agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2517 .



Viața mea zbuciumată și adevărată, de Dumitru Caragiu (1904-1983) (X)
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [teotim ]

2010-03-14  | [This text should be read in romana]    | 



Am dat un avertisment, că dacă se vor repeta asemenea violențe, noi, românii macedoneni ne vom face singuri dreptate. Căci ce se întâmpla? Dacă omorau un român comitagiii bulgari nu se întâmpla nimic, dar când omorau românii un bulgar, venea anchetă mare și apărea ministrul bulgar de la București, investigând cine l-a omorât pe acel om și de ce. Din această cauză am luat hotărârea să ne facem dreptate singuri. Zis și făcut. S-au organizat echipe de tineri înarmați, care țineau armele mai mult pitite, pentru că nu era admisă purtarea lor. Primul atac a fost dat în comuna Turcsmil, în urma unui atac al comitagiilor bulgari, care în seara aceea au omorât notarul și primarul din comună. Echipele de tineret au intrat atunci în comună și au omorât mulți bulgari.
În comuna Tatarmagia, comitagiii bulgari au legat un român de patul său, întâi l-au dezbrăcat și așa, legat cu burta-n sus, au turnat peste el petrol și i-au dat foc și omul acela a murit în chinuri groaznice. În comuna Turcușiu au omorât o femeie, iar pe alta au rănit-o grav. La Damadas, într-o vale păduroasă, l-au prins pe fostul ministru Potârcă, care era împreună cu câțiva prieteni în trei mașini mici și treceau prin pădure ziua. Le-au luat totul, i-au dezbrăcat pe toți și femeile au fost violate. Le-au spus: „Aveți noroc că nu sunteți români macedoneni, că aici vă mâncam coliva”. Aceștia se duceau în comuna Damadas, dar dacă s-a întâmplat așa, s-au întors la București și ministrul Potârcă s-a dus la regele Carol și i-a raportat ce s-a întâmplat. Atunci ministrul de jandarmi a dat ordin ca toți românii macedoneni să fie înarmați oficial. Ne-am prezentat la posturile de jandarmi și ne-au dat tuturor arme, iar armele noastre le-am pus la o parte. În comuna Damadas Potârcă avea o moșie și toți se duceau să petreacă la moșia lui. Să știți că ne-am dus în comuna Sarsânlar cu gânduri bune, dar bulgarii se uitau la noi de parcă eram fiare sălbatice. De aceea am dus o luptă foarte grea și la urmă s-a stabilit ordinea, dar numai eu știu câte am pățit.
Într-o seară, pe când mergeam spre casă, dau peste șase bulgari care trăgeau de un macedonean care era și neam cu mine. Și cum aveam un ciomag de corn la mine și bulgarii nu m-au observat, o dată am început să de pe la spate pac! pac! doar pe trei dintre ei i-am lovit și a scăpat și ruda mea din mâna lor și a început să dea și el în bulgari. Doi bulgari cu capetele sparte au intrat în spital, iar ceilalți au dispărut. Ce se întâmplă? Aveam și macedoneni care erau prea slabi pentru luptă. Într-o zi, vine o femeie macedoneancă plângând la noi acasă, rugându-se să mergem repede că i-au omorât bulgarii în bătaie. Nici n-am stat pe gânduri, repede m-am pregătit și m-am dus și ți i-am luat la bătaie... câte mănâncă o tobă la o nuntă atâtea au mâncat și ei. O dată aveam puțină treabă pe la fratele meu Nicolae, când văd că un bulgar, care îl bătuse pe un român ce stătea în apropiere, îl ducea la braț și dădea în el. Noi am înțeles imediat situația. „Pă el, băieți, că dacă îl lăsăm, au să ia curaj bulgarii și atuncea o să dea și în noi!”Când m-am repezit la el, l-am făcut pastramă, nu altceva. Săracul român, nu mai putea de bucurie și ne-a mulțumit foarte mult, că l-a văzut pe dușmanul lui doborît.
Într-o zi, pe la ora 10, un bulgar mergea pe stradă cu un român macedonean, dar bulgarul... gata să dea în român. Eu mergeam în urma lor fără ca ei să observe, dar când am văzut că bulgarul ridică mâna să dea în român, îi dau una cu ciomagul pe la spate: „De ce vrei să dai în el? L-ai văzut că-i mai slăbuț? Dacă te prind că dai într-un român, bag cuțitul în tine și îți dau mațele jos”, și atunci bulgarul s-a jurat că a doua oară nu va mai face așa ceva.
Dar să vedeți că ăștia neputincioșii au început să ne spună că noi suntem bătăuși. O dată, într-.o discuție, le-am spus: „Măi, oameni buni, ați uitat când v-am scos din mâinile bulgarilor? Trebuia să vă lăsăm să vă rupă oasele?” Într-o zi, acești neputincioși au intrat cu toții într-o cârciumă. Eu eram singur, nu aveam alături pe niciunul de-ai mei. Neputincioșii erau opt. Eu stăteam la o masă și am comandat țuică, când aud că îmi spun să ies afară din cârciumă. Dar cârciumarul se mira de ce îmi spun să ies afară din cârciumă, că ei nu au nici un drept să facă asta. Atunci le-am răspuns: „De ce să ies afară? Nu cumva este cârciuma lui taică-tu?”
Neputincioșii îmi spun din nou să ies afară, că dacă nu, mă iau la bătaie. Nu știu cum s-a făcut că era un sifon pe masă și l-am azvârlit în capul unuia care o făcea mai pe grozavul, dar norocul lui că nu l-a nimerit, că dacă îl nimerea, apăi nu mai mișca deloc. Și când m-am repezit la cel pe care nu-l nimerise sifonul și l-am trântit jos, călcându-l în picioare, s-au repezit ceilalți șapte. Domnule, când m-am înfuriat o dată le-am dat câte-un brânci, de unii au căzut pe scaune, alții au fost trântiți de perete. Atunci s-a sculat cel de jos și iar l-am trântit și dă-i... Când au văzut că dădeau de moarte, ceilalți șapte au venit, nu ca să mă lovească, pentru că nu mai era cazul, ci au început să tragă de mine să-l las pe cel de pe jos, dar tocmai atunci acela se scoală și mă apucă de păr. Însă când m-a apucat acela de păr, din nou m-am înfuriat și am început să le dau câte un brânci, cel ce m-a apucat de păr a dispărut imediat, a fugit, iar ceilalți la fel. De atunci, neputincioșii mei nici un cuvânt nu scoteau. Deci, săracul de mine, nu eram vinovat cu nimic.
Altă dată un alt neputincios vine lângă mine, Tumana era numele lui. A început să mă înjure cu fel de fel de cuvinte murdare. Eu m-am purtat cu răbdare mare, că așa am fost în viața mea, și îi spuneam: „Du-te, vezi de treaba ta”, și totuși acest Tumana îmi spune că îmi dă una în cap și mă lasă mort jos. Atunci, când văzui că nu mai am scăpare, hai Mitică la luptă! Și aveam un jurământ, că dacă îi dau numai una tot o să spună că l-am bătut, mai bine îi dau nouăzeci și nouă și atunci o să zică, la fel, că l-am bătut. Am început să dau în el și atunci Tumana a început să țipe: „Lasă-mă, nu mă omorî de tot”. Uite, am avut năpaste din astea, fără nici o vină.
Într-o zi eram în măcelărie, cam la zece metri depărtare de cârciuma fratelui meu, Nicolae, care era plecat la Silistra. În cârciumă servea cumnata mea dar deodată aud ceva scandal și m-am dus să văd ce-o fi. Un cetățean mândru, l-am recunoscut imediat, îl chema Babagianu, se credea și luptător, a comandat o țuică și nici nu a apucat să guste din ea, când i-am spus: „Bună ziua, domnule Babagianu!” Mi-a spus și el „Bună ziua” și m-am așezat pe scaun. Dar Babagianu nu înceta deloc, a început să zgâlțâie tejgheaua care avea multe sifoane pe ea. Omul ăsta avea o răfuială cu fratele meu Nicolae și a văzut că nu este acasă. Eu stau și rabd, poate s-o calma, da’ de unde? Și mai mare scandal. M-am gândit în fel și chip, dar totuși mi-am dat seama că până nu-l iau de gât nu se va astâmpăra. Cumnată-mea a început să plângă.
Atunci i-am spus: „Domnule Babagianu, eu te rog frumos, calmează-te puțin, domnule”, că el credea că este Babagianu cel viteaz. Dar, ca să vedeți, când i-am spus „Calmează-te puțin!” nici nu a stat pe gânduri. Se repede la mine și mă apucă de gât, să dea în mine. Și iar i-am spus: „Măi Babagianu, este rușinos să ne luăm la bătaie oameni în toată firea”. Dar el s-a apucat să dea în mine și atunci am zis în gândul meu: „Hai, Mitică, la luptă, că nu-i chip”. Doamne, când m-am înfuriat o dată ți l-am luat și l-am trântit pe dușmea și i-am dat cu bocancul numai pe burtă și pe coastă, măr l-am bătut. L-am luat apoi târâș și, cum era un poduleț în fața cârciumii, l-am lăsat dincolo de podeț și am intrat în cârciumă.
Văd atunci că se scoală Babagianu și se duce la șeful de post care se numea Iorgu Cosntantin și m-a reclamat că l-am bătut. Dar șeful de post l-a întrebat: „Unde te-a bătut, în ce loc?” „În cârciumă”. „Atuncea nu am ce să-ți fac, dacă te bați în altă parte, da, dar în cârciumă te-ai îmbătat și ai făcut scandal”. Și Babagianul meu a plecat de la post. După aceea s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, cam cuscru cu mine, dar consătean cu Babagianu. Și ce plan au făcut? Să vină în cârciumă amândoi și să facă alt scandal. Zis și făcut, veneau amândoi mână de mână să intre în cârciumă, dar eu le-am ieșit în cale și le-am spus: „Plecați înapoi, că nu vă dau voie, tocmai ce am scăpat de scandal. Dar nu voiau cu nici un chip să plece și atuncea hai la altă luptă. Am luat un scaun din cârciumă, l-am apucat de un picior și dă-i, dar nu lui Babagianu, ci lui cuscru’ și numai pe mâini de i s-au umflat ca o prescură și atunci au plecat amândoi. Așa am scăpat. Pe urmă m-am împrietenit cu Babagianu.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!