ci de nevoia de a alege È™i combina culorile figurilor care nu se È™tia dacă erau cele naturale, de vreme ce enciclopedia, ilustrată în acord cu tehnologiile grafice ale epocii ei, nu avea decît gravuri alb-negru, cu detalii minuÈ›ioase, dar fără alte efecte cromatice decît variaÈ›iile unui cenuÈ™iu aparent, rezultînd din imprimarea trăsăturilor negre pe fondul invariabil al hîrtiei. Dintre toate, cel mai uÈ™or de colorat este, evident, infirmiera. Bonetă albă, bluză albă, fustă albă, pantofi albi, totul alb alb alb, totul de un alb impecabil, de parcă era un înger al milei, coborît pe pămînt cu sarcina de a uÈ™ura È™i a face să dispară necazurile È™i durerile pînă cînd, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui chemat în grabă un alt înger, îmbrăcat la fel, pentru a-i uÈ™ura È™i a face să dispară propriile dureri È™i necazuri. Nici eschimosul nu prezintă mari dificultăți, blănurile care îl îmbracă pot fi vopsite jumătate bej jumătate gri, întretăiate de cîteva pete albicioase, totul imitînd pielea de urs întoarsă pe dos, important e ca eschimosul chiar să aibă față de eschimos, de aia a venit pe lume. In ce-1 priveÈ™te pe măscărici, problemele vor fi mult mai serioase, È™i asta numai pentru că e un măscărici sărac. Dacă, în locul zdrențărosului amărît care este, ar fi un măscărici bogat, o culoare vie, oricare, strălucitoare, stropită cu paiete împrăștiate la nimereală pe pălăria conică, pe cămașă È™i pe pantaloni, ar rezolva problema. Dar măscăriciul e sărac, sărman între sărmani, poartă niÈ™te bulendre fără gust sau criteriu, eterogene, cusute aiurea, cu o vestă care-i ajunge pînă la genunchi, niÈ™te pantaloni largi pînă la glezne, un guler în care uÈ™or ar intra trei gîturi, un papion cît un ventilator, o cămașă delirantă, încălțări ca niÈ™te bărci. Toate astea vor putea fi mîzgălite după bunul plac, căci, fiind vorba de un măscărici sărac, nu-È™i va pierde nimeni vremea să verifice dacă culorile acestei zămisliri din lut au decenÈ›a să respecte culorile sub care se prezintă realitatea săracului, chiar cînd nu face pe măscăriciul. Rău e că, la o analiză mai serioasă, acest factotum nu va fi pînă la urmă mai uÈ™or de modelat decît vînătorul È™i muÈ™chetarul care au ridicat atîtea probleme. Trecînd acum la bufon înseamnă a trece de la asemănător la egal, de la apropiat la identic, de la similar la analog. Altfel aplicate, culorile unuia vor fi bune È™i pentru celălalt, două sau trei modificări vestimentare îl vor transforma rapid pe bufon în măscărici È™i pe măscărici în bufon. Adevărul este că cele două figuri aproape că se repetă una pe cealaltă, ca îmbrăcăminte È™i funcÈ›ii, singura deosebire care se observă între ele este una socială, căci nu-i stă în obicei măscăriciului să meargă la palatul regelui. La fel, mandarinul cu halatul lui È™i asirianul cu tunică nu cer atenÈ›ii speciale, cu două tuÈ™e rapide la ochi faÈ›a eschimosului va fi È™i a chinezului, iar barba opulentă È™i ondulată a asirianului va uÈ™ura lucrul la partea inferioară a feÈ›ei. Marta făcu trei serii de desene, prima absolut fidelă originalelor, a doua eliberată de accesorii, a treia curățată de detalii inutile. Astfel va fi uÈ™urată examinarea de către cel care, în Centru, va avea ultimul cuvînt despre soarta propunerii È™i, în cazul că va fi aprobată, se va reduce, cel puÈ›in aÈ™a sperau, posibilitatea unor viitoare reclamaÈ›ii privind eventualele deosebiri între ce se vedea pe desen È™i execuÈ›ia ceramică. Pînă cînd Marta trecu la a treia serie, Cipriano Algor se mulÈ›umi să urmărească mersul operaÈ›iilor, nerăbdător pentru că nu putea să ajute, È™i enervat pentru că avea conÈ™tiinÈ›a că orice intromisiune din partea lui n-ar fi făcut decît să îngreuneze È™i să întîrzie treaba. TotuÈ™i, cînd Marta îi puse în față foaia de hîrtie care începea ultima serie de ilustraÈ›ii, adună rapid copiile iniÈ›iale È™i se duse în olărie. Fiica mai apucă să-i spună, Nu te supăra dacă nu-È›i iese de la început. Ceas după ceas, tot restul zilei È™i parte din ziua următoare, pînă la ora cînd trebuia să plece să-1 aducă pe Marcal de la Centru, olarul făcu, desfăcu È™i refăcu păpuÈ™i cu chip de infirmiere È™i de mandarini, de bufoni È™i de asirieni, de eschimoÈ™i È™i de măscărici, la prima încercare, aproape de nerecunoscut, îndată cîștigînd formă È™i sens pe măsură ce degetele începeau să interpreteze pe cont propriu È™i după propriile legi instrucÈ›iunile transmise de minte. într-adevăr, puÈ›ini sînt aceia care cunosc existenÈ›a unui mic creier în fiecare deget al mîinii, undeva între falange. Celălalt organ pe care-1 numim creier, cel cu care am venit pe lume, pe care-1 transportăm în craniu È™i care ne transportă pe noi pentru ca noi să-1 transportăm pe el, n-a produs niciodată decît niÈ™te intenÈ›ii vagi, generale, difuze È™i, mai ales, puÈ›in variate, despre ce trebuie să facă mîinile È™i degetele. De exemplu, dacă creierului din cap i-a venit ideea unei picturi, sau muzici, sau sculpturi, sau literaturi, sau păpuÈ™i de lut, el n-a făcut decît să-È™i manifeste dorinÈ›a È™i să rămînă apoi în aÈ™teptare, să vadă ce se întîmplă. Doar pentru că a trimis un ordin mîinilor È™i degetelor, el crede, sau se preface a crede, că era de ajuns pentru ca treaba, după cîteva operaÈ›ii executate de extremitățile braÈ›elor, să fie gata. Niciodată n-a avut curiozitatea să se întrebe din ce motiv rezultatul final al acestei manevre, care, pînă È™i în cele mai simple expresii ale ei, s-a dovedit întotdeauna complexă, seamănă atît de puÈ›in cu ce-È™i imaginase înainte de a le da instrucÈ›iuni mîinilor. Să observăm că, la naÈ™tere, degetele n-au încă creier, el se formează încetul cu încetul odată cu trecerea timpului È™i cu ajutorul a ceea ce văd ochii. Ajutorul ochilor e important, la fel ca È™i ajutorul a ceea ce este văzut de ei. Din acest motiv, ceea ce degetele au È™tiut mereu să facă cel mai bine a fost să dezvăluie ocultul. Tot ceea ce, în creier, poate fi perceput ca o cunoaÈ™tere apriorică, magică sau supranaturală, orice o fi însemnînd supranaturalul, magicul È™i aprioricul, i-a fost revelat de degete, cu micile lor creiere. Pentru ca creierul din cap să È™tie ce e piatra, degetele au trebuit mai întîi s-o atingă, să-i simtă asprimea, greutatea È™i densitatea, să fie rănite de colÈ›urile ei. Doar mult mai tîrziu, creierul a înÈ›eles că, din bucata aceea de rocă, se poate face ceva ce s-ar numi cuÈ›it È™i altceva ce s-ar numi idol. Creierul din cap umblă toată viaÈ›a în urma degetelor È™i, chiar în vremurile de acum cînd ni se pare că le-a luat-o înainte, tot degetele trebuie să-i explice investigaÈ›iile tactile, fiorul epidermei atingînd lutul, dilacerarea ascuÈ›ită a dălÈ›ii, muÈ™cătura acidului pe placă, vibraÈ›ia subtilă a foii întinse de hîrtie, orografia texturilor, împletitura fibrelor, abecedarul în reliefai lumii. Și culorile. Adevărul cere să spunem că creierul se pricepe la culori mult mai puÈ›in decît crede. ReuÈ™eÈ™te, bineînÈ›eles, să vadă mai clar sau mai puÈ›in clar tot ce-i arată ochii, dar de cele mai multe ori suferă de ceea ce-am putea numi probleme de orientare atunci cînd vine momentul să transforme ce-a văzut în cunoaÈ™tere. Datorită siguranÈ›ei inconÈ™tiente cu care durata vieÈ›ii a ajuns să-1 înzestreze, pronunță fără ezitare numele culorilor cărora le zice elementare È™i complementare, însă pe dată se pierde, perplex, mirat, cînd vrea să formeze cuvinte servind drept etichete sau distihuri explicative pentru ceva care atinge inefabilul, indicibilul, pentru culoarea care abia se naÈ™te, creată de mîini È™i de degete, cu asentimentul, complicitatea, È™i adesea surpriza propriilor ochi, È™i care probabil nu-È™i va primi niciodată numele care i se cuvine. Sau poate 1-a primit, dar nu-1 cunosc decît mîinile, pentru că au compus vopseaua ca È™i cum descompuneau părÈ›ile constitutive ale unei note muzicale, pentru că s-au murdărit de culoare È™i au păstrat-o în interiorul profund al dermei, pentru că doar cu această cunoaÈ™tere invizibilă a degetelor va putea fi cîndva pictată infinita pînză a viselor, încrezător în ceea ce ochii își închipuie c-au văzut, creierul din cap afirmă că, în funcÈ›ie de lumini È™i de umbre, de vînt È™i de liniÈ™te, de umezeală È™i de uscăciune, plaja e albă, sau galbenă, sau aurie, sau cenuÈ™ie, sau violetă, sau orice altă culoare, dar apoi vin degetele È™i, cu o îmbrățiÈ™are, de parcă ar strînge holdele, ridică de la pămînt toate culorile care sînt pe lume. Ce părea unic este plural, ce este plural va fi È™i mai mult. Nu e, totuÈ™i, mai puÈ›in adevărat că, în fulguraÈ›ia exaltată a unui singur ton, sau în modulaÈ›ia lui muzicală, sînt vii È™i prezente toate celelalte, atît tonurile culorilor care au nume cît È™i tonurile celor care încă îl aÈ™teaptă, la fel cum o întindere ce pare netedă poate acoperi, manifestîndu-le, urmele tuturor lucrurilor trăite È™i întîmplate în istoria lumii. Toată arheologia materialelor e o arheologie umană. Lutul ascunde È™i arată trecerea fiinÈ›ei prin timp È™i prin spaÈ›ii, semnele degetelor, zgîrieturile unghiilor, cenuÈ™a È™i tăciunii rugurilor stinse, oasele proprii È™i străine, drumurile care veÈ™nic se bifurcă, distanțîndu-se È™i pierzîndu-se unele de altele. Acest grăunte ce răsare la suprafață e o amintire, această depresiune, urma rămasă de la un trup culcat. Creierul a întrebat È™i a cerut, mîna a răspuns È™i a făcut. Marta a spus-o în alt fel, Deja ai învățat cum se face. Am o afacere între bărbaÈ›i, azi trebuie să rămîi acasă, îi spuse Cipriano Algor cîinelui care dăduse fuga spre el, văzîndu-1 că se apropie de furgonetă. E evident că Găsit n-avea nevoie să i se poruncească să urce, era suficient să-i lase deschisă uÈ™a de la maÈ™ină cît să priceapă că nu va fi alungat, dar, oricît ar părea de ciudat, cauza reală a agitaÈ›iei lui a fost c-a presupus, în anxietatea lui de cîine, că va fi lăsat singur. Marta, care ieÈ™ise în curte vorbind cu tatăl ei, pe care îl însoÈ›i pînă la furgonetă, È›inea în mînă plicul cu desenele È™i propunerea È™i, deÈ™i cîinele Găsit nu avea idei clare despre ce sînt È™i la ce servesc plicurile, propunerile È™i desenele, învățase totuÈ™i de-a lungul vieÈ›ii că oamenii care se pregătesc să urce în maÈ™ini obiÈ™nuiesc să ia cu ei lucruri pe care, de obicei, le aruncă pe bancheta din spate. Instruit de aceste experienÈ›e, se înÈ›elege că memoria lui Găsit 1-a făcut să creadă că Marta își va însoÈ›i tatăl în această nouă excursie cu furgonetă. DeÈ™i a venit de puÈ›ine zile, nu are îndoieli că aici e casa lui, însă simÈ›ul lui de proprietate, deocamdată incipient, nu-i permite încă să spună, uitîndu-se în jur, Toate astea sînt ale mele. De altfel, un cîine, oricare i-ar fi dimensiunea, rasa È™i caracterul, n-ar îndrăzni niciodată să pronunÈ›e cuvinte atît de brutal posesive, ar spune cel mult, Toate astea sînt ale noastre, È™i chiar È™i atunci, revenind la cazul particular al acestor olari È™i al bunurilor lor mobile È™i imobile, cîinele Găsit nici peste zece ani nu va fi în stare să se vadă pe sine însuÈ™i ca fiind al treilea proprietar, Cel mult, cînd va fi un cîine bătrîn, va reuÈ™i poate să dobîndească obscurul È™i vagul sentiment că participă la ceva riscant de complex È™i, cum s-ar spune, plin de alunecoase semnificaÈ›ii, un tot făcut din părÈ›i unde fiecare parte este È™i totul căruia îi aparÈ›ine. Idei aventuroase ca aceasta, pe care creierul uman este, grosso modo, mai mult sau mai puÈ›in capabil să le conceapă, avînd însă de îndată imense dificultăți de a intra în detalii, sînt pentru naÈ›ia canină pîinea cea de toate zilele, fie dintr-un punct de vedere pur teoretic, fie din perspectiva consecinÈ›elor lor practice. Să nu credem totuÈ™i că spiritul clinilor e ca un nor de vreme bună care trece uÈ™or, ca o dimineață de primăvară scăldată într-o lumină suavă, ca un heleÈ™teu de grădină pe care plutesc lebede albe, dacă ar fi aÈ™a n-ar începe Găsit să scheaune, brusc, jalnic, Și eu, È™i eu, spunea el. Pentru a răspunde la o asemenea dezlănÈ›uire a unui suflet necăjit, Cipriano Algor nu găsise, îngrijorat cum era de responsabilitatea misiunii care-1 ducea la Centru, alte cuvinte mai bune decît, Azi stai acasă, noroc că neliniÈ™titul animal a văzut-o pe Marta făcînd doi paÈ™i înapoi după ce-i înmînase plicul tatălui, aÈ™a a aflat Găsit că nu va rămîne fără companie, de fapt, chiar constituind fiecare parte, singură, totul căruia îi aparÈ›ine, cum credem că am demonstrat deja prin a + b, două părÈ›i, dacă sînt unite, înseamnă ceva în ansamblu. Marta îi făcu tatălui un gest obosit de rămas-bun È™i se întoarse în casă. Cîinele n-o urmă imediat, aÈ™teptă să vadă furgoneta dispărînd după prima casă din sat, după ce coborîse aleea spre È™osea. Cînd, imediat după aceea, intră în bucătărie, o văzu pe stăpîna casei aÈ™ezată pe acelaÈ™i scaun pe care lucrase ultimele zile. Din cînd în cînd își trecea degetele peste ochi de parcă avea nevoie să alunge o umbră sau o durere. Fără îndoială pentru că era în floarea tinereÈ›ii, Găsit n-a avut încă vreme să capete opinii gata făcute, clare È™i definitive asupra necesității È™i înÈ›elesului lacrimilor la fiinÈ›a omenească, totuÈ™i, avînd în vedere că aceste umori lichide se încăpățînează să se manifeste în strania supă de sentiment, raÈ›iune È™i cruzime din care e compusă pomenita ființă omenească, se gîndi că poate nu va face o greÈ™eală gravă apropiindu-se de înlăcrimata-i stăpînă ca să-È™i aÈ™eze cu blîndeÈ›e capul pe genunchii ei. Un cîine mai bătrîn, È™i din acest motiv, presupunînd că vîrsta e nevoită să îndure vinovății mai grele, mai cinic decît cinismul pe care îl are vrea nu vrea, ar comenta sarcastic gestul afectuos, dar numai pentru că pustietatea bătrîneÈ›ii 1-a făcut să uite că, în chestiuni de inimă È™i sentiment, surplusul e întotdeauna preferabil absenÈ›ei. MiÈ™cată, Marta îi trecu încet mîna peste cap mîngîindu-1 È™i, cum el nu se retrăgea È™i continua s-o privească fix, luă un cărbune È™i începu să deseneze pe o hîrtie primele trăsături ale unei schiÈ›e. La început, lacrimile o împiedicau să vadă bine, dar, încetul cu încetul, în timp ce mîna cîștiga siguranÈ›a, ochii i se limpeziră, È™i capul cîinelui, parcă apărînd din fundul unei ape tulburi, i se înfățișă în întreaga lui frumuseÈ›e È™i forță, în misterul È™i interogaÈ›ia lui. începînd din ziua aceea, Marta îl va iubi la fel de mult pe cîinele Găsit cum È™tim că îl iubeÈ™te Cipriano. Olarul lăsase în urmă satul, cele trei case izolate pe care nimeni nu le va vedea ridicîndu-se din ruine, acum merge de-a lungul rîului, sufocat de putreziciune, va traversa cîmpurile neîngrijite, pădurea abandonată, a făcut de atîtea ori acest drum că de-abia observă dezolarea care-1 înconjoară, dar azi are două motive de îngrijorare care-i justifică aerul preocupat. Unul dintre ele, demersul comercial care-1 duce la Centru, nu are evident nevoie de o menÈ›iune particulară, dar celălalt, care nu se È™tie cît timp îl va mai afecta, îi neliniÈ™teÈ™te mai mult spiritul, fiindcă, trecînd pe lîngă intrarea pe strada unde locuieÈ™te Isaura Estudiosa a simÈ›it impulsul, cu adevărat neaÈ™teptat È™i inexplicabil, de a merge să ceară veÈ™ti despre urcior, dacă utilizarea lui a scos în evidență vreun defect ascuns, dacă curge, dacă păstrează apa proaspătă. Evident, nu de ieri, de azi își cunoaÈ™te vecina Cipriano Algor, ar fi cu neputință să existe vreo persoană în sat pe care el, din pricina meseriei, să n-o fi întîlnit, È™i, cu toate că nu existaseră relaÈ›ii de prietenie cu familia ei, Algorii, tatăl È™i fiica, însoÈ›iseră la cimitir funeraliile defunctului Joaquim Estudioso, căci al lui era numele prin care Isaura, care venise dintr-o localitate îndepărtată ca să se mărite aici, începuse È™i ea, cum e obiceiul la È›ară, să fie cunoscută. Cipriano Algor își amintea că își exprimase condoleanÈ›ele la ieÈ™irea din cimitir, în acelaÈ™i loc unde cîteva luni mai tîrziu s-au întîlnit din nou ca să schimbe impresii È™i promisiuni despre un urcior spart. Era o văduvă în plus în aÈ™ezare, încă o femeie umblînd în doliu timp de È™ase luni, urmate de alte È™ase fără atîta rigoare, È™i are mare noroc, pentru că a fost o vreme cînd doliul a împovărat mai mult trupul femeii, È™i sufletul, se È™tie, un an întreg de zile È™i de nopÈ›i, fără să mai vorbim de femeile bătrîne pe care legea obiceiului le silea să trăiască înveÈ™mîntate în negru pînă la ultima suflare. Cipriano Algor se întreba dacă, în răstimpul dintre . cele două întîlniri din cimitir, a mai vorbit vreodată cu Isaura Estudiosa, È™i răspunsul îl surprinse, Nici măcar n-am văzut-o, È™i era adevărat, nu trebuie totuÈ™i să ne mire aparenta ciudățenie a situaÈ›iei, în chestiunile în care domneÈ™te hazardul, e totuna că trăieÈ™ti într-un oraÈ™ cu zece milioane de locuitori sau într-un sat cu cîteva sute, nu se întîmplă decît ce e sortit să se întîmple. In momentul acela, gîndul lui Cipriano Algor încercă să se îndrepte spre Marta, parcă încerca s-o facă din nou responsabilă de fanteziile care-i treceau prin cap, însă obiectivitatea, onestitatea judecății lui vigilente, reuÈ™iră să învingă, Nu te mai ascunde, lasă-È›i fiica în pace, ea n-a spus decît cuvintele pe care doreai să le auzi, acum gîndeÈ™te-te dacă ai să-i dai Isaurei Estudiosa ceva mai mult decît un simplu urcior È™i, de asemenea, nu uita, dacă ea o fi dispusă să primească ceea ce crezi că ai de dat, dacă îți trece ceva prin minte. Monologul se împiedica de această obiecÈ›ie, deocamdată de nedepășit, È™i de subita oprire s-a folosit imediat al doilea motiv de grijă, trei motive într-unui singur, păpuÈ™ile de lut, Centrul, È™eful departamentului de achiziÈ›ii, O să vedem ce se mai întîmplă, murmură olarul, frază tîlcuită în aÈ™a fel încît, dacă vom fi atenÈ›i, poate servi È™i pentru a masca tacit, cu o complicitate distrată, excitantul subiect al Isaurei Estudiosa. Prea tîrziu, traversăm acum Centura Agricolă, sau Verde, cum este insistent numită de oamenii cărora le place să ascundă sub cuvinte aspra realitate, culoarea de gheață murdară care acoperă solul, interminabila mare de plastic unde serele, croite după aceeaÈ™i măsură, seamănă cu iceberguri împietrite, cu gigantice pietre de domino fără puncte, înăuntrul lor nu e frig, dimpotrivă, oamenii care lucrează acolo se asfixiază de căldură, fierb în propria lor sudoare, leÈ™ină, sînt ca niÈ™te cîrpe muiate È™i stoarse de mîini violente. Dacă nu sînt toate cuvintele la fel, pătimirea e aceeaÈ™i. Azi furgoneta e goală, Cipriano Algor nu mai aparÈ›ine clubului de vînzători din inatacabilul motiv că produsele lui nu mai interesează, acum duce cîteva desene pe scaunul de alături, acolo unde le-a lăsat Marta, È™i nu pe locul din spate cum a presupus cîinele Găsit, iar aceste desene sînt singura È™i fragila lui busolă, din fericire ieÈ™ise din casă atunci cînd, timp de cîteva momente, cea care le pictase a crezut ratată călătoria. Se spune că peisajul e o stare sufletească, că vedem lumea dinafară cu ochii dinăuntru, să fie pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au È™tiut să vadă fabricile È™i hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mîine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienÈ›i È™i ochii obiÈ™nuiÈ›i ca să convingă È™i sufletul cel mai mulÈ›umit să pună la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe È™osea, pe terenurile pustii ocupate de barăci, se vede un camion ars. Nu e nici o urmă a mărfurilor pe care le transporta, doar cîteva resturi de lăzi, împrăștiate È™i înnegrite, fără inscripÈ›ii despre conÈ›inut È™i proveniență. Ori încărcătura arsese odată cu camionul, ori au reuÈ™it s-o scoată înainte de extinderea focului. Pămîntul e ud de jur împrejur, dovadă că pompierii au intervenit, dar, după toate aparenÈ›ele, au ajuns tîrziu, de vreme ce camionul a ars cu totul. StaÈ›ionate în față, se văd două maÈ™ini ale poliÈ›iei de circulaÈ›ie, de cealaltă parte a È™oselei un vehicul militar de transport al personalului. Olarul încetini să vadă mai bine ce se întîmplase, dar poliÈ›iÈ™tii, severi, încruntaÈ›i, îi ordonară să avanseze imediat, n-a apucat decît să întrebe dacă au fost morÈ›i, dar nu i-au dat atenÈ›ie. Treci mai departe, mergi, strigau, gesticulînd violent cu braÈ›ele. Atunci Cipriano Algor privi într-o parte È™i observă soldaÈ›i miÈ™cîndu-se printre barăci. Din cauza vitezei nu reuÈ™i să vadă altceva, doar că părea că scot locuitorii din case. Era evident că, de astă dată, hoÈ›ii nu se mulÈ›umiseră doar cu jaful. Dintr-un motiv necunoscut, aÈ™a ceva nu se mai întîmplase, au incendiat camionul, poate că È™oferul a opus rezistență, sau poate că grupurile organizate din barăci s-au hotărît să-È™i schimbe strategia, deÈ™i e greu de înÈ›eles ce soi de profit se aÈ™teaptă ei să obÈ›ină dintr-o acÈ›iune violentă, care, dimpotrivă, nu va face decît să justifice acÈ›iuni la fel de brutale din partea autorităților. Din cîte È™tiu, se gîndi olarul, armata intră pentru prima dată în cartierul de barăci, pînă acum raziile au fost mereu făcute de poliÈ›ie, de altfel, oamenii se aÈ™teptau la ele, veneau agenÈ›ii, uneori puneau întrebări, alteori nu, arestau doi sau trei bărbaÈ›i, È™i viaÈ›a continua ca È™i cum nimic nu s-ar fi întîmplat, mai devreme sau mai tîrziu arestaÈ›ii se întorceau. Olarul Cipriano Algor a uitat de vecina Isaura Estudiosa, femeia căreia i-a dăruit un urcior, È™i de È™eful departamentului de achiziÈ›ii din Centru, omul pe care nu È™tie dacă îl va putea convinge de interesul păpuÈ™ilor. Gîndul lui s-a concentrat cu totul asupra unui camion pe care flăcările l-au calcinat atic de tare încît n-au lăsat nici o urmă din încărcătura pe care o ducea, dacă ducea vreuna. Dacă, dacă. Repetă conjuncÈ›ia ca unul care, după ce s-a poticnit de o piatră, se întoarce înapoi ca să se împiedice din nou, de parcă ar lovi-o iar È™i iar, aÈ™teptînd să vadă țîșnind dinăuntru o scînteie, dar scînteia nu pare dispusă să se arate, Cipriano Algor străbătuse trei kilometri buni gîndindu-se la asta È™i aproape că renunÈ›ase, Isaura Estudiosa se pregătea să-È™i dispute terenul cu È™eful de departament, cînd subit scînteia țîșni È™i se făcu lumină, camionul nu fusese ars de oamenii din barăci, ci chiar de poliÈ›ie, era un pretext pentru intervenÈ›ia armatei, îmi pun capul că asta s-a întîmplat, murmură olarul, È™i se simÈ›i brusc foarte obosit, nu pentru că-È™i forÈ›ase prea mult mintea, ci pentru că își dădea seama că aÈ™a e lumea, minciunile sînt multe È™i adevărurile lipsesc, sau o mai fi cîte unul, dar în continuă schimbare, nu numai că nu ne dă timp să ne putem gîndi la el ca la un adevăr posibil, dar trebuie mai întîi verificat dacă nu cumva e vorba de o minciună probabilă. Cipriano Algor își privi pe fugă ceasul, dacă-1 interesa ora, gestul n-a folosit, făcîndu-1 îndată după dezbaterea despre probabilitatea minciunilor È™i posibilitatea adevărurilor, parcă se aÈ™tepta să descopere concluzia în dispunerea limbilor pe cadran, un unghi drept ar însemna da, un unghi ascuÈ›it i-ar antepune un prudent poate, un unghi obtuz spune un nu categoric, iar limbile suprapuse mai bine nu te mai gîndi. Cînd, imediat după aceea, a privit din nou cadranul ceasului, limbile arătau din nou orele, minutele È™i secundele, se transformaseră iar în autentice, funcÈ›ionale È™i obediente limbi de ceas, Ajung la timp, rosti, È™i era adevărat, ajungea la timp, la urma urmei, mergem odată cu timpul, în timp, È™i niciodată în afara lui, oricît ni s-ar reproÈ™a că rămînem pe dinafară. Acum era în oraÈ™, mergea pe bulevardul care-1 ducea la È›intă, înaintea lui, mai iute decît furgoneta, alerga gîndul, È™eful departamentului de achiziÈ›ii, È™eful departamentului, È™eful achiziÈ›iilor, Isaura Estudiosa, sărmana, rămăsese în urmă. In fund, pe înaltul perete gri care tăia drumul, se vedea un enorm afiÈ™ alb, dreptunghiular, unde, cu litere de un albastru strălucitor È™i intens, se citeau, dintr-o parte într-alta, cuvintele, TRÃIÞI ÃŽN SIGURANÞÃ, TRÃIÞI ÃŽN CENTRU. Dedesubt, în colÈ›ul din dreapta, se distingea o linie scurtă, doar două cuvinte, scrise cu negru, pe care ochii miopi ai lui Cipriano Algor nu reuÈ™eau să le descifreze de la distanță, È™i totuÈ™i ele nu merită mai puÈ›ină consideraÈ›ie decît mesajul scris cu majuscule, dacă vrem, le putem numi complementare, dar niciodată un simplu adaos, CEREÞI INFORMAÞII, asta sfătuiau. AfiÈ™ul apare aici din cînd în cînd, repetînd aceleaÈ™i cuvinte, schimbîndu-È™i numai culoarea, uneori arată imagini de familii fericite, soÈ›ul de treizeci È™i cinci de ani, soÈ›ia de treizeci È™i patru, un fiu de unsprezece, o fiică de nouă, È™i de asemenea, dar nu întotdeauna, un bunic È™i o bunică cu părul alb, cîteva riduri È™i vîrstă nedefinită, toÈ›i punîndu-È™i să zîmbească respectivele danturi, perfecte, albe, sclipitoare. Lui Cipriano Algor i se păru de rău augur invitaÈ›ia, parcă își auzea ginerele anunțînd pentru a suta oară că vor merge să trăiască în Centru de îndată ce va fi promovat gardian rezident. Parcă văd c-o să ajungem tustrei pe un afiÈ™ ca ăla, își spuse, au un cuplu tînăr, Marta È™i soÈ›ul ei, bunicul voi fi eu dacă vor reuÈ™i să mă convingă, bunică n-avem, a murit acum trei ani, È™i nepoÈ›ii lipsesc deocamdată, dar, în locul lor, îl vom putea pune în fotografie pe Găsit, un cîine a dat întotdeauna bine în anunÈ›urile cu familii fericite, oricît de straniu ar părea, fiind vorba de o creatură iraÈ›ională, le conferă o nuanță subtilă, dar uÈ™or de recunoscut, de superioară umanitate. Cipriano Algor își întoarse furgoneta spre strada din dreapta, paralelă cu centrul, în timp ce se gîndea că nu, nu se poate, centrul nu primeÈ™te nici cîini nici pisici, acceptă cel mult păsări de colivie, papagali, canari, sticleÈ›i, mierle È™i, bineînÈ›eles, peÈ™ti de acvariu, mai ales dacă sînt tropicali, din cei care au exces de aripioare, dar nu pisici, cîini cu atît mai puÈ›in, asta ar mai lipsi, să-1 lăsăm din nou pe bietul Găsit în părăsire, o dată i-a ajuns, în clipa aceea în gîndurile lui Cipriano Algor reuÈ™i să se strecoare imaginea Isaurei Estudiosa lîngă zidul cimitirului, apoi cu urciorul în braÈ›e, dar, aÈ™a cum a apărut, a trebuit să dispară, în față se vede intrarea în subsolul unde se descarcă mărfurile, È™i unde È™eful departamentului de achiziÈ›ii verifică facturile È™i hotărăște ce rămîne È™i ce nu. în afară de camionul care se descărca, mai erau două care-È™i aÈ™teptau rîndul. Olarul se gîndi că, neaflîndu-se aici ca să livreze mărfuri, logic ar fi să-1 scutească de statul la coadă. Problema care-1 aducea era de competenÈ›a exclusivă a È™efului departamentului de achiziÈ›ii, nu pentru a fi negociată cu angajaÈ›i subalterni È™i din principiu reticenÈ›i, deci va trebui să se prezinte la ghiÈ™eu È™i să anunÈ›e în ce scop venise. Parcă furgoneta, luă hîrtiile È™i, cu un pas care voia să pară ferm, deÈ™i îi tremurau picioarele, aÈ™a cum orice observator atent È™i-ar fi dat seama, traversă banda de tranzit pătată de pete de ulei vechi È™i recente pînă la ghiÈ™eul de primire, îl salută pe paznic cu un politicos bună ziua È™i ceru să vorbească cu È™eful de departament. Omul plecă să transmită cererea, reveni imediat, Vine acum, spuse. Trecură încă zece minute pînă cînd, în sfîrÈ™it, apăru nu È™eful căutat, ci un subÈ™ef. Lui Cipriano Algor nu-i plăcea să-È™i spună povestea unuia care n-avea, în general, altă utilitate în organigramă È™i în practică decît de a-1 feri de nepoftiÈ›i pe cel care ierarhic era deasupra lui. Noroc că, pe la mijlocul explicaÈ›iei, chiar subÈ™eful È™i-a dat seama că, dacă se ocupa el de problemă, s-ar fi legat la cap fără să-1 doară, È™i că, într-un fel sau altul, decizia trebuia luată tot de cel care avea acest rol È™i care, de aceea, cîștiga cît cîștiga. SubÈ™eful, cum uÈ™or se deduce din acest comportament, e un nemulÈ›umit social. Brusc îi tăie vorba olarului, luă propunerea È™i desenele È™i se îndepărtă. IeÈ™i după cîteva minute pe uÈ™a pe unde intrase, îi făcu un semn lui Cipriano Algor să se apropie, nu va fi nevoie să amintim din nou că, în asemenea situaÈ›ii, picioarele au irezistibila tendință de a-È™i accentua tremurul dinainte, iar după ce-i făcu loc să treacă, se întoarse la ocupaÈ›iile lui. Șeful È›inea propunerea în mîna dreaptă, desenele erau aliniate pe birou, în faÈ›a lui, ca niÈ™te cărÈ›i de pasiență. îi făcu semn lui Cipriano Algor să se aÈ™eze, providență care-1 făcu pe olar să nu se mai gîndească la picioare È™i să se lanseze în expunerea problemei lui, Bună ziua, domnule, iertaÈ›i-mă că vin să vă deranjez de la treabă, dar e o idee care ne-a venit mie È™i fiicei mele, la drept vorbind mai mult ei decît mie. Șeful îl întrerupse, înainte de a continua, domnule Algor, este de datoria mea să va informez că Centrul a decis să nu mai achiziÈ›ioneze produsele întreprinderii dumneavoastră, mă refer la cele pe care ni le-aÈ›i furnizat pînă la suspendarea achiziÈ›iilor, acum e definitiv È™i irevocabil. Cipriano Algor își plecă fruntea, trebuie să fie foarte atent ce vorbeÈ™te, orice s-ar întîmpla nu poate spune sau face nimic care să pună în pericol È™ansa de a încheia afacerea cu păpuÈ™ile, de aceea se mulÈ›umi să murmure, Mă aÈ™teptam la acest lucru, domnule, dar, dacă-mi daÈ›i voie, e greu, după atîția ani ca furnizor, să fiu nevoit să aud din gura dumneavoastră asemenea cuvinte, AÈ™a e viaÈ›a, e în mare parte făcută din lucruri care se termină, Dar È™i din lucruri care încep, Nu sînt niciodată aceleaÈ™i. Șeful de departament făcu o pauză, atinse uÈ™or desenele, parcă distrat, apoi spuse, Ginerele dumneavoastră a venit să-mi vorbească, La rugămintea mea, domnule, la rugămintea mea, ca să mă scoată din nesiguranÈ›a în care trăiam, neÈ™tiind dacă mai pot continua sau nu producÈ›ia, Acum v-aÈ›i lămurit, Da, domnule, m-am lămurit, Ar trebui să È™tiÈ›i, de asemenea, că e un principiu de onoare al Centrului să nu se accepte presiuni sau interferenÈ›e ale unor terÈ›i în activitatea comercială, È™i cu atît mai puÈ›in din partea angajaÈ›ilor, N-a fost vorba de presiuni, domnule, Dar a fost o interferență, îmi cer scuze. Altă pauză, Ce-o să-mi mai spună acum, se întrebă olarul, îngrijorat. Nu va întîrzia s-o afle. Șeful deschise un registru, îl răsfoi, consultă o pagină, alta, apoi adună cifre pe un calculator de buzunar, în fine spuse, Mai avem în magazie, fără posibilitate de vînzare, nici măcar la preÈ› de sold, chiar sub cît ne-au costat, o mare cantitate de articole de la olăria dumneavoastră, obiecte de toate tipurile care ocupă un spaÈ›iu de care avem nevoie, iată de ce mă văd obligat să vă invit să procedaÈ›i la retragerea lor în termen de maximum două săptămîni, voiam să vă telefonez mîine ca să vă informez, Va trebui să fac nici nu-mi închipui cîte drumuri, furgoneta e mică, Cu o încărcătură pe zi veÈ›i rezolva problema, Și cui îi voi vinde acum vasele mele, întrebă olarul, pierit, Problema e a dumneavoastră, nu a mea, Am, cel puÈ›in, permisiunea să negociez cu comercianÈ›ii din oraÈ™, Contractul nostru este anulat, puteÈ›i face afaceri cu cine doriÈ›i, Dacă va merita efortul, Dacă va merita efortul, afară, criza e gravă, pe lîngă asta, È™eful de departament tăcu, luă desenele È™i le strînse, apoi le trecu încet prin faÈ›a ochilor, unul cîte unul, le privea cu o atenÈ›ie care părea sinceră, de parcă le vedea întîia oară. Cipriano Algor nu poate întreba, Pe lîngă asta, ce anume, trebuie să aÈ™tepte, să-È™i ascundă neliniÈ™tea, în fond, È™eful de departament hotăra regulile partidei, iar aici se joacă un joc inegal, în care cărÈ›ile au ajuns toate de aceeaÈ™i parte È™i, dacă e nevoie, culorile își vor schimba valoarea în funcÈ›ie de voinÈ›a celui care are mîna, caz în care regele va putea să valoreze mai mult decît asul È™i mai puÈ›in decît dama, sau valetul cît doiarul, È™i acesta mai mult decît toată casa regală, deÈ™i trebuie recunoscut, deÈ™i nu È™tim la ce poate servi că, fiind È™ase păpuÈ™ile prezentate, olarul are la fix un avantaj numeric. Șeful de departament adună desenele, le puse deoparte cu un gest absent, È™i, după ce se mai uită o dată în registru, își termină fraza, Pe lîngă asta, vreau să spun pe lîngă situaÈ›ia catastrofală în care se află comerÈ›ul tradiÈ›ional, cîtuÈ™i de puÈ›in propice articolelor pe care timpul È™i schimbările de gust le-au discreditat, olăriei i se va interzice să facă negoÈ› în afară în cazul în care Centrul va comanda produsele pe care le propuneÈ›i în acest moment, VreÈ›i să spuneÈ›i, domnule, că nu ne vom putea vinde păpuÈ™ile comercianÈ›ilor din oraÈ™, înÈ›elegeÈ›i bine, dar nu înÈ›elegeÈ›i totul, Nu pricep unde vreÈ›i să ajungeÈ›i, Nu numai că nu le veÈ›i putea vinde păpuÈ™ile, dar nu veÈ›i avea voie să le vindeÈ›i nici unul dintre celelalte produse ale olăriei, chiar admițînd absurda ipoteză că v-ar fi comandate, înÈ›eleg, din momentul în care aÈ™ fi din nou acceptat ca furnizor al Centrului, nu mai pot fi furnizorul altcuiva, Exact, de altfel nu e cazul să fiÈ›i surprins, astea au fost mereu regulile, TotuÈ™i, domnule, într-o situaÈ›ie ca acum, cînd anumite produse nu mai interesează Centrul, ar fi just să i se dea furnizorului libertatea de a-È™i căuta alÈ›i cumpărători, Sîntem pe terenul faptelor comerciale, domnule Algor, teoriile care nu sînt în slujba faptelor È™i nu le consolidează nu contează pentru Centru, acum daÈ›i-mi voie să vă spun că È™i noi avem competenÈ›a să elaborăm teorii, È™i pe unele le-am lansat aici, pe piață, adică, numai pe cele care au servit ca să omologheze È™i, la nevoie, să absolve faptele cînd ele s-au purtat urît. Cipriano Algor își spuse că nu trebuia să-i răspundă sfidător. TentaÈ›ia de a se lua la trîntă verbală cu È™eful de departament, eu afirm, tu negi, eu protestez, tu conteÈ™ti, nu duce la nimic bun, nu È™tii niciodată cînd un cuvînt rău interpretat poate avea ca dezastruoasă consecință distrugerea celei mai subtile È™i mai elaborate dialectici a persuasiunii, vechea înÈ›elepciune spunea, cu stăpînul tău nu te joci, el mănîncă fructele coapte È™i È›ie È›i le dă pe cele verzi. Șeful de departament îl privi surîzînd uÈ™or È™i adăugă, Adevărul e că nu È™tiu de ce vă spun lucrurile astea, Sincer vorbind, domnule, È™i pe mine mă miră, eu nu sînt decît un simplu olar, puÈ›inul pe care-1 am de vînzare nu merită să vă pierdeÈ›i vremea cu mine È™i să mă onoraÈ›i cu reflecÈ›iile dumneavoastră, răspunse Cipriano Algor, dar imediat își muÈ™că limba, tocmai se hotărîse că nu va mai arunca aÈ™chii în focul unei conversaÈ›ii evident încordate, È™i iată-1 din nou lansat într-o provocare, nu doar directă, ci È™i inoportună, încercînd să evite răspunsul acid de care se temea, se ridică È™i spuse, Vă cer iertare pentru timpul pe care vi l-am răpit, domnule, vă las desenele să le apreciaÈ›i, doar dacă nu, Dacă nu, Dacă nu cumva aÈ›i luat o decizie, Ce decizie, Nu È™tiu, domnule, nu vă ghicesc gîndurile, Decizia de a nu comanda păpuÈ™ile, de exemplu, întrebă È™eful de departament, Da, domnule, răspunse olarul fără să-È™i întoarcă privirea, în timp ce se acuza în gînd de prostie È™i imprudență, N-am luat încă nici o decizie, Pot să vă întreb dacă o să dureze mult, È™tiÈ›i, situaÈ›ia în care ne aflăm, Voi fi rapid, i-o tăie È™eful, poate veÈ›i fi anunÈ›at mîine, Mîine, Da, mîine, nu vreau să spuneÈ›i că Centrul nu v-a dat o ultimă È™ansă, Cred că pot deduce din ce aud că decizia va fi pozitivă, E posibil, asta e tot ce vă pot spune în acest moment, MulÈ›umesc, domnule, Deocamdată nu aveÈ›i motive să-mi mulÈ›umiÈ›i, Vă mulÈ›umesc pentru speranÈ›a pe care mi-aÈ›i dăruit-o, nu e puÈ›in lucru, în speranță nu poÈ›i avea încredere, Sînt de acord, dar ce putem face, trebuie să ne agățăm de ceva în clipele grele, La revedere, domnule Cipriano Algor, La revedere, domnule. Olarul puse mîna pe clanÈ›a uÈ™ii, era pe punctul de a ieÈ™i, însă È™eful de departament mai avea ceva de spus, StabiliÈ›i cu subÈ™eful, cel care v-a trimis înăuntru, planul de retragere pentru vasele dumneavoastră, amintiÈ›i-vă că n-aveÈ›i decît două săptămîni ca să le luaÈ›i pe toate, pînă la ultima farfurie, Da, domnule. Această expresie, plan de retragere, nu dă bine în gura unui civil, sună mai degrabă a operaÈ›ie militară decît a rutinieră înapoiere de mărfuri È™i, aplicată literal la poziÈ›iile relative ale unității Centru È™i ale unității olărie, poate însemna fie o providenÈ›ială retragere tactică în scopul regrupării forÈ›elor dispersate pentru ca apoi, la momentul oportun, adică, odată cu aprobarea producerii păpuÈ™ilor, să se reia atacul, fie, dimpotrivă, poate însemna sfîrÈ™itul, înfrîngerea pe toată linia, debandada, fuga care încotro. Cipriano Algor îl auzea pe subÈ™ef spunîndu-i sacadat È™i fără să-È™i întoarcă ochii spre el, In fiecare zi, la patru după-amiază, va trebui să vă descurcaÈ›i singur sau să aduceÈ›i ajutoare, personalul de aici nu vă poate fi pus la dispoziÈ›ie nici măcar contra cost, È™i se întreba dacă merită să îndure asemenea ruÈ™ine, să fie tratat ca un idiot, un nimeni, pe deasupra trebuind să recunoască că aveau dreptatea de partea lor, pentru Centru nu contează niÈ™te rudimentare farfurii de ceramică sau niÈ™te ridicole păpuÈ™i făcînd pe infirmierele, eschimoÈ™ii È™i asirienii cu barbă, nici o importanță, nimic, zero, Asta sîntem pentru ei, zero. Se aÈ™eză în sfîrÈ™it în furgonetă, se uită la ceas, mai avea de aÈ™teptat aproape o oră pînă să-È™i ia ginerele, îi trecu prin minte ideea de a intra în Centru, de multă vreme n-a mai deschis uÈ™ile pentru public, fie pentru a se uita, fie pentru a cumpăra, Marcal face mereu cumpărăturile din pricina reducerilor la care are dreptul ca angajat, È™i a intra doar ca să se uite nu este, să ni se ierte redundanÈ›a, bine văzut, cine se plimbă înăuntru cu mîinile goale poate fi sigur că va deveni curînd obiectul atenÈ›iei speciale a gardienilor, se poate chiar imagina comica situaÈ›ie în care propriul lui ginere îl va interpela, Tată, ce faci aici, nu cumperi nimic, iar el va răspunde, Mă duc la sectorul de vase să văd dacă mai au expusă vreo piesă de la olăria Algor, să întreb cît costă vasul decorat cu bucățele de marmură incrustate, să spun Da, domnule, nu mai sînt mulÈ›i meÈ™teri în stare să execute un asemenea urcior, cu un finisaj atît de fin lucrat, poate că responsabilul de sector, stimulat de opinia priceputului specialist, va recomanda departamentului de achiziÈ›ii să cumpere urgent o sută de urcioare, din acelea cu bucățele de marmură, în acest caz, nu va mai trebui să ne aruncăm în aventuri cu măscărici, bufoni È™i mandarini, care nu È™tim unde ne vor duce. Cipriano Algor nu trebui să-È™i spună, Nu merg, de săptămîni de zile o spune fiicei È™i ginerelui, o dată e de ajuns. Era cufundat în aceste cugetări inutile, cu capul sprijinit de volan, cînd se apropie gardianul care veghea ieÈ™irea din subteran, spunîndu-i, Dacă v-aÈ›i rezolvat problemele, vă rog să plecaÈ›i, aici nu e garaj. Olarul spuse, Știu, porni motorul È™i plecă fără nici o vorbă. Gardianul notă numărul furgonetei pe o hîrtie, n-ar avea nevoie s-o facă, îl È™tie aproape din prima zi cînd a devenit gardian în această subterană, totuÈ™i îl notă ostentativ pentru că nu-i plăcuse acel sec Știu, oamenii, mai ales dacă sînt gardieni, trebuie trataÈ›i cu respect È™i consideraÈ›ie, nu li se răspunde Știu aÈ™a pur È™i simplu, bătrînul ar fi trebuit să spună, Da, domnule, cuvinte simpatice È™i obediente, potrivite în orice situaÈ›ie, adevărul e că gardianul, mai mult decît iritat, e deconcertat, se gîndeÈ™te că nici el n-ar fi trebuit să spună, Aici nu e garaj, È™i pe un ton dispreÈ›uitor de parcă ar fi regele lumii, cînd nu e nici măcar al subteranei murdare unde își petrece zilele. Tăie numărul È™i se întoarse la post. Cipriano Algor căută o stradă liniÈ™tită unde să-È™i treacă timpul pînă va merge să-È™i aÈ™tepte ginerele la poarta serviciilor de siguranță. Parcă furgoneta la un colÈ› de unde se zărea, la o distanță de trei întinse cvartale, o parte dintr-una din uriaÈ™ele faÈ›ade ale Centrului, cea care corespunde zonei locuite. Cu excepÈ›ia uÈ™ilor care se deschid în exterior, pe nici un alt perete nu se văd deschizături, sînt ziduri impenetrabile pe care panourile suspendate care promit siguranță nu pot fi învinovățite că iau lumina È™i fură aerul celor care trăiesc înăuntru. Spre deosebire de faÈ›adele netede, partea de dincoace este ciuruită de ferestre, sute È™i sute de ferestre, mii de ferestre, închise permanent din cauza condiÈ›ionării atmosferei din interior. Se È™tie că atunci cînd ignorăm înălÈ›imea exactă a unui edificiu, dar vrem să dăm o idee aproximativă despre mărimea lui, spunem că are un anumit număr de etaje, două, sau cinci, sau cincisprezece, sau douăzeci, sau treizeci È™i aÈ™a mai departe, mai mult sau mai puÈ›in, de la unu la infinit. Edificiul Centrului nu e nici atît de mic nici atît de mare, se mulÈ›umeÈ™te cu patruzeci È™i opt de etaje deasupra nivelului străzii È™i cu zece etaje sub ea. Acum, de vreme ce, staÈ›ionînd aici furgoneta lui Cipriano Algor, ne-am apucat să ponderăm cîteva numere care specifică volumul Centrului, să spunem că lățimea faÈ›adelor mai mici e de aproximativ o sută cincizeci de metri, iar a celor mai mari cu puÈ›in peste trei sute cincizeci, fără să punem deocamdată la socoteală prelungirea construcÈ›iei la care s-a făcut o detaliată aluzie la începutul acestei relatări. Mergînd mai departe cu calculele È™i luînd ca medie înălÈ›imea de trei metri pentru fiecare etaj, în care se include grosimea planÈ™eelor care le separă, vom afla, socotind È™i cele zece niveluri subterane, o înălÈ›ime totală de o sută È™aptezeci È™i patru de metri. Dacă înmulÈ›im acest număr cu cei o sută cincizeci de metri lățime È™i cu cei trei sute cincizeci de metri lungime, vom obÈ›ine ca rezultat, exceptînd greÈ™eala, omisiunea sau confuzia, un volum de nouă milioane o sută treizeci È™i cinci de mii de metri cubi, cu o palmă în plus sau în minus, cu un punct în plus, o virgulă în minus. Centrul, toÈ›i recunosc cu uimire, e într-adevăr mare. Și aici, bombăni Cipriano Algor printre dinÈ›i, vrea ginerele meu să vin să trăiesc, în dosul unei ferestre care nu se poate deschide, cică pentru a nu altera stabilitatea termică a aerului condiÈ›ionat, dar adevărul e altul, oamenii se pot sinucide, dacă vor, dar nu aruncîndu-se în stradă de la o sută de metri înălÈ›ime, disperarea ar bate prea tare la ochi È™i ar trezi curiozitatea morbidă a trecătorilor, care pe dată ar vrea să afle de ce. Cipriano Algor a mai spus, nu o dată, ci de multe ori că nu va accepta niciodată să vină să locuiască în Centru, nu va renunÈ›a la olăria care a aparÈ›inut tatălui È™i bunicului său, È™i pînă È™i singura lui fiică, Marta, care, sărmana, n-are altă alegere decît să-È™i însoÈ›ească bărbatul cînd va fi promovat gardian rezident, a înÈ›eles acum două trei zile, cu o lăudabilă sinceritate, că hotărîrea finală doar tatăl poate s-o ia, fără să fie forÈ›at de insistenÈ›ele È™i presiunile unor terÈ›e persoane, chiar justificate de iubirea filială sau de acea milă înlăcrimată pe care bătrînii, chiar dacă o resping, o trezesc în sufletul oamenilor cumsecade. Nu merg, nu merg È™i gata, nici dacă mă omoară, bombăni olarul, conÈ™tient totuÈ™i că aceste cuvinte, tocmai pentru că par atît de categorice, definitive, ar putea arăta o convingere pe care, de fapt, n-o simte, ascunzînd o slăbiciune interioară, ca o zgîrietură încă invizibilă pe peretele mai subÈ›ire al unui urcior. Evident acesta a fost motivul, dacă tot am vorbit din nou de urcioare, pentru care Isaura Estudiosa s-a întors în mintea lui Cipriano Algor, cum s-a întîmplat, însă calea urmată de acest gînd sau raÈ›ionament, dacă de raÈ›iune e vorba, dacă n-a fost doar lumina unui fulger instantaneu, 1-a împins spre o concluzie destul de jenantă, formulată într-un murmur visător, AÈ™a n-ar mai trebui să vin la Centru. Gestul contrariat al lui Cipriano Algor, îndată ce pronunță aceste cuvinte, nu ne dă voie să întoarcem spatele evidenÈ›ei că olarul, în ciuda plăcerii de a se gîndi la Isaura Estudiosa pe care am observat-o la el, nu poate să evite o miÈ™care de umoare care pare c-o neagă. Să pierdem timpul explicînd de ce-i place e aproape inutil, în viață există lucruri care se definesc singure, un anumit bărbat, o anumită femeie, un anumit cuvînt, un anumit moment, ar fi fost suficient s-o spunem astfel pentru ca toată lumea să priceapă despre ce era vorba, dar sînt È™i alte lucruri, care pot fi acelaÈ™i bărbat È™i aceeaÈ™i femeie, acelaÈ™i cuvînt È™i acelaÈ™i moment, care, privite dintr-un unghi diferit, sub o lumină diferită, pot stîrni îndoieli È™i perplexități, semne neliniÈ™titoare, o insolită palpitaÈ›ie, de aceea lui Cipriano Algor îi pieri brusc plăcerea de a se gîndi la Isaura Estudiosa, vina a avut-o fraza, AÈ™a n-ar mai trebui să vin la Centru, de parcă ar fi spus, Dacă mă însor cu ea, ar avea cine să aibă grijă de mine, din nou se demonstrează ce nu mai are nevoie de demonstraÈ›ie, cel mai greu pentru un bărbat e să-È™i recunoască slăbiciunile È™i să le mărturisească. Mai ales cînd acestea se manifestă în afara anotimpului potrivit, ca un fruct pe care creanga abia îl È›ine pentru că a apărut prea tîrziu. Cipriano Algor oftă, apoi se uită la ceas. Era timpul să meargă să-È™i ia ginerele de la uÈ™a serviciilor de siguranță. Cîinelui Găsit nu-i plăcu de Marcal. Erau atîtea de vorbit, atîtea noutățile, atîtea suiÈ™urile È™i cobo-rîșurile curajului È™i speranÈ›ei, trăite în aceste zile, că lui Cipriano Algor nu-i trecu prin minte, pe drumul dintre Centru È™i olărie, să-i pomenească ginerelui despre misterioasa apariÈ›ie a cîinelui, cu singularul lui comportament. Ne cere, totuÈ™i, dragostea de adevăr, înviorată de scrupulele naratorului, să menÈ›ionăm o unică È™i rapidă apariÈ›ie a inopinatului episod în memoria selectivă a olarului, care, totuÈ™i, n-a reuÈ™it să prindă glas pentru că Marcal, cu un ton plin de îndreptățit reproÈ™, a întrerupt relatarea socrului ca să-1 întrebe de ce naiba nici el nici Marta nu se gîndiseră să-1 înÈ™tiinÈ›eze despre ce se întîmpla acasă, ideea păpuÈ™ilor, desenele, experienÈ›ele de modelaj, Parcă nici nu exist pentru voi, comentă el cu amărăciune. Prins cu ocaua mică, Cipriano Algor încropi o explicaÈ›ie în care se amestecau nervozitatea È™i concentrarea proprie oricărei creaÈ›ii artistice cu lipsa de amabilitate cu care santinela de serviciu la telefon obiÈ™nuia să le răspundă rudelor gardienilor care locuiau în afara Centrului È™i, în sfîrÈ™it, cu cîteva cuvinte decorative, grăbite, menite să umple È™i să încheie discursul. Din fericire, trecerea pe lîngă camionul incendiat abătu atenÈ›ia de la un diferend gata-gata să devină o ceartă de familie, care, s-o spunem, nu va trece de o simplă ameninÈ›are, deÈ™i Marcal Gacho are intenÈ›ia să reia subiectul cînd va fi singur cu nevasta, în dormitor È™i cu uÈ™a închisă. Cu o uÈ™urare vizibilă, Cipriano Algor lăsă deoparte păpuÈ™ile de lut ca să-È™i expună bănuielile iscate de incendiu, poziÈ›ie pe care Marcal, încă enervat de desconsideraÈ›ia căreia îi căzuse victimă, o negă cu o anume bruscheÈ›e în numele deontologiei, a conÈ™tiinÈ›ei etice È™i a procedeelor curate care, prin definiÈ›ie, au distins întotdeauna forÈ›ele armate, în general, È™i autoritățile administrative È™i poliÈ›ieneÈ™ti, în particular. Cipriano Algor strînse din umeri, VorbeÈ™ti aÈ™a pentru că eÈ™ti gardian al Centrului, dacă erai civil ca mine, vedeai altfel lucrurile, Faptul că sînt gardian al Centrului n-a făcut din mine un poliÈ›ist sau un militar, răspunse Marcal sec, Nu, dar eÈ™ti pe aproape, la graniță, Acum ai obligaÈ›ia să-mi spui dacă È›i-e ruÈ™ine că un gardian al Centrului se află aici, lîngă dumneata, în furgo-neta dumitale, respirînd acelaÈ™i aer. Olarul nu răspunse imediat, regreta că cedase din nou stupidei È™i gratuitei tentaÈ›ii de a-È™i înÈ›epa ginerele, De ce fac eu aÈ™a ceva, se întrebă, deÈ™i È™tia prea bine răspunsul, acest bărbat, acest Marcal Gacho voia să-i ia fata, de fapt i-o È™i luase însurîndu-se cu ea, să i-o ia definitiv, Chiar dacă, obosit să tot spun nu, o să merg pînă la urmă cu ei să trăiesc în Centru, își spuse. Apoi, vorbind rar, ca È™i cum trebuia să tragă fiecare cuvînt după el, spuse, Iartă-mă, n-am vrut să te jignesc, n-am vrut să fiu rău cu tine, uneori nu mă pot opri, pare mai puternic decît mine, È™i n-are rost să mă întrebi de ce, nu È›i-aÈ™ răspunde, ori È›i-aÈ™ spune minciuni, dar există motive, dacă vom căuta, vom găsi întotdeauna, motive pentru a explica ceva n-au lipsit niciodată, chiar nefiind cele corecte, sînt vremurile care se schimbă, sînt bătrînii care îmbătrînesc o zi în fiecare ceas, munca nu mai e ce era, È™i noi care nu putem fi decît ce-am fost, deodată ne dăm seama că lumea nu mai are nevoie de noi, dacă a avut vreodată, dar credinÈ›a că eram necesari părea destul, părea suficient, È™i, într-un anume fel, era veÈ™nică cît timp ne È›inea viaÈ›a, asta e veÈ™nicia, nimic altceva. Marcal nu vorbi, doar își aÈ™eză mîna stingă peste mîna dreaptă a socrului, care È›inea volanul. Cipriano Algor înghiÈ›i în sec, se uită la mîna care, blîndă, dar fermă, părea că vrea să i-o protejeze pe a lui, oblica cicatrice răsucită care-i dilacera adînc pielea, ultima urmă a unei arsuri brutale care nu se È™tie din ce uimitor noroc nu pătrunsese pînă la venele subiacente. Fără experiență, nepriceput, Marcal încercase să ajute la alimentarea cuptorului, să-i facă o impresie bună fetei pe care o curta de numai cîteva săptămîni, ca È™i tatălui ei, să-i arate că e un bărbat în toată firea, cînd, în realitate, de abia ieÈ™ise din adolescență È™i singurul lucru din viață È™i din lume despre care își închipuia că È™tie tot ce era de È™tiut era că e îndrăgostit de fata olarului. Cel care a cunoscut vreodată asemenea certitudini își va imagina cu uÈ™urință cu cît entuziasm tîra după el, creangă după creangă, lemnele din È™opron, împingîndu-le apoi în flăcări, ce răsplată supremă i se păreau, în acele momente, surpriza încîntată a Martei, zîmbetul binevoitor al mamei ei, privirea serioasă È™i rezervat aprobatoare a tatălui. Și deodată, fără să se înÈ›eleagă vreodată de ce, considerînd că în memoria olarilor nu se păstra amintirea nici unei întîmplări asemănătoare, o flacără subÈ›ire, rapidă È™i sinuoasă ca limba unei cobre, țîșni È™uierînd din gura vetrei È™i muÈ™că cu cruzime mîna băiatului, apropiată, inocentă, neÈ™tiutoare. Atunci s-a născut surda antipatie pe care familia Gacho a început s-o nutrească față de Algori, nu doar incalificabil de neatenÈ›i È™i de iresponsabili, ci È™i, conform inflexibilei lor judecăți, neruÈ™inat de profitori, pentru că se folosiseră de sentimentele unui tînăr naiv ca să-1 pună să lucreze pe gratis. Satele îndepărtate de civilizaÈ›ie nu sînt singurele unde apendicele cerebrale umane se arată în stare de a genera asemenea idei. Marta îngriji în mod repetat mîna lui Marcal, de multe ori îl consolă È™i-i răcori rana cu răsuflarea ei, È™i atît au perseverat amîndoi încît peste ani s-au căsătorit, totuÈ™i familiile nu s-au apropiat. Acum iubirea lor pare adormită, ce se poate face, pare un efect natural al timpului È™i al neliniÈ™tilor vieÈ›ii, dar, dacă înÈ›elepciunea veche încă mai e bună la ceva, dacă mai poate fi de vreo utilitate ignoranÈ›ei moderne, să amintim împreună cu ea, discret, ca să nu rîdeÈ›i de noi, că atîta timp cît va exista viață, va exista speranță. Da, e adevărat, oricît de groÈ™i È™i de negri ar fi norii deasupra capului nostru, cerul, acolo sus, va fi mereu albastru, dar ploaia, grindina È™i fulgerele vin mereu în jos, omul nu È™tie ce să gîndească atunci cînd trebuie să se înÈ›eleagă cu È™tiinÈ›e din acestea. Mîna lui Marcal s-a retras, aÈ™a e obiceiul între bărbaÈ›i, demonstraÈ›iile de afecÈ›iune, ca să fie virile, trebuie să fie rapide, instantanee, unii afirmă că e din pricina pudorii masculine, aÈ™a o fi, dar să recunoaÈ™tem că È™i mai bărbat, în accepÈ›iunea completă a cuvîntului, s-ar fi arătat Cipriano Algor, È™i desigur nu mai puÈ›in viril, oprind furgoneta ca să-È™i îmbrățiÈ™eze pe loc ginerele È™i să-i mulÈ›umească pentru gest chiar acolo cu singurele cuvinte meritate, IÈ›i mulÈ›umesc că È›i-ai pus mîna pe mîna mea, asta trebuia să spună, È™i nu să profite acum de seriozitatea momentului ca să se plîngă de ultimatumul impus de È™eful departamentului de achiziÈ›ii, închipuieÈ™te-È›i, mi-a dat cincisprezece zile ca să retrag toate vasele, Cincisprezece zile, E adevărat, cincisprezece zile, È™i fără nici un ajutor, îmi pare rău că nu-È›i pot fi de folos, Sigur că nu poÈ›i, n-ai timp È™i nici n-ar fi bine pentru cariera ta să fii văzut în chip de hamal, mai rău e că nu È™tiu cum să scap de niÈ™te cioburi pe care nu le vrea nimeni, Poate că vei reuÈ™i să vinzi vreun vas, Pentru vînzare ne ajung vasele pe care le avem în olărie, în cazul ăsta, pare într-adevăr complicat, O să mai văd, poate le las pe undeva, pe drum, N-o să-È›i dea voie poliÈ›ia, Dacă rabla asta, în loc de furgoneta, era un camion care-È™i ridică lada, ar fi fost foarte simplu, un buton electric È™i gata, în mai puÈ›in de un minut, ar ajunge totul în È™anÈ›, Ai scăpa o dată sau de două ori de poliÈ›ia rutieră, dar pînă la urmă tot te-ar prinde în flagrant, Altă soluÈ›ie ar fi să găsesc o groapă pe cîmp, nu trebuie să fie prea adîncă, È™i să pun totul în ea, imaginează-È›i ce nostim ar fi să asistăm, peste o mie sau două mii de ani, la dezbaterile arheologilor È™i antropologilor despre originea È™i motivele prezenÈ›ei unei cantități atît de mari de vase, căni È™i oale de lut, È™i despre problematica lor utilitate, într-un loc nelocuit ca ăsta, Acum e nelocuit, peste o mie sau două mii de ani nu e deloc imposibil că oraÈ™ul va ajunge unde ne aflăm în acest moment, observă Marcal. Făcu o pauză, ca È™i cum vorbele pe care le pronunÈ›ase îi cereau să reflecteze iar la ele, È™i, cu tonul perplex al celui care, fără să priceapă cum, a ajuns la o concluzie logic impecabilă, adăugă, Sau Centrul. Or, È™tiind noi că, în viaÈ›a acestui socru È™i a acestui ginere, supărătoarea chestiune a Centrului nu e cîtuÈ™i de puÈ›in paÈ™nică, e de mirare că neaÈ™teptata aluzie a gardianului intern Marcal Gacho n-a avut urmări, că periculoasa propoziÈ›ie Sau Centrul n-a declanÈ™at imediat o nouă discuÈ›ie, repetîndu-se toate neînÈ›elegerile cunoscute È™i acelaÈ™i È™ir de reproÈ™uri surde sau explicite. Motivul pentru care au tăcut amîndoi, presupunînd că cel care, ca noi, observă din afară are posibilitatea să dezvăluie ceea ce, cu toată probabilitatea, nici pentru ei nu e clar, trebuie să fi fost faptul că vorbele respective au constituit în gura lui Marcal, luînd în considerare mai ales contextul în care au fost rostite, o noutate absolută. Se va spune că nu e aÈ™a, că, dimpotrivă, admițînd posibilitatea că Centrul va face să dispară în viitor, printr-o absorbÈ›ie teritorială de neoprit, cîmpurile pe care furgoneta le traversează acum, gardianul intern Marcal Gacho a subliniat, în nume propriu, È™i a aplaudat în forul său interior, puterea expansivă, în spaÈ›iu È™i în timp, a întreprinderii care îi plăteÈ™te modestele servicii. Interpretarea ar fi valabilă È™i ar pune definitiv punct chestiunii dacă n-ar fi fost pauza aproape imperceptibilă, dacă acea clipă de suspendare aparentă a gîndirii n-ar corespunde, să ni se permită îndrăzneala presupunerii, apariÈ›iei cuiva în stare pur È™i simplu să gîndească altfel. Dacă a fost aÈ™a, este uÈ™or de înÈ›eles că Marcal Gacho n-a putut avansa imediat pe drumul deschis în faÈ›a lui, odată ce acest drum era menit unui om care nu era el. Cît despre olar, el a trăit destul ca să È™tie că cel mai bun mod de a ucide o roză e s-o deschizi cu forÈ›a cînd încă mai este o mică promisiune în boboc. Păstră aÈ™adar în memorie cuvintele ginerelui È™i se prefăcu că n-a înÈ›eles adevăratul lor sens. N-au mai vorbit pînă au intrat în aÈ™ezare. Ca de obicei cînd își aducea ginerele de la Centru, Cipriano Algor opri la uÈ™a nesuferiÈ›ilor de cumetri, doar cît să intre Marcal, să-È™i îmbrățiÈ™eze mama È™i tatăl, dacă erau acasă, să întrebe ce-au mai făcut de ultima oară, È™i să iasă spunînd, Mîine vom vorbi mai pe îndelete. De obicei, erau de ajuns È™i prisoseau cinci minute pentru îndeplinirea rutinei sentimentelor filiale, restul de expansiune È™i conversaÈ›ia substanÈ›ială rămîneau pe a doua zi, uneori prînzeau, alteori nu, dar aproape întotdeauna fără Marta. Astăzi, totuÈ™i, cinci minute n-au fost suficiente, nici zece, È™i au trecut aproape douăzeci pînă la întoarcerea lui Marcal. Urcă repede în furgoneta È™i trînti uÈ™a. Avea un chip serios, aproape sumbru, cu o expresie încruntată de adult pe care tinereÈ›ea trăsăturilor lui nu era pregătită s-o susÈ›ină. Ai stat mult azi, s-a întîmplat ceva, e vreo problemă în familie, întrebă socrul, atent, Nu, nu e nimic grav, scuză-mă că te-am făcut să aÈ™tepÈ›i, EÈ™ti supărat, Nu e nimic grav, È›i-am spus, nu-È›i face griji. Erau aproape de casă, furgoneta vira la stînga pentru a urca aleea care ducea la olărie, schimbînd viteza, Cipriano Algor își dădu seama că a trecut pe lîngă casa Isaurei Estudiosa fără să-È™i amintească de ea È™i, în această clipă, un cîine vine de sus, alergînd È™i lătrînd, e a doua surpriză pe care o are astăzi Marcal, sau a treia, dacă a doua a fost vizita la părinÈ›i. De unde a mai ieÈ™it È™i dinele ăsta, întrebă, A apărut aici acum cîteva zile È™i l-am lăsat să stea, e o lighioană simpatică, l-am botezat Găsit, deÈ™i, dacă ne gîndim bine, noi am fost cei găsiÈ›i, nu el. Cînd furgoneta a ajuns la capătul rampei È™i s-a oprit, mai multe lucruri s-au întîmplat simultan sau cu intervale minime de timp, Marta s-a ivit la uÈ™a bucătăriei, olarul È™i gardianul intern au coborît din maÈ™ină, Găsit a scheunat, Marta a venit spre Marcal, Marcal s-a îndreptat spre Marta, cîinele a scos un mîrîit răguÈ™it, soÈ›ul È™i-a îmbrățiÈ™at soÈ›ia, soÈ›ia È™i-a îmbrățiÈ™at soÈ›ul, s-au sărutat, cîinele s-a oprit din mîrîit È™i a atacat o gheată a lui Marcal, Marcal È™i-a scuturat piciorul, cîinele n-a dat drumul prăzii, Marta a strigat, Găsit, tatăl ei a strigat acelaÈ™i lucru, cîinele a dat drumul ghetei È™i a încercat să înÈ™face glezna, Marcal 1-a lovit intenÈ›ionat cu piciorul, dar fără prea mare violență, Marta a spus, Nu-1 bate, Marcal a protestat, El m-a muÈ™cat, Pentru că nu te cunoaÈ™te, Pe mine nu mă cunosc nici măcar cîinii, aceste cuvinte teribile au ieÈ™it din gura lui Marcal ca un geamăt, durere È™i vaiet insuportabile, Marta È™i-a pus mîinile pe umerii soÈ›ului, Să nu mai spui aÈ™a.ceva, sigur că el nu va mai repeta, nu e nevoie, sînt lucruri care, spuse o dată, rămîn pentru totdeauna, Marta le va auzi în minte pînă în ultima zi a vieÈ›ii, cît despre Cipriano Algor, dacă vrem să È™tim ce face în acest moment, răspunsul cel mai simplu e, Nimic, dacă n-ar fi revelatoarea circumstanță că È™i-a întors repede privirea la auzul vorbelor lui Marcal, totuÈ™i ceva a făcut. Cîinele se îndepărtase în direcÈ›ia cuÈ™tii, dar, la jumătatea drumului, s-a oprit, întor-cîndu-se să privească. Din cînd în cînd mai scotea cîte un mîrîit. Marta spuse, Nu È™tie ce sînt îmbrățișările, a crezut probabil că vrei să-mi faci rău, dar Cipriano Algor, ca să însenineze atmosfera, interveni cu o idee mai banală, S-ar putea È™i să nu-i placă uniformele, s-au mai văzut cazuri. Marcal nu răspunse, se miÈ™ca între conÈ™tiinÈ›a regretului de a fi rostit niÈ™te cuvinte ce vor rămîne pentru totdeauna ca o confesiune publică a unei supărări ascunse pînă în acest moment în adîncul sufletului său È™i instinctiva intuiÈ›ie că, lăsîndu-le să iasă în acest fel, însemna că e pe punctul de a părăsi un drum pentru a o lua pe altul, deÈ™i era încă devreme să È™tie în ce direcÈ›ie îl va purta. O sărută pe Marta pe frunte È™i spuse, Mă duc să-mi schimb hainele. Seara se lăsa repede, va fi noapte în mai puÈ›in de jumătate de oră. Cipriano Algor îi spuse fiicei lui, Am vorbit cu omul de la achiziÈ›ii, Din cauza prostiei cîinelui, aproape c-am uitat să te întreb cum a fost discuÈ›ia, A spus că poate mîine ne va da un răspuns, AÈ™a de repede, E greu de crezut, într-adevăr, dar e posibil să fie o decizie pozitivă, cel puÈ›in aÈ™a mi-a dat de înÈ›eles, Să sperăm că nu te înÈ™eli, Singura frumoasă fără cusur pe care o cunosc eÈ™ti tu, Ce te-a apucat, ce vrei să spui, După o veste bună, vine mereu una proastă, Și care e asta, Va trebui să retrag în două săptămîni vasele pe care le mai au în magazie, Merg cu tine să te ajut, Nici gînd, dacă Centrul face comanda, nu ne va ajunge timpul, vor trebui modelate păpuÈ™ile în forma lor finală, făcute mulajele, modelate, vopsite, va trebui umplut È™i golit cuptorul, mi-ar plăcea să predau prima comandă înainte să las goale rafturile magaziei, să nu-È™i schimbe cumva ideile, Și ce facem cu vasele, Nu-È›i face griji, am vorbit deja cu Marcal, le las undeva, în cîmp, într-o groapă, dacă vrea cineva n-are decît să le ia, Cu atîtea mutări, majoritatea se vor sparge, Foarte probabil. Cîinele veni È™i atinse cu botul mîna Martei, părea că cere să i se explice noua compoziÈ›ie a agregatului familial, cum se spunea pe vremuri. Marta îl certă, Să te văd cum te porÈ›i de acum înainte, între tine È™i bărbatul meu poÈ›i fi sigur că-mi aleg bărbatul. Ultima umbră a dudului negru se retrăgea încetul cu încetul începînd să se piardă în umbra mai adîncă a nopÈ›ii care se apropia. Cipriano Algor murmură, Trebuie să avem grijă cu Marcal, ce-a spus el adineauri a fost ca o lovitură de cuÈ›it, iar Marta răspunse, tot în È™oaptă, A fost o lovitură de cuÈ›it, a durut tare. Felinarul deasupra uÈ™ii se aprinse. Marcal Gacho apăru în prag, își schimbase uniforma cu o haină obiÈ™nuită, de umblat prin casă. Cîinele Găsit îl privi cu atenÈ›ie, cu capul ridicat, înainta cîțiva paÈ™i spre el, apoi se opri, în expectativă. Marcal se apropie, Facem pace, întrebă. Botul rece atinse uÈ™or cicatricea de pe mîna stingă, Facem pace. Olarul rosti, Uite că am avut dreptate, Găsitul nostru detestă uniformele, în viață, totul e uniformă, trupul e cu adevărat civil doar cînd e gol, răspunse Marcal, dar nu se mai simÈ›ea amărăciune în glasul lui. în timpul cinei au vorbit îndelung despre cum i-a venit Martei ideea să facă păpuÈ™i È™i despre îndoielile, temerile È™i speranÈ›ele care au agitat casa È™i olăria în ultimele zile È™i, trecînd la chestiuni practice, au calculat timpul necesar pentru fiecare fază de producÈ›ie, ca È™i respectivii factori de siguranță, totul fiind diferit de condiÈ›iile de producÈ›ie cu care erau obiÈ™nuiÈ›i, Totul depinde de numărul de păpuÈ™i care va fi comandat, sper să nu fie nici prea puÈ›ine nici prea multe, vom aÈ™tepta să vedem de unde bate vîntul, ca pe vremea cînd nu existau sere de plastic, comentă Cipriano Algor. După ce strînse masa, Marta îi arătă soÈ›ului ei schiÈ›ele pe care le făcuse, încercările, experienÈ›ele de culoare, vechea enciclopedie de unde copiase modelele, la prima vedere pare un efort neînsemnat pentru atîta agitaÈ›ie, dar trebuie să înÈ›elegem că, în circumnavigaÈ›iile vieÈ›ii, o briză blîndă pentru unii poate fi pentru alÈ›ii o furtună ucigătoare, totul depinde de pescajul corăbiilor È™i de starea pînzelor. în dormitor, cu uÈ™ile închise, Marcal își spuse din nou că nu merită să-i ceară socoteală Martei pentru că nu-1 informase despre ideea cu păpuÈ™ile, în primul rînd, pentru că valul supărării trecuse de cîteva ceasuri bune, luînd cu el ranchiuna È™i proasta dispoziÈ›ie, iar, în al doilea rînd, pentru că îl preocupau necazuri mult mai serioase decît sentimentul sau impresia că a fost jignit, Necazuri mai serioase È™i nu mai puÈ›in urgente. Cînd un bărbat se întoarce acasă È™i la nevastă, după o abstinență de zece zile, dacă e tînăr ca Marcal, sau, în caz că e bătrîn, dacă vîrsta n-a reuÈ™it încă să-i înfrîngă impulsul amoros, firesc este să-È™i satisfacă imediat simÈ›urile înfrigurate, lăsînd conversaÈ›ia pe mai tîrziu. Femeile, de obicei, nu sînt de acord. Nu e nici o grabă, dacă, dimpotrivă, Noaptea e a noastră, È™i cine spune noaptea spune după-amiaza sau ziua de mîine, femeia mai mult ca sigur va prefera ca actul amoros să înceapă printr-o conversaÈ›ie tihnită, odihnitoare, È™i depărtată pe cît posibil de ideea fixă care, zumzăind ca un titirez, se învîrte în capul bărbatului. Ca un urcior adînc care se umple treptat, femeia se apropie de bărbat încetul cu încetul sau, vorbind cu mai multă proprietate, îl face să se apropie de ea, pînă cînd nevoia unuia È™i nerăbdarea celuilalt, deja declarate, deja coincizînd, de neamînat, face să urce cîntînd valul unanim. Sînt totuÈ™i È™i excepÈ›ii precum Marcal care, oricît ar vrea s-o ducă în pat pe Marta, trebuie mai întîi să reverse grelele preocupări ce-1 apasă, È™i care nu sînt legate de Centru, nici de discuÈ›ia de pe drum cu socrul, ci de părinÈ›ii lui. TotuÈ™i, È™i de astă dată primul cuvînt va fi rostit de Marta, Este posibil să nu te recunoască cîinii, dar soÈ›ia te cunoaÈ™te, Marcal, Nu vreau să vorbesc despre asta, Trebuie să vorbim despre ce ne doare, Am fost stupid È™i nedrept, Să lăsăm deoparte stupid, pentru că nu eÈ™ti, să ne oprim la nedrept, Am recunoscut, Nici nedrept n-ai fost, Să nu complicăm lucrurile, Marta, te rog, ce-a fost a fost, Lucrurile care par să fi trecut sînt cele care nu trec niciodată, noi am fost nedrepÈ›i, Noi, cine, Eu È™i cu tata, mai ales eu, tata își are fiica măritată È™i se teme c-o va pierde, n-are nevoie de altă scuză, Dar tu, Eu n-am nici o scuză, De ce, Pentru că te iubesc, È™i cîteodată, de prea multe ori, dau impresia că uit, sau chiar uit, că datorez această iubire unui om concret, complet în fiinÈ›a care e, nu unei persoane care trebuie să se mulÈ›umească cu un sentiment pe jumătate difuz, care încetul cu încetul se împacă, de parcă ar fi un implacabil destin, cu propriul lui vid muritor, AÈ™a e căsătoria, aÈ™a trăiesc oamenii, îmi e destul să mă uit la părinÈ›ii mei, Mai am încă o vină, Te rog, opreÈ™te-te, Vreau să merg pînă la capăt, Marcal, acum merg pînă la capăt, Marta, te rog, Vrei să mă opresc pentru că ghiceÈ™ti ce vreau să spun, Te rog, Cînd ai spus că pe tine nu te cunosc nici cîinii, ai vrut să-i spui nevestei tale că ea, nu numai că nu te cunoaÈ™te, dar nici n-a făcut nimic ca să te cunoască, în sfîrÈ™it, aproape nimic, Nu e adevărat, tu mă cunoÈ™ti, nimeni nu mă cunoaÈ™te mai bine, Doar atît cît să înÈ›eleg sensul cuvintelor tale, dar n-am fost mai inteligentă decît tata, care È™i el le-a înÈ›eles imediat, Dintre noi doi, tu eÈ™ti adultul, eu nu sînt decît un copil, Poate că ai dreptate, cel puÈ›in îmi dai mie dreptate, minunata adultă care sînt, preaînÈ›eleapta nevastă a lui Marcal Gacho, n-a fost în stare să priceapă, deÈ™i ar trebui, ce înseamnă un om care are cinstea È™i simplitatea să spună despre el însuÈ™i că e doar un copil, Nu voi rămîne veÈ™nic un copil, Nu vei rămîne veÈ™nic un copil, de aceea, cît mai e vreme, va trebui să fac tot ce-mi stă în putință să te înÈ›eleg aÈ™a cum eÈ™ti, È™i să ajung probabil la concluzia că, la tine, a fi copil este, la urma urmei, un mod diferit de a fi adult, în ritmul ăsta nu voi mai È™ti cine sînt, Cipriano Algor È›i-ar spune că e unul dintre acele lucruri care ni se întîmplă de multe ori în viață, Cred că încep să mă înÈ›eleg cu tatăl tău, Nu-È›i imaginezi, ba îți imaginezi, cît de fericită mă faci. Marta luă mîinile lui Marcal È™i le sărută, apoi îl strînse la piept, Uneori, spuse, ar trebui să ne întoarcem la anumite gesturi de afecÈ›iune de pe vremuri, Ce È™tii tu de asta, n-ai trăit pe vremea reverenÈ›elor È™i sărutărilor de mîini, Citesc ce povestesc cărÈ›ile, e parcă aÈ™ fi acolo, oricum nu m-am gîndit la sărutări de mînă È™i la reverenÈ›e, Obiceiurile erau diferite, moduri de a simÈ›i È™i de a comunica care nu mai sînt ale noastre, Chiar dacă È›i se pare stranie comparaÈ›ia, pentru mine, gesturile sînt mai mult decît niÈ™te simple gesturi, sînt ca niÈ™te desene făcute de un trup pe altul. InvitaÈ›ia era explicită, dar Marcal s-a prefăcut că n-a înÈ›eles, deÈ™i È™tia că venise momentul s-o atragă pe Marta la sine, să-i mîngîie părul, s-o sărute încet pe față, pe pleoape, uÈ™or, ca È™i cum n-ar simÈ›i dorință, ca È™i cum ar fi cu mintea în altă parte, gravă greÈ™eală am face gîn-dind astfel, în asemenea ocazii dorinÈ›a pune complet stăpînire pe trup pentru a se servi de el, să ni se ierte analogia materialistă È™i utilitară, parcă ar fi vorba despre o unealtă cu utilizări multiple, la fel de pricepută să alunece ca È™i să are, la fel de puternică pentru a emite ca È™i pentru a recepÈ›iona, la fel de minuÈ›ioasă la numărat ca È™i la măsurat, la fel de activă la urcuÈ™ ca È™i la coborîș. Ce ai, întrebă Marta, brusc nehotărîtă, Nimic important, cîteva mici supărări, Probleme la lucru, Nu, Atunci, După ce că timpul pe care-1 petrecem împreună e atît de scurt, se mai È™i bagă în viaÈ›a noastră, Nu trăim într-un glob de sticlă, Am trecut pe la părinÈ›ii mei, Vreun accident, vreo complicaÈ›ie. Marcal făcu semn că nu È™i continuă, La început s-au arătat foarte interesaÈ›i să afle cam cînd aÈ™tept să fiu promovat ca gardian rezident, È™i eu am răspuns că nu È™tiu, nici măcar nu sînt sigur c-o să se întîmple, EÈ™ti aproape sigur, Da, aproape sigur, dar pînă cînd nu văd, Nu crezi, È™i apoi, S-au mai învîrtit puÈ›in în jurul cozii È™i eu nu înÈ›elegeam unde vor să ajungă, după aceea, mi-au comunicat, în sfîrÈ™it, marea lor idee, Și care e marea idee, Nici mai mult nici mai puÈ›in decît că plănuiesc să-È™i vîndă casa È™i să vină să locuiască cu noi, Cu noi, unde, In Centru, Am auzit bine, părinÈ›ii tăi vor să locuiască în Centru, cu noi, Exact, Și tu ce le-ai spus, Le-am atras mai întîi atenÈ›ia că e deocamdată devreme să ne gîndim la asta, dar ei mi-au răspuns că o casă nu se vinde de pe o zi pe alta, că n-o s-o vîndă după ce ne instalăm, tu È™i cu mine, că se apucă să caute cumpărător, Și tu ce-ai spus, Crezînd că pun punct subiectului le-am spus că avem intenÈ›ia să-1 luăm pe tatăl tău ca să nu rămînă singur, mai ales că olăria trece printr-un moment de criză, Le-ai spus asta, Da, dar nu le-a păsat, puÈ›in a lipsit să nu se pună pe È›ipat, pe plîns, vorbesc de mama, desigur, tata nu e un sentimental, el a bombănit È™i a protestat, ce fel de fiu sînt eu care pun interesele unor oameni care nu sînt sînge din sîngele meu mai presus de nevoile propriilor mei progenitori, chiar aÈ™a au spus, progenitori, nu È™tiu de unde au pescuit cuvîntul, niciodată nu È™i-ar fi imaginat că vor auzi din gura mea că îi reneg pe cei cărora le datorez viaÈ›a, care m-au crescut È™i m-au educat, sigur că însurătoarea te îndepărtează, dar nu sînt dispuÈ™i să-mi suporte dispreÈ›ul, că, oricum, n-am de ce să-mi fac sînge rău, nu trebuie deocamdată să cerÈ™ească în stradă, dar să nu uit că remuÈ™carea vine întotdeauna È™i, dacă nu vine în timpul vieÈ›ii, vine după moarte, È™i e mai rău, È™i să nu dea Domnul să am copii să mă pedepsească pentru neomenia cu care mi-am tratat azi părinÈ›ii, Asta a fost fraza finală, Nu È™tiu dacă a fost fraza finală, am uitat probabil cîteva, croite după acelaÈ™i tipar, Trebuia să le explici că n-are rost să-È™i facă griji, È™tii bine că tata nu vrea să meargă să locuiască în Centru, Da, dar am preferat să n-o fac, De ce, Le dădeam un motiv să creadă c-au învins, Dacă insistă, n-ai ce face, Mă vor face să nu accept promovarea, trebuie doar să găsesc un motiv să conving Centrul, Mă îndoiesc că vei găsi. Stăteau pe pat, se puteau atinge, dar momentul mîn-gîierilor a trecut, în aparență e la fel de departe ca vremea sărutărilor de mîini È™i a reverenÈ›ei, sau chiar de acea clipă cînd două mîini de bărbat au fost sărutate, È™i pe dată strînse la pieptul femeii. Marcal spuse, Știu că nu e frumos pentru un fiu să facă o asemenea declaraÈ›ie, dar adevărul e că nu vreau să trăiesc cu părinÈ›ii mei, De ce, Nu ne-am înÈ›eles niciodată, nici eu pe ei, nici ei pe mine, Sînt părinÈ›ii tăi, Da, sînt părinÈ›ii mei, într-o noapte s-au culcat È™i le-a venit cheful, aÈ™a m-am născut, cînd eram mic îmi amintesc că i-am auzit comentînd, de parcă se amuzau povestind o anecdotă grozavă, că el, în momentul respectiv, era beat, Cu vin sau fără vin aÈ™a ne naÈ™tem cu toÈ›ii, Recunosc că e o exagerare, dar mi se pare respingător că tatăl meu a fost beat cînd m-a zămislit, e ca È™i cum aÈ™ fi fiul altui bărbat, ca È™i cum cel care, într-adevăr, ar fi trebuit să fie tatăl meu n-a putut fi, ca È™i cum locul lui a fost luat de altul, de cel pe care azi l-am auzit spunînd că speră să fiu pedepsit de copiii mei, Nu s-a exprimat exact aÈ™a, Dar exact aÈ™a a gîndit. Marta luă mîna stîngă a lui Marcal, o strînse în palme, È™i È™opti, ToÈ›i taÈ›ii au fost odată fii, mulÈ›i fii devin taÈ›i, însă unii au uitat ce-au fost, iar celorlalÈ›i n-are cine să le explice ce vor fi, Nu e uÈ™or de înÈ›eles, Nici eu nu înÈ›eleg, aÈ™a mi-a venit, nu da importanță, Să mergem la culcare. Se dezbrăcară È™i se culcară. Momentul mîngîierilor se întoarse din nou în cameră, ceru iertare c-a întîrziat atît pe afară, Nu găseam drumul, se scuză È™i, deodată, cum se întîmplă uneori, deveni etern. Un sfert de oră mai tîrziu, cînd trupurile erau încă înlănÈ›uite, Marta È™opti, Marcal, Ce e, întrebă el, somnoros, Mi-a întîrziat două zile. în ocrotitoarea tăcere din cameră, între cearÈ™afurile răvășite de agitaÈ›ia amoroasă de adineauri, bărbatul È™i-a auzit nevasta comunicîndu-i că i-a întîrziat ciclul două zile, È™i vestea i s-a părut ceva nemaiauzit È™i absolut incredibil, un al doilea fiat lux într-o epocă în care latina a încetat să mai fie folosită È™i practicată, un surge et ambula verna-cular care n-are idee încotro se îndreaptă È™i tocmai de aceea sperie. Marcal Gacho, care, doar cu o oră înainte, sau mai puÈ›in, cu un miÈ™cător abandon, rar întîlnit la sexul masculin, se mărturisise copil, este, pînă la urmă, fără să aibă habar, tată embrionar de cîteva sâptămîni, lucru care, din nou, ne demonstrează că nu trebuie niciodată să ne simÈ›im siguri de ceea ce credem că sîntem pentru că, chiar atunci, s-ar putea foarte bine să fi devenit altceva. Aproape tot ce È™i-au spus Marta È™i Marcal pînă tîrziu în noapte, înainte să adoarmă de epuizare, e descris într-o mie È™i una de poveÈ™ti despre cupluri cu copii, dar analiza concretă a situaÈ›iei în care se află acest cuplu trecu în revistă È™i anumite chestiuni care le sînt proprii, precum slăbirea capacității Martei de a suporta duritatea muncii în olărie, problemă deocamdată fără soluÈ›ie pentru că depinde de aÈ™teptata numire, întrebarea dacă copilul se va naÈ™te înainte sau după mutarea în Centru. în ce priveÈ™te prima chestiune, Marta afirmă că nu crede că mama ei, răposata Justa Isasca, care a muncit fără odihnă pînă în ultima zi, a ales să se bucure de plăcerile unei totale trîndăvii doar pentru c-a rămas gravidă, Eu însămi aÈ™ aduce mărturie despre asta dacă aÈ™ recupera memoria celor nouă luni pe care le-am trăit în pîntecele ei, Copilului din burta mamei îi e cu neputință să È™tie ce se întîmplă afară, răspunse Marcal, căscînd, AÈ™a o fi, însă trebuie să recunoÈ™ti cel puÈ›in că ar fi cum nu se poate mai firesc ca pruncul să cunoască intim ce se întîmplă în trupul mamei, problema, după părerea mea, stă toată în memorie, Dacă nu ne aducem aminte nici măcar de ce se întîmplă în clipa naÈ™terii, Atunci ne pierdem, probabil, prima memorie, BaÈ›i cîmpii, dă-mi un sărut. înainte de această delicată conversaÈ›ie È™i de acest sărut, Marcal își exprimase vehement dorinÈ›a să se mute în Centru înainte de naÈ™tere, Vei avea cea mai bună asistență medicală pe care È›i-o poÈ›i închipui, nu există nimic asemănător, nici pe departe nici pe aproape, atît în medicină cît È™i în chirurgie, De unde È™tii, n-ai stat niciodată în spitalul Centrului, probabil că nici nu ai intrat acolo, Știu oameni care au fost internaÈ›i, un superior de-al meu a intrat aproape mort È™i a ieÈ™it ca nou, È™i unii din afară bagă pile să fie primiÈ›i, dar normele sînt inflexibile, VorbeÈ™ti de parcă n-ar muri nimeni în Centru, Se moare, evident, dar moartea se observă mai puÈ›in, E un avantaj, fără îndoială, O să vezi cînd vom fi acolo, O să văd că moartea se observă mai puÈ›in, asta vrei să spui, Nu vorbeam de moarte, Ba da, domnule, Nu-mi pasă de moarte, vorbeam de tine È™i de copilul nostru, de spitalul unde o să-1 naÈ™ti, Dacă numirea ta nu va întîrzia prea mult, Dacă în nouă luni nu mă promovează, nu mă mai promovează niciodată, Dă-mi un sărut, domnule gardian intern, È™i hai să dormim, Uite-È›i sărutul, dar mai trebuie să vorbim despre ceva, Despre ce anume, De azi înainte vei lucra mai puÈ›in în olărie È™i, peste două trei luni, vei renunÈ›a de tot, Crezi că tatăl meu se poate descurca singur, mai ales dacă Centrul va comanda păpuÈ™ile, Vom angaja pe cineva să-1 ajute, Știi bine că e zadarnic, nu vrea nimeni să lucreze la olărie, Dar în starea ta, In starea mea, ce, mama a lucrat tot timpul cît a fost gravidă cu mine, De unde È™tii, îmi aduc aminte. Rîseră amîndoi. Marta propuse, Deocamdată să nu-i spunem nimic lui tata, el va fi încîntat, dar mai bine să nu-i spunem, De ce, Nu È™tiu, are prea multe pe cap, Olăria, Nu numai olăria, Centrul, Și Centrul, comanda care va veni sau nu, vasele pe care trebuie să le ia înapoi, dar mai sînt È™i altele, povestea unui urcior căruia i-a căzut toarta, de exemplu, o să-È›i povestesc mai tîrziu. Marta adormi prima. Marcal nu mai era la fel de speriat, acum È™tia mai mult sau mai puÈ›in pe ce cale o va lua după naÈ™terea copilului È™i, după aproape o jumătate de oră, cînd somnul îl atinse cu degete de fum, se lăsă purtat cu spiritul în pace, fără rezistență. Ultimul lui gînd conÈ™tient a fost întrebarea dacă Marta a vorbit într-adevăr de toarta unui urcior, Ce prostie, probabil că visez, își spuse. El a dormit cel mai puÈ›in, dar s-a trezit primul. Lumina zorilor se strecura prin crăpăturile obloanelor. Vei avea un fiu, își spuse, È™i repetă, un fiu, un fiu, un fiu. Imediat, împins de o curiozitate fără dorință, aproape inocentă, dacă mai există inocență în acest loc al lumii numit pat, ridică păturile ca să privească trupul Martei. Era întoarsă spre el, cu genunchii uÈ™or îndoiÈ›i. Partea inferioară a cămășii de noapte i se răsucise pînă la brîu, albeaÈ›a pîntecelui abia se putea distinge în penumbră, dispărîna complet în zona întunecată a pubisului. Marcal lăsă să cadă cuverturile È™i înÈ›elese că momentul mîngîierilor încă nu plecase, rămăsese în cameră, neclintit toată noaptea È™i era tot acolo, aÈ™teptînd. Probabil atinsă de aerul rece care se miÈ™case odată cu cearÈ™afurile, Marta suspină È™i își schimbă poziÈ›ia. Ca o pasăre pipăind delicat locul primului ei cuib, mîna stingă a lui Marcal, uÈ™oară, îi atinse pîntecele. Marta deschise ochii È™i zîmbi, apoi spuse glumind, Bună ziua, domnule tată, dar expresia ei se schimbă brusc, își dăduse seama că nu erau singuri în cameră. Momentul mîngîierilor se insinuase între ei, intrase sub cearÈ™afuri, nu È™tia să spună explicit ce dorea, dar i-au făcut pe plac. Cipriano Algor deja ieÈ™ise din casă. Dormise prost întrebîndu-se dacă azi va primi răspunsul È™efului departamentului de achiziÈ›ii, È™i cum va fi, pozitiv sau negativ, reticent, îl va amîna, însă ce i-a alungat complet somnul timp de cîteva ore a fost o idee care i-a răsărit în minte pe la miezul nopÈ›ii È™i care, ca toate cele care ne asaltează în ceasurile moarte ale insomniei, i se păru extraordinară, magnifică È™i, în cazul de față, o adevărată lovitură a unui talent de negociere demn de toată lauda. Trezindu-se după cele două ore de somn agitat, cît reuÈ™ise trupul lui disperat să sustragă propriei extenuări, pricepu că ideea, de fapt, nu făcea doi bani, era mai prudent să nu-È™i facă iluzii privind natura È™i caracterul celor care deÈ›in puterea, orice ordin venit de la cei învestiÈ›i cu o autoritate peste cea obiÈ™nuită trebuie considerat ca un dictat al destinului care nu poate fi refuzat. Căci, dacă simplitatea este o virtute, nu există nici o idee mai virtuoasă ca asta, aÈ™a cum se va constata imediat, Domnule È™ef de departament, ar zice Cipriano Algor, am reflectat la ce mi-aÈ›i spus, că am două săptămîni pentru a retrage vasele care ocupă spaÈ›iu în magazie, pe moment nu mi-am dat seama, probabil din cauza emoÈ›iei pe care am simÈ›it-o înÈ›elegînd că există o vagă speranță de a fi în continuare furnizorul Centrului, dar apoi am început să meditez, să cuget, È™i mi-am dat seama că nu e uÈ™or, ba e de-a dreptul imposibil, să îndeplinesc în acelaÈ™i timp două sarcini, adică, să iau vasele È™i să fac păpuÈ™ile, da, È™tiu bine că încă n-aÈ›i spus că le veÈ›i comanda, dar, presupunînd c-o veÈ›i face, m-am gîndit, din simplu spirit de prevedere, să vă propun o alternativă, să-mi lăsaÈ›i liberă prima săptămînă ca să pot avansa cu lucrul la păpuÈ™i, să retrag jumătate din vase a doua săptămînă, să mă întorc la păpuÈ™i într-a treia È™i să termin transportatul vaselor într-a patra, È™tiu, È™tiu, nu e cazul să-mi spuneÈ›i, nu mă prefac că nu mai există altă opÈ›iune, de a începe cu vasele în prima săptămînă, È™i apoi să schimb, după secvenÈ›a păpuÈ™i, vase, păpuÈ™i, dar cred că, în acest caz particular, ar trebui luaÈ›i în considerare factorii psihologici, toată lumea È™tie că starea de spirit a creatorului nu seamănă cu a distrugătorului, dacă aÈ™ putea începe cu păpuÈ™ile, adică prin creaÈ›ie, È™i, în plus, cu o excelentă dispoziÈ›ie sufletească, aÈ™ accepta cu mai mult curaj anevoioasa sarcină de a distruge roadele propriei mele munci, să nu mai am cui le vinde e ca È™i cum le-aÈ™ distruge, È™i mai rău dacă nu găsesc pe nimeni să le vrea, chiar date de pomană. Acest discurs, care, la trei noaptea, îi părea autorului lui de o logică imbatabilă, deveni absurd odată cu prima rază de lumină È™i de-a dreptul ridicol în lumina denunțătoare a soarelui. în sfîrÈ™it, ce trebuie să se întîmple se va întîmpla, îi spuse olarul cîinelui Găsit, n-o sta diavolul mereu pitit după ușă. Din cauza evidentei diferenÈ›e de concepte È™i a vocabularului distinct al fiecăruia, Găsit nu putea nici măcar aspira la o simplă înÈ›elegere preliminară a ceea ce voia stăpînul să-i comunice, È™i, într-un anume sens, era mai bine, pentru că o condiÈ›ie indispensabilă pentru a trece la următorul grad de înÈ›elegere ar fi să-1 întrebe ce înseamnă diavolul, figură, entitate sau personaj, presupunem, absentă din lumea spirituală canină de la bun început, È™i e clar că, punînd o întrebare din astea, discuÈ›ia ar fi nesfîrÈ™ită. Odată cu apariÈ›ia Martei È™i a lui Marcal, neobiÈ™nuit de bine dispuÈ™i, de parcă noaptea trecută le dăruise mai mult decît obiÈ™nuita revărsare a dorinÈ›elor acumulate în timpul celor zece zile de despărÈ›ire, Cipriano Algor își alungă ultimele urme de indispoziÈ›ie È™i, imediat, datorită căilor mentale uÈ™or de desenat pentru cine cunoaÈ™te premisa È™i concluzia, se pomeni gîndindu-se la Isaura Estudiosa, la ea ca persoană, dar È™i la numele pe care-1 poartă, de ce se numeÈ™te Estudiosa, numele soÈ›ului, cînd el e mort, Cu prima ocazie, se gîndi olarul, să nu uit s-o întreb care e numele ei de familie, numele ei propriu, al ei personal, cel de obîrÈ™ie, de familie. Absorbit de grava decizie pe care o luase, diligentă dintre cele mai temerare pe teritoriul rezervat al numelui, căci nu e prima oară cînd o poveste de dragoste începe, pentru a nu da decît un exemplu, prin fatala curiozitate, Ce nume porÈ›i, a întrebat ea, Cipriano Algor nu observă imediat că Marcal È™i cîinele se împrieteniseră È™i se jucau ca niÈ™te vechi amici care nu s-au văzut de mult, Era uniforma, spunea ginerele, È™i Marta repeta, Era uniforma. Olarul îi privi cu mirare, de parcă toate lucrurile din lume È™i-ar fi schimbat brusc sensul, poate pentru că se gîndise la vecina Isaura mai mult pentru numele pe care-1 purta decît pentru femeia care era, într-adevăr nu e obiÈ™nuit, nici măcar în gîndurile distrate, să înlocuieÈ™ti ceva prin altceva, doar dacă n-o fi consecinÈ›a faptului că a trăit mult, poate că există lucruri pe care începem să le înÈ›elegem doar cînd ajungem acolo, Ajungem acolo, Unde, La bătrîneÈ›e. Cipriano Algor se îndreptă spre cuptor, murmura o cantilenă fără sens, Marta, Marcal, Isaura, Găsit, apoi schim-bînd ordinea, Marcal, Isaura, Găsit, Marta È™i iar, Isaura, Marta, Găsit, Marcal, È™i iar, Găsit, Marcal, Marta, Isaura, în sfîrÈ™it, adăugă propriul lui nume, Cipriano, Cipriano, Cipriano, îl repetă pînă pierdu È™irul, pînă cînd simÈ›i că ameÈ›eala îl azvîrlea în afara propriei persoane, pînă cînd încetă să mai înÈ›eleagă ce spunea, atunci pronunță cuvîntul cuptor, cuvîntul È™opron, cuvîntul lut, cuvîntul dud, cuvîntul arie, cuvîntul felinar, cuvîntul pămînt, cuvîntul lemn, cuvîntul ușă, cuvîntul pat, cuvîntul cimitir, cuvîntul toartă, cuvîntul urcior, cuvîntul furgonetă, cuvîntul apă, cuvîntul olărie, cuvîntul iarbă, cuvîntul casă, cuvîntul foc, cuvîntul cîine, cuvîntul femeie, cuvîntul bărbat, cuvîntul, cuvîntul, È™i toate lucrurile din lume, numite È™i nenumite, cunoscute È™i secrete, vizibile È™i invizibile, precum un stol de păsări care a obosit să zboare È™i coboară din nori, se aÈ™ezară unul cîte unul la locurile lor, umplînd absenÈ›ele È™i reordonînd sensurile. Cipriano Algor se aÈ™eză pe banca veche de piatră pe care bunicul o pusese lîngă cuptor, își sprijini coatele pe genunchi, bărbia în palmele împreunate È™i desfăcute, nu privea casa nici olăria, nici cîmpurile care se întindeau dincolo de È™osea, nici acoperiÈ™urile satului la dreapta lui, se uita la pămîntul semănat cu minuscule fragmente de ceramică, la țărîna albicioasă È™i grunjoasă de dedesubt, la furnica rătăcită care ridica cu mandibulele-i puternice un spic de două ori mai mare decît ea, la forma unei pietre de unde pîndea capul delicat al unei È™opîrle, ca de îndată să dispară. N-avea nici gînduri, nici senzaÈ›ii, era doar cea mai mare dintre bucățile de lut, un bulgăre uscat pe care o uÈ™oară apăsare a degetelor ar fi de ajuns s-o facă fărîme, un grăunte căzut din spic È™i purtat de hazardul unei furnici, o piatră unde din cînd în cînd se adăpostea o ființă vie, un scarabeu, sau o È™opîrlă, sau o iluzie. Găsit păru că răsare de nicăieri, nu e aici È™i deodată este, își puse brusc labele pe genunchii stăpînului, stricîndu-i postura de contemplator al vanităților lumii care-È™i pierde timpul, sau crede că-1 cîștigă, punînd întrebări furnicilor, scarabeilor È™i È™opîrlelor. Cipriano Algor îl mîngîie pe cap È™i puse altă întrebare, Ce vrei, dar Găsit n-a răspuns, doar gîfîia È™i căsca botul de parcă ar fi zîmbit la nerozia întrebării. Atunci auzi glasul lui Marcal chemîndu-1, Tată, vino, micul dejun e gata. Ginerele făcea pentru prima dată aÈ™a ceva, ceva neobiÈ™nuit trebuie că se întîmplă în casa È™i în viaÈ›a celor doi, dar el nu reuÈ™ea să ghicească, își imagină fiica spunînd, Cheamă-1 tu, sau, lucru È™i mai ieÈ™it din comun, Marcal luîndu-i-o înainte, îl chem eu, o explicaÈ›ie există, fără îndoială. Se ridică de pe bancă, mai mîngîie o dată cîinele pe cap, È™i plecară, Cipriano Algor nu observă că furnica nu va mai călca niciodată pe drumul care o ducea la furnicar, încă își È›ine spicul strîns vitejeÈ™te între mandibule, dar călătoria ei s-a sfîrÈ™it acolo, de vină a fost È›opăiala lui Găsit, care nu se uită unde-È™i pune labele. In timpul mesei, parcă răspunzînd unei întrebări, Marcal îl informă că le telefonase părinÈ›ilor ca să le spună că o treabă urgentă îl împiedica să ia prînzul cu ei, iar Marta își dădu cu părerea că n-ar trebui să înceapă azi să care vasele, AÈ™a ne-am petrece ziua împreună, e de presupus că, în două săptămîni, o diferență de o zi nu va fi prea gravă, Cipriano Algor făcu observaÈ›ia că È™i el se gîndise la asta, mai ales din pricina È™efului de departament care ar putea oricînd telefona, Și trebuie să fiu acasă pentru a-i putea răspunde. Marta È™i Marcal se uitară cu îndoială unul la celălalt, iar el spuse prudent, Dacă aÈ™ fi în locul dumitale, È™tiind cum funcÈ›ionează Centrul, n-aÈ™ fi atît de încrezător, AminteÈ™te-È›i că el însuÈ™i a admis posibilitatea de a-mi răspunde astăzi, Chiar È™i în acest caz, ar fi putut fi doar vorbe în vînt, din cele pe care le spui fără să le dai prea multă importanță, Nu e vorba de încredere, cînd puterea de a decide e în mîinile altora, cînd nu le poÈ›i influenÈ›a judecata, nu-È›i rămîne decît să aÈ™tepÈ›i. N-au avut mult de aÈ™teptat, telefonul a sunat în timp ce Marta strîngea masa. Cipriano Algor se precipită, apucă receptorul cu o mînă tremurătoare, spuse, Olăria Algor, la celălalt capăt al firului, o femeie, secretară sau telefonistă, întrebă, SînteÈ›i domnul Algor, Da, eu sînt, Un moment, vi-1 dau pe domnul È™ef de departament, timp de un nesfîrÈ™it minut, olarul trebui să asculte muzica de viori care umplea cu o maniacă insistență aceste aÈ™teptări, își privi fiica, dar n-o vedea, ginerele, dar ca È™i cum n-ar fi fost acolo, pe neaÈ™teptate muzica încetă, se stabilise legătura, Bună ziua, domnule Algor, spuse È™eful departamentului de achiziÈ›ii, Bună ziua, domnule, chiar acum îi spuneam fiicei È™i ginerelui meu că, dacă mi-aÈ›i promis, cu siguranță veÈ›i suna astăzi, Despre promisiunile îndeplinite trebuie vorbit mult ca să uităm de cele neîndeplinite, AÈ™a e, domnule, V-am studiat propunerea, am luat în considerare diverÈ™i factori, atît pozitivi cît È™i negativi, Mă scuzaÈ›i că vă întrerup, cred că v-am auzit vorbind de factori negativi, Nu negativi în sensul riguros al termenului, aÈ™ spune mai curînd factori care, fiind în principiu neutri, ar putea să reprezinte o influență negativă, Mi-e destul de greu să înÈ›eleg, dacă nu vă supăraÈ›i, Mă refer la faptul că olăria dumneavoastră nu are nici un fel de experiență cunoscută în fabricarea produselor pe care le propuneÈ›i, E adevărat, domnule, dar È™i eu È™i fiica mea ne pricepem la modelat È™i, pot spune fără vanitate, sîntem buni la asta, È™i dacă e adevărat că n-am făcut niciodată o producÈ›ie industrială, asta s-a întîmplat pentru că ne-am orientat de la bun început spre producÈ›ia de vase, înÈ›eleg, dar, în aceste condiÈ›ii, n-a fost uÈ™or să vă susÈ›in propunerea, Adică, dacă-mi permiteÈ›i întrebarea È™i interpretarea, aÈ›i susÈ›inut-o, Da, am susÈ›inut-o, Și hotărîrea, Hotărîrea e pozitivă pentru o primă fază, Ah, mulÈ›umesc, domnule, dar trebuie să vă rog să-mi explicaÈ›i ce e cu prima fază, Adică vom face o comandă experimentală de două sute de figuri din fiecare model, iar posibilitatea unor noi comenzi va depinde evident de modul cum primesc clienÈ›ii produsul, Nu È™tiu cum v-aÈ™ putea mulÈ›umi, Pentru Centru, domnule Algor, mulÈ›umirea stă în satisfacerea clienÈ›ilor noÈ™tri, dacă ei sînt mulÈ›umiÈ›i, adică cumpără È™i continuă să cumpere, È™i noi vom cumpăra, vedeÈ›i ce s-a întîmplat cu vasele dumneavoastră, nu-i mai interesează È™i, cum produsul, spre deosebire de ce s-a întîmplat în alte cazuri, nu merita efortul È™i cheltuiala de a-i convinge că greÈ™esc, am pus capăt relaÈ›iei noastre comerciale, e foarte simplu, cum vedeÈ›i, Da, domnule, e foarte simplu, să sperăm că păpuÈ™ile de acum nu vor avea aceeaÈ™i soartă, O s-o aibă mai devreme sau mai tîrziu, ca totul în viață, ce nu mai foloseÈ™te se aruncă, Inclusiv oamenii, Exact, inclusiv oamenii, chiar eu voi fi azvîrlit afară cînd nu voi mai fi de folos, Dar dumneavoastră sînteÈ›i È™ef, Sînt È™ef, e adevărat, dar numai pentru cei de sub mine, deasupra mea sînt alÈ›i judecători, Centrul nu e un tribunal, Vă înÈ™elaÈ›i, e un tribunal, È™i nu È™tiu altul mai implacabil, De fapt, domnule, nu È™tiu de ce vă irosiÈ›i preÈ›iosul timp vorbind despre aceste subiecte cu un olar neînsemnat, Bag de seamă că repetaÈ›i lucruri pe care vi le-am spus eu ieri, Cred că e adevărat, mai mult sau mai puÈ›in, Motivul e că anumite lucruri nu se pot spune decît celor de mai jos, Și eu sînt mai jos, Nu eu v-am pus acolo, dar acolo sînteÈ›i, Mai am încă cel puÈ›in această utilitate, dar, veÈ›i progresa în carieră, cum sînt sigur că se va întîmpla, È™i mult mai mulÈ›i se vor afla sub dumneavoastră, Dacă se va întîmpla aÈ™a, domnule Cipriano Algor, veÈ›i deveni invizibil pentru mine, Cum aÈ›i spus adineauri, aÈ™a e viaÈ›a, AÈ™a e viaÈ›a, dar deocamdată eu sînt cel care va semna comanda, Domnule, mai am o problemă de supus judecății dumneavoastră, Ce problemă, E vorba de retragerea vaselor, Deja s-a hotărît, v-am dat un termen de cincisprezece zile, Intre timp mi-a venit o idee, Ce idee, Cum este în interesul nostru È™i al Centrului să grăbim cit mai mult comanda, ne-ar fi de mare ajutor dacă am putea să alternăm, Să alternaÈ›i, Vreau să spun, o săptămînă pentru a lua vasele, alta pentru a lucra la statuete, È™i tot aÈ™a succesiv, Dar asta ar însemna că v-ar trebui o lună ca să-mi eliberaÈ›i magazia, în loc de cincisprezece zile, Da, totuÈ™i am cîștiga timp pentru a înainta cu lucrul, AÈ›i spus o săptămînă vasele, alta statuetele, Da, domnule, S-o facem atunci altfel, prima săptămînă pentru statuete, următoarea pentru vase, în fond, e o chestiune de psihologie aplicată, construcÈ›ia a fost întotdeauna mai stimulatoare decît distrugerea, N-aÈ™ fi îndrăznit să vă cer aÈ™a de mult, domnule, sînteÈ›i foarte amabil, Nu sînt amabil, sînt practic, îi tăie vorba È™eful departamentului de achiziÈ›ii, Poate că È™i amabilitatea este o chestiune de practică, murmură Cipriano Algor, RepetaÈ›i, n-am înÈ›eles prea bine, Nu contează, domnule, nu e important, Oricum ar fi, repetaÈ›i, Am spus că È™i amabilitatea este poate o chestiune de practică, E o opinie de olar, Da, domnule, dar nu toÈ›i olarii ar avea-o, Olarii sînt pe ducă, domnule Algor, Și opiniile de acest gen. Șeful departamentului nu răspunse imediat, s-o fi gîndind dacă merită să se mai distreze cu acest soi de joc de-a È™oarecele È™i pisica, însă poziÈ›ia sa pe harta organică a Centrului îi aminti că configuraÈ›iile ierarhice se definesc È™i se menÈ›in pentru a fi scrupulos respectate, È™i niciodată depășite sau pervertite, fără să uităm că a trata inferiorii sau subalternii cu excesivă încredere a dus întotdeauna la minarea respectului È™i la instaurarea permisivității, sau, pentru a folosi cuvinte mai explicite, fără ambiguitate, la insubordonare, indisciplină È™i anarhie. Marta, care de cîteva clipe se străduia să-i atragă atenÈ›ia tatălui ei fără să reuÈ™ească, atît era de absorbit de disputa verbală, mîzgălise rapid pe o hîrtie două întrebări cu litere de tipar È™i acum i le punea sub nas, Care, Cîte. Citindu-le, Cipriano Algor își duse mîna liberă la cap, neatenÈ›ia lui nu avea scuză, multă conversaÈ›ie de dragul conversaÈ›iei, multe argumente È™i contraargumente, dar, din ce-1 interesa cu adevărat, È™tia doar o parte È™i numai pentru că îi spusese È™eful departamentului de achiziÈ›ii, È™i anume că fiecare dintre statuetele comandate vor fi două sute la număr. Tăcerea a durat mai puÈ›in decît am crede, însă din nou trebuie să ne amintim că, într-o clipă de tăcere, chiar mai scurtă decît aceasta, se pot întîmpla multe lucruri, È™i cînd, ca în cazul de față, e necesar să le enumerăm, să le descriem, să le explicăm pentru a reuÈ™i să înÈ›elegem ceva din sensul pe care-1 au fiecare È™i toate laolaltă, imediat apare cineva È™i ne contrazice spunînd că e imposibil, lumea nu încape în gaura acului, cînd adevărul e că universul a încăput într-o gaură de ac, È™i în ea ar încăpea chiar două universuri. TotuÈ™i, pe un ton circumspect, pentru ca deÈ™teptarea dragonului adormit să nu fie prea bruscă, e timpul ca Cipriano Algor să murmure, Domnule, e timpul È™i ca È™eful departamentului de achiziÈ›ii să pună punct unei discuÈ›ii pe care mîine, din motivele expuse mai sus, ar putea s-o regrete È™i să dorească să nu se fi întîmplat, Bine, ne-am înÈ›eles, puteÈ›i trece la treabă, mîine expediez comanda, moment în care olarul spuse că mai e un amănunt de rezolvat, Ce amănunt, Care sînt ele, domnule, Care sînt ele, aÈ›i vorbit de un detaliu, nu de mai multe, Ce păpuÈ™i comandaÈ›i dintre cele È™ase, asta mai trebuie să aflu, Toate, răspunse È™eful departamentului de achiziÈ›ii, Toate, repetă stupefiat Cipriano Algor, celălalt însă nu-1 mai auzi, închisese. Năucit, olarul își privi fiica, apoi ginerele, N-am sperat niciodată, am auzit È™i nu-mi vine să cred, a spus că va comanda două sute din fiecare, Din toate È™ase, întrebă Marta, Cred că da, asta a spus, toate. Marta alergă spre tatăl ei È™i-1 îmbrățiÈ™a cu putere, fără o vorbă. Marcal se apropie È™i el de socru, Uneori lucrurile merg prost, dar uneori vine o zi numai cu veÈ™ti bune. Dacă Cipriano Algor ar fi fost doar un strop mai interesat de ceea ce spuneau ceilalÈ›i, dacă nu l-ar fi năucit bucuria că are asigurată munca, ar dori desigur să afle ce alte veÈ™ti bune a mai adus această zi. De altfel, pactul tăcerii stabilit numai de cîteva ore între viitorii părinÈ›i aproape c-a fost încălcat atunci, Martei îi stătea pe limbă să spună Tată, am impresia că sînt gravidă, dar È™i-a luat seama È™i a reuÈ™it să-È™i înghită cuvintele. Marcal n-a observat, neclintit în angajamentul luat, nici Cipriano, neatins de nici o bănuială. De altfel, o astfel de revelaÈ›ie ar fi putut s-o aibă numai cineva care nu numai că È™tie să citească pe buze, abilitate relativ obiÈ™nuită, dar e È™i în stare să prevadă ce vor pronunÈ›a ele cînd gura abia a început să se deschidă. La fel de rară este această înzestrare magică precum cealaltă, de care am vorbit altundeva, a vederii înăuntrul trupului prin sacul de piele care-1 învăluie. In ciuda seducătoarei profunzimi a ambelor teme, propice celor mai suculente reflecÈ›ii, trebuie să le abandonăm pentru a asculta ce spune Marta, Tată, făcînd socoteala, È™ase ori două sute fac o mie două sute, va trebui să predăm o mie două sute de păpuÈ™i, e multă muncă pentru doi oameni È™i foarte puÈ›in timp. Numărul exagerat de mare făcu să pălească cealaltă veste bună a zilei, probabilitatea că Marcal È™i Marta vor avea un copil, considerată sigură, își pierdu deodată din forță, redeveni simpla posibilitate din fiecare zi, efectul ocazional sau intenÈ›ionat al uniunii sexuale, pe căile pe care le numim naturale È™i fără precauÈ›ii, între un bărbat È™i o femeie. Gardianul intern spuse, pe jumătate serios, pe jumătate glumeÈ›, Prevăd că de acum înainte voi dispărea din peisaj, sper cel puÈ›in să nu uitaÈ›i că exist, Niciodată n-ai existat aÈ™a de mult, răspunse Marta, iar Cipriano Algor își luă pentru o clipă gîndul de la cele o mie două sute de păpuÈ™i ca să se întrebe ce-o fi vrut ea să spună. în cele din urmă mor È™i cei care trăiesc în Centru, spuse Cipriano Algor, intrînd în casă cu cîinele după el după ce-È™i dusese ginerele la slujbă, Presupun că nimeni nu È™i-a imaginat vreodată contrariul, răspunse Marta, È™tim cu toÈ›ii că ei își au înăuntru propriul lor cimitir, Cimitirul nu se vede de pe stradă, însă fumul da, Care fum, De la crematoriu, Centrul nu are crematoriu, N-a avut, dar acum are, Cine È›i-a spus, Marcal, cînd am ajuns pe bulevard, am văzut fum ieÈ™ind din acoperiÈ™, era ceva de care se vorbea È™i a ieÈ™it bine, Marcal spune că începuseră să aibă probleme cu spaÈ›iul, Pe mine mă miră fumul, eram aproape sigur că tehnologia actuală 1-a eliminat, Poate fac experienÈ›e È™i ard alte lucruri, vechituri care nu mai sînt la modă, ca farfuriile noastre, Nu te mai gîndi la farfurii, avem multă treabă, Am venit cît de repede am putut, doar l-am lăsat pe Marcal în faÈ›a uÈ™ii È™i m-am întors, răspunse Cipriano Algor. Omisese micul ocol care i-a permis să treacă prin faÈ›a casei Isaurei Estudiosa È™i nu-È™i dădea seama că vorbele lui sunau a justificare improvizată, sau își dădea seama, dar nu reuÈ™ea s-o evite. De fapt, îi lipsise curajul să oprească furgoneta È™i să bată la uÈ™a văduvei lui Joaquim Estudioso, dar n-a fost singurul motiv pentru care, pentru a folosi o expresie cam aspră, se arătase laÈ™, se temuse mai ales că va deveni ridicol pome-nindu-se în faÈ›a femeii fără să È™tie ce să-i spună, È™i, în disperare de cauză, întrebînd-o despre urcior. O importantă întrebare va rămîne pe veci nelămurită, dacă, intrînd să schimbe două vorbe cu Isaura Estudiosa, Cipriano Algor i-ar fi povestit despre morÈ›i, fum È™i crematorii, sau dacă, dimpotrivă, plăcerea conversaÈ›iei i-ar fi adus în minte vreo temă mai plăcută, precum revenirea rîndu-nelelor sau bogăția de flori care a răsărit pe cîmpuri. Marta înÈ™iră pe masa din bucătărie cele È™ase desene din ultima fază pregătitoare, în ordine, măscăriciul, bufonul, infirmiera, eschimosul, mandarinul, asirianul cu barbă, asemănătoare celor supuse judecății È™efului departamentului de achiziÈ›ii, cu o deosebire sau două de detaliu, însă neînsemnate, nu sînt suficiente pentru a le considera versiuni diferite ale aceleiaÈ™i propuneri, Marta trase un scaun pentru tatăl ei, dar el rămase în picioare. își rezemase mîinile pe masă, privea figurile una după alta, în sfîrÈ™it spuse, E păcat că nu avem È™i perspectiva din profil, De ce, Ne-am face o idee mai precisă despre modul cum ar trebui să le modelăm, Ideea mea, aminteÈ™te-È›i, era să le modelăm goale È™i apoi să le îmbrăcăm, Nu cred că e o idee bună, De ce, UiÈ›i că sînt o mie două sute, Da, È™tiu foarte bine, sînt o mie două sute, A modela o mie două sute de statuete goale È™i apoi a le îmbrăca una cîte una înseamnă o muncă dublă, le-am face È™i le-am reface, Ai dreptate, ce prostie că nu m-am gîndit, Că veni vorba, È™i eu am fost la fel de prost, am crezut că Centrul va alege numai trei sau patru păpuÈ™i, È™i nu ne-a trecut prin cap că prima comandă va fi aÈ™a de mare, Vasăzică, n-avem decît o soluÈ›ie, spuse Marta Exact, Modelăm cele È™ase păpuÈ™i care vor servi pentru mulaje, le coacem, È™i apoi hotărîm dacă vom lucra cu barbotină sau cu lut, Mi se pare că pentru barbotină nu avem destulă experiență, È™tim teoretic cum se face dar nu ajunge, aici am lucrat mereu cu lut, spuse Cipriano Algor, Atunci cu lut să fie, Cît despre cofraje, le comandăm unui tîmplar, Dar mai întîi trebuie să le desenăm din profil, spuse Marta, È™i din spate, bineînÈ›eles, Va trebui să inventezi, Nu e greu, cîteva linii simple ca să ne ghidăm pentru modelaj. Erau doi generali paÈ™nici studiind harta operaÈ›iunilor, elaborînd strategia È™i tactica, calculînd costurile, evaluînd sacrificiile. DuÈ™manii care trebuie supuÈ™i sînt aceste È™ase păpuÈ™i, pe jumătate serioase, pe jumătate groteÈ™ti, făcute din hîrtie colorată, vor trebui forÈ›ate să se predea folosind armele lutului È™i apei, lemnului È™i ghipsului, vopselelor È™i focului, È™i prin mîngîierea neobosită a mîinilor, care nu sînt necesare numai pentru a iubi. Atunci Cipriano Algor spuse, Trebuie să fim atenÈ›i să facem mulajul doar din două bucăți, dacă ar fi trei ne-am complica munca, Cred că două vor ajunge, păpuÈ™ile sînt simple, doar faÈ›a È™i spatele, È™i gata, nici nu vreau să-mi închipui ce dificultăți am fi avut dacă alegeam halebardierul sau spadasinul, săpătorul sau flautistul, ori lăncierul pe cal, ori muÈ™chetarul cu pene la pălărie, spuse Marta, Sau scheletul cu aripi È™i coasă, sau sfînta treime, spuse Cipriano Algor, Avea aripi, La care te referi, La schelet, Avea, deÈ™i nu înÈ›eleg de ce naiba l-au reprezentat cu aripi dacă e peste tot, pînă È™i în Centru, cum am văzut de dimineață, Presupun că e de pe vremea dumitale, observă Marta, zicala că cel care vorbeÈ™te de barcă vrea să se îmbarce, Nu e de pe vremea mea, e de pe vremea străbunicului tău, care n-a văzut marea niciodată, nepotul vorbeÈ™te atît de mult despre barcă pentru că nu vrea să uite că nu vrea să se urce în ea, Pace, tată, Nu văd steagul alb, Iată-1, spuse Marta È™i-1 sărută. Cipriano Algor adună desenele, planul de bătălie era gata, mai trebuia să sufle în corn È™i să dea ordinul de atac, La luptă, la treabă, dar, în ultima clipă, observă că lipsea un cui din potcoava calului statului-major, or, soarta războiului va atîrna poate de acest cal, de această potcoavă È™i de acest cui, se È™tie că bidiviul È™chiop nu duce mesaje, sau, dacă le duce, riscă să le piardă pe drum. Mai e o problemă È™i sper să fie ultima, spuse Cipriano Algor, La ce te-ai gîndit acum, La mulaje, Am vorbi*-fk mulaje, Am vorbit de matriÈ›ele mulajelor, doar de matriÈ›e, ele trebuie păstrate, dar e vorba de mulajele pe care le folosim, nu putem modela două sute de păpuÈ™i cu un singur mulaj, nu rezistă, am începe cu un măscărici fără barbă È™i am termina cu o infirmieră bărboasă. Marta își întorsese ochii la primele cuvinte, simÈ›ea că i se urcă sîngele în obraz È™i că nu-1 putea trimite înapoi în venele È™i arterele protectoare, acolo unde ruÈ™inea È™i pudoarea devin fireÈ™ti È™i simple, vina o purta cuvîntul acela, matriță, È™i altele înrudite, mamă, maternitate, matern, vina o purta tăcerea ei, Deocamdată n-am să vorbesc cu tata despre asta, spusese, iar acum nu mai putea să tacă, e adevărat că o întîrziere de două sau trei zile, dacă o numărăm È™i pe cea de azi, e o nimica toată pentru majoritatea femeilor, dar organismul ei fusese mereu exact, matematic, regulat, o pendulă biologică, ca să spunem aÈ™a, dacă ar fi avut cea mai mică îndoială nu l-ar fi pus la curent pe Marcal, È™i acum ce să facă, tatăl ei aÈ™teaptă un răspuns, tatăl ei o priveÈ™te mirat, nici măcar n-a zîmbit la gluma cu infirmiera bărboasă, pur È™i simplu nu 1-a auzit, De ce-ai roÈ™it, e imposibil să răspundă că nu e adevărat, că n-a roÈ™it, în curînd, da, va putea s-o spună, pentru că brusc va păli, de acest sînge denunțător cu modurile lui opuse de a acuza nu se poate apăra decît printr-o confesiune completă, Tată, cred că sînt gravidă, spuse È™i își plecă privirea. Sprîncenele lui Cipriano Algor se ridicară brusc, chipul lui își schimbă expresia, de la mirare la o perplexitate surprinsă, apoi confuzia, păru să caute cele mai potrivite cuvinte în această situaÈ›ie, dar n-a găsit decît, De ce mi-o spui acum, de ce mi-o spui aÈ™a, evident că ea n-a răspuns Mi-am adus acum aminte, ajunge cu prefăcătoria, Pentru c-ai pronunÈ›at cuvîntul matriță, Chiar am folosit acest cuvînt, Da, cînd ai vorbit de mulaje, Ai dreptate, îmi aduc aminte. Dialogul aluneca rapid spre absurd, devenise comic, Marta simÈ›ea o poftă nebună să rîdă, dar, pe neaÈ™teptate, izbucni în lacrimi, culorile îi reveniră în obraji, nu e neobiÈ™nuit ca stările opuse, contradictorii, să se manifeste la fel, Cred că da, tată, cred că sînt gravidă, Dar nu È™tii sigur, Ba da, È™tiu sigur, Atunci de ce spui cred, Știu È™i eu, tulburare, nervozitate, se întîmplă pentru prima dată, Marcal È™tie, l-am spus cînd a fost. aici, De aceea vă purtaÈ›i altfel ca de obicei ieri dimineață, Ce idee, È›i s-a părut, eram la fel ca întotdeauna, Dacă-È›i închipui că mama ta È™i cu mine eram ca întotdeauna de ziua ta, BineînÈ›eles că nu, iartă-mă. întrebarea la care Marta se aÈ™tepta de la începutul discuÈ›iei veni, Și de ce nu mi-ai spus pînă acum, Ai destule griji, tată, Þi se pare că sînt îngrijorat, acum că am aflat, întrebă Cipriano Algor, Dar nu pari nici prea mulÈ›umit, observă Marta, încercînd să evite fatalitatea, Sînt mulÈ›umit în suflet, chiar foarte mulÈ›umit, dar sper că nu te aÈ™tepÈ›i să mă pun pe dansat, nu sînt genul, Te-am supărat, Da, m-ai supărat, dacă nu spuneam cuvîntul acela, matriță, cit timp aÈ™ fi continuat să ignor că fiica mea c gravidă, cît timp m-aÈ™ fi uitat la tine fără să È™tiu, Tată, te rog, Probabil pînă cînd s-ar fi observat, pînă cînd ai fi început să ai greÈ›uri, È™i eu te-aÈ™ fi întrebat eÈ™ti-bolnavă-te-doare-burta, È™i tu mi-ai fi răspuns ce-prostie-tată-sînt-gravidă-am-uitat-să-È›i-spun, Tată, te rog, repetă Marta plîngînd, azi n-ar trebui să fie o zi de lacrimi, Ai dreptate, sînt egoist, Nu e asta, Sînt egoist, dar, oricît mă străduiesc, nu reuÈ™esc să înÈ›eleg de ce nu mi-ai spus, ai vorbit de griji, grijile mele sînt È™i ale tale, olăria, vasele, păpuÈ™ile, viitorul, cine împărtășeÈ™te un lucru împărtășeÈ™te totul. Marta își trecu rapid degetele peste obrajii uzi, Am avut un motiv, dar a fost o copilărie, mi-am imaginat sentimente care probabil nu există, È™i, dacă există, nu trebuie să mă bag unde nu-mi fierbe oala, Ce poveste mai e È™i asta, ce vrei să spui, întrebă Cipriano Algor, dar tonul vocii i se schimbase, aluzia la niÈ™te nedefinite sentimente de a căror existență Marta ba se îndoia, ba credea în ele, îl tulburase, Mă refer la Isaura Estudiosa, rosti Marta de parcă s-ar fi aruncat într-o baie cu apă rece, Poftim, exclamă tatăl, M-am gîndit că, dacă eÈ™ti interesat de ea, cum mi s-a părut uneori, È™i-È›i spun că eÈ™ti pe cale să ai un nepot, ai putea, îmi dau seama că scrupulele mele sînt absurde, dar n-am reuÈ™it să le evit, Ce-aÈ™ putea, Nu È™tiu, È›i-aÈ™ aduce aminte, te-aÈ™ face să te simÈ›i prost, Adică imbecil È™i ridicol, Sînt vorbele tale, nu ale mele, Cu alte cuvinte, bătfînul văduv care face pe cocoÈ™ul, aruncînd ocheade tandre unei văduve ca È™i el, dar din cele tinere, È™i uite că vine fata moÈ™ului să-i dea de veste că va fi bunic, ca È™i cum i-ar zice lasă-te de jocuri, vremea ta a trecut, mulÈ›umeÈ™te-te să-È›i plimbi nepoÈ›elul È™i să mulÈ›umeÈ™ti cerului că ai trăit atît, Oh, tată, E foarte greu să mă convingi că nu e asta explicaÈ›ia pentru hotărîrea ta de a È›ine secret ceva ce-ar fi trebuit să-mi spui imediat, Cel puÈ›in n-am avut intenÈ›ii rele, Asta ar mai fi lipsit, îmi cer iertare, murmură Marta, pierită, È™i plînsul reveni, de nestăvilit. Tatăl o mîngîie pe păr, spuse, Lasă, timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim È™i dăm înapoi la ordinele lui, greÈ™eala noastră e că ne închipuim că-1 putem trage pe sfoară. Marta apucă mîna care se retrăgea, o sărută, apăsînd-o cu putere pe buze, Iartă-mă, iartă-mă, repeta ea. Cipriano Algor vru s-o consoleze, dar cuvintele rostite, Lasă, la urma urmei, nimic nu contează, cu siguranță n-au fost cele mai adecvate intenÈ›iei. IeÈ™i în curte amărît de inevitabilul gînd că se arătase nedrept cu fiica lui È™i, mai mult, conÈ™tient că-i mărturisise ceea ce refuzase să admită pînă astăzi, că vremea lui de bărbat a ajuns la capăt, că, zilele astea, femeia numită Isaura Estudiosa nu fusese decît o fantezie a minÈ›ii lui, o minciună voluntar acceptată, o ultimă născocire a spiritului lui pentru consolarea cărnii triste, un efect abuziv al palidei lumini crepusculare, un suflu efemer care a trecut È™i n-a lăsat urme, picătura minusculă de ploaie care a venit È™i curînd s-a uscat. Cîinele Găsit își dădu seama că din nou stăpînul nu era în cea mai bună dispoziÈ›ie, chiar ieri, cînd îl căutase la cuptor, se mirase de expresia absentă a celui care considera plăcut să se gîndească la lucruri greu de înÈ›eles. Ii atinse mîna cu botul rece È™i umed, cineva trebuie să-1 fi învățat pe acest animal primitiv să-È™i ridice labele dinainte aÈ™a cum fac mereu pînă la urmă cu atîta naturaleÈ›e cîinii instruiÈ›i în reguli sociale, de altfel, nu se cunoaÈ™te alt mod de a evita ca iubita mînă a stăpînului să fugă brusc de contact, ca dovadă că nu e totul rezolvat în relaÈ›ia dintre fiinÈ›ele umane È™i fiinÈ›ele canine, poate că umezeala È™i răceala atingerii deÈ™teaptă vechi spaime în partea cea mai arhaică a creierului nostru, vîscozitatea de neÈ™ters a vreunui limax gigantic, îngheÈ›ata È™i unduitoarea trecere a unui È™arpe, răsuflarea glacială a unei grote populate de fiinÈ›e de pe lumea cealaltă. Astfel că Cipriano Algor își retrase într-adevăr mîna, deÈ™i faptul că-i mîngîie imediat capul lui Găsit, fiind evident o cerere de iertare, trebuie interpretat È™i ca un semn că, într-o zi, poate va înceta să mai reacÈ›ioneze aÈ™a, presupunînd, bineînÈ›eles, că timpul de viață în comun al celor doi va fi îndeajuns de îndelungat să preschimbe în obicei contrar ceea ce încă se manifestă ca instinctivă repulsie. Cîinele Găsit n-are cum să înÈ›eleagă aceste complicaÈ›ii, își foloseÈ™te botul aÈ™a cum 1-a învățat natura, este un gest mai sănătos autentic decît strîngerile de mînă umane, oricît de cordiale ne-ar părea la vedere È™i la atingere. Ce vrea să È™tie cîinele Găsit e unde se va duce stăpînul cînd se va hotărî să iasă din imobilitatea gînditoare în care-1 vede. Ca să-1 facă să înÈ›eleagă că-i aÈ™teaptă decizia, îl atinse din nou cu botul, È™i cum Cipriano Algor se îndreptă de îndată spre cuptor, spiritul animal care, oricît s-ar crede contrariul, e cel mai logic dintre toate spiritele din lume, îl făcu pe Găsit să tragă concluzia că, în viaÈ›a oamenilor, o dată nu ajunge. în timp ce Cipriano Algor se aÈ™eza greoi pe banca de piatră, cîinele se apucă să adulmece pietroiul de sub care apăruse È™opîrla, dar evidenta preocupare a stăpînului a fost mai puternică în sufletul lui decît o vînătoare îndoielnică, de aceea curînd se întinse cît era de lung în faÈ›a omului, pregătit pentru o interesantă conversaÈ›ie. Primele cuvinte pe care le-a pronunÈ›at olarul, S-a terminat, precise È™i laconice ca o sentință fără comentarii, nu păreau să promită dezvoltări ulterioare, dar, în cazuri din astea, cel mai productiv pentru un cîine a fost întotdeauna să păstreze tăcerea pînă cînd stăpînii obosesc să tacă, cîinii È™tiu foarte bine că natura umană e vorbăreață prin definiÈ›ie, imprudentă, indiscretă, intrigantă, incapabilă să închidă gura È™i s-o È›ină închisă. In realitate, nu vom reuÈ™i niciodată să ne imaginăm profunzimea abisală pe care o atinge introspecÈ›ia unui animal cînd ne priveÈ™te, ne închipuim că nu face decît să ne privească, È™i nu ne dăm seama că el doar dă impresia că ne priveÈ™te, cînd adevărul e că ne-a văzut iar apoi a plecat, ne-a lăsat să ne agităm ca niÈ™te idioÈ›i la suprafaÈ›a fiinÈ›ei noastre, presărînd cu explicaÈ›ii false È™i inutile lumea. Tăcerea cîinelui È™i faimoasa tăcere a universului la care altădată s-a făcut o teologică referință, părînd imposibil de comparat, fiind atît de disproporÈ›ionate dimensiunile lor materiale È™i obiective, sînt, în fond, egale ca densitate È™i greutate specifică cu două lacrimi, deosebirea constă numai în durerea care le-a făcut să țîșnească, să alunece È™i să cadă. S-a terminat, repetă Cipriano Algor, È™i Găsit nici măcar nu clipi, È™tia prea bine că ce se terminase nu era vînzarea farfuriilor către Centru, poveste acum depășită, acum e vorba de vreo femeie, trebuie să fie Isaura Estudiosa pe care o văzuse din furgonetă cînd stăpînul îi dusese urciorul, o femeie frumoasă la chip È™i la stat, deÈ™i să observăm că opinia n-a formulat-o Găsit, urîtul È™i frumosul nu există pentru el, canoanele frumuseÈ›ii sînt idei umane, Chiar de-ai fi cel mai urît om, i-ar spune cîinele Găsit stăpînului său dacă ar vorbi, urîțenia ta n-ar avea nici un înÈ›eles pentru mine, nu m-ar mira cu adevărat decît dacă È›i-ai schimba mirosul, sau È›i-ai trece altfel mîna peste capul meu. Inconvenientul divagaÈ›iilor stă în facilitatea cu care-1 pot atrage pe cel ce divaghează pe drumuri lăturalnice, făcîndu-1 să piardă firul cuvintelor È™i al evenimentelor, aÈ™a cum tocmai i s-a întîmplat lui Găsit, care a prins fraza următoare a lui Cipriano Algor cînd ajunsese la jumătate, din acest motiv, se va observa, îi lipseÈ™te majuscula, n-o s-o mai caut, încheie olarul, bineînÈ›eles că nu se referă la pomenita majusculă, de vreme ce nu le foloseÈ™te în vorbire, ci la femeia numită Isaura Estudiosa, cu care, din acest moment, renunță să mai aibă orice fel de legătură, Mă purtam ca un copil nerod, de acum înainte n-o s-o mai caut, a fost fraza completă, dar cîinele Găsit, deÈ™i neîndrăznind să se îndoiască de puÈ›inul pe care-1 auzise, nu poate să nu observe că melancolia de pe chipul stăpînului contrazice deschis decizia din cuvinte, noi È™tim totuÈ™i că hotărîrea lui Cipriano Algor e fermă, Cipriano Algor n-o va mai căuta pe Isaura Estudiosa, Cipriano Algor îi este recunoscător fiicei sale pentru că îl făcuse să vadă lumina raÈ›iunii, Cipriano Algor e un bărbat în toată firea, trăit È™i răstrăit, nu un adolescent naiv care, la vîrsta entuziasmului negîndit, își petrece timpul alergînd după fantezii, nori È™i miraje, È™i nu renunță la ele nici măcar cînd se izbeÈ™te de zidul imposibilului. Cipriano Algor se ridică de pe banca de piatră, părea că-i e greu să-È™i ridice trupul de pe ea, nu e de mirare, căci nu e totuna greutatea sentimentelor unui bărbat È™i ce înregistrează mecanica balanÈ›ei, uneori e mai mult, alteori mai puÈ›in. Cipriano Algor va intra în casă, dar, împotriva celor anunÈ›ate înainte, nu-i va mulÈ›umi fiicei lui pentru că i-a arătat lumina raÈ›iunii, nu-i putem cere atît de mult unui bărbat care tocmai a renunÈ›at la un vis, deÈ™i neînsemnat, doar o vecină tînără, va spune da, va comanda cofraje tîmplarului, nu c-ar fi lucrul cel mai urgent, dar tot se cîștigă ceva timp, în materie de termene tîmplarii È™i croitorii n-au fost niciodată de încredere, cel puÈ›in aÈ™a se întîmpla pe vremuri, cu hainele de-a gata È™i faceÈ›i-le singuri, lumea s-a schimbat. Mai eÈ™ti supărat pe mine, întrebă Marta, Nu m-am supărat, am fost puÈ›in dezamăgit, dar n-o să vorbim despre asta tot restul vieÈ›ii noastre, tu È™i Marcal veÈ›i avea un copil, eu voi avea un nepot, totul va fi cum nu se poate mai bine, fiecare lucru la locul lui, era timpul să termin cu fanteziile, cînd mă întorc, ne apucăm să planificăm lucrarea, trebuie să folosim cît mai bine săptămîna asta, următoarea voi fi ocupat cu transportul vaselor cel puÈ›in o bună parte din zi, Ia furgonetă, spuse Marta, să nu te oboseÈ™ti, N-are rost, tîmplăria nu e departe. Cipriano Algor chemă cîinele, Hai, cuÈ›u, È™i Găsit plecă după el, Poate c-o întîlnesc, se gîndea. AÈ™a sînt cîinii, cînd au chef, gîndesc în locul stăpînilor. Tristele motive ale lui Cipriano Algor de a se plînge de nemiloasa politică comercială a Centrului, prezentate pe larg în aceată relatare dintr-un punct de vedere de mărturisită simpatie de clasă care, totuÈ™i, credem, nu s-a îndepărtat nici o clipă de judecata cea mai riguros obiectivă, nu ne vor face totuÈ™i să uităm, chiar riscînd o înteÈ›ire inoportună a amorÈ›itului rug al conflictualelor relaÈ›ii istorice dintre capital È™i muncă, nu ne vor face totuÈ™i să uităm, spuneam, că È™i numitul Cipriano Algor are o vină în toate astea, ingenuă, inocentă, dar, cum s-a întîmplat de atîtea ori, rădăcina malignă a tuturor relelor, credinÈ›a că gusturile È™i nevoile contemporanilor bunicului fondator, în materie de produse ceramice, se vor menÈ›ine inalterabile per omnia saecula saeculorum, cel puÈ›in pe timpul vieÈ›ii lui, ceea ce, dacă sîntem atenÈ›i, e totuna. Am văzut că lutul e frămîntat aici în modul cel mai artizanal posibil, am văzut cît sînt de rustice instrumentele, aproape primitive, am văzut afară cuptorul care păstrează trăsături de inadmisibilă antichitate pentru epoca modernă, care, în ciuda scandaloaselor defecte È™i intoleranÈ›e care o caracterizează, a avut bunăvoinÈ›a să admită pînă acum existenÈ›a unei olarii ca aceasta cînd există un Centru ca acela. Cipriano Algor se plînge, se plînge, dar nu pare a înÈ›elege că lutul frămîntat nu se mai înmagazinează aÈ™a, că industriile ceramice de astăzi sînt pe cale să devină laboratoare cu angajaÈ›i în halate albe, luînd notiÈ›e, È™i roboÈ›i imaculaÈ›i făcînd toată treaba. E scandalos că lipsesc de aici, de exemplu, higrometrele pentru a măsura umiditatea ambientului È™i dispozitivele electronice care s-o menÈ›ină constantă, corec-tînd-o de fiecare dată cînd creÈ™te sau scade, acum nu se mai poate lucra după ochi nici măsurînd cu palma, pipăind sau adulmecînd, după înapoiatele procedee tehnologice ale lui Cipriano Algor, care îi comunică fiicei lui, cu aerul cel mai natural din lume, Pasta e bună, suficient de umedă È™i de plastică, uÈ™or de lucrat, acum ne întrebăm cum poate fi aÈ™a de sigur de ce spune dacă doar È™i-a pus mîna pe ea, doar a strîns È™i a frecat puÈ›ină pastă între degetul mare, arătător È™i mijlociu, ca È™i cum, cu ochii închiÈ™i, lăsîndu-se complet pe seama simÈ›ului interogator al pipăitului, ar fi judecat, nu un amestec omogen de argilă roÈ™ie, caolin, siliciu È™i apă, ci urzeala È™i trama unei bucăți de mătase. Cel mai probabil, cum în ultimele zile am avut ocazia să remarcăm È™i să propunem spre considerare, e că degetele lui sînt cele care È™tiu È™i nu el. în orice caz, verdictul lui Cipriano Algor trebuie să fi fost în acord cu realitatea fizică a lutului, de vreme ce Marta, mult mai tînără, mai modernă, din timpurile astea, È™i care, cum È™tim, nu e deloc o ignorantă în aceste arte, a trecut fără obiecÈ›ii la alt subiect, întrebîndu-È™i tatăl, Crezi că va fi o cantitate suficientă pentru cele o mie două sute de păpuÈ™i, Cred că da, dar o să am grijă să mai fac. Au trecut în compartimentul din olărie unde È›ineau vopselele È™i alte materiale de finisaj, au înregistrat ce există, au notat ce lipseÈ™te, Vom avea nevoie de mai multe culori decît avem, spuse Marta, păpuÈ™ile vor trebui să fie atractive, Și trebuie È™i ghips pentru mulaje, È™i săpun ceramic, È™i petrol pentru vopsit, adăugă Cipriano Algor, să mergem să luăm o dată tot ce lipseÈ™te, să nu fim nevoiÈ›i să ne întrerupem munca È™i să dăm fuga la cumpărături. Marta își luase brusc un aer gînditor, Ce se întîmplă, întrebă tatăl ei, Avem o problemă foarte serioasă, Care, Ne-am hotărît să umplem cofrajele manual, Exact, Dar n-am vorbit de fabricarea figurilor propriu-zise, e imposibil să lucrăm manual o mie două sute de figuri, mulajele nu rezistă È™i munca nu rentează, ar fi ca È™i cum am vrea să golim marea cu găleata, Ai dreptate, înseamnă că va trebui să recurgem la umplerea cu barbotină, Nu avem experiență, dar sîntem la vîrsta cînd încă mai putem învăța, Problema cea mai gravă nu e asta, tată, Atunci, îți aduci aminte că am citit, cartea trebuie să fie pe aici, că pentru barbotină nu e bună pasta roÈ™ie care conÈ›ine caolin, iar a noastră are caolin, cel puÈ›in treizeci la sută, Nu mă mai ajută capul, cum de nu m-am gîndit la asta, Nu te învinui, nu sîntem obiÈ™nuiÈ›i să lucrăm cu barbotină, AÈ™a e, dar sînt cunoÈ™tinÈ›e olăreÈ™ti de grădiniță, abecedarul meseriei. Se uitară unul la altul deconcertaÈ›i, nu mai erau tată È™i fiică, viitor bunic È™i viitoare mamă, ci numai doi olari puÈ™i în încurcătură de nemăsurata sarcină de a scoate caolinul din lutul frămîntat È™i de a-i diminua apoi grăsimea prin introducerea de lut slab, cu coacere la roÈ™u. Cu atît mai mult cu cît această operaÈ›ie de alchimie nu este pur È™i simplu posibilă. Ce facem, întrebă Marta, să ne uităm în carte, poate, N-are rost, caolinul nu poate fi scos din lut, nici neutralizat, ce spun eu n-are sens, cum s-ar putea scoate sau neutraliza caolinul, mă întreb, singura soluÈ›ie e să pregătim alt lut cu componentele bune, Nu e timp, tată, Da, ai dreptate, nu e timp. IeÈ™iră din olărie, două fiinÈ›e descurajate de care Găsit nici nu încercă să se apropie, acum stăteau în bucătărie, se uitau la desenele care se uitau la ei, È™i nu vedeau cum s-ar putea rezolva impasul, È™tiau din experiență că luturile grase tind să se strîngă prea tare, crapă, se deformează, sînt excesiv de plastice, moi, dar nu È™tiau ce efect puteau avea asupra barbotinei È™i, mai ales, ce consecinÈ›e negative asupra lucrării odată terminate. Marta căută È™i găsi cartea, scria că pentru pregătirea barbotinei nu ajunge să dizolvi lutul în apă, trebuie folosiÈ›i dizolvanÈ›i, silicat de sodiu sau carbonat de sodiu, sau silicat de potasiu È™i sodă caustică, dacă n-ar fi atît de periculoasă, ceramica e arta în care e într-adevăr imposibil să separi chimia de efectele ei fizice È™i dinamice, însă ce nu spune cartea e ce se va întîmpla cu păpuÈ™ile mele dacă le fac din singurul lut pe care-1 am la îndemînă, nu văd altă soluÈ›ie, altă problemă e cantitatea, dacă ar fi mai mică am putea umple manual mulajele, dar o mie două sute, sfîntă fecioară. Dacă înÈ›eleg bine, spuse Cipriano Algor, condiÈ›iile principale pe care trebuie să le îndeplinească barbotina sînt densitatea È™i fluiditatea, AÈ™a e explicat aici, spuse Marta, CiteÈ™te, te rog, In ce priveÈ™te densitatea, idealul este de unu virgulă È™apte, cu alte cuvinte, un litru de barbotina trebuie să cîntărească o mie È™apte sute de grame, în lipsa unui densimetru adecvat, dacă vrei să cunoÈ™ti densitatea barbotinei, foloseÈ™ti o eprubetă È™i un cîntar, scăzînd bineînÈ›eles greutatea eprubetei, Și fluiditatea, Pentru măsurarea fluidității se foloseÈ™te un viscometru, sînt de mai multe tipuri, fiecare bazat pe o scală care foloseÈ™te alte criterii, Nu e prea utilă cartea asta, E utilă, fii atent, Sînt, Unul dintre cele mai frecvent folosite este viscometrul de torsiune a cărui lectură se face în grade Gallenkamp, Cine e acest domn, Nu scrie, Continuă, După această scală, fluiditatea ideală se situează între două sute È™aizeci È™i trei sute È™aizeci de grade, Nu găseÈ™ti pe acolo nimic pe înÈ›elesul meu, întrebă Cipriano Algor, Acum urmează, spuse Marta È™i citi, în cazul nostru vom folosi o metodă artizanală, empirică È™i imprecisă, dar capabilă, prin practică, să dea o indicaÈ›ie aproximativă, Ce metodă e asta, Cufundăm mîna adînc în barbotina È™i o scoatem, lăsînd barbotina să curgă pe mîna deschisă, fluiditatea e bună cînd, curgînd, formează între degete o membrană ca o labă de gîscă, Ca a gîștelor, Da, ca a gîștelor. Marta puse cartea deoparte È™i spuse, N-am avansat prea mult, Am avansat ceva, am aflat că nu putem lucra fără dizolvanÈ›i È™i că nu vom avea o barbotina ca lumea cît timp nu vom obÈ›ine membrana de gîscă, Mă bucur că eÈ™ti bine dispus, Umorul e ca fluxul, ba urcă ba coboară, al meu a urcat acum, să vedem cît È›ine, Trebuie să È›ină, casa asta e în mîinile tale, Casa, da, dar nu viaÈ›a, AÈ™a de repede coboară fluxul, întrebă Marta, In acest moment, ezită, se îndoieÈ™te, nu È™tie dacă să urce sau să coboare, Atunci, rămîi cu mine, simt că plutesc de parcă nu È™tiu sigur că sînt cine cred că sînt, Uneori mă gîndesc că poate ar fi mai bine să nu È™tim cine sîntem, spuse Cipriano Algor, Ca Găsit, Da, îmi închipui că un cîine È™tie mai puÈ›ine despre sine decît despre stăpînul pe care-1 are, nici măcar nu e în stare să se recunoască într-o oglindă, Poate că oglinda cîinelui e stăpînul lui, poate că numai în el îi este posibil să se recunoască, sugeră Marta, Frumoasă idee, Cum vezi, pînă È™i ideile greÈ™ite pot fi frumoase, Vom creÈ™te cîini dacă va da faliment afacerea cu olăria, în Centru nu sînt cîini, Bietul Centru, dacă nici cîinii nu-1 vor, Nici Centrul nu vrea cîini, Această problemă nu-i poate interesa decît pe cei care trăiesc acolo, îi tăie vorba Cipriano Algor cu glasul crispat. Marta nu răspunse, înÈ›elese că orice cuvînt pe care l-ar spune ar putea porni o nouă discuÈ›ie. în timp ce reordona din nou desenele obosite se gîndi, Dacă mîine Marcal vine acasă È™i spune că a devenit gardian rezident, că trebuie să ne mutăm, tot ce facem aici își pierde sensul, va fi totuna dacă tata ne însoÈ›eÈ™te sau nu, oricum olăria tot va fi condamnată, chiar dacă ar insista să rămînă nu va putea lucra singur, o È™tie È™i el. Nu È™tim ce-a gîndit între timp Cipriano Algor È™i n-are rost să inventăm gînduri care ar putea să nu coincidă cu cele reale È™i efective, însă, presupunînd că vorba nu i-a fost dată omului ca să ascundă ce gîndeÈ™te, ceva apropiat ar fi legitim să conchidem din ce-a spus olarul, după o tăcere îndelungată, Rău nu e să ai o iluzie, rău e să-È›i faci iluzii, probabil că gîndise exact acelaÈ™i lucru ca È™i fiica lui È™i concluzia unuia ar trebui să fie, prin forÈ›a logicii, concluzia celuilalt. Oricum, adăugă Cipriano Algor, fără să observe, sau poate observînd chiar în momentul cînd a deschis gura, nuanÈ›ele sibilinice ale cuvîntului iniÈ›ial, oricum corabia care stă pe loc nu călătoreÈ™te, orice s-ar întîmpla mîine, trebuie să lucrăm astăzi, cel care plantează un copac nu È™tie dacă, într-o zi, nu se va spînzura în el, Cu o maree neagră ca cea de acum, bărcuÈ›a noastră chiar că nu iese în larg, spuse Marta, dar ai dreptate, timpul nu ne aÈ™teaptă, trebuie să ne punem pe treabă, prima mea sarcină, acum, este să desenez părÈ›ile laterale È™i dosul figurilor È™i să le dau culoare, dacă nu-mi distrage nimeni atenÈ›ia, cred că le termin pînă diseară, Nu aÈ™teptăm vizite, spuse Cipriano Algor, eu mă ocup de prînz, Trebuie doar încălzit, ajunge să faci o salată, spuse Marta. Aduse hîrtia de desen, acuarelele, recipientele pentru diluat vopseaua, pensulele, o cîrpă veche ca să le È™teargă, aranja totul în ordine, metodic, pe masă, se aÈ™eză È™i luă asirianul cu barbă, încep cu ăsta, spuse, Simplifică pe cît posibil ca să nu înÈ›epenească sau să se agate cînd îl scoatem din mulaj, fă-1 din două părÈ›i È™i gata, din trei ar fi prea greu, N-o să uit. Cipriano Algor rămase cîteva minute privindu-È™i fiica desenînd, apoi se duse în olărie. Se va măsura cu lutul, va ridica greutățile È™i halterele noii reînvă-țări, își va exersa mîna amorÈ›ită, va modela cîteva figuri de probă care nu vor fi nici măscărici nici bufoni, nici eschimoÈ™i nici infirmiere, nici asirieni nici mandarini, niÈ™te figuri despre care oricine le va privi, bărbat sau femeie, tînăr sau bătrînă, va putea spune, Seamănă cu mine. Și poate că una dintre aceste persoane, femeie sau bărbat, bătrînă sau tînăr, din plăcerea È™i poate vanitatea de a duce acasă o reprezentare atît de fidelă a imaginii pe care o are despre sine, va veni la olărie È™i-1 va întreba pe Cipriano Algor cît costă figura, iar Cipriano Algor va spune că nu e de vînzare, È™i cînd va fi întrebat de ce, el va răspunde, Pentru că sînt eu. Se însera, în curînd va apune soarele, cînd Marta veni în olărie È™i spuse, Am terminat, le-am pus la uscat pe masa de bucătărie. Imediat, observînd lucrarea executată de tată, două figuri neterminate de aproape două palme înălÈ›ime, în picioare, una masculină, alta feminină, amîndouă goale, din umărul uneia ieÈ™ea un vîrf de sîrmă, comentă, Nu e deloc rău, tată, chiar deloc, dar păpuÈ™ile noastre nu trebuie să fie aÈ™a de mari, aminteÈ™te-È›i că ne-am gîndit la o palmă de-a ta, Ar fi bine să fie puÈ›in mai mari, vor atrage mai mult privirile pe rafturile Centrului, È™i trebuie să È›inem seama È™i de reducerea dimensiunii în cuptor în urma pierderii ultimei umezeli, dar deocamdată nu sînt decît experimente, Chiar È™i aÈ™a îmi plac, îmi plac foarte mult, È™i nu seamănă cu nimic din ce-am mai văzut, oricum femeia îmi aduce aminte de cineva, Cum e pînă la urmă, întrebă Cipriano Algor, zici că nu seamănă cu nimic din ce-ai mai văzut, È™i apoi adaugi că femeia îți aminteÈ™te de cineva, E o dublă impresie, de stranietate È™i de familiaritate, Poate că nu va trebui să cresc cîini, poate că mă voi dedica sculpturii, care e o artă din cele mai bănoase, din cîte am auzit, O familie exemplară de artiÈ™ti, observă Marta cu un zîmbet pe jumătate ironic, Noroc că-1 avem pe Marcal ca să nu se piardă chiar totul, răspunse Cipriano Algor, dar nu zîmbi. Aceasta a fost prima zi a creaÈ›iei. A doua zi, olarul s-a dus în oraÈ™ să cumpere ghipsul ceramic destinat mulajelor, plus carbonatul de sodiu, asta a găsit ca dizolvant, vopselele, cîteva găleÈ›i de plastic, recipiente noi de lemn È™i bobine de sîrmă, spatule, dălÈ›i. Chestiunea vopselelor fusese obiect de vii dezbateri în timpul È™i după cina din prima zi, punctul controversat a fost dacă piesele trebuie băgate în cuptor după ce sînt vopsite, sau, dimpotrivă, vopsitul trebuie făcut după ce sînt gata È™i nu se mai întorc în cuptor. Vopselele erau diferite de la caz la caz, aÈ™a că decizia trebuia luată imediat, nu putea fi lăsată pe ultima clipă, cu pensula în mînă, E o chestiune de estetică, susÈ›inea Marta, E o chestiune de timp, se opunea Cipriano Algor, È™i de siguranță, Dacă le vopsim înainte să meargă la cuptor, execuÈ›ia va avea o mai bună calitate È™i strălucire, insista ea, Dar, dacă vopsim la rece, evităm surprizele dezagreabile, culoarea utilizată aÈ™a rămîne, nu va depinde de acÈ›iunea căldurii asupra pigmenÈ›ilor, mai ales că uneori cuptorul e capricios. învinse opinia lui Cipriano Algor, vor cumpăra aÈ™adar vopsele care sînt cunoscute pe piaÈ›a de specialitate sub numele de email de vase, cu aplicaÈ›ie uÈ™oară È™i uscare rapidă, cu o paletă largă de culori, iar, în ce priveÈ™te diluantul, indispensabil pentru că vopseaua este, în mod normal, foarte groasă, dacă nu vor un produs sintetic, se poate folosi chiar petrolul de iluminat sau lampant. Marta deschise din nou cartea de artă, căută capitolul despre vopsitul la rece È™i citi, Se aplică pe piesele care au fost coapte, piesa va fi È™lefuită cu glaspapir fin, ca să se elimine orice defect de finisare, uniformizînd suprafaÈ›a È™i permițînd o mai bună adeziune a vopselei în zonele unde piesa a fost coaptă excesiv, Șlefuirea a o mie două sute de păpuÈ™i va fi o nebunie, După această operaÈ›ie, continuă Marta să citească, trebuie eliminate toate urmele de praf râmase după È™lefuit, utilizînd un compresor, Nu avem compresor, întrerupse Cipriano Algor, Sau, deÈ™i ia mai mult timp, dar preferabil, cu o bucată de piele aspră, Vechile procedee sînt încă bune, Nu întotdeauna, corectă Marta, È™i continuă, Cum se întîmplă cu aproape toate vopselele de acest gen, emailul de vase nu rămîne mult timp omogen în cutie, de aceea trebuie amestecat bine înainte de a fi aplicat, E elementar, È™tie toată lumea, treci mai departe, Culorile pot fi aplicate direct pe piesă, dar aderenÈ›a lor se va îmbunătăți dacă aplicăm mai întîi un substrat, în mod normal alb lăptos, Nu ne-am gîndit la asta, E greu să te gîndeÈ™ti cînd nu È™tii, Nu sînt de acord, ne gîndim tocmai pentru că nu È™tim, Lasă această pasionantă problemă pentru altădată, È™i ascultă-mă, Asta È™i fac, Baza de substrat se poate face cu pensula, dar poate fi avantajos aplicată cu pistolul pentru a obÈ›ine un strat mai subÈ›ire, Nu avem pistol, Sau prin scufundare, Asta e metoda clasică, dintot-deauna, deci vom proceda prin scufundare, Tot procesul se va desfășura la rece, Foarte bine, Odată vopsită È™i uscată, piesa nu trebuie È™i nu poate fi supusă nici unui tip de coacere, Asta È›i-am spus È™i eu, se cîștigă mult timp, Mai sînt È™i alte recomandări, dar cea mai importantă e că trebuie să lăsăm culoarea să se usuce bine înainte de a o aplica pe următoarea, dacă nu dorim efecte de suprapunere È™i de amestec, Nu vrem efecte nici transparenÈ›e, vrem rapiditate, asta nu e pictură în ulei, în orice caz, halatul mandarinului merită un tratament mai îngrijit, aminti Marta, uite că È™i desenul cere diversitate È™i bogăție de culori, Vom simplifica. Acest cuvînt închise dezbaterea, dar a rămas prezent în mintea lui Cipriano Algor în timp ce-È™i făcea cumpărăturile, ca dovadă a luat în ultimul minut un pistol de vopsit. Avînd în vedere dimensiunea figurilor, substratul nu va cîștiga nimic dacă va fi gros, îi explică după aceea fiicei sale, cred că pistolul e preferabil, o pulverizare de jur împrejurul păpuÈ™ii È™i gata, Ne vor trebui măști, spuse Marta, Măștile sînt scumpe, n-avem bani pentru lux, Nu e un lux, e o precauÈ›ie, vom respira în mijlocul unui nor de vopsea, Dificultatea se poate rezolva, Cum, Voi face această parte a lucrării afară, în aer liber, vremea e sigură, De ce spui că vei face È™i nu că vom face, întrebă Marta, Tu eÈ™ti gravidă, eu nu, din cîte È™tiu, Þi-a revenit buna dispoziÈ›ie, dragă tată, Fac tot ce pot, înÈ›eleg că sînt lucruri care-mi scapă din mîini È™i altele care amenință să-mi scape, problema mea este să disting între cele pentru care mai merită luptat È™i cele care trebuie lăsate să se ducă fără părere de rău, Sau cu părere de rău, Cea mai mare părere de rău, dragă fată, nu e cea pe care o simÈ›i pe moment, e cea pe care o vei simÈ›i mai tîrziu cînd nu se mai poate face nimic, Se spune că timpul vindecă totul, Nu trăim de ajuns ca să avem dovada, spuse Cipriano Algor, È™i, în aceeaÈ™i clipă, își dădu seama că lucra la masa peste care se prăbuÈ™ise soÈ›ia lui cînd o fulgerase atacul de cord. Atunci, obligat de onestitatea lui morală, se întrebă dacă, în atotcuprinzătoarele păreri de rău de care vorbise, era inclusă È™i această moarte, sau era adevărat că, în acest caz particular, timpul își făcuse treaba de vindecător emerit, sau poate că părerea de rău invocată nu se referea de fapt la moarte, ci la viață, la vieÈ›i, a ta, a mea, a noastră, a cui. Cipriano Algor modela infirmiera, Marta era ocupată cu măscăriciul, dar nici unul nu se simÈ›ea mulÈ›umit de rezultatele încercărilor repetate, poate pentru că a copia este, în fond, mai greu decît a crea liber, cel puÈ›in aÈ™a ar putea spune Cipriano Algor, care cu atîta vehemență È™i libertate de gesturi concepuse cele două figuri de bărbat È™i de femeie care acum sînt învelite în cîrpe ude ca să nu li se usuce È™i să li se fisureze spiritul care le È›ine în picioare, statice È™i totuÈ™i vii. Truda Martei È™i a lui Cipriano Algor nu se terminase încă, parte din lutul cu care modelează acum o figură provine de la altele pe care au fost nevoiÈ›i să le dea deoparte È™i să le frămînte, aÈ™a se întîmplă cu toate lucrurile de pe lumea asta, înseÈ™i cuvintele, care nu sînt lucruri, ci doar le desemnează cît pot de bine, È™i desemnînd le modelează, chiar dacă au servit exemplar, presu-punînd că e posibil, sînt folosite de milioane de ori È™i tot de atîtea ori aruncate, dar apoi noi, umili, cu coada între picioare, precum cîinele Găsit cînd îl apasă ruÈ™inea, trebuie să le luăm din nou, È™i ele lut călcat în picioare, frămîntat È™i mestecat, înghiÈ›it È™i scuipat, eterna reîntoarcere chiar există, domnilor, dar nu e aia, e asta. Măscăriciul modelat de Marta e poate utilizabil, bufonul È™i el se apropie destul de mult de realitatea bufonilor, însă infirmiera, care părea aÈ™a de simplă, strictă, regulamentară, se împotriveÈ™te să-È™i arate volumul sinilor de sub lut, de parcă È™i ea ar fi învelită într-o pînză udă ale cărei capete le-ar È›ine cu putere. Cînd prima săptămînă de creaÈ›ie va fi pe sfîrÈ™ite, cînd Cipriano Algor va trece la prima săptămînă de distrugere, transportînd vasele din magazia Centrului È™i aruncîndu-le ca pe niÈ™te gunoaie nefolositoare, doar atunci degetele celor doi olari, în acelaÈ™i timp libere È™i disciplinate, vor începe în sfîrÈ™it să inventeze È™i să traseze drumul drept care îi va duce la volumul exact, la linia justă, la planul armonios. Momentele nu vin niciodată tîrziu sau devreme, vin cînd le bate ceasul, al lor, nu al nostru, nu trebuie să le mulÈ›umim pentru coincidenÈ›ele, atunci cînd se întîmplă, între ce aveau de propus È™i nevoile noastre. în timpul jumătății de zi în care tatăl se va ocupa de treaba absurdă de a se debarasa de o încărcătură considerată inutilă È™i superfluă, Marta se va afla în olărie, cu jumătatea de duzină de păpuÈ™i practic terminată, ocupîndu-se să îndrepte cîte un colÈ› lovit È™i să rotunjească cîte o curbă strîmbată de o atingere involuntară, egalînd înălÈ›imi, consolidînd baze, calculînd pentru fiecare dintre statuete linia optimă de divizare a respectivelor jumătăți de mulaje. Cofrajele n-au fost încă predate de tîmplar, ghipsul aÈ™teaptă în sacii mari de hîrtie groasă, impermeabilă, dar vremea multiplicării se apropie. Cînd Cipriano Algor s-a întors acasă în prima zi din săptămînă distrugerii, mai indignat din pricina umilinÈ›ei decît obosit de efort, i-a povestit fiicei sale aventura ridicolă a unui om bătînd cîmpurile în căutarea unui loc unde să poată lepăda cioburile inutile pe care le transporta de parcă ar fi fost vorba de propriile lui excremente, Cu pantalonii în mînă, spuse, aÈ™a m-am simÈ›it, de două ori au apărut niÈ™te oameni să mă întrebe ce caut pe un teren privat, cu o furgonetă plină de vase, am fost nevoit să încropesc niÈ™te explicaÈ›ii aiurea, am spus că trebuia să ajung pe È™osea È™i am crezut că drumul trecea pe acolo, scuzaÈ›i, vă rog, È™i, dacă vă interesează vreun vas din furgonetă, îmi face plăcere să vi-1 ofer, unul n-a vrut nimic, a răspuns enervat că, în casa lui, lucruri din astea nici pentru animale, dar altuia i-a plăcut o supieră È™i a luat-o. Și unde ai lăsat vasele pînă la urmă, Lîngă rîu, Unde, M-am gîndit că o groapă naturală ar fi cea mai potrivită, dar tot exista inconvenientul că rămîn la vedere, s-ar recunoaÈ™te produsul È™i fabricantul, È™i ca ruÈ™ine È™i jignire e destul, Personal, nu mă simt nici jignită nici ruÈ™inată, Poate că te-ai simÈ›i dacă ai fi fost în locul meu de la început, Poate că da, È™i ce-ai găsit, Exact groapa ideală, Există gropi ideale, întrebă Marta, Depinde întotdeauna de ce vrei să pui înăuntru, închipuieÈ™te-È›i în cazul ăsta o groapă mare, mai mult sau mai puÈ›in circulară, de vreo trei metri adîncime, în care se coboară pe un plan uÈ™or înclinat, cu arbori È™i arbuÈ™ti înăuntru, văzută de afară e ca o insulă verde în mijlocul cîmpului, iarna se umple cu apă, mai are încă o baltă pe fund, E la vreo sută de metri de malul rîului, întrebă Marta, Și tu o È™tii, întrebă tatăl, O È™tiu, am descoperit-o cînd aveam zece ani, e într-adevăr groapa ideală, de fiecare dată cînd intram în ea mi se părea că trec o poartă spre altă lume, Și eu m-am jucat acolo la vîrsta aia, Și probabil bunicul meu, Și străbunicul meu, Totul se pierde pînă la urmă, tată, atîta vreme groapa aia n-a fost decît o groapă, È™i o peÈ™teră magică pentru cîțiva copii visători, dar acum, cu toate vasele în ea, n-o să mai fie nici una nici alta, Cioburile nu sînt aÈ™a de multe, femeie, curînd le vor acoperi tufiÈ™urile, nici n-o să se mai observe, Deci ai lăsat acolo totul, Am lăsat, Cel puÈ›in sînt aproape de sat, într-o bună zi un copil de aici, dacă mai frecventează groapa ideală, o să vină acasă cu o farfurie crăpată, o să-1 întrebe unde a găsit-o, È™i o să vezi că toată lumea o să dea fuga să ia ceea ce acum nu vrea, AÈ™a sîntem, nu m-ar mira. Cipriano Algor termină ceaÈ™ca de cafea pe care fiica i-o pusese în față la sosire È™i întrebă, Tîmplarul a dat vreun semn, Nu, Trebuie să mă duc să-1 presez, Cred că da, e cel mai bine. Olarul se ridică, Mă duc să mă spăl, făcu doi paÈ™i, È™i se opri, Ce e asta, întrebă, Ce anume, Asta, arăta o farfurie acoperită cu un È™ervet brodat, E o prăjitură, Ai făcut o prăjitură, N-am făcut-o eu, ne-a fost adusă, e un dar, De la cine, Ghici, N-am chef să ghicesc, E o ghicitoare uÈ™oară. Cipriano Algor strînse din umeri ca pentru a arăta că nu-1 interesa subiectul, repetă că merge să se spele, dar nu se hotărî, nu făcu pasul afară din bucătărie, în mintea lui se încinsese o dezbatere între doi olari, unul argumenta că e obligaÈ›ia noastră să ne purtăm cu naturaleÈ›e în toate împrejurările vieÈ›ii, dacă cineva a avut amabilitatea să ne aducă acasă o prăjitură acoperită cu un È™ervet brodat, e firesc È™i normal să întrebăm cui i se datorează neaÈ™teptata generozitate, È™i, dacă, în loc de răspuns, ni se propune să ghicim, ar fi mai mult decît suspect să ne prefacem că n-am auzit, micile jocuri de familie È™i de societate n-au mare importanță, nimeni nu se va apuca să tragă concluzii pripite din faptul că am nimerit, mai ales pentru că cei care au motive să ne dăruiască o prăjitură nu vor putea fi niciodată prea mulÈ›i, uneori e o singură persoană, asta spunea unul dintre olari, dar celălalt răspundea că nu e dispus să fie complice în false ghicitori de circ, faptul că È™tia sigur numele persoanei care adusese prăjitura era exact motivul pentru care nu-1 va rosti, È™i mai spunea că, cel puÈ›in în anumite cazuri, păcatul concluziilor nu este atît că sînt uneori pripite, ci că sînt, pur È™i simplu, concluzii. AÈ™adar, nu vrei să ghiceÈ™ti, insistă Marta, zîmbind, iar Cipriano Algor, enervat puÈ›in pe fiica lui È™i mult pe sine, dar conÈ™tient că singurul mod de a ieÈ™i din impasul în care singur intrase ar fi să-È™i recunoască eÈ™ecul, rosti, sacadat, un nume, învă-luindu-1 în cuvinte, A fost văduva, vecina, Isaura Estudiosa, ca să mulÈ›umească pentru urcior. Marta negă cu o miÈ™care din cap, Nu se numeÈ™te Isaura Estudiosa, corectă, numele ei este Isaura Madruga, Ah, bine, spuse Cipriano Algor, È™i se gîndi că nu va mai fi nevoie s-o întrebe pe femeia cu pricina De fapt care e numele tău de fată, dar imediat își aminti că, aÈ™ezat pe o bancă de piatră lîngă cuptor È™i avîndu-1 ca martor pe cîinele Găsit, luase hotă-rîrea să considere nule È™i neavenite toate spusele È™i faptele exprimate È™i întimplate între el È™i văduva Isaura Estudiosa, să nu uităm că vorbele pronunÈ›ate au fost exact S-a terminat, nu închei atît de ritos un episod al vieÈ›ii sentimentale pentru ca două zile mai tîrziu să te răzgîndeÈ™ti. Ca efect imediat al acestor reflecÈ›ii, Cipriano Algor È™i-a luat un aer distant È™i superior, È™i cu atîta convingere încît, fără să-i tremure mîna, s-a putut duce să ridice È™ervetul, Arată bine, spuse. în momentul acela, Martei i se păru cuvenit să adauge, într-un fel e un cadou de despărÈ›ire. Mîna coborî încet, lăsă să cadă delicat È™ervetul peste prăjitura în formă de coroană circulară, DespărÈ›ire, auzi Marta È™i răspunse, Da, în caz că nu găseÈ™te de lucru aici, De lucru, îmi repeÈ›i cuvintele, tată, Nu sînt un ecou, nu-È›i repet cuvintele. Marta nu dădu atenÈ›ie, Am băut o cafea, voiam să încep prăjitura, dar ea nu mi-a dat voie, a stat mai mult de o oră, am vorbit, mi-a povestit puÈ›in despre viaÈ›a ei, căsnicia, n-am avut timp să aflu dacă a fost fericită sau începuse să nu mai fie, sînt cuvintele ei, nu ale mele, în sfîrÈ™it, dacă nu va găsi de lucru se întoarce în satul de unde a venit È™i unde are familie, Aici nu e de lucru pentru nimeni, spuse sec Cipriano Algor, AÈ™a crede È™i ea, de aceea prăjitura e ca o primă jumătate a despărÈ›irii, Sper să nu fiu acasă în momentul celei de-a doua jumătăți, De ce, întrebă Marta. Cipriano Algor nu răspunse. IeÈ™i din bucătărie, intră în cameră unde se dezbrăcă rapid, aruncă o privire la ceea ce oglinda comodei îi arăta din trupul său È™i se băgă sub duÈ™. PuÈ›ină apă sărată se amestecă cu apa dulce care curgea din pîlnie. Cu apreciabilă È™i liniÈ™titoare unanimitate privind semnificaÈ›ia cuvîntului, dicÈ›ionarele definesc ca ridicol tot ce se arată demn de rîs È™i de batjocură, tot ce merită ironia, tot ce este derizoriu, tot ce dă naÈ™tere comicului. Pentru dicÈ›ionare, circumstanÈ›a pare să nu existe, deÈ™i, silite să explice în ce constă, o numesc stare sau particularitate care însoÈ›eÈ™te un fapt, ceea ce, între paranteze, ne sfătuieÈ™te clar să nu separăm faptele de circumstanÈ›ele lor È™i să nu le judecăm pe unele fără să le ponderăm pe celelalte. Fie aÈ™adar în mod suprem ridicol acest Cipriano Algor care se chinuie să coboare panta gropii ducînd în braÈ›e nedoritele vase în loc să le arunce de sus la nimereală, transformîndu-le in continenti în cioburi, cum depreciativ le-a clasificat cînd i-a descris fiicei lui aventurile È™i episoadele traumatizantei operaÈ›iuni de transbordare. Nu există, totuÈ™i, limite pentru ridicol. Dacă într-o zi, aÈ™a cum È™i-a imaginat Marta, un puÈ™tan din sat va recupera din grămadă È™i va duce acasă o farfurie crăpată, putem fi siguri că neplăcutul defect era acolo încă din magazie, sau va fi apărut, din pricina inevitabilei ciocniri dintre vase, provocată de hîrtoapele drumului, în timpul transportului pînă la groapă. E destul să vedem cu cîtă grijă coboară panta Cipriano Algor de fiecare dată, cu cîtă atenÈ›ie înÈ™iră pe jos diferitele piese, cum le aranjează pe toate pe sortimente, cum le bagă unele în celelalte cînd e posibil È™i recomandabil, va fi destul să vedem derizoria scenă care se arată ochilor noÈ™tri pentru a spune că aici nu s-a spart nici o farfurie, nici o ceaÈ™că nu È™i-a pierdut toarta, nici un ceainic n-a rămas fără gît. Vasele îngrămădite acoperă în rînduri regulate colÈ›ul ales, înconjoară trunchiurile copacilor, se insinuează în vegetaÈ›ia joasă, ca È™i cum în vreo carte a celor mari ar scrie că doar aÈ™a trebuie să stea ordonate pînă la sfîrÈ™itul timpurilor È™i la improbabila înviere a resturilor. S-ar crede că purtarea lui Cipriano Algor este complet ridicolă, dar, È™i în acest caz, ar fi bine să nu uităm importanÈ›a decisivă a punctului de vedere, ne referim acum la Măreai Gacho care, venind acasă pentru ziua de repaus, È™i înde-plinindu-È™i elementarele datorii de solidaritate familială, nu numai că È™i-a ajutat socrul la descărcatul vaselor dar È™i, fără să arate vreun strop de mirare sau de dubitativă perplexitate, fără întrebări directe sau pe ocolite, fără priviri ironice sau compătimitoare, i-a urmat liniÈ™tit exemplul, mergînd pînă la a aranja din proprie iniÈ›iativă un rînd care se clătina în mod periculos, rectificînd o aliniere defectuoasă, reducînd o înălÈ›ime excesivă. Este deci firesc ca, în cazul în care Marta va repeta peiorativa È™i nefericita vorbă pe care a folosit-o în conversaÈ›ia cu tatăl, propriul ei soÈ›, graÈ›ie incontestabilei autorități a celui care cu propriii lui ochi a văzut ce era de văzut, s-o corecteze, Nu e gunoi. Și dacă ea, pe care am cunoscut-o ca pe cineva care în totul are nevoie de explicaÈ›ie È™i limpezime, va insista că e gunoi, aÈ™a sînt numite dintotdeauna resturile È™i materialele inutile care sînt aruncate în gropi ca să le umple, fiind excluse din această denumire rămășiÈ›ele umane care au alt nume, cu siguranță Marc al îi va spune cu glasul lui serios, Nu e gunoi, am fost acolo. Nici ridicol, ar adăuga, dacă s-ar pune problema. Cînd au intrat în casă au aflat două noutăți importante, fiecare în genul ei. Tîmplarul adusese în sfîrÈ™it cofrajele, iar Marta citise în cartea ei că, în cazul umplerii pe cale lichidă, nu e prudent să te aÈ™tepÈ›i de la un mulaj la mai mult de patruzeci de copii satisfăcătoare, Adică, spuse Cipriano Algor, vom avea nevoie de cel puÈ›in treizeci de mulaje, cîte cinci pentru fiecare două sute de păpuÈ™i, va fi mult de făcut înainte È™i mult după, È™i nu sînt sigur că mulajele ne vor ieÈ™i perfecte cu lipsa noastră de experiență, Cînd crezi că vei termina de scos toate vasele din magazia Centrului, întrebă Marta, Cred că nu voi avea nevoie în întregime de a doua săptămînă, poate două sau trei zile vor ajunge, A doua săptămînă e asta, corectă Marcal, A doua din patru, dar prima a transportului, a treia va fi a doua de lucru, explică Marta, Cu o asemenea încurcătură de săptămîni, una da, alta ba, nu e de mirare că tu È™i tata sînteÈ›i cam zăpăciÈ›i, Fiecare din motivele lui, eu, de exemplu, sînt gravidă È™i încă nu m-am obiÈ™nuit de tot cu ideea, Dar tata, Tata va spune singur, dacă vrea, Nu sufăr de altă zăpăceală decît că am o mie două sute de păpuÈ™i de fabricat È™i nu È™tiu dacă sînt în stare, îi tăie vorba Cipriano Algor. Se aflau în olărie, aliniate pe masă cele È™ase păpuÈ™i păreau în mod dramatic È™ase obiecte insignifiante, unul mai grotesc decît celălalt prin ceea ce reprezentau, dar toate egale în fascinanta lor inutilitate. Pentru ca soÈ›ul ei să le poată vedea, Marta scosese pînzele muiate care le înveleau, dar aproape că regreta c-a făcut-o, obtuzele momîi nu păreau să fi meritat efortul pe care-1 pritinuiseră, repetata facere È™i desfacere, dorinÈ›a È™i neputinÈ›a, încercarea È™i corectarea, na e adevărat că numai marile opere de artă s-au născut din suferință È™i îndoială, chiar È™i un simplu trup È™i niÈ™te simple membre de argilă sînt în stare să se împotrivească degetelor care le vor modela, ochilor care le interoghează, voinÈ›ei care le-a vrut. Altădată voi cere concediu, v-aÈ™ putea ajuta cumva, spuse Marcal. DeÈ™i aparent completă în formularea ei, fraza conÈ›inea subînÈ›elesuri problematice care n-au avut nevoie de a fi enunÈ›ate pentru a fi înÈ›elese de Cipriano Algor. Ceea ce voise să spună Marcal È™i, fără să vrea, chiar spusese, era că, aÈ™teptînd el o promovare mai mult sau mai puÈ›in previzibilă la treapta de gardian rezident, superiorii lui n-ar fi mulÈ›umiÈ›i dacă el ar pleca în concediu tocmai în această perioadă, ca È™i cum vestea publică a ascensiunii lui în carieră ar fi altceva decît un episod banal, fără importanță. Acest subînÈ›eles era, totuÈ™i, evident È™i desigur cel mai puÈ›in problematic dintre toate. Chestiunea esenÈ›ială, involuntar subiacentă cuvintelor rostite de Marcal, continua să fie îngrijorarea privind viitorul olăriei, munca È™i oamenii care-o făceau È™i care, mai bine sau mai prost, din ea trăiseră pînă atunci. Cele È™ase păpuÈ™i erau ca È™ase ironice È™i insistente semne de întrebare, fiecare vrînd să afle de la Cipriano Algor dacă era atît de încrezător încît să-È™i închipuie că dispune, È™i pentru cîtă vreme, dragă domnule, de forÈ›ele necesare pentru a se ocupa singur de olărie cînd fiica lui È™i ginerele se vor muta în Centru, dacă era atît de naiv încît să creadă că poate face față cu satisfăcătoare regularitate comenzilor următoare, în providenÈ›ialul caz că vor veni, È™i, în sfirÈ™it, dacă era suficient de prost ca să-È™i imagineze că, pe viitor, relaÈ›iile lui cu Centrul È™i cu È™eful departamentului de achiziÈ›ii, comerciale È™i personale, vor fi o continuă È™i perenă mare de roze, sau, aÈ™a cum cu o incomodă precizie È™i amar scepticism întreba eschimosul, Crezi tu că mă vor iubi veÈ™nic. In clipa aceea amintirea Isaurei Madruga se ivi în mintea lui Cipriano Algor, se gîndi la ea ajutîndu-1 la munca din olărie, înso-È›indu-1 la Centru, aÈ™ezată lîngă el în furgonetă, se gîndi la ea în diverse situaÈ›ii, din ce în ce mai intime È™i mai liniÈ™titoare, mîncînd la aceeaÈ™i masă, conversînd pe banca de piatră, dîndu-i de mîncare cîinelui Găsit, culegînd fructele dudului negru, aprinzînd felinarul de deasupra uÈ™ii, dînd la o parte cearÈ™aful, fără îndoială prea multe gînduri È™i prea aventuroase pentru cel care refuzase pînă È™i să guste din prăjitură. BineînÈ›eles că vorbele lui Marcal nu cereau un răspuns, fuseseră o simplă constatare a unui fapt evident tuturor, era la fel ca a spune simplu AÈ™ vrea să vă ajut, dar nu se poate, totuÈ™i Cipriano Algor consideră că ar trebui să exprime o parte din gîndurile care-i trecuseră prin minte în timpul tăcerii ce urmase spuselor lui Marcal, nu gîndurile intime, pe care le È›ine ferecate în seiful pateticului său orgoliu de bătrîn, ci gîndurile care, într-un fel sau altul, sînt comune tuturora în această casă, că le mărturisesc sau nu, È™i care se rezumă în cîteva cuvinte, ce ne aÈ™teaptă mîine. Și spuse, E ca È™i cum am umbla în întuneric, la pasul următor ori înaintăm ori cădem, vom începe să ne dăm seama ce ne aÈ™teaptă atunci cînd prima comandă va fi scoasă la vînzare, de atunci putem să sperăm că ne vor, mult, puÈ›in, deloc, ca atunci cînd smulgi petalele unei margarete ca să vezi ce va fi, ViaÈ›a seamănă cu smulgerea petalelor, observă Marta, Da, dar ce-am jucat în ani a început să se joace în săptămîni sau zile, viitorul a devenit deodată scurt, cred că am mai spus o dată ceva de genul ăsta. Cipriano Algor făcu o pauză, apoi adăugă strîngînd din umeri, înseamnă că e adevărat, Nu sînt decît două căi, spuse Marta, hotărîtă È™i nerăbdătoare, fie muncim ca pînă acum, fără să ne batem capul mai mult decît e necesar pentru a o scoate cu bine la capăt, fie suspendăm totul, informăm Centrul că am renunÈ›at la comandă È™i aÈ™teptăm, Ce aÈ™teptăm, întrebă Marcal, Să te promoveze, să ne mutăm în Centru, să se hotărască tata o dată pentru totdeauna dacă vrea să rămînă sau merge cu noi, dar nu mai putem continua cu această indecizie, care È›ine de săptămîni, Cu alte cuvinte, spuse Cipriano Algor, nici tata nu moare nici noi nu mîncăm ciorba, îți iert cuvintele, răspunse Marta, pentru că È™tiu ce se petrece în capul dumitale, Nu vă certaÈ›i, vă rog, îi rugă Marcal, îmi ajunge ce trebuie să suport în propria mea familie, LiniÈ™-teÈ™te-te, nu-È›i face griji, spuse Cipriano Algor, chiar dacă aÈ™a pare, nevasta ta È™i cu mine nu ne vom certa niciodată cu adevărat, Păi nu, dar sînt momente în care-mi vine să te bat, amenință Marta zîmbind, È™i uite că de acum înainte va fi È™i mai rău, aveÈ›i amîndoi mare grijă, din cîte am auzit, femeile gravide își schimbă brusc dispoziÈ›ia, au capricii, manii, mofturi, atacuri de plîns, crize de nervi, pregătiÈ›i-vă aÈ™adar cu ce-o să mai fie, în ce mă priveÈ™te, eu sînt resemnat, spuse Marcal, È™i imediat spre Cipriano Algor, Și tata, Eu sînt resemnat de mulÈ›i ani, de cînd s-a născut, în sfîrÈ™it, toată puterea femeii, tremuraÈ›i, bărbaÈ›ilor, tremuraÈ›i È™i temeÈ›i-vă, exclamă Marta. Olarul nu urmă de astă dată tonul jovial al fiicei lui, ci vorbi serios È™i senin ca È™i cum aduna unul cîte unul cuvintele care rămăseseră în urmă, în locul unde fuseseră gîndite È™i lăsate să se coacă, dar nu, aceste cuvinte n-au fost gîndite È™i n-au trebuit să se coacă, au răsărit în momentul acela din spiritul lui ca rădăcinile care urcă deodată la suprafaÈ›a pămîntului, Lucrul va continua normal, rosti, voi îndeplini angajamentele cît timp va fi cu putință, fără văicăreli È™i proteste, iar cînd Marcal va fi promovat, voi lua în considerare situaÈ›ia, Vei lua în considerare situaÈ›ia, întrebă Marta, ce înseamnă asta, Avînd în vedere imposibilitatea de a menÈ›ine olăria în stare de funcÈ›ionare, o voi închide È™i nu voi mai fi furnizor al Centrului, Foarte bine, È™i din ce vei trăi după aceea, unde, cum, cu cine, îl înÈ›epă Marta, îmi voi însoÈ›i fiica È™i ginerele în Centru, dacă mă mai vor. Neprevăzuta È™i categorica declaraÈ›ie a lui Cipriano Algor a avut efecte diferite asupra fiicei È™i a ginerelui. Marcal a exclamat, în sfîrÈ™it, È™i È™i-a îmbrățiÈ™at cu putere socrul, Nu poÈ›i să-È›i închipui ce bucurie mi-ai făcut, spuse, era ca un ghimpe în inimă. Marta È™i-a privit tatăl mai întîi cu scepticism, ca È™i cum nu credea ce aude, dar treptat chipul i s-a luminat a înÈ›elegere, memoria serviabilă îi adusese în minte anumite expresii populare curente, urme de lecturi clasice, cîteva locuri comune, e adevărat că nu-È™i amintea tot ce era de amintit, de exemplu, a arde corăbiile, a tăia punÈ›ile, a lăsa baltă, a tăia răul din rădăcină, a se lăsa păgubaÈ™, a se lăsa în voia sorÈ›ii, a se da bătut, omului rătăcit nu-i trebuie sfaturi, a renunÈ›a în văzul È›intei, sînt verzi, nu merită, mai bine o pasăre în mînă decît două pe gard, altele È™i altele, È™i toate spunînd pînă la urmă un singur lucru, Nu vreau ce nu pot, nu pot ce nu vreau. Marta se apropie de tatăl ei, îi trecu mîna peste obraz cu o mîngîiere îndelungată È™i tandră, aproape maternă, AÈ™a e mai bine, dacă asta îți doreÈ™ti cu adevărat, murmură, nu arătă mai multă mulÈ›umire decît erau în stare să comunice aceste cuvinte, atît de sărace, atît de obiÈ™nuite, dar era sigură că tatăl ei va înÈ›elege că nu le alesese din indiferență, ci din respect. Cipriano Algor își puse mîinile pe umerii fiicei sale, o trase la sine, îi dădu un sărut pe frunte È™i, cu o voce scăzută, pronunță singurul cuvînt pe care ea voia să-1 audă sau să i-1 citească în ochi, MulÈ›umesc. Marcal nu întrebă De ce mulÈ›umesc, învățase de mult timp că teritoriul pe care se miÈ™cau acest tată È™i această fiică, mai mult decît doar familial, era, într-un anume fel, sacru È™i inaccesibil. Nu simÈ›ea gelozie, doar melancolia celui care se È™tie definitiv exclus, totuÈ™i nu din acest teritoriu, care nu i-ar putea aparÈ›ine niciodată, ci din altul unde, dacă ar putea fi vreodată împreună cu ei, È™i-ar găsi È™i È™i-ar recunoaÈ™te, în sfîrÈ™it, propriul tată È™i propria mamă. Se pomeni gîndindu-se, fără prea multă surprindere că, odată ce socrul a hotărît să meargă să trăiască în Centru, ideea părinÈ›ilor lui de a-È™i vinde casa din sat È™i de a se muta împreună cu el va fi iremediabil dată la o parte, oricît i-ar costa È™i oricît ar protesta, în primul rînd pentru că e o normă inflexibilă a Centrului, determinată È™i impusă chiar de structurile de locuit interne, să nu admită familii numeroase È™i, în al doilea rînd, pentru că, neexistînd o relaÈ›ie de înÈ›elegere între membrii acestora două, se poate uÈ™or închipui infernul care le-ar deveni viaÈ›a dacă ar trăi la un loc într-un spaÈ›iu redus. In ciuda unor situaÈ›ii È™i a unor mărturii care ar putea induce o opinie contrară, Marcal nu merită să fie considerat un fiu rău, vina nepotrivirilor de sentiment È™i de voință din familia lui nu e numai a sa, È™i totuÈ™i, astfel demonstrîndu-se încă o dată în ce măsură sufletul omenesc este o fîntînă infectată de contradicÈ›ii, se simte mulÈ›umit că nu trebuie să locuiască în aceeaÈ™i casă cu cei care i-au dat viață. Acum că Marta e gravidă, speră că destinul necunoscut nu va confirma în ea È™i în el vechea sentință care spune sever, Fiu eÈ™ti, tată vei fi, cum ai făcut, aÈ™a vei găsi. E însă adevărat că, într-un fel sau altul, printr-un soi de infailibil tropism, natura profundă de fiu îi împinge pe fii să-È™i caute taÈ›i de substituÈ›ie ori de cîte ori, pe drept sau pe nedrept, ei nu pot, nu vor sau nu È™tiu să se recunoască în ai lor proprii, în realitate, în ciuda multelor ei defecte, viaÈ›a iubeÈ™te echilibrul, dacă ar porunci numai ea, ar pune permanent culoarea aurului peste culoarea albastră, ar face ca orice concav să-È™i aibă convexul, să nu aibă loc nici o despărÈ›ire fără sosire, s-ar strădui ca vorba, gestul È™i privirea să se poarte ca niÈ™te gemeni inseparabili care, în toate circumstanÈ›ele, spun acelaÈ™i lucru. Urmînd căi pe care recunoaÈ™tem că n-avem aptitudinea È™i competenÈ›a de a le caracteriza în detaliu, dar de a căror existență È™i intrinsecă virtute comunicativă sîntem absolut siguri, ca de-ale noastre proprii, ansamblul observaÈ›iilor dezvoltate înainte i-au dat lui Marcal Gacho o idee, pe dată transmisă socrului cu filiala solicitudine care se ghiceÈ™te, E posibil să aducem restul de vase într-un singur transport, anunță, Nu È™tii nici măcar cîte mai avem acolo, cred că mai sînt cîteva furgonete, obiectă Cipriano Algor, Nu vorbesc de furgonete, dar spun că vasele nu pot fi aÈ™a de multe încît un camion obiÈ™nuit să nu poată rezolva problema cu o singură încărcătură, Și unde vom descoperi acest preÈ›ios camion, întrebă Marta, îl închiriem, Costă mulÈ›i bani, nu voi avea destui, spuse olarul, dar speranÈ›a făcea să-i tremure vocea. O zi va ajunge pentru toată treaba, dacă ne punem banii la un loc, ai noÈ™tri È™i ai dumitale, sînt convins că vom reuÈ™i È™i, în plus, fiind eu gardian intern poate îmi fac o reducere, nu pierdem nimic dacă încercăm, Un singur om la încărcat È™i descărcat, nu È™tiu dacă rezist, deja mă dor braÈ›ele È™i picioarele, Nu vei fi singur, merg cu tine, spuse Marcal, Nu, te pot recunoaÈ™te, È™i ar fi rău pentru tine, Nu cred că e vreo primejdie, n-am fost decît o dată în departamentul de achiziÈ›ii, dacă-mi pun ochelari negri È™i o È™apcă pe cap pot fi oricine, E o idee bună, foarte bună, spuse Marta, ne-am putea apuca imediat de fabricarea păpuÈ™ilor, AÈ™a m-am gîndit È™i eu, spuse Marcal, Și eu, mărturisi Cipriano Algor. Se priviră lung, tăcuÈ›i, zîmbitori, pînă cînd olarul întrebă, Și cînd asta, Chiar mîine, răspunse Marcal, profităm de timpul meu liber, altă ocazie doar peste zece zile, n-ar mai avea rost, Mîine, repetă Cipriano Algor, vrei să spui că am putea să începem imediat după aceea să lucrăm din plin, Da, spuse Marcal, È™i s-ar cîștiga aproape două săptămîni, Mi-ai dat o inimă nouă, spuse olarul, apoi întrebă, Cum facem, în sat nu cred că sînt camioane de închiriat, închiriem din oraÈ™, mîine plecăm de dimineață ca să avem timp să vedem cine ne oferă cel mai bun preÈ› posibil, înÈ›eleg că e bine aÈ™a, spuse Marta, dar poate ar trebui să iei prînzul cu părinÈ›ii tăi, ultima dată n-ai fost la ei È™i trebuie să fie foarte nemulÈ›umiÈ›i. Marcal se crispa, N-am chef È™i, pe lîngă asta, se întoarse spre socru È™i întrebă, La ce oră trebuie să fii la magazie, La patru, Dacă iau masa la părinÈ›ii mei, apoi mergem în oraÈ™, drumul pînă acolo, închiriem camionul È™i să fim la patru să luăm vasele, nu e timp, Le spui că trebuie neapărat să mănînci mai devreme, Chiar È™i aÈ™a nu e timp, în plus, n-am chef, o să mă duc în viitoarea mea zi liberă, Cel puÈ›in dă-i un telefon mamei tale, O să-i dau, dar să nu te miri că iar o să întrebe cînd ne mutăm. Cipriano Algor își lăsase fata È™i ginerele să discute complicata problemă a prînzului cu familia Gacho È™i se apropiase de banca unde se aflau cele È™ase păpuÈ™i. Cu extremă grijă le scoase pînzele ude, le observă cu atenÈ›ie, una cîte una, mai trebuiau cîteva retuÈ™uri pe cap È™i pe față, părÈ›i ale trupului care, figurile fiind de dimensiune mică, mai puÈ›in de o palmă înălÈ›ime, inevitabil se resimt de la presiunea pîn-zelor, Marta va avea grijă să le facă să arate ca noi, apoi vor rămîne descoperite, ca să-È™i piardă umezeala înainte să intre în cuptor. Trupul îndurerat al lui Cipriano Algor a fost străbătut de un freamăt de plăcere, se simÈ›ea ca È™i cum era gata să înceapă munca cea mai dificilă È™i mai delicată din viaÈ›a lui de olar, aventuroasa coacere a unei piese de mare valoare estetică, modelată de un mare artist căruia nu-i pasă să-È™i coboare geniul la precarele condiÈ›ii ale acestui loc umil, È™i care nu va putea admite, de piesă vorbim, dar È™i de artist, consecinÈ›ele dezastruoase pe care le-ar avea variaÈ›ia cu un grad de căldură, fie prin exces, fie prin lipsă. Despre ce va fi vorba cu adevărat aici, fără măreÈ›ie nici dramă, este de a duce în cuptor È™i a coace jumătate de duzină de statuete insignifiante pentru a fi reprodusă, fiecare dintre ele, în două sute de copii insignifiante, unii spun că ne-am născut cu toÈ›ii cu destinul deja stabilit, dar ce sare în ochi este că numai unii au venit pe această lume pentru a face din lut adami È™i eve sau pentru a înmulÈ›i pîinile È™i peÈ™tii. Marta È™i Marcal au ieÈ™it din olărie, ea ca să se ocupe de cină, el ca să aprofundeze relaÈ›iile începute cu cîinele Găsit, care, deÈ™i ezitînd încă să accepte fără crîcnire prezenÈ›a unei uniforme în familie, pare dispus să asume o postură de tacită condescendență dacă numita uniformă este înlocuită, de la sosire, cu orice vestimentaÈ›ie de croială civilă, modernă sau veche, curată sau murdară, nu contează. Cipriano Algor e acum singur în olărie. A încercat distrat soliditatea unui cofraj, a mutat din loc, fără să fie nevoie, un sac de ghips È™i, ca È™i cum doar hazardul, È™i nu voinÈ›a, i-ar fi condus paÈ™ii, a ajuns în faÈ›a figurilor pe care le modelase, bărbatul, femeia. In cîteva secunde bărbatul se transformă într-o grămăjoară informă de lut. Poate că femeia ar fi supravieÈ›uit dacă, în urechile lui Cipriano Algor, n-ar răsuna de pe acum întrebarea pe care Marta i-o va pune mîine, De ce, de ce bărbatul È™i nu femeia, de ce unul È™i nu amîndoi. Lutul femeii a fost frămîntat peste lutul bărbatului, sînt din nou un singur lut. Primul act al spectacolului s-a terminat, podoabele scenei au fost scoase, actorii se odihnesc după efortul apoteozei. In magaziile Centrului n-a rămas nici o singură piesă de lut fabricată de olăria Algorilor, doar puÈ›in praf roÈ™u, împrăștiat pe rafturi, coeziunea materialelor nu e eternă, niciodată n-o vom repeta îndeajuns, dacă atingerea continuă a invizibilelor degete ale timpului le vine cu uÈ™urință de hac marmurii È™i granitului, ce nu-i face unei simple argile cu compoziÈ›ie precară È™i coacere probabil neregulată. Marcal Gacho n-a fost recunoscut în departamentul de achiziÈ›ii, efect sigur al È™epcii È™i ochelarilor negri, dar È™i a feÈ›ei nebărbierite, o lăsase dinadins aÈ™a pentru a desă-vîrÈ™i eficacitatea travestirii protectoare, odată ce printre diversele caracteristici care trebuie să-1 distingă pe orice gardian intern al Centrului e inclus bărbieritul fără cusur. Oricum subÈ™eful se miră de brusca ameliorare a vehiculului de transport, atitudine logică la cineva care nu doar o dată își permisese să zîmbească ironic la vederea vetustei furgonete, dar a fost surprinzătoare, È™i în respectiva circumstanță e minima denumire posibilă, izbucnirea lui de enervare cu greu reÈ›inută atunci cînd Cipriano Algor îl informă că venise să ridice restul vaselor, Pe toate, întrebă, Pe toate, răspunse olarul, am adus un camion È™i un ajutor. Dacă acest subÈ™ef cu o fire dovedit nesuferită va avea destul viitor în relatarea pe care o urmărim, într-o bună zi ne vom aminti cu siguranță să-1 rugăm să ne dezvăluie sentimentele sale în această împrejurare, adică, motivul ultim al unei iritări, ilogice din toate punctele de vedere, pe care nu voise sau nu fusese în stare s-o ascundă. E foarte probabil că va încerca să ne păcălească spunînd, de exemplu, că se obiÈ™nuise cu vizitele zilnice ale lui Cipriano Algor È™i că, deÈ™i din respect pentru adevăr, n-ar fi putut jura că sînt prieteni, oricum avea pentru el o anumită simpatie, mai ales din pricina nenorocoasei situaÈ›ii profesionale în care se afla bietul om. O minciună dintre cele mai neruÈ™inate, cum este evident, de vreme ce, trecînd de la dezvăluire la excavarea adîncurilor, ne vom da seama de îndată că manifestarea de exasperare a subÈ™efului nu făcuse decît să denunÈ›e frustrarea că îi scăpase din mîini plăcerea, între toate perversă, a celor care se bucură de înfrîngerile altora chiar cînd nu au nici un profit de pe urma lor. Pretextînd că le-ar trebui ore ca să-È™i facă treaba È™i că îngreunau descărcatul altor furnizori, meschinul individ încercă să împiedice încărcarea camionului, dar Cipriano Algor puse, aÈ™a cum elocvent se spune, piciorul în prag È™i întrebă cine își ia răspunderea pentru cheltuiala cu închirierea maÈ™inii în caz că trebuie s-o ducă înapoi, ceru caietul de reclamaÈ›ii È™i, ca finală È™i disperată lovitură, amenință că nu pleacă înainte de a vorbi cu È™eful de departament. Se È™tie din manualele elementare de psihologie aplicată, capitolul comportament, că oamenii răi de muscă sînt adeseori laÈ™i, aÈ™a că nu va trebui să ne surprindă că teama de a fî certat în public de superiorul ierarhic schimbă într-o clipă atitudinea subÈ™efului. Mai aruncă o insolență ca să-È™i ascundă furia È™i se retrase în fundul magaziei, de unde apăru din nou numai cînd camionul, în sfîrÈ™it încărcat, abandonă subterana. Nici la propriu nici la figurat nu au strigat Cipriano Algor È™i Marcal Gacho victorie, erau prea obosiÈ›i ca să-È™i irosească restul de puteri cu triluri È™i felicitări, cel mai bătrîn spuse, O să ne mănînce sufletul cînd vom aduce cealaltă marfă, va examina păpuÈ™ile cu lupa È™i le va respinge cu duzinile, iar cel mai tînăr răspunse că e probabil, dar nu sigur, È™eful de departament se ocupa de problemă, de asta am scăpat, tată, cealaltă o să vedem atunci, aÈ™a trebuie să fie viaÈ›a, cînd unul își pierde curajul, celălalt își adună forÈ›ele È™i-1 îmbărbătează. Lăsaseră furgoneta parcată la colÈ›ul unei străzi apropiate, acolo va rămîne pînă vor descărca È™i ultimul vas în groapa de lîngă rîu, apoi vor duce camionul la garaj È™i, frînÈ›i de oboseală, mai mult morÈ›i decît vii, unul pentru că-È™i pierduse pe dreptele coridoare ale Centrului salutarul obicei al efortului fizic, altul pentru îndeajuns de cunoscutele dezavantaje ale vîrstei, vor ajunge în sfîrÈ™it acasă, la lăsarea serii. Cîinele Găsit va coborî să-i întîmpine pe drum, È›opăind È™i lătrînd aÈ™a cum îi cere condiÈ›ia, È™i Marta îi va aÈ™tepta la ușă. Ea va întreba, AÈ™adar, s-a rezolvat totul, È™i ei vor răspunde da, totul s-a rezolvat, È™i pe dată toÈ›i trei se vor gîndi, sau vor simÈ›i, dacă există inegalitate între a simÈ›i È™i a gîndi, că ce s-a terminat e acelaÈ™i lucru care aÈ™teaptă nerăbdător să înceapă, că actele spectacolului È™i ale vieÈ›ii, primul, al doilea È™i al treilea, sînt tot timpul o singură piesă. E adevărat că unele accesorii au fost scoase din scenă, dar lutul din care se vor face accesoriile noi e acelaÈ™i ca ieri, iar actorii, mîine, cînd se vor trezi din somn în culise, își vor pune piciorul drept pe urma piciorului sting, apoi îl vor pune pe stîngul înaintea dreptului È™i, orice s-ar întîmpla, nu se vor abate din drum, tn ciuda oboselii bărbatului, Marta È™i Mar?al vor repeta, de parcă ar fi prima oară, gesturile, gemetele È™i suspinele de amor. Și cuvintele. Cipriano Algor va dormi fără vise în patul lui. Mîine dimineață, ca de obicei, își va duce ginerele la lucru- Poate că, Ia întoarcere, își va aminti să treacă pe la groapa de lîngă rîu, fără vreun motiv anume, nici măcar din curiozitate, È™tie perfect ce-a lăsat acolo, cu toate astea poate se va apropia de marginea adînciturii È™i, dacă o va face, va privi în jos, atunci se va întreba dacă n-ar fi cazul să taie cîteva crengi de arbore ca să acopere mai bine vasele, parcă ar vrea să nu afle nimeni ce se ascunde aici, adăpostit, ferit, pînă în ziua cînd vor fi din nou necesare, vai, ce greu e să ne despărÈ›im de ceea ce-am făcut, fie obiect, fie vis, chiar atunci cînd l-am distrus cu mîinile noastre. Mă duc să curăț cuptorul, a spus Cipriano Algor cînd a ajuns acasă. ExperienÈ›ele anterioare ale cîinelui Găsit l-au făcut să creadă că stăpînul se pregăteÈ™te să se aÈ™eze din nou pe banca meditaÈ›iilor, sărmanul avea spiritul tulburat de conflicte, cu viaÈ›a curgîndu-i pe dos, acum se arată folositori cîinii, cînd vin să se posteze în faÈ›a noastră cu nelipsita întrebare în ochi, Ai nevoie de ajutor, È™i cu toate că, la prima vedere, nu pare la îndemîna unui animal ca acesta să găsească leacul pentru suferinÈ›e, angoase È™i alte necazuri omeneÈ™ti, pricina poate fi neputinÈ›a noastră de a percepe ce se află dincolo sau dincoace de umanitatea noastră, ca È™i cum celelalte dureri din lume n-ar căpăta o realitate aprehensibilă decît dacă sînt măsurabile după standardele durerilor noastre sau, pentru a folosi cuvinte mai simple, ca È™i cum doar umanul ar avea existență. Cipriano Algor nu se aÈ™eză pe banca de piatră, trecu mai departe, apoi, după ce trase unul după altul cele trei mari zăvoare de bronz instalate la înălÈ›imi diferite, sus, la mijloc, jos, deschise uÈ™a cuptorului, care scîrțîi răguÈ™it din balamale. După primele zile de cercetări senzoriale care mulÈ›umiseră curiozitatea imediată a celui care tocmai ajunsese într-un loc nou, cuptorul încetase să-i mai atragă atenÈ›ia cîinelui Găsit. Era o construcÈ›ie de piatră, veche È™i greoaie, cu o ușă înaltă È™i îngustă, cu o destinaÈ›ie necunoscută È™i unde nu locuia nimeni, o construcÈ›ie care avea deasupra trei forme care semănau cu niÈ™te coÈ™uri, dar care sigur nu erau, de vreme ce din ele nu se desprinsese niciodată vreun instigator miros de mîncare. Acum uÈ™a se deschise pe neaÈ™teptate È™i stăpînul intră înăuntru la fel de natural ca È™i cum È™i acolo era casa lui, ca dincoace. Un cîine trebuie, din principiu È™i prudență, să latre la toate surprizele care i se ivesc în viață, pentru că nu poate È™ti dinainte dacă cele bune nu vor deveni ; rele È™i cele rele nu vor înceta să fie ce-au fost, aÈ™adar cîinele Găsit se puse pe lătrat, mai întîi , neliniÈ™tit cînd figura stăpînului păru că dispare în penumbra cuptorului, pe dată fericit văzîndu-1 reapărînd întreg È™i cu o expresie schimbată, sînt micile miracole ale iubirii, să-È›i placă ce faci ar trebui să merite tot acest nume. Cînd Cipriano < Algor intră din nou în cuptor, acum cu mătura în mînă, Găsit nu-È™i mai făcu griji, un stăpîn, dacă te gîndeÈ™ti bine, e ca soarele È™i luna, trebuie să , avem răbdare cînd dispare, să aÈ™teptăm să treacă , timpul, dacă mult sau puÈ›in nu poate spune un ; cîine, care nu distinge durate mtre oră È™i săptâ-mînă, între lună È™i an, pentru un animal ca el nu există decît prezență È™i absență. în timpul curățării cuptorului, Găsit nu încercă să intre, se dădu la o parte ca să nu cadă pe el ploaia de mici fragmente de lut copt, de cioburi de vase sparte pe care mătura le împingea afară, È™i se întinse pe jos, cu capul între labe. Părea neatent, aproape adormit, dar È™i cel mai puÈ›in experimentat cunoscător al tertipurilor canine È™i-ar da seama, obser-vînd modul disimulat în care din cînd în cînd deschidea È™i închidea ochii, ca Găsit pur È™i simplu aÈ™tepta. După ce termină curățenia, Cipriano Algor ieÈ™i È™i se îndreptă spre olărie. Cît timp a fost vizibil, dinele nu s-a miÈ™cat, dar imediat s-a ridicat încet, a înaintat cu gîtul întins pîna la intrarea în cuptor È™i a privit. Era o odaie stranie È™i goală, cu tavanul boltit, fără mobile sau podoabe, tapiÈ›ată cu paralelipipede albicioase, dar ce-a impresionat cel mai mult nasul cîinelui Găsit a fost uscăciunea extremă a aerului care se respira înăuntru, ca È™i înÈ›epătura intensă a singurului miros care se simÈ›ea, mirosul final al unei infinite calcinări, să nu vă surprindă flagranta È™i asumata contradicÈ›ie între final È™i infinit, căci nu ne ocupăm de senzaÈ›ii omeneÈ™ti, ci de ceea ce omeneÈ™te ne-a fost cu putință să ne imaginăm despre ce-o fi simÈ›it un cîine cînd a intrat prima oară într-un cuptor gol de olărie. Altfel decît era de aÈ™teptat de la natura lui de cîine, Găsit n-a marcat cu urina noul loc descoperit. E adevărat că, la început, a fost cît pe-aci să asculte ce-i spunea instinctul, e adevărat c-a apucat să-È™i ridice amenințător piciorul, dar, în ultima clipă, s-a stăpînit, poate speriat de tăcerea minerală care-1 înconjura, de simplitatea grosolană a construcÈ›iei, de tonul alburiu È™i fantomatic al podelei È™i pereÈ›ilor, sau poate, pur È™i simplu, pentru că bănuia că stapînul s-ar supăra pe el dacă È™i-ar găsi spurcat de un piÈ™at infam regatul, tronul È™i altarul focului, creuzetul unde argila visează de fiecare dată că se va preschimba în diamant. Cu blana de pe spate zburlită, cu coada între picioare de parcă venea alergînd alungat de departe, cîinele Găsit a ieÈ™it din cuptor. N-a văzut pe nici unul dintre stapîni, casa È™i cîmpul păreau abandonate, iar dudul negru, desigur din pricina unghiului de incidență a soarelui, părea să proiecteze o umbră stranie, care se tîra pe sol ca È™i cum venea de la un alt copac. Spre deosebire de ce se crede în general, cîinii, oricît ar fi de îngrijiÈ›i È™i răsfățaÈ›i, nu au viaÈ›a uÈ™oară, în primul rînd pentru că pînă astăzi n-au reuÈ™it să ajungă la o înÈ›elegere cît de cît satisfăcătoare a lumii în care au fost aduÈ™i, în al doilea rînd pentru că dificultatea este continuu agravată de contradicÈ›iile È™i de instabilitățile de conduită ale fiinÈ›elor umane cu care împărtășesc, ca să spunem aÈ™a, casa, mîncarea È™i uneori patul. A dispărut stapînul, stăpîna nu apare, cîinele Găsit ■ își revarsă melancolia È™i bășica pe banca de piatră care nu foloseÈ™te decît pentru meditaÈ›ii. In clipa aceea, Cipriano Algor È™i Marta ieÈ™iră din olărie. Găsit alergă spre ei, în astfel de momente are impresia că, în sfîrÈ™it, va înÈ›elege totul, dar impresia n-a durat, nu durează niciodată, stapînul scoase un È›ipăt enorm, Fugi de aici, stăpîna strigă alarmată, Stai, cine să-i mai înÈ›eleagă pe oamenii ăștia, cîinele Găsit va observa doar peste cîteva , clipe că stăpînii duc niÈ™te figuri de lut în echilibru . pe niÈ™te mici tăblii, cîte trei pe fiecare, imaginaÈ›i-vă ! dezastrul dacă nu mi-ar fi oprit la timp efuziunile. Se îndreaptă echilibriÈ™tii spre planÈ™ele de uscat care, de săptămîni, au fost golite de farfurii, căni, farfurioare, străchini, căni, urcioare, vase È™i alte accesorii de casă È™i grădină. Cele È™ase păpuÈ™i, care vor sta să se usuce sub briză, protejate de umbra dudului negru È™i atinse din cînd în cînd de soarele care se insinuează È™i se deplasează în frunziÈ™, sînt avangarda unei noi ocupaÈ›ii, a sute de figuri identice care, în batalioane strînse, vor acoperi planÈ™ele lungi, o mie două sute de figuri, de È™ase ori două sute după socotelile făcute la momentul respectiv, dar socoteala era greÈ™ită, bucuria victoriei nu este întotdeauna bună sfătuitoare, aceÈ™ti olari, în ciuda celor trei generaÈ›ii de experienÈ›e, par să fi uitat că este indispensabil să rezerve mereu, pentru că pînă È™i foarfecele mănîncă din pînza pe care o taie, o marjă pentru pierderi, e figura care cade È™i se sparge, e figura care s-a deformat, e figura care s-a contractat prea mult sau prea puÈ›in, e figura care a crăpat de căldură pentru că a fost prost fabricată, e figura care nu s-a copt bine din pricina defectuoasei circulaÈ›ii a aerului cald, È™i la toate astea, care È›in de contingenÈ›ele fizice ale unei activități foarte asemănătoare cu arta alchimiei, care nu e, cum È™tim, o È™tiință exactă, la toate astea, spuneam, va trebui adăugată examinarea riguroasă la care, ca de obicei, Centrul va supune fiecare păpușă, È™i pe deasupra cu subÈ™eful acela, aÈ™a de pornit. In timp ce mătura cuptorul, Cipriano Algor È™i-a amintit numai de cele două amenințări, de cea sigură È™i de cea latentă, asta au bun asociaÈ›iile de idei, una trage de alta, trebuie să fii abil È™i să nu le pierzi firul, să înÈ›elegi că un ciob de pe jos nu este doar prezentul lui de ciob de pe jos, este È™i trecutul lui, cînd nu era ciob, dar È™i viitorul lui, cînd nu È™tie ce va deveni. Se povesteÈ™te că odinioară a existat un zeu care s-a hotărît să modeleze un bărbat din lutul pămîntului pe care-1 crease anterior È™i, de îndată, ca să capete răsuflare È™i viață, i-a suflat în nări. Cîteva spirite încăpățînate È™i negativiste spun în È™oaptă, cînd nu îndrăznesc s-o proclame scanda-lizînd pe toata lumea, că, după acest suprem act creator, zeul cu pricina nu s-a mai dedicat niciodată artelor olăriei, o manieră sucită de a-i denunÈ›a pentru că, pur È™i simplu, n-a mai lucrat. Problema, prin transcendenÈ›a ei, este prea serioasă ca să fie tratată simplu, cere ponderare, multă imparÈ›ialitate, spirit obiectiv. Este un fapt istoric că munca de modelare, din acea zi memorabilă, n-a mai fost un atribut exclusiv al creatorului pentru a reveni incipientei competenÈ›e a creaturilor, care, nu mai e nevoie s-o spunem, nu sînt înzestrate cu suficient suflu ventilator. Ca rezultat i s-a dat focului responsabilitatea tuturor operaÈ›iunilor subsidiare în stare să dea, atît prin culoare cît È™i î prin strălucire, È™i chiar prin sunet, o rezonabilă = aparență de viață tuturor obiectelor care vor ieÈ™i ' din cuptoare. Dar asta înseamnă a judeca după '-. aparenÈ›e. Focul face mult, nimeni nu neagă, dar nu poate face totul, are serioase limitări, È™i chiar cîte un defect grav, ca, de exemplu, insaÈ›iabila bulimie de care suferă È™i care-1 face să devoreze ; È™i să transforme în cenușă tot ce întîlneÈ™te în ; cale. Revenind însă la tema care ne preocupă, la : olărie È™i la funcÈ›ionarea ei, toÈ›i È™tim că lutul ; umed băgat în cuptor crapă mai repede decît ne , ia să povestim. O primă È™i irevocabilă condiÈ›ie stabilită de foc, dacă vrem sa facă ce aÈ™teptăm de la el, e ca lutul să intre cit mai uscat în cuptor. Și aici ne întoarcem umili la suflatul în nări, aici va trebui să recunoaÈ™tem în ce măsura am fost nedrepÈ›i È™i imprudenÈ›i cînd am împrumutat È™i am adoptat păgîna idee că pomenitul zeu ar fi întors spatele, indiferent, propriei sale opere. Da, e adevărat, nimeni nu 1-a mai văzut după aceea, dar ne-a lăsat poate ce avea mai bun, suflul, răsuflarea, briza, zefirul, adierea, care acum intră suav în nările celor È™ase păpuÈ™i de lut pe care Cipriano Algor È™i fiica lui le aÈ™aza, cu mare grijă, pe una dintre planÈ™ele pentru uscat. Pînă la urma È™i scriitor, nu numai olar, pomenitul zeu È™tie È™i să scrie drept cu linii strîmbe, nefiind de față ca să sufle personal, a avut grijă să lase pe cineva să facă munca în numele lui, pentru ca mîine viaÈ›a încă fragilă a acestor figuri de ceramică să nu se stingă în îmbrățiÈ™area oarbă È™i brutală a focului. A spune mîine este totuÈ™i doar un fel de a vorbi, pentru că, dacă e adevărat că o singură răsuflare a fost de ajuns la inaugurare pentru ca lutul omului să capete suflet È™i viață, multe vor fi răsuflările necesare pentru ca din măscărici, bufoni, asirieni cu barbă, mandarini, eschimoÈ™i È™i infirmiere, cei de aici È™i cei care vor veni în rînduri strinse să se alinieze pe aceste planÈ™e, să se evapore încetul cu încetul apa fără de care n-ar fi ajuns ce sînt, È™i să poată intra în cuptor siguri că se vor transforma în ceea ce trebuie să fie. Cîinele Găsit se ridicase pe labele din spate È™i-È™i sprijinise de planșă labele din față ca să vadă mai de aproape cele È™ase momîi aliniate în faÈ›a lui. Adulmecă o dată, de două ori È™i imediat își pierdu interesul, dar nu destul de repede ca să evite palma seacă È™i dureroasă pe care stăpînul i-o dădu peste cap nici repetarea cuvintelor dure pe care le auzise înainte, Fugi de aici, cum putea el să explice că nu voia să le facă nici un rău păpuÈ™ilor, ci doar să le vadă mai bine È™i să le miroasă, nu e drept să mă baÈ›i pentru un fleac, parcă n-ai È™ti că cîinii nu se slujesc numai de ochii din cap ca să cerceteze lumea exterioară, nasul e ca un ochi complementar, vede ceea ce miroase, din fericire ea n-a mai strigat acum, Stai, noroc că întotdeauna e cineva care înÈ›elege motivele celorlalÈ›i, chiar ale celor care, din muÈ›enie de la natură sau insuficiență de vocabular, n-au È™tiut sau nu i-a ajutat limba să le explice, Nu trebuia să-î baÈ›i, tată, era doar curios, spuse Marta. Fără îndoială, Cipriano Algor n-a vrut să-i facă rău cîinelui, 1-a minat forÈ›a instinctului, pe care, împotriva credinÈ›ei generale, fiinÈ›ele omeneÈ™ti nu l-au pierdut nici nu-1 vor pierde prea curînd. Se învecinează cu inteligenÈ›a, dar e mult mai rapid, de aceea biata de ea se face deseori de rîs È™i este desconsiderată în atîtea împrejurări, aÈ™a s-a întîmplat în acest caz, olarul a reacÈ›ionat la teama de a vedea distrus ceea ce făcuse cu atîta greutate, ca o leoaică văzîndu-È™i puii în pericol. Nu toÈ›i creatorii uită de creaturile lor, fie ele căței sau păpuÈ™i de lut, nu toÈ›i pleacă È™i lasă în loc inconstanÈ›a unui zefir care sufla doar din cînd în cînd, ca È™i cum noi n-am avea nevoie să creÈ™tem, să mergem la cuptor, să È™tim cine sîntem. Cipriano Algor chemă cîinele, Vino aici, Găsit, vino aici, cine să înÈ›eleagă aceste fiinÈ›e, lovesc È™i îndată îl mîngîie pe cel lovit, îi lovesc È™i dau fuga să sărute mîna ce i-a lovit, poate că toate astea nu sînt decît o consecință a problemelor pe care le-am avut, de la îndepărtatul început al timpurilor, ca să reuÈ™im sa ne înÈ›elegem unii pe ceilalÈ›i, noi, cîinii, noi, oamenii. Găsit a uitat lovitura primită, dar stăpînul nu, stăpînul va uita mîine sau peste o oră, dar deocamdată nu poate, în asemenea cazuri memoria e ca atingerea instantanee a soarelui pe retină care lasă o arsură la suprafață, rană uÈ™oară, neînsemnată, dar care chinuie cit durează, mai bine sa cheme cîinele, să-i spună, Găsit, vino încoace, È™i Găsit va veni, vine mereu, linge mîna care-1 mîngîie pentru că aÈ™a sărută cîinii, curînd arsura dispare, vederea se normalizează, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Cipriano Algor se duse să vadă cîte lemne mai urau È™i văzu că erau puÈ›ine. Ani de zile visase că va veni momentul cînd bătrînul cuptor de lemne va fi dărâmat pentru ca, în locul lui, să apară un cuptor nou, din cele moderne, cu gaz, în stare să obÈ›ină temperaturi uriaÈ™e, cu încălzire rapidă È™i excelente rezultate la coacere. In adîncul său, totuÈ™i, È™tia ca asta nu se va întîmpla niciodată, în primul rînd din pricina costului, mai mare decît își poate permite, dar È™i din motive mai puÈ›in materiale, pentru că i-ar părea rău să distrugă ce construise bunicul lui È™i tatăl lui perfecÈ›ionase, dacă ar face-o ar fi ca È™i cum i-ar È™terge la propriu de pe faÈ›a pămîntului, căci tocmai pe faÈ›a pămîn-tului se află cuptorul. Mai avea un alt motiv, mai puÈ›in confesabil, pe care-1 expedia în cinci cuvinte, Sînt prea bătrîn pentru asta, pentru că schimbarea ar fî însemnat utilizarea pirometrelor, tuburilor, piloÈ›ilor de siguranță, a arzătoarelor, adică, alte tehnici È™i alte grij. AÈ™a că nu era altă soluÈ›ie decît sa continue cuptorul vechi să fie alimentat ca pe vremuri, cu lemne, lemne È™i iar lemne, poate lucrul cel mai greu de suportat în meseriile lutului. Ca un fochist al vechilor locomotive cu aburi, care-È™i petrecea tot timpul arun-cînd lopeÈ›i de cărbune în gura cazanului, olarul, cel puÈ›in acest Cipriano Algor, care nu poate plăti un ajutor, se chinuie ceasuri întregi să introducă arhaicul combustibil în cuptor, crengi pe care focul le cuprinde È™i le devorează într-o clipă, crengi pe care flacăra le muÈ™că È™i le linge încetul cu încetul pină la tăciune, cel mai bine e cînd îl putem răsfăța cu conuri de pin È™i talaj, care ard mai încet È™i dau mai multă căldură. Cipriano Algor se va aproviziona în împrejurimi, va comanda unor tăietori È™i agricultori cîteva care cu lemne de ars, va cumpăra în atelierele È™i tîmplăriile din Centura Industrială cîțiva saci cu rumeguÈ™, preferabil de lemn tare, ca stejarul, nucul È™i castanul, È™i pe toate va trebui să le facă singur, evident nu-i trece prin cap să-i ceară fiicei lui, pe deasupra gravidă, să-1 însoÈ›ească È™i sa urce sacii în furgo-netă, îl va lua numai pe Găsit ca să facă pace, ceea ce pare să însemne că arsura din memoria lui Cipriano Algor, de fapt, nu e complet vindecată. Lemnul din È™opron va fi mai mult decît suficient ; pentru cele È™ase figuri pentru mulaje, dar Cipriano È› Algor are îndoieli, i se pare absurd, prostesc, o irosire de neiertat, enorma disproporÈ›ie a mijloacelor față de scopurile de atins, adică, pentru a coace o nimica toată, jumătate de duzină de È› păpuÈ™i va trebui folosit cuptorul de parcă ar fi vorba de o încărcătură pînă la tavan. I-a spus È› Martei care i-a dat dreptate, È™i peste o jumătate j de oră soluÈ›ia, Cartea explică aici cum se poate f rezolva problema, are chiar un desen ca să înÈ›e- l legem mai bine. E posibil ca străbunicul Martei, trăind în alte vremuri, să fî folosit vreodată, la începuturile profesiei sale de olar, procedeul, vechi È™i pe atunci, de coacere în groapă, dar instalarea primului cuptor trebuie să fi eliminat pînă È™i din memorie rustica practică, uitată de tatăl lui Cipriano Algor. Din fericire mai sînt cărÈ›ile. Le putem uita pe un raft sau în cufăr, le putem lăsa pradă prafului È™i moliilor, abandona în întunericul pivniÈ›elor, putem să nu ne uităm la ele È™i să nu le atingem ani de zile, dar lor nu le pasă, aÈ™teaptă în tăcere, închise în sine pentru ca nimic dinăuntru să nu se piardă, momentul care vine mereu, ziua cînd ne întrebăm, Unde o fi cartea care ne învăța cum se coace lutul, iar cartea, în sfîrÈ™it convocată, apare, e aici în mîinile Martei în timp ce tatăl ei sapă în fundul cuptorului o groapa de jumătate de metru adâncime È™i tot atît în lățime, păpuÈ™ilor nu le trebuie mai mult, apoi dispune pe fundul găurii un strat de ramuri È™i le dă foc, flăcările urcă, mîngîie pereÈ›ii, le reduc umiditatea de la suprafață, apoi focul păleÈ™te, rămîn doar cîteva flăcărui È™i cenuÈ™a caldă, È™i peste ele Marta, după ce i-a trecut tatălui cartea deschisă la pagina care trebuie, coboară È™i aÈ™ază, cu grijă extremă, cele È™ase păpuÈ™i de probă, una cîte una, mandarinul, eschimosul, asirianul cu barba, măscăriciul, bufonul, infirmiera, înăuntrul gropii, aerul cald încă vibrează, atinge epidermele cenuÈ™ii de unde, ca È™i din interiorul masiv al trupurilor, aproape toată apa se evaporă graÈ›ie curentului È™i adierii, iar acum, peste cavitate, în lipsa unui grătar mai potrivit acestui scop, Cipriano Algor pune, nici prea apropiate, nici prea depărtate, aÈ™a cum arată cartea, niÈ™te bare înguste de fier, printre care va cădea jăraticul rezultat din rugul pe care olarul îl încinge. Erau aÈ™a de fericiÈ›i că descoperiseră cartea salvatoare încît tatăl È™i fiica nu È™i-au dat seama că ora aproape crepusculară la care începuseră să muncească îi va obliga sa alimenteze focul în timpul nopÈ›ii pînă cînd jăraticul va umple complet groapa È™i coacerea se va termina. Cipriano Algor îi spuse fiicei lui, Tu du-te la culcare, eu rămîn să am grijă de foc, iar ea răspunse, N-aÈ™ pierde asta pentru tot aurul din lume, Se aÈ™ezară pe banca de piatră contem-plînd flăcările, din cînd în cînd Cipriano Algor se ridică È™i aruncă lemne pe foc, crengi nu prea groase pentru ca jăraticul să cadă printre barele de fier, cînd veni ora cinei, Marta se duse în casă să pregătească o masă uÈ™oară, pe care după aceea au luat-o în lumina fluctuantă care se miÈ™ca pe peretele lateral al cuptorului, ca È™i cum È™i el ar fi ars pe dinăuntru. Cîinele Găsit se împărtăși È™i el din mîncare, apoi se întinse la picioarele Martei, privind fix flăcările, în viață mai fusese aproape de alte focuri, dar nici unul ca acesta, probabil voia să spună altceva, focurile, mai mari sau mai mici, seamănă toate, sînt lemne care ard, tăciuni È™i cenușă, ce gîndea Găsit era că nu stătuse j niciodată aÈ™a, la picioarele a doi oameni cărora le | dăruise pentru totdeauna dragostea lui de cîine, lingă o bancă de piatră propice meditaÈ›iilor seri- t. oase, aÈ™a cum el însuÈ™i, începînd de astăzi È™i din experiență personală, va putea mărturisi. Să umpli o ■ jumătate de metru cub cu jăratic cere timp, mai ; ales dacă lemnul, cum se întîmplă, n-a fost complet | uscat, ca dovadă i se văd fierbând ultimele seve la extremitatea opusă celei care arde. Ar fi inte- resant, dacă ar fi posibil, să te uiÈ›i înăuntru, să vezi dacă jăraticul a urcat pînă la păpuÈ™i, dar poÈ›i să-È›i închipui cum e interiorul gropii, vibrant È™i strălucitor, cu lumina multiplelor flăcări scurte care au consumat bucățelele de lemn incandescent care cad. Cum noaptea începuse să se răcorească, Marta s-a dus în casă să caute o pătură, sub care, trăgînd-o peste umeri, s-au adăpostit tatăl È™i fiica, în față nu aveau nevoie, era ca pe vremuri, cînd mergeam lîngă vatră să ne încălzim în nopÈ›ile de iarnă, spinarea dîrdiia de frig în timp ce faÈ›a, mîinile È™i picioarele frigeau. Picioarele mai ales, fiind mai aproape de foc. Mîine începe munca grea, spuse Cipriano Algor, Te ajut, spuse Marta, O să mă ajuÈ›i, fără îndoială, nici nu poÈ›i face altceva, spuse Cipriano Algor, întotdeauna te-am ajutat, Dar acum eÈ™ti gravidă, Cel mult într-o lună, încă n-am simptome, mă simt perfect, Mă tem că nu vom reuÈ™i sa ducem asta pînă la capăt, Vom reuÈ™i, Dacă am găsi pe cineva să ne ajute, Chiar tu ai spus, tată, nimeni nu vrea să lucreze în olarii, pe lîngă asta ne-am irosi timpul învă-țîndu-î pe cel care ar veni È™i rezultatele n-ar fi deloc pe măsură, Sigur, confirmă Cipriano Algor, deodată distras. își amintise că Isaura Estudiosa, sau Isaura Madruga, cum se pare că se numeÈ™te acum, își caută de lucru, dacă nu va găsi va pleca din sat, dar acest gînd nu reuÈ™i să-1 tulbure, de fapt, nici n-ar putea, nici n-ar vrea să È™i-o imagineze pe numita Madruga lucrînd la olărie, plină de lut, singurele cunoÈ™tinÈ›e pe care le avea despre meserie era acel mod de a îmbrățiÈ™a un urcior la piept, dar asta nu ajută cînd este vorba de a fabrica păpuÈ™i, È™i nu de a le legăna. La legănat, oricine se pricepe, se gîndi, dar È™tia că nu e adevărat. Marta spuse, Am putea chema pe cineva să aibă grijă de casă, să rămîn liberă pentru olărie, N-avem bani să plătim o servitoare sau o femeie în casă, sau cum s-o fi chemînd, îi reteză brusc vorba Cipriano Algor, Cineva care are nevoie de o ocupaÈ›ie si nu-i pasă dacă nu cîștigă mult un timp, insistă Marta. Nerăbdător, tatăl își aruncă pătura de pe umeri, de parcă se sufoca, Dacă te gîndeÈ™ti la ce-mi închipui, mai bine ne oprim aici, E de È™tiut dacă È›i-ai imaginat pentru ca eu m-am gîndit, spuse Marta, sau dacă te-ai gîndit înainte de a-mi imagina eu, Nu te juca cu vorbele, te rog, ai darul ăsta, dar nu l-ai moÈ™tenit de la mine, Ceva propriu trebuie să am È™i eu, oricum, ce-ai numit joc cu cuvintele e numai un mod de a le face mai vizibile, Atunci pe astea le poÈ›i acoperi din nou, nu mă interesează. Marta puse pătura la loc, o aranja pe umerii tatălui, Le-am acoperit, spuse, dacă cineva le va scoate într-o zi din nou la vedere, te asigur că nu voi fi eu. Cipriano Algor se desprinse din pătură, Nu-mi e frig, spuse, È™i merse să pună mai mult lemn pe foc. Marta se simÈ›i miÈ™cată observînd meticulozitatea cu care el punea trunchiurile noi peste aÈ™chiile în flăcări, atent È™i scrupulos ca unul care s-a obligat, ca să alunge gândurile incomode, să-È™i fixeze toată | puterea de concentrare asupra unui detaliu fără importanță. N-ar fi trebuit să reiau subiectul, își | spuse, mai ales acum, cînd a spus că va merge cu r noi la Centru, pe lîngă asta, presupunînd că ei * s-ar înÈ›elege aÈ™a de bine încît să vrea să trăiască j împreună, vom avea o problemă greu sau chiar ; imposibil de rezolvat, una e să mergi la Centru cu fiica È™i ginerele, alta să-È›i iei È™i nevasta, în loc de o familie ar fi două, sînt convinsă că nu ne-ar accepta, Marcal mi-a spus că apartamentele sînt j mici, aÈ™adar ar trebui să rămînă aici, È™i din ce ar trăi, doi oameni care de abia se cunosc, cît timp va dura înÈ›elegerea, mai mult decît un joc cu cuvintele, ce fac eu e un joc cu sentimentele altora, cu sentimentele propriului meu tata, ce drept am eu, ce drept ai tu, Marta, încearcă să te pui în locul lui, nu poÈ›i, sigur, atunci, dacă nu poÈ›i, taci din gură, se spune că fiecare om este o insulă, È™i nu e adevărat, fiecare om este o tăcere, da, o tăcere, fiecare cu tăcerea lui, fiecare cu tăcerea care e. Cipriano Algor se întoarse pe banca de piatră, chiar el își trase pătura pe umeri deÈ™i avea încă pe haine căldura focului, Marta se apropie de el, Tată, dragă tată, spuse, Ce e, Nimic, nu contează. Trecuse mult de ora unu cînd groapa se umplu în sfîrÈ™it Nu mai e nevoie de noi aici, spuse Cipriano Algor, mîine dimineață, cînd s-au răcit, scoatem piesele, să vedem cum au ieÈ™it. Clinele Găsit îi însoÈ›i pînă la uÈ™a casei. Apoi se întoarse lîngă foc È™i se culcă. Sub fina peliculă de cenușă, iradiind o lumină palidă, jăraticul încă pîlpîia. Doar cînd s-a stins complet Găsit a închis ochii să doarmă. Cipriano Algor visă ca se află înăuntrul noului său cuptor. Era fericit pentru că reuÈ™ise să-È™i convingă fiica È™i ginerele că brusca creÈ™tere de activitate a olăriei cerea schimbări radicale în procesele de elaborare È™i o promptă actualizare a mijloacelor È™i structurilor de fabricaÈ›ie, începînd cu urgenta substituÈ›ie a vechiului cuptor, rămășiÈ›a arhaică a unei vieÈ›i artizanale care nici măcar ca ruină de muzeu în aer liber nu merită conservată. Să ne lăsăm de nostalgii care nu fac decît rău È™i ne È›in pe loc, spusese Cipriano Algor cu o neobiÈ™nuită vehemență, progresul merge înainte, de nestăvilit, trebuie să ne hotărîm să-1 urmăm, vai de cei care, de teama posibilelor neliniÈ™ti viitoare, rămîn aÈ™ezaÈ›i pe marginea drumului, plîngînd un trecut care nici măcar n-a fost mai bun decît prezentul. Rotundă, perfectă È™i desă-vîrÈ™ită, fraza i-a convins pe tinerii ezitanÈ›i. în orice caz, trebuie recunoscut că diferenÈ›ele tehnologice dintre cuptorul nou È™i cuptorul vechi erau ; cît se poate de obiÈ™nuite, ce era învechit în primul, l era modern în al doilea, singura deosebire care > sărea imediat în ochi consta în mărimea lucrării, în capacitatea de două ori mai mare, fiind adevărat, ■, de asemenea, deÈ™i nu atît de evident, că erau diferite, È™i chiar puÈ›in nefireÈ™ti, relaÈ›iile de pro- % porÈ›ie pe care înălÈ›imea, lungimea È™i lățimea l respectivului gol interior le stabileau între ele. I Fiind vorba de un vis, nu e de mirare. De mirare, însă, oricîte libertăți È™i exagerări îi permite celui care visează logica onirică, este prezenÈ›a unei bănci de piatră înăuntru, o bancă exact la fel ca cea a meditaÈ›iilor, È™i din care Cipriano Algor nu poate vedea decît dosul spătarului, odată ce banca este în mod insolit întoarsă spre peretele din fund, la nu mai mult de cinci palme de el. Pietrarii trebuie s-o fi pus aici ca să se odihnească la ora prînzului, apoi au uitat s-o ia, își spuse Cipriano Algor, dar È™tia că nu putea fi adevărat, pietrarilor, È™i faptul e riguros istoric, le-a plăcut întotdeauna să mănînce în aer liber, chiar cînd au lucrat în deÈ™ert, cu atît mai mult într-un loc atît de agreabil de campestru ca acesta, cu planÈ™etele de uscat sub dudul negru, È™i plăcuta adiere a amiezii. Indiferent de unde vii, trebuie să ieÈ™i afară, spuse Cipriano Algor, problema e cum te scot de aici, ca să te duc în braÈ›e eÈ™ti prea grea, dacă te tîrăsc îmi distrugi dalele de pe jos, dar nu pricep de ce-ai fost adusă într-un cuptor È™i aÈ™ezată în acest chip, cine stă pe tine ajunge cu nasul aproape lipit de perete. Pentru a-È™i demonstra sieÈ™i că are dreptate, Cipriano Algor se strecură uÈ™or între un capăt al băncii È™i peretele lateral È™i se aÈ™eză. Descoperi că nasul lui nu risca să se julească de cărămizile refractare, È™i că genunchii, deÈ™i mai avansaÈ›i în plan orizontal, erau È™i ei feriÈ›i de rosături incomode. Mîna, în schimb, putea să ajungă la perete fără nici un efort. Or, chiar în momentul cînd degetele lui Cipriano Algor erau cît pe aci să-1 atingă, un glas din afara spuse, Tu n-ai de ce să aprinzi cuptorul. Ordinul neaÈ™teptat era al lui Marcal, È™i tot a lui umbra care, timp de o secundă, a trecut pe peretele din fund, dispărind imediat. Lui Cipriano Algor i se păru un abuz È™i o absolută lipsă de respect adresarea absurdă folosită de ginere, Niciodată nu i-am permis, își spuse. Făcu o miÈ™care pentru a se întoarce ca să întrebe de ce n-avea rost să aprindă cuptorul È™i de ce îmi spui tu, dar nu reuÈ™i să se miÈ™te, se întîmplă des în vise, vrem să alergăm È™i vedem că picioarele nu ne ascultă, de obicei sînt picioarele, acum gîtul pare înÈ›epenit. Umbra se dusese, È™i ei nu-i putea pune întrebări, în vana È™i iraÈ›ionala supoziÈ›ie ca o umbră are limbă pentru a articula răspunsuri, dar armonicele suplimentare ale cuvintelor rostite de Marcal continuau să răsune între boltă È™i podea, între un perete È™i celălalt. înainte ca vibraÈ›iile să se stingă complet È™i substanÈ›a dispersată a tăcerii întrerupte să aibă timp să se reconstituie, Cipriano Algor dorea să afle misterioasele motive pentru care n-avea rost să aprindă cuptorul, dacă. într-adevăr, asta îi spusese glasul ginerelui, acum i se părea că vorbele au fost altele, È™i mai enigmatice, Dumneata n-ai de ce să te sacrifici, de parcă Marcal crezuse că socrul lui, pe care, de fapt, nu-1 tutuise, se hotărise să încerce pe propriul trup puterile focului, înainte să le dăruiască lucrarea mîinilor sale. E nebun, murmură pentru sine olarul, ginerele meu trebuie să fie nebun de legat să-È™i imagineze asemenea lucruri, am intrat în cuptor doar ca să, fraza a trebuit să se întrerupă, de fapt, Cipriano Algor nu È™tie de ce se află aici, nu e de mirare, dacă de atîtea ori ni se întîmplă cînd sîntem treji, nu È™tim de ce am făcut sau facem una sau alta, cu atît mai mult atunci cînd, dormind, visăm, Cipriano Algor se gîndi că cel mai bine, cel mai simplu, ar fi să se scoale pur È™i simplu de pe banca de piatră È™i să iasă sâ-È™i întrebe ginerele ce naiba a vrut să spună, dar simÈ›i că trupul îl apasă ca plumbul, sau nici măcar, căci niciodată plumbul nu va atîrna atît încît să nu-1 ridice o forță mai mare, de fapt, era iegat de spătarul băncii, legat iară frînghii sau lanÈ›uri, însă legat. încercă din nou să-È™i întoarcă faÈ›a, dar gîtul nu-1 asculta, Sînt ca o statuie de piatră, aÈ™ezată pe o bancă de piatră, uitîndu-se la un zid de piatră, își spuse, deÈ™i È™tia că nu era exact, zidul, cel puÈ›in, aÈ™a cum ochii lui, experÈ›i în materii minerale, puteau să perceapă, nu era construit din pietre ci din cărămizi refractare. în acest moment, umbra lui Marcal se proiectă din nou pe perete, IÈ›i aduc vestea bună după care tînjeam de atîta vreme, spuse vocea lui, am fost promovat în sfîrÈ™it pe postul de gardian rezident, aÈ™a că nu merită să continui lucrarea, le explicăm celor din Centru că am închis olăria È™i vor înÈ›elege, mai devreme sau mai tîrziu trebuia să se întîmple, aÈ™a că ieÈ™i de acolo, camionul e la poartă să ia mobilele, s-au irosit banii daÈ›i pe cuptor. Cipriano Algor deschise gura să răspundă, dar umbra plecase, olarul voia să spună că diferenÈ›a între cuvîntul artizanului È™i o poruncă divină constă în faptul că a doua a trebuit trecută în scris, deÈ™i cu lamentabilele rezultate care se cunosc, È™i, în plus, că, dacă se grăbea aÈ™a de tare, putea să se care, expresie cam grosolană care contrazicea solemna declaraÈ›ie făcută numai cu cîteva zile în urmă, cînd le promisese fiicei È™i ginerelui că va merge să stea cu ei în Centru dacă Marcal va fi promovat, dat fiind că mutarea va face imposibilă menÈ›inerea în funcÈ›iune a olăriei. Cipriano Algor era mîniat pe sine însuÈ™i pentru că a promis ceea ce onoarea nu-i va permite niciodată să facă, dar o nouă umbră se ivi pe peretele din fund. In lumina slabă care reuÈ™eÈ™te să se strecoare prin uÈ™a îngustă a unui cuptor de o asemenea mărime, două umbre umane sînt foarte uÈ™or de confundat, însă olarul È™tiu imediat cine e, nici umbra, mai întunecată, nici vocea, mai groasă, nu-i aparÈ›ineau ginerelui, Domnule Cipriano Algor, am venit să vă informez că am anulat comanda de păpuÈ™i de lut, rosti È™eful departamentului de achiziÈ›ii, nu È™tiu È™i nu vreau să È™tiu de ce v~aÈ›i băgat acolo, dacă vreÈ›i să vă daÈ›i aere de erou romantic aÈ™teptînd să vă dezvăluie pereÈ›ii secretele vieÈ›ii, mi se pare pur È™i simplu ridicol, dar, dacă intenÈ›ia dumneavoastră merge mai departe, dacă intenÈ›ionaÈ›i să pieriÈ›i în foc, de exemplu, aflaÈ›i că Centrul refuză să-È™i asume vreo responsabilitate, n-ar mai lipsi decît să fim învinuiÈ›i de sinuciderile comise de inÈ™i incompetenÈ›i È™i ajunÈ™i la faliment pentru că n-au fost în stare să înÈ›eleagă regulile pieÈ›ei. Cipriano Algor nu-È™i întoarse capul spre ușă, deÈ™i avea certitudinea că acum poate s-o facă, È™tia că visul s-a terminat, că nimic nu-1 împiedică să se ridice cînd vrea de pe banca de piatră, îl mai tulbura însă o singură întrebare, evident absurdă, evident stupida, totuÈ™i de înÈ›eles dacă luăm în considerare starea de perplexitate mentală provocată de gîndul că va trebui să trăiască în acelaÈ™i Centru care i-a dispreÈ›uit munca, iar această întrebare, I ajungem È™i la ea, n-am uitat, are de-a face cu l banca de piatră. Cipriano Algor se întrebă dacă < a dus o bancă de piatră în pat sau se va trezi plin de rouă pe altă bancă de piatră, cea a meditaÈ›iilor, aÈ™a sînt visele oamenilor, cîteodată iau lucrurile reale È™i le transformă în viziuni, alteori pun delirul să se joace de-a v-aÈ›i ascunselea cu realitatea, de aceea spunem atît de frecvent că nu È™tim pe ce lume sîntem, visul trage într-o parte, realitatea în cealaltă, linia dreaptă nu există decît în geometrie, È™i chiar È™i acolo nu e decît o abstracÈ›iune. Cipriano Algor deschise ochii. Sînt în pat, se gîndi uÈ™urat È™i, în aceeaÈ™i clipa, își dădu seama că amintirea visului pierea, că va reuÈ™i să reÈ›ină doar cîteva fragmente, È™i nu È™tia dacă trebuie să se bucure pentru că era puÈ›in sau să se întristeze pentru că era excesiv, È™i asta se întîmplă de multe ori după ce am visat. Era încă noapte, dar prima schimbare a cerului, vestitoare a zorilor, nu va întîrzia să se arate. Cipriano Algor n-a mai adormit. Se gîndea la multe lucruri, se gîndea că munca lui devenise definitiv inutilă, că existenÈ›a lui nu mai avea justificare suficientă È™i cît de cît acceptabilă, Sînt o povară pentru ei, murmură, în clipa aceea un fragment de vis îi apăru cu toată claritatea, ca È™i cum fusese decupat È™i lipit de perete, era È™eful departamentului de achiziÈ›ii care îi spunea, Dacă intenÈ›ionaÈ›i să vă daÈ›i foc, dragă domnule, sa vă fie de bine, vă previn totuÈ™i că nu face parte din extravaganÈ›ele Centrului, daca are vreuna, să trimită reprezentanÈ›i È™i coroane de flori la funeraliile foÈ™tilor furnizori. Cipriano Algor aÈ›ipise din nou pentru cîteva clipe, să consemnăm, fiindcă a venit vorba, È™i înainte să ni se indice aparenta contradicÈ›ie, că a aÈ›ipi cîteva clipe nu e totuna cu a fi adormit, olarul nu făcuse decît să viseze rapid visul avut mai devreme È™i, daca vorbele È™efului departamentului de achiziÈ›ii n-au sunat exact ca prima dată, motivul a fost că, nu doar în viaÈ›a cu ochii deschiÈ™i, cuvintele pe care le spunem depind de dispoziÈ›ia de moment. Antipatica È™i complet deplasata referire la o ipotetică sinucidere prin foc a avut totuÈ™i meritul de a aduce gîndul lui Cipriano Algor la statuetele de lut lăsate la copt în groapă È™i, imediat, pe căi È™i cărări ale creierului imposibil de reconstituit È™i de descris cu suficientă precizie, la subita recunoaÈ™tere a avantajelor păpuÈ™ii goale pe dinăuntru față de păpuÈ™a masivă, fie ca timp consumat, fie ca argilă folosită. Frecventa ezitare a evidenÈ›ei de a se manifesta fără să se lase prea mult rugată ar trebui să facă obiectul unei profunde analize din partea specialiÈ™tilor, care desigur sînt pe undeva, în distinctele, dar sigur nu È™i opusele, naturi ale vizibilului È™i invizibilului, cu scopul de a verifica dacă, in interiorul cel mai intim a ceea ce se lasă văzut, există, cum e de bănuit, ceva chimic sau fizic cu o tendință perversă spre negare È™i È™tergere, o alunecare amenințătoare spre zero, un vis obsesiv al golului. Oricum, Cipriano Algor e mulÈ›umit. Acum cîteva minute se considera o povară pentru fiică È™i ginere, o piedică, un inutil, cuvînt care spune totul cînd trebuie să calificăm ceea ce presupunem că nu mai serveÈ™te la nimic, dar iată că a fost în stare sa conceapă o idee a cărei utilitate e dinainte dovedită de faptul că au mai avut-o È™i alÈ›ii È™i au pus-o în practiă. Nu e posibil mereu să ai idei l originale, e de ajuns să fie utile. Cipriano Algor l È™i-ar dori să prelungească tihna patului, să profite < de somnul bun de dimineață care, poate pentru I că n-avem despre el decît o conÈ™tiință vagă, este, * din toate, cel mai reparator, însă excitaÈ›ia provo- cată de ideea care îi venise, amintirea statuetelor | sub cenuÈ™a caldă È™i, de ce să nu mărturisim, precipitata informaÈ›ie anterioară că nu adormise din nou, toate astea la un loc l-au făcut să dea la o parte aÈ™ternuturile È™i să alunece repede pe podea, la fel de proaspăt È™i de agil ca È™i în anii tinereÈ›ii. Se îmbrăcă fără zgomot, ieÈ™i din cameră ducîndu-È™i ghetele în mină È™i, pe vîrfurile picioarelor, se îndreptă spre bucătărie. Nu voia să-È™i trezească fiica, dar o trezi, sau era deja trează, ocupată să lipească fragmente din propriile vise sau trăgînd cu urechea la activitatea oarbă pe care viaÈ›a, secundă cu secundă, o desfășura în uterul ei. Glasul răsună clar È™i limpede în liniÈ™tea casei, Tată, unde mergi aÈ™a devreme, Nu pot să dorm, mă duc să văd cum a ieÈ™it lucrarea, stai acolo, nu te scula. Marta spuse doar, Bine, nu era deloc greu, cunoscîndu-1, să-È™i închipuie că tatăl ei dorea să fie singur în timpul serioasei operaÈ›ii de scoatere a cenuÈ™ii È™i a statuetelor din groapă, ca un copil care, în liniÈ™tea nopÈ›ii, tremurînd de frică È™i de emoÈ›ie, înaintează pe pipăite pe coridorul întunecat să descopere ce jucării È™i daruri visate i-au fost puse în pantof. Cipriano Algor se încălță, deschise uÈ™a bucătăriei È™i ieÈ™i. FrunziÈ™ul compact al dudului negru reÈ›inea cu fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea curînd, prima rază a zorilor va mai întîrzia cel puÈ›in o jumătate de oră. Se uită spre cuÈ™că È™i își roti ochii de jur împrejur, mirat că nu vede cîinele. Fluieră încet, dar Găsit nu se arătă. Olarul trecu de la surpriza perplexă la o neliniÈ™te explicită, Nu cred c-a plecat, nu cred, murmură. Ar fi putut să strige numele câinelui, dar nu voia să-È™i alarmeze fiica. Poate umblă pe undeva, adulmecînd vreo lighioană nocturnă, spuse ca sa se liniÈ™tească, dar, în timp ce traversa curtea spre cuptor, se gîndea mai mult la Găsit decît la jinduitele statuete de lut. Era la cîțiva metri de groapă cînd văzu cîinele ieÈ™ind de sub banca de piatră, Am tras o spaimă de zile mari, hoÈ›omanule, de ce n-ai venit cînd te-am strigat, îl mustră, dar Găsit nu răspunse, era ocupat să se întindă, să-È™i pună muÈ™chii la locul lor, mai întîi își întinse cu forță labele dinainte, coborînd în plan înclinat capul È™i coloana vertebrală, apoi execută ceea ce presupunem că era, în mintea lui, un indispensabil exerciÈ›iu de ajustare È™i compensare, lăsîndu-È™i în jos È™i încordîndu-È™i atît de mult partea posterioară încît dădea impresia că vrea sa se separe de labele din spate. ToÈ›i È™tim că animalele au încetat să vorbească de foarte multă vreme, dar niciodată nu se va putea demonstra că n-au continuat să-È™i folosească în secret gîndirea. Iată, de exemplu, cazul acestui cîine Găsit, în ciuda slabei luminozități care coboară treptat din cer, pe faÈ›a lui se poate citi ce gîndeÈ™te, La vorbe nebune, urechi surde, el vrea să spună pe limba lui că Cipriano Algor, cu lunga experiență de viață pe care o are, deÈ™i puÈ›in variată, n-ar trebui să ignore care sînt îndatoririle unui cîine, e cunoscut că santinelele umane veghează cu seriozitate doar dacă li s-a dat un ordin categoric, în vreme ce cîinii, acesta în particular, nu aÈ™teaptă să li se spună Stai aici să ai grijă de foc, È™tim cu siguranță că, pînă nu se va stinge jăraticul, ei vor sta cu ochii deschiÈ™i. In orice caz, va trebui să facem dreptate gîndirii umane, cunoscuta ei încetineală n-o împiedică întotdeauna să ajungă la concluzii exacte, cum se întîmplă acum în capul lui Cipriano Algor, deodată s-a aprins o lumină È™i a putut citi È™i rosti cu voce tare cuvintele de recunoÈ™tință pe care cîinele Găsit le merita pe bună deptate, în timp ce eu dormeam la căldurică între cearÈ™afuri, tu făceai pe santinela alertă, nu contează că vigilenÈ›a ta n-ajută lucrarea, contează gestul. Cînd Cipriano Algor își sfîrÈ™i lauda, Găsit alergă să-È™i ridice laba È™i să se uÈ™ureze, apoi se întoarse, dînd din coadă, È™i se întinse în apropierea gropii, gata să asiste la scoaterea păpuÈ™ilor din forme. Atunci se aprinse lumina din bucătărie, Marta se sculase. Olarul întoarse capul, nu vedea clar înlăuntrul său dacă prefera să fie singur sau dorea să fie de față È™i fiica lui, dar a È™tiut-o un minut mai tîrziu cînd a înÈ›eles că ea îi lăsase rolul principal pînă în ultima clipă. Ca marginea unei cupole luminoase venind să împingă cupola întunecată a nopÈ›ii, frontiera dimineÈ›ii se miÈ™ca încet spre occident. O subită adiere ridică în vîrtejuri cenuÈ™a de la suprafaÈ›a gropii. Cipriano Algor îngenunche, îndepărtă barele de fier È™i, cu aceeaÈ™i lopată cu care săpase groapa, începu să scoată cenuÈ™a, amestecată cu bucățele de cărbune nears. Aproape imponderabile, particulele albe i se lipeau de degete, unele, uÈ™oare ca fulgul, aspirate de răsuflare, îi suiră în nas È™i-1 obligară să strănute, aÈ™a cum face uneori Găsit. Pe măsură ce sapa se apropia de fundul gropii, cenuÈ™a devenea tot mai caldă, dar nu atît cît să-1 ardă, era călduÈ›a, ca pielea unui om, È™i moale È™i suavă ca ea. Cipriano Algor puse deoparte sapa È™i-È™i cufundă amîndouă mîinile în cenușă. Atinse fina È™i inconfundabila asprime a lutului copt. Atunci, ca È™i cum ar fi ajutat la o naÈ™tere, apucă între degetul mare È™i degetele arătător È™i mijlociu capul încă ascuns al unei păpuÈ™i È™i o trase afară. Se întîmplă sa fie infirmiera. îi scutură cenuÈ™a de pe trup, suflă peste față, părea că-i dă un soi de viață, tre-cîndu-i suflul propriilor plămîni, pulsaÈ›ia propriei inimi. Apoi, una cîte una, celelalte păpuÈ™i, asirianul cu barbă, mandarinul, bufonul, eschimosul, măscăriciul, au fost scoase din groapă È™i puse lîngă infirmieră, mai mult sau mai puÈ›in curate de cenușă, dar fără binefacerea suplimentară a suflului vita!. Nimeni nu era acolo să-1 întrebe pe olar motivele diferenÈ›ei de tratament, determinate, la prima vedere, de diferenÈ›a de sex, doar dacă intervenÈ›ia demiurgică nu se explică prin simplul fapt ca figura infirmierei a ieÈ™it prima din groapă, mereu, de cînd e lumea lume, aÈ™a s-a întîmplat, creatorii s-au plictisit de creaÈ›ie de îndată ce n-a mai fost o noutate. Amintindu-ne, totuÈ™i, complexele probleme de modelare cu care s-a confruntat Cipriano Algor în timp ce lucra pieptul infirmierei, nu va fi prea temerar să presupunem că ultima raÈ›iune a suflului se află, deÈ™i în mod obscur È™i imprecis, în imensul său efort de a obÈ›ine ceea ce însăși ductilitatea argilei îi refuza. GhiciÈ›i singuri despre ce e vorba. Cipriano Algor umplu din nou gaura cu pămîntul care prin drept natural îi aparÈ›inea, o bătători ca nici un pumn de țărînă să nu rămînă pe dinafară È™i, cu trei păpuÈ™i în fiecare mînă, se îndreptă spre casă. Curios, cu capul ridicat, Găsit È›opaia pe lîngă el. Umbra dudului negru se despărÈ›ise de noapte, cerul începea să se deschidă tot în primul albastru al dimineÈ›ii, soarele nu va întirzia să apară pe orizontul care de aici nu se poate zări. Cum au ieÈ™it, întrebă Marta cînd tatăl ei intră, Cred că bine, pînă la urmă, dar trebuie să le curățăm de cenuÈ™a care s-a prins de ele. Marta turnă apă într-un lighenaÈ™ de lut, Spală-le aici, spuse. Prima care a intrat în apă, prima care a ieÈ™it din cenușă, întîmplare sau coincidență, infirmiera va putea să aibă în viitor diverse motive de a se plînge, dar nu de lipsă de atenÈ›ie. Cum e, întrebă Marta, neatentă la dezbaterea despre genuri, Bine, repetă tatăl scurt. Era într-adevăr bine, coaptă uniform, cu o frumoasă culoare roÈ™ie, fără defect, fără cea mai mică crăpătură, È™i perfecte erau È™i celelalte statute, cu excepÈ›ia asirianului cu barbă, care avea o pată neagră pe spate, efect din fericire restrîns al unui incipient proces de carbonizare, provocat de o nedorită intrare a aerului. Nu contează, n-o să aibă de suferit, spuse Marta, iar acum te rog să te aÈ™ezi să te odihneÈ™ti cît pregătesc eu micul dejun, te-ai sculat cu noaptea în cap, M-am trezit devreme, n-am mai reuÈ™it să adorm, PăpuÈ™ile puteau aÈ™tepta dimineaÈ›a, Dar eu nu, Cum spune vorba din bătrîni, cine își face griji, nu se odihneÈ™te, Sau doarme ca să viseze la grijile pe care le are, Te-ai trezit atît de devreme ca să nu mai visezi, întrebă Marta, Sînt vise din care e mai bine să ieÈ™i repede, răspunse tatăl, AÈ™a a fost azi-noapte, Da, aÈ™a a fost, Vrei să-mi povesteÈ™ti, Nu merită, In casa asta, grijile unuia au fost mereu grijile tuturor, Dar nu È™i visele, Doar dacă nu sînt despre griji, Cu tine nu pot să discut, Dacă e aÈ™a, nu mai pierde timpul, povesteÈ™te-mi, Am visat că Marcal a fost promovat È™i comanda era anulată, Din astea cea mai probabilă nu c anularea comenzii, AÈ™a cred È™i eu, dar grijile se înlănÈ›uie ca cireÈ™ele, una trage alta, È™i amîndouă un coÈ™ plin, iar promovarea lui Marcal È™tim că poate fi anunÈ›ată din clipă în clipă, E adevărat, Visul a fost un îndemn să lucrez repede, Visele nu sînt îndemnuri, dacă nu cumva visele ne îndeamnă, Te-ai trezit sentenÈ›ios, dragă tată, Fiecare vîrstă iÈ™i are defectele ei, È™i acesta s-a agravat în ultima vreme, Foarte bine, îmi plac sentinÈ›ele tale, învăț din ele, Chiar cînd nu sînt decît simple jocuri de cuvinte, ca acum, întrebă Cipriano Algor, Cred că vorbele s-au născut doar ca să se poată juca unele cu altele, nu È™tiu să facă altceva È™i, invers decît se spune, nu există cuvinte goale, SentenÈ›ioasă femeie, E o boală de familie. Marta puse micul dejun pe masă, cafeaua, laptele, niÈ™te ouă bătute, phne coaptă È™i unt, cîteva fructe. Se aÈ™eză în faÈ›a tatălui ei, privindu-1 cum mănîncă. Dar tu, întrebă Cipriano Algor, Nu mi-e foame, răspunse ea, Semn rău, în starea în care eÈ™ti, Se spune că lipsa de poftă de mîncare e destul de obiÈ™nuită la gravide, Dar ai nevoie să te alimentezi bine, logic ar fi să mănînci cît doi, Sau cît trei, dacă am gemeni, Vorbesc serios, Nu te îngrijora, o sa vină È™i greÈ›urile È™i nu È™tiu cîte alte necazuri. Se lăsă tăcerea. Cîinele se încolăci sub masă, se preface indiferent la mirosurile de mîncare, dar nu e decît resemnare, È™tie că îi va veni rîndul peste cîteva ore. Te duci la treaba, întreba Marta, De îndată ce termin de mîncat, răspunse Cipriano Algor. Altă tăcere. Tată7 spuse Marta, închipuieÈ™te-È›i că Marcal va suna astăzi să spună c-a fost promovat, Ai vreun motiv să crezi că aÈ™a va fi, Nici unul, e doar o ipoteză, Foarte bine, să ne închipuim atunci că sună telefonul, tu te scoli È™i răspunzi, e Marcal care ne informează că a primit gradul de gardian rezident, Ce vei face în i acest caz, Voi termina de mîncat, voi duce păpuÈ™ile în olărie si voi începe sa fac mulajele, Ca È™i cum ' nimic nu s-ar fi întîmplat, Ca È™i cum nimic nu s-ar fi întîmplat, Crezi că ar fi o hotărîre înÈ›eleaptă, nu È›i s-ar părea mai normal să renunÈ›i la muncă, să întorci pagina, Iubita mea fiică, e foarte posibil ca nesăbuinÈ›a È™i inconsecvenÈ›a să fie o datorie pentru cei tineri, pentru bătrîni sînt un drept absolut respectabil, Iau notă pentru ceea ce-mi revine, Chiar dacă tu È™i Marcat va trebui să vă mutaÈ›i în Centru înainte, eu voi rămîne pînâ cînd îmi voi termina treaba, apoi vin la voi, aÈ™a cum am promis, E o nebunie, tată, Nebunie, inconsecvență, nesăbuință, proastă părere ai despre mine, E o nebunie să vrei să faci singur o astfel de muncă, spune-mi cum îți imaginezi că mă voi simÈ›i È™tiind ce se întîmplă aici, Și cum îți închipui tu că m-aÈ™ simÈ›i eu dacă aÈ™ lăsa treaba la jumătate, nu înÈ›elegi că, în acest moment al vieÈ›ii mele, nu mai sînt multe lucruri de care să mă agăț, Mă ai pe mine, vei avea un nepot, Iartă-mă, dar nu ajunge, Va trebui să ajungă cînd te vei muta cu noi, Presupun că aÈ™a va fi, dar barem îmi voi fi terminat ultima lucrare, Nu fi dramatic, tată, nu poÈ›i È™ti care È™i cînd va fi ultima ta lucrare. Cipriano Algor se ridică de la masă. Þi-a trecut brusc pofta de mîncare, îl întrebă fiica lui, văzînd că rămăsese mîncare în farfurie, Mi-e greu să înghit, am un nod în gît, Nervii, Probabil. Cîinele se ridicase È™i el, gata să-È™i urmeze stăpînul. Ah, făcu Cipriano Algor, era să uit să-È›i spun că Găsit a rămas toată noaptea sub banca de piatră ca sa vegheze focul, După cum se vede, È™i de la cîini poÈ›i învăța ceva, Da, înveÈ›i mai ales să nu discuÈ›i ce trebuie făcut, È™i instinctul are avantajele lui, Vrei să spui că dumitale tot instinctul îți cere să termini treaba, că în fiinÈ›ele umane există un factor de comportament similar instinctului, întrebă Marta, Nu È™tiu decît că raÈ›iunea n-are să-mi dea decît un sfat, Care, Să nu fiu prost, n-o să se termine lumea pentru că nu-mi termin păpuÈ™ile, într-adevăr, ce importanță ar putea să aibă pentru lume cîteva păpuÈ™i de argilă în plus sau în minus, Pariez că n-ai fi aÈ™a de indiferentă dacă, în loc de păpuÈ™i de argilă, ar fi vorba de a noua sau a cincea simfonie, din păcate, fata mea, tatăl tău nu s-a născut muzician, Dacă chiar crezi că sînt indiferentă, mă întristezi, Sigur că nu, iartă-mă. Cipriano Algor dădu să iasă, dar se mai opri un moment în prag, în orice caz, trebuie să recunoaÈ™tem că È™i raÈ›iunea e în stare să producă idei folositoare, astă-noapte, cînd m-am trezit, m-am gîndit că am cîștiga timp È™i ceva material dacă am face statuetele goale pe dinăuntru, se usucă È™i se coc mai repede, È™i economisim lut, Trăiască raÈ›iunea, aÈ™adar, Știu È™i eu, È™i păsările își fac cuiburile goale È™i nu se laudă în gura mare. începînd din ziua aceea, Cipriano Algor își întrerupse lucrul în olărie doar ca să mănînce È™i să doarmă. PuÈ›ina lui experiență tehnică îl făcu să încurce proporÈ›iile de ghips È™i de apă în fabricarea jumătăților de mulaje, să strice tot cînd greÈ™i cantitățile de lut, apă È™i dizolvant necesare pentru un amestec echilibrat de barbotina de umplere, să toarne cu excesivă rapiditate amestecul obÈ›inut, creînd bule de aer în interior. Primele trei zile le pierdu făcînd È™i refăcînd, cuprins de disperare cînd greÈ™ea, blestemîndu-È™i neîndemînarea, tresărind de bucurie ori de cîte ori reuÈ™ea să iasă cu bine din cîte o operaÈ›ie delicată. Marta se oferi să-1 ajute, dar el o rugă să-1 lase în pace, expresie deloc adecvată realității din vechiul atelier, între ghipsuri care se întăreau prea devreme È™i ape care soseau prea tîrziu, între paste care nu erau destul de uscate È™i amestecuri prea groase care refuzau să se lase strecurate, mult mai potrivit ar fi fost să spună Lasa-mă în pace cu războiul meu. In cea de-a patra dimineață, ca È™i cum răutăcioÈ™ii È™i furtivii spiriduÈ™i, care erau diversele materiale, ar fi regretat cruzimea cu care îl trataseră pe neaÈ™teptatul începător în noua artă, Cipriano Algor începu să găsească moliciuni acolo unde înfruntase asprimi, docilități care-1 umpleau de recunoÈ™tință, secrete care se dezvăluiau. Þinea manualul ajutător pe bancă, umed, pătat de degete, îi cerea sfatul din cinci în cinci minute, uneori înÈ›elegea prost ce citise, alteori o subită intuiÈ›ie îi lumina o pagina întreagă, nu e exagerat să spunem că Ciprianu Algor oscila între nefericirea cea mai sfîșietoare È™i desăvîrÈ™ita beatitudine. Se ridica din pat la prima rază de soare, îmbuca ceva pe fugă È™i intra în olărie pînă la ora prînzului, apoi lucra toată după-amiaza È™i seara, făcînd o pauză rapidă ca să cineze, cu aceeaÈ™i frugalitate. Fiica lui protesta, O să mi te îmbolnăveÈ™ti lucrînd aÈ™a È™i mîncînd atît de puÈ›in, Sînt bine, răspundea el, în viaÈ›a mea nu m-am simÈ›it atît de bine. Era adevărat È™i nu prea. Noaptea, cînd în sfîrÈ™it se culca, după ce se spăla de mirosurile trupului È™i de murdăriile muncii, simÈ›ea că articulaÈ›iile scîrțîiau, că tot trupul era o durere continua. Nu mai pot cît puteam, își spunea, dar, în străfundul conÈ™tiinÈ›ei, un glas care era tot al lui replica, Niciodată n-ai putut atît de mult, Cipriano, nici odată n-ai putut atît de mult. Dormea aÈ™a cum ne imaginăm că trebuie să doarmă o piatră, fără vise, fără tresăriri, părea chiar că fără să respire, lăsînd în seama lumii toată povara infinitei lui oboseli. Uneori, ca o mamă îngrijorată, anticipînd, fără să-È™i dea seama, neliniÈ™ti viitoare, Marta se trezea în mijlocul nopÈ›ii ca să meargă să vadă cum se simte. Intra pe nesimÈ›ite în cameră, se apropia încet de pat, se înclina puÈ›in ascultând, apoi ieÈ™ea cu tot atîta grijă. Omul acela înalt, cu părul alb È™i chipul chinuit, tatăl ei, îi era È™i ca un fiu, È™tie puÈ›in despre viață cine refuză să înÈ›eleagă, plasele care învăluie relaÈ›iile umane, în general, È™i pe cele de rudenie, în particular, mai ales de sînge, sînt mai complexe decît par la prima vedere, spunem părinÈ›i, spunem copii, credem că È™tim perfect despre ce vorbim, È™i nu ne interogăm asupra cauzelor profunde ale afecÈ›iunii dintre ei, sau ale indiferenÈ›ei sau ale urii. Marta iese din cameră È™i se gîndeÈ™te Doarme, iată un cuvînt care, aparent, nu exprimă decît constatarea unei stări de fapt, È™i totuÈ™i, în È™ase litere, în două silabe, a reuÈ™it să traducă toată iubirea care, la un moment dat, poate să încapă într-o inimă omenească. Trebuie spus, pentru instruirea naivilor, că, în materie de sentimente, cu cît e mai multă grandilocvență, cu atît mai puÈ›in va fi adevărul. A patra zi s-a nimerit să fie cea în care trebuia să meargă să-1 ia pe Marcal de la Centru pentru odihna pe care, de obicei, am numi-o săptămînală dacă n-ar fi, cum È™tim, o dată la zece zile. Marta îi spuse tatălui că merge ea, sa nu-È™i întrerupă munca, dar Cipriano Algor îi răspunse nu, nici să nu se gîndcască, Jafurile pe È™osea au scăzut, e drept, dar e mereu un risc, Dacă e periculos pentru mine, e È™i pentru tine, în primul rînd, È™jnÈ› bărbat, în al doilea, nu sînt gravid, Respectabile motive care îți fac cinste, Mai e un motiv important, Spune, N-aÈ™ putea să lucrez pînă nu te-ai întoarce, aÈ™a că lucrul n-are de suferit, pe lîngă asta, drumul o să mă ajute să-mi aerisesc mintea, are nevoie, nu mă mai gîndesc decît la mulaje, măsurători È™i | amestecuri, Mă va ajuta È™i pe mine să-mi aerisesc t mintea, aÈ™a că mergem amîndoi după Marcal, Găsit rămîne să păzească castelul, Dacă aÈ™a vrei, | Lasă, glumeam, dumneata, tată, obiÈ™nuieÈ™ti să mergi după Marcal, eu obiÈ™nuiesc să stau acasă, trăiască obiceiul, Serios, să mergem, Serios, du-te. Zîmbiră amîndoi È™i dezbaterea chestiunii centrale, adică motivele obiective È™i subiective ale obiceiului, a fost amînată. După-amiază, cînd a venit momentul, È™i fără să-È™i schimbe hainele de lucru ca să nu piardă timp, Cipriano Algor porni la drum. Cînd să iasă din sat, observă că nu-È™i întorsese capul trecînd prin faÈ›a străzii unde locuia Isaura Madruga, È™i cînd vorbim de întors capul, se înÈ›elege într-o parte È™i în alta, pentru că, altădată, Cipriano Algor se uitase uneori ca să vadă dacă vede, alteori unde era sigur că nu va vedea. Se gîndi să se întrebe cum interpretează această derutantă indiferență, dar o piatră din mijlocul drumului îi abătu atenÈ›ia È™i pierdu ocazia. Călătoria spre oraÈ™ a decurs fără incidente, dar a suferit o întîrziere provocată de un baraj al poliÈ›iei care oprea maÈ™inile din două în două ca să examineze documentele È™oferilor. In timp ce aÈ™tepta să-i fie înapoiate, Cipriano Algor a avut timp să observe că limita barăcilor părea să se fi deplasat mai aproape de È™osea, Intr-o zi, o s-o împingă din nou înapoi, se gîndi, Marcal îl aÈ™tepta. Iartă-mă c-am întîrziat, spuse socrul, trebuia să fi ieÈ™it mai devreme din casă, È™i-a mai băgat È™i poliÈ›ia nasul în hîrtii, Ce face Marta, întrebă Marc, al, ieri n-am putut să telefonez, Cred că e bine, oricum trebuie să stai de vorbă cu ea, mănîncă puÈ›in, n-are poftă de mîncare, spune că e normal la femeile gravide, aÈ™a o fi, nu mă pricep la lucrurile astea, dar în locul tău, nu m-aÈ™ încrede, O să stau de vorbă, n-ai nici o grijă, poate că aÈ™a e la începutul sarcinii, Nu È™tim nimic, în faÈ›a acestor lucruri sîntem ca niÈ™te copii neÈ™tiutori, trebuie s-o duci la doctor. Marcal nu răspunse. Socrul lui tăcu. Probabil că se gîndeau amîndoi la acelaÈ™i lucru, că, în spitalul Centrului, ar fi îngrijită ca nicăieri altundeva, cel puÈ›in aÈ™a se spunea, de altfel, fiind nevasta unui angajat, nici nu era obligatoriu să locuiască acolo ca să fie competent supravegheată. După un minut, Cipriano Algor spuse, Cînd vrei, o aduc pe Marta. IeÈ™iseră din nraÈ™, se putea circula mai repede. Marcal întrebă, Cum merge treaba, Sîntem încă la început, am copt statuetele pe care le-am modelat, acum mă ocup de mulaje, Și cum sînt, Oamenii se înÈ™ala, cred că orice lut e tot lut, că, dacă fac un lucru, fac È™i altul, È™i apoi înÈ›eleg că nu e aÈ™a, că trebuie să înveÈ›e totul de la început. Făcu o pauză, adăugind după aceea, Dar sînt mulÈ›umit, am într-un fel impresia că încerc să mă nasc din nou, făcînd abstracÈ›ie de exagerare, Mîine te ajut, spuse Marcal, nu È™tiu nimic, dar Ia ceva tot trebuie să fiu bun, Nu, tu vei sta cu nevastă-ta, ieÈ™iÈ›i, faceÈ›i o plimbare, O plimbare, nu, dar mîine va trebui sa mergem să prînzim acasă la părinÈ›ii mei, ei nu È™tiu că Marta e gravidă, o să înceapă să se observe, imaginează-È›i ce-o să-mi audă urechile, Și pe bună dreptate, trebuie să fim drepÈ›i, spuse Cipriano Algor. Altă tăcere. E vreme bună, observă Marcal, Să sperăm că va È›ine aÈ™a două sau trei săptămîni, spuse socrul, păpuÈ™ile trebuie să meargă la cuptor cît mai uscate cu putință. O nouă tăcere, aceasta îndelungată. PoliÈ›ia ridicase barajul, È™oseaua era liberă. De două ori Cipriano Algor încercă sa vorbească, a treia chiar vorbi, Ceva nou despre promovarea ta, întrebă, Nimic deocamdată, răspunse Marcal, Crezi că s-au răzgîndit, Nu, e doar birocraÈ›ie, aparatul birocratic al Centrului e la fel de migălos ca oricare, Cu patrulele de poliÈ›ie care verifică permise de conducere, poliÈ›e de asigurare È™i certificate de sănătate, Da, mai mult sau mai puÈ›in, Parcă n-am È™ti să trăim altfel, Poate că nu există alt mod de a trăi, Poate că e prea tîrziu să existe altul. N-au mai vorbit pînă cînd au intrat în sat. Marcal îi ceru socrului să se oprească la poarta casei părinÈ›ilor lui, Doar cît să-i anunÈ› că venim mîine la prînz. într-adevăr, aÈ™teptarea n-a fost lungă, dar, din nou, Marcal nu părea mulÈ›umit cînd se urcă în furgonetă, Ce se întîmplă, întrebă Cipriano Algor, Se întîmplă ca totul merge prost cu părinÈ›ii mei, Nu exagera, omule, viaÈ›a familiilor n-a fost niciodată o mare de roze, trăim cîteva ceasuri plăcute, cîteva proaste, È™i avem noroc cînd toate sînt aÈ™a È™i aÈ™a, Am intrat în casă, nu era decît mama, tata nu sosise, am explicat de ce am venit, È™i ca să înviorez conversaÈ›ia mi-am luat un aer în acelaÈ™i timp solemn È™i vesel ca să-i anunÈ› că le voi face mîine o mare surpriză, Și apoi, EÈ™ti în stare să ghiceÈ™ti care a fost răspunsul mamei mele, Darurile mele divina-torii nu bat aÈ™a departe, M-a întrebat dacă marea surpriză e că se vor muta cu mine în Centru, Și tu ce-ai spus, Că nu, că, pînă la urmă, n-are rost să păstrez surpriza pentru mîine, află atunci, am spus eu, că Marta e gravidă, vom avea un copil, A fost mulÈ›umită, bineînÈ›eles, Da, mă tot săruta È™i îmbrățiÈ™a, Atunci de ce te plîngi, Cu ei trebuie mereu să fie cîte un nor negru pe cer, acum e ideea fixă de a locui în Centru, Știi că nu rn-ar deranja să le cedez locul, Nici să nu te gândeÈ™ti, nici nu se pune problema, È™i nu pentru că-mi schimb părinÈ›ii pe socru, dar ei se au unul pe altul, în timp ce dumneata vei rămîne singur, N-aÈ™ fi singurul om de pe lume care trăieÈ™te singur, Pentru Marta ai fi, te asigur, Mă pui în situaÈ›ia să nu È™tiu ce să-È›i răspund, Unele lucruri sînt aÈ™a cum sînt, n-au nevoie de explicaÈ›ii. In faÈ›a unei manifestări atît de categorice de înÈ›elepciune elementară, olarul rămase a doua oară fără grai. Alt motiv trebuie să fi contribuit la amuÈ›irea olarului, faptul că treceau chiar atunci pe lingă strada Isaurei Madruga, circumstanță în faÈ›a căreia conÈ™tiinÈ›a lui Cipriano Algor, spre deosebire de ce se întîmplase la dus, n-a reuÈ™it să rămînă indiferentă. Cînd ajunseră la olărie, Marcal avu bucuria neaÈ™teptată de a fi întîmpinat de Găsit de parcă, în locul intimidantei uniforme de gardian al Centrului, ar fî avut pe el veÈ™mintele civile cele mai paÈ™nice. Sensibila inimă a tînăralui, încă îndurerată de nereuÈ™ita discuÈ›ie cu proge-nitoarea, a fost atît de miÈ™cată de entuziastele demonstraÈ›ii ale animalului, încît 1-a luat în braÈ›e ca È™i cum ar fi fost fiinÈ›a pe care o iubea cel mai mult pe lume. Sînt momente speciale, nu e nevoie să amintim că fiinÈ›a pe care Marcal o iubeÈ™te cel mai mult este soÈ›ia lui, care aÈ™teaptă cu un zîmbet tandru să fie îmbrățiÈ™ată, dar aÈ™a cum sînt momente cînd o simplă mină pusă pe umăr aproape că ne face să izbucnim în lacrimi, la fel se poate întîmplă ca bucuria dezinteresată a unui cîine să ne împace pentru o clipă cu durerile, decepÈ›iile È™i necazurile pe care lumea ni Ie-a provocat. Cum Găsit È™tie puÈ›ine despre sentimentele umane, a căror existență, atît a celor pozitive cît È™i a celor negative, este dovedită în mod satisfăcător, iar Marcal È™i mai puÈ›ine despre sentimentele canine, despre care certitudinile sînt rare È™i îndoielile mii, cineva va trebui să ne explice într-o zi din ce naiba de motive, inteligibile de o parte È™i de alta, s-au îmbrățiÈ™at cei doi cînd nici măcar nu aparÈ›in aceleiaÈ™i specii. Cum fabricarea mulajelor era o noutate absolută pentru olărie, Cipriano Algor nu va putea evita să-i arate ginerelui ce făcuse zilele astea, dar amorul lui propriu, care-1 făcuse să refuze ajutorul fiicei sale, suferea la ideca că el ar putea să-È™i dea seama de vreo eroare, de vreo greÈ™eală prost corectată, de vreunul dintre nenumăratele semne care cu uÈ™urință ar denunÈ›a agonia mentală în care trăise între cei patru pereÈ›i. Cu toate că Marcal era prea ocupat cu Marta ca sa dea atenÈ›ie luturilor, silicatelor de sodiu, ghipsurilor, cofrajelor È™i mulajelor, olarul se hotărî să nu lucreze după cină, să le È›ină companie seara, ceea ce i-a dat prilejul să discute cu destulă exactitate teoretică despre o materie care, mai bine ca nimeni, È™tia în ce măsură È™i cu ce dezastruoase consecinÈ›e îi făcuse figuri în practică. Marcal o anunță pe Marta că a doua zi vor lua prînzul cu părinÈ›ii lui, dar nu făcu nici o aluzie la neplăcutul dialog pe care îl avusese cu maică-sa, ceea ce-1 făcu pe socru să creadă că subiectul devenise privat, o problemă care trebuia analizată în intimitatea camerei cuplului È™i nu tocată È™i comentată într-o conversaÈ›ie în trei, dacă nu cumva, cu cea mai lăudabilă prudență, Marcal a vrut pur È™i simplu să evite o nouă reluare a spinoasei chestiuni a mutării în Centru, care am văzut cum începe È™i cum obiÈ™nuieÈ™te să se termine. A doua zi de dimineață, cînd Cipriano Algor se apucase iar de treabă, Marcal intră în olărie, Bună ziua, spuse, a venit ucenicul. Marta îl însoÈ›ea, dar nu se oferi să lucreze, deÈ™i era sigură că, de astă dată, tatăl ei n-o va alunga. Olăria era ca un cîmp de bătălie unde un singur om luptase timp de patru zile cu sine însuÈ™i È™i cu tot ce-1 înconjura. E cam dezordine, se scuză Cipriano Algor, nu e deloc ca înainte, cînd făceam vase aveam o normă, o rutină stabilită. E doar o chestiune de timp, spuse Marta, cu timpul mîinile È™i lucrurile se obiÈ™nuiesc unele cu celelalte, după aceea nici lucrurile nu se mai încurca nici mîinile nu se mai lasă încurcate, Noaptea mă simt atît de obosit încît mă dor mîinile numai cînd mă gîndesc că trebuie să pun ordine în acest haos, Cu toată bucuria aÈ™ fi luat eu curățenia asupra mea dacă nu mi s-ar fi interzis să intru, spuse Marta, Nu È›i-am interzis, protestă tatăl, Nu chiar cu aceste cuvinte, nu, Nu vreau să te oboseÈ™ti, cînd va veni momentul să te apuci de vopsit, va fi altfel, vei lucra stînd pe scaun, nu va trebui să faci eforturi, Să vedem dacă atunci n-o să te gfndeÈ™ti să-mi spui că mirosul vopselelor îi face rău copilului, E clar că nu se poate sta de vorbă cu femeia asta, îi spuse Cipriano Algor lui Marcal, resemnîndu-se parcă să ceară ajutor, O cunoÈ™ti de mai multă vreme decît mine, răbdare, dar că aici e nevoie de o curățenie serioasă È™i de o ordine făcută ca lumea, nu e nici o îndoială, Pot să am o idee, întrebă Marta, îmi daÈ›i voie să am o idee, Ai avut-o, o să plesneÈ™ti dacă nu-i dai drumul, bombăni tatăl, Ce idee, întrebă Marcal, In dimineaÈ›a asta lutul se odihneÈ™te, să punem toate astea în condiÈ›ii decente È™i, cum dragul meu tată nu vrea să mă obosesc lucrind, eu voi da ordinele. Cipriano Algor È™i Marcal schimbară o privire, să vadă care va vorbi primul, È™i cum nici unul nu se hotăra să ia cuvîntul, rostiră în cor, Foarte bine. încă înainte de ora cînd Marcal È™i Marta trebuiau să plece la prînz, olăria cu tot ce era în ea arăta atît de curată È™i de impecabilă j cît te poÈ›i aÈ™tepta de la un loc de muncă unde noroiul e materia primă a produsului fabricat. In realitate, dacă adăugăm È™i amestecăm apă È™i lut, sau apă È™i ghips, sau apă È™i ciment, ne vom putea răscoli cît vrem imaginaÈ›ia ca să le inventăm un nume mai puÈ›in grosolan, mai puÈ›in prozaic, mai puÈ›in ordinar, dar întotdeauna, mai devreme sau mai tîrziu, vom ajunge la cuvintul exact, la cuvîntul care spune ce are de spus, noroi. MulÈ›i zei, dintre cei mai cunoscuÈ›i, n-au vrut alt material pentru creaÈ›iile lor, dar e îndoielnic că această preferință reprezintă astăzi pentru noroi un punct în favoarea sau împotriva lui. Marta lăsă pregătit prînzuî tatălui. Trebuie doar încălzit, spuse ieÈ™ind cu Marcal. Zgomotul slab al motorului furgonetci se diminua È™i se risipi rapid, tăcerea puse stăpînire pe casă È™i pe olărie, timp de mai bine de un ceas, Cipriano Algor va fi singur. LiniÈ™tit după excitaÈ›ia nervoasă din ultimele zile, nu-i trebui mult să observe că stomacul începuse să dea semne de nemulÈ›umire. Mai întîi îi dădu de mîncare lui Găsit, apoi intră în bucătărie, destupă cratiÈ›a È™i mirosi. Mîncarea mirosea bine È™i era călduță. N-avea nici un motiv să aÈ™tepte. Cînd termină de mîncat, acum aÈ™ezat pe scaunul lui de odihnă, se simÈ›ea împăcat. E bine cunoscut că mulÈ›umirea spiritului nu e deloc insensibilă la o alimentaÈ›ie îndestulătoare a trupului, totuÈ™i, dacă, în acest moment, Cipriano Algor se simÈ›ea împăcat, dacă trăia un soi de îneîntare în toată fiinÈ›a, nu se datora numai faptului material că mîncase. în ordine, contribuiau la această fericită stare de spirit incontestabilul avans cîștigat în domeniul tehnicilor de modelare, speranÈ›a că de acum înainte se vor termina în sfîrÈ™it problemele sau se vor dovedi mai uÈ™or de rezolvat, excelenta înÈ›elegere dintre Marta È™i Marcal, care, cum se spune de obicei, sărea în ochi, È™i, în sfîrÈ™it, nefiind însă mai puÈ›in importantă, curățenia desăvîrÈ™ită a olăriei. Pleoapele lui Cipriano Algor au coborit încet, s-au mai ridicat o dată, apoi încă o dată cu mai mare efort, a treia oară n-a fost docît o încercare lipsită de convingere. Cu sufletul si stomacul în stare de plenitudine, Cipriano Algor se lăsă să alunece în somn. Afară, la umbra dudului negru, Găsit dormea È™i el. Ar fi putut sta aÈ™a pînă la întoarcerea lui Marcal È™i a Martei, dar deodată cîinelc lătra. Tonul nu era de ameninÈ›are sau de teamă, era o simplă alarmă convenÈ›ională, un cine e acolo din datorie, DeÈ™i o cunosc pe cea care a sosit, trebuie să latru pentru că asta se aÈ™teaptă de la mine. TotuÈ™i nu lătrăturile distrate ale lui Găsit l-au trezit pe Cipriano Algor, ci un glas de femeie care striga de afară, Marta, întrebînd, Marta, eÈ™ti acasă. Olarul nu se ridică de pe scaun, doar își îndreptă trupul, ca pregă-tindu-se să fugă. Cîinele nu mai lătra. UÈ™a bucătăriei era deschisă, femeia se apropia din ce în ce mai mult, o sa apară, dacă această nouă întîlnire nu este o întîmplare fortuită, o simplă È™i întâmplătoare coincidență, dacă e prevăzută È™i consemnată în cartea destinelor, nici măcar un cutremur nu-i va putea bara drumul. Dînd din coadă, Găsit intră primul, imediat apăru Isaura Madruga. Ah, exclamă ea, surprinsă. Lui Cipriano Algor nu i-a fost uÈ™or să se scoale, scaunul scund È™i picioarele deodată È™ovăielnice erau vinovate pentru figura jalnică pe care È™tia c-o face. El spuse, Bună ziua. Ea spuse, Bună ziua, bună dimineaÈ›a, nu È™tiu bine cit e ceasul. El spuse, A trecut de prînz. Ea spuse, Credeam că e mai devreme. El spuse, Marta nu e acasă, dar intră, te rog. Ea spuse, Nu vreau să deranjez, vin altă dată, ce mă aduce aici nu e urgent. El spuse, S-a dus cu Marcal să ia masa la socri, nu poate întîrzia. Ea spuse, Voiam doar să-i spun Martei că mi-am găsit de lucru. El spuse, Ai găsit de lucru, unde. Ea spuse, Din fericire chiar aici, în sat. El spuse, Și ce vei face. Ea spuse, O să vînd într-un magazin, putea fi È™i mai rău. El spuse, IÈ›i place munca asta. Ea spuse, în viață nu putem face întotdeauna ce ne place, principalul pentru mine era să rămîn aici, la asta n-a răspuns Cipriano Algor, rămase tăcut, tulburat de întrebările care, aproape fără să se gîndească, îi ieÈ™iseră pe gură, este evident pentru oricine că, dacă întrebi, vrei să È™tii, È™i, dacă a vrut să È™tie e pentru că a avut un motiv, acum chestiunea de principiu pe care Cipriano Algor trebuie s-o descurce în dezordinea sentimentelor sale este motivul întrebărilor care, înÈ›elese literal, È™i, în acest caz, nu se vede că ar putea exista alt mod de a le înÈ›elege, demonstrează un interes pentru viaÈ›a È™i viitorul acestei femei care depășeÈ™te cu mult ceea ce ai aÈ™tepta în mod firesc de la un bun vecin, un interes care, pe de altă parte, aÈ™a cum È™tim prea bine, se află într-o contradicÈ›ie radicală È™i ireconciliabilă cu deciziile È™i gîndurile pe care, de-a lungul acestor pagini, acelaÈ™i Cipriano Algor le-a luat È™i le-a avut apropo de Isaura, mai întîi Estudiosa È™i acum Madruga. Problema este serioasă È™i ar impune o extinsă È™i profundă reflecÈ›ie, dar logica ordonatoare È™i disciplina relatării, chiar dacă, din cînd în cînd, pot fi încălcate, sau chiar, cînd e cazul, e bine să fie, nu ne dau voie să-i mai lăsăm mult timp pe Isaura Madruga È™i Cipriano Algor unul în faÈ›a altuia, cu un cîine uitîndu-se la ei È™i neînÈ›elegînd ce se întîmplă, cu un ceas de perete care s-o fi întrebînd probabil în tictacul lui de ce vor cei doi timpul dacă nu-1 folosesc. Trebuie făcut ceva, aÈ™adar. Da, ceva, dar nu orice. Vom putea È™i va trebui să încălcăm logica ordonatoare È™i disciplina relatării, dar niciodată ceea ce constituie caracterul exclusiv È™i esenÈ›ial al unei persoane, adică, personalitatea ei, modul ei de a fi, trăsăturile ei proprii È™i inconfun-dabile. Să se admită în personaj toate contradicÈ›iile, dar nici o incoerență, È™i asupra acestui punct insistăm în mod special, pentru că, spre deosebire de ce obiÈ™nuiesc să prescrie dicÈ›ionarele, incoerenÈ›a È™i contradicÈ›ia nu sînt sinonime. In interiorul propriei sale coerenÈ›e se va contrazice o persoană sau un personaj, în timp ce incoerenÈ›a, fiind, mai mult decît contradicÈ›ia, o constantă a comportamentului, respinge contradicÈ›ia, o elimină, nu înÈ›elege să trăiască cu ea. Din acest punct de vedere, chiar riscînd să cădem în plasele paralizante ale paradoxului, n-ar trebui exclusă ipoteza că, pînă la urma, contradicÈ›ia este tocmai unul dintre cele mai coerente contrarii ale incoerenÈ›ei. Vai de noi, aceste speculaÈ›ii, poate nu de tot lipsite de interes pentru cei ce nu se mulÈ›umesc cu aspectul superficial È™i consuetudinar al conceptelor, ne-au îndepărtat È™i mai mult de la spinoasa situaÈ›ie în care i-am lăsat pe Cipriano Algor È™i Isaura Madruga, acum singuri, de vreme ce Găsit, pricepînd cît de încurcate erau lucrurile, consideră că e cazul să se îndepărteze È™i să se întoarcă la umbra dudului negru ca să-È™i continue somnul întrerupt. E vasăzică momentul să căutăm o soluÈ›ie pentru inadmisibila stare de lucruri, făcînd, de exemplu, ca Isaura Madruga, mai hotărîtă ca femeie, să pronunÈ›e cîteva cuvinte doar ca să vadă ce se întîmplă, acestea vor servi la fel de bine ca altele, Bine, atunci plec, de multe ori nu trebuie mai mult, ajunge să rupem tăcerea, să ne miÈ™căm uÈ™or trupul ca È™i cum ne-am pregăti să ne retragem, cel puÈ›in în acest caz a fost o soluÈ›ie binecuvîntată, deÈ™i olarului Cipriano Algor, din păcate, nu i-a trecut prin minte altceva dncît să pună o întrebare care mai tîrziu îl va face să-È™i dea cu pumnii în cap, să judece fiecare dacă era cazul, Ce veÈ™ti mai ai despre urciorul nostru, întrebă el, face în continuare treabă bună. Cipriano Algor își va da cu pumnii în cap, ca pedeapsă pentru ce va considera o prostie ireparabilă, dar să sperăm că, mai tîrziu, cînd îi va trece furia autopunitivă, își va aduce aminte că Isaura Madruga n-a slobozit un hohot insultător de rîs, n-a rîs fără milă, nici măcar n-a schiÈ›at acel minim zîmbet de ironie pe care situaÈ›ia părea că-1 cere, È™i că, dimpotrivă, a devenit foarte serioasă, È™i-a încruciÈ™at braÈ›ele peste piept ca È™i cum ar fi îmbrățiÈ™at încă urciorul, aceia pe eare Cipriano Algor, fără să-È™i dea seama de scăparea verbală, îl numise al nostru, poate că diseară, pînă să vină somnul, acest cuvînt îl va interoga asupra intenÈ›iei efective pe care a avut-o rostindu-l} dacă urciorul e al nostru doar pentru că a trecut într-o zi dintr-o mînâ într-alta È™i despre el se vorbea în momentul respectiv, sau al nostru pentru că e al nostru, al nostru fără ocoliÈ™uri, al nostru pur È™i simplu, al nostru È™i punct. Cipriano Algor nu va răspunde, va mormăi, ca altădată, Ce prostie, dar o va spune automat, pe un ton destul de vehement, desigur, dar fără o convingere reală. Acum că Isaura Madruga a plecat, după ce a murmurat un la revedere, acum că a ieÈ™it pe ușă ca o umbră subtilă, acum că Găsit, după ce a însoÈ›it-o pînă la capătul povîrniÈ™ului care coboară spre È™osea, a intrat în bucătărie cu o expresie evident interogativă în înclinarea capului, în miÈ™carea cozii È™i în urechile ciulite, Cipriano Algor È™i-a dat seama că nici un cuvînt n-a răspuns întrebării lui, nici un da, nici un nu, doar acel gest de îmbrățiÈ™are a propriului trup, poate pentru a se regăsi în el, poate pentru a-1 apăra sau a se apăra de el. Cipriano Algor se uită înjur perplex, parcă era pierdut, avea mîinile umede, inima îi bătea cu putere în piept, cu anxietatea celui care tocmai a scăpat de un pericol despre a cărui gravitate n-a reuÈ™it să aibă o imagine clară. Atunci își dădu primul pumn în cap. Cînd Marta È™i Marcal se întoarseră de la masă, îl găsiră în olăric turnînd var lichid într-un mulaj, Te-ai distrat bine fără noi, întrebă Marta. N-am apucat să mor de dor, dacă asta voiai să spui, i-am dat de mîncare cîinelui, am prînzit, m-am odihnit puÈ›in, È™i iată-mă, dar acolo, cum a fost, Nimic special, spuse Marcal, cum le spusesem deja despre Marta, n-au fost mari sărbători, sărutările È™i îmbrățișările care se obiÈ™nuiesc în acest ocazii, despre restul nu s-a vorbit, Mai bine aÈ™a, spuse Cipriano Algor, È™i continuă să verse ghipsul moale în mulaj. Ii tremurau puÈ›in mîinile. Vin să te ajut, mă duc să mă schimb, spuse Marcal. Marta nu-È™i urmă soÈ›ul. Peste un minut, Cipriano Algor, fără s-o privească, întrebă, DoreÈ™ti ceva, Nu, nu doresc nimic, mă uitam la ce lucrezi. Mai trecu un minut, È™i a venit rîndul Martei să întrebe, Nu te simÈ›i bine, Sigur că mă simt bine, îmi pari ciudat, diferit, Asta e de la ochii tăi, în general, ochii mei sînt de acord cu mine, Ai noroc, eu nu È™tiu niciodată cu cine sînt de acord, răspunse tatăl ei sec. Marcal nu mai putea întîrzia mult. Marta întrebă din nou, S-a întîmplat ceva cît am lipsit. Tatăl lăsă găleata pe jos, își È™terse mîinile cu o cîrpă, È™i răspunse privindu-È™i iiica drept în ochi, A venit Isaura, acea Estudiosa sau Madruga, sau cum s-o mai fi numind, a venit să vorbească cu tine, A venit Isaura, In mai multe cuvinte, cred ca tocmai asta È›i-am spus, Nu avem toÈ›i capacitățile tale analitice, È™i ce voia, dacă pot să È™tiu, Să-È›i comunice că È™i-a găsit de lucru, Unde, Aici, Mă bucur, mă bucur foarte mult, acuÈ™i o să mă duc 5-0 văd. Cipriano Algor se ocupa acum de altă formă, Tată, începu să spună Marta, dar el o întrerupse, Dacă e despre acest subiect, te rog, nu mai continua, ce mi s-a cerut să transmit ai aflat, alte cuvinte sînt inutile, Și seminÈ›ele se îngroapă, È™i ele ajung să răsară, iartă-mă dacă e acelaÈ™i subiect. Cipriano Algor nu răspunse. Intre plecarea fiicei sale È™i revenirea ginerelui își mai dădu un pumn în cap. Că multe dintre miturile antropogenetice nu s-au lipsit de lut în crearea materială a omului, e un fapt deja menÈ›ionat aici È™i la îndemîna oricărui om mediu interesat de almanahuri eu-È™tiu-tot È™i enciclopedii aproape-tot. Nu la fel se întîmplă, de regulă, È™i cu credincioÈ™ii de diferite religii, odată ce, pe căile organice ale bisericii din care fac parte, ei primesc È™i incorporează această informaÈ›ie È™i multe altele de importanță identică sau asemănătoare. TotuÈ™i, cel puÈ›in într-un caz, lutul a trebuit băgat în cuptor pentru ca lucrarea să fie considerată terminată. Și chiar È™i atunci după multe încercări. Acest singular creator, la care ne referim È™i al cărui nume l-am uitat, ignora probabil, sau nu avea suficientă încredere în eficacitatea taumaturgică a suflatului în nări la care un alt creator a recurs înainte sau va recurge după aceea, aÈ™a cum în zilele noastre a făcut, de altfel, È™i Cipriano Algor, deÈ™i cu intenÈ›ia foarte modestă de a curăța de cenușă faÈ›a infirmierei. Revenind la creatorul care a trebuit să bage bărbatul în cuptor, episodul s-a petrecut aÈ™a cum vom explica, de unde se va vedea că frustrantele tentative, la care ne-am referit, au rezultat din insuficienta cunoaÈ™tere pe care numitul creator o avea în privinÈ›a temperaturilor de coacere. La început, a făcut din lut o figură umană, de bărbat sau de femeie nu arc importanță, a pus-o în cuptor È™i a aprins focul necesar. După un interval care i s-a părut suficient, a scos-o È™i, Dumnezeule, i-a sărit inima din piept. Figura ieÈ™ise neagră ca smoala, nu semăna deloc cu imaginea pe care È™i-n făcuse despre cum trebuia să arate bărbatul. TotuÈ™i, poate fiind încă la începutul activității, n-a avut inima să distrugă nefericitul produs al lipsei sale de talent. I-a dat viață, cu un bobîrnac in cap, după cum se presupune, È™i 1-a trimis la plimbare. A modelat altă Figură, a pus-o în cuptor, dar, de astă dată, a fost atent la foc. A reuÈ™it, dar a exagerat cu grija, pentru ca figura se ivi albă precum cel mai alb din toate lucrurile albe. Nu era încă ce voia. TbtuÈ™i, în ciuda noii greÈ™eli, nu È™i-a pierdut răbdarea, probabil chiar s-a gîndit, indulgent, Săracul, nu e vina lui, în sfîrÈ™it, a dat viață È™i acestui om È™i 1-a trimis la plimbare. Pe lume se aflau aÈ™adar deja un negru È™i un alb, dar neîndemânaticul creator nu reuÈ™ise încă creatura pe care o visase. S-a apucat din nou de treabă, altă figură umană È™i-a ocupat locul în cuptor, problema, chiar neexistînd încă pirometrul, trebuia să fie mai uÈ™or de soluÈ›ionat de acum înainte, secretul era să nu încălzească cuptorul nici prea mult, nici prea puÈ›in È™i, fiind această socoteală de trei, ar fi trebuit să fie ultima oară. N-a fost. E adevărat că noua figură n-a ieÈ™it neagră, e adevărat că n-a ieÈ™it albă, dar, o, ceruri, a ieÈ™it galbenă. Oricine ar fi renunÈ›at, ar fi trimis la repezeală un potop ca să termine cu albul È™i cu negrul, i-ar fi rupt gîtul omului galben, era o concluzie logică a gîndului care-i trecuse prin minte sub formă de întrebare, Dacă nici măcar eu nu sînt în stare să fac un om ca lumea, cum voi putea mîine să-i cer socoteală de greÈ™elile lui. Timp de cîteva zile, improvizatul nostru olar n-a mai avut curajul să intre în olărie, dar apoi, cum se spune, mîncănmea creaÈ›iei 1-a apucat din nou È™i, după cîteva ore, a patra figură era modelată È™i gata să meargă la cuptor. Presu-punînd că deasupra acestui creator se afla alt creator, e foarte probabil ca de la cel mai mic la cel mai mare s-a ridicat ceva ca o rugă, o implorare, o rugăciune, ceva de genul, Nu mă lăsa baltă. In sfîrÈ™it, cu mîini nerăbdătoare a introdus figura de lut în cuptor, apoi a ales cu minuÈ›ie È™i a cîntărit cantitatea de lemn care i s-a părut potrivită, a eliminat lemnul verde È™i pe cel prea uscat, a scos o creangă care ardea prost È™i fără viață, a pus alta care dădea o flacără veselă, a calculat cu aproximaÈ›ia posibilă durata È™i intensitatea căldurii È™i. repetînd implorarea, Nu mă lăsa baltă, a apropiat un chibrit, de combustibil. Noi, oamenii de acum, care am trecut prin atîtea situaÈ›ii de stres, un examen dificil, o iubită care a lipsit de la întîlnire, un copil care se lăsa aÈ™teptat, o slujbă care ne-a fost refuzată, ne putem imagina cît a suferit acest creator în timp ce aÈ™tepta rezultatul celei de-a patra tentative, sudorile care probabil n-au fost îngheÈ›ate numai din pricina apropierii de cuptor, unghiile roase pînă la carne, fiecare minut care trecea îi lua zece ani de viață, pentru prima oară în istoria diverselor creaÈ›ii ale lumii-univers însuÈ™i creatorul a cunoscut chinurile care ne aÈ™teaptă în viaÈ›a eternă, pentru că c eternă, nu pentru că e viață. Dar a meritat osteneala. Cînd creatorul nostru a deschis uÈ™a cuptorului È™i a văzut ce era înăuntru, a căzut în genunchi, extaziat. Omul nu mai era nici negru, nici alb, nici galben, era roÈ™u, roÈ™u ca aurora È™i apusul, roÈ™u ca lava aprinsă a vulcanilor, roÈ™u ca focul din care ieÈ™ise, roÈ™u ca sîngele care-i curgea deja prin vine, pentru că această figură omenească, fiind cea dorită, n-a avut nevoie de bobîrnac, a fost de ajuns să i se spună, Vino, È™i ea a ieÈ™it pe propriile picioare din cuptor. Cine nu È™tie ce s-a întîmplat în epocile posterioare, în ciuda mulÈ›imii de erori È™i de neliniÈ™ti, sau datorită lor, prin virtutea instructivă È™i educativă a experimentării, va spune că povestea a avut pînă la urmă un final fericit. Ca în toate lucrurile acestei lumi, È™i desigur a tuturor celorlalte, judecata va depinde de punctul de vedere al observatorului. Oamenii pe care creatorul i-a respins, cei pe care, deÈ™i cu o bunăvoință demnă de mulÈ›umiri, i-a alungat de la sine, adică, cei cu pielea neagră, albă È™i galbenă, au prosperat ca număr, s-au multiplicat, acoperă tot globul pămîntesc, în timp ce oamenii cu pielea roÈ™ie, cei pentru care s-a chinuit atît È™i pentru care a suferit o mare de dureri È™i de temeri, sînt, în zilele noastre, neputincioasele dovezi ale modului cum un triumf se poate transforma, după un timp, în preludiul înÈ™elător al unei înfrîngeri. A patra È™i ultima tentativă a primului creator de oameni care È™i-a băgat creaturile în cuptor, cea care aparent i-a adus victoria definitivă, a devenit, pînă la urmă, definitiva lui înfringere. Cipriano Algor, È™i el consumator asiduu de almanahuri È™i enciclopedii eu-È™tiu-tot sau aproape-tot, citise această poveste în adolescență È™i, deÈ™i uitase atîtea în viață, povestea asta n-a uitat-o, nu se È™tie de ce. Era o legendă indiană, a pieilor-roÈ™ii, ca sa fim mai exacÈ›i, cu care îndepărtaÈ›ii creatori ai mitului trebuie să fi vrut să dovedească superioritatea rasei lor asupra oricărei alteia, incluzîndu-le È™i pe acelea de a căror efectivă existență n-aveau pe atunci habar. Anticipînd obiecÈ›ia asupra ultimului punct, e zadarnic È™i inutil argumentul că, de vreme ce nu aveau cunoÈ™tință despre alte rase, nu È™i le puteau imagina albe, sau negre, sau galbene, sau de toate culorile. Mare greÈ™eală. Cine ar aduce acest argument n-ar face decît să demonstreze că ignoră că avem de-a face cu un popor de olari È™i de vînători, pe care anevoioasa muncă de a transforma lutul într-un vas sau într-un idol îl învățase că, intr-un cuptor, se poate întîmpla orice, dezastrul ca È™i gloria, perfecÈ›iunea ca È™i mizeria, sublimul ca È™i grotescul, De cîte ori, vreme de cîte generaÈ›ii, vor fi fost ei nevoiÈ›i să scoată din cuptor piese deformate, plesnite, carbonizate, crude sau pe jumătate crude, bune de aruncat. De fapt, nu e mare deosebire între ce se petrece într-un cuptor de olărie È™i un cuptor de brutar. Coca pîinii este doar altfel de lut, făcut din făină, drojdie È™i apă, È™i, ca È™i primul, va ieÈ™i din cuptor copt sau crud sau ars. înăuntru poate nu e nici o deosebire, bombănea Cipriano Algor, dar afară, garantez că, în acest moment, aÈ™ da orice sa fiu brutar. Zilele È™i nopÈ›ile se perindau, È™i serile È™i dimineÈ›ile. Se È™tie din cărÈ›i È™i din viață că truda oamenilor a fost mereu mai lunga È™i mai grea decît a zeilor, să ne amintim de cazul citatului creator al pieilor-roÈ™ii care, cu totul, n-a făcut decît patru figuri umane, È™i pentru acest fleac, deÈ™i fără mare succes la publicul interesat, a intrat în istoria almanahurilor, în timp ce Cipriano Algor, pe care cu siguranță nu-1 aÈ™teaptă răsplata unei înregistrări biografice È™i curiculare cu litere mari, va trebui să smulgă din profunzimile lutului, doar în această primă fază, de o sută cincizeci de ori mai multe figuri, adică È™ase sute de păpuÈ™i cu origini, caracteristici È™i situaÈ›ii sociale diferite, trei dintre ele, bufonul, măscăriciul È™i infirmiera, mai uÈ™or de definit prin activitatea pe care o exercită, lucru care nu se întîmplă cu mandarinul È™i cu asirianul cu barbă despre care, în ciuda rezonabilei informaÈ›ii culese din enciclopedie, n-a fost posibil să se afle ce-au făcut în viață. în ce priveÈ™te eschimosul, se presupune că va continua să vîneze È™i să pescuiască. Adevărul este că lui Cipriano Algor nu-i pasă. Cînd statuetele vor începe să iasă din mulaje, egale ca dimensiune, cu diferenÈ›ele de vestimentaÈ›ie care le disting, atenuate de uniformitatea culorii, va trebui să facă un efort de atenÈ›ie ca să nu le confunde È™i să le amestece. Era atît de absorbit de lucru, încît va uita de cîteva ori că mulajele de ghips au o limită de folosire, cam patruzeci de utilizări, după care contururile încep să pălească, să-È™i piardă din vigoare È™i claritate, ca È™i cum figura ar obosi să existe, ca È™i cum ar fi atrasă de o stare originară de nuditate, nu doar a ei proprie ca reprezentare umană, ci de nuditatea absolută a lutului înainte de a fi îmbrăcat de prima formă exprimată a ideii. Ca să nu piardă timp, la început aruncase păpuÈ™ile prost făcute într-un colÈ›, dar apoi, împins de un straniu È™i inexplicabil sentiment de milă, le luă, majoritatea deformate de È™ocul căderii, È™i le aranja cu grijă pe un raft din olărie. Le-ar fi putut frămînta din nou pentru a le da o a doua posibilitate de viață, le-ar fi putut turti fără milă cum făcuse cu cele doua figuri de bărbat È™i de femeie pe care le modelase la început, lutul lor e încă aici, uscat, crăpat, inform, È™i totuÈ™i s-a dus să ridice din gunoi zămislirile diforme, le-a protejat, le-a adăpostit, de parcă È™i-ar fi iubit mai puÈ›in reuÈ™itele decît erorile pe care n-a È™tiut să le evite. Nu va băga aceste păpuÈ™i în cuptor, ar fi irosit lemnul ars pentru ele, însă le va lăsa aici pină cînd lutul va crăpa È™i se va dezagrega, pînă cînd fragmentele se vor desprinde È™i vor cădea È™i, dacă va îngădui timpul, pînă cînd țărîna care sînt se va transforma din nou în argilă reînviată. Marta îl va întreba, Ce caută aici piesele astea defecte, iar el va răspunde, îmi place de ei, nu va spune îmi place de ele, dacă ar spune-o, le-ar expulza definitiv din lumea pentru care s-au născut, nu le-ar mai recunoaÈ™te ca fiind opera lui, condamnîndu-le să fie definitiv orfane. Tot opera lui, È™i foarte trudnică, sînt È™i zecile de păpuÈ™i terminate care, în fiecare zi, sînt transferate pe planÈ™etele de uscare, afară, la umbra dudului negru, dar acestea, fiind aÈ™a de multe È™i nedistin-gîndu-se una de alta, nu cer altă grijă È™i atenÈ›ie decît cea indispensabilă ca să nu se strice în ultimul ceas. Pe Găsit au fost nevoiÈ›i să-1 lege ca să nu se urce pe planÈ™ete, unde, fără îndoială, ar face cea mai mare stricăciune văzută vreodată în turbulenta istorie a olăriei, bogată, aÈ™a cum se È™tie, în cioburi È™i nedorite amalgamări. Să amintim că atunci cînd primele È™ase păpuÈ™i, celalalte, prototipurile, au fost puse aici la uscat, iar Găsit a vrut să cerceteze, prin contact direct, despre ce era vorba, È›ipătul È™i palma instantanee a lui Cipriano Algor au fost de ajuns pentru ca instinctul lui de vânător, excitat de insolenta imobilitate a obiectelor, să se retragă fără să apuce să provoace pagube, dar acum să recunoaÈ™tem că n-ar fi rezonabil să ne aÈ™teptăm de la un animal ca el să reziste impasibil provocării unei hoarde de bufoni È™i mandarini, de măscărici È™i infirmiere, de eschimoÈ™i È™i asirieni cu barbă, toÈ›i maliÈ›ios travestiÈ›i în piei-roÈ™ii. O oră a durat privarea de libertate. Impresionată de expresia de reproÈ™ È™i chiar de supărare cu care Găsit suporta pedeapsa, Marta îi spuse tatălui că educaÈ›ia trebuie să servească la ceva, chiar cînd e vorba de cîini, Chestiunea e sa ne adaptăm metodele, declară, Și cum vei face asta, Mai întîi îi dăm drumul, Și după aceea, Dacă încearcă să se urce pe planÈ™ete, îl legăm din nou, Și după aceea, Ii dam drumul È™i îl legăm de cîte ori e necesar, pînă cînd învață, La prima vedere, poate să dea rezultate, oricum să nu te laÈ™i păcălită dacă È›i se pare că È™i-a învățat lecÈ›ia, sigur că n-o să îndrăznească să se urce dacă eÈ™ti de față, dar, cînd va rămîne singur, fără să-1 supravegheze nimeni, mă tem că metodele tale educative nu vor avea destulă forță ca să disciplineze instinctele bunicului È™acal care stă la pîndă în capul lui Găsit, BunicuÈ›ut È™acal al lui Găsit nu È™i-ar bate capul nici măcar să adulmece păpuÈ™ile, ar trece mai departe È™i È™i-ar continua drumul, căutînd ceva care ar putea fi cu adevărat mîncat, Bine, te rog doar să te gîndeÈ™ti ce s-ar întîmpla dacă cîinele se va urca pe planÈ™ete, cîtă muncă vom pierde, Va fi mult, va fi puÈ›in, o să vedem imediat, dar, dacă se întîmpla, mă angajez să refac toate păpuÈ™ile care se vor strica, poate aÈ™a te voi convinge să mă laÈ™i să te ajut, Nu vorbim despre asta, du-te la experienÈ›a ta pedagogică. Marta ieÈ™i din olărie È™i, fără să spună un cuvînt, desprinse lanÈ›ul din zgardă. Apoi, făcu cîțiva paÈ™i spre casă, se opri fără să-i dea atenÈ›ie. Ciinele o privi È™i se întinse pe jos. Marta mai avansa cîțiva paÈ™i, se opri din nou È™i, imediat, hotărîtă, intră în bucătării!, lăsînd uÈ™a deschisă. Clinele nu se miÈ™că. Marta închise uÈ™a. Cîinele aÈ™teptă puÈ›in, apoi se ridică È™i, încet, se apropie de planÈ™ete. Marta nu deschise uÈ™a. Cîinele privi în direcÈ›ia casei, ezita, privi din nou, apoi își puse labele pe marginea planÈ™etei unde se uscau asirienii cu barbă. Marta deschise uÈ™a È™i ieÈ™i. Cîinele își coborî rapid labele È™i rămase pe loc, aÈ™teptînd. Nu avea motive să fugă, conÈ™tiinÈ›a nu-1 acuza de nimic rău. Marta îl apucă de zgardă È™i, din nou, fără să pronunÈ›e nici un cuvînt, îl prinse în lanÈ›. Apoi intră din nou în bucătărie È™i închise uÈ™a. Pariul era că Găsit se va gîndi la cele întîmplate, se va gîndi sau va face ce obiÈ™nuieÈ™te în asemenea situaÈ›ie. După doua minute, îl eliberă din nou din lanÈ›, se cuvenea să nu-i dea animalului timp să uite, în memoria lui trebuia instalată relaÈ›ia între cauză È™i efect. Cîinele întîrzie mai mult să-È™i pună labele pe planÈ™etă, dar, în sfîrÈ™it, se hotărî, cu mai puÈ›ină convingere decît înainte, s-ar zice. In curînd era din nou legat. După a patra încercare începu să dea semne că pricepe ce i se cere, dar continua să-È™i pună labele pe planÈ™etă, de parcă voia să se convingă că nu are voie. în tot acest timp, Marta nu scosese o vorbă, intra È™i ieÈ™ea din bucătărie, închidea È™i deschidea uÈ™a, la fiecare miÈ™care a cîinelui, aceeaÈ™i tot timpul, răspundea cu propria ei miÈ™care, mereu aceeaÈ™i, într-un lanÈ› de acÈ›iuni succesive È™i reciproce care se va termina doar cînd unul dintre ei, printr-o miÈ™care diferită, va rupe secvenÈ›a. A opta oară cînd Marta închise uÈ™a bucătăriei, Găsit avansa din nou spre planÈ™ete, dar, ajuns acolo, nu mai ridică labele ca să arate că vrea să ajungă la asirienii cu barbă, rămase cu ochii întorÈ™i spre casă, imobil, aÈ™teptînd, ca È™i cum își provoca stăpîna să fie mai îndrăzneață decît el, ca È™i cum întreba Ce răspuns vei da tu acum jocului meu genial, care-mi va aduce victoria, È™i pe tine te va învinge. Marta murmura, mulÈ›umită, Am cîștigat, era sigură că cîștigase. Se duse spre dine, îl mingii o pe cap, îi spuse cu blîndeÈ›e. Găsit cuminte, Găsit simpatic, tatăl ieÈ™ise în uÈ™a olăriei ca să asiste la fericitul deznodămînt, Foarte bine, acum e de văzut dacă va fi definitiv, Bag mîna în foc că niciodată nu se va mai urca pe planÈ™ete, spuse Marta. Sînt puÈ›ine cuvintele omeneÈ™ti pe care cîinii reuÈ™esc să le incorporeze în vocabularul propriu de mîrîituri È™i lătrături, numai din acest motiv, pentru că nu înÈ›elegea, Găsit nu protestă împotriva iresponsabilei mulÈ›umiri pe care o arătau stăpînii lui, de vreme ce orice persoană pricepută în aceste materii È™i în stare să aprecieze obiectiv cele întîmplate aici va spune că învingătorul întrecerii n-a fost Marta, stăpîna, oricît ar fi ea de convinsă, ci cîinele, deÈ™i va trebui să recunoaÈ™tem È™i că vor zice exact contrariul persoanele care nu È™tiu să judece decît după aparenÈ›e. Să se laude aÈ™adar fiecare cu victoria pe care presupune c-a obÈ›inut-o, chiar È™i asirienii cu barbă È™i colegii lor, din fericir.e la adăpost de agresiuni. In privinÈ›a lui Găsit, nu ne vom resemna să-1 lăsăm cu o nedreaptă reputaÈ›ie de învins. Ca dovadă că victoria a fost a lui, el s-a transformat din ziua aceea în cel mai grijuliu paznic care a protejat vreodată momii de lut. Merita să-1 auzi cum a lătrat, chemîndu-È™i stăpînii, cînd o neaÈ™teptată rafală de vînt a trîntit pe jos cîteva infirmiere. Primele ieÈ™ite din cuptor au fost trei sute de statuete, sau mai bine zis trei sute cincizeci, socotind probabilitatea erorilor. Nu încăpeau mai multe. S-a întîmpiat să coincidă cu ziua libera a lui Marcal È™i a fost pentru el o zi grea de lucru. Răbdător, amabil, își ajută socrul să aranjeze păpuÈ™ile pe rafturile interioare, își luă sarcina să alimenteze cuptorul, treabă pentru bărbaÈ›i robuÈ™ti, atît din pricina efortului fizic cerut de transportul È™i introducerea lemnelor în cuptor cît È™i a duratei, căci un cuptor ca ăsta, vechi, rudimentar în raport cu noile tehnologii, are nevoie de mult timp ca să atingă temperatura optimă de coacere, fără să uităm că, după ce-a atins-o, trebuie menÈ›inută cît mai stabilă cu putință. Marcal a muncit toată noaptea, pînă la ora cînd socrul, după ce-a terminat lucrarea pe care s-a străduit s-o grăbească în olărie, a venit să-1 înlocuiască. Marta i-a dus cina tatălui, apoi i-o adus-o È™i lui Marcal È™i, aÈ™ezaÈ›i amîndoi pe banca ce fusese folosită pentru meditat, au mîncat împreună. Nici unul n-avea poftă de mîncare, fiecare din motivele lui. Nu mănînci, trebuie să fii foarte obosit, spuse ea, Destul, da, m-am dezobiÈ™nuit de efort, de aceea mi-e mai greu, spuse el. Ideea de a face statuetele a fost a mea, Știu foarte bine, A fost a mea, dar în ultimele zile m-a chinuit un soi de remuÈ™care, tot timpul mă întreb dacă a meritat să ne apucăm să fabricăm păpuÈ™i, dacă n-o fi totul jalnic de inutil, In acest moment, cel mai important lucru pentru tatăl tău este munca pe care o face, nu utilitatea ei, dacă îi iei munca, îi iei, într-un anume fel, chiar raÈ›iunea de a trăi, È™i dacă îi spui că ceea ce face nu serveÈ™te la nimic, chiar dacă ar fi evident, cel mai probabil nu va crede, pentru că pur È™i simplu nu poate, Centrul a renunÈ›at la vasele noastre, È™i ei a reuÈ™it să suporte È™ocul, Pentru că ai avut imediat ideea de a face păpuÈ™i, Presimt că se apropie zile grele, mai rele decît acum, Promovarea mea ca gardian rezident, care nu mai trebuie să întîrzie, va fi o zi grea pentru tatăl tău, A spus că se mută cu noi în Centru, E adevărat, dar a spus-o aÈ™a cum spunem cu toÈ›ii că vom muri într-o zi, o parte din mintea noastră refuză să admită ceea ce È™tie ca este destinul tuturor fiinÈ›elor vii, se preface că n-o priveÈ™te, aÈ™a È™i cu tatăl tău, spune că vine cu noi, dar, undeva, în străfunduri, e ca È™i cum n-ar crede, Ca È™i cum ar aÈ™tepta o întorsătură de ultimă clipă care-1 va duce pe alt drum, Ar trebui să È™tie că, pentru Centru, există un singur drum, cel care duce din Centru în Centru, muncesc acolo, È™tiu despre ce vorbesc, Nu lipsesc cei care spun că viaÈ›a în Centru e un miracol de fiecare ceas. Marcal nu răspunse imediat. îi dădu o bucată de carne cîinelui, care, de la început, aÈ™teptase răbdător să rămînă È™i pentru el un rest de mîncare, È™i, doar după aceea, răspunse, Da, aÈ™a cum lui Găsit trebuie să i se fi părut un miracol, la ora asta din noapte, carnea pe care i-am dat-o. își trecu mîna peste spinarea animalului, de două ori, de trei ori, prima dată din simplă È™i obiÈ™nuită afecÈ›iune, celelalte cu îngrijorată insistență, parcă era indispensabil să-1 liniÈ™tească fără întîrziere, de fapt pe sine însuÈ™i trebuia să se liniÈ™tească, să alunge o idee care se ivise brusc din colÈ›ul din memorie unde se ascunsese, în Centru nu primesc cîini. E adevărat, nu admit cîini în Centru, nici pisici, doar păsări de colivie sau peÈ™ti de acvariu, È™i chiar È™i pe aceÈ™tia tot mai puÈ›in de cînd au fost inventate acvariile virtuale, fără peÈ™ti cu miros de peÈ™te, nici apă care trebuie schimbată. In acvarii înoată graÈ›ios cincizeci de exemplare din zece specii diferite care, ca să nu moară, trebuie îngrijite È™i alimentate ca È™i cum ar fi vii, calitatea apei inexistente trebuie vegheată, trebuie de asemenea controlată temperatura È™i, ca să nu fie totul obligaÈ›ie, nu numai fundul acvariului va putea fi decorat cu diverse tipuri de rocă È™i plante, dar fericitul posesor al acestei minuni va avea la dispoziÈ›ie o gamă de sunete care îi va permite, cît timp își contemplă peÈ™tii fără maÈ›e sau solzi, să se înconjoare de ambianÈ›e sonore atît de diverse ca o plajă carai-beană, o junglă tropicală sau o furtună pe mare. în Centru nu vor cîini, se gîndi din nou Marcal, È™i observă că această preocupare o È™tergea, în anumite momente, pe cealaltă, îi vorbesc de asta, nu-î vorbesc, la început înclină spre da, apoi consideră că ar fi preferabil să lase chestiunea pe mai tîrziu, cînd va deveni inevitabil, cînd nu va mai avea altă ieÈ™ire. Luă deci hotărirea să tacă, dar, cum voinÈ›a pluteÈ™te inconstantă în acvariul virtual al minÈ›ii noastre, peste nici un minut îi spunea Martei, Mi-am amintit acum că nu-1 vom putea lua pe Găsit cu noi la Centru, nu acceptă cîini, va fi o problemă serioasă, bietul animal, va trebui să-1 abandonăm, Poate reuÈ™im să găsim o soluÈ›ie, spuse Marta, înÈ›eleg că te-ai È™i gîndit la această problemă, se arătă surprins Marcal, Da, m-am gîndit de multa vreme, Și care e soluÈ›ia, M-am gîndit că Isaura nu va refuza să aibă grijă de Găsit, pentru ea cred chiar că ar fi o mare bucurie, în plus se È™i cunosc, Isaura, Da, Isaura, cea cu urciorul, îți aminteÈ™ti, care ne-a adus o prăjitură, care a venit să vorbească cu mine ultima dată cînd am luat masa la părinÈ›ii tăi, Ideea mi se pare bună, Pentru Găsit cred că va fi cea mai bună, E de văzut dacă tatăl tău își va da acordul, Se È™tie că jumătate din el va protesta, va spune nu, o femeie singură nu e o bună companie pentru un cîine, îmi închipui că e capabil să inventeze o teorie a nepotrivirilor, va spune că sigur mai sînt È™i alÈ›ii care ar vrea să primească animalul, dar È™tim È™i că cealaltă jumătate va dori cu toată puterea să nu cîștige prima, Cum le merge cu amorul, întrebă Marcal, Biata îsaura, bietul tata, De ce spui biata îsaura, bietul tata, Pentru că e clar că ea l-ar vrea, dar nu reuÈ™eÈ™te să treacă peste bariera pe care el a ridicat-o, Și el, El, e din nou povestea cu cele două jumătăți, una probabil nu se gîndeÈ™te decît la asta, Și cealaltă, Cealaltă are È™aizeci È™i patru de ani, cealaltă se teme, într-adevăr, oamenii sînt foarte complicaÈ›i, E adevărat, dar, dacă am fî simpli, n-am fi oameni. Găsit nu era acolo, își amintise brusc că nu mai era nimeni în casă care să-i È›ină de urît stăpînului cel vîrstnic, singur în olărie, trudind la a doua serie de trei sute de păpuÈ™i din prima livrare de È™ase sute, un cîine vede lucrurile astea È™i îl tulbură, le simte, dar nu reuÈ™eÈ™te să le înÈ›eleagă, atîta munca, atîta efort, atîta sudoare, È™i acum nu mă refer la suma de bani care se va cîștiga în afacere, va fi puÈ›in, va fî aÈ™a È™i aÈ™a, mult sigur nu va fî, ci mai ales la ce-a spus Marta adineauri, dacă n-o fî totul jalnic de inutil. Cum s-a mai văzut înainte, iar acum, graÈ›ie extinsului È™i profundului dialog dintre Marta È™i Marcal, am avut prilejul să ni se confirme, banca de piatră își justifică din plin gravul È™i importantul nume pe care i l-am pus, cel de bancă a meditaÈ›iilor, dar iată că nevoia obligă, e timpul să ne întoarcem atenÈ›ia spre cuptor, să băgăm mai multe lemne, cu grijă, totuÈ™i, Marcal, nu uita că oboseala amorÈ›eÈ™te reflexele de apărare, le încetineÈ™te, vezi să nu sară din nou dinăuntru, cum s-a întîmplat în ziua aceea nenorocoasă, vipera È™uierătoare de foc care È›i-a însemnat rnîna stingă pentru totdeauna. Cam asta i-a spus Marta, mă duc să spăl vasele È™i să mă culc, ai grijă, Marcal. A doua zi de dimineață, foarte devreme, ca întotdeauna, Cipriano Algor îl duse pe Marcal la Centru cu furgoneta. I-a spus ieÈ™ind din casă, Nu È™tiu cum să-È›i mulÈ›umesc pentru ajutorul pe care mi l-ai dat, È™i Marcal i-a răspuns, M-am străduit È™i eu, să sperăm că totul va merge bine în continuare, Sînt convins că viitoarele păpuÈ™i îmi vor da mai puÈ›ină bătaie de cap, am găsit niÈ™te trucuri ca să simplific munca, e avantajul experienÈ›ei, cred că cele trei sute din noua serie vor putea ajunge pe planÈ™etele de uscare într-o săptămînă, Dacă peste zece zile, cînd vin acasă, vor fi pregătite să meargă la cuptor, contează pe mine, MulÈ›umesc, să-È›i spun ceva, tu È™i cu mine, dacă n-ar fi această criză blestemată, am putea face o echipă bună, ai lăsa slujba de gardian la Centru È™i te-ai dedica olăritului, E posibil, dar e prea tîrziu să mă gîndesc la asta, de altfel, aminteÈ™te-È›i că, dacă o făceam, acum eram amîndoi fără lucru, Eu încă am de lucru, E adevărat- Mai tîrziu, pe È™oseaua spre oraÈ™, după o lungă tăcere, Cipriano Algor spuse, Am o idee, vreau să È™tiu ce crezi despre ea, Spune, Să duc la Centru, de îndată ce sînt vopsite, primele trei sute de păpuÈ™i, aÈ™a Centrul ar vedea că lucrăm serios È™i ar începe să vîndă înainte de data prevăzută, ar fî bine pentru ei È™i mai bine pentru noi, n-ar mai trebui să aÈ™teptăm atîta timp rezultatele È™i, dacă totul merge cum ne aÈ™teptăm, am putea pregăti cu mai mult calm producÈ›ia viitoare, nu în grabă ca acum, ce părere ai, Da, cred că e o idee bună, spuse Marcal, È™i, în clipa aceea, își aminti că i se păruse bună È™i ideea Martei de a lăsa dinele în grija vecinei cu urciorul, După ce te las la serviciu, mă duc să vorbesc cu È™eful departamentului de achiziÈ›ii, sînt sigur că va fi de acord, spuse Cipriano Algor, Să sperăm, răspunse Marcal, È™i observă din nou că repetase un cuvînt pe care-1 rostise cu puÈ›in înainte, aÈ™a ni se întîmplă mereu cu cuvintele, le repetăm tot timpul, dar, în unele cazuri, nu se È™tie bine de ce, o remarcăm. Cînd furgoneta intră în oraÈ™, Marcal întrebă, Cine va vopsi acum păpuÈ™ile, Marta insistă să le vopsească ea, spune că nu pot È›ine liturghia È™i trage clopotul în acelaÈ™i timp, mă rog, n-a folosit chiar aceste cuvinte, dar ăsta era înÈ›elesul, Tată, vopselele pot intoxica, AÈ™a e, È™i în starea în care e Marta mi se pare nepotrivit, Eu mă voi ocupa de substrat, voi folosi pistolul, e adevărat că împrăștie vopseaua în aer, dar compensează prin viteză, Și apoi, Apoi vine vopsitul cu pensula, nu face rău, Ar fi trebuit să cumpărăm cel puÈ›in o mască, E scumpă, murmură Cipriano Algor, ca È™i cum i-ar îi fost ruÈ™ine de propriile-i cuvinte, Dacă am reuÈ™it să facem rost de bani ca să închiriem camionul care a luat de la Centru ce-a mai rămas din vase, vom găsi È™i bani pentru mască, Nu ne-am gîndit, spuse Cipriano Algor, apoi corectă, întristat, Nu m-am gîndit. Acum mergeau pe bulevardul care ducea în linie dreaptă la Centru, în ciuda distanÈ›ei se puteau citi cuvintele giganticului anunÈ› fixat pe el, SÃŽNTEÞI CLIENTUL NOSTRU CEL MAI BUN, DAR, Và RUGÃM, NU SPUNEÞI VECINULUI. Cipriano Algor nu făcu nici un comentariu, pe Marcal îl surprinse un gînd, Se distrează pe socoteala noastră. Cînd furgoneta se opri în faÈ›a uÈ™ii serviciului de siguranță, Marcal spuse, După ce vorbeÈ™ti cu È™eful de departament treci pe aici, o să văd dacă fac rost de o mască, Pentru mine nu e nevoie, È›i-am spus, iar Marta va folosi doar pensulele, O cunoÈ™ti la fel de bine ca mine, cu prima ocazie te prinde distrat în olărie È™i, cînd vei observa ce s-a întîmplat, va fi prea tîrziu, Nu È™tiu cît o să întîrzii la departamentul de achiziÈ›ii, întreb apoi de tine, sau intru È™i te caut, Nu intra, n-are rost să intri, o să las colegului meu de la ușă masca, Cum vrei, Pe curînd, Pe curînd, Ai grijă de Marta, tată, O să am grijă, da, du-te liniÈ™tit, n-o iubeÈ™ti mai mult decît mine, Dacă e mai mult sau mai puÈ›in, nu È™tiu, o iubesc altfel, Marcal, Spune, Dă-mi, te rog, o îmbrățiÈ™are. Cînd Marcal coborî din furgoneta avea ochii umezi. Cipriano Algor nu-È™i dădu un pumn în cap, doar își spuse, cu un surîs pe jumătate trist, Uite unde ajunge un om, imploră o îmbrățiÈ™are ca un copil însetat de dragoste. Porni furgoneta, ocoli clădirea, acum mai întinsă din pricina lărgirii Centrului, Curînd nimeni n-o să-È™i mai aducă aminte ce era înainte aici, se gîndi. Cincisprezece minute mai tîrziu, înstrăinat ca unul care, întoreîndu-se după o lungă absență, nu găseÈ™te schimbări care să justifice obiectiv acest sentiment, dar care, cu toate acestea nu-1 poate evita, cobora rampa spre subteran. După ce îl anunță pe paznicul de la intrare că venise să ceară o informaÈ›ie, È™i nu ca să descarce, parcă furgoneta pe aleea laterală. Se vedea un lung È™ir de camioane care aÈ™teptau, unele enorme. Mai erau două ore pînă la deschiderea serviciului de recepÈ›ie a mărfurilor. Cipriano Algor se sprijini de scaun È™i încercă să doarmă. Ultima privire pe care-o aruncase prin ferestruica de la cuptor, înainte să vină în oraÈ™, arăta că procesul de coacere se terminase, acum trebuia doar să lase cuptorul să se răcească în voia lui, fără grabă, încet-încet, ca unul care merge la pas. Ca sa adoarmă, începu să numere păpuÈ™ile de parcă număra oi, începu cu bufonii È™i îi numără pe toÈ›i, apoi trecu la măscărici È™i reuÈ™i să-i numere È™i pe ei pînă la capăt, cincizeci din ăia, cincizeci din ăștia, de cei care prisoseau, cei din provizia pentru stricăciuni, nu se interesă, vru să treacă la eschimoÈ™i, dar i se băgară în faÈ›a, fără explicaÈ›ii, infirmierele È™i, în lupta pe care trebui s-o ducă pentru a le respinge, adormi. Nu era prima dată cînd își termina somnul de dimineață în subterana Centrului, nu-1 trezea pentru prima oară, amplificat È™i multiplicat de ecouri, bubuitul de la motoarele camioanelor. Coborî din furgonetă È™i avansa spre ghiÈ™eu, spuse cine e, spuse că venise pentru o lămurire, voia să vorbească cu È™eful, dacă se poate, Este o problemă importantă, adaugă. Angajatul care îi răspunse îl privi cu un aer de îndoială, era mai mult decît evident că nu puteau fi importante nici problema nici persoana care stătea în faÈ›a lui, coborîtă dintr-o mizerabilă furgonetă pe care scria Olărie, de aceea spuse că È™eful e ocupat, In È™edință, preciza, È™i va Fi ocupat toată dimineaÈ›a, să-i spună lui din ce motiv venise. Olarul îi explică ce era de explicat, nu uită, ca să-È™i impresioneze interlocutorul, să facă aluzie la conversaÈ›ia telefonică pe care a avut-o cu È™eful de departament, È™i, în sfîrÈ™it, îl auzi pe celălalt spunînd, O să întreb un subÈ™ef. Cipriano Algor se temu că va da iar peste nesuferitul care-i făcuse viaÈ›a amară, dar subÈ™eful care se ivi era politicos È™i atent, È™i se arătă de acord că ideea este excelentă, Bine gîndit, da, domnule, e bine pentru dumneavoastră È™i mai bine pentru noi, în timp ce fabricaÈ›i a doua serie de trei sute È™i pregătiÈ›i producÈ›ia celorlalte È™ase sute, fie că va fi în două livrări, ca în cazul prezent, fie într-una, vom observa cum le primeÈ™te publicul cumpărător, reacÈ›iile la noul produs, comentariile explicite È™i implicite, vom avea timp pentru a promova niÈ™te sondaje, orientate după două idei, mai întîi, situaÈ›ia precedînd achiziÈ›ia, adică, interesul, apetenÈ›a, dorinÈ›a spontană sau motivată a clientului, în al doilea rînd, situaÈ›ia decurgînd din uz, adică, plăcerea obÈ›inută, utilitatea recunoscută, satisfacerea amorului propriu, atît din punct de vedere personal cît È™i de grup, familial, profesional sau oricare altul, chestiunea esenÈ›ială pentru noi este să verificăm dacă valoarea de uz, element fluctuant, instabil, subiectiv prin excelență, se situează prea jos sau prea sus în raport cu valoarea de schimb, Și dacă se întîmplă aÈ™a, ce faceÈ›i, întrebă Cipriano Algor ca să se afle în treabă, la care subÈ™eful răspunse pe un ton condescendent, Dragă domnule, presupun că nu aÈ™teptaÈ›i să vă dezvălui secretul albinei, Mereu am auzit că secretul albinei nu există, că e o mistificare, un fals mister, o fabulă care a rămas de inventat, o poveste care ar fi putut fi, dar n-a fost, AveÈ›i dreptate, secretul albinei nu există, dar noi îl cunoaÈ™tem. Cipriano Algor se retrase ca È™i cum ar fi fost victima unei neaÈ™teptate agresiuni. SubÈ™eful zîmbea, insista complezent că ideea e bună, chiar foarte bună, că aÈ™tepta prima livrare È™i că, după aceea, îi va da de È™tire. Apăsat, cu o neliniÈ™titoare impresie de ameninÈ›are, Cipriano Algor urcă în furgonetă È™i ieÈ™i din subteran. Ultima frază a subÈ™efului i se învîrtea în minte, Secretul albinei nu există, dar noi îl cunoaÈ™tem, nu există, dar noi îl È™tim. Văzuse cazînd o mască È™i înÈ›elesese că, în dosul ei, era alta, exact la fel, înÈ›elegea ca măștile următoare vor fi în mod fatal identice cu cele care căzuseră, e adevărat câ secretul albinei nu există, dar ei îl È™tiu. Nu va putea vorbi despre această poveste tulburătoare cu Marta È™i cu Marcal pentru că ei n-ar înÈ›elege, È™i n-ar înÈ›elege pentru că n-au fost acolo cu el, în faÈ›a ghiÈ™eului, auzind un subÈ™ef de departament explicînd ce e valoarea de schimb È™i valoarea de uz, probabil că secretul albinei constă în a crea È™i a impulsiona în client stimuli È™i sugestii suficiente pentru ca valorile de uz să urce progresiv în preÈ›uirea lui, pas căruia îi va urma în scurt timp creÈ™terea valorilor de schimb, impusă de È™iretenia producătorului unui cumpărător căruia i-au fost luate încetul cu încetul, subtil, apărările interioare ce rezultă din conÈ™tiinÈ›a propriei personalități, cele care înainte, dacă vreodată a existat un înainte intact, i-au dat, deÈ™i precar, o anumită posibilitate de rezistență È™i autodominare. Vina pentru această laborioasă È™i confuză explicaÈ›ie îi aparÈ›ine în întregime lui Cipriano Algor, care, fiind ceea ce este, un simplu olar fără diplomă de sociolog sau pregătire de economist, a îndrăznit, în rusticul său cap, să alerge după o idee, ajungînd, ca rezultat al lipsei unui vocabular adecvat È™i din cauza gravelor È™i evidentelor imprecizii în proprietatea termenilor pe care a trebuit sa-i utilizeze, să se recunoască incapabil s-o transpună într-un limbaj îndeajuns de È™tiinÈ›ific care să ne permită, în sfîrÈ™it, să înÈ›elegem ce-a vrut el să spună. Va rămîne doar pentru memoria lui Cipriano Algor acest moment de răvășire a vieÈ›ii È™i de inadecvate a înÈ›elegerii lui, cînd, mergând la departamentul de achiziÈ›ii al Centrului ca să pună cea mai simplă întrebare, s-a întors cu cel mai complex È™i încurcat răspuns, atît de tenebros È™i de obscur, încît era cum nu se poate mai firesc să se rătăcească în labirinturile propriului său creier. Cel puÈ›in rămîne intactă intenÈ›ia. In favoarea lui, Cipriano Algor va putea susÈ›ine mereu c-a făcut tot ce era posibil în condiÈ›ia lui de olar ca să descurce sensul ocult al sibilinei fraze a subÈ™efului surîzător, È™i chiar dacă era evident că nu reuÈ™ise, cel puÈ›in devenea clar pentru cel care ar fi luat-o pe aceeaÈ™i cale, că n-avea rost să-i calce pe urme. Lucrurile astea sînt pentru cei care se pricep, își spuse Cipriano Algor, fără a reuÈ™i să-È™i stăpînească agitaÈ›ia interioară. Oricum, spunem noi, alÈ›ii au făcut mai puÈ›in, dar È™i-au imaginat mai mult. Pachetul pe care Marcal îl lăsase la gardianul de la poartă conÈ›inea două măști, nu una. In caz că vreuneia i s-ar strica sistemul de purificare a aerului, spunea biletul. Și din nou rugămintea, Ai grijă de Marta, te rog. Era aproape ora prînzului. O dimineață pierdută, își spuse Cipriano Algor, amintindu-È™i de mulaje, de lutul care aÈ™tepta, de cuptorul care-È™i pierdea căldura, de È™irurile de păpuÈ™i dinăuntru. Apoi, în mijlocul bulevardului, cu spatele întors la peretele Centrului unde fraza, SînteÈ›i clientul nostru cel mai bun, dar, vă rugăm, nu spuneÈ›i vecinului, trasa cu obrăznicie ironică diagrama relaÈ›ională în care se consuma complicitatea inconÈ™tientă a oraÈ™ului cu înÈ™elăciunea conÈ™tientă care îl manipula È™i îl absorbea, lui Cipriano Algor îi veni în minte că nu se pierduse numai dimineaÈ›a, obscena frază a subÈ™efului făcuse să dispară ce rămăsese din realitatea lumii unde învățase È™i se obiÈ™nuise să trăiască, de acum înainte totul va fi doar iluzie, absență a sensului, interogaÈ›ii fără răspuns. IÈ›i virie să intri cu furgoneta în zid, se gândi. Se întrebă de ce n-o făcea È™i de ce n-o va face, probabil, niciodată, apoi începu să enumere motivele. DeÈ™i rupt de contextul analizei, trebuie spus ca, cel puÈ›in în principiu, oamenii se sinucid tocmai pentru ca sînt încă in viață, primul motiv puternic al lui Cipriano Algor pentru a n-o face era tocmai faptul că era viu, de îndată se ivi fiica lui, Marta, È™i atît de apropiată, atît de intim legată de viaÈ›a tatălui, încît apăru aproape în acelaÈ™i timp cu primul motiv, urmă olăria, cuptorul, È™i, de asemenea, ginerele Marcal, evident, care e un băiat atît de bun È™i o iubeÈ™te atît de mult pe Marta, È™i Găsit, deÈ™i multora li s-ar putea părea scandalos că-1 invocă, È™i obiectiv nu se poate explica, dar chiar È™i un cîine e în stare să facă un om să se agate de viață, È™i mai, È™i mai ce. Cipriano Algor nu mai găsea alte motive, totuÈ™i avea impresia că lipsea unul, care o fi, care n-o fi, brusc, fără să-1 prevină, memoria îi puse înainte numele È™i chipul nevestei decedate, numele È™i chipul Justei Isasca, de ce, dacă Cipriano Aigor căuta motive să nu intre cu furgoneta într-un zid È™i le găsise în număr È™i substanță suficiente, adică el însuÈ™i, Marta, olăria, cuptorul, Marcal, cîinele Găsit, È™i în plus dudul negru, omis înainte, e absurd ca ultimul dintre ele, neaÈ™teptata motivaÈ›ie, a cărei existență o observase neliniÈ™tit ca pe o umbră sau o negare, să fie cineva care nu mai aparÈ›ine acestei lumi, e adevărat că nu e vorba de o persoană oarecare, e femeia cu care a fost căsătorit, tovarășa de muncă, mama fiicei lui, totuÈ™i, oricît talent dialectic s-ar cheltui, e greu să susÈ›ii că amintirea unui mort poate face o ființă vie să hotărască să rămînă în viață. Un amator de proverbe, adagii, zicale È™i alte maxime populare, din acei rari excentrici care își închipuie că È™tiu mai mult decît au fost învățaÈ›i, ar spune că aici e o pisica ascunsă, cu coada afară. Cu scuze pentru nepotrivita È™i nepoliticoasa comparaÈ›ie, vom spune că, în cazul de față, coada felinei este răposata Justa, È™i că, pentru a găsi ce lipseÈ™te din pisică, nu trebuie decît să dăm colÈ›ul. Cipriano Algor n-o va face. TotuÈ™i, cînd va ajunge în sat, va lăsa furgoneta la poarta cimitirului, unde nu se mai întorsese din ziua aceea, È™i se va îndrepta spre mormîntul soÈ›iei. Va sta acolo cîteva minute gîndindu-se, poate pentru a mulÈ›umi, poate pentru a întreba, De ce-ai venit, poate pentru a auzi întrebarea, De ce-ai venit, apoi își va ridica ochii, privind în jur parcă în căutarea cuiva. Pe atîta soare, la ora prînzului, nu e probabil. Primele cincizeci de păpuÈ™i care au ieÈ™it din cuptor au fost eschimoÈ™ii, care erau cei mai la îndemînă, imediat la intrare. O fericită întîmplare, în imediata opinie a Martei, pentru antrenament n-ar fi putut începe mai bine, sînt uÈ™or de vopsit, mai uÈ™or decît ei nu sînt decît infirmierele, îmbrăcate în alb. Cînd statuetele s-au răcit complet, le-au transportat pe planÈ™etele de uscare, unde Cipriano Algor, înarmat cu pistolul de pulverizat È™i adăpostit de filtrul măștii, le-a acoperit metodic cu un strat de alb mat. Mormăi pentru sine că nu merita să-È™i astupe gura È™i nasul, Ar fi de-ajuns să mă aÈ™ez împotriva vîntului, È™i vopseaua ar zbura, nu m-ar atinge, dar de îndată se gîndi că era nedrept È™i nerecunoscător, fără să uite că pe vremea bună de acum vor fi È™i zile cînd nu va bate nici o adiere. După ce-È™i termină partea lui de lucru, Cipriano Algor își ajută fiica să instaleze vopselele, recipientul de petrol, pensulele, desenele colorate care serviseră ca modele, aduse banca pe care va trebui să È™adă È™i, vazînd-o dînd o primă pensulă, observă, Nu e bine gîndit, cu păpuÈ™ile înÈ™irate aÈ™a, vei fi nevoită să muÈ›i tot timpul banca de-a lungul planÈ™ei, o să oboseÈ™ti, Marcal a spus, Ce-a spus Marcal, întrebă Marta, Că trebuie să ai mare grijă, să eviÈ›i oboseala, Ce mă oboseÈ™te pe mine e să aud de atîtea ori aceeaÈ™i recomandare, E spre binele tău, Uite, dacă îmi pun în față o duzină de păpuÈ™i, vezi, le am pe toate la îndemînă È™i nu va trebui să mut banca decît de patru ori, È™i apoi chiar îmi face bine sa mă miÈ™c, iar acum că È›i-am explicat funcÈ›ionarea acestui lanÈ› de montaj pe dos, îți amintesc că nu e nimic mai dăunător pentru cine lucrează decît prezenÈ›a celor care nu fac nimic, cum mi se pare ca e cazul dumitale, N-o sa uit să-È›i spun acelaÈ™i lucru cînd voi lucra, Ai spus, adică, ai făcut mai rău, m-ai alungat, Plec, nu se poate vorbi cu tine, Două lucruri înainte de a pleca, primul e că, dacă poÈ›i vorbi cu cineva, eu sînt aceea, Și al doilea, Da-mi un sărut. Doar ieri Cipriano Algor i-a cerut o îmbrățiÈ™are ginerelui, acum Marta îi cere un sărut tatălui, se întîmplă ceva cu familia asta, mai lipseÈ™te să apară pe cer comete, aurore boreale È™i vrăjitoare galopînd, călare pe mături, să urle Găsit toată noaptea la lună, chiar dacă lună nu e, să devină steril dudul negru de la o clipă la alta. Doar dacă nu cumva toate astea n-or fi altceva decît efectul unor sensibilități excesiv de impresionabile, cea a Martei pentru că e gravidă, cea a lui Marcal pentru că Marta e gravidă, cea a lui Cipriano Algor din toate motivele pe care noi Ie cunoaÈ™tem sau le È™tie numai el. In sfîrÈ™it, tatăl își sărută fiica, fiica își sărută tatăl, îi dădură atenÈ›ie È™i lui Găsit, nu se va putea plînge. Cum se spune de obicei, o să fie bine. Cipriano Algor intră în olărie să înceapă modelarea celor trei sute de păpuÈ™i din a doua livrare, iar Marta, la umbra dudului negru, sub privirea atentă a lui Găsit, care se întorsese la responsabilitățile lui de paznic, se pregăti de vopsitul eschimoÈ™ilor. Dar nu putea, uitase că, mai întîi, păpuÈ™ile trebuiau È™lefuite, apoi netezite neregularitaÈ›ile suprafeÈ›ei, defectele de finisaj, apoi curățate de praf È™i, cum 'un necaz nu vine niciodată singur, È™i o uitare, în general, aduce aminte de altele, de asemenea nu le poate picta cum plănuise, trecînd de la o culoare la alta, succesiv, fără întrerupere, pînă la ultima tuÈ™a. își amintea pagina de manual, acolo unde se spunea clar că numai cînd va fi bine uscată o culoare, se va aplica următoarea, Acum, da, îmi prindea bine un lanÈ› de montaj de-adevăratelea, spuse, păpuÈ™ile să treacă prin faÈ›a mea o dată ca să primească albastrul, o dată pentru galben, apoi pentru violet, apoi pentru negru, È™i roÈ™u, È™i verde, È™i alb, È™i binecuvîntarea finală, cea care poartă în sine toate culorile curcubeului, Dumnezeu să-È›i dea putere, că cu am făcut ce-am putut, È™i nu atît prin virtutea adiÈ›ională cu care Dumnezeu, supus ca orice muritor obiÈ™nuit, uitărilor È™i lipsei de prevedere, va contribui la încoronarea eforturilor comise, ci prin conÈ™tiinÈ›a umila că n-am reuÈ™it să facem mai bine pentru că pur È™i simplu n-am fost în stare. A discuta despre ce-ar trebui sa fie a fost mereu o pierdere de vreme, argumentele nu sînt decît ansambluri mai mult sau mai puÈ›in întîmplătoare de cuvinte care aÈ™teaptă să primească de la ordonarea sintactică un sens pe care nu sînt sigure că-1 posedă. Marta îl lăsă pe Găsit să se uite la păpuÈ™i È™i, fără alte dezbateri despre inevitabil, se duse la bucătărie să caute singura foaie de glaspapir fin pe care È™tia că o are în casă, Se va termina într-o clipă, se gîndi, va trebui să mai cumpăr. Dacă s-ar fi uitat prin uÈ™a olăriei, ar fi văzut că nici acolo lucrurile nu stăteau bine. Cipriano Algor se lăudase faÈ›a de Marcal că născocise cîteva trucuri ca să grăbească lucrarea, ceea ce, dintr-un punct de vedere să-i spunem global, era adevărat, dar rapiditatea se va arăta curînd incompatibilă cu perfecÈ›iunea, drept care vor rezulta o mulÈ›ime de păpuÈ™i defectuoase, mai multe decît în prima serie. Cînd Marta se întoarse la lucru, primele păpuÈ™i estropiate erau aÈ™ezate pe raft, dar Cipriano Algor, făcînd socoteala timpului pe care-1 cîștiga È™i a păpuÈ™ilor pe care le pierdea, se decise sa nu renunÈ›e la fecundele, dar imperfectele si niciodată explicatele, trucuri. Și aÈ™a au trecut zilele. EschimoÈ™ii au fost urmaÈ›i de măscărici, apoi au ieÈ™it infirmierele, È™i imediat mandarinii, È™i asirienii cu barbă, È™i, în sfîrÈ™it, bufonii, care se aflau lingă peretele din fund. Marta se dusese în sat a doua zi pentru a cumpăra două duzini de foi de glaspapir. în magazinul acela începuse să lucreze Isaura, aÈ™a cum Marta È™tia de cînd o vizitase imediat după tulburătoarea întîlnire, emoÈ›ional vorbind, să ne înÈ›elegem, pe care vecina o avusese cu tatăl ei. Aceste femei nu se văd des, dar au destule motive pentru a deveni prietene bune. Cu discreÈ›ie, ca vorbele ei să nu poată ajunge la urechile stapînului magazinului, Marta o întrebă pe Isaura dacă îi plăcea munca iar ea îi răspunse da, se simÈ›ea bine, te obiÈ™nuieÈ™ti. Vorbise fără mulÈ›umire, dar cu fermitate, ca È™i cum voia să arate clar că plăcerea n-avea nici o legătură cu slujba, că fusese voinÈ›a, È™i numai ea, cea care o făcuse să accepte. Marta își amintea c-o auzise spunînd cu o vreme în urmă, Orice muncă, numai să pot rămîne aici. întrebarea pe care Isaura o puse după aceea, în timp ce împacheta foile de glaspapir, nu foarte strîns, cum e recomandat, Marta o percepu ca pe un ecou, distorsionat, totuÈ™i recognoscibil, al cuvintelor, Dar acasă, ce fac ai tăi, ObosiÈ›i, cu multă treabă, dar, în general, bine, Marcal, bietul de el, a trebuit să lucreze la cuptor în ziua lui liberă, presupun că încă îl mai doare spinarea. Foile de glaspapir erau împachetate. In timp ce primea banii È™i dădea restul, Isaura, fără să-È™i ridice ochii, întrebă, Și tatăl tău. Marta reuÈ™i să răspundă doar că tata se simÈ›ea bine, un gînd neliniÈ™tit îi traversase deodată creierul, ce-o să facă femeia asta cînd vom pleca. Isaura își luă rămas-bun, trebuia să se ocupe de alt client, Salu-tă-i din partea mea, spuse, dacă în momentul acela Marta ar fi întrebat-o, Ce se va întîmpla cu tine cînd vom pleca, poate ar fi răspuns ca adineauri, liniÈ™tită, Te obiÈ™nuieÈ™ti. Da, am auzit spunîndu-se de multe ori sau o spunem noi înÈ™ine, Te obiÈ™nuieÈ™ti, o spunem, sau ni se spune, cu o seninătate care pare autentică, pentru că, într-adevăr, nu există, sau încă nu s-a descoperit, un alt mod de a ne mărturisi resemnările cu demnitate, ce nu întreabă nimeni este cît de greu te obiÈ™nuieÈ™ti. Marta ieÈ™i din magazin aproape în lacrimi. Cu un soi de remuÈ™care disperată, ca È™i cum s-ar fi acuzat că a înÈ™elat-o pe Isaura, se gîndi, Dar ea nu È™tie nimic, nici măcar nu È™tie că sîntem pe picior de plecare. De două ori au uitat sa-i dea de mîncare cîinelui. Amintindu-È™i de timpurile de indigență, cînd speranÈ›a în ziua de mîine era singura hrană care-i rămăsese în multele ore în care stomacul tînjise după mîncare, Găsit n-a cerut, dezinteresat de obligaÈ›iile lui de paznic, s-a întins lingă cuÈ™că, vechea înÈ›elepciune spune că trupul culcat suportă multă foame, aÈ™teptînd, răbdător, ca unul dintre stăpîni să-È™i dea o palmă peste frunte È™i să exclame, oh, la naiba, am uitat de cîine. Nu e de mirare, odată ce, în zilele acelea, chiar de ei înÈ™iÈ™i uitaseră. Dar datorită acestei totale dăruiri față de sarcinile lor, furînd ore somnului, deÈ™i Cipriano Algor niciodată n-a renunÈ›at sa protesteze pe lîngă Marta, Trebuie să te odihneÈ™ti, trebuie să te odihneÈ™ti, graÈ›ie acestui efort paralel, toate cele trei sute de păpuÈ™i ieÈ™ite din cuptor erau È™lefuite, periate, vopsite È™i uscate, cînd sosi ziua în care Cipriano Algor trebuia să se ducă aă-È™i ia ginerele de la Centru, iar celelalte trei sute, corecte È™i semeÈ›e în lutul lor crud, fără defecte vizibile, erau È™i ele, cu ajutorul căldurii È™i a brizei, eliberate de umezeală È™i pregătite pentru copt. Olăria părea că se odihneÈ™te după o mare oboseală, tăcerea se culcase să doarmă. La umbra dudului negru, tatăl È™i fiica priveau cele È™ase sute de păpuÈ™i aliniate pe planÈ™ete È™i li se părea că făcuseră treabă bună. Cipriano Algor spuse, Mîine nu lucrez în olărie, Marcal nu trebuie să facă singur toată treaba de la cuptor, iar Marta spuse, Cred c-ar trebui să ne odihnim cîteva zile înainte de a începe a doua parte a comenzii, iar Cipriano Algor întrebă, Ce zici de trei zile, Marta răspunse, Mai bine decît deloc, È™i Cipriano Algor întrebă din nou, Cum te simÈ›i, iar Marta răspunse, Obosită, dar bine, Cipriano Algor spuse, Eu mă simt mai bine ca niciodată, È™i Marta spuse, Asta trebuie să fie ceea ce numim satisfacÈ›ia datoriei împlinite. în ciuda aparenÈ›elor, nu era nici o ironie în aceste cuvinte, în ele răsuna doar o oboseală pe care ne-ar plăcea s-o numim infinită dacă acest calificativ n-ar fi în mod evident disproporÈ›ionat. Oricum, nu munca trupului o obosise, ci faptul că asista neputincioasă, fără să poată face nimic, la supărarea amară È™i la rău ascunsa tristeÈ›e a tatălui, la schimbările lui de dispoziÈ›ie, la pateticele lui elanuri de siguranță È™i de autoritate, la afirmarea categorică È™i obsesivă a propriilor îndoieli, ca È™i cum ar fi crezut că, în acest fel, va reuÈ™i să È™i le scoată din cap. Și mai era È™i femeia aceea, Isaura, Isaura Madruga, vecina cu urciorul, căreia zilele trecute nu-i răspunsese decît E bine la întrebarea pe care o murmurase, cu ochii în jos, în timp ce număra monedele, Și tatăl tău, cînd, de fapt, ar fi trebuit s-o ia de braÈ›, s-o aducă la olărie, să intre acolo unde lucra tatăl, să spună, A venit, È™i apoi să închidă uÈ™a È™i să-i lase înăuntru pînă cînd ar fi putut vorbi, de vreme ce tăcerile, bieÈ›ii de ei, nu sînt altceva decît tăcere, nimeni nu ignoră că, de multe ori, chiar È™i cele care au părut elocvente au dat prilejul, cu consecinÈ›e dintre cele mai serioase È™i uneori fatale, unor interpretări greÈ™ite. Sîntem prea temători, prea laÈ™i ca să ne aruncăm într-o aventură din astea, se gîndi Marta, contemplîndu-È™i tatăl care părea adormit, sîntem prea prinÈ™i în plasa aÈ™a-nu-mitelor convenÈ›ii sociale, în pînza de păianjen a ceea ce se cuvine sau nu, dacă aÈ™ face aÈ™a ceva È™i s-ar afla, pe dată mi s-ar spune că a băga o femeie pe gîtul unui bărbat, asta ar fi expresia, este o absolută lipsă de respect față de identitatea altuia, È™i pe deasupra, o iresponsabilă imprudență, cine È™tie ce li se va întîmpla pe viitor, fericirea oamenilor nu e ceva care se fabrică È™i de care putem fi siguri că va mai dura È™i mîine, într-o zi îi vom găsi despărÈ›iÈ›i pe cei pe care i-am adus aproape È™i riscăm să ne spună E vina ta. Marta nu vru să se dea bătută în faÈ›a acestui discurs al bunului simÈ›, rod consecvent È™i sceptic al durelor bătălii ale vieÈ›ii. E o prostie să ratezi prezentul doar de teamă că nu vei cîștiga viitorul, își spuse È™i imediat adăugă, De altfel, nu se întîmpla totul mîine, rămîne È™i pentru poimîine, Ce-ai spus, întrebă tatăl brusc, Nimic, răspunse, eram tăcuta È™i liniÈ™tită ca să nu te trezesc, Nu dormeam, AÈ™a mi s-a părut, Ai spus că rămîne È™i pentru poimîine, Ce straniu, am spus eu aÈ™a ceva, întrebă Marta, N-am visat, Atunci am visat eu, probabil că am adormit È™i m-am trezit imediat, aÈ™a sînt visele, fără cap È™i coadă, sau au È™i cap È™i coadă, dar aproape întotdeauna coada e într-o parte È™i capul în cealaltă, aÈ™a se explică de ce sînt visele atît de greu de interpretat. Cipriano Algor se ridică, Se apropie ora cînd trebuie să mă duc după Marcal, dar m-am gîndit că ar fi bine să mă duc mai devreme È™i să trec pe la departamentul de achiziÈ›ii, îi anunÈ› că primele trei sute de păpuÈ™i sînt gata È™i stabilim data predării, Cred că ar fi bine, spuse Marta. Cipriano Algor se schimbă, își puse o cămașă curată, altă pereche de pantofi, È™i în nici zece minute se urca în furgonetă, Pe curînd, spuse, Pe curînd, tată, ai grijă cum mergi, Și întoarce-te cu È™i mai multă grijă, nu e nevoie să spui, Da, cu È™i mai multă grijă, pentru că veÈ›i fi doi, Am spus întotdeauna È™i voi spune mereu, cu tine nu se poate discuta nici argumenta, găseÈ™ti răspuns la toate. Găsit veni să-È™i întrebe stăpînul dacă de data asta putea merge cu el, dar Cipriano Algor îl refuză, să aibă răbdare, oraÈ™ele nu sînt bune pentru cîini. O călătorie după atîtea altele, excursia pînă în oraÈ™ n-ar fi avut istorie dacă n-ar fi fost neliniÈ™titorul presentiment al olarului că se va întîmpla ceva rău. își aminti întîmplător că-È™i auzise fiica spunînd, Rămîne È™i pentru poimîine, cuvinte răzleÈ›e, fără cauză sau sens aparent, pe care ea n-a È™tiut sau n-a vrut să i le explice, Nu cred că dormea, dar nu înÈ›eleg de ce o fi spus că visase, se gîndi, È™i imediat, în continuarea frazei amintite, își lăsă gîndul s-o apuce pe aceeaÈ™i cale, începînd să intoneze în minte o litanie obsesivă, Rămîne È™i pentru poimîine, rămîne pentru mîine, rămîne pentru azi, reluînd apoi secvenÈ›a inversată, Rămîne pentru azi, rămîne pentru mîine, rămîne pentru poimîine, de atîtea ori a repetat-o încît i-a pierdut sunetul È™i înÈ›elesul, semnificaÈ›ia lui mîine È™i poimîine, îi rămase în cap, ca un bec de alarmă care se tot aprindea È™i se tot stingea, doar Azi, azi, azi, azi, azi, azi. Azi, ce, se întrebă cu violență, încereînd să reacÈ›ioneze împotriva absurdei nervozități care făcea să-i tremure mîinile pe volan, mă duc în oraÈ™ să-1 iau pe Marcal, merg la departamentul de achiziÈ›ii ca să anunÈ› că prima parte din comandă e gata de livrare, tot ce fac acum sînt lucruri obiÈ™nuite, curente, logice, n-am nici un motiv sa fiu îngrijorat, È™i conduc cu grijă, traficul e redus, atacurile pe È™osea s-au terminat, cel puÈ›in n-am mai auzit despre ele, aÈ™adar nu mi se va putea întîmpla nimic în afara monotoniei dintotdeauna, aceiaÈ™i paÈ™i, aceleaÈ™i cuvinte, aceleaÈ™i gesturi, ghiÈ™eul achiziÈ›iilor, subÈ™eful zîmbitor sau celălalt prost crescut, sau È™eful, dacă nu e în È™edință È™i are chef să mă primească, după aceea uÈ™a furgonetei se va deschide, va intra Marcal, Bună ziua, tată, Bună ziua, Marcal, cum È›i-a mers săptămîna asta, nu È™tiu dacă zece zile pot fi numite săptămîna, dar nu È™tiu să spun altfel, Ca de obicei, va zice el, Am terminat prima serie de păpuÈ™i, am stabilit livrarea cu departamentul de achiziÈ›ii, voi zice eu, Ce face Marta, va întreba el, Obosită, dar bine, voi răspunde eu, È™i aceste cuvinte ie spunem tot timpul, cînd vom trece pe lumea cealaltă, n-ar fi de mirare dacă ne vom aduna forÈ›ele pentru a răspunde cuiva căruia i-a venit imbecila idee de a ne întreba cum ne simÈ›im, Muribund, dar bine, aÈ™a vom spune. Ca să uite gîndurilc de rău augur care nu voiau să-i dea pace, Cipriano Algor încercă sa se concentreze asupra peisajului, o făcea în disperare de cauză pentru că È™tia că nimic liniÈ™titor nu-i putea fi oferit de deprimantul spectacol al serelor de plastic întinse cît vezi cu ochii, de o parte È™i de alta, pînă la orizont, cum mai bine se distingea din vîrful povîrniÈ™ului pe care furgoneta îl urca în acest moment. Și asta se numeÈ™te Centură Verde, își zise, această dezolare, acest camping sumbru, această turmă de blocuri de gheaÈ›a murdară, topită de sudoarea celor care lucrează în interior, pentru multă lume serele astea sint maÈ™ini, maÈ™ini de făcut vegetale, într-adevăr, n-au nici o dificultate, ca într-o reÈ›etă, se amestecă ingredientele adecvate, se reglează termostatul È™i higrometrul, se apasă pe un buton È™i imediat iese o salată. Sigur că neplăcerea lui Cipriano Algor nu-l împiedică să recunoască faptul că, datorită acestor sere, a început să vadă tot anul verdeÈ›uri în farfurie, însă nu poate suporta ideea că a fost botezat Centură Verde un loc unde tocmai această culoare nu există, cu excepÈ›ia celor cîteva fire de iarbă lăsate să crească în afara serelor. Ai fi oare mai fericit dacă plasticul ar fi verde, îl întrebă deodată gîndul care lucrează la etajul inferior al creierului, acel gînd agitat care nu se consideră niciodată satisfăcut de ce-a gîndit È™i a hotărît cel de la etajul superior, însă Cipriano Algor a preferat să nu răspundă acestei foarte pertinente întrebări, s-a prefăcut că n-a auzit, poate din pricina tonului impertinent pe care-1 iau automat întrebările pertinente, doar pentru că sînt puse, È™i oricît ar încerca s-o ascundă. Centura Industrială, semănînd din ce în ce mai mult cu o construcÈ›ie tubulară în expansiune continuă, cu o combinaÈ›ie de tuburi proiectată de un ins furios È™i executată de un nebun, nu-i îmbunătăți dispoziÈ›ia, cu toate că, din fericire, presentimentul său neliniÈ™titor È™i tulbure începuse să mormăie în surdină. Observă că alinierea vizibilă a cartierelor de barăci ajunsese mult mai aproape de È™osea, ca un furnicar care se întoarce la potecă după ploaie, își zise, ridicînd din umeri, atacurile camioanelor vor fi curînd reluate È™i, în sfîrÈ™it, făcînd un enorm efort pentru a îndepărta umbra care-1 însoÈ›ise, pătrunse în traficul confuz al oraÈ™ului. Nu era încă momentul să-1 ia pe MarÈ›al, avea destul timp pentru a se duce la departamentul de achiziÈ›ii. N-a cerut să vorbească cu È™eful, È™tia bine că subiectul care îl adusese era doar un pretext pentru a-i face să-È™i amintească de el, un mesaj în treacăt ca să nu uite că există, la vreo treizeci de kilometri de aici, un cuptor care coace harnic lutul È™i o femeie care vopseÈ™te, È™i tatăl ei care modelează, toÈ›i cu ochii fixaÈ›i asupra Centrului, È™i să nu-mi spuneÈ›i că cuptoarele n-au ochi, ba au, dacă n-ar avea, n-ar È™ti ce fac, au ochi aÈ™adar, dar nu seamănă cu ai noÈ™tri. L-a primit subÈ™eful de zilele trecute, cel simpatic È™i zîmbitor, Ce vă aduce azi pe la noi, întrebă, Cele trei sute de păpuÈ™i sînt gata, am venit să întreb cînd vreÈ›i să Ic aduc, Cînd doriÈ›i, chiar mîine, Mîine nu È™tiu dacă pot, ginerele meu vine acasă în ziua lui liberă, profită ca sa mă ajute să le modelez pe celelalte trei sute, Atunci, poimîine, cît de repede puteÈ›i, mi-a venit o idee pe care vreau s-o punem repede în practică, Vă referiÈ›i la păpuÈ™ile mele, Exact, vă amintiÈ›i că am vorbit de un sondaj, îmi amintesc, desigur, domnule, privind situaÈ›ia anterioară achiziÈ›iei È™i cea posterioară uzului, Felicitări, aveÈ›i o memorie bună, Pentru vîrsta mea nu e rău, Ei, această idee, de altfel aplicată È™i în alte cazuri cu rezultate apreciabile, constă în distribuirea păpuÈ™ilor unui număr de cumpărători potenÈ›iali, în funcÈ›ie de universul social È™i cultural ce va fi definit, verificînd după aceea ce părere È™i-au făcut despre articol, spun asta simplificînd, schema întrebărilor noastre e mai complexă, cum vă închipuiÈ›i probabil, N-am experiență, domnule subÈ™ef, nici n-am întrebat niciodată, nici n-am fost întrebat, Mă gîndesc chiar să folosesc pentru anchetă primele trei sute de păpuÈ™i, voi alege cincizeci de clienÈ›i, oferind gratis fiecăruia cîte o colecÈ›ie completă de È™ase statuete È™i, în cîteva zile, voi afla părerea pe care È™i-au făcut-o despre produs, Gratis, întreba Cipriano Algor, vreÈ›i sa spuneÈ›i că nu mi le veÈ›i plăti, Ba da, dragă domnule, experienÈ›a e pe socoteala noastră, noi ne asumăm aÈ™adar costurile, nu vrem să vă aducem prejudicii. UÈ™urarea simÈ›ită de Cipriano Aigor făcu să se retragă, pentru moment, preocuparea care îi irupsese brusc în minte, È™i anume, Ce se va întîmpla dacă rezultatul anchetei îmi e nefavorabil, daca majoritatea clienÈ›ilor chestionaÈ›i, sau toÈ›i, vor rezolva toate întrebările printr-un singur È™i definitiv răspuns, Nu mă interesează. își auzi propria voce spunînd, MulÈ›umesc, nu numai din bună creÈ™tere, ci È™i din spirit de dreptate, căci nu în fiecare zi ne liniÈ™teÈ™te cineva cu binevoitoarea informaÈ›ie că nu ne vrea răul. NeliniÈ™tea reîncepuse să-i strângă stomacul, dar acum chiar el va împiedica întrebarea să-i iasă pe gură, va pleca de aici ca È™i cum ar duce în buzunar o scrisoare care trebuie deschisă în largul mării, È™i în care destinul lui a fost fixat, trasat, consemnat, azi, mîine, poimîine. SubÈ™eful întrebase, Ce vă aduce azi pe la noi, apoi încheiase, Atunci rămîne pentru poimîine, e adevărat că aÈ™a sînt cuvintele, se duc È™i se întorc, se întorc È™i se duc, însă de ce m-au aÈ™teptat aici, de ce-au ieÈ™it cu mine din casă È™i nu mi-au dat pace tot drumul, nu mîine, nu poimîine, ci azi, chiar acum. Deodată Cipriano Algor îl urî pe omul din faÈ›a lui, subÈ™eful simpatic È™i cordial, aproape afectuos, cu care zilele trecute reuÈ™ise să discute practic de la egal la egal, păstrind, desigur, evidentele distanÈ›e È™i diferenÈ›e de vîrstă È™i condiÈ›ie socială, neîmpiedicînd totuÈ™i nici una dintre ele, cum i se păruse atunci, o relaÈ›ie bazată pe respect reciproc. Dacă îți înfig un cuÈ›it în inimă, cel puÈ›in să aibă decenÈ›a morală de a-È›i arăta o figura în acord cu acÈ›iunea asasină, o față plină de ură È™i ferocitate, o expresie plină de furie dementă, chiar È™i de răceală inumană, dar, pentru numele lui Dumnezeu, să nu-È›i zîmbeasca în timp ce-È›i afîșie inima, să nu te dispreÈ›uiască într-atît încît să-È›i dea false speranÈ›e, spunîndu-È›i, de exemplu, Nu vă faceÈ›i griji, e o nimica toată, cu cîteva cusături veÈ›i fi ca înainte, ori, Doresc sincer ca rezultatul sondajului să vă fie favorabil, puÈ›ine lucruri mi-ar da mai multă satisfacÈ›ie, credeÈ›i-mă. Cipriano Algor dădu vag din cap, cu un gest care putea să însemne È™i da È™i nu, neînsemnînd poate nimic, apoi spuse, Trebuie să mă duc să-1 iau pe ginerele meu. IeÈ™i din subteran, înconjură Centrul È™i parcă furgoneta în faÈ›a uÈ™ii serviciului de siguranță. Marcal întîrzie mai mult ca de obicei, urcind în furgonetă părea nervos. Bună ziua, tată, spuse, È™i Cipriano Algor răspunse, Bună ziua, cum È›i-a mers săptămîna asta, Ca de obicei, răspunse Marcal, iar Cipriano Algor spuse, Am terminat prima serie de păpuÈ™i, am fixat livrarea cu departamentul de achiziÈ›ii, Ce face Marta, E obosită, dar bine. N-au mai vorbit pînă la ieÈ™irea din oraÈ™. Doar cînd au ajuns în dreptul barăcilor, Marcal spuse, Tată, tocmai m-au anunÈ›at c-am fost promovat, de azi sînt gardian rezident al Centrului. Cipriano Algor întoarse capul spre ginere, îl privi de parcă îl vedea pentru prima dată, azi, nu poimîine, nu mîine, azi, a avut dreptate presentimentul. Azi, ce anume, se întrebă, ameninÈ›area care se ascunde în întrebările sondajului, sau cea de acum, împlinită în sfîrÈ™it, după ce a fost promisă de atîta timp. S-a văzut, deÈ™i mai puÈ›in în viaÈ›a reală decît în cărÈ›ile care spun poveÈ™ti, că o surpriză subită îi poate lua glasul pentru cîteva momente celui surprins, însă o jumătate de surpriză asupra căreia s-a lăsat tăcerea, poate vrînd să pară o surpriză completă, în principiu n-ar trebui să fie luată în considerare. AtenÈ›ie, doar în principiu. Am È™tiut întotdeauna că bărbatul care conduce furgonetă n-a avut nici o îndoială că temuta veste va veni într-o zi, însă e de înÈ›eles că astăzi, prins între două focuri, s-a văzut brusc fără puterea de a hotărî pe care să-1 stingă primul. Să dezvăluim, totuÈ™i, încă de pe acum, È™tiind că vom dăuna ordinei pe care trebuie s-o respecte evenimentele, că Cipriano Algor nu le va comunica, zilele următoare, nici ginerelui nici fiicei lui, nimic despre neliniÈ™titoarea conversaÈ›ie avută cu subÈ™eful departamentului de achiziÈ›ii. Va vorbi despre subiect, da, dar mai tîrziu, cînd totul se va fi pierdut. Acum nu-i spune ginerelui său decît, Felicitări, bănuiesc că eÈ™ti mulÈ›umit, cuvinte banale È™i aproape indiferente, care n-aveau nevoie de atîta timp pentru a se manifesta, iar Marcal nu-i va mulÈ›umi, nici nu-i va confirma că se simte satisfăcut după cum È™i-a imaginat socrul, mai puÈ›in sau mai mult, ce spune el e la fel de serios ca o mînă întinsă, Pentru dumneata, vestea nu e bună. Cipriano Algor îi înÈ›elese intenÈ›ia, îl privi pieziÈ™, zîmbind uÈ™or de parcă ar fî rîs de propria resemnare, È™i spuse, Nici cele mai bune veÈ™ti nu sînt bune pentru toată lumea, O să vezi că totul se va rezolva cum nu se poate mai bine, spuse Marcal, Nu-È›i face probleme, am luat hotărârea în ziua cînd am spus că mă voi muta cu voi la Centru, mi-am dat cuvîntul, l-am pronunÈ›at È™i nu mă răzgîndesc, ViaÈ›a în Centru nu este un exil, spuse Marcal, Nu È™tiu ce înseamnă viaÈ›a în Centru, voi È™ti cînd voi ajunge acolo, dar tu, da, tu È™tii, însă din gura ta n-am auzit niciodată o explicaÈ›ie, o relatare, o descriere care să mă facă să pricep cu adevărat ceea ce tu, cu atîta siguranță, afirmi că nu e un exil, Tată, ai fost în Centru, De puÈ›ine ori, È™i mereu în trecere, ca un cumpărător care È™tie ce caută, Cred că Centrul poate fi cel mai bine explicat dacă îl considerăm ca un oraÈ™ înăuntrul altui oraÈ™, Nu È™tiu dacă e explicaÈ›ia cea mai bună, oricum nu este suficient ca să înÈ›eleg ce e înăuntrul Centrului, Sînt aceleaÈ™i lucruri ca într-un oraÈ™ obiÈ™nuit, magazine, trecători care cumpără, stau de vorbă, mănîncă, se distrează, lucrează, Adică exact ca în sătucul înapoiat în care locuim, Mai mult sau mai puÈ›in, în fond e o chestiune de mărime, Adevărul nu poate fî aÈ™a de simplu, Presupun că unele adevăruri sînt simple, E posibil, dar nu cred că le putem găsi în Centru. O pauză, apoi Cipriano Algor spuse, Și pentru că tot vorbim de mărimi, e curios că ori de cîte ori privesc Centrul dinafară am impresia că e mai mare chiar decît oraÈ™ul, vreau să spun că Centrul e în oraÈ™, dar e mai mare decît oraÈ™ul, fiind o parte, este mai mare decît întregul, probabil pentru că e mai înalt decît toate clădirile care-1 înconjoară, mai înalt decît orice clădire din oraÈ™, probabil pentru că, de la început, a înghiÈ›it străzi, pieÈ›e, cartiere întregi. Marcal nu răspunse imediat, socrul lui dăduse o expresie aproape vizuală senzaÈ›iei confuze de rătăcire care punea stăpînire pe el cînd se întorcea în Centru după ziua liberă, mai ales în timpul rondurilor nocturne cu iluminaÈ›ia redusă, parcurgînd galeriile pustii, coborînd È™i urcînd cu ascensorul, de parcă ar fi supravegheat nimicul pentru a continua să fie nimic. In interiorul unei mari catedrale goale, dacă ne ridicăm ochii spre bolta, spre elementele superioare, vom avea impresia că e mai înaltă decît înălÈ›imea la care vedem cerul pe un cîmp deschis. După un moment de tăcere, MarÈ›al rosti, Cred că îți înÈ›eleg ideea, È™i se opri aici, nu voia să alimenteze în mintea socrului un curent de gînduri care l-ar fi putut face să se închidă în spatele unei noi linii de disperată rezistență. Dar grijile lui Cipriano Algor o luaseră în altă direcÈ›ie, Cînd ne mutăm, Cit mai curînd posibil, am văzut apartamentul care mi-a fost destinat, e mai mic decît casa noastră, dar asta se înÈ›elege, oricît de mare ar fi Centrul, spaÈ›iul nu e infinit, trebuie raÈ›ionalizat, Crezi că încăpem cu toÈ›ii acolo, întrebă olarul dorindu-È™i ca ginerele să nu-i observe tonul de melancolică ironie care, în ultima clipa, se amestecase în cuvinte, încăpem, fii fără grijă, pentru o familie ca a noastră apartamentul e suficient, răspunse Marcal, nu va trebui să dormim pe rînd. Cipriano Algor se gîndi, L-am supărat, mai bine nu-1 întrebam. N-au mai vorbit pînă acasă. Marta a primit vestea fără să manifeste nici un sentiment. Ce se È™tie că se va întîmpîa într-un anume sens e ca È™i cum s-ar fi întîmplat deja, aÈ™teptările nu numai că anulează surprizele, ci tocesc È™i emoÈ›iile, le banalizează, tot ce doreai sau de care te temeai a fost deja trăit în timp ce ai dorit sau te-ai temut. In timpul cinei, Marcal le-a dat o informaÈ›ie importantă de care uitase, care nu i-a plăcut deloc Martei, Vrei să spui că nu ne putem lua lucrurile cu noi, Pe unele da, cele de decoraÈ›ie a casei, de exemplu, dar nu mobilele, nici vesela, nici sticlele, nici tacîmurile, nici feÈ›ele de masă, nici perdelele, nici aÈ™ternutul de pat, apartamentul are tot ce ne trebuie, Vasăzică mutare, ceea ce se numeÈ™te mutare, nu vom avea, spuse Cipriano Algor, Se mută oamenii, asta înseamnă mutarea, O să lăsăm casa cu tot ce are înăuntru, spuse Marta, Vezi bine că nu avem ce face. Marta s-a gîndit puÈ›in, apoi a fost nevoită să accepte inevitabilul, O să vin aici din cînd în cînd să deschid ferestrele, să aerisesc camerele, o casă închisă e ca o plantă pe care am uitat s-o udăm, moare, se usucă, se ofileÈ™te. Cînd au terminat de mîncat, È™i înainte ca Marta să se ridice pentru a strînge farfuriile, Cipriano Algor spuse, M-am gîndit. Fiica lui È™i ginerele se uitară unul la celălalt transmițîndu-È™i parcă un semnal de alarmă, Niciodată nu poÈ›i È™ti ce iese cînd se apucă să gîndească. La început m-am gîndit, continuă olarul, să mă ajute mîine Marcal cu lucrul la cuptor, Dă-mi voie să-È›i amintesc că ne-am înÈ›eles să avem trei zile de odihnă, îi aminti Marta, Zilele tale încep mîine, Și ale dumitale, Ale mele nu vor întîrzia, vor trebui doar să mai aÈ™tepte puÈ›in, Bine, asta a fost prima dumitale idee, È™i a doua care este, sau a treia, întrebă Marta, Mîine, în zori, punem în cuptor păpuÈ™ile care sînt de copt, dar nu-1 aprindem, mă voi ocupa eu mai tîrziu, după aceea voi mă ajutaÈ›i să încarc în furgonetă păpuÈ™ile gata È™i, cît timp le duc la Centru È™i mă întorc, staÈ›i È™i voi liniÈ™tiÈ›i, fără un tată È™i un socru care să se bage unde nu-i fierbe oala, Ãsta a fost acordul pe care l-ai făcut cu departamentul de achiziÈ›ii, să livrezi păpuÈ™ile mîine, întrebă Marcal, n-am rămas cu impresia asta, am crezut că le vom duce cînd vom merge cu toÈ›ii, E mai bine aÈ™a, răspunse Cipriano Algor, cîștigăm timp, Cîștigâm de o parte È™i pierdem de cealaltă, celelalte păpuÈ™i vor întîrzia, Nu vor întîrzia mult, cînd mă întorc de la Centru, aprind imediat cuptorul, cine È™tie dacă nu pentru ultima dată, Ce idee mai e È™i asta, mai avem de făcut încă È™ase sute de păpuÈ™i, spuse Marta, Nu sînt chiar aÈ™a de sigur, De ce, în primul rînd, mutarea, Centrul nu-1 va aÈ™tepta pe socrul gardianului rezident Marcal Gacho să-È™i termine comanda, deÈ™i trebuie spus că, în timp, presupunînd că l-aÈ™ avea, aÈ™ putea s-o termin singur, È™i în al doilea rînd, în al doilea rînd, ce, întrebă Marcal, în viaÈ›a, vine mereu ceva în al doilea rînd, cîteodată ni se pare că È™tim ce este, dar preferăm să ignorăm, alteori nici măcar nu reuÈ™im să ne imaginăm ce-ar putea să fie, dar È™tim că e acolo, Nu mai vorbi ca un oracol, te rog, spuse Marta, Foarte bine, să tacă oracolul, să ne oprim atunci la ce vine în primul rînd, am vrut să spun că, dacă ne mutăm curînd, nu vom avea timp să rezolvăm problema celor È™ase sute de păpuÈ™i rămase, Trebuie discutat cu Centrul, spuse Marta, adresîndu-se soÈ›ului ei, trei sau patru săptămîni în plus nu vor însemna maro lucru, vorbeÈ™te cu ei, dacă le-a trebuit atîta timp pentru a decide promovarea, ar putea să ne ajute acum, de altfel, ar însemna să se ajute chiar pe ei pentru că ar primi comanda completă, Nu vorbesc, n-are rost, spuse Marcal, avem exact zece zile pentru mutare, nici o oră în plus, asta e regulamentul, următoarea zi de odihnă va trebui s-o petrec în apartament, Ai putea veni s-o petreci aici, spuse Cipriano Algor, în casa ta de la È›ară, Ar face o impresie proastă, să fiu promovat ca gardian rezident È™i să lipsesc din Centru în prima mea zi liberă, Zece zile e puÈ›in timp, spuse Marta, Poate ar fi puÈ›in dacă ar trebui să ducem mobilele È™i restul, dar singurele lucruri pe care cu adevărat le mutăm sînt trupurile noastre, cu hainele de pe noi, iar acestea ar intra în apartament în mai puÈ›in de o oră dacă va fi nevoie, Dacă aÈ™a stau lucrurile, ce vom face cu restul de comandă, întrebă Marta, Centrul o È™tie, Centrul ne-o va spune cînd va considera că e cazul, spuse olarul. Ajutată de bărbat, Marta strînse masa, apoi ieÈ™i în prag ca să scuture faÈ›a de masă, se opri puÈ›in, privind afară, È™i, cînd se întoarse, rosti, Mai e o problemă de rezolvat È™i care nu poate fi lăsată pe ultima clipă, Ce problemă, întrebă Marcal, Cîinete, răspunse ea, Găsit, rectifică Cipriano Algor, È™i Marta continuă, Nefiind noi oamenii care l-ar putea omorî sau abandona, trebuie sa-i găsim un rost, să-1 încredințăm cuiva, în Centru nu sînt primite animalele, lămuri Marcal pentru socru, Nici măcar o È›estoasă familiară, nici măcar un canar, nici măcar o blîndă turturică, vru sa afle Cipriano Algor, Se pare că dintr-odată nu te mai interesează soarta cîinelui, spuse Marta, A lui Găsit, Cîinele, Găsit, e acelaÈ™i lucru, important este să ne hotărâm ce facem cu el, în ce mă priveÈ™te, am o propunere, Și eu o intenÈ›ie, îi tăie vorba Cipriano Algor, È™i imediat se ridică È™i merse în cameră. Reapăru după cîteva minute, traversă bucătăria fără să scoată un cuvînt È™i ieÈ™i. Chemă cîinele, Vino încoace, facem o plimbare, spuse. Coborî aleea urmat de cîine, ajungînd pe È™osea se întoarse la stînga, în direcÈ›ia opusă satului, È™i o luă pe cîmp. Găsit se È›inea scai de stăpîn, își amintea probabil de vremea nefericitei sale vagabondări, cînd îl alungau din curÈ›i, refuzîndu-i pînă È™i apa. DeÈ™i nu e un fricos È™i nu se teme de umbrele nopÈ›ii, ar prefera să stea acum în cuÈ™că, sau, È™i mai bine, încovrigat în bucătărie, la picioarele unuia dintre ei, nu spune unul dintre ei din indiferență, ca È™i cum i-ar fi totuna, ci pentru că i-ar avea È™i pe ceilalÈ›i doi aproape de nasul È™i ochii lui, È™i pentru că È™i-ar putea schimba locul cînd ar avea chef fără ca armonia È™i fericirea momentului să sufere din pricina schimbării. Plimbarea n-a fost prea lungă. Piatra pe care Cipriano Algor s-a aÈ™ezat în cele din urmă È›ine locul băncii meditaÈ›iilor, de-aia a ieÈ™it din casă, dacă se aÈ™eza pe cea autentică, fiica lui l-ar vedea din uÈ™a bucătăriei È™i n-ar întîrzia să se apropie întrebîndu-1 dacă se simte bine, e o grijă pentru care sîntem, în mod evident, recunoscători, dar natura umană e atît de stranie încît pînă È™i cele mai sincere È™i mai spontane miÈ™cări ale inimii pot deveni inoportune în anumite circumstanÈ›e. Despre ce-a gîndit Cipriano Algor n-are rost să vorbim pentru că la fel a gîndit È™i cu alte ocazii È™i despre gîndurile lui am dat informaÈ›ii mai mult decît suficiente. Ce s-a întîmplat nou aici au fost lacrimile grele pe care le-a lăsat să curgă, stăvilite de mult timp, mereu gata să izbucnească, dar păstrate pentru acest ceas trist, pentru această noapte fără lună, pentru această singurătate care nu s-a resemnat. Dar n-a fost nici o noutate, pentru că s-a mai întîmplat în istoria fabulelor È™i a minunilor lumii canine, faptul că Găsit s-a apropiat de Cipriano Algor ca să-i lingă lacrimile, gest de supremă consolare care, totuÈ™i, oricît de miÈ™cător ni se pare, în stare să miÈ™te pînă È™i inimile cel mai puÈ›in înclinate spre manifestări de sensibilitate, nu va trebui să ne facă să uităm cruda realitate că gustul de sare, atît de prezent în ele, este deosebit de apreciat de marea majoritate a cîinilor. Un lucru totuÈ™i nu-1 exclude pe celălalt, dacă-1 vom întreba pe Găsit dacă din cauza sării i-a lins el faÈ›a lui Cipriano Algor, probabil ne va răspunde că nu ne merităm pîinea pe care o mîncăm, că sîntem incapabili să vedem mai departe decît vîrful nasului. Au stat acolo peste două ceasuri cîinele È™i stăpînul lui, fiecare cu gîndurile lui, fără lacrimile pe care unul le-a vărsat iar celălalt le-a È™ters, poate aÈ™teptind ca rotaÈ›ia lumii să pună toate lucrurile la locul lor, fără să le uite pe cele care pînă acum n-au reuÈ™it să-È™i afle locul. A doua zi de dimineață, aÈ™a cum hotărîseră, Cipriano Algor duse păpuÈ™ile terminate la Centru. Celelalte erau deja lingă cuptor, aÈ™teptîndu-si rîndul. Cipriano Algor se sculase devreme, fiica È™i ginerele încă mai dormeau, È™i cînd, în sfîrÈ™it, Marcal È™i Marta, somnoroÈ™i, s-au ivit în uÈ™a bucătăriei, jumătate din treabă era făcuta. Au luat micul dejun împreună schimbînd fraze de circumstanță, mai vrei cafea, dă-mi pîinea, mai e marmeladă, apoi Marcal È™i-a ajutat socrul să termine ce era de făcut, s-a ocupat de delicata operaÈ›ie de a aÈ™eza cele trei sute de păpuÈ™i terminate în lăzile folosite înainte la transportul vaselor. Marta îi spuse tatălui că va merge cu Marcal la socri acasă, trebuia să-i informeze de apropiata mutare, e de văzut cum vor primi vestea, oricum nu vor sta la masă, Probabil vom fi aici cînd te vei întoarce de la Centru, încheie. Cipriano Algor spuse că-1 lua cu el pe Găsit, iar Marta îl întrebă dacă se gîndise la cineva din oraÈ™ ieri seara cînd spusese că are È™i el o idee pentru a rezolva problema cîinelui, iar el răspunse nu, dar că ar fi o idee bună, astfel Găsit ar rămîne lîngă ei, ar putea să-1 vadă ori de cîte ori ar dori. Marta observă că nu È™tia ca tatăl să fi avut prieteni apropiaÈ›i în oraÈ™, oameni de atîta încredere încît să merite, sublinie intenÈ›ionat cuvintele să merite, să rămînă cu un animal care, la ei în casă, era preÈ›uit ca o ființă omenească. Cipriano Algor răspunse că nu-È™i aducea aminte să fi spus vreodată că are prieteni apropiaÈ›i în oraÈ™, lua cîinele cu el ca să-È™i alunge gîndurile care nu-i plăceau. Marta spuse că, dacă are asemenea gânduri, ar trebui să i le împărtășească fiicei sale, la care Cipriano Algor răspunse că, daca i-ar vorbi de gîndurile lui, ar fi ca È™i cum ar turna apă în fîntînă, ea cunoscîndu-le la fel de bine sau chiar mai bine decît el însuÈ™i, nu cuvînt de cuvînt, desigur, ca u înregistrare de magnetofon, ci în esenÈ›a lor profundă, È™i atunci ea spuse că, după umila ei părere, lucrurile stăteau exact pe dos, nu È™tia nimic despre esenÈ›a profundă, multe dintre cuvintele pe care le auzise de la el nu erau decît perdele de fum, lucru care, pe de altă parte, nu e deloc de mirare fiindcă vorbele, de multe ori, doar la asta servesc, deÈ™i poate fi È™i mai rău, atunci cînd ele tac de tot È™i se preschimbă într-un zid de tăcere compactă, în faÈ›a acestui zid nu mai È™tii ce să faci, Ieri seara am rămas aici să aÈ™tept, Marcal s-a dus după o oră la culcare, iar eu am aÈ™teptat È™i am tot aÈ™teptat, în timp ce tatăl meu se plimba cu cîinele nu se È™tie pe unde, Pe afară, pe cîmp, Evident, pe cîmp, într-adevăr, ce poate fi mai plăcut decît să umbli noaptea pe cîmp, fără să vezi pe unde calci, Ar fi trebuit să te culci, AÈ™a am făcut în cele din urmă, fireÈ™te, înainte să mă transform în statuie, Atunci totul e bine, să nu mai vorbim despre asta, Nu e totul bine, nu, domnule, De ce, Pentru că mi-ai furat ce-mi doream mai mult în momentul ăla, Și anume, Să te văd întorcîndu-te, doar asta, să te văd întorcîndu-te, într-o zi vei înÈ›elege, Sper că da, dar nu cu vorbe, te rog, sînt sătulă de vorbe. Ochii Martei străluceau plini de lacrimi, Nu mă băga în seamă, spuse, din cît se pare, noi, femeile fragile, nu È™tim să ne purtăm altfel cînd sîntem gravide, trăim totul în mod exagerat. Marcal strigă din curte că fur-goneta era gata încărcată, putea să plece cînd voia. Cipriano Algor ieÈ™i, urcă în furgonetă È™i îl strigă pe Găsit. Cîinele, căruia nu-i trecuse prin minte posibilitatea unui asemenea noroc, sări ca un fulger lîngă stăpîn È™i se instala, zîmbitor, cu botul căscat È™i limba atîrnînd, bucuros de călătoria care începea, în cazul acesta, ca È™i în atîtea altele, fiinÈ›ele omeneÈ™ti sînt precum cîinii, își pun toate speranÈ›ele în ce-o să apară după colÈ›, È™i apoi spun c-o să mai vedem. Cînd furgonetă dispăru după primele case ale satului, Margal întrebă, Te-ai supărat pe el, E aceeaÈ™i problemă dintotdeauna, dacă nu vorbim sîntem nefericiÈ›i, È™i, dacă vorbim, nu ne înÈ›elegem, Trebuie să ai răbdare, nu e nevoie de o acuitate a vederii ieÈ™ită din comun ca să-È›i dai seama că tatăl tău se vede pe sine ca È™i cum ar trăi pe o insulă care devine tot mai mică cu fiecare zi, o bucată, altă bucată, duce păpuÈ™ile la Centru, apoi se întoarce acasă È™i aprinde cuptorul, dar le face pe toate de parcă s-ar îndoi că au avut vreodată o raÈ›iune de a exista, parcă ar dori să-i apară înainte un obstacol imposibil de depășit ca să poată spune, în sfîrÈ™it, s-a terminat, Cred că ai dreptate, Nu È™tiu dacă am dreptate, însă încerc să mă pun în locul lui, într-o săptă-mînă tot ce se vede aici își va pierde mare parte din semnificaÈ›ia pe care a avut-o, casa va fi în continuare a noastră, dar nu vom mai locui în ea, cuptorul nu-È™i va mai păstra numele de cuptor dacă nu va fi cine să i-1 dea în flecare zi, dudul negru se va încăpățîna să-È™i facă dudele, dar nimeni nu le va culege, dacă nici mie, care nu m-am născut È™i n-am crescut sub acest acoperiÈ™, nu-mi va fi uÈ™or să mă despart de toate astea, ce să mai spunem de tatăl tău, Vom veni aici de multe ori, Da, în casa de la È›ară, cum a numit-o el ironic, Mai e o soluÈ›ie, spuse Marta, renunÈ›i la slujba de gardian È™i vii să lucrezi cu noi în olărie, făcînd vase pe care nu le vrea nimeni sau păpuÈ™i pe care nimeni nu le va dori prea multă vreme, AÈ™a cum stau lucrurile, È™i pentru mine există o singură soluÈ›ie, slujba de gardian rezident al Centrului, Ai obÈ›inut ce-ai vrut, Cînd mă gîndesc că am vrut aÈ™a ceva, Și acum, In ultima vreme am învățat de la tatăl tău cîte ceva din ce mai trebuie să È™tiu, poate n-ai observat, dar e de datoria mea să te anunÈ› că bărbatul cu care eÈ™ti măritată e mult mai bătrîn decît pare, Nu-mi spui o noutate, am avut privilegiul să asist la îmbătrînire, spuse Marta, zîmbind. însă apoi chipul ei deveni grav, E adevărat că ni se strînge inima la gîndul că trebuie să abandonăm toate astea, spuse. Se aflau sub dudul negru, aÈ™ezaÈ›i unul lîngă altul pe una dintre scîndurile de uscat, priveau în faÈ›a lor casa, olăria care se rezema de ea, dacă È™i-ar întoarce puÈ›in capul, ar vedea printre frunze uÈ™a deschisă a cuptorului, dimineaÈ›a e frumoasă, însorită, dar răcoroasă, poate că se schimbă vremea. Se simÈ›eau bine, în ciuda tristeÈ›ii, se simÈ›eau aproape fericiÈ›i, în felul acela melancolic pe care fericirea adesea îl alege ca să se manifeste, dar, brusc, Marcal se ridică de pe È™cîndura de uscat È™i exclamă, Am uitat, părinÈ›ii mei, trebuie să mergem să vorbim cu părinÈ›ii mei, pun pariu doi la unu că se vor întoarce la ideea că ei trebuie să meargă la Centru, È™i nu tatăl tău, Cu mine de față, probabil că nu vor vorbi despre asta, e o chestiune de politeÈ›e, de bun-simÈ›, Sper că da, sper că ai dreptate- N-a avut. Cînd Cipriano Algor, întorcîndu-se după ce dusese păpuÈ™ile la Centru, traversa satul spre casă, își văzu fiica È™i ginerele mergînd în faÈ›a lui. E] îi pusese un braÈ› în jurul umerilor È™i părea că încearcă s-o consoleze. Cipriano Algor opri furgoneta, UrcaÈ›i, spuse, nu-1 trimise pe Găsit pe bancheta din spate pentru că È™tia că vor să stea împreună. Marta încerca să-È™i È™teargă lacrimile în timp ce Marcal spunea, Nu te supăra, È™tii cum sînt, dacă bănuiam cum se vor purta, nu te luam cu mine, Ce s-a întîmplat, întrebă Cipriano Algor, AcelaÈ™i lucru dintotdeauna, au zis că vor să meargă să trăiască în Centru, că merită mai mult decît alÈ›ii, că e timpul să se bucure de viață, nu le-a păsat că Marta era de față, într-adevăr, a fost o scenă penibilă, îmi cer scuze în numele lor. De astă dată, Cipriano Algor nu repetă că era dispus să facă schimb, ar fi turnat gaz pe foc, se mărgini să întrebe, Și cum s-a terminat discuÈ›ia, Le-am spus că apartamentul care mi-a fost atribuit este, în esență, pentru o pereche cu un copil, cel mult se mai poate admite prezenÈ›a unei singure persoane din familie, dacă se va mulÈ›umi cu un mic compartiment care, în principiu, este destinat depozitării, dar niciodată două persoane, n-au loc, Și ei ce-au spus, Au vrut să afle ce se întîmplă dacă avem mai mulÈ›i copii, È™i le-am spus adevărul, în acest caz, Centrul ne-ar muta într-un apartament mai mare, iar ei au întrebat din ce motiv, atunci, nu pot să ne mute acum, avînd în vedere faptul că părinÈ›ii gardianului rezident vor È™i ei să locuiască împreună cu el, Și tu, Le-am spus că pretenÈ›ia n-a fost prezentată la timpul cuvenit, sînt reguli, termene, regulamente care trebuie îndeplinite, dar că, poate mai încolo, voi putea să avansez din nou subiectul, Ai reuÈ™it să-i convingi, Nu cred, în orice caz, ideea că mai tîrziu se vor putea muta în Centru le-a îmbunătățit uÈ™or dispoziÈ›ia, Pînă data viitoare, Da, ca dovadă că n-au uitat să-mi spună că nu e vina lor că subiectul n-a fost abordat din timp, PărinÈ›ii tăi nu sînt proÈ™ti, Mai ales maică-mea, în fond, războiul ăsta e mai mult al ei decît al lui, întotdeauna a fost afurisită. Marta nu mai plîngea, Dar tu, cum te simÈ›i, întrebarea venea de la Cipriano Algor, Umilită È™i ruÈ™inată, mai întîi a fost umilinÈ›a de a fi nevoită să asist la o discuÈ›ie care mă viza direct, fără să pot interveni, acum mi-e ruÈ™ine, Ce vrei să spui, Fie că ne place sau nu, au aceleaÈ™i drepturi ca È™i noi, noi răstălmăcim lucrurile pentru ca ei să nu se poată muta în Centru, Nu noi, eu, îi tăie vorba Marcal, eu nu vreau să locuiesc cu părinÈ›ii mei, tu È™i tatăl tău n-aveÈ›i nici un amestec, Dar sîntem complicii unei nedreptăți, Știu că atitudinea mea pare criticabilă văzută dinafară, dar am luat această hotărîre liber È™i conÈ™tient pentru a evita rele È™i mai mari, dacă eu nu vreau să trăiesc cu părinÈ›ii mei, cu atît mai mult nu doresc ca soÈ›ia È™i copilul meu să fie nevoiÈ›i să-i suporte, dragostea uneÈ™te, dar nu pe toÈ›i, È™i se poate întîmpla chiar ca motivele unora pentru uniune să fie tocmai motivele celorlalÈ›i pentru dezbinare, Și cum de eÈ™ti tu sigur că motivele noastre vor înclina spre uniune, întrebă Cipriano Algor, Nu există decît un motiv pentru care sînt fericit că nu sînt fiul dumitale, răspunse Marcal, Să ghicesc, Nu e greu, Pentru ca, dacă ai fi, nu te mai însurai cu Marta, Exact, ai ghicit. Au rîs amîndoi. Marta spuse, Sper că, în acest moment, fiul meu a luat înÈ›eleaptă hotărîre de a se naÈ™te fiică, De ce, întrebă Marcal, Pentru că sărmana mamă nu va avea putere să suporte singură È™i neajutorată înfumurarea tatălui È™i a bunicului. Au rîs din nou, din fericire nu erau de față părinÈ›ii lui Marcal, È™i-ar fi închipuit că Algorii rîd pe socoteala lor, năucindu-le într-atît fiul încît îl făceau È™i pe el să rîdă de cei care-i dăduseră viaÈ›a. Ultimele case din sat rămăseseră în urmă. Găsit latră de mulÈ›umire văzînd cum apare în susul coastei acoperiÈ™ul olăriei, dudul negru, coama unui perete lateral al cuptorului. Cunoscătorii spun că a călători e foarte important pentru formarea spiritului, cu toate acestea nu e nevoie să fii o lumină a intelectului ca să pricepi că spiritele, oricît ar fi de călătoare, au nevoie din cînd în cînd să se întoarcă acasă pentru că numai acolo reuÈ™esc să capete despre sine È™i sa păstreze o idee cît de cît mulÈ›umitoare. Marta spuse, Vorbim de incompatibilități familiale, de ruÈ™ine, de umilinÈ›e, de vanitate, de ambiÈ›ii monotone È™i meschine, È™i nu avem un gînd pentru acest sărman animal care nu-È™i poate închipui că peste zece zile nu va mai fi cu noi. Eu mă gîndesc, spuse Marcal. Cipriano Algor nu vorbi. își luă mîna dreaptă de pe volan È™i o trecu peste capul cîinelui ca È™i cum ar fi mîngîiat un copil. Cînd furgoneta se opri lîngâ È™opronul cu lemne, Marta coborî prima, Mă duc să pregătesc masa, spuse. Găsit nu aÈ™teptă să i se deschidă uÈ™a din partea lui, se strecură printre cele două scaune din faÈ›a, sări peste picioarele lui Marcal È™i porni glonÈ› spre cuptor, cu vezica brusc în alertă, reclamînd o satisfacÈ›ie urgentă. Marcal spuse, Acum c-am rămas singuri, povesteÈ™te-mi cum a fost predarea mărfii, Ca de obicei, nimic nou, am dat hîrtiile, am descărcat lăzile, s-a făcut socoteala, angajatul a examinat păpuÈ™ile una cîte una È™i n-a găsit nici un defect, nici una nu era spartă È™i vopseaua nu era ciupită, ai făcut o treabă excelentă cînd le-ai ambalat, Nimic altceva, De ce întrebi, De ieri am impresia că ascunzi ceva, Þi-am povestit ce s-a întîmplat, n-am ascuns nimic, Nu mă refeream acum la livrarea mărfii, dar am impresia asta de cînd ai venit după mine la Centru, Atunci la ce te referi, Nu È™tiu, aÈ™tept să-mi explici, de exemplu, enigmaticele subînÈ›elesuri ale conversaÈ›iei de ieri seara, de la cină. Cipriano Algor tăcea, bătea cu degetele pe arcul volanului ca È™i cum se hotăra, după cum avea să iasă par sau impar numărul bătăilor, ce răspuns să dea. In cele din urmă spuse, Vino cu mine. IeÈ™i din furgoneta È™i, urmat de Marcal, se îndreptă spre cuptor. Avea deja mîna pe zăvor, dar se opri o clipă È™i ceru, Nu-i spui Martei nici un cuvînt din ce vei auzi, Promit, Nici un cuvînt, Am promis. Cipriano Algor deschise uÈ™a cuptorului. Lumina zilei făcu să apară brusc statuetele grupate È™i aliniate, orbite de întuneric înainte, orbite de lumină acum. Cipriano Algor spuse, E posibil, e chiar foarte probabil, că aceste trei sute de păpuÈ™i nu vor mai ieÈ™i de aici, Ce tot spui, întrebă Marcal. Departamentul de achiziÈ›ii s-a hotărît să facă un sondaj pentru a măsura gradul de interes ai clienÈ›ilor, păpuÈ™ile pe care le-am dus azi vor fi folosite pentru asta, Un sondaj pentru niÈ™te păpuÈ™i de lut, întrebă Marcal, AÈ™a mi-a explicat unul dintre subÈ™efi, Acela care nu te poate suferi, Nu, altul, unul cu aere de om simpatic, zîmbitor, care vorbeÈ™te cu tine de parcă vrea să È›i se bage sub piele. Marcal se gîndi puÈ›in È™i spuse, în fond, e indiferent, e totuna, oricum ne vom muta la Centru peste zece zile, Chiar crezi că e indiferent, că e totuna, îl întrebă socrul, Uite, dacă rezultatul sondajului va fî pozitiv, vom mai avea timp să terminăm păpuÈ™ile È™i sa le predăm, cit priveÈ™te restul comenzii, în mod logic, va Fi automat anulată de desfiinÈ›area olăriei, Și dacă rezultatul va fi negativ, Atunci aÈ™ fî tentat să spun că ar fî È™i mai bine, vă scuteÈ™te pe dumneata È™i pe Marta de efortul de a coace păpuÈ™ile È™i de a le vopsi. Cipriano Algor închise încet uÈ™a cuptorului È™i spuse, Ai uitat cîteva aspecte ale problemei, ce-i drept, neînsemnate, Care, UiÈ›i ce lovitură este să-È›i vezi respins rodul muncii tale, uiÈ›i că, dacă aceste nefaste evenimente n-ar coincide întîmplător cu mutarea în Centru, am fi în aceeaÈ™i situaÈ›ie ca atunci cînd ei au refuzat să ne mai cumpere vasele, dar acum fără absurda speranță că ne vor salva viaÈ›a niÈ™te ridicole păpuÈ™i de lut, Trebuie să trăim cu ce este, È™i nu cu ce-ar putea fî sau cu ce-ar fî putut fî, Admirabilă È™i pacifică filozofie, Iartă-mă dacă nu sînt în stare să înÈ›eleg mai bine, Nici eu nu înÈ›eleg prea multe, dar m-am născut cu o minte care suferă tocmai de incurabila boală de a se gîndi la ce-ar putea fî sau ar fî putut să fie, Și la ce È›i-a folosit, întrebă Marcal, La nimic, ai dreptate, aÈ™a cum foarte bine mi-ai amintit trebuie să trăim cu ceea ce este, nu cu fantezii despre ce-ar fi putut fi, daca ar fi. Scăpat de urgenÈ›a fiziologică È™i cu picioarele dezmorÈ›ite de alergăturile nebuneÈ™ti pe care le făcuse prin vecinătate, Găsit se apropie dînd din coadă, demonstraÈ›ie obiÈ™nuită de mulÈ›umire È™i de cordialitate, dar care, de astă dată, avînd în vedere apropierea orei prînzului, însemna altă necesitate insistentă a trupului. Cipriano Algor îl mîngîie, răsucindu-i uÈ™or o ureche, Trebuie să aÈ™teptăm să ne cheme Marta, băiete, cîinele casei nu dă bine sa mănînce înaintea stăpînilor, trebuie să respectăm ierarhia, spuse. Apoi, spre Marcal, ca È™i cum ideea i-ar fi venit în clipa aceea, O să aprind azi cuptorul, Ai spus că nu-1 aprinzi decît mîine, cînd te întorci de la Centru, M-am gîndit mai bine, mi-aÈ™ ocupa timpul cit vă odihniÈ›i sau, dacă preferaÈ›i, luaÈ›i furgoneta È™i faceÈ›i o plimbare, după mutare, probabil n-o să aveÈ›i chef să plecaÈ›i prea curînd din casa nouă, mai ales în direcÈ›ia asta, Dacă venim sau nu aici, È™i cînd, o să vedem după aceea, dar vreau să-mi spui dacă crezi într-adevăr că eu sînt omul care ar pleca cu Marta la plimbare, lăsîndu-te să bagi singur lemnele în cuptor, Pot s-o fac fără ajutor, Sigur că da, dar, acum, dacă nu te superi, È™i mie mi-ar plăcea să particip ultimă oară cînd e aprins cuptorul, dacă va fi ultima oară, începem după prînz, dacă vrei, De acord, AminteÈ™te-È›i, te rog, nici un cuvînt despre sondaj, Fii liniÈ™tit. Cu cîinele pe urme, se îndreptă spre casă, È™i erau la cîțiva metri distanță cînd Marta apăru în uÈ™a bucătăriei, Veneam să vă chem, spuse, prînzul e gata, Mai întîi îi dau cîinelui de mîncare, drumul cred că i-a deschis apetitul, spuse tatăl, Mîncarea lui e acolo, arătă Marta. Cipriano Algor luă cratiÈ›a È™i spuse, Vino cu mine, Găsit, norocul tău că nu eÈ™ti om, dacă erai, te-ar fi făcut bănuitor toată grija È™i atenÈ›ia cu care te-am tratat în ultima vreme. Strachina lui Găsit era, ca de obicei, lîngă cuÈ™că, È™i într-acolo se îndreptă Cipriano Algor. Vărsă conÈ›inutul cratiÈ›ei È™i rămase o clipă, uitîndu-se la cîinele care mînca. în bucătărie, Marcal spunea, Vom aprinde focul după-masă, Azi, se miră Marta, Tatăl tău nu vrea să lase munca pe mîine, Nu era nici o grabă, aveam trei zile de odihnă, Are motivele lui, Și, ca de obicei, motive pe care numai el le È™tie. Marcal consideră preferabil să nu răspundă, gura este un organ cu atît mai demn de încredere cu cît e mai tăcut. In curînd, Cipriano Algor intră în bucătărie. Mîncarea era pe masă. Marta servea, în curînd, tatăl va spune, Vom aprinde azi cuptorul, È™i Marta va răspunde, Știu, mi-a spus Marcal. Cu aceste cuvinte sau cu altele s-a amintit aici că toate zilele trecute au fost ajunuri È™i aÈ™a vor fi È™i toate zilele viitoare. A fi din nou ajun, barem pentru un ceas, e imposibila dorință a fiecărui ieri care a trecut È™i a fiecărui azi care trece. Nici o zi n-a reuÈ™it să fie ajun atît cît È™i-ar fi dorit. Mai ieri Cipriano Algor È™i Marcal Gacho băgau lemne în cuptor, cine ar fi trecut pe acolo È™i n-ar fi fost la curent cu faptele È™i-ar fi zis, închipuindu-È™i că are dreptate, Uită-te la ei, toată viaÈ›a o să facă asta, dar acum iată-i în furgoneta care încă mai are cuvîntul Olărie scris pe aripile laterale ale caroseriei, în drum spre oraÈ™ È™i spre Centru, Marta e cu ei, aÈ™ezată lîngă È™ofer, care acum e soÈ›ul ei. Cipriano Algor stă singur pe bancheta din spate, Găsit n-a venit, a rămas sa aibă grijă de casă. E dis-de-dimineață, soarele n-a răsărit, Centura Verde nu va întîrzia să apară, în curînd va veni È™i Centura Industrială, apoi cartierele de barăci, pămîntul nimănui, clădirile în construcÈ›ie de la periferie, în sfîrÈ™it, oraÈ™ul, marele bulevard, Centrul. Pe orice drum ai lua-o ajungi la Centru. Cît va dura călătoria, nici unul dintre pasagerii furgonetei nu va deschide gura. Oameni de obicei aÈ™a de vorbăreÈ›i, par acum că n-au nimic să-È™i spună. De fapt, ce rost ar avea să vorbească, să piardă timp È™i să-È™i consume saliva articulînd discursuri, fraze, vorbe È™i silabe cînd ceea ce gândeÈ™te unul este gîndit È™i de ceilalÈ›i. Dacă Marcal, de exemplu, va spune, Mergem la Centru să vedem casa unde vom locui, Marta va spune, Curioasă coincidență, È™i eu m-am gîndit la acelaÈ™i lucru, È™i cu toate că Cipriano Algor ar nega, Ba eu mă gândeam să nu intru, rămîn să vă aÈ™tept afară, dar, oricît de peremptoriu ne-ar suna tonul lui în urechi, nu trebuie să-i dăm mare importanță, Cipriano Algor are È™aizeci È™i patru de ani, a trecut vîrsta mofturilor de copil È™i mai are încă destul de trăit înainte să vină vremea mofturilor de bătrîn. Ce gfndeÈ™te cu adevărat Cipriano Algor e că nu are altă soluÈ›ie decît să-È™i însoÈ›ească fiica È™i ginerele, să întâmpine cu calm comentariile ambilor, să-È™i dea cu părerea dacă i se va cere, în sfîrÈ™it, cum se spunea în vechile romane È™i drame, să bea cupa amărăciunii pînă la fund. Datorită orei matinale, Marcal găsi un Ioc de parcare la numai vreo doua sute de metri de Centru,#va fi altfel cînd vor locui acolo, gardienii rezidenÈ›i au dreptul la uzufructul a È™ase metri pătraÈ›i de garaj în interior. Am ajuns, spuse inutil MarÈ›al cînd opri. Centrul nu se zărea, dar se ivi imediat în faÈ›a lor după colÈ›ul străzii unde lăsaseră maÈ™ina. A vrut întîmplarea ca aceea să fie latura sau partea sau faÈ›a sau extremitatea sau capătul unde locuiau rezidenÈ›ii. PriveliÈ™tea nu constituia o noutate pentru nici unul dintre cei trei, dar e o mare deosebire între a privi doar pentru a privi È™i a privi în timp ce ni se spune, Doua din ferestrele acelea sînt ale noastre, Doar două, întrebă Marta, Nu ne putem plânge, sînt apartamente care n-au decît una, spuse Marcal, fără să mai vorbim de cele care le au spre interior, Interiorul cui, Interiorul Centrului, evident, Vrei să spui că sînt apartamente ale căror ferestre dau spre interiorul Centrului, Ailă că mulÈ›i le preferă, cred că priveliÈ™tea de acolo este infinit mai agreabilă, variată È™i amuzantă, în timp ce în partea cealaltă sînt mereu aceleaÈ™i acoperiÈ™uri È™i acelaÈ™i cer, Oricum, cine trăieÈ™te în aceste apartamente nu reuÈ™eÈ™te să vadă decît etajul Centrului care coincide cu înălÈ›imea la care locuieÈ™te, observa Cipriano Algor, dar mai puÈ›in din interes real cît pentru a nu da impresia că s-a retras ostentativ din conversaÈ›ie» Etajele comerciale sînt înalte, spaÈ›iile sînt ample È™i deschise, am auzit că oamenii nu se mai satură de spectacol, mai ales cei în vârstă, N-am remarcat niciodată existenÈ›a ferestrelor, se grăbi să spună Marta pentru a împiedica previzibilul comentariu al tatălui asupra distracÈ›iilor care li se potrivesc cel mai bine bătrînilor, Sînt ascunse de vopsea, spuse MarÈ™al. Mergeau de-a lungul faÈ›adei unde se afla intrarea rezervată personalului de siguranță. Cipriano Algor mergea doi paÈ™i în urmă, È™ovăielnic, de parcă l-ar fi. tras un fir invizibil. Am emoÈ›ii, rosti încet Marta ca să n-o audă tatăl, O să vezi că, după ce ajungem aici, totul va deveni simplu, trebuie doar să ne obiÈ™nuim, răspunse Marcal, È™i el cu voce scăzută. După cîțiva paÈ™i, cu un glas acum normal, Marta întrebă, La ce etaj este apartamentul, La al treizeci È™i patrulea, AÈ™a de sus, Mai sînt încă paisprezece etaje deasupra noastră, O pasăre, într-o colivie atîrnată la geam, È™i-ar putea închipui că e liberă, Ferestrele nu se pot deschide, De ce, Din cauza aerului condiÈ›ionat, BineînÈ›eles. Ajunseră la ușă. Marcal intră primul, dădu bună ziua celor doi paznici de planton, spuse în treacăt, SoÈ›ia mea, socrul meu, È™i deschise uÈ™a care dădea spre interior. Au intrat într-un ascensor, Să luăm cheia, spuse Marcal. Au ieÈ™it la etajul al doilea, au parcurs un coridor lung È™i îngust, cu pereÈ›ii cenuÈ™ii, cu uÈ™i distanÈ›ate, de o parte È™i de alta. Marcal a deschis o ușă. Aici e secÈ›ia mea, spuse. își salută colegii de pichet, făcu din nou prezentările, SoÈ›ia mea, socrul meu, apoi adăugă, Am venit să ne vedem apartamentul. Se îndreptă spre un fîșet pe care era scris numele lui, îl deschise, luă o legătură de chei È™i-i spuse Martei, Astea sînt. S-au urcat în alt ascensor. Are două viteze, explică Marcal, să începem cu cea mai mică. Apăsă pe butonul respectiv, apoi pe cel cu numărul douăzeci, Mergem mai întîi pînă la etajul douăzeci ca să aveÈ›i timp să apreciaÈ›i, spuse. Latura ascensorului dinspre interior era în întregime din sticla. Ascensorul urca, parcurgînd încet etajele, aratînd succesiv nivelele, galeriile, magazinele, scările principale, scările rulante, punctele de întîlnire, cafenelele, restaurantele, terasele cu mese È™i scaune, cinematografele È™i teatrele, discotecile, niÈ™te ecrane enorme de televiziune, nenumăratele decoraÈ›ii, jocurile electronice, baloanele, fîntînile È™i alte efecte acvatice, platformele, grădinile suspendate, afiÈ™ele, banderolele, panourile publicitare, manechinele, cabinele de probă, o faÈ›adă de biserică, intrarea la plajă, un bingo, un cazinou, un teren de tenis, o sală de gimnastică, o montagne-russe, o grădină zoologică, o pistă de automobile electrice, o cicloramă, o cascadă, toate în aÈ™teptare, toate cufundate în liniÈ™te, apoi alte magazine, È™i alte galerii, È™i alte manechine, È™i alte grădini suspendate, È™i alte lucruri cărora probabil nu le È™tie nimeni numele, ca într-o ascensiune în paradis. La ce serveÈ™te viteza asta, ca să admiri priveliÈ™tea, întrebă Cipriano Algor, La viteza asta, ascensoarele sînt folosite doar ca un mijloc complementar de supraveghere, spuse Marcal, Nu sînt suficienÈ›i gardienii, detectoarele, camerele video, È™i celelalte echipamente băgăreÈ›e, întrebă din nou Cipriano Algor, Pe aici trec în fiecare zi cîteva zeci de mii de persoane, trebuie păstrată siguranÈ›a, răspunse Marcal, cu chipul încordat È™i cu reproÈ™ în glas, Tată, spuse Marta, lasă-1, te rog, în pace, Nu-È›i face probleme, spuse Marcal, noi ne înÈ›elegem întotdeauna, chiar cînd dăm impresia opusă. Ascensorul continua sa urce încet. IluminaÈ›ia etajelor superioare e încă redusă la minim, se văd puÈ›ini oameni, cîte un angajat care s-a sculat în zori de nevoie sau de plăcere, mai e cel puÈ›in o oră pînă cînd uÈ™ile se vor deschide publicului. Locatarii care lucrează în Centru n-au nevoie să se prezinte, cei care trebuie să iasă nu traversează spaÈ›iile comerciale È™i de divertisment, coboară direct din apartamentele lor în garajele subterane. Marcal apăsă pe butonul de viteză rapidă cînd se opri liftul, peste cîteva secunde ajunseră la etajul treizeci È™i patru. In timp ce parcurgeau coridorul care ducea la zona rezidenÈ›ială, Marcal preciza că unele ascensoare erau pentru uzul exclusiv al locatarilor, azi l-au folosit pe acesta pentru c-a trebuit să treacă să ia cheia. De acum înainte, cheile rămîn la noi, sînt ale noastre, spuse. în ciuda aÈ™teptărilor Martei È™i ale tatălui ei, nu era un singur coridor între blocurile de apartamente cu vedere spre exterior È™i cele cu vedere spre interior. Erau două coridoare È™i, între ele, un alt bloc de apartamente, dar acesta cu lățime dublă față de celelalte, ceea ce, explicat în detaliu, înseamnă că partea locuită a Centrului este constituită din patru secvenÈ›e verticale È™i paralele de apartamente, dispuse ca niÈ™te plăci de baterie sau ca niÈ™te faguri de stup, cele interioare lipite spate în spate, cele exterioare legate de partea centrală prin structura pasajelor. Marta spuse, Oamenii ăștia nu văd lumina zilei cînd sînt acasă, Nici cei care locuiesc în apartamentele care dau spre interiorul Centrului, răspunse Marcal, Dar ei, cum ai spus tu, se pot distra oricînd cu priveliÈ™tea È™i miÈ™carea lumii, în timp ce dincoace sînt practic închise, nu poate fi uÈ™or să trăieÈ™ti în aceste apartamente, fără lumina soarelui, respirînd toată ziua un aer de conservă, MulÈ›i le preferă, li se par mai comode, au mai multe facilități, ca să-È›i dau doar cîteva exemple, toate au aparate de raze ultraviolete, regeneratoare atmosferice, È™i aparate de reglat temperatura È™i umiditatea atît de riguroase încît e posibil să ai în casă, zi È™i noapte, în orice anotimp al anului, o umezeală È™i o temperatură constante, Bine că nu ne-au dat un apartament din astea, nu È™tiu dacă aÈ™ reuÈ™i să trăiesc în el mult timp, spuse Marta, Gardienii rezidenÈ›i trebuie să se considere mulÈ›umiÈ›i cu un apartament obiÈ™nuit, cu ferestre, Niciodată nu mi-aÈ™ fi închipuit că a fi socrul unui gardian rezident va fi. cel mai mare noroc È™i privilegiu pe care mi le-a rezervat viaÈ›a, spuse Cipriano Algor. Apartamentele erau identificate ca niÈ™te camere de hotel, cu diferenÈ›a că între numărul etajului È™i numărul uÈ™ii era pusă o liniuță. MarÈ›al băgă cheia, deschise È™i se dădu la o parte, Vă rog să intraÈ›i, am ajuns acasă, spuse cu glas tare, simulînd un entuziasm pe care nu-1 simÈ›ea. Nu erau nici mulÈ›umiÈ›i nici entuziasmaÈ›i de noutate. Marta se opri în prag, apoi făcu trei paÈ™i nesiguri, privind în jur. Marcal È™i tatăl ei rămaseră în urmă. După cîteva momente de ezitare, de parcă nu È™tia ce se cuvenea să facă, se îndreptă singură spre uÈ™a cea mai apropiată, aruncă o privire înăuntru È™i trecu mai departe. AÈ™a a fost primul ei contact cu casa, trecînd rapid din dormitor în bucătărie, din bucătărie în baie, din camera de zi, care va fi È™i sufragerie, în micul compartiment destinat tatălui, Nu e loc pentru copil, se gîndi È™i, pe dată, Cît va fi mic va sta cu noi, apoi vom mai vedea, probabil ne vor muta în alt apartament. Se întoarse la intrare, unde aÈ™teptau Marcal È™i Cipriano Algor, Tu le-ai văzut, își întrebă bărbatul, Da, Cum È›i se par, Mie, bine, trebuie să fi observat că mobilele sînt noi, totul e nou, cum È›i-am spus, Dar dumitale, tată, cum È›i se pare, Nu pot sa-mi dau cu părerea despre ce n-am văzut, Atunci vino, fac eu pe ghidul. Era vizibil încordată, nervoasă, atît de departe de starea ei de spirit obiÈ™nuită încît anunÈ›a numele încăperilor ca È™i cum le-ar fi făcut un elogiu, Aici e dormitorul, aici e bucătăria, aici e baia, aici e camera de zi unde vom lua È™i mesele, aici confortabila È™i spaÈ›ioasa cameră unde va dormi iubitul meu tată, bucurîndu-se de o binemeritată odihnă, nu se vede nici un loc unde va sta fetiÈ›a cînd va creÈ™te, dar, pînă atunci, se va găsi o soluÈ›ie, Nu-È›i place casa, întrebă Marcal, E casa pe care o vom avea, n-are nici un rost să discutăm dacă ne place mult sau puÈ›in sau deloc, parcă am smulge petalele unei margarete. Marcal se întoarse spre socru, cerîndu-i ajutor, n-a spus nimic, doar 1-a fixat cu privirea, Trebuie să recunoaÈ™tem că nu arată rău deloc, spuse Cipriano Algor, casa e nouă, mobila e dintr-un lemn bun, evident, mobilele trebuiau să fie diferite de ale noastre, aÈ™a se poartă acum, în tonuri clare, nu ca acelea pe care le avem dincolo, care par trecute prin cuptor, cît despre restul, omul se obiÈ™nuieÈ™te întotdeauna, întotdeauna se obiÈ™nuieÈ™te. Marta se încruntă ascultînd discursul tatălui, se sili să zîmbească È™i porni din nou prin casă, de astă dată deschizînd È™i închizînd sertare È™i dulapuri, evaluîndu-le conÈ›inutul. Marcal făcu un gest de mulÈ›umire spre socru, apoi se uită la ceas È™i anunță, Se apropie ora să mă prezint la serviciu. Marta spuse dinăuntru, Nu întîrzii, vin acum, astea sînt avantajele micilor apartamente, scoÈ›i în surdină un suspin pe care l-ai înăbuÈ™it È™i, pe îndată, cineva de la celălalt capăt al casei denunță, Ai suspinat, să nu negi. Și mai sînt unii care se plîng de gardieni, de camerele video, de detectoare È™i de celelalte bagatele. Vizita casei era gata È™i, după deosebirea dintre aerul pe care l-au avut la intrare È™i aerul pe care l-au avut la ieÈ™ire, fără să vrem să dezvăluim secretul inimilor, părea că meritase. Au coborît direct la parter de la etajul treizeci È™i patru pentru că, nefiind încă Marta È™i tatăl înarmaÈ›i cu documentele care îi vor confirma ca rezidenÈ›i, Marcal trebuia să-i însoÈ›ească pînă la ieÈ™ire. Nici nu făcuseră primii paÈ™i după ce se închiseseră uÈ™ile liftului că Cipriano Algor spuse, Ce senzaÈ›ie stranie, am impresia că podeaua vibrează sub tălpi. Se opri, își încorda auzul È™i adăugă, Și am impresia că aud ceva ca un zgomot de excavatoare, Chiar sînt excavatoare, spuse Marcal, grăbind pasul, se lucrează în ture de È™ase ore, fără oprire, au ajuns la o oarecare adîncime, O lucrare, întrebă Cipriano Algor, Da, se spune că se vor instala noi magazii frigorifice, probabil È™i altceva, poate alte parcări, aici lucrările nu se termină niciodată, Centrul creÈ™te în fiecare zi chiar dacă nu bagi de seamă, dacă nu lateral, în sus, dacă nu în sus, în jos, îmi închipui că atunci cînd intră totul în funcÈ›iune, nu se mai aude zgomotul excavatoarelor, spuse Marta, Cu muzica, anunÈ›urile de articole la megafoane, rumoarea conversaÈ›iilor, scările rulante urcînd È™i coborînd fără încetare, nu se va mai auzi nimic. Ajunseseră la ușă- Marcal spuse că va telefona de cum va avea veÈ™ti, pînă atunci era bine să pregătească cele necesare pentru mutare, făcînd o selecÈ›ie pentru a aduce doar strictul necesar, Acum că aÈ›i văzut spaÈ›iul de care dispunem, probabil aÈ›i înÈ›eles că nu e loc pentru multe lucruri. Erau pe trotuar, pe punctul de a-È™i lua rămas-bun, dar Marta adăugă, De fapt, e ca È™i cum nu ne-am muta, casa olăriei e în continuare a noastră, de acolo nu putem aduce aproape nimic, e ca È™i cum ne-am scoate o haină ca să ne punem alta, un soi de carnaval mascat, Da, observă tatăl, în aparență aÈ™a este, dar, spre deosebire de ceea ce se crede în general È™i negîndit se afirma, într-adevăr haina îl face pe om, omul e făcut È™i din hainele pe care le poartă, dar s-ar putea să nu se observe imediat, ci doar în timp. La revedere, la revedere, spuse Marcal în timp ce se despărÈ›ea de nevastă cu un sărut, aveÈ›i tot drumul pentru filozofie, profitaÈ›i. Marta È™i tatăl ei se îndreptară spre locul unde lăsaseră furgoneta. Pe faÈ›ada Centrului, deasupra capetelor lor, un nou afiÈ™ gigantic proclama, Và VOM VINDE TOT CE VA TREBUIE, DACà NU PREFERÃM Sà AVEÞI NEVOIE DE CEEA CE AVEM DE VÃŽNZARE. Pe drumul spre casă, sau, cum spusese Marta ca s-o deosebească de cealaltă, spre casa olăriei, tatăl È™i fiica, în ciuda îndemnului pe jumătate glumeÈ› pe jumătate duios al lui Marcal, au vorbit puÈ›in, foarte puÈ›in, deÈ™i cel mai simplu examen al multiplelor probabilități decurgînd din această situaÈ›ie sugerează că au gîndit mult. Să ne aventurăm să ghicim, prin temerare supoziÈ›ii, sau prin aventuroase deducÈ›ii, sau, È™i mai rău, prin iresponsabile ghiceli, ce-or fi gîndit, n-ar fi, în principiu, daca vom considera rapiditatea È™i obrăznicia cu care în relatări de asemenea natură se încalcă secretul inimii, n-ar fi, spuneam, o sarcină imposibilă, dar, odată ce aceste gînduri, mai devreme sau mai tîrziu, vor ajunge să se exprime prin acte, sau prin cuvinte care duc la acte, ni s-a părut preferabil să trecem mai departe È™i să aÈ™teptăm in liniÈ™te să fie actele È™i cuvintele cele care manifestă gîndurile. Pe primul dintre ei n-a trebuit să-1 aÈ™teptăm mult. Tatăl È™i fiica au prînzit liniÈ™tiÈ›i, ceea ce înseamnă că noi gînduri se vor fi alăturat celor de pe drum È™i deodată ea s-a hotărît să rupă tăcerea, Ideea dumitale de a ne odihni trei zile era excelentă È™i, nu numai ca era demnă de mulÈ›umiri, dar avea È™i o justificare la momentul respectiv, promovarea lui Marcal a schimbat însă complet situaÈ›ia, bagă de seamă că n-avem decît o săptămînă pentru a organiza mutarea È™i a vopsi cele trei sute de statuete coapte din cuptor, cel puÈ›in avem obligaÈ›ia sa le predăm, Și eu m-am gîndit la păpuÈ™i, dar am ajuns la o concluzie diferită de a ta, Nu înÈ›eleg, Centrul a primit în avans trei sute de păpuÈ™i, deocamdată sînt suficiente, statuetele de lut nu sînt jocuri pe computer, nici brățări magnetice, oamenii nu se îmbulzesc È›ipînd vreau eschimosul meu, vreau asirianul meu cu barbă, vreau infirmiera, Foarte bine, îmi închipui că clienÈ›ii Centrului nu se vor lua la bătaie din pricina mandarinului, sau a bufonului, sau a măscăriciului, dar asta nu înseamnă, totuÈ™i, că nu trebuie să ne terminăm lucrul, Sigur că nu, dar nu mi se pare, totuÈ™i, că are rost să ne pripim, IÈ›i amintesc că n-avem decît o săptămînă pentru toate, N-am uitat, Atunci, Atunci, aÈ™a cum chiar tu ai spus la ieÈ™irea din Centru, în fond e ca È™i cum nu ne-am muta deloc, casa olăriei, aÈ™a ai numit-o, e aici, È™i, fiind aici casa, evident È™i olăria este cu ea, Știu, tată, că-È›i plac foarte mult enigmele, Nu-mi plac enigmele, îmi plac lucrurile clare, Tot aia, nu-È›i plac enigmele, dar eÈ™ti enigmatic, aÈ™a că È›i-aÈ™ fi foarte recunoscătoare dacă mi-ai explica unde vrei să ajungi, Vreau să ajung exact unde sîntem în acest moment, unde vom mai fi încă o săptămînă È™i sper că multe altele după aceea, Nu mă face să-mi pierd răbdarea, te rog, Te rog spun eu, e la fel de simplu ca doi È™i cu doi fac patru, In capul dumitale, doi È™i cu doi fac mereu cinci, sau trei, sau orice număr, orice în afară de patru, O să-È›i pară rău, Mă îndoiesc, InchipuieÈ™te-È›i atunci că nu mai vopsim statuetele, ne mutăm în Centru È™i le lăsăm în cuptor aÈ™a cum sînt acum, Mi-am închipuit, ViaÈ›a în Centru, aÈ™a cum Marcal a explicat cu mare claritate, nu e un exil, oamenii nu sînt încarceraÈ›i, sînt liberi să iasă cînd vor, să-È™i petreacă toată ziua în oraÈ™ sau la È›ară È™i să se întoarcă seara. Cipriano Algor făcu o pauză È™i-È™i privi curios fiica, È™tiind că va asista la deÈ™teptarea înÈ›elegerii ei. AÈ™a s-a întîmplat, Marta spuse zîmbind, îmi cer iertare, în capul dumitale doi È™i cu doi pot face È™i patru, Þi-am spus că e simplu, Vom veni să terminăm lucrul cînd va fi nevoie, È™i astfel nu va trebui să anulăm comanda celor È™ase sute de statuete care mai sînt de făcut, cu Centrul mai sînt de stabilit termenele de livrare care să convină ambelor părÈ›i, Exact. Fiica își aplaudă tatăl, tatăl mulÈ›umi. Ba chiar, spuse Marta, deodată entuziasmată de oceanul de posibilități pozitive care i se deschidea înainte, presupunînd că Centrul își păstrează interesul pentru păpuÈ™i, ne-am putea continua munca, nu va trebui să închidem olăria, Exact, Și dacă spunem păpuÈ™i, spunem È™i orice altă idee care ne-ar veni È™i îi va convinge È™i pe ei, sau am putea adăuga alte figuri celor È™ase pe care Ic avem, AÈ™a c. In timp ce tatăl È™i fiica savurează luminoasele perspective care încă o dată demonstrează că diavolul nu întotdeauna stă la pîndă după uÈ™a, să folosim pauza ca să examinăm valoarea reală È™i semnificaÈ›ia adevărată a gîndurilor fiecăruia, a celor două gînduri care, după o liniÈ™te îndelungată, în sfirÈ™it s-au exprimat. Anunțăm însă, de pe acum, că nu vom putea ajunge Ia o concluzie, chiar provizorie, cum sînt toate, dacă nu vom începe prin a admite o premisă iniÈ›ială, desigur È™ocantă pentru sufletele drepte È™i bine formate, È™i totuÈ™i nu mai puÈ›in adevărată, premisa că, în multe cazuri, gîndul manifestat a fost, ca să spunem aÈ™a, aruncat în față de un alt gînd care n-a considerat oportun să se manifeste. In ce-1 priveÈ™te pe Cipriano Algor, nu va fi greu de priceput ca unele dintre insolitele sale procedee sînt motivate de preocupările care îl frămîntă privind rezultatul sondajului, È™i că, amintindu-i fiicei lui că, chiar locuind în Centru, ar putea veni să lucreze la olârie, n-a vrut pur È™i simplu decît s-o facă să renunÈ›e la vopsitul păpuÈ™ilor, ca nu cumva sa vină mîine sau mai tirziu un ordin de anulare a lucrării de la subÈ™eful cel zîmbitor sau de la superiorul lui, fiind ea nevoita atunci să suporte suferinÈ›a de a abandona munca neterminată, sau, dacă va fi terminată, inutilă. Mai surprinzător ar fi comportamentul Martei, impulsiva È™i într-un fel nepotrivita bucurie în faÈ›a unei îndoielnice supoziÈ›ii că olăria s-ar menÈ›ine în activitate, dacă n-ar fi posibila stabilirea unei relaÈ›ii între acest comportament È™i gîndul care i-a dat naÈ™tere, un gînd care a urmărit-o tenace de cînd a intrat în apartamentul din Centru È™i pe care ea È™i-ajurat să nu-1 mărturisească nimănui, nici măcar tatălui, deÈ™i îl are aici atît de aproape, nici, închipuiÈ›i-vă, propriului ei soÈ›, în ciuda afecÈ›iunii pe care i-o poartă. Ce i-a trecut Martei prin minte È™i a prins rădăcini, pe cînd pășea în noul ei cămin, la acel foarte înalt al treizeci È™i patrulea etaj cu mobile deschise la culoare È™i cu două ferestre vertiginoase de care n-avusese curaj să se apropie, a fost gîndul că nu va suporta să trăiască aici tot restul vieÈ›ii, fără alte certitudini decît că e soÈ›ia gardianului rezident Marcal Gacho, fără alt mîine decît fiica pe care crede ca o poartă în pîntece. Sau fiul. S-a gîndit la asta tot drumul pînă au ajuns la casa olăriei, a continuat să se gândească în timp ce, fără poftă, împingea cu furculiÈ›a mîncarea din farfurie dintr-o parte într-alta, a continuat să se gândească pe cînd îi spunea tatălui ei că, înainte să se mute în Centru, aveau stricta obligaÈ›ie să termine statuetele care îi aÈ™teptau in cuptor. Statuetele mai trebuiau vopsite, È™i vopsitul era tocmai treaba care îi revenea, cel puÈ›in sa-i mai fie date trei sau patru zile de stat sub dudul negru, cu Găsit întins lîngă ea, rîzînd cu botul deschis È™i limba atîrnînd. Ca È™i cum ar fi fost vorba de ultima dorință disperată a unui condamnat, nu cerea mai mult, È™i deodată, cu un simplu cuvînt, tatăl îi deschisese poarta spre libertate, de fapt, putea să vină din Centru de cîte ori dorea, să deschidă uÈ™a casei ei cu cheia casei ei, să regăsească în acelaÈ™i loc tot ce-a lăsat, să intre în olărie ca să verifice dacă lutul avea umiditatea potrivită, apoi să se aÈ™eze la roată, să-È™i încredinÈ›eze mîinile argilei proaspete, doar acum înÈ›elegea că iubea aceste locuri aÈ™a cum un arbore, dacă ar putea, È™i-ar iubi rădăcinile care-1 hrănesc È™i-1 ridică în aer. Cipriano Algor își privea fiica, citea pe chipul ei ca în paginile unei cărÈ›i deschise, È™i îl durea inima pentru că cele spuse s-ar fi dovedit o minciună dacă rezultatele anchetei vor fi negative È™i vor convinge departamentul de achiziÈ›ii al Centrului să renunÈ›e definitiv la păpuÈ™i. Marta se ridicase de pe scaun, venise să-i dea un sărut, o îmbrățiÈ™are, Ce va fi peste cîteva zile, se întrebă Cipriano Algor, răspunzînd mângâierilor, totuÈ™i cuvintele pe care lc-a pronunÈ›at au fost altele, cele dintotdeauna, AÈ™a cum credeau mai mult sau mai puÈ›in strămoÈ™ii noÈ™tri, cît trăim sperăm. Tonul resemnat cu care îe-a rostit ar fi facut-o poate pe Marta sa se mai gîndească dacă ea nu s-ar fi lăsat purtată de propriile ei expectative fericite. Sâ ne bucurăm atunci în pace de cele trei zile de odihna, spuse Cipriano Algor, adevărul e ca le merităm pe deplin, nu le-am furat de la nimeni, mai tîrziu "om începe să organizăm mutatul, Dă exemplu È™i du-te să tragi un pui de somn, spuse Marta, ieri ai lucrat cît a fost ziulica de lungă, chiar pentru un tată ca al meu rezistenÈ›a are limite, în ce priveÈ™te mutatul, o să ajungem È™i acolo, e treaba stăpînei casei. Cipriano Algor se retrase în dormitor, se dezbrăcă cu gesturile lente ale unei oboseli care nu era numai a trupului È™i se întinse în pat, seoțînd un suspin adînc. Nu rămase mult timp aÈ™a. Se ridică de pe pernă È™i privi în jur ca È™i cum ar fi intrat pentru prima dată în această cameră È™i avea nevoie s-o fixeze în memorie dintr-un motiv obscur, ca È™i cum venise aici pentru ultima oară È™i voia ca memoria să-i amintească în viitor mai mult decît pata de pe perete, dunga de lumină de pe podea, portretul de femeie de pe comodă. Afară, Găsit latră de parcă auzise vreun necunoscut urcînd spre casă, dar curînd tăcu, probabil că doar răspunsese fără vreun interes special lătratului unui cîine de departe, sau pur È™i simplu încercase să-È™i facă amintită prezenÈ›a, presimte probabil că se pregăteÈ™te ceva de neînÈ›eles pentru el. Cipriano Algor închise ochii chemînd somnul, dar alta le-a fost voinÈ›a. Nu e nimic mai trist, mai cumplit de trist ca un bătrîn care plîngc. Vestea sosi a patra zi. Vremea se schimbase, cădea din cînd în cînd cîte o ploaie violentă care îneca într-un minut curtea È™i bătea darabana pe frunzele încreÈ›ite ale dudului negru ca zece mii de beÈ›e de tobă. Marta se ocupase de alcătuirea listei de lucruri care, în principiu, trebuiau duse în apartament, dar cu conÈ™tiinÈ›a foarte clară, în fiecare clipă, a contradicÈ›iei între două impulsuri care coexistau în ea, unul care-i spunea un adevăr evident, È™i anume, ca o mutare nu e mutare dacă nu muÈ›i nimic, altul care pur È™i simplu o sfătuia să lase totul aÈ™a cum este, Cu atît mai mult, aminteÈ™te-È›i că te vei întoarce de multe ori să lucrezi È™i să respiri aerul cîmpului. Cît despre Cipriano Algor, pentru a-È™i limpezi mintea de păienjeniÈ™ul de temeri care, în timpul zilei, îl făceau să se uite de zeci de ori la ceas, el măturase È™i spălase olăria de sus pînă jos, refuzînd din nou ajutorul pe care i-1 oferise Marta, Va trebui să-1 ascult pe Marcal, spuse. Găsit a fost trimis în cuÈ™că după ce a murdărit în mod lamentabil podeaua bucătăriei cu noroiul pe care îl adusese pe labe din prima incursiune pe care se hotărîse s-o facă pe afară, profitînd de înseninarea cerului. Apa nu va fi niciodată atît de multă încît să-i intre în cuÈ™că, dar, pentru orice eventualitate, stăpînul a pus dedesubt patru cărămizi, transfor-mînd în palafltă preistorică un actual È™i obiÈ™nuit refugiu canin. Era prins de această activitate cînd a sunat telefonul. A răspuns Marta, în prima clipă, auzind în receptor, Centrul la telefon, se gîndi că era Marcal, crezu că-1 vor chema, dar nu acestea au fost cuvintele care au urmat, Domnul È™ef al departamentului de achiziÈ›ii vrea să vorbească cu domnul Cipriano Algor. în general, o secretară È™tie ce subiect va aborda patronul cînd îi cere să stabilească o legătură telefonică, dar o telefonistă propriu-zisă nu È™tie absolut nimic, de aceea are vocea neutră, indiferentă, a unei persoane care nu mai aparÈ›ine acestei lumi, oricum, să fim drepÈ›i È™i să ne închipuim că ar fi vărsat lacrimi de tristeÈ›e dacă ar fi bănuit ce s-a întîmplat după ce a rostit mecanic, PuteÈ›i vorbi. Marta È™i-a imaginat că È™eful departamentului de achiziÈ›ii voia să-È™i exprime nedumerirea pentru întîrzierea livrării celor trei sute de statuete care mai erau de făcut, poate È™i pentru cele È™ase sute care nici măcar nu fuseseră începute, È™i, după ce i-a spus telefonistei, Un moment, È™i a alergat să-È™i cheme tatăl din olărie, s-a gîndit să-i arunce în treacăt un reproÈ™ pentru greÈ™eala făcută necontinuîndu-È™i munca după ce a fost terminată prima serie de păpuÈ™i. Cuvîntul recriminator i-a rămas totuÈ™i pe limbă cînd a văzut cum s-a transformat chipul tatălui la auzul anunÈ›ului., Este È™eful departamentului de achiziÈ›ii, vrea să vorbească cu dumneata. Cipriano Algor își zise că nu merita să se grăbească, era destul că pășea cu hotărîre spre tribunalul unde i se va citi sentinÈ›a. Luă telefonul pe care fiica lui îl lăsase pe masă, Cipriano Algor la telefon, telefonista spuse, Foarte bine, vă fac legătura, se lăsă o tăcere, un bîzîit subÈ›ire, È™i vocea È™efului de la departamentul de achiziÈ›ii, sonoră, plină, răsună în receptor, Bună seara, domnule Cipriano Algor, Bună seara, domnule, Presupun că È™tiÈ›i de ce vă telefonez astăzi, Da, domnule, continuaÈ›i, vă rog, Am în față rezultatele È™i concluziile sondajului privind articolele dumneavoastră, pe care unul dintre subÈ™efîi departamentului, cu aprobarea mea, a decis să-1 comande, Și aceste rezultate, cum sînt, domnule, întrebă Cipriano Algor, Regret că trebuie să vă informez că n-au fost atît de bune pe cît nc-am fi dorit, în cazul ăsta, nimeni n-o regretă mai mult decît mine, Mă tem că participarea dumneavoastră la viaÈ›a Centrului nostru a luat sfîrÈ™it, In fiecare zi începem cîteva lucruri, dar, mai tîrziu sau mai devreme, totul se termină, Nu doriÈ›i să vă citesc rezultatele, Mă interesau mai mult concluziile, È™i le-am aflat, Centrul nu ne va mai cumpăra statuetele. Marta, care ascultase cu tot mai multă îngrijorare cuvintele tatălui, își duse mîinile la gură ca pentru a-È™i reÈ›ine o exclamaÈ›ie. Cipriano Algor făcu un gest pentru a-i cere să se liniÈ™tească, în timp ce răspundea unei întrebări a È™efului departamentului de achiziÈ›ii, Vă înÈ›eleg dorinÈ›a de a mă lamuri pe deplin, sînt de acord cu ce-aÈ›i spus, că a prezenta concluzii fără expunerea prealabilă a motivelor care le-au determinat ar putea fi înÈ›eles ca un mod prea puÈ›in abil de a ascunde o decizie arbitrară, lucru care nu se va întîmpla niciodată în cazul Centrului, Mă bucur că sînteÈ›i de acord cu mine, Ar fi greu să nu fiu de acord, domnule, LuaÈ›i atunci notă de rezultate, SpuneÈ›i, vă rog, Universul clienÈ›ilor care au participat la sondajul nostru a fost definit de la început prin excluderea persoanelor care, prin vîrstă, poziÈ›ie socială, educaÈ›ie È™i cultură, ca È™i prin obiceiurile lor cunoscute de consum, erau în mod previzibil radical opuse achiziÈ›ionării de articole de acest tip, e bine să È™tiÈ›i că am luat această hotărîre, domnule Algor, tocmai pentru a nu vă prejudicia de la bun început, MulÈ›umesc foarte mult, domnule, Vă dau un exemplu, dacă am fi selecÈ›ionat cincizeci de tineri moderni, cincizeci de băieÈ›i È™i fete ai vremurilor noastre, puteÈ›i fi sigur, domnule Algor, că nici unul n-ar fi vrut să ia acasă o păpușă de-a dumneavoastră, sau, dacă o lua, o folosea pentru a trage la È›intă, înÈ›eleg, Am ales douăzeci È™i cinci de persoane de fiecare sex, cu profesiuni È™i cîștiguri medii, persoane cu antecedente familiale modeste, încă legate de gusturile tradiÈ›ionale, È™i în casele cărora rusticitatea produsului n-ar distona prea mult, Și cu toate stea, E adevărat, domnule Algor, cu toate astea rezultatele au fost negative, Asta e, domnule, Douăzeci de bărbaÈ›i È™i zece femei au răspuns că nu le plac păpuÈ™ile de lut, patru femei au spus că poate le-ar cumpăra dacă ar fi mai mari, trei că le-ar putea cumpăra dacă ar fi mai mici, dintre cei cinci bărbaÈ›i rămaÈ™i, patru au spus că nu mai sînt la vîrsta jucăriilor È™i unul a protestat pentru că trei statuete reprezintă străini, pe deasupra exotici, cît despre cele opt femei care mai sînt de menÈ›ionat, două s-au declarat alergice la lut, patru aveau amintiri negative despre acest soi de obiecte, È™i numai ultimele doua au răspuns mulÈ›umind pentru posibilitatea care le-a fost dată de a-È™i decora gratuit casa cu niÈ™te păpuÈ™ele aÈ™a de simpatice, trebuie adăugat că e vorba de persoane în virstă care locuiesc singure, AÈ™ dori să cunosc numele È™i adresele acestor doamne ca să le mulÈ›umesc, spuse Cipriano Algor, Regret, dar nu am permisiunea de a dezvălui datele personale ale celor chestionaÈ›i, respectarea anonimatului răspunsurilor este o condiÈ›ie strictă a oricărei anchete de acest tip, Poate că este posibil, totuÈ™i, să-mi spuneÈ›i dacă aceste persoane trăiesc în Centru, La cine vă referiÈ›i, la toate, întrebă È™eful de departament, Nu, domnule, doar la cele care au avut amabilitatea să ne considere simpatice păpuÈ™ile, spuse Cipriano Algor, Fiind vorba de o dată fără deosebită importanță, presupun că nu voi trăda deontologia sondajelor dacă vă voi spune ca cele două femei nu locuiesc în Centru, ci în oraÈ™, Vă mulÈ›umesc foarte mult pentru informaÈ›ie, domnule, Pentru ce aÈ›i dorit să È™tiÈ›i asta, M-am gîndit că s-ar putea ivi ocazia să le mulÈ›umesc personal, dar, cum trăiesc în oraÈ™, este aproape imposibil, Și dacă locuiau aici, La începutul conversaÈ›iei noastre, cînd mi-aÈ›i spus că participarea mea la viaÈ›a Centrului a luat sfîrÈ™it, eram pe punctul de a vă întrerupe, De ce, Pentru că, deÈ™i credeÈ›i contrariul È™i nu vă mai doriÈ›i vasele È™i păpuÈ™ile acestui olar, viaÈ›a mea va fi în continuare legată de Centru, Nu înÈ›eleg, vă rog să-mi explicaÈ›i mai clar, In cinci sau È™ase zile mă mut acolo, ginerele meu a fost promovat gardian rezident È™i voi merge împreună cu fiica È™i ginerele meu, Vestea mă bucură È™i vă felicit, pînă la urmă sînteÈ›i un om norocos, nu vă puteÈ›i plînge, aÈ›i cîștigat totul cînd credeaÈ›i că aÈ›i pierdut totul, Nu mă plîng, domnule, E cazul să afirmăm că Centrul scrie drept cu linii strîmbe, dacă i se întîmplă să ia cu o mînă, repede intervine să compenseze cu cealaltă, Dacă-mi amintesc bine, chestia cu scrisul drept cu linii strîmbe se spunea despre Dumnezeu, observă Cipriano Algor, In vremurile noastre e practic acelaÈ™i lucru, nu exagerez deloc afirmînd că Centrul, ca perfect distribuitor de bunuri materiale È™i spirituale, a ajuns să genereze de la sine È™i în sine, din pură necesitate, ceva care, deÈ™i poate È™oca anumite ortodoxii mai sensibile, È›ine de natura divinului, Distribuie È™i bunuri spirituale, domnule, Da, È™i nu vă puteÈ›i imagina în ce măsură, detractorii Centrului, de altfel tot mai puÈ›in numeroÈ™i È™i combativi, sînt complet orbi la aspectul spiritual al activității noastre, cînd adevărul este că datorită ei viaÈ›a a putut căpăta un nou sens pentru milioane È™i milioane de oameni care înainte erau nefericiÈ›i, frustraÈ›i, neajutoraÈ›i, iar acest lucru, că vrem sau nu, credeÈ›i-mă, n-a fost rodul materiei infame, ci a spiritului sublim, Da, domnule, îmi face plăcere să vă spun, domnule Algor, că am găsit în dumneavoastră un om cu care, chiar în situaÈ›ii dificile cum e cea de acum, mi-a făcut întotdeauna plăcere să stau de vorbă despre subiecte serioase, È›in foarte mult la ele din pricina dimensiunii transcendentale pe care, într-un anume fel, o dau muncii mele, sper că, după mutarea dumneavoastră la Centru, ne vom putea întîlni din nou, conti-nuîndu-ne schimbul de idei, Și eu, domnule, La revedere, La revedere. Cipriano Algor puse telefonul în furcă È™i își privi fiica. Marta se aÈ™ezase, cu mîinile în poală, ca È™i cum deodată ar fi trebuit să ocrotească prima È™i de abia perceptibila rotunjime a pîntecelui. Nu mai cumpără, întrebă, Da, au făcut un sondaj printre clienÈ›i È™i rezultatul a fost negativ, Nu vor mai cumpăra nici măcar cele trei sute de păpuÈ™i din cuptor, Nu. Marta se ridică, se duse la uÈ™a bucătăriei, privi ploaia care curgea fără oprire, È™i de acolo, întoreîndu-È™i puÈ›in capul, întrebă, Nu ai nimic să-mi spui, Ba da, răspunse tatăl, Atunci, vorbeÈ™te, sint numai urechi. Cipriano Algor se rezemă de ușă, respiră adînc, apoi începu, Aveam o bănuială, È™tiam că s-ar putea întîmpla, unul dintre subÈ™efii departamentului mi-a spus că vor face o anchetă pentru a evalua dispoziÈ›ia clienÈ›ilor față de statuete, cel mai probabil ideea i-a venit chiar È™efului, AÈ™adar, în ultimele trei zile, am fost minÈ›ită, minÈ›ită de dumneata, tată, visînd la o olărie care funcÈ›ionează, imaginîndu-mă ieÈ™ind din Centru dimineaÈ›a devreme, ajungînd aici È™i suflecîndu-mi mînecile, respirînd mirosul de lut, lucrînd cot la cot, cu Marcal alături de mine în zilele libere, N-am vrut să suferi, Sufăr de două ori mai mult, buna dumitale intenÈ›ie nu m-a scutit de suferință, îți cer iertare, Și, te rog, nu-È›i pierde vremea cerîndu-mi să te iert, È™tii bine că te iert întotdeauna, orice ai face, Dacă hotârîrea era inversă, dacă Centrul s-ar fî hotarît pînă la urmă să cumpere păpuÈ™ile, n-ai fi È™tiut niciodată cît am riscat, Acum nu mai e un risc, e o realitate, Avem casa, putem veni cînd vrem, Da, avem casa, o casă cu vedere spre cimitir, Ce cimitir, Olăria, cuptorul, planÈ™etele de uscat, grămada de lemne, ce era È™i nu mai este, vrei un cimitir mai mare ca ăsta, întrebă Marta, gata să izbucnească în plîns. Tatăl îi puse mîna pe umăr, Nu plînge, recunosc că a fost o greÈ™eală ca nu È›i-am povestit ce se întîmpla. Marta nu răspunse, își repeta că nu are dreptul să-È™i critice tatăl, că È™i ea are un secret pe care-1 ascunsese de soÈ›ul ei, È™i pe care nu i-1 va spune niciodată, Cum vei reuÈ™i acum, fără această speranță, să trăieÈ™ti în apartamentul acela, se întreba. Găsit ieÈ™ise din cuÈ™ca, picături mari de apă curgeau pe el din dudul negru, dar nu-i păsa. Avea labele murdare, îi picura blana È™i era sigur că nu va fi bine primit. Și totuÈ™i, despre el se vorbea la uÈ™a bucătăriei. Văzîndu-1 apărînd È™i oprindu-se să-i privească, Marta întrebase, Ce vom face cu cîineîe. LiniÈ™tit, de parcă ar fi fost un subiect discutat de mii de ori È™i la care nu merita să revină, tatăl răspunse, O s-o întreb pe vecina Isaura dacă vrea să-1 È›ină ea, Nu È™tiu dacă am auzit bine, repetă, te rog, tată, chiar ai spus ca o vei întreba pe vecina Isaura Madruga dacă vrea să-1 È›ină pe Găsit, Ai auzit foarte bine, aÈ™a am spus, Pe Isaura Madruga, Dacă È›ii neapărat, voi răspunde Pe Isaura Madruga, È™i atunci tu vei întreba din nou Pe Isaura Madruga, È™i o È›inem aÈ™a tot restul după-amiezii, A fost o surpriză enormă, Surpriza nu poate fi. chiar atît de mare, È™i tu tot Ia ea te-ai gîndit, Surpriza nu e persoana, pentru mine, surpriza e că dumneata, tată, ai avut această idee, Nu e nimeni în sat, poate nici în lume, căruia i l-aÈ™ lăsa pe Găsit, mai bine l-aÈ™ omorî. Curios, dînd încet din coadă, animalul continua să se uite la ei de la distanță. Cipriano Algor se aplecă È™i chemă, Găsit, vino încoace. împroÈ™cînd cu apă în toate direcÈ›iile, cîinele mai întîi se scutură tot, ca È™i cum de stăpîn se putea apropia doar arătînd decent È™i prezentabil, apoi dădu fuga, ajungînd în clipa următoare, cu capul apăsat pe pieptul lui Cipriano Algor, cu atîta forță încît părea că vrea să-1 străpungă. Atunci Marta își întrebă tatăl, Pentru ca toate să fie perfecte, pentru ca să nu te îmbrățiÈ™eze numai Găsit, spune-mi dacă ai vorbit cu Marcal despre sondaj, Am vorbit, Nu mi-a spus nimic, Din acelaÈ™i motiv pentru care nu È›i-am spus nici eu. Ajungînd dialogul în acest punct, poate că vă aÈ™teptaÈ›i de la Marta să spună, Zău, tată, nu-mi vine să cred, lui i-ai spus, È™i pe mine m-ai lăsat să ignor faptele, aÈ™a reacÈ›ionează de obicei oamenii, nimănui nu-i place să fie lăsat deoparte, desconsiderîndu-i-se dreptul la informaÈ›ie È™i la cunoaÈ™tere, cu toate acestea, din cînd în cînd, mai dai peste cîte o excepÈ›ie în această fastidioasă lume a repetiÈ›iilor, cum ar fi numit-o înÈ›elepÈ›ii orfici, pitagoreici, stoici È™i neoplatonici, dacă n-ar fi preferat, cu poetică inspiraÈ›ie, să-i dea numele mai frumos È™i mai sonor de eternă reîntoarcere. Marta nu protestă, nu făcu o scenă, se mărgini să spună, Mă supăram pe dumneata dacă nu-i povesteai lui Marcal. Cipriano Algor se dezlipi de cîine, îl trimise înapoi în cuÈ™că, È™i spuse, Din cînd în cînd, fac ce trebuie. Kămaseră uitîndu-se la ploaia care nu se mai oprea, ascultînd monologul dudului negru, È™i atunci Marta întrebă, Ce putem face pentru păpuÈ™ile din cuptor, iar tatăl răspunse, Nimic. Sec, tăios, cuvîntul nu lăsa Ioc pentru îndoieli, Cipriano Algor n-a spus, în locul lui, una din frazele curente care, vrînd să se asume ca definitiv negative, nu È›in seama de faptul că poartă două negaÈ›ii, ceea ce, după competenta opinie a lingviÈ™tilor, le-ar transforma într-o categorică afirmaÈ›ie, ca È™i cum o propoziÈ›ie ca, de exemplu, Nu putem face nimic, È™i-ar bate capul să se nege singură ca să semnifice că, de fapt, încă se mai poate face ceva. Marcal telefona după masa de seară, IÈ›i vorbesc de acasă, spuse, astăzi am părăsit dormitorul personalului de siguranță È™i, Ia noapte, voi dormi în patul nostru, Mai bine aÈ™a, eÈ™ti mulÈ›umit, desigur, Da, È™i am veÈ™ti, Și noi, spuse Marta, Cu care începem, cu ale mele sau ale voastre, întrebă el, Poate cel mai bine e să începem cu veÈ™tile proaste, È™i să le lăsăm pe cele bune, dacă sînt, la sfîrÈ™it, Ale mele nu sînt nici rele nici bune, sînt veÈ™ti pur È™i simplu, Atunci voi începe cu cele de aici, azi după-amiază ne-au comunicat de la Centru că nu vor cumpăra statuetele, au făcut un sondaj È™i concluzia a fost negativă. La celălalt capăt, se lăsa tăcerea. Marta aÈ™teptă. Marcal spuse, Știam despre acest sondaj, Știu că È™tiai, tata mi-a povestit, Mă temeam că ăsta va fî rezultatul, Teama s-a adeverit, EÈ™ti supărată pe mine pentru că nu È›i-am spus ce se întîmplâ, Pe nici unul dintre voi, aÈ™a stau lucrurile, va trebui să facem un efort ca să înÈ›elegem È™i să acceptăm, cel mai greu mi-a fost să-mi pierd iluzia râ, È™i dacă vom trăi in Centru, vom putea continua să lucrăm în olărie. Nu m-am gîndit niciodată la această posibilitate, Ideea n-a fost a mea, a apărut pe cînd vorbeam cu tata, Dar el nu putea fi sigur că păpuÈ™ile vor fi acceptate, A vrut să mă cruÈ›e, ca È™i tine, rezultatul minciunii a fost că m-am simÈ›it fericită ca o pasăre zilele trecute, aÈ™a că n-a fost zadarnic, în sfîrÈ™it, să nu plîngem laptele vărsat care a făcut să curgâ atîtea lacrimi în lume, vorbeÈ™te-mi de veÈ™tile pe care le ai pentru mine, Mi-au acordat trei zile pentru mutare, inclusiv ziua liberă, care, de data asta, va cădea într-o zi de luni, aÈ™adar o să vin vineri pe seară, cu taxiul, n-are rost să vină tatăl tău după mine, pregătim totul de sîmbătă, È™i duminică dimineață ridicăm pînzele, Am pus deoparte ce era de luat, spuse Marta cu o voce distrată. Se lăsă din nou tăcerea. Nu eÈ™ti mulÈ›umită, întrebă Marcal, Ba da, sînt mulÈ›umită, răspunse Marta. Apoi repetă, Ba da, sînt mulÈ›umită. Afară, cîinele Găsit latră, se miÈ™case vreo umbră a nopÈ›ii. Furgoneta era încărcată, ferestrele È™i uÈ™ile olăriei È™i ale casei fuseseră deja închise, mai trebuia, cum spusese Marcal cu cîteva zile mai devreme, să ridice pînzele. Amărît, cu o expresie încordată, părînd deodată mai bătrîn, Cipriano Algor chemă cîinele. In ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpînului schimbă în bine dispoziÈ›ia lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniÈ™tit, alergînd de colo-colo, adulmecînd valizele È™i pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenÈ›ia, È™i iată că presentimentele lui se adeveriseră, ceva singular, ieÈ™it din comun, se pregătise în ultima vreme, È™i acum sosise ora în care soarta sau destinul, sau hazardul, sau instabilitatea voinÈ›elor È™i obligaÈ›iilor umane, îi vor decide existenÈ›a. Se întinsese lingă cuÈ™că, cu capul pe labe, aÈ™teptînd. Cînd stăpînul spusese, Găsit, vino, crezu că-1 chema ca să urce în furgoneta cum se întîmplase altădată, semn că, în sfîrÈ™it, nu se schimbase nimic în viaÈ›a lui, că ziua de azi va fi la fel ca cea de ieri, cum este visul constant al dinilor. Se miră că i s-a pus zgarda, nu era obiÈ™nuit cînd călătoreau, dar mirarea crescu, deveni confuzie, cînd stăpîna È™i stăpînul mai tînăr veniră să-1 mîngîie pe creÈ™tet, în timp ce murmurau cuvinte de neînÈ›eles printre care propriul nume Găsit răsuna în mod neliniÈ™titor, deÈ™i ce-i spuneau nu era chiar aÈ™a de rău, O să venim să te vedem într-o zi. O atingere uÈ™oară îl făcu să înÈ›eleagă că trebuia să-È™i urmeze stăpînul, situaÈ›ia redevenise clară, furgoneta era pentru ceilalÈ›i stăpîni, cu acesta va merge pe jos. Chiar È™i aÈ™a, zgarda continua să-1 surprindă, dar era vorba de un amănunt fără importanță. Cînd vor ajunge pe cîmp, stăpînul îî va lăsa liber ca să alerge după orice animal viu care-i va apărea înainte, chiar dacă nu era decît un fleac de omidă. DimineaÈ›a e răcoroasă, cerul înnorat, dar nu amenință să plouă. AjunÈ™i pe È™osea, în loc s-o ia la stingă, spre cîmpul deschis, cum se aÈ™tepta, stăpînul a luat-o la dreapta, vor merge aÈ™adar în sat. De trei ori, pe drum, Găsit a trebuit să se oprească brusc. Cipriano Algor mergea aÈ™a cum mergem cu toÈ›ii în situaÈ›ii asemănătoare, cînd ne apucăm să discutăm în tihnă cu fiinÈ›a noastră intimă daca vrem sau nu vrem ceea ce în mod evident a devenit clar că vrem, începem o frază È™i n-o terminăm, ne oprim deodată, alergăm ca È™i cum ar trebui să ne salvăm tatăl de la spînzurătoare, ne oprim din nou, cel mai răbdător È™i mai dedicat cîine va ajunge să se întrebe dacă nu i-ar conveni un stăpîn mai hotărît. Nu È™tie totuÈ™i cît de categorică este hotărârea lui. Cipriano Algor e deja la uÈ™a Isaurei Madruga, întinde mîna să bată, ezită, o întinde din nou, în aceeaÈ™i clipă uÈ™a se deschide ca È™i cum l-ar fi aÈ™teptat, dar nu era adevărat, Isaura Madruga auzise soneria È™i venise să vadă cine e. Bună ziua. doamnă Isaura, spuse olarul, Buna ziua, domnule Algor, Iartă-mă că te deranjez, dar am o problemă pe care doresc s-o discut cu dumneata, o mare favoare să-È›i cer, Intră, Am putea vorbi chiar aici, nu trebuie să intru, Asta-i bună, intră, nu te formaliza, Clinele poate intra È™i el, întrebă Cipriano Algor, are labele murdare, Găsit e din familie, sîntem vechi cunoÈ™tinÈ›e. UÈ™a se închise, penumbra micii sufragerii se lăsă asupra lor, Isaura făcu un gest indicînd un scaun, se aÈ™eză È™i ea. Am impresia că È™tii de ce am venit, spuse olarul în timp ce-i făcea semn cîinelui să se întindă la picioarele Iui, Probabil, Poate că fiica mea a stat de vorbă cu dumneata, Despre ce, Despre Găsit, Nu, n-am vorbit niciodată despre Găsit în acest sens, Ce sens, Cel de care ai vorbit, ca am avut o conversaÈ›ie despre el, am vorbit bineînÈ›eles despre Găsit de mai multe ori, dar nu am avut o conversaÈ›ie propriu-zisă despre el. Cipriano Algor își plecă ochii, Am venit să te rog să-1 È›ii pe Găsit în absenÈ›a mea, PlecaÈ›i, întrebă Isaura, Chiar acum, cum îți închipui, nu putem lua cîinele, în Centru nu primesc animale, Sînt de acord, Știu c-o să ai grijă de el ca È™i cum ar fi al dumitale, O să-1 îngrijesc mai bine decît dacă ar fi al meu, pentru că c al dumitale. Fără să se gîndească ce face, poate pentru a-È™i potoli nervii, Cipriano Algor trăsese de zgarda cîinelui. Cred c-ar trebui să-mi cer scuze, spuse, De ce, Pentru că nu am fost întotdeauna bine-crescut față de dumneata, Memoria mea își aminteÈ™te alte lucruri, după-amiaza cînd ne-am întîlnit în cimitir, ce-am vorbit despre toarta desprinsă a urciorului, venirea dumitale la mine acasă dinadins ca să-mi aduci un urcior nou, Da, dar după aceea m-am purtat incorect, grosolan, È™i nu s-a întîmplat doar o dată sau de două ori, ci de mai multe ori, N-avea importanță, Avea, Dovada că n-a avut e că eÈ™ti acum aici, Dar pe punctul de a nu mai fi, Da, pe punctul de a nu mai fi. Nori întunecaÈ›i trebuie să fî astupat cerul, penumbra înăuntrul casei deveni mai densă, firesc ar fi sa se ridice Isaura de pe scaun È™i să aprindă lumina. Cu toate astea, n-a facut-o, nu din indiferență sau vreun motiv ascuns, ci pentru că nu-È™i dăduse seama că de abia reuÈ™ea să distingă trăsăturile lui Cipriano Algor, aÈ™ezat chiar în faÈ›a ei, l-ar fi putut atinge cu mîna dacă s-ar fi aplecat puÈ›in înainte. Urciorul È›ine în continuare apa bună, proaspătă, întrebă Cipriano Algor, Ca în prima zi, răspunse Isaura, È™i în acest moment își dădu seama cît era de întuneric, Ar trebui să aprind lumina, își spuse, dar nu se ridică. Niciodată nu i se spusese că multor oameni din lume li s-a schimbat radical destinul din pricina gestului atît de simplu de a aprinde sau a stinge lumina, fie o candelă veche, fie o luminare, sau o lampă cu gaz, sau un bec modern, e adevărat că s-a gîndit c-ar trebui să se ridice, aÈ™a cereau convenienÈ›ele, dar trupul se opunea, nu se miÈ™ca, refuza să îndeplinească ordinul minÈ›ii. Aceasta era penumbra care-i lipsise lui Cipriano Algor pentru a îndrăzni, în sfîrÈ™it, să declare, Þin la dumneata, Isaura, iar ea răspunse cu o voce care părea îndurerată, Și mi-o spui în ziua cînd pleci, Ar fi fost inutil s-o fac înainte, ca È™i acum, de altfel, Și totuÈ™i mi-ai spus-o, Era ultima ocazie, ia-o ca pe un rămas-bun, De ce, Nu am nimic să-È›i ofer, sînt o specie pe cale de dispariÈ›ie, nu am viitor, nu am nici măcar un prezent, Prezent ai, acest moment, această încăpere, fiica È™i ginerele dumitale care te iau cu ei, acest cîine care È›i s-a întins la picioare, Dar nu această femeie, N-ai întrebat, Nici nu vreau să întreb, De ce, Repet, pentru că nu am nimic de oferit, Dacă ce-ai spus adineauri a fost simÈ›it È™i gîndit, ai iubirea, Iubirea nu e casă, nici haine, nici mîncare, Dar mîncarea, hainele È™i casa, singure, nu sînt iubire, Să nu ne jucăm cu cuvintele, un bărbat nu-i cere unei femei să se mărite cu el dacă nu are mijloace să-È™i cîștige existenÈ›a, E cazul dumitale, întrebă Isaura, Știi bine că da, olăria s-a închis È™i eu n-am învățat să fac altceva, Dar vei trăi pe socoteala ginerelui dumitale, N-am altă soluÈ›ie, Ai putea trăi È™i din ce-ar cîștiga nevasta, Cît timp ar dura iubirea în acest caz, întrebă Cipriano Algor, Nu am lucrat cît am fost căsătorită, am trăit din ce cîștiga soÈ›ul meu, Era normal, aÈ™a e obiceiul, dar pune un bărbat în această situaÈ›ie È™i povesteÈ™te-mi după aceea ce s-a întîm-plat, Ar trebui dragostea să moară obligatoriu din acest motiv, întrebă Isaura, iubirea moare din motive aÈ™a de simple, Nu sînt în situaÈ›ia de a putea răspunde, îmi lipseÈ™te experienÈ›a. Discret, Găsit se ridică, după părerea lui, vizita de curtoazie se prelungea deja prea mult, acum voia să se întoarcă în cuÈ™că, la dudul negru, la banca meditaÈ›iilor. Cipriano Algor spuse, Trebuie să plec, mă aÈ™teaptă, AÈ™a ne despărÈ›im, întrebă Isaura, Vom veni din cînd în cînd să vedem ce face Găsit, să vedem dacă mai e în picioare casa, nu e un adio pentru totdeauna. Apucă din nou zgarda È™i i-o dădu Isaurei, II las în mîinile dumitale, e numai un cîine, totuÈ™i. Nu vom È™ti niciodată ce ontologice consideraÈ›ii se pregătea Cipriano Algor să dezvolte după conjuncÈ›ia pe care o lăsă suspendată în aer, pentru că mîna lui dreaptă care È›inea zgarda, se pierdu sau ajunse în mîinile Isaurei Madruga, femeia pe care n-a vrut s-o includă în prezentul lui È™i care, cu toate acestea, îi spunea acum, Þin la dumneata, Cipriano, È™tii că È›in mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simÈ›indu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, cînd curînd își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politeÈ›e îmbrățiÈ™area, nici sărutările, nici respiraÈ›ia întretăiată, nici cuvintele care, deÈ™i dintr-un motiv foarte diferit, È™i ele încep, dar nu sînt duse pînă la capăt. Cipriano Algor È™i Isaura se ridicaseră, ea plîngea de bucurie È™i de durere, el bîiguia, Mă voi întoarce, mă voi întoarce, e într-adevăr păcat că poarta de la stradă nu se deschide larg pentru ca vecinii să poată să vadă È™i să ducă vorba că văduva lui Estudioso È™i bătrînul de la olărie se iubesc cu o iubire adevărată È™i în sfîrÈ™it mărturisită. Cu un glas care aproape își recăpătase tonul natural, Cipriano Algor repetă, Mă voi întoarce, mă voi întoarce, trebuie să existe o soluÈ›ie pentru noi, Singura soluÈ›ie este să rămii, spuse Isaura, Știi bine că nu pot, Te vom aÈ™tepta aici, Găsit È™i cu mine. Cîinele nu înÈ›elegea din ce motiv femeia îl È›inea de zgardă, mergînd tustrei spre ușă, semn evident că el È™i stăpînul lui vor pleca în sfîrÈ™it, nu înÈ›elegea din ce motiv zgarda încă nu trecuse în mîna celui care, de drept, i-o pusese. Panica îi urca în gît, dar, în acelaÈ™i timp, membrele îi tremurau din pricina excitaÈ›iei rezultînd din planul pe care instinctul deodată i-1 dicta, de a se elibera cu o smucitură violentă cînd uÈ™a va fi deschisă, aÈ™teptîndu-È™i apoi, triumfător, stăpînul afară. UÈ™a s-a deschis numai după alte îmbrățișări È™i alte sărutări, alte cuvinte murmurate, totuÈ™i femeia îl È›inea cu fermitate, în timp ce spunea, Rămîi, rămîi, aÈ™a sînt vorbele, acelaÈ™i verb care fusese incapabil să-1 reÈ›ină pe Cipriano Algor nu-1 lăsa acum pe Găsit să scape. UÈ™a se închise, separă animalul de stăpînul lui, dar, aÈ™a sînt sentimentele, angoasa abandonului unuia nu putea, cel puÈ›in în acest moment, să aÈ™tepte simpatie nici înÈ›elegere în sfîșiata fericire a celuilalt. Nu e departe ziua cînd vom afla cum a fost viaÈ›a lui Găsit în noua lui casă, dacă i-a fost uÈ™or sau greu sa se adapteze cu noua lui stăpînă, dacă bunul tratament È™i afecÈ›iunea fără limite pe care ea i le-a oferit au fost de ajuns ca să-1 facă sa uite tristeÈ›ea de a fi fost pe nedrept abandonat. Acum trebuie să-1 urmăm însă pe Cipriano Algor, doar să-1 urmăm, să mergem după eî, să-i însoÈ›im paÈ™ii somnambuli, în ce priveÈ™te posibilitatea de a se alătura într-o singură persoană sentimente atît de opuse precum, în cazul de față, cea mai profundă bucurie È™i cea mai sfîșietoare durere, pentru ca apoi să descopere sau să creeze acel unic nume cu care va fi desemnat sentimentul particular decurgînd din această joncÈ›iune, este o sarcină care a fost de multe ori întreprinsă È™i abandonată în trecut, ca un orizont care se deplasează tot timpul, neajun-gînd nici măcar pe pragul inefabilităților care aÈ™teaptă să nu mai fie. Expresia vocabulară umană nu È™tie încă, È™i probabil nu va È™ti niciodată, să cunoască, să recunoască È™i să comunice tot ce e uman experimentabil È™i sensibil. Sînt unii care afirmă că pricina acestei foarte serioase dificultăți rezidă în faptul că fiinÈ›ele umane sînt făcute din argilă, care, aÈ™a cum enciclopediile serviabil ne explică, este o rocă sedimentară detritică, formată din fragmente minerale minuscule, cît a două sute cincizeci È™i È™asea parte dintr-un milimetru. Pînă azi, oricît s-a străduit limbajul, n-a reuÈ™it să găsească un nume pentru asta. între timp, Cipriano Algor ajunsese la capătul străzii, se întorsese spre È™oseaua care împărÈ›ea aÈ™ezarea în două È™i, nici mergînd nici tîrîndu-se, nici alergînd nici zburînd, parcă visînd că vrea să se elibereze de sine însuÈ™i, izbindu-se însă tot timpul de propriul lui trup, ajunse pe înălÈ›imea unde furgoneta îl aÈ™tepta cu ginerele È™i fiica. Cerul, înainte, păruse liniÈ™tit, dar acum începuse să cadă o ploaie nehotărîtă, indolentă, care poate n-a venit ca să dureze, dar care exacerba melancolia acestor oameni la un pas de a se separa de locurile iubite, pînă È™i Marcal simÈ›ea ca i se contractă stomacul de îngrijorare. Cipriano Algor urcă în furgoneta, se aÈ™eză lîngă È™ofer, pe locul lăsat, gol, È™i spuse, Să mergem. Nu va mai pronunÈ›a alt cuvînt pînă cînd vor ajunge la Centru, pînă cînd au urcat în liftul care i-a dus cu valizele È™i pachetele la etajul treizeci È™i patru, pînă cînd au deschis uÈ™a apartamentului, pînă cînd Marcal a exclamat, Am ajuns, doar atunci a deschis gura ca sa emită cîteva sunete organizate, totuÈ™i nimic personal, se mărgini să repete, cu un mic adaos retoric, fraza ginerelui, E adevărat, am ajuns. La rîndul lor, Marta È™i Marcal vorbiseră puÈ›in în timpul drumului. Singurele cuvinte care merită înregistrate în această poveste, chiar dacă în treacăt, în mod pur accidental, pentru că aveau legătură cu oameni de care abia am auzit vorbindu-se, au fost cele schimbate trecînd prin faÈ›a casei părinÈ›ilor lui Marcal, l-ai anunÈ›ai că plecăm azi, întrebă Marta, Da, alaltăieri, cînd am venit de la Centru, am stat puÈ›in, mă aÈ™tepta taxiul, Nu vrei să te opreÈ™ti, întrebă ea din nou, Sînt obosit de discuÈ›ii, mi s-a acrit, TotuÈ™i, AminteÈ™te-È›i cum s-au purtat cînd i-am vizitat amîndoi, cu siguranță nu vrei să se repete scena, spuse Marcal, E păcat, orice ar fi sînt părinÈ›ii tăi, Ce expresie curioasă, Care, Orice ar fi, AÈ™a se spune, E adevărat, cuvinte care, la prima vedere, par niÈ™te simple ornamente dispensabile în toate sensurile, ajung să te sperie cînd te gîndeÈ™ti la ele È™i înÈ›elegi unde vor să ajungă, Orice ar fi, spuse Marta, e un mod voalat de a spune ce să-i faci, asta e situaÈ›ia, sau de a-È›i arăta resemnarea, care e cuvîntul tare, In sfîrÈ™it, tot trebuie să trăim cu părinÈ›ii pe care-i avem, spuse Marcal, Fără să uităm că cineva va trăi cu părinÈ›ii care sîntem, conchise Marta. Atunci Marcal privi în dreapta lui È™i spuse, zîmbind, Evident că această discuÈ›ie despre părinÈ›i È™i copii care nu se înÈ›eleg n-are nimic de-a face cu dumneata, dar Cipriano Algor nu răspunse, se mulÈ›umi să dea vag din cap. AÈ™ezată în spatele soÈ›ului ei, Marta își vedea tatăi aproape din profil. Ce s-o fi întîmplat cu Isaura, se gîndi, nu cred că doar a intrat, 1-a lăsat pe Găsit È™i s-a întors, după cît a stat, ceva trebuie să-È™i fi spus unul celuilalt, ce n-aÈ™ da să È™tiu la ce se gîndeÈ™te, chipul lui pare senin, dar arată È™i ca un om care nu-È™i poate veni în fire, de parca ar fi scăpat de o primejdie È™i se miră că e încă în viaÈ›a. Ar afla mult mai mult dacă È™i-ar putea privi tatăl în ochi, atunci poate i-ar spune, Cunosc aceste lacrimi care nu cad È™i se consumă în ochi, cunosc această durere fericită, È™tiu ce înseamnă a fi È™i a nu fi. să ai È™i să nu ai, să vrei È™i să nu poÈ›i. Ar fi însă prea devreme ca Cipriano Algor să-i răspundă. IeÈ™iseră din sat, lăsaseră în urmă cele trei case ruinate, acum treceau podul peste rîul cu ape negre È™i rău mirositoare. în față, în mijlocul cimpului, unde se zărea un pilc de copaci, ascuns în tufiÈ™uri, se ascunde tezaurul arheologic al olăriei Iui Cipriano Agor. Oricine ar spune că au trecut zece mii de ani de cînd au fost descărcate aici ultimele rămășiÈ›e ale unei vechi civilizaÈ›ii. Cînd, în dimineaÈ›a următoare, Marcal coborî de la etajul treizeci È™i patru ca să se prezinte la serviciu ca gardian, rezident din toate punctele de vedere, apartamentul era aranjat, curat, pus la punct, cu obiectele aduse din cealaltă casă la locurile lor È™i aÈ™teptînd ca È™i locatarii să înceapă, fără împotrivire, să-È™i ocupe locurile care în ansamblu le reveneau. Nu va fi uÈ™or, omul nu e un lucru pe care-1 lepezi într-un loc È™i-i laÈ™i acolo, omul se miÈ™că, gîndeÈ™te, întreabă, se îndoieÈ™te, cercetează, vrea să È™tie È™i, dacă e adevărat că, silit de obiÈ™nuinÈ›a conformismului, pare, mai devreme sau mai tîrziu, că s-a supus obiectelor, sa nu se creadă că supunerea este, în toate cazurile, definitivă. Prima problemă pe care noii locatari vor trebui s-o rezolve, cu excepÈ›ia lui Marcal Gacho care-È™i va continua cunoscuta È™i rutiniera activitate de a veghea siguranÈ›a persoanelor È™i bunurilor instituÈ›ional sau ocazional legate de Centru, prima problemă, spuneam, va fi să răspundă la întrebarea, Și acum ce-o să fac. Marta trebuie să se îngrijească de casă, cînd va veni momentul va avea un copil de crescut, È™i asta va fi mai mult decît suficient ca s-o È›ină ocupată multe ore din zi È™i cîteva ore din noapte. Cu toate acestea, fiind oamenii, cum s-a semnalat mai sus, ocupaÈ›i nu numai să facă, ci È™i să gîndească, nu va trebui să ne mire că ea se va întreba, în mijlocul unei activități care i-a luat un ceas È™i îi va mai lua încă două, Și acum ce-o să fac. In orice caz, Cipriano Algor e cel care se confruntă cu situaÈ›ia cea mai gravă, se uită la mîini, È™tiind că nu folosesc la nimic, se uită la ceas È™i È™tie că ora care vine va fi la fel ca cea de acum, se gîndeÈ™te la ziua de mîine È™i È™tie că va fi la fel de goală ca cea de azi. Cipriano Algor nu e un adolescent, nu-È™i poate petrece ziua întins într-un pat care de abia încape în camera minusculă, gîndindu-se la Isaura Madruga, repetînd cuvintele pe care È™i le-au spus, retrăind, dacă se poate da un nume atît de ambiÈ›ios imaterialelor operaÈ›ii ale memoriei, îmbrățișările È™i săruturile pe care È™i le-au dat. S-ar putea gîndi unii că cel mai bun leac pentru suferinÈ›ele lui Cipriano Algor ar fi să meargă imediat la garaj, să urce în furgonetă È™i să-i facă o vizită Isaurei Madruga, care, mai mult ca sigur, trece prin identice frămîntări ale trupului È™i spiritului, È™i că, pentru un bărbat în situaÈ›ia lui, căruia viaÈ›a nu-i mai rezervă triumfuri industriale È™i artistice de primă sau secundă importanță, faptul ca mai are încă o femeie pe care o iubeÈ™te È™i care i-a mărturisit aceeaÈ™i afecÈ›iune, este un mare noroc È™i o minunată binecuvîntare. Ar însemna însă că nu-1 cunoaÈ™tem pe Cipriano Algor. AÈ™a cum înainte ne-a spus că un bărbat nu-i va cere unei femei să se căsătorească cu el dacă nu are mijloace nici măcar pentru a-È™i asigura propria subzistență, acum ne-ar spune că nu va profita de ocazia favorabilă, purtîndu-se ca È™i cum ar avea niscaiva drepturi decurgînd din faptul că e bărbat È™i că È™i-a fixat atenÈ›ia È™i dorinÈ›ele asupra unei femei. Cu alte cuvinte, mai clare È™i mai directe, ce nu vrea Cipriano Algor, chiar dacă i-ar alina toate suferinÈ›ele È™i amărăciunile singurătății, este să joace rolul insului care periodic își vizitează ibovnica, întoreîndu-se de la ea fără amintiri mai sentimentale decît o seară sau o noapte de agitaÈ›ie a trupului È™i simÈ›urilor, lăsînd la plecare un sărut distrat pe un chip care È™i-a pierdut machiajul È™i, în cazul particular de care ne ocupăm, o mîngîiere pe capul unui cîine, Atunci, pe curînd, Găsit. TotuÈ™i, Cipriano Algor mai are doua soluÈ›ii de a scăpa din închisoarea în care brusc s-a transformat apartamentul, fără să vorbim de privitul cerului dincolo de geamul ferestrei, simplu paliativ vremelnic. Prima soluÈ›ie este oraÈ™ul, Cipriano Algor, care a trăit mereu în insignifiantul sat pe care abia am ajuns să-1 cunoaÈ™tem È™i care din oraÈ™ nu È™tie dccît ce ieÈ™ea în calea maÈ™inii, va putea acum să-È™i petreacă timpul plim-bîndu-se, rătăcind, scuturîndu-È™i penele, expresie figurată È™i caricaturală care trebuie să vină din vremuri trecute cînd nobilii È™i domnii de la curte aveau pene la pălărie È™i ieÈ™eau să se aerisească cu ele fiuturînd în vînt. Arc la dispoziÈ›ie È™i parcurile È™i grădinile publice ale oraÈ™ului unde vîrstnicii obiÈ™nuiesc să se adune seara, oameni care au figura È™i gesturile tipice pensionarilor È™i È™omerilor, care sînt două moduri diferite de a spune acelaÈ™i lucru. Li s-ar putea alătura lor, devenindu-le prieten È™i jucînd cărÈ›i cu entuziasm pînă se lasă întunericul, cînd ochii lui miopi nu vor mai fi în stare să distingă dacă cupele mai sînt roÈ™ii sau au devenit negre. își va cere revanÈ™a, dacă va pierde, va acorda revanÈ™a, dacă va cîștiga, regulile în gradină sînt simple È™i se învață repede. A doua soluÈ›ie, se înÈ›elege de la sine, e chiar Centrul unde trăieÈ™te. îl cunoaÈ™te, evident, dinainte, dar mai puÈ›in decît oraÈ™ul, pentru că niciodată n-a reuÈ™it să reÈ›ină traseele în cele cîtevu daÈ›i cînd a intrat aici, mereu împreună cu fiica lui, pentru cumpărături. Acum, cum s-ar spune, tot Centrul e al lui, i-a fost adus pe o tavă de sunet È™i lumină, poate rătăci în interior cît îi doreÈ™te inima, se poate bucura de muzica facilă È™i de vocile îmbietoare. Dacă, atunci cînd au venit să vadă apartamentul, ar fi luat un ascensor de pe partea opusă, ar fi putut aprecia, în timpul urcuÈ™ului domol, pe lingă noile galerii, magazine, scări rulante, puncte de întîlnire, cafenele È™i restaurante, multe alte instalaÈ›ii cu nimic mai prejos ca interes È™i varietate, precum un carusel cu cai, un carusel cu rachete spaÈ›iale, un centru pentru copii, un centru pentru vîrsta a treia, un tunel al dragostei, un pod suspendat, un tren fantomă, un cabinet de astrologie, un local de pariuri, un teren de tir, un cîmp de golf, un spital de lux, altul mai puÈ›in luxos, un bowling, un salon de biliard, o baterie, o hartă gigantică, o ușă secretă, alta cu un afiÈ™ care spune încercaÈ›i senzaÈ›ii naturale, ploaie, vînt È™i zăpadă la discreÈ›ie, un zid chinezesc, un taj-majal, o piramidă egipteana, un templu din karnak, un apeduct al apelor libere din lisabona care funcÈ›ionează douăzeci È™i patru de ore din douăzeci È™i patru, o mănăstire din mafra, turnul clericilor din porto, un fiord, un cer de vară cu nori albi plutind, un lac, un palmier autentic, un schelet de tiranozaur, altul care pare viu, un himalaia cu everestul lui, un fluviu amazon cu indieni, o plută de piatră, un cristos de pe corcovado, un cal din troia, un scaun electric, un pluton de execuÈ›ie, un înger suflînd în trompetă, un satelit de comunicaÈ›ii, o cometă, o galaxie, un pitic gigantic, un gigant mic, în sfîrÈ™it, o listă atît de vastă de minuni, încît n-ar ajunge nici optzeci de ani de viață trîndavă ca să le viziteze cu folos, chiar dacă persoana respectivă s-ar fi născut în Centru, neieÈ™ind niciodată în exterior. Fiind exclusă din pricina manifeste! ei insuficienÈ›e contemplarea oraÈ™ului È™i a acoperiÈ™urilor lui din spatele ferestrelor apartamentului, eliminate parcurile È™i grădinile pentru că Cipriano Algor încă n-a ajuns la o stare de suflet clasifîcabilă ca disperare surdă sau silă absolută, date la o parte, din puternicele motive deja expuse, tentantele dar problematicele vizite de răbufnire sentimentală È™i fizica la Isaura Madruga, ce-i rămînea tatălui Martei, dacă nu voia să-È™i petreacă tot restul vieÈ›ii căscînd È™i dîndu-se, figurat vorbind, cu capul de pereÈ›ii carcerei sale interioare, era să se apuce să descopere È™i să investigheze metodic insula minunată unde fusese adus după naufragiu. In fiecare dimineață, aÈ™adar, după micul dejun, Cipriano Algor îi aruncă fiicei sale un La revedere grăbit È™i, ca unul care merge la lucru, uneori urcînd pînă la ultimul etaj, alteori coborînd la parter, utilizînd ascensoarele, în funcÈ›ie de necesitățile de observaÈ›ie, cînd viteza maximă, cînd viteza minimă, avansînd pe coridoare È™i pasaje, traversînd saloane, ocolind enorme È™i complexe ansambluri de vitrine, tejghele, ghiÈ™ee cu tot ce există de mîncat È™i de băut, de îmbrăcat È™i de încălÈ›at, pentru păr È™i pentru piele, pentru unghii È™i depilat, sus È™i jos, pentru a atîrna la gît, pentru a atîrna de urechi, pentru a pune pe degete, pentru a clincăni la încheieturi, pentru a face È™i a desface, pentru a coase È™i a găti, pentru a picta È™i a È™terge, pentru a mări È™i a micÈ™ora, pentru a îngroÈ™a È™i a subÈ›ia, pentru a lungi È™i a scurta, a umple È™i a goli, È™i spunînd asta n-am spus nimic, de vreme ce n-ar fi suficienÈ›i uptzeci de ani de viață trîndavă pentru a citi È™i analiza cele cincizeci È™i cinci de mii de volume de o mie cinci sute de pagini de format in-quarto fiecare, care constituie catalogul comercial al Centrului. Evident, Cipriano Algor nu este interesat de articolele expuse, de altfel, cumpărăturile nu sînt de responsabilitatea È™i competenÈ›a lui, de asta se ocupă cel care cîștigă bani, adică, ginerele, iar apoi fiica lui, eare-i administrează È™i le alege destinaÈ›ia. El merge cu mîinile în buzunare, oprindu-se ici È™i colo, întrebînd drumul pe cîte un gardian, totuÈ™i, chiar cînd dă peste el, nu-1 întreabă niciodată pe Marcal, ca să nu transpară legăturile de familie, È™i, mai ales profită de cel mai preÈ›ios È™i mai rîvnit avantaj al celor care locuiesc în Centru, bucurîndu-se, la preÈ›uri reduse, de multiplele atracÈ›ii care se află la dispoziÈ›ia clienÈ›ilor. Am făcut deja două relatări sobre È™i condensate, una despre ce s-a văzut din ascensorul de pe o latură, a doua despre ce s-ar fi putut vedea din ascensorul opus, totuÈ™i, dintr-un scrupul de obiectivitate È™i de rigoare informativă, vom aminti că, într-un caz ca È™i în celălalt, n-am fost niciodată dincolo de etajul treizeci È™i patru. Deasupra acestuia, cum vă veÈ›i aminti, mai e un univers de încă paisprezece etaje. Fiind vorba de un om cu un spirit rezonabil de curios, aproape ca n-ar trebui să spunem că primii paÈ™i ai investigaÈ›iei lui Cipriano Algor se îndreptară spre misterioasa ușă secretă, care totuÈ™i a rămas misterioasă, odată ce, în ciuda insistenÈ›ei cu care a sunat È™i a bătut în ușă, nimeni nu s-a ivit dinăuntru să-1 întrebe ce doreÈ™te. In schimb, a trebuit să dea explicaÈ›ii prompte È™i complete unui gardian care, atras de zgomot sau, mai probabil, condus de imaginile circuitului intern de camere video, a venit să-1 întrebe cine e È™i ce face acolo. Cipriano Algor a explicat că locuia la etajul treizeci È™i patru È™i că, în timp ce se plimba, atenÈ›ia i-a fost atrasă de inscripÈ›ia de pe ușă, Simplă curiozitate, domnule, o simplă curiozitate a unui om care nu mai arc nimic de făcut. Gardianul îi ceru cartea oficială de identitate, care îl acredita ca rezident, îi compară figura cu poza, examina cu lupa amprentele digitale imprimate pe documente È™i, în final, îi luă o amprentă a aceluiaÈ™i deget, pe care Cipriano Algor, după ce fusese instruit, 1-a apăsat pe ceea ce probabil era un lector al computerului portabil pe care gardianul îl extrăsese dintr-o gentuță prinsă la briu, în timp ce-i spunea, Nu vă îngrijoraÈ›i, sînt simple formalități, în orice caz vă dau un sfat, nu mai veniÈ›i aici, v-ar putea crea probleme, curiozitatea se scuză prima dată, de altfel nici nu merită, nu e nimic secret dincolo de uÈ™a asta, pe vremuri era, dar acum nu, Dacă e aÈ™a cum spuneÈ›i, de ce nu scot inscripÈ›ia, întrebă Cipriano Algor, E o momeală ca să aflăm care sînt persoanele curioase care locuiesc în Centru. Gardianul aÈ™teptă să se îndepărteze Cipriano Algor la vreo zece metri, apoi îl urmări pînă cînd întîlni un coleg, căruia, pentru a nu fi recunoscut, îi pasă misiunea, Ce-a făcut, întrebă gardianul Marcal Gacho, ascunzîndu-È™i neliniÈ™tea, Bătea la uÈ™a secretă, Nu e grav, se întîmplă de cîteva ori pe zi, spuse Marcal, uÈ™urat, Da, dar oamenii trebuie să înveÈ›e să nu fie curioÈ™i, să treacă mai departe, să nu-È™i bage nasul unde nu le fierbe oala, e o problemă de timp È™i de pricepere, Sau de forță, spuse Marcal, ForÈ›a, cu excepÈ›ia unor cazuri extreme, nu mai e necesară, sigur că l-aÈ™ fi putut reÈ›ine pentru interogatoriu, dar am preferat să-i dau sfaturi, am mers pe psihologie, Trebuie să mă duc după el, spuse Marcal, să nu-mi scape, Dacă observi ceva suspect, informcază-mă, ca să anexăm raportului, vom semna amîndoi. Celălalt gardian plecă, iar Marcal, după ce urmări de departe plimbarea socrului pe încă două etaje superioare, renunță. Se întreba ce-ar fi mai potrivit să facă, să vorbească cu el È™i să-i recomande mai multă grijă în deambulările lui prin Centru, sau să se prefacă a nu fi aflat despre micul incident, sperind să nu se întîmple altele mai grave. Aceasta a fost în cele din urmă decizia, dar cum, la cină, Cipriano Algor i-a povestit, rîzînd, ce se întîmplase, fu nevoit să-È™i asume rolul de mentor È™i să-1 roage să se poarte în aÈ™a fel încît să nu atragă atenÈ›ia nimănui, fie el gardian sau nu, Este singura conduită corectă pentru cei care locuiesc aici. Atunci Cipriano Algor scoase o hîrtie din buzunar, Am copiat aceste fraze de pe niÈ™te afiÈ™e expuse, zise, sper că n-am atras atenÈ›ia nici unui spion sau observator, Și eu sper, spuse Marcal, prost dispus, E suspect să copiezi fraze care sînt expuse pentru a fi citite de clienÈ›i, întrebă Cipriano Algor, E normal să le citeÈ™ti, nu să le copiezi, È™i tot ce nu e normal e cel puÈ›in suspect de anormalitate. Marta, care pînă atunci nu participase la discuÈ›ie, îi ceru tatălui, CiteÈ™te ce-ai scris. Cipriano Algor netezi hîrtia pe masă È™i începu sa citească, FiÈ›i îndrăzneÈ›i, visaÈ›i. își privi fiica È™i ginerele, È™i cum ei nu păreau dispuÈ™i să comenteze, continuă, TrăiÈ›i cutezanÈ›a de a visa, asta e o variantă a primeia, È™i acum vin altele, unu, deveniÈ›i operaÈ›ionali, doi, fără a ieÈ™i din casă mările sudului vă stau la dispoziÈ›ie, trei, aceasta nu e ultima dumneavoastră È™ansă, dar e cea mai bună, patru, ne gîndim tot timpul la voi, e rîndul vostru sa vă gîndiÈ›i la noi, cinci, aduceÈ›i-vă È™i prietenii dacă vor sa cumpere, È™ase, cu noi nu veÈ›i dori să fiÈ›i altceva, È™apte, sînteÈ›i clientul nostru cel mai bun, dar nu spuneÈ›i vecinului, Ãsta a fost afară, pe faÈ›adă, spuse Marcal, Acum e înăuntru, Je-o fi plăcut clienÈ›ilor, răspunse sacrul. Și ce-ai mai găsit în aventuroasa dumitale explorare, întrebă Marta, O să adormi dacă mă apuc să le înÈ™ir pe toate, Atunci, fă-mă să adorm, Ce m-a distrat cel mai mult, începu Cipriano Algor, au fost senzaÈ›iile naturale, Ce înseamnă asta, încearcă să-È›i închipui, Voi încerca, Intri într-o sală de primire, îți plăteÈ™ti biletul, mie mi-au luat doar zece la sută, mi-au făcut o reducere de patruzeci È™i cinci la sută pentru că sînt rezident È™i altă reducere egală pentru că am peste È™aizeci de ani, Pare grozav să ai peste È™aizeci de ani, spuse Marta, Exact, cu cît eÈ™ti mai bătrîn, cu atît eÈ™ti mai în cîștig, cînd vei muri, vei fi bogat, Și ce s-a întîmplat după aceea, întrebă Marcal, nerăbdător, N-ai intrat niciodată acolo, se miră socrul, Știam că există, dar n-am intrat, n-am avut timp, Atunci n-ai idee ce-ai pierdut, Dacă nu povesteÈ™ti, mă duc la culcare, amenință Marta, Bine, după ce plăteÈ™ti È™i-È›i dau un impermeabil, o pălărie, niÈ™te cizme de plastic È™i o umbrelă, toate colorate, poÈ›i să te îmbraci È™i în negru, dar trebuie să plăteÈ™ti în plus, intri într-un vestiar unde o voce dintr-un megafon îți porunceÈ™te să-È›i pui cizmele, impermeabilul È™i pălăria, È™i imediat intri într-un soi de coridor unde oamenii se aliniază în È™iruri de cîte patru, dar cu destul spaÈ›iu între ei ca să se miÈ™te în voie, eram cam treizeci, cîțiva pentru prima oară, ca mine, alÈ›ii care, din cîte mi-am dat seama, veneau acolo din cînd în cînd, È™i cel puÈ›in cinci dintre ei trebuie să fi fost veterani, pe unul chiar l-am auzit spunînd E ca un drog, îl guÈ™ti È™i devii dependent, Și apoi, întrebă Marta, Apoi a început să plouă, mai întîi cîteva picături, apoi mai tare, toÈ›i ne-am deschis umbrelele, È™i atunci vocea din megafon ne-a ordonat să avansăm, È™i nu se poate descrie, trebuie să vezi cu ochii tăi, ploaia a început să cadă torenÈ›ial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, cîte o umbrelă se întoarce pe dos, cîte o pălărie zboară de pe cap, femeile È›ipă ca să nu rîdă, bărbaÈ›ii rid ca să nu È›ipe, È™i vîntul se înteÈ›eÈ™te, e ca un taifun, oamenii alunecă, cad, se ridică, cad din nou, ploaia devine potop, ne-au trebuit peste zece minute ca să parcurgem, cred, douăzeci È™i cinci sau treizeci de metri, Și apoi, întrebă Marta, căscînd, Apoi ne-am întors È™i a început să ningă, la început cîțiva fulgi rari ca niÈ™te ghemotoace de bumbac, apoi tot mai mari È™i mai deÈ™i, cădeau în faÈ›a noastră ca o perdea prin care de abia ne mai vedeam colegii, unii își È›ineau în continuare umbrelele deschise, ceea ce ne stînjenea È™i mai mult miÈ™cările, în sfirÈ™it, am ajuns în vestiar È™i acolo era un soare strălucitor, Un soare în vestiar, rosti întrebător Marcal, în momentul acela nu mai era vestiar, ci un fel de cîmpie, Și astea au fost senzaÈ›iile naturale, întrebă Marta, Da, Asta se vede toata ziua afară, Exact aÈ™a am spus È™i eu cînd am dat înapoi materialul, dar ar fi fost mai bine să tac din gură, De ce, Unul dintre veterani s-a uitat la mine cu dispreÈ› È™i mi-a zis Mi-e milă de dumneata, n-o să înÈ›elegi niciodată. Ajutată de soÈ›, Marta începu să strîngă masa. Mîine sau poimîine o să mâ duc la plajă, anunță Cipriano Algor, Și eu am fost o dată acolo, spuse Marcal, Și cum e, In genul tropical, foarte cald È™i apa e plăcută, Și nisipul, Nu e nisip, podeaua e de plastic, dar de departe pare autentic, Dar nu sînt valuri, bineînÈ›eles, Te înÈ™eli, în interior e un mecanism care produce o ondulaÈ›ie exact la fel ca marea, Nu mai spune, Zău, Ce lucruri sînt în stare să născocească oamenii, Da: spuse Marcal, e destul de trist. Cipriano Algor se ridică, se învîrti puÈ›in prin casă, îi ceru fiicei lui o carte È™i cînd intră în cameră spuse, Am fost la parter, podeaua nu mai vibrează, È™i nu se aude zgomotul excavatoarelor, iar Marcal răspunse, Trebuie să fî terminat lucrul. Marta îi propusese soÈ›ului ei ca, în prima lui zi liberă de cînd se mutaseră în Centru, să meargă să aducă din casa olăriei cîteva lucruri de care, spunea ea, avea marc nevoie, Intr-o mutare normală, iei tot ce ai, dar nu ăsta a fost cazul nostru, de altfel, sînt convinsă ca va trebui să mai mergem acolo È™i, în fond, e chiar plăcut, putem să dormim în patul nostru È™i sâ ne întoarcem a doua zi de dimineață, cum făceai tu înainte. Marcal răspunse că nu i se părea bine să creeze o situaÈ›ie în care, pînă la urma, nu vor mai È™ti unde locuiesc cu adevărat, Tatăl tău pare că vrea să ne dea impresia că se amuză descoperind secretele Centrului, dar eu îl cunosc, dincolo de expresia pe care o afiÈ™ează, mintea lui lucrează în continuare, Nu mi-a spus nici o vorbă despre ce s-a întîmplat acasă la Isaura, s-a închis complet, È™i n-a fost niciodată obiceiul lui, într-un fel sau altul, chiar enervat, chiar prost dispus, mereu ajungea să-mi spună ce gîndeÈ™te, cred că, dacă am merge acum acasă, poate i-ar fi de ajutor, sigur ar dori să vadă ce mai face Găsit, ar sta din nou de vorbă cu ea, Foarte bine, dacă aÈ™a crezi, mergem, dar gîndeÈ™te-te la ce-È›i spun, ori trăim aici, ori trăim la olărie, a trăi în ambele locuri ca È™i cum ar fi unul singur, ar fi ca È™i cum n-am trăi nicăieri, Poate că pentru noi aÈ™a va trebui să fie, AÈ™a, cum, Să nu trăim nicăieri, Toată lumea are nevoie de o casă, noi nu facem excepÈ›ie, Casa pe care o aveam ne-a fost luată, Continuă să fie a noastră, Dar nu ca înainte, Acum casa noastră e aici. Marta se uită în jur È™i spuse, Nu cred că va fi vreodată. MarÈ›ial strînsc din umeri, se gîndi că aceÈ™ti Al guri sînt oameni greu de înÈ›eles, dar că È™i aÈ™a, nu i-ar schimba cu alÈ›ii pentru nimic în lume. îi spunem tatălui tău, întrebă, Doar în ultima clipă, ca să nu înceapă să se consume È™i să se învenineze. Cipriano Algor nu află însă că fiica lui È™i ginerele aveau planuri pentru el. Ziua liberă a lui Marpal a fost anulată, È™i aÈ™a s-a întîmplat È™i cu colegii săi de tură. în secret absolut, gardienii rezidenÈ›i È™i numai ei, fiind consideraÈ›i mai demni de încredere, au fost anunÈ›aÈ›i că lucrările pentru construirea noilor depozite frigorifice au scos la iveală la etajul zero-cinci un lucru care va avea nevoie de o atentă È™i o îndelungată investigaÈ›ie, Deocamdată, accesul în acest loc este condiÈ›ionat, le spuse comandantul gardienilor, peste cîteva zile o echipă mixtă de specialiÈ™ti va începe să lucreze acolo, vor fi geologi, arheologi, sociologi, antropologi, medici legiÈ™ti, specialiÈ™ti în publicitate, mi s-a spus chiar că din grup fac parte È™i doi filozofi, nu mă întrebaÈ›i de ce. Făcu o pauză, își plimbă privirea peste feÈ›ele celor douăzeci de bărbaÈ›i aliniaÈ›i în faÈ›a lui, È™i continuă, N-aveÈ›i voie să vorbiÈ›i absolut cu nimeni despre ce v-am comunicat È™i despre ce veÈ›i afla pe viitor, È™i cînd spun nimeni asta înseamnă soÈ›ie, copii, părinÈ›i, vă cer un secret total È™i absolut, aÈ›i înÈ›eles, Da, domnule, au răspuns în cor bărbaÈ›ii, Foarte bine, intrarea în peÈ™teră, am uitat sa vă spun că e vorba de o peÈ™teră, va fi păzită zi È™i noapte, fără întrerupere, în ture de patru ore, pe tablă puteÈ›i vedea în ce ordine se va face supravegherea, e ora cinci după-amiază, începem la È™ase. Unul dintre bărbaÈ›i ridică mîna, voia să È™tie, dacă era posibil, cînd a fost descoperita peÈ™tera si cine o păzise de atunci, Responsabilitatea pentru siguranță, spuse, ne va reveni numai de Ia ora È™ase, aÈ™a că nu vom putea fi făcuÈ›i vinovaÈ›i de vreo incorectitudine întîmplată înainte, Intrarea în peÈ™teră a fost dscoperită azi-dimineață cînd se transporta manual pamîntul, lucrul a fost imediat întrerupt È™i a fost informată administraÈ›ia, din acel moment trei ingineri au stat tot timpul la faÈ›a locului, E ceva în interiorul peÈ™terii, vru să afle alt gardian, Da, răspunse comandantul, veÈ›i avea ocazia să vedeÈ›i despre ce e vorba cu propriii voÈ™tri ochi, E periculos, trebuie să ne înarmăm, întrebă acelaÈ™i gardian, Din cîte È™tiu, nu există nici un pericol, totuÈ™i, din precauÈ›ie, nu trebuie să atingeÈ›i nimic, nici să va apropiaÈ›i prea mult, nu ne dăm seama de consecinÈ›ele care ar putea rezulta din vreun contact, Pentru noi sau pentru ce se află acolo, se hotărî Marpal să întrebe, Pentru noi È™i pentru ei, Sînt mai mulÈ›i în peÈ™teră, Da, spuse comandantul È™i chipul lui își schimbă expresia. Apoi, părind că face un efort, continuă, Și acum, dacă nu aveÈ›i alte întrebări, luaÈ›i notă de următoarele, în primul rînd, în ce priveÈ™te întrebarea dacă să mergeÈ›i înarmaÈ›i sau nu, consider suficient să vă luaÈ›i bastonul, nu pentru ca aÈ™ crede că va fi nevoie să-1 folosiÈ›i, ci ca să vă simÈ›iÈ›i mai siguri pe voi, bastonul este ca o piesă fundamentală de îmbrăcăminte, fără ea, gardianul în uniformă se simte gol, în al doilea rînd, cine nu e de gardă va trebui să se îmbrace civil È™i să circule pe toate etajele cu scopul de a auzi conversaÈ›iile care au sau par să aibă legătură cu peÈ™tera, în cazul că aÈ™a ceva se întîmplă, deÈ™i probabilitățile sînt practic inexistente, serviciul central va trebui informat imediat, vom lua măsurile necesare. Comandantul făcu o pauză È™i conchise, E tot ce trebuie să È™tiÈ›i È™i, o dată în plus, atenÈ›ie la cuvîntul de ordine, secret absolut, e în joc cariera voastră. Gardienii se apropiam de tabla pe care erau stabilite turele de supraveghere, Marcal văzu că numele lui era al nouălea, deci va fi de planton între ora două noaptea È™i È™ase dimineaÈ›a, peste două zile. Undeva, sub pămi'nt, la treizeci sau patruzeci de metri adîncime, nu se va observa diferenÈ›a între zi È™i noapte, va fi, cu siguranță, numai beznă, întreruptă de luminile reflectoarelor È™i lămpilor electrice. In timp ce ascensorul îl ducea la etajul treizeci È™i patru, se gîndea ce i-ar putea spune Martei fără să încalce prea mult angajamentul pe care È™i-1 luase, interdicÈ›ia i se părea absurdă, omul are, mai mult decît dreptul, obligaÈ›ia de a se încrede în propria familie, dar asta e teorie, oricît s-ar gîndi, n-are altă soluÈ›ie decît să respecte mandatul, ordinul e ordin. Socrul nu era acasă, trebuia să fi plecat într-una din expediÈ›iile lui de copil curios, în căutarea înÈ›elesului lucrurilor, È™i înzestrat cu suficientă È™iretenie pentru a-1 găsi oricît de bine ar fi fost ascuns. Ii spuse Martei că își schimbase temporar atribuÈ›iile, acum trebuia să meargă îmbrăcat civil, nu va fi aÈ™a mereu, doar cîteva zile. Marta întrebă de ce È™i el răspunse că nu avea permisiunea să spună, era confidenÈ›ial, Mi-am dat cuvîntul de onoare, se justifică, dar nu era adevărat, comandantul nu le ceruse un astfel de angajament, sînt formule din alte timpuri, È›inînd de alte obiceiuri, pe care, din cînd în cînd, le rostim fără să gîndim, aÈ™a cum se întîmplă cu memoria, care mereu are mai mult de dat decît puÈ›inul pe care i-1 cerem. Marta nu răspunse, deschise dulapul È™i scoase unul dintre cele două costume ale soÈ›ului, Presupun că ăsta e bun, spuse, E perfect, spuse Marcal, mulÈ›umit că erau de acord asupra acestui punct important. Se gîndi că cel mai bine ar fi sâ-i spună È™i restul, să rezolve chestiunea o dată pentru totdeauna, dacă ar fi în locul colegului care în curind va merge la gardă ar trebui sa-i comunice Martei chiar în acest moment, Sînt de serviciu de la È™ase la zece, nu mă întreba nimic, e secret, fraza e bună, doar trebuie schimbate orele È™i zilele, Sînt de serviciu poimîine, de la două noaptea la È™ase dimineaÈ›a, nu mă întreba nimic, e secret. Marta îl privi intrigată, La ora aia Centrul e închis, Bine, nu e chiar în Centru, Atunci e afară, E în interior, dar nu e în Centru, Nu înÈ›eleg, AÈ™ prefera să nu-mi pui întrebări, Nu spun decît că nu înÈ›eleg că un lucru poate fi, în acelaÈ™i timp, È™i înăuntrul È™i în afara unui loc, Este vorba de excavaÈ›iile destinate magaziilor frigorifice, dar nu voi spune nimic altceva, Au găsit petrol, o mină de diamante sau piatra care marchează buricul lumii, întrebă Marta, Nu È™tiu ce-au găsit, Și cînd o să afli, Cînd voi fi de gardă, Sau cînd îți vei întreba colegii care au fost acolo înainte, Ni s-a interzis să vorbim între noi despre acest subiect, spuse Marcal, întoreîndu-È™i privirea pentru că aceste cuvinte nu-È™i meritau numele de adevărate, fiind o versiune interesată a ordinelor È™i recomandărilor comandantului, liber adaptate la dificultățile retorice ale ocaziei, Mare mister, după cît se pare, spuse Marta, Se pare că da, încuviință Marcal, în timp ce încerca cu o grijă exagerată să-È™i potrivească manÈ™etele cămășii ca să apară cu lungimea corectă pe sub mînecile hainei. îmbrăcat civil, arăta mai vîrstnic decît era în realitate. Vii la masă, întrebă Marta, Nu am primit ordin contrar, dar, dacă nu voi putea veni, telefonez. IeÈ™i înainte să apuce nevasta să*i pună È™i alte întrebări, uÈ™urat că reuÈ™ise să scape de curiozitatea ei insistenta, dar È™i amărît că discuÈ›ia nu fusese, din partea lui, un recomandabil model de loialitate, Am fost loial, da, domnule, protestă în sinea lui, am anunÈ›at-o imediat că e vorba de un secret. în ciuda vehemenÈ›ei È™i îndreptățirii protestului lui, Marcal nu reuÈ™i să se convingă. Cînd, după mai bine de o oră, Cipriano Algor, care de abia își revenise din spaimele trenului fantomă, se întoarse acasă, Marta îl întrebă, Þi-ai văzut ginerele, Nu, nu l-am văzut, Probabil, chiar dacă l-ai fi văzut, nu l-ai fi recunoscut, De ce, A venit să se schimbe, acum face de gardă îmbrăcat civil, E ceva nou, Sînt ordinele pe care le-a primit, Supravegherea în civil nu e supraveghere, e spionaj, afirmă tatăl. Marta îi povesti ce È™tia, adică aproape nimic, dar a fost suficient pentru ca Cipriano Algor să simtă cum i se risipeÈ™te interesul față de fluviul amazon cu indienii lui unde intenÈ›ionase să se ducă a doua zi, E straniu, de Ia început am avut presentimentul că se pregăteÈ™te ceva, Ce vrei să spui, cum adică de la început, întrebă Marta, Podeaua pe care am simÈ›it-o cum tremură, cum vibrează, zgomotul excavatoarelor, îți aduci aminte, cînd am venit să vedem apartamentul, Bine am mai duce-o dacă am avea presentimente ori de cîte ori auzim un excavator, ca acel zgomot de maÈ™ină de cusut pe care ni se părea că-1 auzim din peretele bucătăriei È™i despre care mama spunea că este semnul condamnării unei croitorese, biata de ea, pentru păcatul de a fi lucrat duminica, Dar de astă dată se pare că am nimerit-o, AÈ™a se pare, spuse Marta, repetînd cuvintele soÈ›ului ei, O să vedem ce va avea de povestit cînd se va întoarce, spuse Cipriano Algor. N-au aflat mai multe. Marcal se mărgini la ceea ce spusese înainte, le repetă de mai multe ori È™i, în final, se hotărî să pună capăt discuÈ›iei, Dacă insistaÈ›i, voi fi primul să recunosc că ordinul e aiurea, dar l-am primit, È™i nu mai e nimic de spus despre acest subiect, Cel puÈ›in spune-ne de ce ai început pe neaÈ™teptate să patrulezi în civil, ceru socrul, Nu facem patrule, veghem la siguranÈ›a Centrului, nimic mai mult, Foarte bine, aÈ™a o fi, Nu am nimic de adăugat, nu mă mai întreba, te rog, îi tăie vorba Marcal, iritat. Se uită spre nevastă ca È™i cum ar fi întrebat-o din ce motiv tăcea, de ce nu-I apăra, iar ea spuse, Marcal are dreptate, tată, nu insista, iar apoi, sărutîndu-È™i bărbatul pe frunte, Iartă-ne, noi, Algorii, sîntem cam neciopliÈ›i. După cină, se uitară la un program de televiziune transmis de canalul intern al Centrului, exclusiv pentru rezidenÈ›i, apoi se retraseră în camere. După ce stinseră luminile, Marta îi ceru din nou scuze, Marcal o sărută, dar nu continuă pentru că-È™i dădu seama la timp că, dacă va continua aÈ™a, ii va spune pînă la urmă totul. AÈ™ezat pe pat, cu lumina aprinsă, Cipriano Algor se gîndise È™i iar se gîndise, ajungînd la concluzia că trebuia să descopere ce se petrecea în adîn-curiie Centrului, dacă acolo era o ușă secretă, cel puÈ›in acum nu-i vor putea spune că dincolo de ea nu se află nimic. N-avea rost s-o ia de la capăt cu Marcal, era È™i o nedreptate față de bietul băiat, dacă avea ordine să nu vorbească È™i le îndeplinea, ar fi trebuit felicitat È™i nu supus la diferitele È™i impudicele metode de È™antaj sentimental la care familiile sînt atît de pricepute, eu sînt socrul tău, tu eÈ™ti ginerele meu, povesteÈ™te-mi totul, Marta avea dreptate, își spuse, noi, Algorii, sîntem cam neciopliÈ›i. Mîine va lăsa în pace fluviul amazon cu indienii lui cu tot È™i va parcurge Centrul de la un capăt la altul, trăgînd cu urechea la ce spune lumea, în esență, secretul este mai mult sau mai puÈ›in ca cifrul unui seif, chiar dacă nu-1 cunoaÈ™tem, È™tim că se compune din È™ase numere, că este posibil chiar ca unul sau unele să se repete, È™i că oricît de numeroase ar fi secvenÈ›ele posibile, nu sînt infinite. Ca toate lucrurile din viață e o chestiune de timp È™i de răbdare, o vorbă aici, una dincolo, un subînÈ›eles, un schimb de priviri, o tăcere subită, mici crăpături discrete care se deschid în zid, arta criptografului constă în a È™ti să le apropie, să elimine ce le separă, va veni mereu un moment cînd ne vom întreba dacă visul, ambiÈ›ia secretă a secretelor n-o fi, în fond, posibilitatea, chiar vagă, chiar depărtată, de a nu mai fi secrete. Cipriano Algor se dezbrăcă, stinse lumina, se gîndi că va avea o noapte de insomnie, dar după cinci minute căzu într-un somn atît de adînc, de opac, încît nici măcar Isaura Madruga n-ar fi putut trece de ultima ușă care se închidea în el. Cînd Cipriano Algor ieÈ™i din cameră, mai tîrziu ca de obicei, ginerele plecase deja la muncă. încă pe jumătate somnoros, își salută fiica, se aÈ™eză să-È™i ia micul dejun, dar atunci sună telefonul. Marta răspunse È™i reveni imediat, E pentru dumneata. Inima Iui Cipriano Algor tresări cu putere, Pentru minet cine ar putea să vrea să vorbească cu mine, întrebă, sigur că fiica lui îi va răspunde, E Isaura, dar ea spuse, E de la departamentul de achiziÈ›ii, un subÈ™ef. Ezitînd între decepÈ›ia că apelul nu venea de la cine i-ar fi plăcut È™i uÈ™urarea că nu va trebui să-i explice fiicei lui motivul unei asemenea intimități cu vecina, deÈ™i nu trebuie să uităm că ar putea fi vorba pur È™i simplu de ceva îegat de Găsit, tristeÈ›ea absenÈ›ei, de exemplu, Cipriano Algor se duse la telefon, spuse cine e È™i curînd auzi la celălalt capăt al firului vocea subÈ™efului cel simpatic, A fost o surpriză pentru mine să aflu că v-aÈ›i mutat în Centru, după cum vedeÈ›i, diavolul nu stă mereu la pîndă după ușă, e o zicală veche, dar mult mai adevărată decît ne închipuim, într-adevăr, aÈ™a e, spuse Cipriano Algor, Motivul pentru care v-am sunat este să vă rog să veniÈ›i azi dupa-amiază ca să vă plătim statuetele, Ce statuete, Cele trei sute pe care ni le-aÈ›i dat pentru sondaj, Dar aceste păpuÈ™i nu au fost vîndute, deci nu e nimic de plătit, Dragul meu domn, spuse subÈ™eful cu o neaÈ™teptată severitate în glas, permiteÈ›i-ne să fim noi judecătorii acestei chestiuni, oricum aflaÈ›i că È™i atunci cînd o plată înseamnă o pierdere de mai mult de sută la sută, cum s-a întîmplat în acest caz, Centrul își plăteÈ™te întotdeauna datoriile, este o problemă de etică, acum că locuiÈ›i la noi veÈ›i putea înÈ›elege mai bine, Foarte bine, doar că nu pricep cum se poate ca o daună să urce la peste sută la sută, Pentru că lumea nu se gîndeÈ™te la asemenea lucruri, economiile familiale se duc de rîpă, Păcat că n-am È™tiut, AtenÈ›ie, în primul rînd vă vom plăti statuetele la valoarea exactă care a fost calculată, nici un ban în minus, Pînă aici am înÈ›eles, în al doilea rînd, evident, trebuie să plătim È™i sondajul, adică, materialele folosite, persoanele care au analizat datele, timpul cît a durat, or, dacă vă veÈ›i gîndi că aceste materiale, aceste persoane È™i acest timp puteau fi folosite în activități rentabile, nu va trebui să fiÈ›i dotat cu mare inteligență ca să ajungeÈ›i la concluzia că a fost într-adevăr o pierdere mai mare de sută la sută, avînd în vedere cît nu s-a vîndut È™i cît s-a cheltuit pentru a ajunge ia concluzia că nu va trebui să vindem, îmi parc rău că am pricinuit atîta bătaie de cap Centrului, Asta ne e meseria, uneori se pierde, alteori se cîștigă, oricum n-a fost grav, era vorba de o afacere minusculă, Și eu aÈ™ putea, spuse Cipriano Algor, să-mi invoc propriile scrupule etice ca să refuz să fiu plătit pentru o lucrare pe care oamenii au refuzat s-o cumpere, dar banii îmi prind bine, Este un motiv bun, cel mai bun dintre toate, Voi veni după-amiaza, Nu e nevoie să mă căutaÈ›i, mergeÈ›i direct la casierie, e ultima operaÈ›ie pe care o facem cu fosta dumneavoastră întreprindere, vrem să rămîneÈ›i cu cele mai bune amintiri, MulÈ›umesc foarte mult, Și acum bucuraÈ›i-vă de restul vieÈ›ii dumneavoastră, vă aflaÈ›i în locul ideal pentru aÈ™a ceva, AÈ™a mi se pare È™i mie, domnule, ProfitaÈ›i de noroc, Asta È™i fac. Cipriano Algor puse telefonul în furcă, Ne plătesc păpuÈ™ile, spuse, n-am pierdut chiar tot, Marta făcu un gest din cap care putea să însemne orice, acord, dezacord, indiferență, È™i se retrase în bucătărie. Nu te simÈ›i bine, întrebă tatăl, urmînd-o la ușă, Doar puÈ›in obosită, poate de la sarcină, îmi pari apatică, cu mintea departe, ar trebui să te distrezi, să te plimbi pe aici, Ca dumneata, Da, ca mine, Te interesează mult ce vezi, întrebă Marta, gîndeÈ™te-te de două ori înainte de a-mi răspunde, Mi-a ajuns să mă gîndesc o dată, nu mă interesează deloc, doar mă prefac, Față de dumneata, evident, EÈ™ti destul de mare ca să È™tii că nu există alt mod, chiar dacă pare, nu față de ceilalÈ›i ne prefacem, ci față de noi înÈ™ine. Mă bucur să aud asta din gura dumitale, De ce, pentru că îmi confirmă ce gîndeam despre povestea cu Isaura Madruga, SituaÈ›ia s-a modificat, Asta mă bucură È™i mai mult, Dacă va veni momentul, voi spune, acum sînt ca Marcal, o gură ferecată. ExpediÈ›ia auditivă a lui Cipriano Algor nu a dus la nici un rezultat, apoi, în timpul prînzului, printr-un soi de acord tacit, nici unul dintre cei trei nu îndrăzni să atingă spinosul subiect al săpăturilor È™i a ce s-o fî găsit acolo. Socrul È™i ginerele au ieÈ™it în acelaÈ™i timp, Marcal ca să-È™i reia activitatea de ascultare È™i spionaj, la fel de infructuoasă, probabil, pe cît fusese pentru amîndoi dimineaÈ›a, È™i Cipriano Algor ca să întrebe, pentru prima dată, cum se ajungea din interiorul Centrului la departamentul de achiziÈ›ii. înÈ›elese că insigna lui de rezident, È™i ea cu poză È™i amprente digitale, îi va aduce anumite facilități de circulaÈ›ie, cînd gardianul căruia îi pusese întrebarea îi indică drumul ca È™i cum ar fî fost vorba de lucrul cel mai firesc din lume, LuaÈ›i-o pe acest coridor, drept înainte, cînd veÈ›i ajunge la capătul lui, va trebui doar să urmaÈ›i indicaÈ›iile, nu puteÈ›i greÈ™i, spuse. Se afla la parter, la un moment dat va trebui sa coboare în subterana unde, în vremuri mai fericite, judecată pe care cu siguranță subÈ™eful cel simpatic n-o va împărtăși, se prezenta pentru a-È™i descărca farfuriile È™i cănile. O săgeată È™i o scară rulantă i-au spus pe unde s-o ia. Cobor, se gîndi. Cobor, cobor, repetă È™i, pe dată, Ce prostie, evident cobor, la asta servesc scările cînd nu servesc la urcare, pe o scară, cei care nu coboară, urcă, È™i cei care nu urcă, coboară. Părea că ajunsese la o concluzie irefutabilă, din cele pentru care nu există nici o posibilitate de contestare logică, dar deodată, ca un fulger instantaneu È™i fulgurant, un alt gînd îi trecu prin cap, Să cobor, să cobor pînă acolo. Da, să coboare acolo. Decizia pe care a luat-o Cipriano Algor a fost că la noapte va încerca să meargă în locul unde va face de gardă Marcal, între două È™i È™ase dimineaÈ›a, să nu uităm. Bunul simÈ› È™i prudenÈ›a, care, in aceste situaÈ›ii, au mereu un cuvînt de spus, l-au întrebat cum își imaginează că va reuÈ™i să ajungă într-un loc atît de ascuns, iar el răspunse că hazardul are combinaÈ›ii È™i asocieri nesfîrÈ™ite, dar nu infinite, È™i că va merita întotdeauna mai mult să te urci într-un smochin ca să încerci să culegi smochina decît să te întinzi la umbra lui È™i să aÈ™tepÈ›i să-È›i cadă în gură. Cipriano Algor, care se prezentă la casieria departamentului de achiziÈ›ii după ce se rătăcise de două ori, în ciuda ajutorului săgeÈ›ilor È™i inscripÈ›iilor, n-a fost acelaÈ™i pe care ne-am obiÈ™nuit să-1 cunoaÈ™tem. Dacă mîinile i-au tremurat atît, asta nu s-a întîmplat din pricina entuziasmului meschin pricinuit de faptul că primea pentru munca lui niÈ™te bani pe care nu contase, ci pentru că ordinele È™i orientările creierului, ocupat acum cu subiecte de o importanță mai transcendentă, îi soseau acum dezordonate, confuze, contradictorii la respectivele terminale. Cînd se întoarse în zona comercială a Centrului părea mai liniÈ™tit, agitaÈ›ia devenise interioară. Scutit de a se mai ocupa de mîini, creierul născocea succesive È™mecherii, È™iretlicuri, capcane, stratageme, trame, subtilități, ajungea chiar să admită posibilitatea de a recurge la telekinezie pentru ca, într-o secundă, să transporte de la etajul treizeci È™i patru la misterioasele săpături acest trup nerăbdător pe care atît de greu îl stăpîneÈ™te. DeÈ™i încă mai avea înainte lungi ore de aÈ™teptare, Cipriano Algor se hotărî să meargă acasă. Vru să-i dea fiicei lui banii pe care-i primise, dar ea spuse, Þine-i pentru dumneata, nu-mi fac trebuință, È™i apoi întrebă, Vrei o cafea, Da, o o idee bună. Cafeaua a fost făcută, turnată într-o ceaÈ™că, băuta, totul arată ca deocamdată nu vor mai fi alte cuvinte între ei, parc, aÈ™a cum Cipriano Algor s-a gîndit uneori, deÈ™i aceste gînduri nu le-am înregistrat la timpul potrivit, că locul ăsta, casa unde trăiesc acum, are darul malign de a-i face pe oameni să tacă. Cu toate acestea, creierului lui Cipriano Algor, care a trebuit să dea la o parte, din lipsa unui antrenament suficient, recursul la telekinezie, îi este indispensabilă o anumită informaÈ›ie fără de care planul incursiunii nocturne se va duce pur È™i simplu pe apa sîmbetei. De aceea lansează întrebarea, în timp ce, ca È™i cum ar fi distrat, învîrte cu lingura restul de cafea care a rămas pe fundul ceÈ™tii, Știi la ce adîncime se află săpăturile, De ce vrei să È™tii, Din simplă curiozitate, nimic mai mult. Marcal nu vorbi. Cipriano Algor își ascunse cît de bine putu contrarietatea È™i spuse că va trage un pui de somn. își petrecu toată după-amiaza în cameră È™i nu ieÈ™i decît atunci cînd fiica îl chemă să mănînce, Marcal era deja la masă, Pînă la sfîrÈ™itul cinei, aÈ™a cum se întîmplase la prînz, nu se vorbi de săpături, doar cînd Marta îi aminti bărbatului, Ar trebui să dormi pînă la ora cînd vei coborî, o să stai treaz toată noaptea, iar el răspunse, E prea devreme, nu mi-e somn, iar Cipriano Algor, profitînd de ocazia neaÈ™teptată, își repetă întrebarea, La ce adîncime sînt săpăturile, De ce vrei să È™tii, Ca să-mi fac o idee, din simplă curiozitate. Marcal ezită înainte să-i răspundă, dar consideră că informaÈ›ia nu putea face parte din grupul celor strict confidenÈ›iale, Accesul se face pe la etajul zero-cinci, spuse în cele din urmă, Am crezut că excavatoarele au săpat mult mai adînc, în orice caz tot sînt cincisprezece sau douăzeci de metri sub pămînt, spuse Marcal, Ai dreptate, e destul de adînc. N-au mai atins subiectul. Marcal nu dăduse impresia ca ar fi fost contrariat din pricina conversaÈ›iei rapide, dimpotrivă, s-ar spune că se simte uÈ™urat că putuse, fără să intre în zone periculoase È™i rezervate, să vorbească puÈ›in despre o chestiune care îl preocupă, aÈ™a cum se observă cu uÈ™urință. Marcal nu e mai fricos decît restul oamenilor, dar nu-i e deloc pe plac perspectiva de a-È™i petrece patru ore într-o groapă, într-o tăcere absolută, È™tiind ce are în spate. N-am fost antrenaÈ›i pentru o situaÈ›ie ca asta, îi spusese unul dintre colegi, să sperăm că specialiÈ™tii de care a vorbit comandantul se vor prezenta repede ca să fim scutiÈ›i de garda asta, Þi-a fost teamă, întrebă Marcal, Teamă, ceea ce se numeÈ™te teamă, poate că nu, dar te previn că te vei simÈ›i, în fiecare moment, ca È™i cum cineva È›i-ar pune mîna pe umăr, Nu va fi cel mai rău lucru care s-ar putea întîmpla, Depinde de mîna, dacă vrei să-È›i vorbesc cu toată sinceritatea, sînt patru ore de luptat cu o dorință nebună de a fugi, de a scăpa, de a dispărea de aici, Un om prevenit face cît doi, aÈ™a È™tiu ce mă aÈ™teaptă, Nu È™tii, doar îți imaginezi, È™i încă prost, corectă colegul. Acum e unu È™i jumătate noaptea, Marcal își ia ramas-bun de la Marta cu un sărut, ea îl roagă, Să nu întîrzii după ce-È›i termini tura, O să vin repede, mîine îți povestesc totul, promit. Marta îî conduse la ușă, se mai sărutară o dată, apoi se întoarse înăuntru, aranja mai întîi niÈ™te lucruri È™i merse Ia culcare. Nu-i era somn. își spunea că n-avea motive de îngrijorare, că È™i alÈ›i gardieni stătuseră de planton în locul acela È™i nu se întîmplase nimic, de cîte ori s-au prefăcut pentru nimica toată că deÈ›in niÈ™te mistere teribile, ca È™i cum ar fi fost adevăraÈ›i balauri cu È™apte capete, È™i cînd s-au apropiat de ele s-a văzut că nu erau decît fum, vînt, iluzie, voință de a crede în incredibil. Minutele treceau, somnul era departe, Marta își spuse c-ar fi mai bine să aprindă lumina È™i să se apuce să citească o carte, cînd i se păru că aude deschizîndu-se uÈ™a de la camera tatălui. Cum el nu avea obiceiul să se trezească în timpul nopÈ›ii, își ciuli urechile, probabil voia să meargă la baie, dar paÈ™ii imediat începură să răsune, prudenÈ›i, însă perceptibili, în săliÈ›a de la intrare. Poate se duce la bucătărie să bea apă, își zise. Zgomotul inconfundabiî al zăvorului de la intrare o făcu să se scoale rapid. își puse în grabă halatul È™i ieÈ™i. Mîna tatălui era pe clanÈ›a uÈ™ii. Unde pleci la ora asta, întrebă Marta, Pe afară, spuse Cipriano Algor, Ai dreptul să te duci unde vrei, eÈ™ti major È™i vaccinat, dar nu poÈ›i să pleci fără o vorbă, ca È™i cum n-ar mai fi nimeni în casă, Nu mă face să pierd timpul, De ce, È›i-e teamă c-o să ajungi după È™ase, Dacă È™tii unde vreau să mă duc, n-ai nevoie de alte explicaÈ›ii, Cel puÈ›in gindeÈ™te-te că-i poÈ›i crea probleme ginerelui tău, Cum ai spus chiar tu, sînt major È™i vaccinat, Marcal nu poate fi făcut responsabil de actele mele, Poate că patronii lui vor li de altă părere, N-o să mă vadă nimeni È™i, dacă apare cineva È™i mă trimite înapoi, o să-i spun că sînt somnambul, Glumele dumitale sînt complet deplasate în acest moment, Atunci voi vorbi serios, Sper c-o vei face, Acolo jos se întîmpîă ceva È™i eu am nevoie sa È™tiu ce e, Orice ar fi nu va putea rămîne secret o viață întreagă, Marcal mi-a spus că ne va povesti totul, cînd se va întoarce din tură, Foarte bine, dar mie nu-mi ajunge o descriere, trebuie să văd cu propriii mei ochi, Dacă e aÈ™a, du-te, du-te, È™i nu mă mai chinui, spuse Marta, izbucnind în plîns. Tatăl se apropie de ea, o luă de umeri, o îmbrățiÈ™a, Te rog, nu plînge, cel mai rău, È™tii, e că nu mai sîntem aceiaÈ™i de cînd ne-am mutat aici. Ii dădu o sărutare, apoi ieÈ™i închizînd uÈ™a încet. Marta își luă o pătură È™i o carte, se aÈ™eză pe o sofa mică din sufragerie, își acoperi genunchii. Nu È™tia cît timp va dura aÈ™teptarea. Planul lui Cipriano Algor nu putea fi mai simplu. Trebuia să coboare într-un lift de mărfuri pînă la etajul zero-cinci, iar de acolo se va lăsa în voia sorÈ›ii È™i hazardului. Cu mult mai puÈ›ine arme s-au cîștigat bătălii, își spuse. Și cu mult mai multe s-au pierdut, adăugă, vrînd să fie imparÈ›ial. Observase că lifturile de mărfuri, probabil fiind destinate exclusiv transportului de materiale, nu aveau camere video, cel puÈ›in vizibile, È™i dacă era vreuna, din cele mici È™i ascunse, fără îndoială că atenÈ›ia supraveghetorilor din centrală se con-centra asupra punctelor de acces exterioare È™i a etajelor comerciale È™i de atracÈ›ie. Dacă se înÈ™ela, avea s-o afle în curînd. In primul rînd, presupunînd că etajele de locuit situate deasupra nivelului solului formau un bloc cu cele zece etaje subterane, trebuia să folosească liftul cel mai apropiat de faÈ›ada anterioară pentru a nu pierde timp căutîn-du-È™i drumul printre recipientele de toate tipurile È™i dimensiunile care-È™i imagina că erau păstrate sub pămînt, în particular la etajul zero-cinci care-1 interesa. Cu toate acestea n-a fost deosebit de surprins cînd dădu peste un spaÈ›iu amplu, deschis, fără mărfuri, care evident era destinat să faciliteze accesul spre locul săpăturilor. O parte din peretele de rezistență, între doi stîlpi, fusese demolat, pe acolo se intra. Cipriano Algor se uită la ceas, era două È™i patruzeci È™i cinci de minute. DeÈ™i redusă, iluminarea permanentă a etajului subteran nu lăsa să se vadă dacă vreo lumină în interiorul excavaÈ›iei amortiza bezna care avea să-1 înghită. Ar fi trebuit să aducă o lanternă, își zise. Atunci își aduse aminte că citise într-o zi că, dacă vrei sa vezi imediat, intrînd într-un loc întunecat, cel mai bine era să închizi ochii înainte È™i să-i deschizi după aceea. Da, se gîndi, asta trebuie să fac, închid ochii È™i cad înăuntru, pînă în centrul pă-mîntului. N-a căzut însă. Aproape la nivelul pămîntului, în stînga, era o luminozitate palidă care curînd se intensifică, după cîțiva paÈ™i, într-un È™ir de lămpi electrice. Luminau o rampa care forma o platformă de unde cobora din nou. Atît de grea, atît de densă era tăcerea, încît Cipriano Algor își putea auzi bătăile inimii. Sa mergem, își zise, Marcal o să tragă spaima vieÈ›ii lui, începu să coboare rampa, ajunse pe platformă, coborî rampa următoare, altă platformă, aici se opri. In față, două reflectoare, aÈ™ezate la extremități ca să nu lumineze direct interiorul, dezvăluiau forma ovală a intrării unei peÈ™teri. Pe o terasă la dreapta se aflau două excavatoare mici. Marcal itătea pe un taburet, lîngă el era o masă unde se afla o lanternă. încă nu-È™i văzuse socrul. Cipriano Algor ieÈ™i din penumbra ultimei platforme È™i rosti cu voce tare, Nu te speria, eu sînt. Marca! se ridică grăbit, vru să vorbească, dar vorbele i se încleÈ™taseră în gît, nu era de mirare, doar nu ne aÈ™teptam să spună cu tot calmul din lume, Bună, ce mai faci. Doar cînd socrul ajunse în faÈ›a lui, Marcal, deÈ™i cu greutate, reuÈ™i să îngaime, Ce faci aici, ce idee prostească te-a făcut să vii, totuÈ™i, invers decît ar cere logica, nu se simÈ›ea. supărare în glasul lui, ce se observa în schimb, dincolo de uÈ™urarea firească a celui care vede că nu e, de fapt, atacat de o nălucă nefastă, era un soi de satisfacÈ›ie ruÈ™inată, ceva ca un emoÈ›ionat sentiment de recunoÈ™tință care poate într-o zi va fi mărturisit. Ce faci aici, repetă, Am venit să văd, spuse Cipriano Algor, Și nu te-ai gîndit la problemele pe care o sa le am dacă află cei de sus, nu te-ai gîndit că m-ar putea costa slujba, Vei spune că socrul tău e un idiot, un iresponsabil care ar trebui internat la casa de nebuni, băgat într-o cămașă de forță, AÈ™ cîștiga mult cu asemenea explicaÈ›ii, fara îndoială. Cipriano Algor își întoarse ochii spre cavitate È™i întrebă, Ai văzut ce e înăuntru, Am văzut, răspunse Marcal, Ce e, Judecă singur, ia lanterna, dacă vrei, Vii cu mine, Nu, È™i eu am fost singur, E vreo cărare, vreun pasaj, Nu, trebuie să mergi mereu pe partea atingă È™i să nu pierzi contactul cu peretele, în fund vei găsi ce-ai venit să cauÈ›i. Cipriano Algor aprinse lumina È™i intră. Am uitat să închid ochii, își zise. Lumina indirectă a lanternei îi permitea să vadă trei sau patru metri înainte, restul era negru ca interiorul unui trup. Mergea pe o pantă nu foarte pronunÈ›ata, dar neregulată. Cu grija, pipăind peretele eu mîna stingă, Cipriano Algor începu să coboare. La un moment dat i se păru că, la dreapta, era o platformă È™i un zid. își spuse că, la întoarcere, o să vadă despre ce era vorba, Probabil o lucrare ca să fixeze pămîntul, È™i continuă sa coboare. Avea impresia că mersese mult, poate treizeci sau patruzeci de metri. Se uita în urmă, spre gura peÈ™terii. Decupată de lumina reflectoarelor, părea într-adevăr departe, N-am mers aÈ™a de mult, își spuse, dar încep să mă rătăcesc. își dădea seama că panica începuse, insidioasă, să-i zgilțîie nervii, atît de viteaz a crezut că este, superior lui Marcal, È™i acum era pe punctul de a se întoarce cu spatele, luînd-o la fugă pe pantă în sus. Se rezemă de stîncă, respiră adînc, Și dacă trebuie să mor aici, spuse, È™i o porni din nou la drum. Deodată, ca È™i cum s-ar fi rotit în unghi drept, peretele apăru în faÈ›a lui. Ajunsese în fundul peÈ™terii. Coborî lanterna pentru a se convinge de fermitatea solului, făcu doi paÈ™i È™i îi începuse pe al treilea cînd genunchiul drept se lovi de ceva tare care îl făcu să scoată im geamăt. Din pricina È™ocului, lumina oscilă, în faÈ›a ochilor se ivi, într-o clipă, ceea ce părea o bancă de piatră, È™i, imediat, în momentul următor, aliniate, niÈ™te siluete nedefinite apărură È™i dispărură. Un tremur violent zgudui membrele lui Cipriano Algor, curajul lui slăbi ca o frînghie din care se rupeau ultimele fire, dar înăuntrul său auzi un È›ipăt care îl chema la ordine, Amin-teÈ™te-È›i, chiar dacă mori. Lumina tremurătoare a lanternei mătură încet piatra albă, atinse uÈ™or niÈ™te pînze întunecate, urcă, È™i se văzu corpul unui om aÈ™ezat. Lîngă el, acoperite tot cu pînze întunecate, mai erau cinci trupuri, tot aÈ™ezate, drepte toate ca È™i cum un cîrlig de fier le traversa craniul È™i le È›inea înÈ™urubate în piatră. Peretele neted din fundul peÈ™terii se afla la zece palme de uruitele adîncite, unde globii oculari fuseseră reduÈ™i la un grăunte de praf. Ce e asta, murmură Cipriano Algor, ce coÈ™mar e ăsta, cine sînt oamenii ăștia. Se apropie mai mult, plimba încet lanterna peste capetele întunecate È™i scofîlcite, ăsta e bărbat, asta e femeie, alt bărbat, altă femeie, încă un bărbat, È™i altă femeie, trei bărbaÈ›i È™i trei femei, văzu resturi de legături care păreau că serviseră să le imobilizeze gîturile, apoi coborî lumina, alte legături la picioare. Atunci, încet, foarte încet, ca o lumină care nu se grăbea să apară, dar care venea să arate adevărul lucrurilor pînă în ascunziÈ™urile lor cele mai dosmce È™i întunecate, Cipriano Algor se văzu din nou intrînd în cuptorul olăriei, văzu banca de piatră pe care o uitaseră pietrarii È™i se aÈ™eză pe ea, È™i din nou auzi glasul lui Marcal, totuÈ™i cuvintele de acum sînt diferite, cheamă iar È™i iar, neliniÈ™tite, de departe, Tată, mă auzi, răs-punde-mi. Vocea răsună înăuntrul peÈ™terii, ecourile trec de la un perete la altul, se multiplică, dacă Marcal nu tace un minut nu vom putea auzi vocea lui Cipriano Algor spunînd, de departe, ca È™i cum È™i ea ar fi fost un ecou, Sînt bine, nu te îngrijora, vin acum. Teama dispăruse. Lumina lanternei mîngîie din nou nefericitele chipuri, mîinile numai piele È™i os încruciÈ™ate pe picioare È™i, mai mult, îi conduse mîna lui Cipriano Algor care atinse, cu un respect care ar fi religios, dacă n-ar fi pur È™i simplu uman, fruntea uscată a primei femei. Nu mai era nimic de făcut aici, Cipriano Algor înÈ›elesese. Ca drumul circular al unui calvar care mereu va întîlni un calvar înainte, urcuÈ™ul a fost lent È™i dureros. Marcal coborîse să-1 întîmpine, îi întinse mîna ca să-1 ajute, ieÈ™ind din întuneric în lumina erau îmbrățiÈ™aÈ›i È™i nu È™tiau de cînd. Secătuit de putere, Cipriano Algor se lăsă să cadă pe taburet, își înclină capul deasupra mesei È™i, fără zgomot, abia se observa tremurul umerilor, începu să plîngă, Lasă, tată, È™i eu am plîns, spuse Marcal. In curînd, revenindu-È™i întrucîtva din emoÈ›ie, Cipriano Algor își privi în tăcere ginerele, ca È™i cum, în clipa aceea, doar aÈ™a îi putea arăta cît de mult îl respectă, apoi întrebă, Știi ce e aia, Știu, am citit ceva pe vremuri, răspunse MarÈ›ial, Și È™tii că ce e acolo, fiind ce este, nu poate fi real, Știu, Și totuÈ™i am atins cu mîna aceasta fruntea unei femei, n-a fost o iluzie, n-a fost un vis, dacă acum m-aÈ™ întoarce acolo aÈ™ găsi aceiaÈ™i trei bărbaÈ›i È™i aceleaÈ™i trei femei, aceleaÈ™i frînghii care îi leagă, aceeaÈ™i bancă de piatră, acelaÈ™i perete în față, Dacă nu sînt aceia, de vreme ce n-au existat, cine sînt, întrebă Marpal, Nu È™tiu, dar după ce i-am văzut m-am gîndit ca poate ceea ce nu există în realitate este ceea ce numim inexistență. Cipriano Algor se ridică încet, picioarele încă îi tremurau, dar, în general, puterile trupului reveniseră. Spuse, Cînd coboram am avut impresia că văd la un moment dat ceva care ar putea fi un zid sau o platformă, dacă ai putea schimba orientarea unui reflector, nu trebui sâ termine fraza, Marcal începu să învîrtă o roată, acÈ›iona o manetă, È™i îndată lumina se întinse pe sol pînă la un zid care traversa peÈ™tera dintr-o parte într-alta, Iară să ajungă însă la pereÈ›i. Nu era nici o platformă, ci doar un pasaj de-a lungul zidului. Mai lipseÈ™te un lucru, murmură Cipriano Algor. Avansa cîțiva paÈ™i È™i deodată se opri, Aici e, spuse, Pe jos se vedea o pată mare, neagra, pămintul era ars în locul acela, ca È™i cum multă vreme ar fi ars un foc. Nu mai are rost să ne întrebăm dacă au existat sau nu, spuse Cipriano Algor, dovezile sînt aici, fiecare va trage ce concluzii va crede de cuviință, eu le-am tras pe ale mele. Reflectorul se întoarse la locul lui, la fel È™i întunericul, apoi Cipriano Algor întrebă, Vrei să stau cu tine, Nu, mulÈ›umesc, întoarce-te acasă, Marta trebuie să fie supărată, gîndindu-se la ce e mai rău, Pe curînd, atunci, Pe curînd, tată, făcu o pauză È™i, imediat, cu un zîmbet forÈ›at, ca al unui adolescent care în aceeaÈ™i clipa cînd se dăruieÈ™te, se È™i retrage, adăugă, MulÈ›umesc că ai venit. Cipriano Algor se uită la ceas cînd ajunse la etajul zero-cinci. Era patru È™i jumătate. Liftul îl duse la etajul treizeci È™i patru. Nu-1 văzuse nimeni. Marta îi deschise uÈ™a în tăcere, cu aceeaÈ™i grijă o închise, Ce face Marcal, întrebă, E bine, n-ai de ce sa fii îngrijorată, ai un bărbat grozav, ascultă-mă pe mine, Ce e acolo jos, Lasă-mă mai întîi să mă aÈ™ez, mă simt de parcă aÈ™ fi bătut, eforturile astea nu mai sînt de vîrsta mea, Ce e acolo jos, repetă Marta după ce se aÈ™ezară, Sînt È™ase oameni morÈ›i, trei bărbaÈ›i È™i trei femei, Nu mă surprinde, bănuiam că e vorba de rămășiÈ›e omeneÈ™ti, se întimplă adeseori în timpul săpăturilor, dar nu înÈ›eleg de ce atîta mister, atîta secret, atîta supraveghere, oasele nu fug, È™i nu cred că furtul lor ar merita efortul, Dacă ai fi coborît cu mine, ai fi înÈ›eles, de altfel, mai ai timp să cobori, Nici nu mă gîndesc, Nu e uÈ™or să nu te gîndeÈ™ti după ce-ai văzut ce-am văzut eu, Ce-ai văzut, cine sînt oamenii aceia, Oamenii aceia sîntem noi, zise Cipriano Algor, eu, tu, Marcal, întreg Centrul, probabil lumea întreagă, Fii, to rog, mai clar, Fii atentă asculta. Povestea a durat o jumătate de oră. Marta a ascultat fără o vorbă. La sfîrÈ™it, n-a spus decît, Ua, cred ca ai dreptate, noi sîntem. N-au mai vorbit pînă a sosit Marcal. Cînd a intrat, Marta 1-a îmbrățiÈ™at cu putere, Ce-o să facem, întrebă dar Marca] n-a avut timp să răspundă. Cu glas hotant, Cipriano Algor spunea, Voi vă veÈ›i hotărî viaÈ›a, eu plec. Lucrurile dumitale sînt aici, spuse Marta, nu erau multe, încăpeau fără probleme în valiza cea mai mică, parcă ar fi È™tiut că venea doar pentru trei săptămîni, Vine un moment în viață cînd ar trebui să ne fie de ajuns că ne putem urni propriul trup, spuse Cipriano Algor, Fraza c frumoasă, da, domnule, dar mi-ar plăcea să-mi spui din ce vei trăi, Uită-te la crinii cîmpului, care nu torc È™i nu È›es, Și fraza asta e frumoasă, de aceea crinii nu sînt decît crini, EÈ™ti o sceptică furibundă, o cinică respingătoare, Te rog, tată, vorbesc serios, Iar-ta-mă, înÈ›eleg că a fost un È™oc pentru dumneata, aÈ™a cum a fost È™i pentru mine, deÈ™i n-am fost acolo, înÈ›eleg că bărbaÈ›ii È™i femeile acelea sînt mult mai mult decît niÈ™te simpli oameni morÈ›i, Nu continua, tocmai pentru că sînt mult mai mult decît niÈ™te simpli oameni morÈ›i nu vreau să mai trăiesc aici, Dar noi, dar eu, întrebă Marta, Voi vă veÈ›i hotărî viaÈ›a, eu am hotărît-o pe a mea, nu voi rămîne tot restul vieÈ›ii legat de o bancă de piatră privind un perete, Și cum vei trăi, Am banii pe care mi i-au plătit pentru păpuÈ™i, îmi ajung o lună sau două, apoi o să văd, Nu mă refeream la bani, într-un fel sau altul nu vei duce lipsă de alimente È™i haine, ce vreau să spun e că va trebui să trăieÈ™ti singur, II am pe Găsit, È™i voi o să mă vizitaÈ›i din cînd în cînd, Tată, Ce c, Isaura, Ce are a face Isaura, Mi-ai spus ca situaÈ›ia dintre voi s-a schimbat, nu mi-ai explicat cum sau de ce, dar mi-ai spus-o, Și o adevărat, In acest caz, în acest caz, ce, AÈ›i putea trăi în.preună, vreau să spun. Cipriano Algor nu răspunse. își luă valiza, Am plecat, spuse. Fiica lui îl cuprinse în braÈ›e, Venim în prima zi liberă a lui Marcal, pînă atunci da-ne veÈ™ti, cînd ajungi, telefonează-mi ca să-mi spui cum ai găsit casa, È™i pe Găsit, să nu uiÈ›i de Găsit. Din prag, Cipriano Algor mai spuse, îmbrățiÈ™ează-1 pe Marcal din partea mea, L-ai îmbrățiÈ™at deja, È›i-ai luat rămas-bun de la el, Da, dar mai îmbrățiÈ™ează-1 o dată. Cînd ajunse la capătul coridorului, se întoarse, Fiica lui stătea în prag, îi făcea un gest de rămas-bun cu o mină în timp cc-È™i astupa gura cu cealaltă ca să nu izbucnească în suspine. Pe curînd, spuse, dar ea nu-1 auzi. Liftul de mărfuri îl duse la garaj, acum trebuia să vadă unde lăsase furgoneta È™i dacă ea mai pornea după trei săptămîni în care nu se miÈ™case, uneori bateria îi juca feste, Numai asta mi-ar mai lipsi, se gîndi, neliniÈ™tit. Dar teama lui nu se adeveri, furgoneta își făcu datoria. E adevărat că motorul n-a reuÈ™it să pornească din prima încercare, nici din a doua, dar a treia oară demară cu un zgomot demn de alt motor. După cîteva minute, Cipriano Algor era pe bulevard, drumul nu era liber înaintea lui, dar ar fi putut fi mai rău, îl purta chiar curentul traficului, în ciuda încetinelii. AglomeraÈ›ia n-avea de ce să-1 mire, automobilelor le place duminica È™i stăpînului unei maÈ™ini îi este aproape imposibil să reziste la presiunea psihologică, automobilului îi c de ajuns că se află undeva, n-are nevoie să vorbească. In sfîrÈ™it, oraÈ™ul a rămas în urmă, cartierele periferiei s-au dus, în curînd vor apărea barăcile, în trei săptămîni or fî ajuns la È™osea, nu, mai au vreo treizeci de metri, È™i imediat vine Centura Industrială, aproape totul e oprit, doar cîteva fabrici care par a-È™i fi făcut din activitatea continuă un soi de religie, È™i acum trista Centură Verde, serele murdare, cenuÈ™ii, livide, de aceea trebuie să-È™i fi pierdut culoarea căpÈ™unile, nu mai e mult pînă vor fi albe È™i pe dinafară aÈ™a cum sînt pe dinăuntru, si fără nici un gust. Să întoarcem acum la stînga, acolo, departe, unde se văd niÈ™te copaci, da, care sînt lipiÈ›i ca într-un mănunchi, se află o importantă staÈ›iune arheologică încă neexplorată, o È™tiu din sursă sigură, nu primeÈ™ti în fiecare zi o asemenea informaÈ›ie chiar din gura fabricantului. Cipriano Algor se întreba cum de se lăsase închis timp de trei săptămîni fără să vadă soarele È™i stelele, altfel decît sucindu-È™i gîtul de la un al treizeci È™i patrulea etaj cu ferestre care nu se puteau deschide, cînd avea aici acest rîu, sigur că urît mirositor È™i cu ape puÈ›ine, acest pod, sigur că vechi È™i prost întreÈ›inut, È™i aceste ruine ale unor case în care au locuit oameni, È™i satul unde se născuse, crescuse È™i lucrase, cu È™oseaua la mijloc È™i piaÈ›a alături, cei care merg pe stradă, bărbatul È™i femeia, sînt părinÈ›ii lui Marcal, încă nu i-am văzut în atîta timp de cînd durează povestea, la prima vedere nimeni n-ar crede că au firea nesuferită care li se atribuie È™i pe care au dovedit-o de nenumărate ori, acesta este pericolul aparenÈ›elor, cînd ne înÈ™ală e mereu spre mai rău. Cipriano Algor își scosese braÈ›ul pe geamul furgonetei È™i le făcea semne ca È™i cum îi erau prietenii cei mai buni, ar fi fost mai bine să n-o facă, acum vor crede probabil că È™i-a bătut joc de ei, È™i nu e adevărat, nu asta i-a fost intenÈ›ia, Cipriano Algor e pur È™i simplu mulÈ›umit, în trei minute o va vedea pe Isaura È™i Găsit îi va sari în braÈ›e, dacă nu se va întîmpla exact pe dos, adică, Isaura îi va sări în braÈ›e È™i Găsit va È›opăi, aÈ™teptînd să i se dea atenÈ›ie. PiaÈ›a a rămas în urmă, deodată, fără veste, i s-a strîns inima lui Cipriano Algor, el È™tie din viață, amîndoi È™tiu, că nici o bucurie de azi nu va micÈ™ora amărăciunea de mîine, apa din acest izvor nu-È›i va putea potoli setea din deÈ™ertul acela, Nu am de lucru, nu am de lucru, murmură, acesta era răspunsul pe care ar fi trebuit să-1 dea, fără alte podoabe sau subterfugii, cînd Marta 1-a întrebat din ce va trăi, Nu am de lucru. Pe aceeaÈ™i È™osea, în acelaÈ™i loc, ca în ziua cînd venise de la Centru cu vestea că nu-i vor mai cumpăra vasele, Cipriano Algor reduse viteza furgonetei. Nu voia să ajungă, voia să fi ajuns deja, dar iată colÈ›ul străzii pe care locuieÈ™te Isaura Madruga, uite casa7 deodată furgoneta se opri, deodată sări din ea Cipriano Algor, deodată urcă treptele, deodată sună la ușă. Sună o dată, de două, de trei ori. Nimeni nu veni să deschidă uÈ™a, nimeni nu se miÈ™că înăuntru, Isaura n-a venit, Găsit n-a lătrat, deÈ™ertul de mîine era astăzi. Ar trebui să fie amîndoi aici, azi e duminică, nu se lucrează, se gîndi. Nedumerit, se întoarse Ia furgoneta, își încruciÈ™a braÈ›ele peste volan, normal ar fi să meargă să vorbească cu vecinii, dar nu i-a plăcut niciodată să-È™i facă cunoscută viaÈ›a, cînd întrebăm despre cineva spunem despre noi înÈ™ine mult mai mult decît s-ar putea imagina, noroc că oamenii întrebaÈ›i, în majoritatea lor, nu au auzul pregătit ca să perceapă ce se ascunde în dosul cuvintelor aparent atît de inocente ca acestea, AÈ›i văzut-o din întîmplare pe Isaura Madruga. Două minute după aceea recunoÈ™tea că, gîndindu-se bine, avea un aer la fel.de suspect, stînd în faÈ›a casei sau întrebîndu-1 pe primul vecin, cu aere de falsă naturaleÈ›e, dacă din întîmplare o văzuse plecînd pe Isaura. O să-i caut, își zise, poate că dau peste ei. Plimbarea prin sat a fost inutilă, Isaura È™i Găsit păreau că dispăruseră de pe faÈ›a pămîntului. Cipriano Algor se hotărî să se ducă acasă, se va întoarce pe seară, S-au dus undeva, se gîndi. Motorul furgonetei cîntă cîntecul întoarcerii acasă, È™oferul vedea coroana înaltă a dudului, cînd, deodată, ca un fulger negru, Găsit veni de sus, latrînd, alergând pe pantă înnebunit, inima lui Cipriano Algor îi sări în piept gata să cedeze, È™i n-a fost din pricina animalului, această iubire, oricît ar fi de mare, nu merge aÈ™a de departe, ci pentru că se gîndi că Găsit nu putea fi singur, era o singură persoană pe lume care putea fi cu el. Deschise uÈ™a furgonetei, dintr-un salt cîinele îi sări în braÈ›e, pînă la urmă tot el a fost primul, È™i îi lingea faÈ›a È™i nu-1 lăsa să vadă drumul, la capătul căruia apare, uimită, Isaura Madruga, să se suspende acum totul, vă rog, să nu vorbească nimeni, să nu se miÈ™te nimeni, să nu se bage nimeni, aceasta este scena miÈ™cătoare prin excelență, maÈ™ina care urcă pe alee, femeia care a făcut doi paÈ™i È™i deodată n-a mai putut merge, priviÈ›i-o cum își È›ine mîinile strînse la piept, Cipriano Algor a coborît din furgoneta ca È™i cum ar intra într-un vis, Găsit vine după el È™i i se încurcă printre picioare, dar nu se va întîmpla nimic rău, asta ar mai lipsi, să-I lăsăm sa cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acÈ›iunii, această îmbrățiÈ™are È™i acest sărut, aceste săruturi È™i aceste îmbrățișări, de cîte ori va trebui sa vă amintim că aceeaÈ™i iubire care devorează implora să fie devorată, aÈ™a a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. între două săruturi, Cipriano Algor întrebă, Cum se face că eÈ™ti aici, dar Isaura nu răspunse imediat, mai erau săruturi de dat È™i de primit, la fel de urgente ca È™i primul dintre toate, în sfîrÈ™it își recapătă suflul È™i spuse, Găsit a fugit chiar în ziua cînd ai plecat, a făcut o gaura în gardul de la curte È™i a venit aici, nu l-am putut sili să se întoarcă, era hotărît să te aÈ™tepte pînă nu È™tiu cînd, n-am avut ce face, l-am lăsat aici, îi aduc mîncare È™i apă, îi È›in puÈ›in de urît, deÈ™i nu cred că are nevoie. Cipriano Algor căuta în buzunare cheia casei, în timp ce se gîndea È™i își imagina, Vom intra împreună, vom intra împreună, È™i o avea în sfîrÈ™it în mină cînd văzu că uÈ™a era deschisă, aÈ™a cum trebuie să fie uÈ™ile pentru cel care soseÈ™te, venind de departe, n-a trebuit să întrebe de ce, Isaura îi spunea liniÈ™tită, Marta mi-a lăsat o cheie ca să vin din cînd în cînd să aerisesc casa, să È™terg puÈ›in praful, dar, din pricina lui Găsit, am început să vin în fiecare zi, dimineaÈ›a, înainte să merg la magazin, È™i după-amiaza, după ce-mi termin treaba. Părea că mai avea ceva de adăugat, dar buzele i se strînseră de parcă le-ar fi ferecat calea cuvintelor, Nu veÈ›i ieÈ™i de acolo, ordonau, dar ele se adunară, își uniră puterile, iar pudoarea nu reuÈ™i decît s-o facă pe Isaura să-È™i plece capul, transformîndu-i vocea într-un murmur, într-o noapte am dormit în patul tău, spuse. Să ne înÈ›elegem, acest bărbat e olar, lucrător manual vasăzică, fără fineÈ›uri de formaÈ›ie intelectuală È™i artistică cu excepÈ›ia celor necesare exerciÈ›iului profesiunii lui, cu o vîrstă mai mult decît matură, a crescut într-o vreme în care oamenii obiÈ™nuiau să-È™i reprime expresia sentimentelor È™i dorinÈ›ele trupului la ei È™i la toÈ›i ceilalÈ›i, È™i dacă e adevărat că nu sînt mulÈ›i cei care, în mediul Iui social È™i cultural, ar fi putut să i-o ia înainte în materie de sensibilitate È™i inteligență, auzind pe nepusă masă din gura unei femei cu care niciodată nu fusese intim, că a dormit, ea, în patul Iui, oricît do energic ar fi mers spre casa unde se petrecuse echivoca întîmplare, își va suspenda fără îndoială pasul, privind uluit îndrăzneață creatură, bărbaÈ›ii, s-o mărturisim o dată pentru totdeauna, nu vor reuÈ™i niciodată să înÈ›eleagă femeile, din fericire acesta a reuÈ™it, fără să È™tie prea bine cum, să descopere în mijlocul confuziei cuvintele exacte pe care le cerea momentul, N-o să mai dormi niciodată în altul. într-adevăr, fraza era aÈ™a cum trebuia să fie, s-ar fi pierdut tot efectul dacă el ar fi spus, de exemplu, ca unul care își pune semnătura pe un contract de conveniență, Bine, dacă tu ai dormit în patul meu, atunci È™i eu o să dorm într-ai tău. Se îmbrățiÈ™ară din nou Isaura È™i Cipriano Algor, după cele spuse de el, nu e greu de imaginat cu cît entuziasm, dar el tresari brusc, uitînd parcă de sentimentele pasionate, Am uitat să scot valiza din maÈ™ină, atît a spus. Fără să prevadă încă consecinÈ›ele prozaicului act, cu Găsit tropăind pe urmele lui, deschise uÈ™a furgonetei È™i luă valiza. Avu o primă intuiÈ›ie asupra a ce urma să se petreacă intrînd în bucătărie, a doua cînd intră în cameră, dar siguranÈ›a absolută n-a avut-o decît atunci cînd Isaura, cu un glas care se străduia să nu tremure, îl întrebă, Ai venit ca să rămîi. Valiza era pe jos, aÈ™teptînd s-o deschidă cineva, dar această operaÈ›ie, oricît de necesară, putea să rămînă pe mai tîrziu. Cipriano Algor închise uÈ™a. Sînt momente din astea în viață, ca să se deschidă cerul trebuie să s i închidă o ușă. Jumătate de oră mai tîrziu, deja în pace, ca o plajă de pe care se retrage mareea, Cipriano Algor povesti ce s-a întîmplat ia Centru, descoperirea peÈ™terii, impunerea secretului, supravegherea, coborîreaîn excavaÈ›ie, bezna dinăuntru, spaima, morÈ›ii legaÈ›i de banca de piatră, cenuÈ™a focului. La început, cînd îl văzuse urcînd panta în furgonetă, Isaura se gîndise că Cipriano Algor se întorcea acasă pentru că nu mai putuse îndura separarea È™i absenÈ›a, È™i această idee, cum ne putem închipui, i-a mîngîiat neliniÈ™tita ei inimă iubitoare, dar acum, cu capul odihnindu-se pe umărul lui, simÈ›indu-i mîna pe mijloc, ambele raÈ›iuni i s-au părut la fel de juste È™i, pe lîngă asta, dacă ne vom da osteneala să observăm, există de obicei o față, a insuportabilului, în care amîndouă se ating È™i devin comune, automat nu mai există o motivaÈ›ie serioasă pentru a afirma că cele două raÈ›iuni sînt contradictorii între ele. Isaura Madruga nu este prea versată în poveÈ™ti de demult È™i invenÈ›ii mitologice, dar au fost de ajuns două cuvinte simple ca să înÈ›eleagă esenÈ›ialul chestiunii. DeÈ™i le cunoaÈ™tem nu se pierde nimic dacă le mai scriem o dată, Sîntem noi. Seara, aÈ™a cum stabiliseră, Cipriano Algor îi telefona Martei ca sa-i spună că a ajuns cu bine, casa arăta de parcă de abia ieri plecaseră, Găsit mai-mai să înnebunească de fericire, iar Isaura îi îmbrățiÈ™a. De unde vorbeÈ™ti, întrebă Marta, De acasă, evident, Și Isaura, Isaura e aici, lîngă mine, vrei să vorbeÈ™ti cu ea, O să vorbesc, dar spune-mi mai întîi ce se petrece, La ce te referi, La asta, la faptul că Isaura e acolo, Te deranjează, Nu spune prostii È™i nu te mai învîrti în jurul cozii, răspunde-mi, Isaura rămîne cu mine, Și dumneata, tată, cu cine rămîi, Rămînem unul cu celălalt, dacă asta voiai să auzi. De cealaltă parte se lăsă o tăcere. Apoi Marta spuse, Mi-ai făcut o mare bucurie, După tonul tău nu s-ar zice, Tonul n-are de-a face cu aceste cuvinte, ci cu celelalte, Care, Ziua de mîine, viitorul, Vom avea timp să ne gîndim la viitor, Nu te preface, nu-È›i închide ochii în faÈ›a realității, È™tii perfect că prezentul s-a terminat pentru noi, Voi sînteÈ›i bine, noi o să ne descurcăm, Nici eu nu sînt bine, nici Marcal nu c bine, De ce, Dacă acolo nu e viitor, nici aici nu e, Explică-mi mai limpede, te rog» Am un copil care-mi creÈ™te în burtă, dacă el va vrea vreodată, cînd va fi stăpîn pe acÈ›iunile lui, să trăiască într-un loc ca acesta, o să facă după capul lui, dar, sa-1 nasc aici, nu, Ar fi trebuit să te gîndeÈ™ti la asta înainte, Nu e niciodată prea tîrziu ca să îndrepÈ›i o greÈ™eală, chiar cînd consecinÈ›ele nu se mai pot drege, È™i încă mai pot apărea, Cum, Mai întîi va trebui să stăm îndelung de vorbă, Marcal È™i cu mine, apoi vom vedea, GîndeÈ™te-te bine, nu te pripi, GreÈ™eala, tată, poate fi consecinÈ›a faptului că m-am gîndit bine, pe lîngă asta, din cîte È™tiu, nu e nicăieri scris că graba duce neapărat la rezultate greÈ™ite, Sper să nu te înÈ™eli niciodată, Nu sînt atît de ambiÈ›ioasă, n-aÈ™ vrea decît să nu mă înÈ™el de astă dată, È™i acum, dacă-mi dai voie, punct final în dialogul dintre tată È™i fiică, cheam-o pe Isaura, am multe să-i spun. Cipriano Algor lăsă telefonul din mină È™i ieÈ™i în curte. Aici se află olăria unde se usucă un rest de lut solitar, aici e cuptorul unde trei sute de păpuÈ™i se întreabă unele pe altele de ce naiba le-au făcut, aici e lemnul care va aÈ™tepta inutil să fie dus în foc. Și Marta care spune, Dacă acolo nu va fi viitor, nici aici nu e. Cipriano Algor a cunoscut azi fericirea, cerul senin al iubirii care, declarată, s-a consumat, È™i acum iată au venit din nou norii de furtună, umbrele maligne ale îndoielii È™i spaimei, suma plătită de Centru pentru statuete, chiar dacă strîng cureaua, nu le va ajunge mai mult de două luni, iar diferenÈ›a între ce cîștigă vînzătoarea Isaura Madruga la magazin È™i zero trebuie să fie practic un alt zero. Și apoi, întrebă, privind dudul negru È™i el răspunse, Apoi, bătrîne prieten, ca întotdeauna, viitorul. După patru zile, Marta telefona din nou, Venim mîine după-amiază. Cipriano Algor făcu niÈ™te socoteli rapide, Dar ziua liberă a lui Marcal nu trebuia să fie acum, Nu, Atunci, Păstrează-È›i întrebările pentru cînd ajungem, Vrei să vin după voi, N-are rost, luăm un taxi. Cipriano Algor îi spuse Isaurei că vizita i se părea ciudată, Doar dacă, adăugă, distribuirea zilelor libere n-o fi fost modificată din pricina vreunei confuzii birocratice pe care a provocat-o descoperirea peÈ™terii, dar, în acest caz, ar fi fost firesc să-mi spună È™i nu să-mi ceară să-mi È›in întrebările pentru cînd sosesc. O zi trece repede, spuse Isaura, mîine o să È™tim. Fînă la urmă, ziua n-a trecut chiar aÈ™a de repede cum credea Isaura. Douăzeci È™i patru de ore de gînduri sînt multe, douăzeci È™i patru se zice pentru că visul nu e totul, noaptea, probabil, sînt È™i alte gînduri în capul nostru care trag o cortină È™i continuă să gîndeaseă fără să È™tie nimeni. Cipriano Algor nu uitase categoricele cuvinte ale Martei despre copilul nenăscut, Să-1 nasc aici, nu, o frază absolut explicită, fără ocoliÈ™uri, nu una dintre acele adunări de cuvinte mai mult sau mai puÈ›in organizate care, chiar È™i cînd afirmă, par că se îndoiesc de ele însele. Concluzia, aÈ™adar, după logică, nu putea fi decît una, Marta È™i Marcal vor părăsi Centrul. Dacă o fac, e o prostie, spunea Cipriano Algor, din ce vor trăi după aceea, AceeaÈ™i întrebare ni s-ar putea pune È™i nouă, spuse Isaura, È™i totuÈ™i nu vezi că mă frămînt. Crezi în divina providență care se îngrijeÈ™te de nevoiaÈ™i, Nu, ce cred eu e că sînt momente în viață cînd trebuie să ne lăsăm purtaÈ›i de curentul a ceea ce se întîmplă, ca È™i cum n-am avea forÈ›e să ne împotrivim, dar deodată ne dăm seama că rîul ne e favorabil, nimeni altcineva n-a observat, doar noi, cine se uită ar crede că sîntem pe punctul de a naufragia, È™i cînd colo n-am navigat niciodată mai bine, Să sperăm că momentul în care ne aflam este unu] din acestea. Nu vor întîrzia să afle. Marcal È™i Marta coborîră din taxi, descărcară din portbagaj cîteva pachete, mai puÈ›ine decît duseseră înainte la Centru, Găsit își revărsă emoÈ›ia în două entuziaste alergături în jurul dudului negru È™i, cînd maÈ™ina coborî aleea ca să se întoarcă în oraÈ™, Marcal spuse, Nu mai sînt angajat al Centrului, mi-am dat demisia. Cipriano Algor È™i Isaura n-au considerat ca ar trebui să se arate surprinÈ™i, ceea ce pe deasupra ar suna È™i fals, dar cel puÈ›in n întrebare trebuiau să pună, una dintre acele întrebări inutile fără de care se pare că nu putem trăi, EÈ™ti sigur că e cel mai bine pentru voi, iar Marcal a răspuns, Nu È™tiu dacă e cel mai bine sau cel mai rău, am făcut ce trebuia făcut, È™i n-am fost singurul, È™i-au dat demisia È™i alÈ›i doi colegi de-ai mei, un extern È™i un rezident, Și Centrul, ei cum au reacÈ›ionat, Cine nu se ajustează nu foloseÈ™te È™i nu mă mai ajustam, ultimele două fraze au fost spuse după cină, Și cînd ai simÈ›it că nu te mai ajustai, întrebă Cipriano Algor, PeÈ™tera a fost ultima picătură pentru rame, aÈ™a cum a fost È™i pentru dumneata, Și pentru colegii tăi, Da, È™i pentru ei. Isaura se ridicase È™i începuse sa strîngă masa, dar Marta spuse, După aceea stringent amîndouă, acum trebuie să hotărîm ce vom face, Isaura, spuse Cipriano Algor, e de părere că ar trebui să ne lăsăm purtaÈ›i de curentul a ceea ce se întîmplă, vine mereu un moment cînd ne dăm seama că rîul ne este favorabil, N-am spus mereu, corectă Isaura, am spus uneori, oricum nu daÈ›i importanță, e doar o fantezie care mi-a trecut prin cap, Mie mi se pare bună, aprobă Marta, cel puÈ›in seamănă cu tot ce ni s-a întâmplat, Ce vom face atunci, întrebă tatăl, Marcal È™i cu mine ne vom căuta norocul departe de aici, am hotărît, am terminat-o cu Centrul, olăria s-a terminat, de la o oră la alta am devenit ca niÈ™te străini pentru lumea asta, Și noi, întrebă Cipriano Algor, Nu trebuie să te aÈ™tepÈ›i să vă spun eu ce aveÈ›i de făcut, înÈ›eleg bine dacă cred ca propui să ne separăm, înÈ›elegi prost, ce spun eu e că motivele unora pot să nu fie motivele tuturora, Pot să am o părere, să sugerez o idee, întrebă Isaura, în realitate nu È™tiu dacă am acest drept, sînt în familie de nici È™ase zile, È™i totuÈ™i mă simt ca È™i cum aÈ™ fi venit la încercare, ca È™i cum aÈ™ fi intrat pe uÈ™a din dos, EÈ™ti deja aici de cînd cu faimosul urcior, spuse Marta, cît despre restul cuvintelor pe care le-ai spus să-È›i răspundă tatăl meu, In afară de faptul că are o părere, o idee de sugerat, n-am mai auzit nimic, aÈ™adar orice apreciere a mea în acest moment ar fi cu siguranță în afara dezbaterii, spuse Cipriano Algor, Despre ce idee vorbeai, întrebă Marta, Are legătură cu fantezia aceea despre curentul care ne poartă, spuse Isaura, Explică-te, E lucrul cel mai simplu din lume, Știu care e ideea, întrerupse Cipriano Algor, Care e, întrebă Isaura, Să mergem È™i noi, Exact. Marta respiră adînc, Pentru idei folositoare, nu e nimeni ca o femeie, E bine sa nu ne pripim, spuse Cipriano Algor, Ce vrei să spui, întrebă Isaura, Ai o casă, o slujbă, Și ce dacă, LaÈ™i totul baltă, întorci spatele, Am mai lăsat totul baltă È™i înainte, am mai întors È™i înainte spatele, cînd am strîns urciorul la piept, îți aduci aminte, într-adevăr trebuia să fii bărbat ca să nu înÈ›elegi că te strîn-geam pe tine, ultimele cuvinte aproape că se pierdură într-o subită izbucnire de suspine È™i lacrimi. Cipriano Algor întinse timid mîna, o atinse pe braÈ›, È™i ea nu-È™i putu stăpîni plînsul care se înteÈ›i, sau poate avea nevoie de asta, uneori nu sînt suficiente lacrimile pe care le-am plîns, trebuie să le cerem vă rugăm să continuaÈ›i. Pregătirile le luară toată ziua care a urmat. Mai întii dintr-o casă, apoi din cealaltă, Marta È™i Isaura aleseră ce li se părea necesar pentru o călătorie care nu are o destinaÈ›ie cunoscută È™i care nu È™tie nici cum nici unde se va termina. Furgoneta a fost încărcată de bărbaÈ›i, ajutaÈ›i de lătrăturile încurajatoare alo Iui Găsit, deloc neliniÈ™tit azi de ceea ce era, cu o limpezime totală, o nouă mutare, pentru că mintea lui de cîine nici măcar nu-È™i punea problema că va fi din nou abandonat. DimineaÈ›a plecării aduse un cer cenuÈ™iu, plouase în cursul nopÈ›ii, în curte erau, ici È™i colo, băltoace de apă, iar dudul negru, pe vecie prins de pâmînt, încă mai picura. Mergem, întrebă Marcal, Mergem, răspunse Marta. Se urcară în furgonetă, bărbaÈ›ii în față, femeile în spate, cu Găsit între ele, È™i cînd Marca] se pregătea să pornească maÈ™ina, Cipriano Algor spuse brusc, AÈ™teaptă. IeÈ™i din furgonetă È™i se îndreptă spre cuptor, Unde te duci, întrebă Marta, Ce are de gînd, murmură Isaura. UÈ™a cuptorului a fost dată la o parte, Cipriano Algor a intrat. Cînd a ieÈ™it peste citeva clipe era doar în cămașă, iar în haină transporta ceva greu, cîteva păpuÈ™i, nu putea fi altceva, Vrei să le iei ca amintire, spuse Marcal, dar se înÈ™ela. Cipriano Algor se apropie de uÈ™a casei È™i începu să pună statuetele pe pămînt, în picioare, ferme pe pămîntul ud, È™i cînd îe puse pe toate, se întoarse în cuptor, în momentul acela, ceilalÈ›i călători coborîră din maÈ™ină, nici unul nu puse întrebări, unul după altul intrară È™i ei în cuptor È™i aduseră păpuÈ™ile afară, Isaura dădu fuga la furgonetă ca să aducă un coÈ™, un sac, ceva, È™i păpuÈ™ile ocupară treptat spaÈ›iul din faÈ›a casei, È™i atunci Cipriano Algor intră în olărie È™i retrase cu mare grijă de pe raft statuetele defectuoase pe care le adunase acolo, È™i le alătură surorilor lor corecte È™i sănătoase, ploaia le va transforma în noroi, iar apoi soarele le va usca, preschimbîndu-le în praf, dar acesta e destinul fiecăruia dintre noi, acum statuetele nu mai fac de gardă doar în faÈ›a casei, apără È™i intrarea în olărie, la sfîrÈ™it vor fi peste trei sute de păpuÈ™i privind drept înainte, măscărici, bufoni, eschimoÈ™i, mandarini, infirmiere, asirieni cu barbă, pînă acum Găsit n-a răsturnat nici una, Găsit e un cîine conÈ™tient, sensibil, aproape uman, n-are nevoie să i se explice ce se întîmplă aici. Cipriano Algor închise uÈ™a cuptorului, spuse, Acum putem pleca. Furgonetă făcu o manevră È™i coborî panta. Ajungînd în È™osea o coti la stînga. Marta plîngca cu ochii uscaÈ›i, Isaura o îmbrățiÈ™a, în timp ce Găsit se încolăcise într-un colÈ› al scaunului, nestiind pe cine sa ajute. După cîțiva kilometri, Marcal spuse, Lo voi scrie părinÈ›ilor mei cînd ne oprim sa luăm prînzul. Și imediat, adresîndui-se Isaurei È™i socrului, Era un afiÈ™, din acelea mari, pe faÈ›ada Centrului, smteÈ›i în stare să ghiciÈ›i ce spunea întrebă, Nu avem idee, răspunseră amîndoi, si atunci Marcal spuse, ca È™i cum ar fi recitat ÃŽN CURÃŽND SE DESCHIDE PUBLICULUI PEȘTERA LUI PLATON, ATRACÞIE EXCLUSIVÃ, UNICà ÎN LUME, CUMPARAÞI-Và BILET DIN TIMP. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy