Miresmele florilor de liliac isi intind zborul peste mari si tari. Zarea aurita ca o comoara nemarginita isi desprinde aripa de realitate. Norii albi ca niste pasari maiastre se misca lenes. Zambetele traiesc in fiecare coltisor. Asa si-ar putea descrie orice copil locul de joaca.
Privesc adesea prin fereastra, spre locul nostru de joaca. E atat de pustiu! Parca nimeni nu umple sufletul acestui loc de bucurie, decat copiii.
Jocurile noastre, atat de neintelese de alti oameni mai mari, ne fac sa zambim. Numai copiii inteleg aceste jocuri, cat de bine se distreaza impreuna si cat de bine se pricep sa faca un lucru bun in echipa. Pierdeam si castigam, dar asta nu conta. Traiam fiecare clipa fara a ne gandi la castig.
Statui din piatra stau in loc. Timpul se opreste. Numai copiii au tot timpul din lume pentru a-si petrece copilaria.
Zilele trec, iar noi crestem. S-au ratacit de mult amintirile frumoase prin mintile noastre. Isi gasesc mereu locul undeva departe de caminul jocurilor noastre, dar acolo undeva unde le poti povesti tuturor. Sunt povesti care nu au sfarsit, povesti care te poarta pe aripile lumilor care, probabil, nu au existat niciodata, dar povestile copilariei te poarta pe alte aripi, ale unor meleaguri care au existat si care au ocupat pentru totdeauna un loc in sufletul tau.
Povestile noastre sunt vesele. Povestirile fericirii si ale bucuriei nu pot fi cumparate. Ele isi aleg singure copilul care merita amintiri. Toate port acelasi nume frumos, indragit de mii de oameni : Copilaria.