agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2695 .



Sindromul - IV -
prose [ ]
Se dedică lui Andrei Kranich

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [YLAN ]

2010-04-26  | [This text should be read in romana]    | 



Prima noapte petrecută de Claudiu sub cerul pogorât parcă dintr-o icoană de stele a fost și clipa când a simțit că de locul acela, de ființa Liviei, îl vor lega fire trainice și că nicicând nu va mai părăsi acel loc, indiferent dacă Cezarul va avea nevoie de brațul său. Primise bucata de pământ aproape de marginea unui lac sub umărul unei liziere de pădure, care făcea ca cel ce se apropia de viitorul lui cămin să poată vedea de sus, de pe deal, oglindirea viitoarei sale case în apele clare. Maximus îl luase cu el de câteva ori la vânătoare, dar Claudiu nu se mai putea despărți decât cu greu de prezența Liviei. De grija cu care ea îl ocrotea, ca și cum ar fi fost un pui rănit ce căzuse din cuib și pe care-l regăsise înainte ca uliul hrăpăreț, moartea, să-l fi prins în ghearele ei. În ziua aceea fatidică, se afla cu Maximus în pădure, încercând să cresteze trunchiurile din care își va construi viitorul schelet al casei. Avea o premoniție care nu-l slăbise de când o lăsase în pragul casei lui Maximus pe Livia. Dar își spunea, încurajându-se, că nu are de ce să se teamă. Războiul rămăsese undeva departe prin câmpiile sub care legiuni de soldați romani se stinseseră amestecați cu legiuni de greieri peltici, haturi de ierburi pârjolite de sânge și cohorte de viermi lacomi. El era viu și asta conta cel mai mult pentru el și pentru Livia. Se coborâse pleoapa cerului peste orizont, întunecându-l, când el și Maximus se întorceau spre Villa Rustica. Când ajunseră pe dealul, de pe care cu câteva zile în urmă admirase așezarea ce-i va deveni leagăn existențial, Claudiu strânse calul de dârlogi și scoase un strigăt ce-l făcu pe Maximus să dea pinteni surului său pentru a-l ajunge din urmă. Așezarea, în care ca într-un cuib plin de căldură trebuia să se afle casa lui Maximus, era cuprinsă de flăcări. Claudiu mai auzi decât glasul deznădăjduit al lui Maximus înfiorând cu ecoul lui întinderea verde: „Claudius...galii...ne-au atacat galii...!”. În trapul clocotitor al calului său mintea lui Claudiu se zbătea ca un bondar rău-prevestitor, care-i șoptea că dorita clipă de fericire trecuse. Că durerea și vălul ei cernut de regrete se vor abate peste sufletul său. Peste visul lui de a-și întemeia mai repede un cămin, în care să audă glasul dulce al unui copil chemându-l pe nume. Căutară ca niște naufragiați pe o corabie cuprinsă de flăcări un cât de mic semn că Miriam, Livia și, mai ales, micul Paolo, copilul lui Maximus, mai erau în viață. Peste tot tronau semnele unei treceri barbare, ce pângărise totul cu copitele cailor și cu făcliile lacome de a trece în neant haina de lemn a casei care nu până demult era acoperișul sub care cu toții își făureau vise. Maximus îl liniști pe Claudius cu un semn al degetelor puse lacăt pe buze. Îi făcu semn să-l urmeze înspre borta pădurii. La nici 100 de metri se afla un bordei săpat în pământ, acoperit cu rogojini. Maximus își scoase sabia și cu mânerul metalic bătu de câteva ori peste fruntea arsă a pământului. Îi răspunse un semnal slab, acherontic, plin de speranță.
- S-au salvat! strigă el către Claudius. S-au salvat!
Claudiu îl privi neștiind ce să creadă. Atunci Maximus îi șopti:
- Am construit acest bordei înainte de a pleca la luptă, nu-ți mai amintești? Este o cale subterană de refugiu în cazul unei iminente primejdii. Cu tunele de aerisire acoperite cu mușchi reavăn și pat de frunze, crengi groase de brad. Ființele dragi nouă s-au salvat aici...fii fără teamă!
Din măruntaiele colcăind ale pământului o mișcare precipitată dovedea că ființe ascunse cu grijă reveneau la viață. Întâi apăru temătoare Miriam. Apoi micuțul Paolo. Livia însă nu se afla cu ei.
- Miriam...Livia, unde este buna mea Livia? strigă încercănat de neputință și durere Claudiu.
- Frate drag, când barbarii ne-au atacat dinspre vârful dealului, abia am avut timp să mă strecor cu Paolo în bordeiul salvator. Livia plecase prin pădure după ciuperci...Cred că le-a ieșit în cale...răspunse Miriam cu galsul sugrumat de durere.
- Să pierzi totul, după ce ai reușit că rămâi în viață în urma unui război greu, nu poate fi decât blestemul unui fatum ineluctabil! Trebuie să o scap din mâinile barbarilor, Maximus! Fără ea viața mea nu mai are niciun rost!
- Voi merge cu tine, Claudius, vom lua cu noi pe drum și alți veterani care ni se vor alătura negreșit!
- Nu, Maximus, nu calea armelor este cea care mi-o va aduce înapoi pe scumpa mea Livia! Aici nu suntem în castrul nostru bine apărat. Noi suntem cei care atacăm în câmp deschis și putem fi victime sigure ale barbarilor ascunși în pădure. Voi pleca singur! Fără arme!
- Fără arme! izbucni Miriam care vedea cum venirea așteptată a fratelui ei se transforma în pierderea lui pentru totdeauna.
- Da, fără arme! Am un plan și cred că voi reuși să-l duc până la capăt, adăugă Claudiu, intrând printre ruinele casei ce încă fumegau.
Incendiul produs de barbari nu fusese unul în stare să neantizeze totul, ci doar să incumbe panică și teamă. Descoperi într-o odaie aproape intactă geanta de piele cu două compartimente. Îmbrăcă o tunică albă, din bumbac, peste care trase o pelerină lungă până la pământ. Așa îmbrăcat, cu barba ce îi crescuse între timp ca o poieniță îngrijită, părea un preot ritual. Îi îmbrățișă pe Miriam, Paolo și pe Maximus și sub privirile lor încremenite porni în galop. Știa unde ar putea fi ascunzătoarea barbarilor, căci Maximus aflase de la alți veterani din împrejurimi de locația în care Vercingetorix se pregătea pentru o nouă confruntare cu legiunile Cezarului. După două zile de căutări văzu de pe vârful unui deal urma unui fum alb ce se ridica de lângă picioarele pădurii. Pătrunse sub mantia înverzită până ce auzi inima bătrână a pădurii oftând sub armoniile vântului. Descălecă și ținând calul de dârlogi ajunse la o poieniță unde aripile unui foc pâlpâiau în liniștea amurgului. Fu înconjurat îndată de câțiva barbari. Le spuse cu un glas puternic, calm:
- Sunt Claudius, preot și cititor în stele. Vreau să merg în fața marelui Vercingetorix!
Din străfundurile umbrite ale pădurii apăru un bărbat impozant ca statură, cu părul prins într-o coamă blondă. Chipul aspru, măturat de vânturile muntelui degaja forță, neînfricare, iar ochii boltiți în apele cerului dăruiau fizionomiei o lumină vie, pătrunzătoare.
- Eu sunt cel pe care-l cauți, îi spuse el. Care este rostul prezenței tale în tabăra mea? Ești cumva vreo iscoadă romană?
- Nu, nicidecum, mărite Vercingetorix! Sunt mag, cititor în stele. Am venit să-ți aștern la picioare toată știința mea, să-ți aduc câteva ofrande de mare preț...
- În schimbul a ce, străine? întrebă Vercingetorix.
- În schimbul vieții logodnicei mele, Livia, cea pe care ultima voastră incursiune a transformat-o în pradă de luptă nemeritată.
- A, deci ești bărbatul femeii cu ochii de afine coapte? Așadar, așa cum ne amenința și ea, ai venit să o salvezi? Și cum crezi că vei scăpa viu din tabăra mea? Căci, după cum bine știu, faci parte din veteranii Cezarului...
- Am fost un om al armelor, este adevărat, dar numai un oștean curajos ca tine știe ce simte inima unui bărbat chemat să-și apere neamul. Amândoi am fost sau suntem robi pe viață ai sabiei și ai jurămintelor militare! Eu m-am lepădat însă de haina militară, fiindcă vreau să simt căldura unui cămin și mângâierea unei familii. Dar tu vei continua să lupți pentru cauza ta. De aceea, vreau să-ți dezvălui lucruri care îți vor folosi în încercarea ta viitoare de a da piept cu Cezarul.
Vercingetorix îl privea uimit, fiindcă îi plăcea îndrăzneala și limpezimea vocii bărbatului din fața sa. La rândul său, Claudiu știa că trebuie să se folosească de amintirile lui vagi, ce îl purtaseră spre vremurile când, fiind student la istorie, studiase despre luptele galilor cu romanii. Erau amintiri care, cu cât trecuseră zilele sub acoperișul casei lui Maximus, îi penetraseră retina și mintea ca un fulger globular, ducându-l spre alte timpuri cu o acuitate din ce în ce mai sporită. Făcându-l mai sigur pe el la adăpostul faptului că știa acum cu siguranță că este posesorul a două identități distincte, despărțite prin timp. Dar de care trebuia să se folosească din plin la nevoie.
- Și ce ai vrea să-mi dai la schimb pentru frumoasa de abanos? întrebă Vercingetorix.
Claudiu scoase din geanta de piele, rând pe rând, ca într-un ritual, obiectele luate cu el din cortul sitului arhelogic.
- Îți voi oferi daruri ce se cuvin unui mare și destoinic comandant de oști. Un cuțit de vânătoare, care poartă în el instrumente cu care îți poți îngriji singur o rană primită, plus o busolă...
- O busolă? Ce poate fi acest lucru?
- Îți va indica întotdeauna nordul spre care să te îndrepți cu trupele tale...
Vercingetorix apucă cu precauție cuțitul de vânătoare privind cu teamă la acul roșu, magnetic, ce indica cu exactitate nordul, unde el știa că se afla Gergovia lui natală.
- Apoi am pentru tine, ca să-ți drămuiești mai bine timpul, acest ceas, placat cu aur. Ascultă-i muzica interioară și vei simți cum trece viața noastră secundă cu secundă. Nu vei mai fi nevoit să știi în ce parte a zilei te afli cercetând obeliscul egiptean sau nisipul curs din clepsidră. Poți purta la mână timpul...!
Și Claudiu îi prinse brățara metalică de mână barbarului ce privea uimit la minuscula alcătuire din metal și sticlă.
- Și, nu în ultimul rând, mai spuse Claudiu, acest ochi al zeilor care poate desena imaginea mai vie decât cea reală a unei ființe dragi și pe care o poți purta cu tine oricând.
Și Claudiu, fără să-i dea răgaz să se dezmeticească lui Vercingetorix, îl fotografie cu Polaroidul său, poza ieșită la minut făcându-l pe căpetenia barbarilor să se dea doi pași mai în spate de teamă, văzându-și chipul oglindit pe o bucată de hârtie colorată.
- Dar, cel mai important lucru pe care știința mea ți-l va dărui în schimbul bunei mele Livia, este ceea ce îți voi spune. Ai învins în lupta de la Gergovia legiunile romane. Acum te pregătești să dai piept cu Cezarul la Alesia. Nu o face! Imperiul te va obliga să te retragi în fortăreața de acolo și vei fi înfrânt. Te vei preda rușinos în fața Cezarului sub ocara vulgului roman! Vei muri ucis în temnița romană! Nu te mai gândi la o nouă victorie, cea de la Alesia... Acolo îți vei pecetlui destinul nefericit!
Vercingetorix părea năpădit de gânduri. Străbătut de o temere stranie pentru un bărbat curajos ca el, temere ce i se insinua prin trup pipăind lama puternică a cuțitului de vânătoare, simțind pulsul timpului la încheietura mâinii, privind la ipostazierea chipului său pe acel petec colorat de hârtie. Și, mai ales, gândindu-se că doar cu o seară înainte hotărâse cu generalii săi atacarea fortăreței din Alesia. Făcu un semn scurt din cap oamenilor săi, care o aduseră dintr-un cort uriaș pe Livia. Claudiu înțelese semnificația acestui gest, își îmbrățișă logodnica și o sui pe calul său. Părăsi tabăra barbarilor cu gândul de a fi mai repede în siguranță împreună cu ființa aceea dragă lui. Dar, cum niciodată cuvântul unui barbar nu putea valora mai mult decât o boare de vânt, auzi în spatele său un galop furibund, ce devenea tot mai amenințător. Văzu lângă crupa calului său doi barbari și simți în antebrațul drept o durere ascuțită, rod al loviturii de sabie ce o primise. Scăpă frâul din mâini și se rostogoli în iarba pârjolită de seceta de peste vară. Mai văzu în cădere cum calul său, purtând-o pe Livia, fu ajuns de cei doi barbari. Apoi, Claudiu intră într-o lume de spaime și întuneric, pierzându-și cunoștința.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!